Sunteți pe pagina 1din 10

Cum sa iti rescrii mintea

pentru că vrem ca 2021 să fii împlinit care pleacă din blocstart eu și cu comunitatea ia
neam propus simpatic cum sunt și când de ăla cu pistolul eu Taci un pic mai devreme
care să intru Dacă are mă pasionează deci cred ca cu o zi sau două am ascultat un
porc ăsta Land Rover bancare americani și Bibi foarte interesantă ca Or ajuns la nivelul
la alergări la care iau droguri iau mă rog Tracks cu pistolul rapid Deci nu mai e numai
numai de mușchii mai repede ies aude pistolul mai repede Trigger de context pentru
care și eu în pat ca de succes cu care mă concurez cu mare bucurie și eu mă bucur
tare când alergăm acolo că din alergare Ce mă bucur că mai mereu că colaborare cred
că ziceam și la ultima noastră discuție Mă bucur tare că puteți face lucruri împreună și
se duce în genul ăsta de informații mămicuța să vedem cum facem să fim hazlii în 2021
Dar deocamdată ne concentrăm pe a descalecă spuneam că ca să votăm încercăm noi
o trusă de scule pentru 2021 adică 2020 a fost 5 două din cinci Totorel 522 pentru mine
una din cinci la nivel nu știu un pic emoțional Parcă nici chiar așa rău dar cu toate astea
2020 nu e 19 Nu este niciun caz pe 2021 sau este adică creierul nostru să ia ceva din
anul ăsta fie că noi vrem să luăm ceva Adică cum povestim noi și în alte discuții
arhitectura asta cerebrala noastră are două mari sisteme cognitiv care învață pe
repetiție și asociere care e ma costa ne naștem funcțional nu e lume elefant trunchi
cerebral sistem limbic deci de la cincisprezece ani încolo asociere în mare fel să repete
lucrul acasă întipărească circuitele astea subcorticale și asociere înseamnă două lucruri
ori trăiește experiențe pozitive se eliberează în neuro chimicale plăcute dopamina
serotonina oxitocina nebuni înveți să mai cauți chestia asta pe grup am putut să dorm o
oră în plus și am putut să am cursuri online de la Inter acum în costume Acum pot să
mă îmbrac în tricoul sau nu mai stau o oră în trafic când vinde martie când lansăm
premii mută la mine darchitec platforma 3001 Săveni și tricou așa să spui că Așa îmi
place mie versi inima așa învață prin repetiție și asociere și pe leoaică elefantu
structurile Astea sunt corticale învață kit că te ajută pe termen lung si învață închid că
nu am credit dacă eu am obișnuit să nu mai stăm în trafic o oră lucru care a fost
particular 2020 trecere context ăsta complicat cu sănătatea și începi are să conduc o să
mă enerveze asta mult mai repede decât se obișnuiește cu Raul și uite chipsuri gratis
astăzi cheamă habituare în creierul nostru Deci orice lucru pe care îl am trăit destul și
neplăcut devine statul și momentul în care dispare începe să producă disconfort astea
doua strategie în momentul în care represivă repetam o strategie de evitat durere acel
plec prin cameră Observă se termină conflictul Park ăsta primitivă din creerea
inconștient notițe și data viitoare în situații conflictuale pleacă si cu mamaia vino mint da
minți tu ăla Mă bucur tare mult că e o chestie noi dacă am Înțelege că structurile astea
primitivi au sute de milioane de ani grozav la toate mamiferele și asta prin repetiție și
asociere e mult mai puternică decât Ion care vezi din ce ți se spune asa concretă și de
acasă și de la birou dacă eu te organizație în care inovativ vinul cu perspective bine ce
părere ai sunt în care vin cu ideile alea sunt criticate de față cu restul grupului
eliberează cortizol care în formă de stres care produce o structură o asociere neuronală
în care zice data viitoare când trebuie să exprimă față unui grup și când îți pui și felul în
care se instalează fiica de fabrică eu 12 ani de zile ridică de picioare la școală mi se
Asta e nasol Apropo de asta pot să capeți aversiune că tot am luat un direcția ăsta cu
școala poți să capeți aversiune la o materie întreagă eu de exemplu am o minte
analitică structurată care mă ajută ce lucrezi de eu am urât matematica din clasa a
