UNIVERSITATEA ECOLOGICA DIN BUCURESTI

FACULTATEA DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT

ARTROLOGIE

PROF.DR.KINETOTERAPEUT: EUGEN CARACAȘ

STUDENT: DOBRE AMELIA-FLORENTINA
SPECIALIZARE:KINETOTERAPIE SI MOTRICITATE SPECIALA
ANUL I SEM II

AN UNIVERSITAR 2020-2021
 CUPRINS

1. GENERALITATI

2. CLASIFICAREA ARTICULATIILOR

3. DISCURILE SI MENISCURILE ARTICULARE

4. ARTICULATIILE CRANIULUI

5. ARTICULATIILE CENTURII SCAPULARE

6. ARTICULATIILE TORACELUI

7. BIOMECANICA ARTICULATIILOR-AXE DE ROTATIE, MISCARILE,

AMPLITUDINEA MISCARILOR.

8. BIBLIOGRAFIE

1. GENERALITATI
Artrologia sau syndesmologia ( to syndesmos= ligament si to logos= stiinta) este partea
anatomiei
care are ca obiect studiul articulatiilor. Articulatiile sunt constituite din totalitatea elementelor
prin care oasele se unesc intre ele. Aceste elemente sunt reprezentate prin formatiuni conjunctive
si muschi. Artrologia trateaza indeosebi formatiunile conjunctive, in timp ce muschii sunt
studiati la capitolul de miologie.
Articulatiile sunt constituite din totalitatea elementelor prin care oasele se unesc intre ele,intr-un
schelet integral:
 Tenacitate
 Elasticitate
 Mobilitate

2. CLASIFICAREA ARTICULATIILOR

Articulatiile au fost impartite in trei grupe:

 Articulatii fibroase sau sinartroze;
 Articulatii cartilaginoase sau amfiartroze;
 Articulatii sinoviale sau diartroze.
In nomencaltura franceza si traditional romaneasca exista o clasificare foarte asemanatoare in:
sinartroze (articulatii fixe), corespunzatoare articulatiilor fibroase; amfiartroze( articulatii
semimobile), corespunzatoare articulatiilor cartilaginoase; diartroze ( articulatii mobile) care ar
corespunde articulatiilor sinoviale.
Articulatiile fibroase sau sinartrozele sunt articulatiile in care oasele se afla strans legate, unite
intre ele prin tesut fibros dens (membrane sau ligamente). Ca varietati de articulatii fibroase
mentionam:
Sindesmoza este o articulatie in care suprafetele articularesunt unite printr-un ligament
interosos. In general sindemozele se disting prin varietatea elementelor de legatura. Amintim in
acest sens: ligamentul stilohioid in forma de snur, ligamentul coracoacromial de forma unei
benzi. Exista si elemente de legatura elastic cum sunt acelea dintre lamele vertebrale.
Suturile sunt articulatii care se gasesc numai la craniu. Oasele sunt articulate intre ele,dar
despartite printr-un strat subtire de tesut fibros. Acesta se continua in afara cu periostul de pe
suprafata craniului,iar inauntru cu stratul fibros al durei-mater.
Clasificarea articulatiilor
Cand suprafetele osoase se angreneaza asemenea unor dinti de ferastrau,sutura poarta numele de
“Sutura dintata” (Sutura Serrata).
Pe langa acest fel de sutura mai cunoastem: “sutura scuamoasa” care se mai numeste si sutura
solzoasa; este aceea la care suprafetele osoase sunt taiate oblic in dauna unei table osoase,de
exemplu sutura parietotemporala. Sutura plana este acel gen de sutura la care alaturarea oaselor
se face prin margini regulate usor rugoase ( de exemplu sutura internazala, sutura
lacrimoconhala).
Sinostozele rezultua prin osificarea unei simfibroze sau simcondroze. Anchiloza este sinostoza
unei articulatii sinoviale.
Gomfoza este articulatia dintre o extremitate osoasa conica si o cavitate alveolara ( de exemplu
articulatii dintre radacinile dintilor si alveole).

Articulatiile cartilaginoase
La aceste articulatii, legatura dintre oase se face prin cartilaj xialin sau prin fibrocartilaj.
Vom deosebi in acest grup de articulatii doua varietati:
Simcondroze
Acestea sunt articulatii tranzitorii in care suprafetele articulare se prezinta unite printr-un cartilaj
xialin (de exemplu sincondroza sfenooccipitala sau sincondroza pieselor osoase care compun
osul coxal ).

Simfiza
Aici tesutul de continuitate dintre oase este cel fibrocartilaginos. El are, de obicei,forma de disc (
de exemplu articulatiile dintre corpurile vertebrale sau dintre oasele pubiene).

Articulatiile sinoviale
Cele mai multe articulatii apartinand corpului uman se incadreaza in grupul sinovial. Acestea
sunt articulatii complexe,la nivelul carora se produc miscari multiple si variate. Articulatiile
sinoviale sunt compuse din: suprafete articulare, cartilaj articular,formatiunile de asigurare a
concordantei articulare la unele articulatii si mijloace de unire.
Articulatia sferoida (cotiloidiana sau enartroza)
Opune doua emisfere,una care se bombeaza, cealalta scobita. Prezinta trei axe principale de
miscare.

Articulatia elipsoida (condilara)

Opune doua suprafete articulare,cpncava si convexa,ce fac parte din doua elipsoide. Poseda doua
axe principale de miscare.
Articulatia in forma de sa (sau prin asamblare reciproca)
Pune fata in fata doua suprafete,dintre care una este concave intr-un sens si convexa in celalalt
(in forma de sa), iar cealalta este conformata invers (partea pe care se aseaza calaretul). Ea
poseda doua axe principale de miscare.

Ginglimul
Pune fata in fata doua suprafete articulare asemanatoare unei balamale a carei forma este fie
cilindrica,fie de clepsidra (denumita anterior articulatie trohleana), fie in forma de butoias. Ea
poseda o axa de miscare.
Articulatia trohoida
Pune in contact doua segmente de cilindru,unul convex, celalat concave. Ea poseda o axa de
miscare.

Articulatia plana
Pune fata in fata doua suprafete plane. In fapt, aceste suprafete sunt rareori realmente plane,ci
usor convexe,prezentand o infinitate de axe de miscare. Dar amplitudinea miscarilor sale este
redusa.
Articulatia bicondilara
Pune fata in fata doua perechi de condili, prima in general foarte convexa, iar cea de a doua
aproape plana. Articulatie complexa, ea poseda o axa de miscare principala si deseori axe
accesorii.

3. DISCURILE SI MENISCURILE ARTICULARE

Discurile şi meniscurile (măresc amplituda mişcărilor şi atenuează loviturile şi comoţiile,

formează articulaţii cu doua camere sau etaje).

Discurile si meniscurile articulare – lamele cartilaginoase avand forma diferita situate intre fetele
articulare.
Discul este o lamela compacta, concrescuta pe margine exterior cu capsula articulara. Separa
cavitatea articulara in doua camera.
Sunt structuri fibrocartilaginoase, circulare; Ocupă toată suprafața articulară; Se unesc la
periferie cu capsula articulară. Corectează incongruenţa suprafeţelor articulare.

