Explorați Cărți electronice
Categorii
Explorați Cărți audio
Categorii
Explorați Reviste
Categorii
Explorați Documente
Categorii
Mediul specific reuneşte factorii şi influenţele cu impact direct şi durabil asupra fiecărei
întreprinderi în parte. Din această categorie de elemente de mediu fac parte: furnizorii; clienţii;
concurenţii; instituţiile financiar-bancare cu care întreprinderea are relaţii directe; structurile
de piaţă din ramura din care face parte întreprinderea; structurile asociative ale căror
orientări afectează direct întreprinderea: federaţii patronale şi uniuni sindicale etc.
1
Neil Harris, “European Business”, Second Edition, Macmillan Press LTD, Londra, 1999, pag. 3
FIGURA 2.1. Afacerile internaționale: mediul intern şi extern
Surse de finanţare
Sursa: Neil Harris, “European Business”, Second Edition, Macmillan Press LTD,
Londra, 1999, pag. 3
Sursa: Tatiana Moşteanu (coord), Felicia Alexandru, Horaţiu Dragomirescu, “Firma în mediul
concurenţial”, edit. Tribuna Economică, Bucureşti, 2000, pag. 61.
Relaţia dintre companie şi mediul său de afaceri prezintă un interes major atât pentru
teoreticienii, cât şi pentru practicienii economiei. Din punct de vedere teoretic, elaborarea unor
reprezentări pertinente asupra acestei relaţii şi a termenilor ei constituie o condiţie esenţială
pentru a se putea obţine soluţii valide de gestionare a interacţiunilor întreprindere - mediu.
Din punct de vedere practic, este importantă abordarea relaţiei firmă - mediu de afaceri de
pe poziţiile angajării strategice în direcţia obţinerii de avantaje comparative şi competitive
durabile. Starea mediului de afaceri şi tendinţele acestuia devin, astfel, pentru firmă, obiect de
supraveghere şi analiză, precum şi reper esenţial pentru proiectarea şi selecţia de alternative
strategice.
Conceptele de „companie” şi „mediu de afaceri” sunt, prin esenţa lor, corelative, în
sensul că se presupun reciproc şi se definesc prin raportarea unuia la celălalt.
Organizaţia se defineşte ca o entitate activă a sistemului economic, de natura unei entităţi
autonome, înzestrată cu resurse pe care le utilizează în scopul exercitării, în mod stabil şi
structurat, a unor funcţiuni referitoare la producţie, servicii, schimb etc. Orice organizaţie se
individualizează prin misiunea îndeplinită şi dispune de capacitatea de a adopta şi aplica decizii
proprii, reprezentând un cadru de manifestare a liberei iniţiative economice. O firmă
funcţionează sub forma unui complex de acţiuni intercondiţionate, promovate într-un mediu
economico-social ambiant, în care tinde să se integreze adaptiv, dar pe care, în acelaşi timp, îl
poate influenţa.
după obiectivul urmărit în activitatea lor, există organizaţii cu scop lucrativ sau
non-lucrativ;
după forma de proprietate se disting întreprinderi private, publice sau mixte;
după regimul juridic de organizare şi funcţionare există regii publice, companii
naţionale sau diferite variante de societăţi comerciale;
după dimensiunea lor (reflectată de numărul de personal, mărimea capitalului
social şi a cifrei de afaceri) se disting întreprinderi mari şi, respectiv,
întreprinderi mici şi mijlocii.
Pe fondul acestei diversităţi tipologice, pot fi identificate, la nivelul oricărei întreprinderi, trei
meta-funcţiuni generice: autoîntreţinere şi autoreproducere; relaţionare cu alte entităţi active;
transformare ca efect al propriei funcţionări pentru îndeplinirea proiectului asumat. Mediul de
afaceri al organizaţiei se defineşte, în sensul cel mai general, drept spaţiul exterior frontierelor
sistemului întreprindere. Mediul reprezintă, pentru acest sistem, ambientul în care el există şi
funcţionează. Relaţia organizaţie - mediu ambiant este completă şi dinamică:
o firma, ca entitate activă, se individualizează şi se delimitează prin raportare directă la
mediul său ambiant;
o fiind un sistem deschis, firma dezvoltă o interfaţă sensibilă cu mediul; aceasta receptează
influenţele provenite dinspre mediul său ambiant şi, de asemenea, permite exercitarea de
către aceasta a unor acţiuni orientate către mediu;
o mediul reprezintă spaţiul de afirmare a autonomiei firmei şi cadrul de manifestare a
comportamentului său.
