Sunteți pe pagina 1din 45

LICEUL TEHNOLOGIC „AUREL VLAICU” CLUJ-NAPOCA

SPECIALIZAREA TEHNICIAN OPTOMETRIST

Lucrare de licență

Coordonatori științifici,
Prof. Cherteș Viorica
Student,
Simina- Larisa Tehei

2021
LICEUL TEHNOLOGIC „AUREL VLAICU” CLUJ-NAPOCA
SPECIALIZAREA TEHNICIAN OPTOMETRIST
Principalele caracteristici și metode de
corecție ale miopiei

Coordonatori științifici,
Prof. Cherteș Viorica

Student,
Simina- Larisa Tehei

Cluj- Napoca
2021
Cuprins
Argument

Am ales ca temă de proiect, principalele caracteristici și metode de corecție ale miopiei, deoarece a
fost, este și v-a rămâne cel mai des întâlnit viciu de refracție. Fiind o persoană mioapă îmi este foarte
ușor să înțeleg și să vorbesc despre acest viciu.
Optica este o ramură a fizicii, ce studiază natura luminii, fenomene legate de emisia, absorbția,
propagarea și interacțiunea ei cu materia, precum și metodele de măsurare a mărimilor care le
caracterizează, construcția și funcționarea instrumentelor bazate pe lumină.
Ca disciplina știițifică, acoperă un domeniu foarte larg, domeniu strâns legat și de electronică,
mecanică, fizică atomică, etc.
Implicațiile sociale ale opticii sunt numeroase. Prin legătura sa cu forma de percepere vizuală a
informațiilor despre lumina înconjurătoare, prin instrumentele specifice de mare finite pe care le oferă,
optica joacă un rol deosebit de important în viața cotidiană.
Din punctul de vedere al tehnicii iluminatul, lumina este acea parte a radiației electromagnetice care
produce oamenilor senzația de vedere. Pentru multe alte scopuri practice, lumina poate fi definită ca un
anumit fel de radiație electromagnetică. Lumina formează obiectul de studio al opticii.
Optica se împarte în trei domenii, aparent distincte, însă în realitate strâns corelate și anume:
• Optica geometrică, bazată pe conceptul de fascicul îngust sau rază de lumină fără să se
preocupe de natura luminii;
• Optica ondulatorie, bazată pe conceptul de unda și care se ocupa cu studiul fenomenelor
rezultate din interacțiunile lumină-lumină;
• Optica cuantică bazată pe conceptul de cuantă de lumină și care se ocupă cu studiul
fenomenelor rezultate din interactiunile lumină-substanță.
Din punctul de vedere al aplicațiilor practice, optica poate fi împărțită în două domenii și anume, un
domeniu care se ocupă cu studiul principiilor de proiectare, construcție și funcționare specifice
aparatelor optice, și un alt domeniu, ce se ocupă cu studiul tehnicilor de măsurare. Cele doua domenii
pot fi reunite în unul singur, numit optică tehnică. Așadar optica tehnică include tehnicile de proiectare,
construcție si folosire a aparaturii optice și tehnicile măsurătorilor optice, bazate pe principiile si legile
opticii.
Optometria este profesia în continuă dezvoltare, dinspre partea tehnica a domeniului, spre partea de
îngrijire medicală acordată factorului uman , fapt care face din acest specialist un factor de interferență
cu medical specialist.
Faptul că un optometrist se află în primele rânduri ale proceselor de supraveghere, prevenire și
compensare a deficiențelor funcției vitale, a dus la o dezvoltare mai rapidă și mai dinamică a acestei
profesiuni în completarea celei de medic oftalmolog. Simplu motiv fiind faptul ca cea mai mare parte a
populației cu probleme vizuale este formată din cei cu probleme de refracție și compensare prin
ochelari și o parte mult mai mică a acestora o formează cei cu probleme patologice de care se pot ocupa
medicii specialiști.
Un specialist optometrist poate să examineze, fără contact, ochii pacienților, să investigheze și să dea
recomandări care să permită prevenirea tulburărilor vizuale, să promoveze mijloace care favorizează o
bună evoluție a funcției vederii.
De asemenea optometristul poate să participe la conceperea și producerea de echipamente pentru
corecția vederii, gimnastica oculară sau chiar manufactura de întreținere.
Practicarea meseriei de tehnician optometristsolicită cunoștințe complexe de fizică, chimie, optică,
studiul materialelor și tehnologii specifice prelucrării pieselor optice.