Meniscurile – lamele cartilaginoase conjunctive necompacte, forma semilunara, se intercaleaza

in fetele articulare.
Discurile si meniscurile in timpul miscarii pot sa se deplaseze alternand fetele articulare,
asigurand congruenta, amortizarea socurilor, izbiturilor ce apar in timpul locomotiei.
4. ARTICULATIA CRANIULUI

Oasele capului sunt unite intre ele prin articulatii imobile sau suturi. Exista totusi o exceptie:
articulatia temporomandibulara. La nivelul boltii craniene,oasele sunt unite printr-unul din
genurile de suturi studiate anterior: sutura dintata, sutura solzoasa, sutura plana si prin
sincondroze. Suturile craniului au o mare importanta in cresterea acestuia, in general, precum
si in determinarea arhitecturii sale. Cele mai multe din oasele fetei sunt articulate intre ele, de
asemenea, prin suturi. Dintre acestea amintim, ca pe cea mai obisnuita, sutura plana. In
cadrul articulatiilor dintre oasele fetei cu cele ale capului exista: suturi dintate si duturi plane.
Exemple de suturi dintate: articulatia oaselor nazale cu fromntalul, a osului zigomatic cu
procesul zigomatic al temporalului, a osului zigomatic cu procesul orbital al frontalului.
Exemple de sutura plana: intre procesele pterigoide si osul palatin, intre etmoid si frontal.
 ARTICULAȚIILE NEUROCRANIULUI

1.Osul frontal

Osul frontal este un os median și nepereche , lat și pneumatic , localizat la nivelul liniei
mediene. Se articulează:

-ȋn porțiunea postero-superioară cu oasele parietale;

-ȋn porțiunea postero-inferioară cu sfenoidul;

-ȋn porțiunea inferioară cu osul nazal, zigomatic, lacrimal şi maxilar.

Faţa externă a scoamei osului frontal, prezintă pe linia mediană, sutura metopică (reprezintă
locul unde au fuzionat cele două porțiuni ale scoamei) ,care dispare începând cu vârsta de 1 an.
Porțiunea parietală a frontalului se îmbină cu oasele parietale alcătuind sutura coronară.

Porțiunea sfenoidală a frontalului se îmbină cu marginea superioară a aripii mari a osului

sfenoid, alcătuind sutura sfenofrontalis .

2. Osul etmoid

Osul etmoid este un os nepereche, median ,localizat la nivelul porțiunii anterioare a bazei
craniului, intrând ȋn alcătuirea foselor craniene anterioară şi olfactivă,dar şi a cavității nazele şi
orbitale .
El se articulează cu un număr mare de oase ce intră atât ȋn alcătuirea neurocraniului, dar şi ȋn
alcătuirea viscerocraniului şi anume: frontal, sfenoid, palatin, nazal, maxilar, lacrimal şi vomer.
-marginea anterioară ce se termină ȋn aripile cristei galli se articulează cu creasta osului frontal ȋn
partea anterioară, iar posterior intră ȋn alcătuirea foselor olfactive .

-marginea posterioară ce se termină prin spina sfenoidală se articulează cu spina etmoidală a

osului sfenoid;

-marginea anterosuperioară se articulează cu oasele nazale şi cu spina nazală a frontalului.

-marginea anteroinferioară se articulează cu cartilajul septului nazal.

-marginea posteroinferioară se articulează cu vomerul.

-marginea posterosuperioară se articulează cu sfenoidul.
Faţa laterală se articulează:

-superior cu osul frontal prin intermediul lamei orbitale;

-inferior cu maxila şi cu osul palatin;
-anterior cu lacrimalul;
-posterior cu faţa anterioară a corpului osului sfenoid.
Faţa anterioară a etmoidului se articulează cu lacrimalul alcătuind sutura etmoidolacrimală.
Faţa posterioară se articulează cu faţa anterioară a sfenoidului, dar şi cu osul palatin prin
intermediul procesului orbital al acestuia, alcătuind două suturi: sutura sfenoetmoidalis şi
sutura etmoidopalatină.
Faţa inferioară prezintă:
- o zona anterioară (realizează sutura etmoidomaxilolacrimală);

3. Osul sfenoid
Osul sfenoid este un os median și nepereche, localizat la nivelul bazei craniului, fiind deseori
descris ca având aspect de „fluture”..
Faţa posterioară prezintă un segment median şi două laterale. Segmentul median se articulează
cu partea bazilară a osului occipital alcătuind sincondroza sfeno-occipitală.
Zona mediană este creasta osului sfenoid. Aceasta se articulează cu lama perpendiculară a osului
etmoid şi intră în alcătuirea septului nazal.
Zona laterală se articulează cu faţa anterioară a labirintului etmoidal alcătuind joncțiunea
sfenoetmoidală.
Zona mediană se articulează cu vomerul, realizând canalul sfenovomerian median ce se continuă
cu creasta sfenoidală alcătuind Rostrum sphenoidale .
Marginea anterioară se articulează cu osul frontal.
Marginea laterală este scuamoasă şi se articulează cu scoama osului temporal.

4. Osul occipital
Osul occipital este un os nepereche și median,situat in partea posterioară și inferioară a
neurocraniului.
Marginea lambdoidă are un aspect dințat şi se articulează cu osul parietal alcătuind sutura
lambdoidă.
Marginea mastoidiană se articulează cu procesul mastoid al temporalului.
Unghiul superior se articulează cu osul parietal.
Unghiurile laterale se articulează cu porțiunea mastoidiană a stâncii temporalului.
Marginea anterioară se articulează cu osul sfenoid alcătuind sincondroza sfeno-occipitală.
Marginea laterală se articulează cu porțiunea pietroasă a osului temporal.

5. Osul parietal
Osul parietal are formă patrulateră ,situat între frontal și occipital .
Marginea sagitală este groasă, dinţată şi alcătuieşte împreună cu cea de parte opusă sutura
sagitală.
Marginea scuamoasă prezintă trei porţiuni:
- una anterioară ce se articulează cu aripa mare a osului sfenoid alcătuind sutura
sfenoparietală,
- una mijlocie ce se articulează cu porțiunea scuamoasă a osului temporal alcătuind sutura
parietotemporală .
- una posterioară ce se articulează cu porțiunea mastoidiană a osului temporal alcătuind
sutura parietomastoidiană.
Marginea frontală se articulează cu marginea superioară a osului frontal alcătuind sutura
coronală.
Marginea occipitală se articulează cu osul occipital şi alcătuieşte sutura lambdoidă.
Unghiul sfenoidal se articulează anterior cu frontalul şi inferior cu aripa mare a sfenoidului.
Unghiul mastoidian se articulează posterior cu osul occipital şi inferior cu porțiunea mastoidiană
a osului temporal alcătuind sutura asterică.
6. Osul temporal
Osul temporal este un os pereche , neregulat ,situat pe laturile craniului ,între occipital , parietal
și sfenoid .
Osul temporal se articulează în porțiunea superioară cu osul parietal, în porțiunea postero-
medială cu osul occipital, în porțiunea antero-medială cu osul sfenoid, în porțiunea antero-
laterală cu osul zigomatic, iar inferior cu mandibula.
Creasta timpanală se articulează cu:
-osul timpanal, alcătuind fisura pietrotimpanică lui Glasser;
-tegmen timpani, alcătuind sutura pietroscoamoasă inferioară;

-spina sfenoidală, alcătuind sutura sfenoscoamoasă;

Marginea superioară se articulează cu marginea inferioară a osului parietal.
Marginea anterioară se articulează cu aripa mare a osului sfenoid.

