Semnele de punctuație (2)

Virgula
Virgula este semnul de punctuație care delimitează grafic o pauză între părți de propoziție sau între
propozițiile unei fraze, despărțindu-le pe baza raporturilor sintactice.

Ca și celelalte semne de punctuație, rolul virgulei este de a evidenția structura unei propoziții,
ușurând astfel cititul. Totodată, virgula ajută la clarificarea înțelesului frazei, evitându-se
ambiguitățile. De exemplu, în frazele următoare, prezența virgulei schimbă cu totul sensul:
Nu vreau să pleci.
Nu, vreau să pleci.

Utilizarea virgulei în propoziție

Virgula se folosește în următoarele cazuri:

• Atunci când o parte de propoziție este multiplă, adică exprimată printr-o enumerație de
cuvinte cu aceeași funcție sintactică.
Copilul, bunicul, cățelul și pisica au intrat repede în casă. — subiect multiplu;

• Apoziția simplă sau dezvoltată se izolează prin virgulă de restul propoziției:

Mircea, fiul, a sosit vesel acasă. — apoziție simplă;

• Anumite conjuncții, adverbe sau interjecții

Locuțiunile conjuncționale „așadar“ și „prin urmare“ se izolează prin virgulă de restul
propoziției:
I-am spus, așadar, rezultatul concursului;
Am stabilit, prin urmare, amânarea ședinței;

• Anumite adverbe sau perechi formate din conjuncții/adverbe cer de asemenea virgulă:
Nu scrisese un roman, ci un volum de poezii.
Nu o văzuse nici pe Ioana, nici pe Maria.

• După adverbe de afirmație și de negație sau interjecții, când acestea sunt echivalente ale
unei propoziții. Dacă după adverb/interjecție urmează o propoziție introdusă prin că,
virgula nu se mai folosește:
Firește, a încercat să-i ajute. Firește că a încercat să-i ajute.

• Gerunzii și participii
Gerunziile și participiile verbale, cu sau fără determinant, așezate la începutul propoziției
se despart prin virgulă:
Supărat, el a trântit ușa cu putere.
Alunecând, el și-a rupt piciorul.
 • Complemente așezate între subiect și predicat
Complementele circumstanțiale așezate între subiect și predicat se izolează de obicei prin
virgulă:
Eu, atunci, am fugit repede în casă.
El, fără a spune o vorbă, a ieșit din cameră.

• Substantivele la vocativ și adresările directe se separă de restul propoziției:

Ioana, vino în parc!

• Interjecțiile cu valoare de adresare directă se separă de restul propoziției:

Măi, nu cumva să vă împingă Mititelul să intrați înaintea mea. (Ion Creangă, Povestea lui
Harap-Alb).

Utilizarea virgulei în frază

Alt rol important al virgulei este de a separa propozițiile în cadrul unei fraze, de obicei atunci când
acestea nu sunt legate de o conjuncție.

Propoziții coordonate
• Propozițiile coordonate prin juxtapunere sunt separate prin virgulă:
Cățelul se oprește nedumerit, se uită puțin în urma dulăului, apoi se întoarce în buruieni...
(din romanul Ion de Liviu Rebreanu)

• Se separă propozițiile coordonate copulative (de exemplu, legate prin „nici”, „nu numai...
ci și”), adversative („dar”), disjunctive („ba”, „când”, „fie”, „ori” sau „sau”) și conclusive
(„așa că”, „astfel încât”):
Niciodată nu i-au crescut bătături în palmă de muncă, nici nu i s-a plămădit pământul în
piele... (din romanul Ion de Liviu Rebreanu)

• Propozițiile coordonate copulative cu nuanță adversativă (separate prin conjuncțiile „iar”

sau „și” adversativ) se delimitează, de asemenea, prin virgulă:
Toți vorbeau mereu de ea, ghiceau pe unde o fi ajuns și ce-o fi făcând, iar dăscălița și
Ghighi lăcrimau când dădeau peste vreun lucrușor rămas de la dânsa. (din romanul Ion
de Liviu Rebreanu)

• Propozițiile coordonate legate prin și copulativ ori sau nu se despart prin virgulă:
Nevastă-mea ține grozav la ora mesei și e încântată când mâncăm împreună. (din romanul
Ion de Liviu Rebreanu)

Propoziții subordonate
• Propozițiile subordonate atributive explicative (izolate) se despart prin virgulă de cuvântul
pe care îl determină:
N-ai auzit că unul cică s-a dus odată bou la Paris, unde-a fi acolo, și a venit vacă? (Ion
Creangă, Amintiri din copilărie)
• Propozițiile completive directe și indirecte se despart prin virgulă atunci când sunt așezate
înaintea regentei.
- Mi-am dat eu seama că tocmai dumneata îmi trebuiești! (Gib Mihăescu, Donna Alba)

• Propozițiile circumstanțiale de loc, de timp și de mod se despart prin virgulă atunci când
sunt așezate înaintea regentei:
...când mă lua cineva cu răul, puțină treabă făcea cu mine. (Ion Creangă, Amintiri din
copilărie)

• Propozițiile finale se despart prin virgulă de regentă atunci când se află înaintea acesteia.

• Propozițiile subordonate cauzale, condiționale, concesive, consecutive, opoziționale și

cumulative se despart prin virgulă de regentă.

• Propozițiile incidente se despart prin virgulă de regentă.

• Propozițiile intercalate într-o frază sau într-o propoziție redată în vorbire directă,
considerate tot ca incidente, se pun între virgule sau linii de pauză.