CAPITOLUL I
PREZENTAREA SISTEMULUI OCULO- MOTOR

• PĂRȚILE COMPONENTE ALE OCHIULUI UMAN

Analizatorul vizual ocupă un loc foarte importanta in alcatuirea organismului. Potrivit unor cercetatori ,
persoanele cu o vedere buna obtin 80% din informatiile despre lumea inconjuratoareprin intermediul
ochilor. Conlucrand cu creierul, ochii ne permit sa vedem color, sa urmarim cu usurinta obiectele si
imaginile in miscare, sa recunoastem modele si forme si sa vedem tridimensional. La nastere vederea
este imperfecta, ea imbunatatindu-se progresiv, astfel incat, seconsidera ca in jurul varstei de 6 ani
functia vizuala este maxima, ea reducandu-se odata cu inaintarea in varsta. Analizatorul vizual, ca si
ceilalti analizatori ai organizmului, este un sistem functional unitar, care din punct de vedere
morfologic si functional cuprinde trei segmente :
segment receptor sau periferic, segment de conducere (intermediar) și segment central sau cerebral
SEGMENTUL PERIFERIC este format din globul ocular si anexele sale.Globul ocular (fig. 1)
este o formatiune aproape sferica, situate in partea anterioara a orbitei, cu diametrul antero-posterior de
aproximativ 25-26 mm. Acesta, impreuna cu pleoapele, protejeaza ochiul de factorii agresori externi :
traumatisme, corpi straini, substante chimice. Globul ocular este format din trei straturi (tunici)
suprapuse care formeaza peretele lui si din medii transparente cuprinse in interiorul lui:1. Stratul fibros
(tunica externa)2. Stratul vascular (tunica media)3. Stratul nervos (tunica interna) – retina
In interiorul globului ocular sunt cuprinse : umoarea apoasa, cristalinul si corpul vitros care alcatuiesc
mediile transparente si care, impreuna cu cornea, reprezinta sistemul optic al ochiului.
1. STRATUL FIBROS are rolul de a forma un invelis protector globului ocular. El este format din
doua portiuni distincte : cornee si sclera.Corneea (fig. 1) este situate anterior, este transparenta si este
avasculara. Constituie prima si cea mai importanta suprafata optica (dioptru) ce participa la refractie.
Ea contribuie cu circa 60-70% la puterea dioptrica totala a ochiului. Este mai subtire in partea central si
mai groasa spre periferie. La jonctiunea dintre cornee si sclera se afla limbul sclero-corneean.Sclera
alcatuieste cea mai mare parte a invelisului exterior al ochiului. Este formata dintr-un tesut fibros dens,
este dura si inextensibila la adult. Are o culoare alba-sidefic si nu poate fi strabatuta de razele
luminoase. Grosimea ei variaza cu regiunea: peste 1mm in jurul papilei, 0.6 mm la nivelul limbului, 0.3
mm la locul de insertie a muschilor drepti.Sclera este strabatuta de o serie de orificii, prin care trec vase
si nervi care ies sau patrund in interiorul ochiului, Sclera este foarte putin vascularizata, prin structura
si rezistenta sa, metinte forma globului ocular, are rol protector. Prin rigiditatea sa fata de presiunea
continutului globuluiocular contribuie la reglarea tensiunii intraoculare.
2. STRATUL VASCULAR – este al doilea strat ocular numit si uvee, situate sub sclera. Este
intens vascularizat, bogat in cellule pigmentate de culoare inchisa. Uveea este compusa din trei parti
anatomice si functionale distincte : irisul, corpul ciliar si coroida.Irisul (fig. 1) formeaza partea
anterioara a uveei, este situate inapoia corneei si inaintea cristalinului. Are forma unui disc, care
prezinta un orificiu central numit pupila. El regleaza cantitatea de lumina ce ajunge la nivelul retinei.
Cand luminozitatea ambianta este slaba, fibrele radiale ale irisului se contracta provocand midriaza, iar
cand luminozitatea este crescuta, excesiv,fibrele circulare produc mioza. Culoarea irisului variaza de la
individ la individ. Pupila (fig. 1) este un orificiu circular situate in centrul diafragmului irian. In
conditii normale eaare urmatoarele caracteristici : este de culoare neagra la examenul direct si
portocalie la examenul oftalmoscopic, are o forma rotunda regulate. Pozitia sa este aproximativa
central, cele doua pupile sunt sensibile egale, putand exista o mica diferenta fiziologica.
Pupila isi poate mari diametrul de la 1.5 mm la 8 mm (aproximativ diametrul unei boabe de naut) ,
permitand astfel sa patrunda in ochi de 30 de ori mai multa lumina. Din punct de vedere functional
pupila are doua proprietati fundamentale : optic perfect transparenta si are posibilitatea de a-si modifica
continuu, anatomico-reflex, diametrul in raport cu necesitatile vizuale. Functia pupilei este a regla
cantitatea de lumina care intra in ochi. Pupila sta sub dependenta a doi muschi antagonisti, sfincterul
pupilar si dilatatorul pupilar, inervati de sistemul neuro-vegetativ, primul de parasimpatic si al doilea de
simpatic.Corpul ciliar este segmental intermediar al uveei, alcatuit din procesele ciliar, care secreta
umoarea apoasa si muschiul ciliar care intervine in acomodatie prin actiunea sa asupra
cristalinului.Coroida se intinde de la punctul de intrare a nervului optic pana la ora serrata, captusind
astfel jumatatea posterioara a sclerei. Este un strat bogat vascularizat si intens pigmentat, insemnat in
mentinerea tonusului ocular si in nutritia celulelor retiniene.
3. STRATUL NERVOS (RETINA) Retina este receptorul vizual propriu-zis si alcatuieste stratul
intern, tunica nervoasa a globului ocular, fiind situate intre coroida si corpul vitros. Ea captuseste
interiorul globului ocular de la pupila pana la orificiul pupilar. Este o membrane foarte subtire, perfect
transparenta si de culoareroz, alcatuita din zece straturi de cellule dintre care mentionam epiteliul
pigmentar si fotoreceptorii. Epitelul pigmentar este format dintr-un singur sir de cellule epiteliale care
contin un pigment numit melanina, ce absoarbe lumina si asigura nutritia retinei..Regiunile retiniene cu
structura speciala sunt foveea central (contine exclusive celule cu conuri), papilla nervului optic (fara
celule vizuale) si ora serrata.Fotoreceptorii transforma undele luminoase ajunse pe suprafata retinei in
influx nervos. Acestia sunt de doua feluri : celule cu conuri si celule cu bastonase (fig. 2).Celulele cu
conuri (aproximativ 7 milioane) sunt celule fotosensibile, adaptate pentru vederea diurnal, in lumina
intense si care ne permit sa vedem in culori si clar. Pentru aceste celule
pigmentul vizual este iodopsina. Exista trei tipuri de celule cu conuri, diferite intre ele prin pigmentii pe
care ii conti, pentru receptia celor trei culori fundamentale : rosu, verde, albastru. Aceste celule au o
sensibilitate mai scazuta decat cele cu bastonase, dar au o densitate mare in centru retinei, permitand
obtinerea unei imagini fine si colorate a obiectelor. Lipsa unuia dintre pigmenti genereaza
discromatopsii, poate cea mai cunoscuta fiind daltonismul.Celulele cu bastonase (aproximativ 130
milioane) au rol in vederea crepusculara si nocturna. Pentru aceste celule substanta vizuala este