cincea creierul nostru în relație cu un om și un domeniu Dacă vei exemplu am avut
niciun prost mișto la mate care să mă ajute să simt emoție pozitivă să meargă pe
elefantul doar la final aia vreau eu să scot în evidență că marea problemă care rezultă
din faptul că noi nu ne înțelegem creierul e că nu îi dăm recompense sau pedepsei la
procesul final Dacă vrei motivație sustenabilă la un copil mic de cercetătoare de la
Steaua chiar o cheamă care a scris o carte mită mai încet ce zice că două tipuri de
mine seturi mari și late în care NASA crezi că nivelul tău de competență performanță
abilitate genetic a bătut în pizda futute la supa stai cu mana cu flori cu cărți cu alte
lucruri sau greu mai încet și ăsta cum se instalează că nu te naști cu astea două e dacă
primești apreciere pentru proces Adică dacă eu am luat 7 la ultima lucrare și îmi zice la
fel filmele Cerul meu spre Bă nu suntem încă unde ne dorim îți mai tragem da reuși să
faci asta bine sau felicitări că ai dus prezentarea la bun sfârșit sau felicitări pe învăț
aseară în crește eliberează dopamina care e forma de recompensă de plăcere care îți
dă combustibil scaune Timiș mai fă din asta vezicule de proces nu dacă dacă ajut 20
mai stai nu trebuie să te dai jos din pat dimineața fericit deci acolo nu ne dorim să
ajungem cultura asta în care nu prea știm suferim apreciere decât la performanță
excepțională nu o grămadă de cunoștințe dacă e bine e liniște Dacă erai scandal asta e
primesc apreciere nu Când fix când au depășit overachiever ei intreaba că colegul pe
de o parte ca să țin stima de sine am luat 9,50 dacă el poate Google pond părinții
chestie de genul ăsta cu părinții voștri mai au de învățat ca să nu zic că au prostii in cap
treaba știi că mie îmi e greu să condamnăm Annie care nu aveau Cum so facă mai bine
eu am avut cuie pe ce am trăit cu precădere în relație cu mama pe teme școlare către
camera la deconectat de la subiectul totul da a fost pixul Optic Esti foarte eliberatoare
când eram la școală mă respinge mă interesează ceva Taci crescut doar cu Bunica are
bunicul a murit când el avea șapte ani Deci mă rog cu mămică pe Control învățătoare și
al meu da relaxare asta Na dat de înțeles și Anca intertextual când eram în liceu și
eram pasionat de făcut saituri de chestii de canale de mir și așa mai departe pe acolo și
grafică și nu știu ce folosești Să nu faci de râs să mă faci de râs asta însemna nesimțit
să trec Mergem înainte maică mea altă configurație în relație cu școala pentru erai
importantă performanță dar mix între energiile astea două cred că mea da Adică știam
că totuși con formez la niște lucruri dar eu trageti dacă nu performez la altele în care
învățăm mamele se Factor de presiune când vine proba de școală nu e așa destul de
tare de la o familie la Uite dacă mă gândesc la soția mea la Alexandra la ea fata a fost
de pe partea asta Da mamă era mai mult cu mâncatul cu energie asta protectoare
maternă așa mama ai grijă fără colegul Si na știut altceva foarte bun simț abilitate
emoțională în ani critici care contează mai mult decât ne imaginăm pentru că uite și în
dezvoltarea creierului nostru folosesc o metaforă care arată așa dacă ne am uitat la
palmă și am pune degetul ăsta aici bucata asta de aici trunchiul cerebral Să îți trag les
temperatura să îți bată inima și se leagă de șira spinării și și comunicați c&m
descendentul corpuri sistemul limbic crem emoțional social cu un cu toate Mamiferele
care îți dă emoții intense nevoia de a te conecta cu alții în prima perioadă a vieții
structurii las cadou noi ne naștem cu ele funcționale ăsta trebuie să meargă în
parametri că dacă nu merge nu prea funcționează organismul iar ăsta mama decât să
nască cățelul ăla pe cățelușă de când se naște pisica și tata și puiul de om după
mămică îmbracă cortexul nostru care practică îmbracă celelalte două structuri asta se
dezvoltă până la 25 de ani Adică maturitate la discernământ autocontrol inhibiție
