Perspective de dezvoltare durabilă în staţiunea

balneoclimaterică Slănic Moldova

Cuprins:

1. Conceptul de dezvoltare durabilă

1.1 Concepte de dezvoltare durabilă aplicate în spaţiul românesc.
1.2 Dezvoltarea durabilă a staţiunilor balneo-climaterice din România.
1.3 Cadrul natural . Cadrul social-economic.
2. Indicatori utilizaţi.
3. 3.1 Indicatori demografici şi sociali.
3.1 Indicatori economici
3.2 Indicatori de mediu
3.3 Indicatorul dezvoltarii durabile
4. Evolutia in timp a indicatorului DD
5. Comparaţii cu oraşe similare.(exemple de bune practici)
6. Perspective. Propuneri
7. Concluzii
Bibliografie
Webografie
 1. Conceptul de dezvoltare durabilă

„Conceptul de dezvoltare durabilă oferă posibilitatea re-citirii unei întregi părți a temelor
urbane într-o altă lumină, în ceea ce privește economia orașului, viața lui socială și specificul
unei dezvoltări prudente din punctul de vedere al problematicii mediului.
Înscriindu-se în domeniul geografiei urbane și al geografiei mediului, dar preluând,
inevitabil, elemente utile de urbanism, sociologie, economie, management urban dintr-o
perspectivă integratoare, cercetarea punctuală ia în discuție cazul unui oraș de mici dimensiuni și
de rang inferior în ierarhia urbană din România, dar a cărui problematică se dovedește extrem de
complexă și actuală în momentul unei analize detaliate și contextuale ”(Bănică Alexandru,Târgu
Ocna.Mediul Urban și dezvoltarea durabilă, 2010, Iași).
Enuntat în anii 1970, în conditiile afirmarii crizei petroliere si de resurse naturale la nivel
mondial, si impus în context international sub egida ONU, prin Raportul Comisiei Brudtland
(1987), conceptul dezvoltarii durabile a cunoscut epoca sa de glorie în ultimul deceniu al
secolului trecut. Documentele Conferintei Mondiale de la Rio de Janeiro (1992) si urmarile sale,
strategiile elaborate la nivel national în aplicarea Agendei 21 si alte asemenea demersuri au
încercat sa-i exprime conturul în planul realitatilor concrete. In acelasi timp, o ampla dezbatere
teoretica s-a angajat pe aceasta tema. Succesele sunt relative si inegale. Daca în plan economico-
social definitiile abunda, sub raport juridic, de exemplu, parametrii raman insignifianti.
In acelasi timp, evolutiile post-2000 arata reorientari majore în privinta tipului dominant
de dezvoltare.
Principalul element în discutie al primului proiect ecologist mondial îl reprezinta, fara
îndoiala, obiectivul dezvoltarii durabile ca solutie pentru compatibilitatea dintre cresterea econo-
mica si protectia mediului.
Enuntat în primii ani ai deceniului noua al veacului trecut si impus la nivel international
sub egida ONU prin Raportul Brudtland (1987), conceptul dezvoltarii durabile si-a propus drept
obiectiv general acceptat reducerea amprentei ecologice a omului, prin promovarea integritatii
mediului, echitatii între natiuni, indivizi si generatii si mentinerea eficacitatii economice.
Definita initială ca fiind acel tip de dezvoltare capabila sa asigure satisfacerea nevoilor
actuale, fara a compromite capacitatea de a raspunde celor ale generatiilor viitoare, dezvoltarea
durabila a fascinat lumea specialistilor si a entuziasmat opinia publica, oferind sperante privind
evolutia omenirii în viitorul apropiat. Treptat însa, notiunea a fost pervertita în chiar continutul
sau, prin diverse concepte derivate, precum “crestere durabila”, “utilizare durabila”, “consum
durabil” ori “parteneriat durabil” sau prin practici de felul ilicitului ecologic.
În primul rând trebuie să discutăm conceptul de valoare şi modul în care valorile stau la
baza procesului de schimbare socială. În sens larg valorile pot fi definite ca un set de priorităţi pe
care oamenii le adoptă, în mod conştient sau nu, pe baza unor asumpţii şi percepţii despre
realitate şi viaţă în general. Aceste priorităţi sunt cele care apoi motivează comportamentul uman
care urmează acestor patternuri cognitive. În mod normal, trebuie să existe o coerenţă sau o
potrivire între o „etichetă” şi setul de valori care stă la baza acesteia: de ex. o persoană care este
adepta unei abordări ecocentrice ar trebui să fie de acord cu susţinerea integrităţii mediului
înconjurător, aprecierea resurselor naturale pentru valoarea lor intrinsecă, apropierea de natură şi
adoptarea unui stil de viaţă care minimizează impactul asupra mediului înconjurător. Dacă
această coerenţă nu există, atunci înseamnă că există o ruptură între valorile declarate şi cele de
facto (Wheeler, 2004). Acest lucru se întâmplă mai ales atunci când intervine dezirabilitatea
socială – de ex. în cazul dezvoltării durabile nimeni nu vrea să fie perceput ca fiind împotrivă. În
unele cazuri etichetele adoptate nici nu lasă loc pentru un comportament opus – de ex.
dezvoltarea inteligentă.
Având în vedere conceptele și premizele de la care pleacă acest concept, putem clasifica
dezvoltarea durabilă în funcție de mai mulți factori, dar pentru acest studiu se vor alege cei
„principali”, descriși mai jos din surse de publicație specializate.
Conceptul de dezvoltare durabilă se concentrează pe 3 planuri majore:
1. Economic- creșterea gradului de exploatare și valorificare a resurselor
2. Ecologic(de mediu)- gestionarea durabilă a resurselor naturale, reciclarea, protejarea
acestora, evitarea degradării lor.
3. Social-cultural- creșterea ofertei locurilor de muncă, practicarea unor meserii
tradiționale, atragerea populației în practicarea turismului, înlăturarea fenomenelor dăunătoare
societății, diminuarea sărăciei, a criminalității.
Cei trei E ai dezvoltării durabile reprezintă un set relativ condensat de valori care ar
trebui să ghideze procesul de schimbare. Anumiţi activişti şi autori susţin chiar că acest set de
valori ar trebui extins astfel încât să includă şi alte valori precum educaţie, oferirea de putere
decizională diverselor grupuri din societate etc. Apare aici problema importanţei de facto
acordată fiecărui din aceşti factori – deşi la modul ideal aceste trei valori ar trebui să se afle la
egalitate, acest lucru este mai greu de realizat în practică. În mod tradiţional, dimensiunea
economică a primit cea mai mare atenţie. Wheeler (2004) spune că asistăm în prezent la o
tranziţie dinspre o perspectivă economică înspre o perspectivă ecologică. În cadrul primei
abordări valorile economice sunt fundamentale şi numai în interiorul acestora avem ca şi sub-
seturi de valori dimensiunea socială şi cea ecologică.
 1.1 Concepte de dezvoltare durabilă aplicate în spaţiul românesc.