rodopsina. Acest tip de celule este distribuit mai ales spre periferia retinei, sunt celule de peste o mie de
ori mai sensibile decat cele cu conuri, dar nu permit diferentierea culorilor si nici nu ofera detalii ale
obiectelor. De fapt in conditii optime, un bastonas poate detecta chiar si un singur foton sau o particular
elementara a luminii.La nivelul retinei, pe axul optic, se gaseste o zona denumita “macula lutea” sau
“pata galbena” ,iar in mijlocul ei se afla “foveea centrala” . Aceasta este zona de maxima sensibilitate a
retinei, ea contine numai celule cu conuri, la nivelul sau formandu-se imaginea cu cea mai buna
rezolutie. In locul unde nervul optic patrunde in globul ocular retina nu are structure receptoare, aceasta
zona numindu-se “pata oarba”. Obiectele ale caror imagine cade n aceasta zona nu sunt percepute.
Sensibilitatea sectrala a retinei nu este egala pentru toate culorile din spectrul vizibil, retina umana este
cel mai sensibila la lumina verde (560 nm) sic el mai putin sensibila la nunate de albastru si rosu. Ea nu
este stimulate deloc de radiatia infrarosie si ultraviolet, dar poate fi distrusa ireversibil de acesta din
urma in doze mari (instalatii de sterilizare UV, instalatii de bronzare artificiala, etc). De asemenea,
efect distructiv asupra retinei au si radiatiile Roientgen, de aceea este essential sa ne protejam ochii ori
de cate ori sunt expusi radiatiilor.Dinspre anterior spre posterior continutul propriu-zi al globului ocular
este constituit din: - umoarea apoasa este un lichid transparent secretata de corpul ciliar, formata in cea
mai mare parte din apa sis are, se varsa mai intai in camera posterioara si apoi circula prin pupila catre
camera anterioara, unde este drenata in circulatia venoasa a globului ocular.
- cristalinul este o lentila biconvexa, transparenta situata posterior fata de iris. Cristalinul ca si corneea,
este o formatia avasculara, hranindu-se din umoarea apoasa si vitros. Prin puterea sa de acomodatie,
permite focalizarea luminii la nivelul retinei. Cristalinul isi poate modifica refractia cu ajutorul
muschiului ciliar, permitand o imagine clara atat pentru vederea la distanta cat si pentru cea de
aproape.- corpul vitros este o substanta clara, gelatinoasa care umple spatial dintre cristalin si retina si
mentine volumul globului ocular. Este alcatuit din apa, acid hyaluronic si collagen. Acesta transmite
razele de lumina de la cristalin la retina.
ANEXELE GLOBULUI OCULAR ORBITA: sunt două cavități osoare situate de o parte și de alta a
foselor nazale, între neurocraniu și viscerocraniu. Ele adăpostesc globul ocular și capsula sa (Tenon),
mușchii oculari cu fasciile lor, mușchiul orbitar Muller, corpul adipos al orbitei, venele orbitei,
limfocitele orbitei, nervii cranieni: I, II, III, IV, Va, Vb, VI și cei vegetativi. Fiecare orbită are forma
unei piramide patrulateră cu baza anterioară, vârful posterior, patru pereți și patru margini.
PLEOAPELE sunt formațiuni cutanaeomusculomembranoase, mobile, care închid înainte orbita și
protejează astfel partea anterioară a globului ocular. Circumscriu, între marginile lor libere, fanta
palpebrală, limitată înăuntru și în afară prin cele două cantusuri, numite și unghiul palpebral intern și
parpebral extern. Pleoapele au rol de a proteja ochiul. Pleoapa superioară este mai mobilă, datorită
acțiunii mușchiului ridicător al pleoapei superioare. Pe marginea pleoapelor, în porțiunea medială se
găsesc orificiile canalelor lacrimale, numite punct lacrimal superior și inferior. Pe marginea liberă a
pleoapelor se inserează cilii. Fiecare folicul ciliar conține două glande sebacee Zeizz. Totpe marginea
pleoapelor, în partea posterioară se deschid glandele sebacee Meibomius.
APARATUL LACRIMAL asigură producerea, răspândirea pe suprafața corneo-conjunctivală și
drenajul lacrimilor spre cavitatea nazală. Este alcătuit dintr-un segment secretor reprezentat de glanda
lacrimală principală (asigură secreția lacrimală reflexă), glandele accesorii (produc secreția lacrimală
de bază) și căile lacrimale, reprezentate de canalicule nazo-lacrimale, ce elimină lacrimile în cavitatea
nazală.
Filmul lacrimal este compus din trei straturi: stratul mucos profund, stratul apos intermediar și
stratul lipidic, superficial. Rolul filmului lacrimal este de a menține lubrifierea corneei, protejează
suprafața oculară împotriva agresiunii unor factori externi (fum, praf), asigură protecția împotriva
infecțiilor și contribuie la claritatea vederii. Impulsul de a clipi este un act reflex cauzat de subțierea
și evaporarea filmului lacrimal. Prin clipit, filmul lacrimal este întins pe suprafața ochiului.
CONJUNCTIVA este o membrană subțire și transparentă care acoperă fața posterioară a pleoapelor
(conjuctiva palpebrală superioară și inferioară) și fata anterioară a sclerei (conjunctivabulbară). Aceste
doua părți se reunesc la nivelul fundurilor de sac. Aceasta asigură legătura dintre pleoape și globul
ocular. Secreția glandelor conjunctivale contribuie la formarea filmului lacrimal. Bogăția conjunctivei
în structuri limfoide contribuie la realizarea unei bariere împotriva microorganismelor și particulelor
din exterior. Conjunctiva conține numeroase glande și anume glande mucipare, care sunt invaginații
ale epiteliului conjunctival (glande Henle și glande Manz) și glande lacrimale apoase (glande Krausse
și glande Wolfring).
MUSCULATURA EXTRINSECĂMusculatura extrinseca a globului ocular permite orientarea axului
vederii im directoa obiectului fixat. Motilitatea globului ocular este asigurată de doi mușchi oblici și
patru mușchi drepți.Mușchii drepți sunt:1. – mușchiul drept intern este cel mai puternic mușchi dintre
oculomotori. Are direcție orizontală, mergând între globul ocular și peretele intern al orbitei. Este
inervat de oculomotorul comun.
2. – mușchiul drept extern îți are originea de la inelul tendinos al lui Zinn, cu un traiect orizontal spre
globul ocular. Este inervat de nervul abducens (perechea a VI-a).3. – mușchiul drept inferior, cu origine
la nivelul inelului tendinos al lui Zinn, are un traiectîn jos și extern, între globul ocular și planșeul
orbitei, inserându-se înaintea ecuatorului la 6,5mm de limbul sclero-cornean. Inervația este asigurată de
oculomotorul comun.4. – mușchiul drept superior îți are originea pe tendonul Zinn, la același nivel cu
mușchiul ridicător al pleoapei superioare. Inervația este asigurată de un ram din nervul oculomotor
comun.Muschii oblici sunt:1. Oblicul superior își are originea la nivelul tendonului Zinn deasupra
originii mușchiului drept intern. Inervația este asigurată de nervul trohlear (perechea a IV-a)2. Oblicul
inferior, inserția proximală se face într-o drepresiune situată pe planseul orbitar aproape de marginea
orbitară. Inervația este realizată de ramul pentru mușchiul oblic mic din nervul oculomotor comun
(perechea a II-a).

