Șapte vieți

Atât de drag mi-ai fost odată și - atât gândeam la tine,

Că șapte vieți să uit aceasta și tot ar fi puține.
Acum când tu o strângi de mână, sau poate ea te strânge,
Eu văd sub masca de plăcere, cum inima îți plânge,

Și văd, cum liber ca un flutur, în gânduri, zbori spre mine-

Noi șapte vieți să stăm în doi și tot ar fi puține.
Nu te ascunde-n ochii mei și nu-ți ascunde visul;
Cu tine încă mai doresc să caut Paradisul,

Căci dacă mă ascund și eu, în ochi străini, ca tine-

Tu șapte vieți vei căuta … și tot vor fi puține.
 Iubește-mă
N-am scris de mii de ani nici o strofă
N-am scris nici un rând,
Dar vin az’ ca un vultur la tine
Să-ți fur un cuvânt.

Iubește-mă dacă poți, printr-o carte

Să mă alin răsfoind,
Te voi plăti cu visul meu mare,
Cu mâinile goale, iubind...

Hai să fim actori de romane alese!

Hai să fim goi, tu și eu!
Goi de amar și goi de regrete,
Dar plini de iubire, mereu...
 De la fiică pentru mamă
Cu palmele te cuprind de picioare...
De atâtea ori m-ai dus în brațe
Și poate te dureau genunchii,
Dar plânsul meu te durea mai tare.

Câte năzbâtii am făcut, nu mai ții minte.

Ții minte doar cum mă ascundeam, de rușine,
Petrecând ore întregi prin grădină
Așteptând să- ți treacă supărarea pe mine.

De câte ori m-am pornit să fug de-acasă...

Eram sigură că nu mai vin niciodată,
Dar făceam trei metri dupa poartă
Și mă întorceam speriată.

De câte ori nu vroiam să stau la masă,

Sau cu lacrimi în ochi mușcam din pâine,
Pentru că nu vroiai să mă lași
Să mă frezez, ca să fiu frumoasă.

De câte ori ți-am ascuns adevărul,

De câte ori îl aflai nu de la mine;
Nu ți-am spus niciodată de ce:
Nu vroiam să crezi că te fac de rușine.

De câte ori am ridicat tonul vocii-

Mi-a părut rău de fiecare dată.
Vroiam doar să asculți ce- ți spun eu,
Nu vroiam să te știu supărată.
De câte ori nu am ținut cont de sfaturi...
Știam că numaidecât ai dreptate,
Dar nu știam că mă și înțelegeai -
Credeam că o făceai din autoritate.

De câte ori am fost egoistă...

De fapt, toată viața am fost așa,
Că m-am gândit întâi la mine,
Pe primul loc a fost alegerea mea.

Acum, când anii mi-au jucat festa,

Alegerea pe care aș face-o mereu
Ar fi aceea să te știu aproape,
Să pot să văd adânc, în sufletul tău,

Să-ți iau din griji și din orice durere

Când te razemi cu capul de mâna mea,
Așa cum tu mă sărutai peste picioarele julite
Și de fiecare dată, imediat, îmi trecea.

Să pot fi alături la orice sărbătoare

Și după, să ne așezăm lângă prag,
Să discutăm toate cele făcute,
Așa cum ne-a fost, totdeauna, mai drag.

...toți anii au trecut. Privesc destrămarea,

Dar cu câte amintiri dorul îmi vine;
Doar scrisorile mă aduc lângă tine,
Doar ele mai răzbat depărtarea.
 Cum se roagă tata
Se roagă o mamă, se roagă și plânge,
Iar lacrima ei către ceruri ajunge,
Ori până scade făclia de ceară-
De dis-dimineață și până în seară.

Se roagă un tată, genunchii nu-i pleacă

Şi n-aprinde candeli și nici lumânare,
Ci zice ceva, mergând la culcare,
Dar ruga lui face și vântul să tacă.

Se roagă o mamă și ruga-i în fire,

Căci știe și Crezul, demult, pe de rost,
Iar zile de miercuri și vineri -e post
Şi-n jurul ei câmpul e numai iubire.

Se roagă un tată în grabă spunând,

Ar vrea să cuprindă tot bunul din lume,
În vorbe lipite la dragul lui nume
A celui, ce-l vede în ochi crescând.