Strategia stabileşte obiective concrete pentru trecerea, într-un interval de timp rezonabil şi realist,
la un nou model de dezvoltare propriu Uniunii Europene şi larg recunoscut pe plan mondial.
Elaborarea Strategiei este rezultatul obligaţiei asumate de România în calitate de stat membru al
Uniunii Europene conform obiectivelor convenite la nivel comunitar, în special cele statuate în
Tratatul de aderare, în Strategia Lisabona şi în Strategia reînnoită a UE pentru Dezvoltare
Durabilă din 2006. În urma dezbaterii proiectului la nivel naţional şi regional, cu implicarea
activă a factorilor interesaţi şi cu sprijinul conceptual al Academiei Romane, Strategia propune o
viziune a dezvoltării României în perspectivă următoarelor două decenii, cu obiective clare.
Avem astfel:
- Orizont 2013: Încorporarea organică a principiilor şi practicilor dezvoltării durabile în
ansamblul programelor şi politicilor publice ale României;
- Orizont 2020: Atingerea nivelului mediu actual al ţărilor Uniunii Europene la principalii
indicatori ai dezvoltării durabile;
- Orizont 2030: Apropierea semnificativă a Romaniei de nivelul mediu din acel an al
ţărilor UE.
Îndeplinirea acestor obiective strategice va asigura, pe termen mediu şi lung, o creştere
economică ridicată şi, în consecinţă, o reducere substanţială a decalajelor economico-sociale
dintre România şi celelalte state membre ale UE. Prin prisma indicatorului sintetic prin care se
măsoara procesul de convergenţă reală, se creează astfel condiţiile ca produsul intern brut pe cap
de locuitor al României să depăşească în anul 2013 media UE din acel moment, să se apropie de
media UE în anul 2020 şi să fie uşor superior nivelului mediu european în anul 2030. Evident
aceste previzionări vor trebui rediscutate în contextul crizei economice dar orizontul de timp
lung rămâne important.
1.2 Dezvoltarea durabilă a staţiunilor balneo-climaterice din România.
România poate dezvolta un turism balnear de calitate, cu cele aproximativ 8.500 de izvoare
minerale şi termale pe care le deţine. Patronatele din Turismul Balnear susţin că România este
cea mai bogată ţară din Europa din punct de vedere al resursei balneare, deţinând circa o treime
din izvoarele minerale şi termale ale Europei, însă numai 10% din izvoare sunt exploatate, din
cauza subfinanţării, a lipsei investitorilor dar şi datorită decalajului de abordare a cercetării
ştiinţifice.
România are o şansă foarte mare de dezvoltare deoarece aceasta dispune de bogate şi
variate resurse naturale şi antropice.Valorificarea lor eficientă şi în interesul economiei naţionale
reprezintă o şansă de dezvoltare a României. Potenţialul acestei ramuri este imens, dar prea puţin
valorificat. Este ramura economică cu avantajul competitiv internaţional cel mai mare, cu toate
acestea performanţele sale economice sunt modeste.
Pe plan economic turismul balnear este un factor al progresului economic, cu largi şi
pozitive implicaţii asupra dezvoltării întregii societăţi, acţionând în direcţia introducerii în
circuitul economic (intern şi internaţional) a resurselor turistice, a patrimoniului cultural istoric,
de mare atracţie şi a unora din realizările contemporane în domeniile construcţiilor si artei.
În majoritatea staţiunilor balneare, infrastructura, indiferent dacă aparţine sectorului de
stat sau particular, este în cea mai mare parte în stare extrem de precară. Marea majoritate a
spaţiilor de cazare este de două stele sau mai puţin. Există o supraofertă de cazare din punct de
vedere cantitativ şi lipsă de cazare din punct de vedere calitativ. 7 din 8 nopţi de cazare sunt
plătite de stat prin sistemul subvenţionat de bilete. Tratamentele oferite prin practici tradiţionale
se efectuează de cele mai multe ori cu echipament foarte vechi, care nu se află la înălţimea
exigenţelor clienţilor care le plătesc în zilele noastre. Sunt câteva exemple de proprietăţi
particulare în staţiuni balneare care îşi modernizează şi extind oferta de facilităţi şi produse
pentru a satisface aşteptările pieţei. Pentru a veni în sprijinul refacerii staţiunilor balneare, trebuie
luate următoarele măsuri: ƒ Cercetarea pe piaţa internă şi externă: a cererii de tratamente în
staţiunile balneare tradiţionale; a aşteptărilor de pe pieţele externe în ceea ce priveşte staţiunile
balneare din punct de vedere al detaliilor facilităţilor, tratamentelor şi activităţilor; a canalelor de
comunicare cu clienţii staţiunilor balneare ƒ Furnizarea către staţiunile balneare şi operatorii
acestora a îndrumărilor şi informaţiilor rezultante, pentru a sprijini planificarea relansării,
extinderii şi marketingului acestora ƒ Desfăşurarea campaniilor de marketing de către ONT şi
staţiunile balneare adresate segmentelor de piaţă identificate ƒ Împuternicirea autorităţilor locale
pentru concesionarea distribuirii izvoarelor de apă, rezervelor de nămol, gaze şi alte resurse
terapeutice naturale, pentru a asigura accesul echitabil în folosul comunităţii ƒ Întocmirea unor
planuri de dezvoltare integrată a staţiunilor, cu accent pe restaurarea clădirilor de patrimoniu, ca
o condiţie esenţială pentru solicitarea fondurilor
In perspectiva anilor ce vor veni, aceasta forma de turism va lua o amploare si mai mare,
constituind una dintre sursele cele mai mari de venituri, mai ales pentru tara noastra, unul dintre
statele cele mai bogate in resurse balneoclimaterice din Europa. Principalii factori naturali de
cura care contribue la dezvoltarea turismului balnear sunt: climatul, apele minerale, namolurile si
gazele terapeutice (mofetele), lacurile cu proprietati terapeutice, apele destinate îmbutelierii etc.