Marginea medială se articulează superior cu porțiunea pietroasă alcătuind sutura

pietroscoamoasă superioară, iar inferior cu osul timpanal şi cu marginea laterală a tegmen
timpani alcătuind suturile timpanoscoamoasă şi sutura pietroscoamoasă inferioară.
Faţa medială prezintă doar două zone: una superioară şi una inferioară.
Cea superioară se articulează cu procesul mastoid şi cu porțiunea pietroasă alcătuind sutura
timpanomastoidiană, respectiv sutura timpanopietroasă.
Marginea anteromedială prezintă un segment lateral, unul intermediar şi unul medial.
Cel lateral se articulează cu procesul mastoid alcătuind sutura timpanomastodiană pe unde
trece ramura auriculară a nervului vag.
Marginea anterioară prezintă:
-O porţiune medială ce se articulează cu marginea posterioară a aripii mari a sfenoidului,
alcătuind sutura sfenopietroasă;
 -O porţiune laterală ce alcătuiește alături de scoama temporalului sutura pietroscoamoasă.
Marginea posterioară prezintă:
-O porţiune anterioară ce se articulează cu procesul bazilar al occipitalului, alcătuind sutura
pietro-occipitală;
-O porţiune posterioară, neregulată ce se articulează cu procesul jugular al occipitalului
alcătuind sutura pietro-occipitală.
Marginea inferioară prezintă
-O margine posterioară ce se articulează cu osul timpanal, alcătuind sutura pietrotimpanică
inferioară;

-O margine posterioară ce se articulează cu osul occipital, realizând împreună sutura

occipitomastoidiană.

ARTICULAȚIILE VISCEROCRANIULUI

Scheletul feței are drept scop protejarea creierului, a organelor de simț adăpostite la acest nivel şi
realizarea unei baze pe care se va modela expresia facială, se va realiza respirația, alimentația.

2. Osul nazal
Osul nazal este un os pereche ce formează plafonul cavității nazale. Se articulează cu procesul
nazal al osului frontal în porțiunea superioară, cu procesul nazal al maxilei în porțiunea laterală şi
unul cu celălalt în porțiunea medială.
Faţa posterioară se articulează în porțiunea superioară cu spina nazală a osului frontal .

Marginea superioară se articulează cu marginea nazală a frontalului.

Marginea inferioară se articulează cu cartilajul aripii nasului şi participă la alcătuirea aperturii
piriforme.
Marginea laterală se articulează cu procesul frontal al maxilei.
Marginea medială se articulează în porțiunea superioară cu osul nazal opus şi cu spina nazală a
frontalului, iar în porțiunea inferioară cu osul nazal opus.
3. Osul lacrimal

Are formă patrulateră şi intră în alcătuirea pereților mediali ai orbitei şi a celor laterali ai foselor
nazale.
Marginea superioară se articulează cu frontalul.

Marginea inferioară se articulează în porțiunea anterioară cu procesul lacrimal al cornetului nazal

inferior şi ȋn porțiunea posterioară cu faţa medială a maxilei.
Marginea anterioară se articulează în porțiunea superioară cu procesul frontal al maxilei şi în
porțiunea inferioară cu șanțul lacrimal al maxilei.
Marginea posterioară se articulează în porțiunea superioară cu marginea anterioară a lamei
orbitale a osului etmoid, iar în porțiunea inferioară cu incizura lacrimală a maxilei.

4. Osul palatin

Este tot un os pereche localizat între baza craniului şi palatal dur.

Osul palatin se articulează cu următoarele oase: etmoid, sfenoid, maxilar, cornetul nazal
inferioar, vomer şi osul palatin de parte opusă.
Lama orizontală a osului palatin prezintă o faţă superioară sau nazală, o faţă
inferioară sau palatină şi patru margini: anterioară, posterioară, medială şi laterală.
Marginea anterioară se articulează cu procesul palatin al maxilei rezultând sutura palatină
transversală.
Marginea medială se articulează cu marginea medială a osului palatin de parte opusă, realizând
sutura interpalatină. Articularea celor două oase formează o proeminență ce poartă denumirea
de creastă nazală ce se continuă posterior cu creasta nazală a maxilei.
Marginea posterioară se articulează cu lama medială a procesului pterigoid.
Procesului orbital i se pot descrie patru feţe:
- Una superioară ce se articulează cu corpul osului sfenoid ȋn porțiunea medială şi cu labirintul
etmoidal ȋn porțiunea laterală;
- Una supero-medială sau orbitală ce intră ȋn alcătuirea porțiunii posteromediale a planșeului
orbital;
- Una antero-inferioară sau maxilară ce se articulează cu maxila, alcătuind sutura
palatinomaxilară;
- Una laterală sau pterigopalatină ce intră ȋn alcătuirea peretelui anterior al fosei pterigopalatine
şi a fisurii orbitale inferioare.
Incizura sfenopalatină se articulează cu osul sfenoid şi alcătuieşte foramenul sfenopalatin ce este
străbătut de pachetul vasculonervos nazopalatin.

5. Cornetul nazal inferior

Oasele ce se articulează cu cornetul nazal sunt reprezentate de osul lacrimal, etmoid,
palatin şi maxilă.
-procesul lacrimal (se articulează cu marginea inferioară a osului lacrimal),

-procesul etmoidal (se articulează cu marginea inferioară a procesului unciform al etmoidului.

6. Osul vomer

Este un os nepereche ,median ce intră ȋn alcătuirea părții postero-inferioare a septului nazal,

având forma unui fier de plug .
Se articulează cu sfenoidul, maxila, palatinul, etmoidul şi cu cartilajul septului nazal.
Forma sa este patrulateră şi prezintă două feţe laterale şi patru margini: superioară, inferioară,
anterioară şi posterioară.
Marginea superioară prezintă:
- Aripile vomerului ce prezintă o faţă superioară ce se articulează cu faţa inferioară a corpului
sfenoidului, o faţă inferioară ce prezintă creasta aripii vomeriene, o margine posterioară, o
margine anterioară ce se articulează cu conca inferioară a sfenoidului, o margine laterală ce
prezintă un segment pterigoidian (se articulează cu procesul vaginal al procesului pterigoid) şi un
segment palatin (se articulează cu procesul sfenoidal al osului palatin);
- Șanțul osului vomer ce este localizat median şi se articulează cu creasta sfenoidală, alcătuind
canalul vomerosfenoidal ce este străbătut de venulele aferente plexului pterigoidian.
Marginea inferioară se articulează cu procesele alare ale crestei nazale alcătuind schindilezele
vomeropalatină şi vomeromaxilară.
Marginea anterioară prezintă un șanț median şi două aripi laterale ce se articulează cu lama
perpendiculară a osului etmoid şi cu cartilajul septului nazal.
 7. Maxila

