HIPERMETROPIA

Hipermetropia este un viciu de refracție. În cazul hipermetropiei vederea este neclară, atât la
distanță, cât și la aproape.
Razele de lumină, atunci când vin în contact cu suprafața oculară, suferă un proces de
refracție la trecerea prin mediile transparente reprezentate de cornee, umoare apoasă, cristalin
și corp vitros. Aceste raze de lumină iși modifică direcția, astfel încat proiectarea imaginilor
obiectelor pe care le privim să se facă pe retină (receptorul vizual). Aceasta este situatia
normală, a unui ochi emetrop (fară dioptrii), care vede clar la toate distanțele.
Atunci când proiectarea imaginilor nu se face corect pe suprafața retinei, vederea este neclară.
Vederea neclară poate fi cauzată de hipermetropie (focalizarea luminii este în spatele retinei),
de miopie (razele de lumină focalizează în fața retinei) sau de astigmatism (imaginea se
formează în mai multe locuri). Toate aceste situații reprezintă vicii de refracție, însoțite de
tulburări de vedere. Cu toate că vorbim despre un deficit de convergență, atunci când se
urmărește prescrierea de ochelari, hipermetropia este notată cu semnul + (plus).
La persoanele tinere, a caror cristalin își păstrează încă elasticitatea, hipermetropia poate fi
compensată printr-un efort de acomodație. Pacientul hipermetrop utilizează în permanență
acomodația pentru a vedea cu claritate obiectele privite. Efortul de acomodație este
considerabil și depinde de valoarea hipermetropiei. Aceasta este și cauza pentru care, mușchii
oculari utilizați pentru acomodație vor fi hipertrofiați (este vorba de mușchii ciliari).
Atunci când pacientul este tânăr și efortul acomodativ compensează valoarea hipermetropiei,
viciul de refracție poate trece neobservat - hipermetropie latentă; însa, odată cu înaintarea în
vârstă simptomatologia va deveni manifesta - hipermetropia manifesta clinic. Aceasta este și
rațiunea pentru care ochiul hipermetrop trebuie investigat oftalmolologic abia
după paralizia acomodației.
În funcție de valoarea dioptrică, hipermetropia poate fi clasificată în:
 hipermetropie mică (sub +3 dioptrii)
 hipermetropie medie (între +3 și +6 dioptrii)
 hipermetropie mare (ce depășește +6 dioptrii).
Dacă hipermetropia este mai mare de +6 dioptrii, este foarte posibil să avem un pacient la care
cristalinul lipsește încă de la naștere (afakie congenitală) – acest fapt explică deficitul enorm
de convergență, cristalinul fiind prin definiție o lentilă convergentă.

Tipuri:

Hipermetropia axială: este vorba de un deficit moștenit genetic, caracterizat printr-un ax

anteroposterior al globului ocular, mai mic decât puterea refractivă a dioptrului; exact ca și în
cazul miopiei, o scurtare axială de numai 1 milimetru, va conduce la creșterea hipermetropiei
cu cel putin +3 dioptrii; este cea mai frecventă etiologie întâlnită în clinică (cauza
constituțională); axul anteroposterior al globului ocular se poate scurta și ca urmare a
prezenței unor formațiuni patologice: tumori retrooculare sau procese inflamatorii
retrooculare.
Hipermetropia de curbură: mult mai rar întâlnită în clinică, se referă la micșorarea razei de
curbură a componentelor dioptrului ocular, situație însoțită de scăderea puterii refractive.
Hipermetropia de indice: se referă la scăderea indicelui de refracție al cristalinului (lentila
biconvexă), care de obicei apare secundar unor boli oculare (scleroza cristalinului), sau în
cazul existenței unor afecțiuni sistemice (diabetul zaharat necontrolat).
Hipermetropia totală este hipermetropia maximă, care poate fi indusă prin administrarea de
colire ce blochează acomodația.
Hipermetropia manifesta clinic, este acea hipermetropie care poate fi corectată cu ajutorul
lentilelor convergente.
Hipermetropia latentă reprezintă acea componentă a hipermetropiei ce poate fi compensate
printr-un efort acomodativ susținut.
Deoarece odată cu îmbătrânirea organismului, efortul acomodativ devine din ce în ce mai
dificil, se constată scăderea progresivă a hipermetropiei latente și creșterea hipermetropiei
manifeste clinic.
Hipermetropia poate fi prezentă încă de la naștere sau poate fi ulterior dobandită (traumatisme
ale globului ocular, luxații de cristalin, procese neoplazice retrooculare).
Deoarece hipermotropul realizează în permanență un efort acomodativ susținut, cel mai
probabil vom asista și la apariția strabismului convergent (strabism = privire încrucișată,
tulburare în care cei doi globi oculari nu mai pot focaliza aceeași imagine, în același timp).

Componenta genetică a hipermetropiei joacă un rol important în apariția acestei disfuncții.