Ţinând seama de aceste aspecte, mediul de afaceri al firmei apare drept ansamblul
factorilor şi influenţelor externe în măsură să-i afecteze funcţionarea şi dezvoltarea.2
2
Tatiana Moşteanu (coord), Felicia Alexandru, Horaţiu Dragomirescu, “Firma în mediul concurenţial”,
edit. Tribuna Economică, Bucureşti, 2000, pag. 57-61.
Prin urmare, cunoaşterea şi înţelegerea acestui concept de către factorii de decizie ai
fiecărei entităti comerciale este esenţială pentru obţinerea şi consolidarea unei poziţii
concurenţiale solide pe piaţa pe care activează.
2.2. Principalele caracteristici ale mediului de afaceri
Extinderea relaţiilor economice şi crearea unui mediu de afaceri internaţional s-au realizat
pe seama a două mari procese: mai întâi, prin dezvoltarea comerţului mondial, proces progresiv
în perioada deschisă de marile descoperiri geografice şi care, în epoca modernă, a atins apogeul
în anii de glorie ai liberului schimb (a doua jumătate a secolului al XlX-lea); apoi, prin creşterea
rapidă a investiţiilor directe sau de portofoliu realizate în străinătate, o dată cu începutul
secolului al XX-lea, şi consacrarea acestora - în interdependenţă cu relaţiile comerciale - ca
formă de internaţionalizare a producţiei.
Internaţionalizarea mediului de afaceri se manifestă prin procese cum sunt:
- accentuarea interdependenţelor dintre economiile naţionale;
- dezvoltarea firmelor multinaţionale;
- intensificarea cooperării în domeniul economic;
- promovarea unor măsuri de concertare a activităţilor naţionale în
raport cu anumite probleme economice globale (subdezvoltarea, poluarea, transferul
de tehnologie);
- consacrarea unor practici şi norme recunoscute pe plan
internaţional în domeniul afacerilor;
- intensificarea fluxurilor transfrontiere în materie de informaţii,
cunoaştere ştiinţifică şi tehnică de comunicare în masă, fluxuri care, prin natura lor,
au o dimensiune mondială şi care practic nu cunosc graniţe.
4
Preluat din Horaţiu Dragomirescu, “Le comportement de l'entreprise dans un environment turbulent”. In:
“Cahiers des contributions du III-eme Seminaire MCX”, 21-22 mai 1992, Presses de l'Universite d'Aix-
Marseille III, Aix-en-Provence, p. 28
- evoluţiile din mediul de afaceri turbulent sunt, prin natura lor,
sesizabile pentru agenţii economici implicaţi, dar imprevizibile;
- mediul turbulent generează, la nivelul agenţilor economici,
reprezentări incoerente ale traiectoriilor de evoluţie şi factorilor lor determinanţi,
precum şi un aflux dezordonat de semnale şi stimuli dinspre exterior;
- mediul turbulent generează şi propagă asupra agenţilor economici
efectele perturbatoare, iar corelaţiile de echilibru şi tendinţele de dinamică sunt
destabilizate, provocându-se frecvent manifestări dezordonate (inclusiv haos, crize
etc).
Relaţia dintre o firmă şi mediul în care aceasta îşi desfăşoara activitatea prezintă relevanţă
sub două aspecte complementare:
Aspectul teoretic vizează explicarea comportamentului firmelor în raport cu
diferite condiţii de mediu.
Aspectul practic vizează:
o exercitarea funcţiilor de interfaţă între firmă şi mediul de afaceri;
o proiectarea şi aplicarea de strategii de afaceri;
o constituirea imaginii firmelor în mediul lor ambiant;
o organizarea intervenţiilor firmelor asupra mediului.
Exercitarea acestor acţiuni este posibilă cu ajutorul instrumentarului oferit de sistemele de
gestiune concurenţială a întreprinderilor.
Mediul de afaceri reprezintă o realitate care formează obiectul unor reprezentări specifice
pe care firmele şi le constituie cu privire la el. În aceste condiţii, se disting două ipostaze ale
mediul de afaceri: mediul real; mediul perceput.
Mediul de afaceri real există obiectiv şi este determinat de condiţiile şi forţele de ordin
economic, social, politic şi tehnologic ce acţionează în mod efectiv la un moment dat.