Segmentul intermediar care este compus, de fiecare parte, din nervul optic, chiasma optică,
brandeletele optice, corpii geniculați externi și radiațiile optice.
Segmentul de conducere al analizatorului vizual (calea optica) este format din doua parti:

- calea infrageniculata, constituita din proto- si deutoneuronii retinieni care ajung pana la corpii
geniculati externi din metatalamus si

- calea suprageniculata, reprezentata de axonii neuronilor din corpii geniculati externi (drept si stang) =
al III-lea neuron, care va proiecta informatiile de la retina pe scoarta cerebrala.
Segmentul de conducere Primul neuron al caii optice este reprazentat de celulele bipolare din
retina.Dendritele acestora sunt conectate cu celulele fotoreceptoare. Al doilea neuron al caii il
constituie celulele multipolare retiniene. Axonii lor formeaza nervii optici. Fibrele acestora se
incruciseaza partial in chiasma optica, apoi continua sub numele de tracturi optice pana la corpii
geniculati laterali metatalamici unde fac sinapsa cu al treilea neuron. Axonii neuronilor metatalamici de
releu au proiectie corticala. Din corpii geniculati se desprind colaterale spre nucleii nervilor cranieni
III,IV,VI spre maduva cervico- dorsala,spre coliculii cvadrigemeni superiori si spre SAA.Acestea
constituie caile reflexelor optice de orientare,adaptare si acomodare. Axonii celui de-al II-lea neuron se
grupează, formând nervul optic, și părăsesc ochiul prin pata oarbă. Al III-lea neuron al căii vizuale se
află în metatalamus, de unde informația este proiectată în emisferele cerebrale.
Caile optice leaga retina de centrul cortical al vederii situat in lobul occipital. Caile optice strabatorbita
si endocraniul dinainte inapoi pana in jurul scizurii calcarine.
Segmentul intermediar
se compune din mai multe parti:
Nervul optic f
ace parte din nervii cranieni, perechea a doua. Este alcatuit din axonii celulelorganglionare retiniene,
care traverseaza lama circuita a sclerei, orbita, canalul optic si apoi patrundin cavitatea craniana. Nervii
optici se termina in unghiurile anterioare ale unei lame nervoase numita chiasma. Nervul optic, fiind
ontogenic o comisura alba, este invelit de trei teci meningeale: dura carecontinua inainte cu sclera si
inapoi cu periostul canalului optic, pia si arahnoida care se continua inapoi cumeningele cererebrale, iar
inainte formeaza un fund de sac. Nervul optic are o lungime de 4 cm iar traiectul lui poate fi impartit in
4 portiuni: intrasclerala,intraorbitara, intracanaliculara si intracraniana In sectorul anterior al portiunii
orbitrare, la aproximativ 15 mm de polul posterior al globuluiocular, patrund in nerv artera si vena
centrala a retinei. Strabatindu-l axial, ele ajung in globul ocular lanivelul fundului excavatiei fiziologice
a papilei. Fibrele nervoase, in numar de aproximativ 1 000 000 pentru fiecare nerv, lipsite de teaca
luiSchwann dar mielinizate in afara lamei ciuruite, sunt separate in fascicule prin septuri plecate din
pianeurala.In interiorul nervului fibrele au o topografie determinata. Fasciculul papilo-macular,
continândfibrele care culeg impulsuri provenite din regiunea maculara, tind, pe masura ce se apropie de
chiasma, saocupe o pozitie centrala in cordonul nervos.Portiunea intracanaliculara a nervului, scurta de
8 mm, adera prin tecile meningeale de peretecanalicular si este in contact cu artera oftalmica, ce
patrunde in orbita prin canalul optic.Portiunea intracraniana a nervului optic are lungimea de 4-17
mm.In cavitatea craniana, dupa un scurt traiect fibrele nervului optic dintr-o parte se incruciseaza
partial cu cele din partea opusa, formând
chiasma optica
. Ea se gaseste situata in etajul superior alendocraniului, deasupra hipofizei. Fibrele nervoase provenite
din jumatatea temporala a fiecarei retine trecdirect prin chiasma si de aici in bandeleta optica din partea
opusa.De la chiasma, pornesc
bandelete optice
care inconjoara pendunculii cerebrali si se termina incorpii geniculati.Bandelete optice sunt doua
cordoane albe, cu traiect ancorat posterior, cu o lungime de 2-3 cm, cecontinua de la unghiurile
posterioare ale chiasmei pâna la corpii geniculati externi. Fiecare bandeleta seimparte in doua fascicule:
unul intern, altul extern. Primul, mai mic si continand fibre pupilare, se terminain corpii geniculati
externi unde cilindracsii celulelor ganglionare formeaza sinapse cu neuronii geniculo-corticale.
Corpii geniculati externi sau laterali s
unt situati sub pulvinar in continuarea bandeletelor optice.Contin un numar mare de celule cu care se
pun in contact fibrele nervului optic. Corpii geniculati lateraliau o structura lamelara, lamele albe
mielnice alterneaza cu lamele cenusii.
Radiatiile optice ale lui Gratiolet
reprezinta fibrele neuronilor din corpii geniculati laterali, fiindcomplet inglobate in substanta alba a
lobului temporo-occipital. Aceste fibre mielinizate pleaca de la bazacorpului geniculat extern si se
grupeaza in afara si deasupra acestuia, merg, dupa ce au trecut prin partea posterioara a capsulei
interne, spre aria striata a lobului occipital si se termina in jurul scizurii calcarine.Fasciculele radiatiilor
optice sunt mai voluminoase decât cele din bandeletele optice deoarece cuprind siun numar de fibre
centrifuge. In traiectul lor, fibrele vor traversa câmpul Wernicke, segmentulretrolenticular al capsulei
interne si centrul oval al lobului occipital. Terminarea radiatiilor optice se face prin trei fascicule:-
fasciculul superior se termina pe buza superioara a scizurii calcarine si contine fibre provenite
dincadranele superioare ale retinei;- fasciculul inferior se termina pe buza inferioara a scizurii
calcarine, continând fibrele din cadraneleinferioare ale retinei;- fasciculul posterior se termina pe
extremitatea posterioara a scizurii calcarine, continând fibrelemaculare.

Segmentul central este situat în scoarța cerebrală a lobului occipital, aria 17 Brodmann. In jurul
acesteia exista zona de asociatia vizuala care determina realizarea notiunii de spatiu necesara in
orientare si recunoastere si asigura memoria vizuala.Segmentul central este reprezentat de ariile
corticale unde informatiile sunt transformate in senzatii specifice dupa procese de analiza si sinteza.
În vecinătate se află mai multe arii de asociație, conectate cu lobii frontali și parietali, implicate în procese
psihovizuale complexe.
Segmentul central sau cerebral
al analizatorului vizual este situat in scoarta cerebrala a lobuluioccipital, aria 17 Brodmann. Aici are loc
transformarea excitatiei luminoase in senzatia vizuala. La nivelulscizurii calcarine din lobul occipital exista o
adevarata retina corticala.Buza superioara a scizurii calcarine este in raport cu jumatatea superioara a celor
doua retine, iar buza sa inferioara primeste impulsurile de la cadranele inferioare retiniene. Fibrele maculare se
proiecteaza la nivelul polului posterior occipital. La nivelul cortexului occipital regiunea maculara ocupa
osuprafata mult mai mare decât la nivelul retinei. Astfel se poate considera ca vederea este o functie asa
decomplexa incât la realizarea ei participa creierul in totalitatea lui.Scoarta lobului occipital are o structura
diferentiala cu toate cele 6 straturi corticale. Receptia seface pe straturile granulare.Ariile occipitale functionale
Brodmann sunt ariile 17, 18, 19.
Aria striata 17 sau aria vizuala
segaseste pe scizura calcarina si buzele sale. Suprafata ariei atinge 24-30 cm. Aceasta arie este sediulreceptiei
senzatiilor vizuale si reprezinta domeniul perceptiior vizuale elementare.
Aria peristriata 18
inconjoara aria 17, iar aria 19 inconjoara pe cea 18, realizandu-se astfel o interrelatie intre ele. Aria 18 arerol
motor si intervine in motilitatea oculara si in localizarea obiectelor.
Aria 19
are rol în orientareaspatiala si integrarea informationala a imaginii.