moralitate empatie capacitatea de așteaptă la anul asta niciodată unui copil de liceu
căruia de facultate să fie adult din ce în ce mai trece trece timpul că se maturizează
harta treaba șapte ani sau 10 ani mama Ia nu te marca de astea depinde viitorul tău
ceva foarte slab înțeles la 10 11 ani pentru că capacitatea de a stimula viitorul mental e
funcție ultima structură să faceți mișto de părinții voștri dacă părinții tăi au 6240 Ce țipă
și trebuie dacă 19 vaci anterioară nicio garanție pentru viitor termini astea importantă
rău de tot cu primii ani din viață De ce sunt primii anii ăștia din copilărie cruciali că tot ce
trăim mata se instalează în partea asta repetiție și asociere Pavlov condiționare și
atunci câte două spețe super simplă care în România dacă nu e în primii doi ani din
viață când se formează niște circuit de importantă ești care sunt salvate de atașament
când copilul țipă părintele nu merge la el pentru că lasă să facă plămân putere partea
asta ce învață e că eu oricâți porc Cât mă străduiesc obțin liniște nu obțin Securitate nu
iese extract complex E o chestie foarte de bază foarte emoțională foarte brută ulterior la
sentimente de neputință la școală învățat în primii doi ani să rezolv problemele pe care
le ai pe nimeni nasoală că momentul în care ai un Caval îngrijit care nu prea merge vezi
să fii autosuficient Vezi să nu te aștept să te ajute ați emoțional încep să ai cont eu am
povestit întruna episod din mai da cate trei sunt șase șapte ani dar înainte de 89 mai
trei luni de maternitate tata după 90 a pornit o firmă când eu încă era puiuț singur sau
cu bona care mă rog avea alte treburi de făcut mâncare una alta și pe la șase șapte ani
mai duc aminte altă cameră o discuție la telefon sau era cu cineva îmi încălzeam singur
masă aragaz încercat la 6 și 7 ani să încălzesc singur mazăre lucru care dacă ești
părinte și te înțelegi Cum funcționează creierul și te uiți la asta are capacitatea să facă
asta singur la vârsta aia dar dacă te uiți un pic la care trebuie să fi fost linia de cod
scrisă în sistemul ăsta implicit inconștiente memorie pe cineva nici nu are sens să ceri
ajutorul ce să scot în evidență că nu prea e bine bine ciorbă de bine acasă la șase ani
jumate aragaz depinde foarte tare Câte intensă a fost efectul și mor măsoară dacă ții
minte A fost Intense La vârsta ei oricum încep să ai amintiri conștiente după între 2 și 5
ani încep să apară multe multe amintiri cu aștept în parc circumstantele caracter după
aia pe Când primul stress inchi pot putem să cumperi să mă înregistrez dori o să o
facem clară oamenilor care ne privesc și ne detector cerebrală care învață mult mai
multe și asta o dată ceva să nu mai uite se poate depăși cantec se poate pe online și
din câte au de lucru până în 2021 din punctul de vedere al încărcării clar se poate
aceeasi știm din 2020 că uite dintre clienții corpuri cu care lucrează zis să păstrăm work
from home ne gândim să facem două zile de acasă 3 de la birou și după ce trece
perioada asta am organizații care își propun să păstreze obiceiurile astea e sănătos să
pot da deja afară țări în care trebuie să facem din asta în care aveam nevoie să
acopere Caramitru copiilor făceau Trei cu trei exemplu pe care îl dai tu arată așa deși
erau modele de bună Deci practic mintea noastră națională asta 3-a pe teren călăreți se
poate așa deci Călărețul dacă ne folosim de metaforă asta Călăreții anio cortexul nostru
ultima strofă state care au sute moral capabil de autocontrol educarea jong acuma
importantă și ăsta învață ascultăm posturi citim cărți învățăm din experiența proprie
experiență se capabil de toate procesele complexe și mașini larmă și inteligența
artificială pe Stanca nu știu ce nu pot să ții muleze Ce face ăsta încă la nivelul la care o
face creierul nostru Gherman există elefant Are niște principii foarte simple 90% din
proces animalul dintre pot să scoată inima să îți reglezi temperatura să monitorizezi