Este un os pereche si neregulat ce participă la alcătuirea cavităților feței: orbitală, nazală, orală şi
a foselor infratemporală şi pterigopalatină.
Se articulează cu: frontalul, lacrimalul, palatinul, zigomaticul, nazalul, conca nazală inferioară,
vomerul şi maxila opusă.
Corpul maxilei prezintă o faţă laterală şi una medială şi patru margini: superioară, inferioară,
anterioară şi posterioară.
Faţa laterală prezintă:
- O zonă inferomedială ce prezintă două proeminenţe ce poartă numele de juga alveolaria şi
corespunde rădăcinii incisivilor superiori.
Aceste două proeminenţe sunt despărţite una de cealaltă prin intermediul fosei incisive. La
nivelul fosei incisive se inseră muşchiul depresor al septului nazal.
- Foramenul infraorbital ce este străbătut de pachetul vasculonervos infraorbital;
- Fosa canină ce corespunde peretelui anterior al sinusului maxilar, ȋn grosimea lui găsindu-se
canalele alvelolare anterioare ce sunt străbătute de pachetele vasculonervoase corespunzătoare
incisivilor şi caninului superior.
La acest nivel se inseră muşchii nazali şi muşchii ridicători ai buzei superioare şi ai unghiului
buzei;
- Eminenţa canină ce corespunde rădăcinii caninului superior;
- Faţa anterioară a bazei procesului zigomatic;
- Zona infratemporală reprezentată de tuberozitatea maxilei ce alcătuieşte peretele anterior al
fosei infratemporale.
La nivelul fosei infratemporale se găsesc foraminele alveolare (străbătute de pachetele
vasculonervoase alveolare posterioare ce se ȋndreaptă spre molarii superiori), şanţul arterei
maxilare şi fasciculul maxilar al muşchiului pterigoid lateral.
Faţa medială prezintă un etaj nazal şi un etaj oral.
Etajul nazal prezintă:
- O suprafaţă concavă ce delimitează atriumul meatului mijlociu;
- Creasta concală (se articulează cu marginea superioară a concăi nazale inferioare);
- O suprafaţă concavă ce alcătuieşte peretele lateral al meatului inferior;
- Şanţul lacrimal (se articulează cu osul lacrimal şi cu conca nazală inferioară = canalul
lacrimonazal);
- Aria etmoidală ce se articulează cu labirintul etmoidal realizȃnd joncţiunea pneumatizată
etmoidomaxilară;
- Hiatusul maxilar;
- Aria meatală aparţine meatului inferior şi este străbătută de fisura palatină;
- O suprafaţă rugoasă ce se articulează cu procesul orbital al palatinului;
- O altă suprafaţă rugoasă ce se articulează cu lama verticală a palatinului;
- Şanţul palatin mare ce este străbătut de pachetul vasculonervos mare palatin;
- O suprafaţă ce se articulează cu procesul piramidal al palatinului.
Etajul oral intră ȋn alcătuirea palatului dur şi este acoperit de gingie.
Marginea superioară se continuă cu procesul alveolar.
Marginea anterioară prezintă: incizura nazală (pe ea se inseră structurile fibrocartilaginoase ale
septului nazal), semispina nazală anterioară ce se uneşte cu cea de parte opusă, alcătuind spina
nazală anterioară (se articulează cu cartilajul septului nazal), o suprafaţă ce alcătuieşte alături de
cea de parte opusă sutura intermaxilară.
Marginea posterioară prezintă o parte laterală ce intră ȋn alcătuirea peretelui anterior al fosei
infratemporale şi o parte medială ce alcătuieşte peretele anterior al fosei pterigopalatine.

Procesul frontal al maxilei

Este localizat anterosuperior faţă de corpul maxilei şi prezintă o faţă medială, una laterală şi
patru margini.
Faţa medială intră ȋn alcătuirea peretelui lateral al foselor nazale şi prezintă următoarele
proeminențe osoase:
- Agger nasi;
- Creasta etmoidală ce se articulează cu rădăcina concăi nazale;
- O suprafaţă ce alcătuieşte peretele lateral al atriumului meatului mijlociu etmoidal;
- O zonă superioară ce se articulează cu faţa anterioară a labirintului.
Marginea superioară se articulează cu marginea nazală a osului frontal.
Marginea posterioară se articulează cu osul lacrimal.
Marginea anterioară se articulează cu nazalul.
Marginea inferioară
Procesul zigomatic
Alcătuieşte peretele anterior al fosei infratemporală. Forma sa este de piramidă triunghiulară.
Faţa superioară este un triunghi şi alcătuieşte planşeul cavităţii orbitale. La acest nivel se găseşte
şanţul infraorbital ce se transformă pe traiectul său ȋn canalul infraorbital ce este străbtut de
pachetul vasculonervos suborbital.
Faţa anterioară alcătuieşte peretele anterior al sinusului maxilar, iar la acest nivel ȋşi au originea
muşchii nazal şi zigomatic mic.
Faţa posterioară intră ȋn alcătuirea peretelui anterior al fosei infratemporale.
Marginea anterosuperioară alcătuieşte aditusul infraorbital.
Marginea posterosuperioară formează partea inferioară a fisurii orbitale inferioare şi prezintă
central incizura suborbitală ce este străbătută de nervul maxilar şi vasele suborbitale.
Marginea inferioară se prelungeşte pȃnă la nivelul proeminenţei date de rădăcina primului molar.
Vȃrful se articulează cu osul zigomatic, alcătuind sutura zigomatico-maxilară.
Procesul palatin
Pleacă de la nivelul feţei mediale a maxilei, articulȃndu-se cu procesul palatin al maxilei de parte
opusă, intrȃnd ȋn alcătuirea palatului dur.
Faţa inferioară prezintă numeroase formaine vasculare şi depresiuni ale glandelor palatine.
Alături de procesul palatin de parte opusă alcătuieşte ¾ din palatul dur.
Prezintă:
- Foseta incisivă ce alcătuieşte peretele lateral al formaneului incisiv;
- Torusul palatin;
- Şanţurile palatine medial şi lateral - la nivelul lor se găsesc ramurile pachetului vasculonervos
palatin mare.
Faţa superioară alcătuieşte o mare parte din peretele inferior al cavităţii nazale. Tot la nivelul ei
se poate observa şi foramenul superior al canalului incisiv.
Marginea anterolaterală se continuă cu procesul alveolar ȋn partea inferioară şi cu maxila
(corpul) ȋn partea superioară.
Marginea medială alcătuieşte alături de procesul palatin de parte opusă sutura intermaxilară.
Marginea posterioară se articulează cu procesul orizontal al osului palatin realizȃnd sutura
palatină transversală.
Procesul alveolar
Faţa laterală delimitează vestibulul bucal. Superior faţă de alveolele dentare se inseră muşchiul
buccinator.
Faţa medială intră ȋn alcătuirea peretelui lateral al cavităţii bucale.
Extremitatea medială se articulează cu cea de parte opusă alcătuind o porţiune din sutura
intermaxilară.
Extremitatea posterioară se articulează cu palatinul prin intermediul procesului piramidal.
Marginea superioară se continuă cu corpul maxilei.
Marginea inferioară
La nivelul ei se pot identifica alveolele dentare ȋn număr de opt. Fiecare alveolă dentară prezintă
un vȃrf, un perete vestibular, un perete palatinal, pereţi septali şi septuri interradiculare.
Vȃrful prezintă apical un orficiu ce este străbătut de pachetele vasculonervoase destinate dinţilor.
La nivelul peretelui vestibular se poate identifica plexul apical.
Septurile interradiculare separă rădăcinile premolarilor şi molarilor superiori.
Sinusul maxilar
Este localizat la nivelul corpului maxilei şi este cel mai mare sinus al feţei. Este sinus pereche,
simetric sub formă de piramidă patrulateră, avȃnd o bază şi patru pereţi.
Baza este delimitată astfel:
- Anterior de canalul lacrimonazal;
- Posterior de lama perpendiculară a palatinului;
- Superior de etmoid;
- Inferior de rebordul dentar al maxilei.
Peretele anterior este delimitat astfel:
- Superior de rebordul inferior al orbitei;
- Inferior de arcul alveolar şi de canini, premolar şi primul molar;
- Lateral de joncţiunea zigomaticomaxilară;
- Medial de apertura piriformă.
Peretele superior corespunde peretelui inferior al orbitei. Este străbătut de canalul suborbital prin
care trece pachetul vasculonervos cu acelaşi nume.
Peretele inferior prezintă amprentele rădăcinilor dentare.
Peretele posterior are raport cu elementele conţinute de fosa pterigomaxilară: nervul maxilar,
ganglionul sfenopalatin şi artera maxilară internă.

8. Osul zigomatic

Este un os pereche, situat central ce alcătuieşte pomeţii.