Câmpul vizual este spațiul cuprins cu privirea atunci când aceasta este fixată asupra unui punct. La om, cea mai
mare parte a câmpului vizual este asigurată de ambii ochi (vedere binoculară) și doar o parte din câmpurile
temporale de către un singur ochi (vedere monoculară). Câmpul vizual binocular reunește cele două câmpuri
monoculare, suprapuse în zona nazală.

2 FIZIOLOGIA OCHIULUI UMAN

Analizatorii sunt sisteme complexe și unitare care au rolul de a recepționa, conduce și


transforma în senzații, excitațiile adecvate primite din mediu exterior și intern. Ei contribuie la
realizarea integrității organizmului în mediu și la coordonarea funcțiilor organismului.
Excitantul specific pentru analizatorul vizual este lumina, radiațiile vizibile, acestea reprezentând un
mic ecart din spectrul undelor electromagnetice, cuprins între 400 și 760 nanometrii.
Elaborarea funcției vizuale este rezultatul unor procese complexe.
1. Fizice – reflecția luminii prin mediile transparente;2. Fotochimice – transformarea substanței
fotochimice la nivelul fotoreceptorilor;
• Bioelectrice – transmiterea influxului de-a lungul căilor optice;4. Pshice – transformarea
influxului nervos în percepție.
• Elementele fotoreceptoare sunt localizate în retină fiind reprezentate de celule și
conuri, respectiv celule cu bastonașe (Fig. 4).
Elementele fotoreceptoare sunt localizate înb retină fiind reprezentate de celule și conuri
respectiv celule cu bastonșe (Fig. 4). Formarea unitaților fotoreceptoare și repartiția celulelor cu conuri
în număr de 6 miloane sunt grupate în regiunea maculară, sunt sensibile la intensitați mari de lumină
asigurând vederea de zi (vederea fotopică), percep detaliile formele și culorile.
Celulele cu bastonașele în număr de 130 milioane apar la periferia regiunii maculare, ating
densitatea maximă la aproximativ 6 mm de centrul retinei și se regăsesc și la periferie.
Celulele cu bastonașe sunt sensibile la intensitați mici de lumină asigurând vederea nocturnă
(vederea scotopică). Unitațile receptoare retiniene se formează în mod diferit pentru conuri, respectiv
bastonașe. O celulă cu con face sinapsă cu o celula bipolară, iar aceasta la rândul ei face sinapsă cu o
celulă ganglionară. Mai multe celule cu bastonașe fac sinapsă cu o aceeași celulă bipolară, mai multe
bipolare corespunzând bastonașelor fac sinapsă cu o celulă ganglionară. Reacțiile declanșate în
celule fotoreceptoare sunt în principal:- modificarea biochimică a pigmențiilor vizuali;- modificarea
potențialului de membrană responsabila de apariția activitații electrice. Sub acțiunea luminii
rodopsina (pigmentul vizual) se descompune, iar în întuneric acestea se recompune.
În cursul proceselor fotochimice au rol important vitamina A și ionii de calciu. Funcția vizuală
este formată din trei senzații: de lumină, de formă și de culoare. Senzația de lumină: este ce mai
elementară funcșia vizuală. Constă în perceperea și reflectarea de către scoarță occipitală a procesului
de excitare a celulelor vizuale de către un anumit prag al excitantului specific.
Senzația de formă: constă în perceperea și reflectarea de către scoarța occipitală a imaginilor
pe care obiectele din mediul înconjurător le formează pe retină. Această funcție se compune din trei
elemente principale:- vederea centrală (acuitatea vizuală);
- sensibilitatea de contrast;- vederea periferică (câmpul vizual).
Acuitatea vizuală: este capacitatea pe care o are regiunea centrala a retinei, fovea, de a percepe
detaliile obiectelor în condiții de iluminare fotopică și contrast maximal între fond și test. Cu cât
detaliul perceput este mai mic cu atât acuitatea vizuala este mai mare și invers. Sensibilitatea
de contrast: prezintă capacitatea analizatorului vizual de a percepe diferența de luminozitate între plăji
alăturate. Este de fapt posibilitatea de a aprecia netitatea prin care un detaliu din peisaj de detașeaza de
restul imaginii. Sensibilitatea de contrast permite analiza eficienței transferului de informației vizuală
în lungul căilor optice.
Câmpul vizual: este totalitatea spațiului înconjurător pe care-l poate cuprinde ochiul uman
atunci când fixează un obiect.
Senzația de culoare: poate fi definită ca facultatea scoarței occipitale de a percepe și reflecta
cele șapte entitați monocromatice de radiații electromagnetice al spectrului vizibil: roșu, portocaliu,
galben, verde, albastru, indigo și violet (culori cromatice).Ochiul uman percepe și așa numitele (culori
acromatice): alb, negru și gri.
Percepția cromatică rezultă din interacțiunea dintre radiațiile electromagnetice și
celulelefotoreceptoare ale retinei respectiv conurile din regiunea maculară apoi tratamentul acestor
informații la nivelul componentelor neurologice posterioare acesteti interacțiuni. Percepția cromatică
este elementul cel mai diferențiat al funcției vizuale și ultimul care apare pe scara filogenetică.
Procesul vederii are trei etape:- formarea imaginii pe retină cu ajutorul elementelor dioptrului
ocular;- stimularea celulelor fotoreceptoare;- reprezentarea imaginii la nivelul scoarței cerebrale.
Formarea imaginii pe retină este un proces asemănător fornării imaginilor în camera obsucură a
aparatului foto. Razele de lumină care pătrund în globul ocular suferă o triplă refracție la nivelul
corneei, la trecerea din umorul apos în cristalin, pe fața anterioară a acestuia șila trecerea din cristalin în
corpul vitros, pe fața posterioară a cristalinului. Mediile refringente aleochiului formează o lentilă
biconvexă, compusă din mai multe părți care constituie dioptrul ocular. Aceasta are o valoare de 60 de
dioptrii, dintre care 45 sunt date de cornee și 15 de cristalin. Dintre aceste medii, numai cristalinul iși
poate schimba puterea de refracție în funcție
de obiectivul privit, își mărește curbura în procesul fiziologic al acomodației, prin intervenția
mușchiului ciliar pentru vederea la aproape.
Ochiul este o componenta importanta a organelor de simt, oferindu-ne cele mai complexe si utile
informatii din mediul inconjurator, iar in lipsa lui viata ar oferi o experienta cu mult mai saraca.
Deoarece corpul uman este supus imperfectiunii si la un moment dat se poate imbolnavi, ne putem
astepta ca pe parcursul vietii sa apara unele afectiunie ale ochiului care pot fi vicii de refractie ce pot fi
corectate cu ajutorul lentileor aeriene sau celor de contact, dar si unele boli caredaca sunt depistate la
timp pot fi tratate chirurgical. In plus de-a lungul vietii putem dezvolta unele alergii care pot afecta
analizatorul vizual, pe care insa le putem trata medicamentos.
In proiectul meu voi aborda astfel de afectiuni care pot afecta si crea dezechilibre in viata
omului, dar si la ce metode de corectie putem apela pentru a ne imbunatatii calitatea vietii.
Refracția statistică:
Ametropiile sunt tulburări ale refracție oculare statice. Clinic un ochi este în stare de repaus când
privește la o distanță mai mare de 5 metri. Ametropiile pot fi accidentale, ca urmare a deplasării
cristalinului intr-un ochi normal, ceea ce pune un alt tip de atitudine terapeutică.