nivelul hormonale dacă îți e foame dacă dacă te bați inconștient ești sunt aici Și voi pe
lângă astea automate Asta e frumusețea la ar fi o avem cortexul prefrontal care îi parte
exact din spatele frunții de aicea permite toate funcțiile superioare din care vreo scutura
tare nevadent 20 stau singur acasă fără să mai mici corpul fără să eliberezi cresc
mișcând după am început să mă simt rău pe cea mai simplă metodă să reglez
emoțional la nivel neurochimice mâncat astăzi sunt terminat ora asta service un prost
stau puteți șterge completez un pic pic crezut mâncarea și mai luat pentru că Mâncare
Adio bani bibelou cineva că am obosit că nu mă mai mișcat începe să apară acumulare
de vorbă îndese mine mă simt bine elefantul si tu pe Paul la felicitări și cu Anca ceva io
fac o dată și mai fac o dată Ăsta ce zice scrie o linie de cod în structurile alea primite de
obiceiurile aicea locuiesc în telefon în structurile subcorticale și momentul ăla de fiecare
dată când mă simt bine să mănânc de grame împuști pe burtă pentru că sute de
milioane dar la toate mamiferele automatismele astea o mers na Beleaua tocmai asta e
că nu ia cu trei mândro lumea mult mai complexă decât aia pentru care au evoluat
structurile astea suportă care au poți să fii până la un punct A nu te ajută în sensul că
acum în care rămâne activă eu nu mă prind conștientă că am început să fac asta în
fiecare seară nu mai fac doar din când în când Ford conștient călăreți partea aia
superioară să zică stai elefant mă trezesc că capăt un obicei nou care îmi face rău
Apropo de ce zici burta scade sănătatea obosesc mult mai repede și așa mai departe în
2021 mai trebuie să Cum folosim Călărețul ăsta partea superioară carenei diferențiate
restul vietăților observând si reflexia căpătat elefantul nostru din 2020 materiile astea si
reflexia observat căutări Iată poți să fii și obiceiuri exemplu pentru că nu am mai putut
merge la bazin Ce vorbeam și înainte să începem să fiu încep să aleg un obicei pe care
mă plăcea să îl păstrez și la sport pentru sală acuma nu mai mă duc obicei care Da
rămas în pauză două ore de masă viața mea oamenii ăia când vine înapoi la curs după
două ore de pauză sunt oameni nu le mai cad ochii în gură Cum erau înainte în sala de
curs pentru o oră trebuia să ajungi la cantină să mănânci să te duci inapoi 2020 În
Săvinești cu plus și cu minus națională partea este conștientă care splas urile Hai să le
păstrăm continuați automatismele astea dacă atunci pajiște cică doar că problema care
e creierul nostru se obișnuiește cu orice îi dai Oare asta sau adaptare ledenika și vrea
mai mult ornament pe șantier cât să te prinzi băi la început cu țigara pe 10 au început
să ceva greu anul balcon la fumat o țigară sau mâncat un biscuite Traffic to mâine pe
mine bag 4 și poți să mă trezesc am ajuns de la o țigară cu care mă premiant să fumez
un pachet pe zi pentru că din proiectarea creierului nostru ăsta evoluat să caute mai
mult vin Ce e bun pentru supraviețuire Dar de ce Că noi am 300 de milioane de ani în
mediul în care nu puteai să obții zahăr și nutrienți și țigări Asta e belea așa cum a avut
dulap din abundență că na calitatea pe ce mai bună sau mai proastă Dar poți să bagi la
cur cât vrei dacă e tasta simplă primitiva învățat când te simți rău mănâncă când te simți
rău mănâncă când te simți când te simți când întârzii să mă plac să beau o linguriță de
oțet depinde forma băscuțe tu ori nu mai întârzii exemplu în cursuri vezi pedepsele că
nu știu dacă merge cu oțet aici care ideea trebuie să te oblig să o faci să nu te
pedepsești la fiecare întârziere cu chestia asta dar e foarte șmecheră suficient de
puternică Observă ce face ăla automatul și poate îți pune o ai pe asta No Mai facem și
dacă repeți închid comportamentul de suficient de multe ori sau și mai bine Înlocuiește
Stana cu una mai sănătoasă dau speță concret film pe canapea living cu Alexandra am
obișnuit să luăm un suc ceva să îmi iau niște dopamina alimentar Înlocuiește vă nasol