Nu știe nici rânduri, nici reguli din carte,

Le spune cum crede și cum i s-arată.
Pe fiu îl învață el singur, aparte,
Iar seara se roagă, mai mult, pentru fată .
 Fără muză
Roua caldă, curgătoare ce-o înșir pe fața mea,
Când pe foaia ca mătasea, mă încrunt cuvânt să pun,
E din suflet, ca izvorul, amețit de-o stinsă stea,
Ce e mut și nu mă lasă gândurile să-mi adun.

Mă tot umple de imagini și mă face să tresar,

Dar stiloul mi se rupe și nu pot nimic a scri,
Iar creionul, undeva, e pierdut într -un sertar
Și un altu-n loc de dânsul, astăzi, nu voi mai găsi.

Vântul geme în fereastră, focu-n sobă mă mângâie,

Iar pe fruntea mea se lasă umbre slabe și pustii,
Unde zboar-a mele vise, nime-n lume, n-o să știe;
Numai ție-ți spun - de vii.
 Somn
Un miros de floare dulce ce m-adoarme- n vreme bună
Ca o rază de pe ceruri, lunecând din mândra lună,
Mă îmbie la mișcarea vremii poate înainte,
Dar tot stau în amorțire mai retrasă, mai cuminte.

Azi îs apa care curge liniștită în izvor,

Potolită-s ca aripa, ce s-a prins în al său zbor,
Sau ca valul, care spuma peste maluri o îndreaptă;
Să îmi rezem amintirea de -al tău umăr ce așteaptă.

Să te cânt în cor de îngeri, ca și tine de frumoși,

Să potolesc arsura ce mi-o dau ochii tăi setoși
De amor și pasiune,de plăcerea nelumească
Care -n ale mele brațe nu mai pot să o găsească.

Dintr-o stea căzută-n stâncă și-mpărțită în scânteie,

Mi-a șoptit o sărutare c-am iubit să fiu femeie.
Ca o patimă bolnavă geana mea stă neclintită
Și mă tem acum mai tare, în zori, să nu fiu trezită...
 Iubire pierdută
Te amăgești ucisă de dor și disperare;
Poate acum e vremea, la tot, să dai uitare,
Poate acum e timpul să te gândești la tine
Topindu-te în brațe la altul ca și mine.

Ne alintam pe pânze de dor si amăgire

Și tu credeai în trupu- ți ce aburea iubire,
Iar eu credeam în vise, ce-n ochi ți le citeam
Și poate că și-n tine, atuncea ,eu credeam.

Te bucurai naiv-o când mă vedeai venind

Parcă eram eu singur, cu tine, pe pământ,
Și îmi zmulgeai din gânduri sălbatice speranțe,
Când te lăsai cu capul pe ale mele brațe.

Acum îți lași privirea să-ți curgă șiruri, râu,

Căci înțelegi atentă, că poate fi târziu,
Dar mă mai cauți, încă, pe drumuri cunoscute-
Ca să întorci splendoarea unei iubiri pierdute.
 Durere
Te-am petrecut și lumea ți-am pus-o la picioare;
Unde-ai găsit durere să-mi dai, atât de mare ?
Din ochiul tău de înger primeam atâta viață
Și -acum mi-ai pus în suflet o arșiță și-o ceață .

Mă dor de umezeală, încheieturi și oase.

De pașii după tine, azi, tălpile mi-s roase,
Dar înăuntru -n suflet mi-i foc și mi-i cenușă,
Că inima ta poartă un lacăt greu, la ușă.

Mi-s amorțite brațe de mângâieri și-amor

Ce ți le-am dat pe toate cu dragoste și dor.
Mi-i palidă privirea și ochii - numai vine;
Te-au urmărit în viață, din toți, numai pe tine.

Și azi, mai vezi, cum plânsul în lacrimi mă îneacă,

Că nu-ți găsesc dorința și inima ți-i seacă,
Dar chiar dacă mă lași, în astă -ntuneciune,
Eu îți mai port de grijă prin Sfânta Rugăciune.
 Numai tu
Un târg de suflete făcum
și te căutam pe tine;
Mi-ar fi plăcut să vii acum,
dar vin-o măcar mâine....
În jur sunt ochi, de tot străini
ce îmi absorb privirea,
dar lacomi par și prea păgâni
să-mi merite iubirea.
Și numai tu cu ochi de stea
n-apari în a mea cale,
să stingi cu limpezimea ta
durerea mea cea mare.
Eu pentru tine-am născocit,
bucată cu bucată,
din viața care am trăit
să te mai văd odată.
Și dacă târgu -o să-mi opresc
de-o umbră a plăcerii,
eu n-o să pot ca să trăiesc
și să te dau uitării...
 Beția amorului
Când pe foi mi- aștern iubirea și cu lacrimi o declar,
Beau, nebună de durere, tot pahar după pahar
Și-mi simt gâtul ca pelinul, înecat de vin amar,
Mintea însă îmi e trează, că-mi simt vremea în zadar.