1.3 Cadrul natural . Cadrul social-economic.

Oraşul balneo-climateric Slănic Moldova este amplasat în partea de sud-vest a judeţului

Bacău, în culoarul format în partea estică a munţilor Nemira de râul Slănic. Slănic Moldova este
staţiune balneo-climaterică de interes naţional, cea mai importantă din Regiunea Nord-Est din
prisma proprietăţilor curative şi ambientale. Oraşul este amplasat de-a lungul râului Slănic, pe o
distanţă de aproximativ 12 km pe cursul superior al acestuia şi are în componenţă localităţile
Slănic Moldova, Cerdac şi Cireşoaia. Din prisma volumului demografic, oraşul Slănic Moldova
este cel mai mic centru urban din judeţul Bacău, numărând doar 4.933 locuitori.
Principala cale de comunicaţie a oraşului este drumul naţional secundar DN12B, care
traversează localitatea de-a lungul cursului pârâului Slănic Moldova şi care face legătura cu DN
12A Miercurea Ciuc-Oneşti în oraşul Tg. Ocna. DN12B se continuă în partea de sud-vest a
oraşului cu drumul judeţean DJ116A care traversează munţii spre localitatea Poiana Sărată din
comuna Oituz şi face legătura cu drumul DN11 Oneşti-Braşov. Însă, DJ116A este greu accesibil
transportului rutier, legătura cu Transilvania fiind făcută pe ruta Tg. Ocna – Oneşti - Braşov.
Distanţele rutiere spre principalele repere din judeţ şi din ţară sunt: Tg. Ocna: 17 km, Oneşti: 31
km, Comăneşti: 37 km,Bacău: 81 km, Braşov: 159 km, Iaşi: 210 km, Bucureşti: 322 km, Cluj-
Napoca: 429 km, Constanţa: 442 km.
Slănic Moldova nu dispune de infrastructură feroviară, cea mai apropiată staţie CFR fiind staţia
Salina din oraşul Tg. Ocna, situată pe magistrala CF501 Adjud-Siculeni. Cel mai apropiat
aeroport este Aeroportul Internaţional G. Enescu din Bacău, situat la 81 km. Oraşul nu dispune
de infrastructură sau amenajări aeroportuare.