cu ceva sănătos decât să mai vină să mănânce pentru că o dată ce se formează
autostrada e nevoie de extrem de mult consum de energie să te stăpânești dinada
energiei drumul pe șanțul pe care e foarte greu să mă duc la de mâncare și după trei
pahare de apă încă mă mai trage frigiderul Păi nu dar acum dacă bagi asta depinde
foarte tare ce anume a învățat elefantul tău structurile astea subcorticale să asocieze
Cu plăcere că una e Dacă am mâncat până când țin ca acuma gata activează ramura
parasimpatic apare somnul spuneai dacă tu cauți sentimentul ăla și alta e dacă cum
stau mie exemplu vine să Ronțăi ceva eu simt nevoia să mănânc până mai pot să mă
mișc nu pot să îi dau ceai pentru că în esență gestul reflex pe care ăsta primitiv
elefantul caută să îl facă in continuare acolo Doar că înlocuiesc tiramisu care e extrem
de nasol mâncați seară de seară să e clar sau mai știu eu ce avem pasiune pentru nu
de la un restaurant de la felicitări băieți sau oricine ascultă felicitări pentru o De ce stai
Din păcate învățăm mult prin repetiție și asociere și nu ne dăm seama cum le învățăm
sunt inconștiente și importanță ne dăm seama si automatizarea încă pătat pentru că
cine A servit întru un context imposibil să ne afecteze rău de tot în alt context Asta e
principala intre Uite vreau să discut productiva Niculina care aveți mai plecat decât în
toți ceilalți pe de o parte Pe de altă parte Eu cred că în orice experiență ce se întâmplă
în realitate contează 10% din experiența ta internă 90% focalizeze atenția nasul tău
spectrele concret o grămadă de clienți copil după ani de zile în care ai stat cu el în
fiecare zi dimineața până seara în casă oamenii ăștia seama cât de mult își doreau de
fapt mai mult timp stau numim noi aici Ce conversăm pentru că doream sau mai mult
timp tot acasă și am observat lacrimi atunci când îl am Vreau să fac ceva aș prefera să
fac ce am eu chef puteți să mai încerce test ceva să mai învăț ceva versus nu știu să
muncesc să livreze același cursuri pilot automat 20 ăsta mi se pare că e una la al
conștientizării care dacă mai ales acuma la început de an nou 2020 și 1 și cu adevărat
important pentru mine cât mai vreau să continui așa că merge foarte greu să ai o
vedere clară sincer onest asupra cum ești acum ești pui greu Cupa nimic 2020 a fost
produs foarte nasoală începutul de ani nenea speriat și de cine speriat pentru că
creierul nostru urăște orice diferit de cu cei obișnuința tot Dacă Tim patura frâna efectiv
adică cel mai bun trebuie să patru luni și după aia punct acuma Anca De ce merge și
așa nu se mai oprește îmi trimiți apare importanță și oamenii care ne privesc și care ne
ascultă ideea asta că chicken engleză că sună mai bine așa Ce na fi discutat De ce mă
concentrez De ce mă tot întorc la arisco pericol Acum e bine momentul ăsta totul e bine
pâine întoarce la rece la pericol pentru că sută de milioane dacă încă nu te vaccinează
da da De ce ne focalizăm pe negativ sunt două ore acțiuni metafora călăreț elefant
elefantul primitiv ăsta de se dezvoltă primul și care rezistă de milioane de ani Călărețul
ăla care se dezvoltă până spre 25 de ani de la ultima raportat la alalalt primitivo care se
face în procesul decizional echipa asta funcționează în felul următor șaibă încredere
respectivă în 2002 a luat premii Nobel pentru economie demonstrând că toate deciziile
pe care noi ne luăm frate de echipa asta elefant primele două călăreți ce face fiecare
pentru orice campanie de publicitate și plateste omul care care cred că primul a fost în
nepotul lui Freud nu mai știu cum îl cheamă aici prima firmă de piar nu suntem cu
precădere rațională când am făcut facultatea de marketing au învățat că sunt homo
cântărim punând în balanță Ce câștigi Cu ce pierde Da de 70.000 de ani ultima parte
când se uită la ceva din mediul exterior poate să fie oportunitate profesională parteneri
sexuali mâncare vacanță nu contează Ștefan singur lucru recompense Mergem înainte