Nu mi-i vinul o plăcere și plăcerea nu mi-i vin-

Vreau să șterg din mine dorul prefăcut în rău venin,
Să uit sufletul din tine și din zâmbetu - ți senin
Ce mi-au prefăcut din viață cel mai aprig și greu chin.

Si când mâna mi se-nmoaie și când fruntea mi se pleacă,

Eu aștept ca nebunia ca un vânt rece să treacă,
Dar ea crește și mai mare și ca aburul mă - neacă,
Însă după limpezire inima mi-e și mai seacă.
 Pe veci aproape
Drumul meu e asemeni metalului ros,
Asemeni fierului tocit de bătaie,
O muzică trecută prin tot ce a fost
Și scrisă în grabă pe-o ultimă foaie.

Casa mea e în mijloc de pădure,

Asemeni cuibului construit în frunzari-
Să poată veni mama la mine,
Chiar dacă vor trece o mie de ani.

Să bată la ușă cu vântul de-afară

Și crengile mele, încet, să deschidă.
Să bem ceai cu lămâie ca odinioară,
Iar la plecare să mă cuprindă.

Să vină tata din ierburi și izvoare,

Să bată la ușă prin murmur adânc
Și frunzele mele să-i pun la picioare,
Iar când se va duce, în taină să plâng.

Să-mi vii și tu mai târziu de pe stele

Și să cobori de sclipire în noapte
Cu raza ce cade grăbită din ele,
Pentru a-mi fi peste veacuri aproape.
 Eu plec
Eu plec.
Acoperă-mi pașii cu lacrimi,
cu flori și cu spini îi presoară,
iar umbra mea dulce
în gol să o vezi cum coboară
și-n miezul ei o lumină
e ceasul ce fuge,
ca o felină
rănită de-o armă,
de o inimă-amară.

Eu plec.
Priveștemă-n ochi fără jale.
E prima si ultima oară
când timpul oprit e pe gene,
și noi împietriți.
Nu te teme!
O alta ca mine vreodată
va face din pieptul să-ți sară,
ca pasărea fără de minți,
inima.
Inima ce mi-ai întins-o,
mi-ai pus-o în palme
și a fost a mea - toată.

Eu plec.
Acoperă golul din mine
cu golul ce naște în tine amarul.
Amarul din lumea întreagă.
Azi nu mai sunt eu.
Azi nu mai ești tu.
O alta e "dragă".
Cu-n altu-i mai bine
și viața - coșmarul-
ce naște în mine
o lipsă, un minus,
o urmă din tine.

Eu plec.
M-ai rugat să te cânt la plecare,
să spun în cuvinte tot ce-am simțit.
Nu știi cât mă doare pustiul.
Pustiul i-o rană ca de cuțit,
lăsată de tine,
pe pieptul meu tot
de sus până jos, presărată cu sare.
Te las cu aceleași cuvinte
și glasul meu caută viul
și vreau să îți spun - l-am găsit
și vreau să te mint
că mai simt
și vreau să rămân,
dar nu pot.
 Am o inimă
Am o inimă.
O inimă străină,
dar e aceiași inimă de ieri
și din trecute primăveri,
când era limpede și senină.

Am o inimă.
O inimă obosită.
cuvântul încerca s-o mângâie
și poate e singurul, care o știe,
care ar face-o liniștită.

Am o inimă.
O inimă visătoare.
Stelele cerului întreg, ca răspuns,
în cămara stângă a ei, s-au ascuns,
ca peștii - în mare.

Am o inimă.
O inimă care a iubit.
Cu îngeri, cu draci și cu toate
și rele și sfinte adunate
cu drag le-a trăit.

Mai am inimă.
O inimă ca și a ta.
Ce are-n ea și lumini și păcate.
Aceiași inimă în noi se zbate,
te rog, nu uita!!!