• Patologia ochiului uman

REFRACTIA OCULARA
Globul ocular este alcatuit dintr-o serie de elemente refrigente care alcatuiesc
dioptrul ocular
:1.

Corneea2.

Umoarea apoasa3.

Cristalinul4.

Corpul vitros.Sistemul de dioptri sferici centrati ai ochiului este alcatuit din


4 suprafete dioptrice principale
:1.

Fata anterioara a corneei


, care separa aerul ( n= 1) de parenchimul cornean ( n= 1,377), cu oraza curbura medie r= 7,8 mm si o valoare
dioptrica D= +482.

Fata posterioara a corneei


, care separa parenchinul cornean de umoarea apoasa (n= 1,337), cuo raza medie r = 6,5 mm si o valoare
dioptrica D= -63.

Fata anterioara a cristalinului


, care separa umoarea apoasa de substanta cristalina. Datoritamodului de formare si evolutie a cristalinului,
indicele de refractie al fibrelor cristaliniene nueste omogen, fiind cu atat mai mare cu cat contigentul de fibre
dintr-un anumit strat este maivechi. Pentru optica fiziologica a se admite pentru ansamblul cristalinului o
valoare medie n=1,415. In repaus acomodativ r= 10,5 si D= +7,44.

Fata posterioara a cristalinului


, care separa fibrele cristalinului ( n= 1,415), de vitros (n=1,337), cu raza de curbura ( in repaus acomodativ) r=
6mm si D= +13.Valoarea dioptrica totala a corneei este de aproximativ +42 dioptrii (grosime medie g=0,5
mm).Valoarea dioptrica totala a cristalinului (pentru o grosime medie de g +5 mm) este de aproximativ
+20dioptrii. Valoarea dioptrica totala a sistemului de dioptri oculari este de aproximativ +60D, cu o abatere
de3,5 D, ceea ce situeaza centrul optic la 17 mm de retina.Pentru facilitatea studiului opticii fiziologice se
obisnuieste sa se asimileze sistemul de dioptricentrati oculari cu un dioptru echivalent (ochiul redus Donders)
cu urmatoarele caracteristici:R = 6 mmn = 1,337D= + 60F= 23 mmC situate la 17 mm de retina
In mod normal, dioptrul ocular permite focalizarea unui fascicul incident de raze paralele venite dela infinit intr-
un focar punctiform situat la nivelul posterior al ochiului pe retina, situatie in care vorbim deemetropie. In
situatia in care focarul nu se formeaza pe retina, vorbim de ametropii. Daca focarul seformeaza in spatele
retinei, este vorba de hipermetropie; Daca focarul se formeaza inaintea retinei, ochiuleste miop. Daca nu este
un focar unic punctiform, ci doua sau mai multe focare liniare, ochiul esteastigmat.
REFRACTIA STATICA - AMETROPII

Ametropiile
sunt tulburari ale refractiei oculare statice (ale refractiei ochiului in stare de repaus).Clinic un ochi este in stare
de repaus cand priveste la o distanta mai mare de 5 m (distanta consideratainfinitul oftalmologic).Indiferent de
felul ametropiilor, in determinarea lor sunt incriminate trei eventualitati:

Colegiul UCECOM „Spiru Haret” M V:


Anatomia, fiziologia şi patologia analizatorului
vizual
24
a)
Lungimea axului antero-posterior
, care este prea scurt (hipermetropie) sau prea lung (miopie) =ametropii axiale. b)
Dimensiunile razelor de curbura corneana sau cristaliniana
sunt anormale in raport cu celelaltestructuri (mare in hipermetropie, mica in miopie) = ametropii de curbura.c)
Valoarea indicelui de refractie al unuia din mediile refrigente
(prea puternica sau prea slaba); =ametropii de indice.Ametropiile pot fi si accidentale, ca urmare a deplasarii
cristalinului intr-un ochi normal (emetrop),ceea ce impune un alt tip de atitudine terapeutica
Hipermetropia
La naștere copii sunt hipermetropi de 2, 3 dioptrii. Odată cu dezvoltarea copilului, hipermetropia scade
progresiv, ochiul devenind emetrop sau chiar miop.
Hipermetropiile se împart în:
-mică:până la 3dioptrii;
-medie: până la 6 dioptrii;
-mare: peste 6 dioptrii;
-forte: peste 8dioptrii.
Corectarea hipermetropiei se face cu lentile convergente (notate cu “+”), convexe. Se prescrie lentila cu
cea mai mare valoare dioptrică ce permite cea mai bună acuitate vizuală la o distanțăde 5 metrii.

Miopia
Cea mai frecventă este cea axială. Se întâlnesc diferite grade de miopie:
-mică:până la 3dioptrii;
-medie: până la 6 dioptrii;
-mare: peste 6 dioptrii;
-forte: peste 8dioptrii.

Miopia beningă
Apare în jurul vârstei de 6-7 ani. Are o evoluție progresivă până în jurul vârstei de 20 de ani, când se
stabilizează, nedepășind -6/-7 dioptrii.

Miopia maligna
Este prezentă de cele mai multe ori de la naștere, este congenitală, transmisibilă genetic.
Evoluează progresiv, atingând valori de -20/-40 de dioptrii. Globul ocular are dimensiunea ei cu leziuni
intraoculare, vederea este aberată.
Miopia se corectează cu lentila cea mai slabă divergentă, concave, sferică (notate cu “-“) care de cea
mai bună acuitate vizuală la distanță de 5 metrii.