eliberează hormoni care îți dau senzații plăcute asta știe NASA să zică tu te către sau
îndepărtează și în echilibru de către sau îndepărtează de căutări de om de ce pune
Focus pe negativ pe gândirea ta Pe ce misto e că sute de milioane de ani era foarte
eficient să cântărești mai puternic amenințarea și mergem la pârâul să bem apă și
vedem niște Mures mirosea așa leu am făcut sute leu și să stăm în expectativă vigilență
pregătiți de luptă sau de fugă decât să zicem lasa frate Mergem să mâncăm cele mai
departe dacă se întâmplă asta era mică ăla care a luat decizia să se ferească de mure
pentru ca simți mirosul agendele mai departe cel mai cel mai mare plăcută și super
aplicabil apropo citate și nu numai cântărim la stimul egal Deci dacă câștigi și în sute de
dolari pierzi 500 de dolari pierderea dragelor cântărește de trei ori mai puternic cheamă
negativity Bias de trei ori mai întâi Când mi se pare o carte pe care vo recomandăm Cât
e rapidă gândirea acolo eo mini Biblia așa de șmecher și mai e un aspect când ne
naștem când un copil când se naște prima emisferă care se dezvolte mese la dreapta
Asta e prima e normală asociativă emoțională holistică asta învață forme nu secvențe
nu e logică sau rațională și lingvistică și emisfera dreaptă e polarizată către emoție
negativă pune de trei ori mai mulți Focus pe negativ de câte pozitiv lucru care explică
de ce încrederea se câștigă greu să pierd ușor și de ce cei mai mulți dintre noi
schimbăm furnizori acasă sau la birou când mă enervează la pe care îl are public
conturile când eram în vacanță atunci nu când durează ofertă mai bună și importance
înțelegem asta despre noi că fugim cu mai mult talent de bici ce mai sănătos frate să
faci greșeli să aștept cred că pentru că noi putem să compensăm înclinația asta
biologică cu focusul pe negativ prin experiențe trăite parcursul vieții mele 203 simplu
care vine oportunități și iese bine cumpărat la model sau la alte companii că nu știu de
la mine De când a cumpărat plus 60 Deci un prieten tati pe plus nu am telefonul lângă
mine da De ce vreau să zic asta cu compensat tu între mintea Când a când întâlnește
amenințări sau provocări să meargă înainte și să speculeze oportunitatea din care cum
apar provocări în viața mea eu în loc să fugi sau să mă blochez care e predispoziția
biologică naturală mă duc să explorez nume care cu precădere Nu prea mai încearcă
să te omoare fizic cel puțin pe aici pe la noi îți dea avantaj competitiv ești undeva în
zona subsahariană unde Mali prindem Antares pe moarte foarte tare lumea asta unde
căștile pe urechi acvariu lumea asta Eu dacă mă gândesc și la propria practică și la ce
încurajezi să ne antrenăm mintea să speculeze oportunități în procesul decizional si
povesteam că elefantul cântărește recompensă amenințare rolul călărețului a treia
structură matematice care se cheamă TFC frontal Cortex niște regiuni de pe aici partea
din față și pe aici Moștenirea lui bunicul aici știe să facă e la impulsul de cu plus de cu
mine să cumpere o mașină ultimul model cu toate dotările cu toate astea elefantul poate
asa corticală o să zică mama cum e mașina asta și o super senzație de plăcere partea
rațională Călărețul să zică botic ultima la fel de plăcută merită diferența de bani calcul
asta rațională să faci strategii pe termen lung să zici mai săptămână două trei ore cinci
de mașina asta dar peste trei ani Că plătesc numai bucurii cât timp te bucur de mașină
nouă pentru majoritatea experiențelor fie bune fier Alex fascinată Deci e un psiholog pe
care îl cheamă Daniel Gilbert care cheamă stumbling Căutarea fericirii deci a studiat
două grupuri de oameni oameni care paralizează oameni care câștigă la Loteria
crească două grupuri Adică dacă Mada oricare dintre voi dar răspunse elevi detașat
șase luni distanță de când unii paralizează și unică ești întrebați George este identic
Salut capacitate impresionantă să se adapteze la orice ai pune viața față să adaptează
mai ușor la bine decât la rău