De asemenea, factorii ambientali nu pot fi nici ei neglijați: dacă unul sau ambii părinți sunt
hipermetropi, cel mai probabil copii vor suferi și ei aceeași tulburare refractivă oculară.

Simptome:
Hipermetropia poate debuta înca din copilărie; atâta timp cât efortul acomodativ este
suficient, hipermetropia ramâne asimptomatică (hipermetropie latentă). Pentru a compensa
deficitul de refracție, procesul acomodativ este suprasolicitat. În cele mai multe cazuri,
hipermetropul nu poate realiza un efort vizual susținut și acuză cefalee, disconfort ocular,
tulburări ale acuității vizuale și oboseală oculară (astenopie). Hipermetropiile mari pot
conduce la apariția ambliopiei. Este vorba de o ambliopie funcțională - o tulburare în care
creierul pacientului folosește pentru formarea imaginilor informațiile provenite de la un singur
ochi, ignorând informațiile provenite de la ochiul în care stimularea luminoasă este
deficitară. Ambliopia apare mai degrabă la pacientul hipermetrop, decât la cel miop.

Pentru a determina hipermetropia totală, musculatura acomodației trebuie paralizată, utilizând

colire cicloplegice. La examenul obiectiv al analizatorului vizual dimensiunile reduse ale
globului ocular sunt cert vizibile. De asemenea, se constată îngustarea unghiului camerular și
caracterul micșorat al camerei anterioare. Examenul oftalmoscopic permite investigarea
fundului de ochi; papila optică are un spect edemațiat. Hemoragiile retiniene sunt absente,
perimetrul câmpului vizual este în limite normale, iar nervul optic este intact.

Spre deosebire de miopie, hipermetropia nu este o tulburare lent-progresivă, însă poate fi

însoțită de o serie de complicații supărătoare, mai mult sau mai putin grave:
  strabism convergent, care apare mai ales în prima copilărie - datorită efortului
acomodativ excesiv.
 spasm acomodativ  și  astenopie, ce afectează mai ales adulții tineri.
 glaucom  cu unghi inchis; acesta apare de obicei după vârsta de 30 de ani, deoarece
camera anterioară a globului ocular, de mici dimensiuni, favorizează blocajul pupilar.

Simptomatologia nu este foarte specifică acestui tip de tulburare refractivă. Pacientul acuză:

 durere frontală ce se instalează mai ales după un efort vizual susținut;

 jena oculară;
 vedere incețoșată pentru vederea de aproape, dar și pentru vederea la distanță;
 în timpul perioadelor de spasm acomodativ, acuitatea vizuală scade brusc iar vederea
devine încețoșată;
 dacă perioadele de acomodație sunt suficient de lungi, poate aparea senzația de „ochi
încrucișati”, în absența vederii duble (diplopie).

Diagnostic:

Viciul de refracție poate fi identificat utilizând metode obiective – metoda

refractometrică. Refractometria este cu atât mai precisă atunci când pentru investigarea
tulburării, este indusă paralizia acomodației.
Examenul de specialitate relevă existența unei camere anterioare de mici dimensiuni și un
unghi camerular îngustat (care poate conduce la apariția glaucomului cu unghi închis).
Prin metoda ecografică poate fi măsurată lungimea axului anteroposterior al globului ocular,
care este mult mai scurt în cazul hipermetropilor, comparativ cu persoanele sănătoase.
Oftalmoscopia evidențiază o papilă cu fals aspect de edem, vase retiniene de aspect normal,
fară hemoragii și fără edem al retinei.
Atunci când tulburările vizuale apar la copil, părinții sunt cei care sesizează atitudinea
vicioasă a acestuia, și solicită un consult oftalmologic de specialitate.

Tratament:

Hipermetropia poate fi corectată cu ajutorul lentilelor convergente (+), care au rolul de a

deplasa focarul imiginii din spatele retinei, chiar la nivelul retinei – ochelari sau lentile de
contact. Se prescrie cea mai mare lentilă convergentă, cu care pacientul vede cel mai bine.

La copiii  care suferă de strabism convergent se recomandă purtarea de lentile care să

realizeze coreția totală a hipermetropiei. Tot la copil pot fi prescrise și lentile bifocale, care au
rolul de a elimina efortul de acomodație. Dacă nu există alte tulburări de vedere, iar
hipermetropia nu depășește +3 dioptrii, pot fi prescrise lentile ce au o valoare dioptrică mai
mică cu o unitate decât valoarea hipermetropiei.

Pentru adulții  cu hipermetropie se recomandă corectarea hipermetropiei manifeste cu

ajutorul lentilelor convergente și corecția tulburării de vedere pentru distanță; pot fi prescrise
lentile bifocale sau lentile progresive.

Dacă  hipermetropia este secundară  unui alt proces patologic (inflamație retrooculară,
tumoră retrooculară), se recomandă combaterea cauzei primare ce a condus la apariția
tulburării de refracție. Lentilele de contact se recomandă a fi utilizate mai ales în cazul
hipermetropiei forte.