Astigmatismul
Este o ametropie de curbură în care ocarulprincipal al razelor incidente nu este format dintr-un singur
punct, ci dintr-o serie de puncte, fiecare meridian al mediilor optice având punctul sau focarul propriu.
După refracția meridianelor principale întâlnim astigmatism:
-simplu: un meridian principal este emetrop iar celălalt hipermetrop sau miop;
-compus: ambele meridiane principale sunt mioape sau hipermetroaope, dar de grad diferit;
-mixt: unul din meridiane principale este miop, iar celălalt hipermetrop.
REFRACTIA DINAMICA
Acomodatia (refractia dinamica)
asigura vederea clara a obiectelor la diferite distante de ochi. Serealizeaza prin contractia si relaxarea
muschiului ciliar (element activ) si modificarea curburiicristalinului, favorizata de elasticitatea acesteia
(elementul pasiv).
T
ulburări f
iziologice

Puterea de acomodaţie a cristalinului depinde de doi factori: contractia muşchiului ciliar, procesce rămâne
toată viaţa acelaş, si
bombarea cristalinului, proces care, prin pierderea elasticitatii sale,devine din ce in ce mai greu de realizat.
Această scădere acomodativă face ca la vârsta de 45 de ani ochiul să nu mai poata vedea clar unobiect de la
distanta de 25 cm, distanţa obişnuita lucrului de aproape (scris, citit). Aceasta incapacitate senumeşte
presbiopie şi se corecteaza cu lentile c
onvexe
.Pierderea capacitatii de acomodatie este aproximata conform tablelului de amplitudine
acomodativă a lui Donders:
Vârsta în ani10 20 30 40 45 50 60 70
Amplitudine acomodativă în dioptrii
14 10 7.5 4.5 3.5 2.5 1 0
Pentru distanţ
a de 25 cm avem nevoie de 4 dioptrii (D-100/f), în timp ce puterea de
acomodaţie a ochiului este de 3.5D. Pentru a citi clar trebuie sa îndepărtăm cartea la 30 cm de ochi sau să
punem
în faţa ochiului o lentila de +0.5D care sa compenseze lipsa parţiala de

acomodaţie a cristalinului.

La hipermetrop simptomele presbiţiei apar mai repede, lentila corectoare va fi


cea care asiguracorectia hipermetropiei la care se adauga cea potrivita varstei si amplitudinii acomodative a
pacientului.La miopi simptomele pres
biţiei apar mai târziu şi se însumează algebric cu corecţia miopiei.
T
ulburări patologice
Astenopia acomodativa
consta in oboseala muschiului ciliar, care in unele cazuri apare dupacateva minute de la inceputul acomodarii
pentru vederea de aproape. Se manifesta prin incetosareavederii, lacrimare, cefaleee frontala, greturi. Apare in
hipermetropiile de grad mic si astigmatismelenecorectate. Tratamentul consta in corectie optica
corespunzatoare ametropiei.
Spasmul acomodatiei
consta dintr-o contractura permanenta a muschiului ciliar, determinandinstalarea unei miopii spasmodice. Se
manifesta prin vedere clara de aproape, cu imposibilitatea de avedea clar la distanta. Este favorizat de efortul
vizual prelungit de aproape (filatelie, ceasornicarie,microscopie) sau de intoxicatii cu diferite substante
(parasimpaticomimetice). Tratamentul consta incorectia ametropiei (dupa ciclopegie) sau indepartarea
substantelor toxice.
Paralizia acomodatiei
consta in paralizia muschiului ciliar, ceea ce face ca ochiul sa ajunga instare de refractie statica. Emetropul
constata o diminuare a vederii de aproape; hipermetropul vede rau ladistanta si aproape; miopul este mai
putin afectat, ajungand sa vada bine de aproape.Tratamentul consta (pe langa tratamentul etiologic) in
prescriptia de pilocarpina si prescrierea unei corectiioptice mai mari cu +3 +4 dioptrii pentru vederea de
aproape (fata de corectia pentru distanta).Paralizia poate aparea in intoxicatii, dupa medicatie ciclopegica,
traumatisme, s.a.
PATOLOGIA CORNEEIAnomalii congenitale
Sunt relativ rare. Corneea poate fi mai mica decat normal, cu < 9 mm (
microcornee
), sau maimare, cu >12 mm (
megalocornee
). Ambele anomalii se insotesc de modificari ale refractiei si alteanormalii de dezvoltare a ochiului. Corneea
poate fi aplatizata (
corneea plana
), sau poate avea curburamai accentuata (
keratoconus congenital
). Se pot observa opacifieri periferice (
embriotoxon
) sau maicentrale (
leucoame
).
Inflamatiile corneei (keratite)
Pot fi exogene si endogene
. Keratitele exogene
apar ca urmare a patrunderii agentilor patogeni dinmediul exterior, fie postraumatic, fie prin propagarea unor
procese patologice de vecinatate (conjunctivite,dacriocistice, blefarite).
Keratitele

endogene
sunt produse de agenti patogeni ce ajung la cornee pe calehematogena, nervoasa sau umorala, fiind
secundare unei stari patologice generale.Keratita exogena poate avea etiologie alergica, fungica, bacteriana sau
virala.Keratita virala are frecventa crescuta, mai ales in randul adultilor tineri. Sunt adesea recidivante,
cuevolutie ciclica la acelas ochi, determinand tulburari ale sensibilitatii corneene. Ex. Keratita herpetica.
Areforme superficiale si profunde iar subiectiv poate aparea senzatie de arsura, durere, fotofobie,
lacrimare,scaderea vederii.Formele superficiale se manifesta prin aparitia unor vezicule minuscule in epiteliul
cornean, plinecu un lichid transparent. Acest stadiu este indolor. Veziculele se rup, transformandu-se in
eroziunisuperficiale, cu marginile subminate, puse usor in evidenta cu solutie de fluoresceina.
Eroziunileconflueaza, se adancesc, se coloreaza in cenusiu si iau diferite forme: ex: arborizatie (keratita
dentritica),stelata, inelara punctata superficiala s.a. Tratamentul este antiviral, local si general, antibiotic si
midriaticlocal.Keratita microbiana si cea fungica au ca poarta de intrare o leziune corneana. Prezinta
aproximativaceeasi simtomatologice.Local se constata prezenta unei ucleratii superficiale de dimensiuni
variabile, cu marginineregulate si subminate, cu fundul cenusiu-murdar. Are caracter progresiv invadant in
suprafata si profunzime. In camera anterioara poate aparea hipopion (exudat). Tratamentul consta in
combatareainfectiei. Ulcerele traumate beneficiaza de keratoplastie.
Tumorile corneei
Acestea pot fi benigne (
fibromul
) sau maligne (
epiteliom, sarcom, melanom
). Sunt rare, iartratamentul este chirurgical in cele benigne in care se practica extirparea tumorii, iar in cele
maligne (infunctie de extensia tumorii) se face extirparea acesteia sau enucleatie.
PATOLOGIA SCLEREI
Sclera este saraca in vase sanguine, de aceea este rar afectata de infectii hematogene.
Inflamatiile sclerei
Se deosebesc doua forme principale
episclerita
, o forma care intereseaza straturile superficiale alesclerei si alta care intereseaza structurile sclerale profunde,
sclerita propriu–zisa
.
Episclerita
se manifesta prin dureri, roseata si o usoara proeminenta circumscrisa. Afectiuneadebuteaza prin aparitia intr-
un sector oarecare, in vecinatatea limbului, a unui focar congestiv limitat, deculoare violacee, cu marginile
difuze, cu un diametru de cativa milimetri. Conjunctiva suprajancenta este