obiceiurile proaste
Astăzi am vrut să vă împărtășesc un pic de gândire asupra modului de a schimba
obiceiurile proaste. Este un mic truc care vă va permite să vă schimbați rapid viața.
S-a spus că suntem ceea ce facem în mod repetat. Prin urmare, succesul este un
obicei. Deci, iată ce știu cu siguranță: obiceiurile noastre creează rezultate.
Indiferent dacă sunt obiceiuri împuternicitoare care creează rezultate grozave sau
obiceiuri neputernicite care creează rezultate proaste, obiceiurile noastre generează
întotdeauna un rezultat.

Dar, știați că există o scurtătură către schimbarea obiceiurilor și poate fi găsită în ceea
ce psihologii se referă la „câștig secundar?”
Dacă ar fi să rezum câștigul secundar, funcționează așa: pentru fiecare acțiune pe care
o întreprindeți, există un beneficiu secundar, iar beneficiul respectiv vine sub forma unui
sentiment.

Identificarea obișnuinței tale


Să spunem doar că am obiceiul de a înota în fiecare zi. După sesiunea mea de înot de
45 de minute, mă schimb și mă pregătesc pentru muncă. Și când conduc la serviciu,
simt acest sentiment de încredere. Mă simt încrezător pentru că am avut o sesiune de
înot grozavă.

Deci, am spune în acest caz că câștigul secundar al înotului este sentimentul de


încredere. Fiecare obicei pe care îl avem ne dă o senzație de descriere. Prin urmare,
secretul modului de a schimba obiceiurile proaste este că găsești senzația că obții din
acel obicei prost și îl treci într-un obicei nou.

Lasă-mă să-l fac puțin practic pentru tine.