5
Jacques Lesourne, “The OR Contribution to Strategy Formulation in Turbulent Environments”,
European Journal of Operation Research, vol. 38, no. 3, p. 286.
Evident, pertinenţa reprezentărilor diferă de la o firmă la alta, în funcţie de gradul în care
ele conştientizează importanţa relaţiei cu mediul şi în care dispun de abilităţi adecvate pentru a-şi
elabora asemenea reprezentări. De asemenea, calitatea reprezentărilor asupra mediului de afaceri
depinde de măsura în care o firmă sau alta se autodefineşte şi se comportă ca un sistem deschis în
raport cu mediul său extern. În teoria şi practica tradiţională de management, specifică societăţii
industriale, exerciţiul actului de conducere este orientat, cu precădere, retrospectiv, şi către
interiorul organizaţiei. Orientarea preponderent introspectivă decurge din centrarea actului de
conducere pe controlul reglării obiectivelor şi pe corectarea abaterilor înregistrate. Orientarea
prepoderentă a atenţiei echipei manageriale către interiorul organizaţiei decurge din structura
ierarhică a firmelor care operează în domeniul afacerilor. Ea semnifică asumarea unei poziţii de
autoritate şi manifestarea acesteia faţă de subordonaţii din propria firmă. Drept consecinţă,
perceperea directă a mediului de afaceri este atributul exclusiv al conducerii de vârf, ea
neregăsindu-se formal şi explicit printre atribuţiile verigilor intermediare sau a celor de bază. Pe
de altă parte, teoria economică clasică, a acreditat ideea transparenţei pieţei, care semnifică
accesibilitatea nelimitată a informaţiei de piaţă (referitoare la cerere, ofertă şi la purtătorii
acestora), care ar fi disponibilă, fără cost şi în mod nediferenţiat, pentru orice agent economic.
Din punct de vedere teoretic, această idee poate fi validată numai ca o condiţie necesară
de coerenţă a modelului pieţei în care se prezumă că există o concurenţă perfectă. Sub aspect
operaţional, însă, proliferarea concurenţei imperfecte, tendinţele de concentrare a pieţelor,
orientarea informaţională a economiilor contemporane conduc la reconsiderări profunde, în
sensul că:
- firmele au un interes direct şi un rol activ în a obţine şi utiliza informaţii din şi despre
mediul lor de afaceri;
- extragerea din mediu şi procesarea informaţiei în cadrul firmelor este generatoare de
costuri semnificative şi presupune abilităţi organizaţionale specifice;
- performanţele firmelor în confruntarea concurenţială sunt direct şi decisiv condiţionate
de abilităţile lor specifice de a-şi asigura informaţia necesară atingerii propriilor scopuri şi de a o
utiliza în conformitate cu acestea.
În economia contemporană, caracterizată prin turbulenţa mediilor de afaceri, se amplifică
nevoia întreprinderii de a prospecta şi interpreta o gamă largă de informaţii, ce descriu starea şi
tendinţele mediului. Această acţiune se realizează atât cu mjloacele proprii, prin intermediul aşa-
numitelor funcţii sau compartimente de interfaţă, cât şi prin apelul la informaţii, provenind din
surse externe autorizate: institute de cercetare, centre de consultanţă, baze de date publice, etc.
Orice distorsiune, intervenită la nivelul informaţiei despre mediu, se traduce, inevitabil, în
decizii eronate, soldate cu diminuarea performanţelor competitive ale firmei, mergând până la
periclitarea însăşi a supravieţuirii acesteia. Abordările manageriale nesistematice, cu privire la
mediu, sunt frecvente la firmele cu o cultură managerială insuficient de receptivă faţă de
caracterul inevitabil deschis al organizaţiilor socio-economice; asemenea abordări se
concretizează în constituirea ocazională a unor percepţii sporadice şi nestructurate cu privire la
mediul ambiant, în vederea rezolvării unor probleme specifice, punctuale, ca expresie a orientării
către interiorul organizaţiei.
Prin contrast, supravegherea sistematică de către firme a mediului are un caracter de
continuitate, vizeză constituirea unei percepţii bine structurate asupra mediului, care să permită
abordări prospective asupra unor probleme de fond ale managementului organizaţiilor repective.
