Studii critice legate de opera lui Shakespeare

Prima jumătate a secolului XX

MIHAIL D. PALEOLOGU. “Shakespeare: Studiu.” Scena. Revistă pentru Teatru, Literatură

şi Muzică 4 (1903): 1-2

De ce oare Shakespeare, această admirabilă forţă a naturiĭ, acest impetuos torent de umanitate,
acest miracol de lumină străbătut de umbre, acest misterios geniu care a ştiut să imprime cu
continuitate, gîndirea în fapt, forma şi culoarea în acţiune, – nu ne apare nicĭ odată întreg la
teatru, în goana lui brutală, turbată, sălbatică în multiplicarea tablourilor de dragoste şi omor,
care ne exsaltează la cetire? S’ar părea că puternicia acestuĭ colos ar fi ultragiată pe scenă.
Stilul săŭ surprinzător care clocoteşte de metafore năzdrăvane şi sdravăn sexuate, ia piuitul
traducătorilor înfricoşaţi, în tot d’auna îl vedem trunchiat într’un hal de plâns, dobitoceşte
schilodit şi degenerat de către toţĭ fameniĭ care vor să-l îmbrace în haine de ceremonie: Nĭ se
oferă un Shakespeare făcut, batjocorît, feuille de vigné, un Shakespeare de exportaţie, pus la
îndemîna oamenilor de treabă care aleargă să se mînjească în toate cîrciumile ordinare ale
decadenţeĭ noastre.

Cristian P. Popovici. “Hamlet şi Don Quichotte.” Scena. Revistă pentru Teatru, Literatură şi
Muzică 4 (1903): 3–4. Traducere şi adaptare a unui eseu de Turgheniev (1860)

“…semeniĭ lui Hamlet nu găsesc, nu descoperă nimic, şi nu lasă în urma lor în lume de cît
amintirea personalităţeĭ lor; eĭ nu au nicĭ o moştenire spirituală de lăsat. Eĭ nicĭ nu iubesc şi
nicĭ nu cred; ce ar putea decĭ să găsească?”

VICTOR ANESTIN. Prefaţă la Hamlet: Tragedie in 5 acte. Traducere din englezeşte de

Victor Anestin. Bucureşti: Editura Librăriei Alcalay, 1908.

“Piesa favorită a lui Shakespeare erà Hamlet, aceasta o cred toţi comentatorii şi traducătorii
acestui fără de seamăn dramaturg.
Preferinţa lui Shakespeare, de altfel, este şi acea a celor de azi, cari găsesc că Hamlet este
piesa care se va puteà reprezentà cu success, atât timp cât va existà o omenire inteligentă pe
planeta noastră.”

LIVIU REBREANU. “Cronica: Regele Lear.” Scena: Revistă de teatru şi muzică 6–7 (1910):
90-93.

D. Nottara are creaţia cea mai strălucită a d-sale în rolul sbuciumatului Rege Lear. Creaţiunea
d-sale este cu totul personală, plină de majestate, de mândrie în scenele dela început, de
adâncă durere în scenele cu fiicele sale, de o duioşie şi un tragic adânc emoţionant în scenele
de nebunie. D. Leonescu, care a dublat acest rol, a adus pe alocuri o notă particulară de
căldură, fără însă să se ridice la înălţimea şi stricta logică a creaţiei d-lui Nottara.
Excelentă traducerea d-nei Miller-Verghi, care, într-o limbă curată, mlădioasă şi totdeauna
românească, păstrează aproape toate frumuseţile originalului.

VICTOR EFTIMIU. “Interpreţii lui Hamlet.” Scena: Revistă de teatru şi muzică 8-10 (1911):
106–109.

În rândul lucrurilor acestora cade şi Hamlet – cu singura deosebire că în faţa geniului lui
Shakespeare, dezarmează şi toată irespectuozitatea „obiectivilor.” Hamlet e o dramă care te
pune pe gânduri, căci cu cât înaintăm în viitor, cu atât e mai contemporană. Prinţul danez e
simbolul nostru al tuturora. Cine nu se recunoaşte în Hamlet? Recitiţi-l cei ce l-aţi văzut
odinioară – adânciţi-i fiecare vorbă, faceţi un tot unitar din caracterul său şi veţi aveà oglinda
voastră proprie.

DUMITRU CARACOSTEA. “Trei idealişti: Hamlet, Brutus şi Don Quijote.” Noua revistă
română 5 (1916): 92–95.

Ceea ce caracterizează pe aceşti doi mari poeţi ai Renaşterei e că în ambii a fost o neînfrântă
pornire de a trăi vieaţa cu toate ale ei riscuri şi primejdii. Ca şi Cervantes, Shakespeare n’a
cunoscut ceeace s’a numit „boala literară,” poezia concepută ca centru al vieţei. Ei au purces
de la realitatea felurit trăită, dela vieaţă şi luptele ei – şi de aceea experienţa lor e atât de
bogată, cuvântul lor e atât de viu, opera lor ca însăşi natura.