Să spunem doar că în prezent ești fumător. Fumezi țigări și te gândești să rupi obiceiul.
Ceea ce știm este următorul: oamenii care fumează țigări au adesea câștigul secundar
al apartenenței.
Când te gândești la asta, dacă ești la serviciu și toată lumea iese la o pauză de smoko
și ieși la o pauză de smoko cu ei, ajungi să aparții acelui grup de oameni care fumează.
Chiar dacă nu îți place să fumezi țigări, sentimentul de apartenență pe care îl primești
fiind în interiorul acelui grup în timp ce toată lumea fumează o țigară este câștigul
secundar.
Oamenii nu își dau seama atât de des, nu nicotina de care sunt dependenți. De fapt, s-a
demonstrat că o cantitate imensă de cercetare a faptului că nicotina are un impact
foarte mic asupra dependenței noastre de comportamentul fumatului.
Ceea ce are cel mai mare impact sunt câștigurile secundare pe care le obținem.
Un alt motiv pentru care oamenii fumează țigări este că au un sentiment de răzvrătire.
Acest lucru se poate datora faptului că filmele au anunțat că oamenii care fumează
țigări sunt rebeli. Deci, când aprind o țigară, simt acest sentiment de rebeliune în
interiorul sistemului lor.
Deci, cum te descurci în a-ți rupe obiceiul și a trece la altceva? Poate scrie o carte și
devii în schimb un autor bestseller?
Cum să schimbi obiceiurile rele
Când schimbăm obiceiurile, cum ar fi fumatul, pentru a scrie o carte, obținem câștigul
secundar din fumat și îl mutăm în scris.

Dacă facem asta în mod eficient, în al doilea rând psihologia dvs. constată că câștigul
secundar este încă acolo, iar noua acțiune este chiar mai bună pentru dvs., o veți lua
imediat.

Este aproape ca un truc magic!

Deci, cum facem acest lucru practic?

Trebuie să identificăm modul în care scrierea unei cărți mă face să mă simt și mai rebel
și îmi oferă un sentiment mai mare de apartenență decât fumatul?

Descoperirea câștigului tău secundar

Odată ce aflu cum scrierea unei cărți îmi poate oferi un sentiment mai mare de
răzvrătire și un sentiment de apartenență, creierul meu va începe tranziția.
Iată cel mai fascinant lucru. Corpul tău nu vrea să facă acțiunea fumatului. Vrea doar
recompensa - câștigul secundar. Vrea doar sentimentele de răzvrătire și apartenență.
Odată ce am înțeles acest lucru, putem începe să mapăm lucrurile.
Câteva motive pentru care a fi autor este rebel:
Trebuie să scoți la iveală orice idee îți place
Trebuie să scoți sistemul
Trebuie să contestați statu quo-ul acolo
Puteți scrie lucruri care sunt întipărite permanent în cărțile voastre, care nu pot fi
niciodată schimbate de-a lungul istoriei timpului
Trebuie să spui ce vrei să spui
A fi autor este probabil unul dintre cele mai rebele lucruri pe care le poate face o
persoană. Odată ce un fumător înțelege că rebelitatea este câștigul secundar, se poate
muta în scrierea cărților și va renunța imediat la fumat.

Deci, cum îți oferă scrierea unei cărți un sentiment mai mare de apartenență?

Când scrieți o carte, puteți crea cluburi de cărți unde veți avea o comunitate și următori.
Veți putea merge la diferite librării și puteți discuta despre cărțile dvs. Veți avea, de
asemenea, un întreg trib de oameni care discută lucruri care sunt în cartea dvs. Veți
putea să aparțineți unui întreg grup de oameni asociați cărților pe care le scrieți, ceea
ce vă va oferi un sentiment incredibil de apartenență.

Cum să schimbați obiceiurile proaste prin implementarea câștigului dvs. secundar


Iată sfatul meu: dacă doriți să dezvoltați un obicei nou, priviți-vă obiceiurile actuale și
apoi aflați ce obțineți din aceste obiceiuri. Apoi, pur și simplu să le mapezi la noile tale
obiceiuri.

Chiar dacă aveți un obicei curent de împuternicire, cum ar fi înotul, de unde vă puteți
obține încrederea

Dalai lama

Negativul este de fapt normal. Indiferent ce se întâmplă în viață, veți avea


experiențe negative, emoții negative, se întâmplă lucruri negative, dar scopul
jocului este să vedeți dacă puteți scurta timpul necesar pentru a vă întoarce
pe drumul cel bun.

S-ar putea să vă placă și