În tabelul alăturat, se prezintă sintetic relaţia dintre atitudinea managerilor faţă de mediu
şi caracteristicile dinamicii acestuia:
6
Horaţiu Dragomirescu, “Le comportement de l'entreprise dans un environment turbulent”. In: “Cahiers
des contributions du III-eme Seminaire MCX”, 21-22 mai 1992, Presses de l'Universite d'Aix-Marseille
III, Aix-en-Provence, p. 28
Piaţa este modelul tipic de comportament reactiv al firmelor în raport cu mediul de
afaceri; piaţa apare aici în accepţiunea ei clasică, de „mână invizibilă”, descrisă succint prin
următoarele caracteristici:
a) preţurile se formează liber prin mecansimul cererii şi al ofertei, fiecare dintre acestea
fiind guvernate de legi specifice (legea cererii şi legea ofertei);
b) comportamentele purtătorilor cererii, respectiv purtătorilor ofertei, sunt de tip reactiv,
în sensul că ei răspund la stimulii exprimaţi prin preţ;
c) preţul sintetizează întreaga informaţie de care agenţii furnizori şi cei ofertanţi au
nevoie pentru a-şi elabora şi aplica propriile reacţii;
d) preţul de echilibru reglează cantităţile cerute, respectiv oferite, în sensul compensării
lor ca tendinţă normală a funcţionării pieţei;
e) concurenţa oferă mobilul deciziilor şi acţiunilor agenţilor economici şi îi selectează
pe cei viabili, penalizându-i până la eliminare pe cei neviabili;
f) sistemul preţurilor asigură armonizarea comportamentelor agenţilor economici în
cadrul celei mai raţionale soluţii posibile de alocare a resurselor economice pentru satisfacerea
nevoilor;
g) profitul sintetizează performanţa economică.
Modelul pieţei explică succesul economic prin abilităţile firmei de a reacţiona în mod
adecvat şi oportun la stimulii exprimaţi prin preţuri, în condiţii date ale mediului de afaceri.
În sinteză, comportamentul de tip reactiv apare ca fiind determinat de următoarele
condiţii:
- pentru firmă, stările de mediu de afaceri sunt date;
- mediul nu poate fi influenţat semnificativ de către firme prin propriile lor acţiuni;
- firmele îşi construiesc comportamente care răspund la stimulii proveniţi dinspre
mediu, încercând să se adapteze evoluţiei acestuia;
- reacţiile firmei apar drept consecinţe derivate din stările mediului de afaceri;
- condiţiile de mediu se manifestă constrângător faţă de marja de acţiune a firmelor,
raportul dintre ele fiind de tipul cauză-efect; firma este influenţată de mediu, dar ea nu îl poate
modifica sau influenţa semnificativ pe acesta;
- de regulă, reacţiile de adaptare elaborate de firme se bazează pe condiţii de mediu
actuale (constatate) şi nu pe cele viitoare (previzibile).
Comportamentul reactiv prezintă un potenţial de desincronizare a evoluţiilor firmelor faţă
de cele ale mediului; în medii de afaceri cu caracter dinamic, adaptarea firmei la mediu rămâne
posibilă prin ameliorarea capacităţii sale de elaborare a reacţiilor de răspuns (sub aspectul
creşterii vitezei şi calităţii acestora). În schimb, în mediile de afaceri turbulente, tendinţele
mediului nu mai pot fi sesizate şi urmărite, iar modificările bruşte, ample şi imprevizibile
diminuează drastic capacitatea firmelor de a elabora în mod oportun reacţii adecvate; influenţa
mediului asupra firmelor devine, astfel, profund perturbatoare.
Şanse:
- punerea în valoare a capacităţii firmelor de a proiecta strategii de dezvoltare şi procese
de schimbare;
- extinderea posibilităţilor de a obţine sau consolida avantaje concurenţiale;
- mărirea viabilităţii agenţilor economici, în sensul obţinerii performanţelor lor prin
efort propriu şi pe o bază mai durabilă mai curând decât prin specularea unor situaţii
conjunclurale;
- promovarea iniţiativei, inovării şi schimbării;
Vulnerabilităţi:
- riscuri de eşec coerente, inerente proceselor de schimbare;
- pericolul potenţial al apariţiei unor monopoluri tehnologice etc;
- posibile discrepanţe între abordările manageriale centrate pe control şi, respectiv, cele
antreprenoriale, centrate pe iniţiativă şi inovare.
7
Tatiana Moşteanu (coord), Felicia Alexandru, Horaţiu Dragomirescu, “Firma în mediul concurenţial”,
edit. Tribuna Economică, Bucureşti, 2000, pag. 62-82.