Se articulează cu osul frontal, maxilar, temporal şi aripa mare a osului sfenoid.
Are formă patrulateră şi se pot descrie două feţe una laterală şi una medială, patru margini şi
patru unghiuri.
Faţa laterală prezintă foramenul zigomatico-facial ce este străbătut de pachetul neurovascular
zigoamticofacial. Tot la nivelul feţei laterale se găseşte originea muşchilor zigomatic mare şi
mic, dar şi a muşchiului mare maseter.
Faţa medială:
- antero-inferior ce se articulează cu procesul zigomatic al maxilei;
- anterosuperior alcătuieşte peretele inferior al orbitei şi prezintă tuberculul orbital (pe el se
inseră ligamentul palperbal lateral) şi foramenul zigomatico-orbital (este străbătut de pachetul
vasculonervos cu acelaşi nume);
- tot pe faţa medială se identifică procesul orbital.
Marginea antero-superioară mai poartă denumirea şi de margine orbitală. Participă la alcătuirea
aditusului orbital inferolateral.
Marginea antero-inferioară sau maxilară formează sutura zigomaticomaxilară prin articularea cu
procesul zigomatic al maxilei.
Marginea posterosuperioară sau temporală prezintă pe suprafaţa sa tuberculul marginal. La
nivelul acestei margini se inseră fascia temporală.
Marginea postero-inferioară- la nivelul ei se inseră fibrele anterioare ale maseterului.
Unghiul superior sau procesul frontal se articulează cu procesul zigomatic al osului frontal.
Unghiul anterior şi inferior se articulează cu procesul zigomatic al maxilei.
Unghiul posterior se articulează cu vȃrful procesului zigomatic al osului temporal

8.Mandibula
Este un os impar, mobil, în forma literei „U”, alcătuind maxilarul inferior.
Este alcătuită din două jumătăți ce sunt unite central printr-o simfiză. Acest lucru se realizează la
vârsta de doi ani.
Se pot descrie corpul mandibulei şi 2  ramuri .

a. Corpul mandibulei
Are forma de potcoavă cu orientare posterioară. I se pot descrie o faţă externă sau laterală, una
internă sau medială, o margine superioară şi una inferioară.

Fața externă prezintă o linie mediană verticală, numită - Simfiza mentonieră ,aceasta se bifurcă
în porțiunea inferioară, dând naștere la protuberanța mentonieră de formă triunghiulară, la
nivelul fiecărui unghi inferior al său identificându-se câte un tubercul mentonier .
- Fosa incisivă este localizată superior şi lateral faţă de tuberculul mentonier;
La nivelul porțiunii laterale putem identifica:
- Foramenul mentale  ce este străbătut de mănunchiul vasculonervos mentonier
- Linia oblică ce pornește de la nivelul tubercului mentonier cu direcție postero-superioară, la
acest nivel inserându-se mușchii platisma şi mușchiul coborâtor al unghiului gurii şi buzei
inferioare;
Faţa internă prezintă pe linia mediană patru mici procese : două superioare și două inferioare,
care formează împreună spina mentonieră ( Spina mentalis).
- cele superioare la nivelul cărora se inseră mușchiul genioglos;
- cele inferioare la nivelul cărora se inseră mușchiul geniohioidian;
- Linia milohioidiană localizată în dreptul ultimului molar inferior, aici inserându-se mușchii
milohioidieni şi ligamentul pterigomandibular;
- Torsus mandibularis este localizat deasupra liniei milohioidiene şi coincide cu premolarii
inferiori;
- Foseta submandibulară ce se găsește între linia milohioidiană şi marginea bazilară a
mandibulei; intră în alcătuirea peretelui lateral al lojei glandei submandibulare;
- Foseta sublinguală se găsește în dreptul caninilor şi incisivilor inferiori şi intră în alcătuirea
peretelui lateral al lojei glandei sublinguale;
- Șanțul nervului lingual;
Marginea superioară sau marginea alveolară conține alveolele dentare ce se articulează cu
dinții inferiori prin intermediul unor articulații ce poartă denumirea de gonfoze.
Fiecare alveolă are aspectul unei cavități a cărei vârf e străbătut de foramenul apical pe unde
intră elementele neurovasculare corespunzătoare dinților. Alveolele sunt despărțite una de
cealaltă prin intermediul unor septuri interalveolare, iar în interiorul lor se găsesc septuri
interradiculare.
Marginea inferioară prezintă două repere anatomice:
- Fosa digastrică la nivelul căreia se inseră partea anterioară a muşchiului omonim ;
- Șanțul premaseterin pe unde trec artera şi vena facială.

b. Ramurile mandibulei

Forma sa este cea a unui patrulater şi prezintă: o faţă laterală, una medială, o margine anterioară,
o margine posterioară, o margine inferioară şi o margine superioară.

Faţa laterală prezintă:
- O suprafață rugoasă la nivelul căreia se inseră fasciculul profund al muşchiului maseter;
- Tuberozitatea masterină ce este localizată inferior de creasta colului mandibular, la nivelul ei
inserându-se fasciculul superficial al muşchiului maseter;
- Creasta colului mandibulei.
Faţa medială prezintă următoarele repere anatomice:
- Foramenul mandibulei străbătut de mănunchiul vasculonervos alveolar inferior;
- Lingula mandibulei sau spina lui Spix; aici se inseră fibrele superficiale ale ligamentului
sfenomandibular;
- Aria retrolingulară alcătuieşte împreună cu faţa laterală a ligamentului sfenomandibular
butoniera retrocondiliană a lui Juvara; aceasta este străbătută de: artera maxilară, nervul
auriculotemporal şi plexul venos corespunzător;
- O suprafață de formă triunghiulară localizată deasupra spinei mandibulei, la nivelul căreia se
inseră fibrele mediale ale tendonului muşchiului temporal.
Marginea anterioară prezintă:
- În porțiunea superioară se inseră fibrele anterioare ale tendonului muşchiului temporal;
- În porțiunea inferioară, marginea anterioară prezintă: creasta buccinatorie (localizată lateral) la
nivelul căreia are originea mușchiul buccinator şi creasta temporală (localizată medial) la nivelul
căreia se inseră fibrele antero-inferioare ale tendonului muşchiului temporal.
Marginea posterioară are rapoarte cu glanda parotidă în porțiunea superioară, iar în porțiunea
inferioară se inseră ligamentul stilomandibular.
Marginea inferioară delimitează alături de marginea posterioară unghiul mandibulei.
Marginea superioară prezintă:
- Procesul coronoidă ce are o formă triunghiulară - la nivelul lui identificăm zona intertendinoasă
ce este acoperită de tendonul muşchiului temporal.

-Procesul condilar , se desprinde din partea posterioară a mandibulei , participând la formarea

ARTICULAȚIEI TEMPOROMANDIBULARE prin porțiunea sa articulară .

ARTICULAȚIA TEMPOROMANDIBULARĂ

Articulaţia temporo mandibulara este singura articulație mobilă a craniului ,este o articulație
dublă, de tip condilian, cu un compartiment superior ( supradiscal, disco-temporal)și unul
inferior (infradiscal, condilo-discal) , care leagă mandibula de baza craniului Articulaţia temporo
mandibulară este alcătuită din: elemente craniene (fosa mandibulara cu tuberculul articular) și
elemente mandibulare (condilul mandibular), elemente comune (discul articular, capsula
articulara si ligamentele).

Componenta craniană

Această componenta a articulației temporo mandibulara este reprezentată de cavitatea glenoida

numita si fosa mandibulară și tuberculul articular.

Cavitatea glenoida aparține osului temporal al craniului. Are forma semi ovoidală cu adâncimea
medie de 6-7 mm, fiind concava atât in sens latero-medial cât si antero-posterior. Ea este
împărțită prin fisura lui Glaser ȋn două porțiuni : una anterioară articulată și alta posterioară
extraarticulară . La adult adâncimea fosei mandibulare variază in funcție de tipul de ocluzie si de
stereotipul de masticație. Cu cât versantele cuspidiene ale dinților sunt mai inclinate, cu atât fosa
mandibulara este mai adânca.