PETRE GRIMM. “William Shakespeare.” Noua revistă română 5 (1916): 86–91.

Toată opera sa: peste treizeci de piese de teatru, comedii şi tragedii, două poeme şi un volum
de sonete şi poezii lirice, poate încăpeà într-un singur volum gros de o mie de pagini; dar în
paginile acestea se cuprinde o lume întreagă. De aceea nu e de mirare dacă studiile şi
comentariile asupra operilor lui încep să se înumere cu zecile de mii.
Opera lui Shakespeare oglindeşte natura, dar nu într’o oglindă comună. Oglinda lui este
puternică şi luminează toate cutele sufletului, ea este o oglindă cu multe feţe în care te vezi
din mai multe părţi deodată şi în care lumina reflectează toate culorile curcubeului. De aceea
nu trebuie să ne mirăm dacă întâlnim realitatea cea mai urâtă alături de visul cel mai feeric.

ŞTEFAN I. NENIŢESCU. “Înseninare: Cymbeline, Poveste de iarnă, Furtuna; cele din urmă
drame ale lui Shakespeare.” Noua revistă română 5 (1916): 95–96.

Shakespeare conjurase umbrele morţilor; le dăduse carne şi viaţă, sânge şi simţiri. Trezise
patimile ascunse în tainiţile sufletului omenesc, aprinsese făclia iubirei puternice, deslănţuise
ura; geloziei şi răzbunărei îi dăduse pumnalul în mână, josniciei îi ridicase frâul. Şi deasupra
acestei lumi turburate ca însăşi lumea stà el, ca un zeu al dreptăţii, ca o antică Nemesis.
Întunericul se lăsase din ce în ce mai apăsător; ultima rază de lumină pierise; noaptea plină de
groază stăpânea totul. Şi deodată zarea se lumină ...
NICOLAE IORGA. “Shakespeare şi Cervantes.” Drum drept 18 (1916): 265.

Şi astfel, la sfârşitul veacului al VI-lea, două lumi îşi stăteau faţă în faţă. Ele se puteau nega, şi
atunci avem satira, caricatura lui Cervantes, în care scriitorul spaniol n-a înţeles să puie un
sens general uman. …Dar aceste două lumi se puteau şi uni, dând o interpretaţie de poetică
melancolie şi de filosofie pătrunzătoare impulsului energiilor trezite. Aceasta a dat însă nu
numai drama lui Shakespeare, ci naţiunea engleză modernă, ea însăşi născută în acelaşi
moment, supt aceeaşi conjuncţiune a înrâuririlor.

B. Brănişteanu. “Originalitatea lui Shakespeare. Revista de teatru şi artă 3 (1923): 6-7.

Benedict Rechler-Bacău. “Negustorul din Veneţia de William Shakespeare. Studiu critic.”

Bucureşti: Atelierele Adevărul, 1937.

MARCU BEZA. Shakespeare in Roumania. London: J.M.Dent, 1931.

Marcu Beza (1882- 1949) a fost un eseist, critic literar, prozator, poet şi folclorist. Din
1909 a fost interpret la Legaţia Română din Londra; până în 1914, a studiat în paralel literele
la Londra şi Oxford. A fost consul general al României în Anglia (1920-1933), perioadă în
care a lucrat în chip remarcabil pentru a statornici relaţii între oamenii de cultură englezi şi
români. Ca docent la King's College şi la Universitatea din Londra, a făcut cunoscută în
Anglia cultura română, prin cursuri şi prin cărţile publicate. În anii imediat următori primului
război mondial, a fost personalitatea cea mai marcantă a anglisticii româneşti.
Cele mai semnificative comentarii asupra literaturii engleze sunt cele privitoare la
Shakespeare, la teatrul elisabetan şi la spectacolele shakespeariene pe scenele moderne. Beza
este cel dintâi român care semnalează viziunea regizorală înnoitoare a lui Gordon Craig şi
Granville-Baker, conchizând că „dramele lui Shakespeare nu au numai valoare istorică, ci ele
sunt întru totul şi ale timpului nostru.”
Cartea Shakespeare in Roumania (1931) atrage luarea-aminte asupra unui aspect
important al circulaţiei motivelor între două culturi europene. Beza este unul dintre primii
care introduc acest element esenţial în cercetarea comparatistă românească, extinzând studiul
comparativ şi asupra literaturilor populare.
Cartea este o versiune lărgită a unei lucrări prezentate pentru Shakespeare Association,
în mai 1930, la invitația lui Sir Israel Gollancz. Lucrarea dezbate influența lui Shakespeare în
România sub două aspecte: asemănări dintre piesele sale, sau incidente din piesele sale,
descoperite în folclorul românesc sau în basmele românești; precum și influența lui
Shakespeare în România modernă, de la primele introduceri ale pieselor în anii 1840 până în
prezent. Volumul este ilustrat cu scene din reprezentările teatrale shakespeariene în România
și fotografii cu actorii ce au interpretat roluri ale personajelor shakespeariene.