Porțiunea anterioara:
  este intracapsulată ;
 este situata pe fata inferioara a osului timpanal;
 acoperișul fosei este subțire, uneori transparent, de 1-3 mm.

Porțiunea posterioara:

 este extracapsulată ;
 este formata de fata anterioara a osului timpanal;
 formează peretele anterior al conductului auditiv extern.

Tuberculul articular mai este numit si eminenta glenoida si este situat anterior de fosa
mandibulara. Se prezinta sub forma unei creste osoase alungite in sens transversal, convexa in
sens antero-posterior. Prezinta o panta posterioara, lunga de aproximativ 9 mm si o muchie
anterioara, care reprezintă linia deplasării anterioare a condilului mandibular. Tuberculul
articular este acoperit de fibrocartilaj, iar restul cavității glenoide de periost.

Componenta mandibulara

Componenta mandibulara a articulației temporo-mandibulare este reprezentata de fata anterioara

a condilului mandibular care este unit cu ramul ascendent al mandibulei printr-o porţiune mai
îngustă denumita colul mandibulei. Condilul mandibular reprezintă extremitatea superioara a
procesului posterior al ramurii mandibulei. Are forma unui trunchi de con, elipsoidala cu baza
mare orientata superior si acționează ca un pivot al mișcărilor mandibulare. Fata superioara a
condilului este divizata de o creasta osoasa transversala in doua versante: postero-superior si
antero-superior.

Discul articular

Spațiul dintre suprafețele articulare osoase ale articulației temporo mandibulare este ocupat de
discul articular, o formațiune fibro cartilaginoasa cu forma de lentila biconcava, care se
adaptează incongruentei intre suprafețele articulare: craniană si condiliană. Cea mai importantă
cerința funcțională a discului articular este aceea de a-si modifica poziția si forma in așa fel încât
sa se adapteze volumului dintre suprafețele articulare in orice faza a mișcărilor mandibulare.
Discul articular împarte articulaţia in doua compartimente:
 1. superior,menisco-temporal in care se realizează mișcări de translație;
2. inferior, menisco-condilian in care se realizează mișcări de rotație.

Funcțiile discului articular :

1. rol mecanic - se adaptează formelor suprafețelor articulare, asigurând protecția si

amortizarea forțelor;
2. rol proprioceptiv - prin mecanoreceptorii de la acest nivel declanșează diferite reflexe
neuro-musculare;
3. rol morfogenetic - in modelarea condilului mandibular.

Mijloace de unire

Sunt reprezentate de: capsula articulara si de ligamentele articulației. Capsula articulara este o
membrana de natura conjunctivă ,laxă având are forma unui manșon cu baza mare spre baza
craniului si vârful la nivelul colului condilian. Este alcătuită din colagen alb si este subțire. In
interior capsula articulara prezinta o membrana sinoviala si adera de discul articular, contribuind
astfel la delimitarea celor doua compartimente articulare, supradiscal si infradiscal.

 Funcțiile capsulei articulare:

 leagă componentele osoase ale articulație;

 delimitează compartimentele articulare;
 susține membrana sinoviala;
 este sediul unor terminații nervoase;
 asigura continuitatea inserțiilor musculare la nivelul discului;
 nu interferează cu mișcările mandibulare.

 Membrana sinoviala prezinta următoarele caracteristici:

 căptușește fața internă a capsulei;

 nu acoperă suprafețele osoase articulare si nici meniscul;
  prezinta prelungiri si vilozități ca niște falduri, care se înmulțesc ca număr odată cu
înaintarea in vârsta.

Ligamentele articulare

1.Ligamentul temporo-mandibular (lateral)se întinde pe suprafața laterală a capsulei

articulare,orientat infero-posterior, între marginea inferioară și tuberculul procesului zigomatic al
osului temporal către aspectul postero-lateral al gâtului mandibulei. Ligamentul lateral este
acoperit de glanda parotidă și contribuie la prevenirea dislocării mandibulei.

2. Ligamentul sfenomandibular este o bandă subțire situată medial de capsula articulară, ce

descinde lărgindu-se către anterior de pe spina osului sfenoid pe lingula foramenului mandibular.
Dedesubtul pterigoidianului lateral, ligamentul sfenomandibular este separat de gâtul mandibulei
prin artera maxilară și de ramul mandibulei prin pachetul vasculo-nervos alveolar inferior..
Ligamentul sfenomandibular nu contribuie semnificativ la fortificarea articulației.

3.Ligamentul stilomandibular este o bandă îngroșată desprinsă din fascia cervicală profundă,

care se întinde între procesului stiloid către unghiul mandibulei și marginea posterioară a
acesteia. Trebuie menționat că poziția și orientarea ligamentului stilomandibular indică faptul că
acesta nu poate constrânge mecanic orice mișcare normală a mandibulei .
Mișcările articulației temporomandibulare
În cursul evoluției mișcările mandibulei s-au modificat și s-au perfecționat prin adaptări
funcționale ,drept rezultat au apărut modificări corespunzătoare atât în structura articulației cât și
în mecanismul ei funcțional . În articulația temporomandibulară se pot executa trei feluri de
mișcări :
● mișcări de coborâre și de ridicare a mandibulei ;
● mișcări de proiecție înainte și înapoi ;
● mișcări de lateralitate sau diducție.

Mișcările de coborâre și ridicare

Aceste mișcări au ca rezultat deschiderea și închiderea gurii. Ele se petrec în jurul unui ax
transversal care trece prin cele două ramuri ale mandibulei . Locul de trecere( punctul fix al
pârghiei) se află aproape de marginea posterioară ramurii, deasupra mijlocului înălțimii sale.
Sunt mișcări verticale și sagitale complexe ce rezultă din asocierea a două mișcări elementare
diferite, dar care se petrec simultan :
● o mișcare de translație sau alunecare a capului mandibulei împreună cu discul articular,
alunecare ce se face dinapoi înainte pe suprafața articulară temporală ( fosa mandibulară) in
mișcarea coborâre a mandibulei ; sau dinainte înapoi în mișcarea de ridicare a acesteia . Această
mișcare se petrece în articulația discotemporală . În mișcarea de coborâre, capul mandibular se
mișcă împreună cu discul, părăsește fosa mandibulara și se așează sub tuberculul articular el
temporalului ; în mișcarea inversă capul mandibulei revine împreună cu discul la poziția lui
normală în fosa mandibulară .
Mișcarea de deplasare înainte a capului mandibulei este limitată prin tensiunea frâului posterior
al discului . În mișcarea de revenire frâul posterior al discului ,care este elastic contribuie
împreună cu mușchii la reducerea capului mandibulei și a discului înapoi .
● o mișcare de rotație a capetelor mandibulei pe fața inferioară a discului articular. Rotația se
petrece în articulația discomandibulară, fiind însoțită și de o deplasare înainte a capului
mandibulei . Deplasarea se face pe partea inferioară a discului , deci în etajul subdiscal, iar discul
rămâne pe loc( sub tuberculul temporalului ). Capetele mandibulei se rotesc în jurul unui ax care
trece prin axul lor de curbură . Mișcarea este limitată prin tensiunea ligamentului lateral . În
raport cu amplitudinea mișcărilor de ridicare și coborâre, predomină una sau alta din aceste
mișcări elementare, rotație sau alunecare , la o coborâre redusă predomină alunecarea, iar la o
coborâre mai accentuată se asociază amândouă mecanismele.

Mișcările de proiecție înainte și proiecție înapoi sau propulsia și retropulsia .

Acestea sunt mișcări sagitale care se petrec în etajul discotemporal al articulației . Capetele
mandibulei împreună cu discul articular execută o mișcare de alunecare , care la proiecția înainte
duce capul mandibulei împreună cu discul sub tuberculul articular . La mișcarea de proiecție
înapoi capul mandibulei este readus în fosa mandibulară . Este aceeași mișcare de alunecare care,
dacă se asociază cu rotația capetelor mandibulei, produce coborârea sau ridicarea acesteia .
●În mișcarea de proiecție înainte arcadele dentare inferioare alunecă dinapoi înainte pe
arcadele dentare superioare și ajung să le depășească cu 4- 5 mm sau chiar mai mult. In mișcarea
inversă arcade le dentare inferioare alunecă dinainte înapoi pe arcadele dentare superioare ,pana
ajung la poziția inițială. Proiecția înainte este limitată de întinderea frâului posterior al discului ;
proiecția înapoi este ajutată de elasticitatea frâului posterior al discului pus în tensiune .În
mișcările descrise , cele două capete ale mandibulei se comportă identic.

Mișcările de lateralitate sau diducție

Sunt mișcări prin care mandibula este dusă când înspre dreapta când înspre stânga . Ele
corespund fazei de măcinare a alimentelor .Mișcările de lateralitate sunt mișcări complexe, care
rezultă din alternarea unor mișcări diferite ale unui cap mandibular față de celălalt : unul din
capetele mandibulei (numit cap de balans) se deplasează împreună cu discul înainte, în jos și
puțin medial așezându-se sub tuberculul articular (mișcarea se petrece în etajul discotemporal al
articulației) în timp ce capul din partea opusă (capul de masticație) se rotește pe loc în jurul unui
ax vertical , pe fața inferioară a discului articular respectiv (mișcarea are loc în etajul
discomandibular al articulației). Apoi primul cap al mandibulei se întoarce , rămânând să se
rotească pe loc , în timp ce capul opus devine mobil . Mișcarea are ca rezultat ducerea
mandibulei de partea opusă capului ce se deplasează , în așa fel că latura de balans a mandibulei
se îndreaptă înainte, în jos și medial, iar latura activă lateral . m Măcinarea alimentelor se
petrece pe latura activă . În concluzie în mișcările de deducție ale mandibulei se deplasează
ambele capete ale acesteia ;fiecare cap mandibular joacă alternativ ,unul față de altul, când rolul
de piesă mobilă când rolul de pivot .
5. ARTICULATIILE CENTURII SCAPULARE

Oasele centurii scapulare (clavicula si scapula) se articuleaza intre ele prin articulatia acromio-
claviculara, iar cu scheletul trunchiului prin articulatia sterno-claviculara.
ARTICULATIA STERNO-CLAVICULARA
Componente osoase:
-Incizura claviculara de pe manubriul sternal, concava cu axul mare vertical.

-Fata articulara sternala a claviculei este usor convexa, mai larga decat scobitura sternala.
Componente cartilaginoase:
-Cartilajul articular, acopera suprafete articulare ale componentelor osoase si este format dintr-un
strat subtire de cartilaj fibros.

-Discul articular, este o formatiune fibro-conjuctiva, biconcava, subtire sau chiar perforata pe
partea centrala, interpus intre suprafetele articulare incongruente, asigurand congruenta dintre
acestea.

Mijloace de unire:
–Capsula articulara, fibroasa, stramta, inconjoara intreaga articulatie si este atasata suprafetelor
articulare;
-Extremitatea sternala a claviculei se afla intraarticular.

Ligamentul sterno-clavicular  anterior si posterior intins pe fata anterioara si posterioara a

extremitatii sternale a claviculei si manubriul sternal. Ligamentul este format din benzi
fibroconjunctive puternice, cu directie oblica in jos si medial, de la clavicula la stern.
Ligamentul interclavicular este intins intre cele doua extremitati sternale a claviculei. Este situat
pe partea superioara a capsulei articulare si a incizurii jugulare a sternului si fortifica fata
superioara a capsulei.
Ligamentul costo-clavicular se afla intre prima coasta C1 si impresiunea costo-claviculara
rugoasa, de pe fata inferioara a claviculei. Este o bandela fibroasa puternica, situata pe partea
mediala a articulatiei. Limiteaza elevatia claviculei si compenseaza partea mai slaba a partii
inferioare a capsulei articulare.
Biomecanica:
Morfologic, nu este o articulatie tipica (articulatie intermediara intre cea plana si cea in sea).
Functional se comporta insa ca o enartroza cu urmatoarele miscari:
-Ridicarea 50˚ si coborarea 5˚ a claviculei in jurul unui ax sagital, care trece prin extremitatea
sternala a claviculei.

-Proiectia inainte si inapoi a claviculei 30-30˚ in jurul unui ax vertical care trece de asemenea
prin extremitatea sternala a osului.

-Circumditia claviculei rezulta din succesiunea miscarilor precedente.Clavicula descrie un con a

carui baza se afla la extremitatea sternala a osului.

Cavitatea articulara:
-Este divizata de discul articular in doua compartimente: disco-clavicular si disco-sternal.
Fata interna a capsulei articulare este tapetata de membrana sinoviala in cele doua
compartimente inchise.

ARTICULATIA ACROMIOCLAVICULARA
Componente osoase:
Fata articulara acromiala a claviculei este elipsoidala cu axul mare transversal

Fata articulara de pe acromion, elipsoidala dar mai plata.

Componente cartilaginoase:
Cartilajul articular fibros acopera in strat subtire suprafetele articulare de contact.

Discul articular fibros, cartilaginos, mai atasat in partea superioara a capsulei. Divizeaza partial
cavitatea articulara. Lipseste in 60% din cazuri.

Mijloace de unire:
Capsula articulara fibroasa, stransa, cu rezistenta mai mica, se insera pe marginea suprafetelor
articulare.
Ligamentele articulare sunt:

–Ligamentul acromio-clavicular este situat pe fata superioara a articulatiei, intre acromion si

clavicula; intareste si fixeaza capsula articulara.
–Ligamentul coracoclavicular asezat intre apofiza coracioda si fata inferioara a extremitatii
acromiale a claviculei, intareste legatura intre scapula si clavicula.
Este format din:

-Ligamentul trapezoid, situat antero-lateral de ligamentul conoid. Se intinde intre fata superioara
a apofizei coronoide si linia trapezoida a claviculei, devenind mai larg si cu asezare antero-
laterala.

-Ligamentul conoid, situat postero-medial de precedentul, intre apofiza coracoida si tuberculul

conoid al claviculei. Posterior pe apofiza coracoida cele doua ligamente se contopesc, iar spre
anterior au un traiect divergent.

Ligamentele proprii scapulei apartin in intregime osului. Ligamentul transvers superior al

scapulei inchide incizura scapulei, transformand aceasta intr-o gaura.

Biomecanica :
-Este o articulatie plana, actionand simultan cu articulatia sternoclaviculara si contribuie la
efectuarea miscarilor centurii scapulare, reprezentate prin miscari ale umarului si miscari ale
scapulei.

-Umarul datorita miscarilor claviculei si alunecarii omoplatului pe peretele toracic, executa

miscari de ridicare si coborare, miscari de proiectie inainte, inapoi si miscari de circumductie.

-Scapula suspendata de articulatia acromioclaviculara este prinsa de muschi la peretele toracic si

executa miscari de alunecare mediala, laterala in sus si jos. O miscare caracteristica a
omoplatului este cea de basculare a unghiului inferior. In miscarea de bascula axilara, unghiul
inferior se deplaseaza inainte, indepartandu-se de coloana vertebrala, concomitent unghiul lateral
proiectandu-se in sus. In miscarea de bascula spinala, deplasarile se petrec invers. Aceste miscari
servesc pentru amplificarea miscarilor bratului.
6. ARTICULATIILE TORACELUI

Articulatiile toracelui sunt multiple si variate. Ele pot fi impartite in doua mari grupe numite
dupa situatia lor: grupul posterior si grupul anterior.

GRUPUL POSTERIOR este format din articulatiile costelor cu vertebrele: articulatiile

costovertebrale. De fapt, din acest grup fac parte: articulatiile capetelor costale sau articulatiile
costovertebrale propriu-zise si articulatiile costotransversare. La fiecare coasta aceste articulatii
alcatuiesc o unitate functionala.

GRUPUL ANTERIOR cuprinde: articulatiile cartilajelor costale cu sternul,articulatiile

cartilajelor intre ele,articulatiile coastelor cu cartilajele costale si articulatiile pieselor sternale.

Articulatia capului coastei- este partea articulatiei costovertebrale, dintre capul coastei cu cele
doua suprafete articulare, superioare si inferioare, de pe corpul a doua vertebre toracale
adiacente. Cele doua fetisoare articulare formeaza intre ele un unghi diedru si sunt acoperite de
un strat subtire fibrocartilaginos. Coastele I, X, XI si XII se articuleaza doar cu vertebra
corespunzatoare. Fac parte din categoria diartrozelor plane. Sunt prevazute cu o capsula si
ligamente intra si extraarticulare.

Articulatia costotransversa - este articulatia dintre tuberculul costal si rocesul transvers al

vertebrei corespunzatoare numeric. Sunt articulatii de tip diartroze planiforme, prevazute cu

capsula si ligamente:

ligamentul costotransversar posterior- intre fata posterioara a colului coastei si procesul

transvers corespunzator;

ligamentul costotransversar superior - intre creasta colului coastei si procesul transvers al

coastei suprajacente;

ligamentul costotransversar lateral intre fata posterioara a colului coastei si baza procesului

transvers al vertebrei suprajacente;

lig amentul lombocostal - intre coasta a XII a si procesele costiforme ale primelor doua vertebre

lombare.

Articulatiile condrocostale (costocondrale) - extremitatea unei coaste prezinta o depresiune

eliptica in care patrunde extremitatea corespunzatoare a cartilajului.

Aceasta unire este completata prin continuarea periostului cu pericondrul.

Cartilajele sunt unite cu extremitatile vertebrale prin membrane situate in

planul muschilor intercostali: membrana intercostala externa si interna.

Articulatiile condrosternale - cartilajele coastelor adevarate sunt unite cu marginile sternului

prin intermediul unor articulatii plane. Sternul prezinta scobituri in unghiuri diedre, in care intra
cartilajele cu capetele in colturi corespunzatoare acestor unghiuri.Articulatiile sunt intarite de
doua ligamente radiate: unu.l anterior si altul posterior. Se numesc astefel pentru ca au forma
unor evantaie care se intind intre partea anterioara si respectiv posterioara a articulatiei si stern.
Articulatiile intercondrale - cartilajele 8,9 si 10 sunt articulate prin extremitatile lor anterioare
formand marginea toracelui. Cartilajele 6,7,8 si 9 sunt unite intre ele si prin partea lor mijlocie.
Mijloacele de unire sunt reprezentate de pericondrul care trece de pe un cartilaj pe altul si cateva
fascicule fibroase care unesc fetele anterioare a doua cartilaje vecine.
ARTICULATIILE STERNULUI

Articulatiile sternului reprezinta mijloacele de unire ale celor trei parti componente ale sternului
intre ele: manubriul,corpul si procesul xifoid

Sunt reprezentate de doua articulatii:

Articulatia sternala superioara - leaga corpul cu manubriul sternal. Este o articulatie de tip
simfiza. Intre fetisoarele de pe extremitatea manubriului sternal si partea superioara a corpului
sternului exista un fibrocartilaj cu valoare de ligament interosos.El adera de suprafetele osoase.
Periostul se continua de pe manubriul sternal pe corp;

Articulatia sternala inferioara - leaga corpul sternului de procesul xifoid printr-un ligament
interosos si periost.

Ambele articulatii au o durata limitata: cea inferioara se osifica intre 50-60 ani, cea superioara se
osifica mai tarziu.
MISCARILE CUTIEI TORACICE

Miscarile cutiei toracice sunt legate de actul respiratiei. In cursul miscarilor toracelui se observa
succesiunea ritmica a doua momente: dilatarea, care corespunde inspiratiei si revenirea ce
corespunde expiratiei.

Miscarile coastelor sunt de doua feluri: de ridicare si de coborare.

Miscarea de ridicare este asociata cu aceea de proiectie inainte a coastelor, ceea ce are drept
urmare marirea diametrului sagital al toracelui.

Miscarea de coborare a coastelor antreneaza efecte inverse.

7. BIOMECANICA ARTICULATIILOR-AXE DE ROTATIE, MISCARILE,

AMPLITUDINEA MISCARILOR.

Structura forma, curbura, dimensiunea fetelor articulare din articulatia care se misca.
In biomecanica articualra distingem:
 AXE DE ROTATIE:
 Frontale
 Sagitale
 Longitudinale

Axul frontal : flexia si extensia.

In flexie unul dintre oasele parghiilor se misca fata de celalalt in jurul unui ax,astfel incat unghiul
dntre oasele articulante sa se micsoreze.

Extensia - efectuata in sens opus; unghiul dintre oasele articulante se mareste pana la 180 grade
=> are loc indreptarea membrului sau a tendonului (revenirea de la pozitia de flexie).

Axul sagital: abductia si adductia.

Adductia - unul dintre oasele articulante se apropie de planul medial.

Abductia - unul dintre oasele articulante se indeparteaza de planul medial.

Axul longitudinal: rotatia si miscarea circulara.

In timpul rotatiei osul se invarte intr-un sens sau altul in sensul axului sau longitudinal.

Miscarea circulara (circumductia) = o evolutie a extremitatii libere a osului sau a membrului aflat
in miscare.

Amplitudinea miscarii in articulatie depinde de diferenta valorilor unghiurilor fortelor articulare (

exprimate in grade). Cu cat diferenta e mai mare , cu atat mai mare este amplitudinea miscarii.

Valoarea amplitudinii miscarii in articulatie depinde de numarul si amplasarea ligamentelor.

8. BIBLIOGRAFIE
 VICTOR PAPILIAN,
Anatomia omului, aparat locomotor, V-1, ediția a-XII-a,
Editura Didactică și Petagogică, București 1982.
 Mircea Ifrim și C. Cerbulescu,
Atlas de anatomie umana, V -1, 1984, Editura - All, București 1983.
 Adams și Netter,
Atlas de Anatomia umană, aparat locomotor, ediție a- III-a
București 2014,
 Clement Baciu,
Anatomia Funcțională și Biomecanica Aparatului Locomotor,
Editura Sport – Turism, ediția a-III-a, București - 1977.
 Andrei Iliescu,
Anatomie Funcțională și Biomecanică, Editura Sport – Turism,
București 1976,
 Eugen Caracas
Curs - lectii de sinteza, artrologia, miologia, anatomia functionala si biomecanica
aparatului locomotror, Universitatea Ecologica Bucuresti, 20,
 Eugen Caracas
Curs - lectii de sinteza, parghiile in organismul uman, , Universitatea Ecologica Bucuresti,
2021.