Colegiul UCECOM „Spiru Haret” M V:


Anatomia, fiziologia şi patologia analizatorului
vizual
28
mobila. Bolnavul simte o jena usoara, fotofobie, lacrimare. Evolutia este de lunga durata, uneori cucaracter
recidivant. Evolutia este fara afectarea structurilor invecinate.
Sclerita
apare sub forma unor pete difuze de culoare violacee, neprominente, dureroase, durerea seaccentueaza la
miscarea globului ocular. Prezinta dureri mari oculare, fotofobie, lacrimare. Evolutia estelenta si indelungata. In
timp se produce subtierea sclerei. Coafectarea coroidei si uveei este frecventa
PATOLOGIA UVEEI
Din punct de vedere al localizarii proceselor patologice, putem imparti uveea in doua portiuni:1.

Portiunea anterioara, irigata de arterele ciliare anterioare si arterele ciliare lungi posterioare.2.

Portiunea posterioara, irigata de arterele ciliare scurte posterioare.Dispozitia vasculara explica limitarea unor
procese inflamatorii la unul din cele doua teritoriivasculare.
Anomalii congenitale

Colobomul irian
reprezintă lipsa unei portiuni din iris, de obicei in sectorul inferior.

Colobomul coroidian
. La examenul oftalmoscopic, teritoriul colobomului apare ca o zona alb –
sidefie alungita, larga, care se intinde de la nervul optic la ora serrata şi peste care
vasele retinienetrec nemodificate.

Aniridia
- lipsa totala a irisului.

Persistenta membranei pupilare


– se prezinta sub forma de filamente subtiri care pleaca de pe fataanterioara a irisului si transverseaza pupila.

Policoria
- existenta mai multor pulpile.

Heterocromia iriana
-
irisul unui ochi este de alta culoare decat congenerul său.
Uveitele anterioare (iridociclitele)
Iridociclitele reprezinta inflamatia irisului si a corpului ciliar si este cea mai frecventa forma deuveita.
Iridociclitele acute si subcutanate
frecvent au un debut brusc, cu durere oculara si perioculara,intermitenta, fotofobie, lacrimare, scaderea
acuitatii vizuale. Obiectiv avem congestie conjuctivalasuperficiala si profunda. Pe fata posterioara a corneei se
depun inferior exudate, sub forma triunghiulara,cu varful spre centru si marginea la limb. Umoarea apoasa este
tulbure. Desenul irian este sters. Aparemioza, prin spasmul sfincterului pupilar.Din cauza exudantelor se
formeaza aderenta intre fata anterioara a cristalinului si marginile pupilei, numite sinechii. Cand sinechiile sunt
izolate, pupila devine neregulata. Dupa dilatareamedicamentoasa a pupilei, sinechiile se rup lasand pe fata
anterioara a cristalinului mici gramezi de pigment, dispuse in “trifoi”. Uneori apar modificari de tensiune
intraoculara (hipo sau hipertensiune).
Iridociclitele cronice
se caracterizeaza prin urmatoarele: injectie perikeratica discreta sau absenta,tulburare usoara a umorii
apoase, precipitate pigmentare pe fata posterioara a corneei, sinechii iriene,flocoane in vitros, modificari ale
tensiunii intraoculare (mai frecvent hipotonie). Durerea, fotofobia,lacrimarea si blefarospasmul sunt atenuate,
iar scaderea acuitatii vizuale e variabila.Ca evolutie, procesul inflamator se poate extinde la coroida; in uveitele
cronice vechi se producalterari corneene, cataracte, etc. Exudatele se pot organiza in bloc si inglobeaza irisul,
corpul ciliar sicristalinul, ducand in timp la atrofia globului ocular.
Uveitele posterioare (coroiditele)
Reprezinta inflamatia coroidei ce se poate extinde la retina sau vitros.
Coroiditele
pot evolua faraafectarea celorlalte portiuni ale uveei, aceasta independenta datorandu-
se dispozitiei teritoriului său
vascular. Din cauza raporturilor sale strânse cu retina, majoritatea afectiunilor inflamatorii ale coroidei se
Colegiul UCECOM „Spiru Haret” M V:
Anatomia, fiziologia şi patologia analizatorului
vizual
29
extind si la aceasta membrana (corioretinite). Clinic apar tulburari de vedere (prin suferinta retinei, alecarei
straturi externe sunt deservite de coriocapilare). Obiectiv apar noduli sau placi exudative dedimensiuni
variabile, cu localizari diferite.De la culoarea galbena – cenusie, cu marginile slab conturate, solitare sau
multiple, circumscrisesau diseminate, nodulii sau petele exudative evolueaza diferit, dupa caz, in functie de
etiologie. In cazurile benigne ele se pot remite fara sechele, dar de cele mai multe ori procesul inflamator duce
la atrofiacorioretinei. Evolutia coroiditelor este in general cronica.
Tumorile uveei
Tumorile iriene
sunt rare si, de obicei, benigne. Intre acestea intalnim
chisturile (traumatice, parazitare)
si
tumorile pigmentare
: nevul pigmentar si melanomul irian; irisul poate fi invadat de tumorimaligne pornite din corpul ciliar.
Tumorile corpului ciliar
sunt rare. Cele benigne sunt chisturile, adenoamele, mioamele, iarmaligne sunt epiteliomul si sarcomul, cu
tendinta de dezvoltare pe camera posterioara.
Tumorile coroidei
pot fi primitive (angiomul, melanomul malign) sau secundare (metastatice, maiales din cancerul de san si
stomac)
PATOLOGIA CRISTALINULUIAnomalii congenitale
A.
De dezvoltare

Afakia
- lipsa cristalinului.

Microsferofakia
- cristalin mic, sferic.

Ectopia cristalinului
- anomalie de pozitie, de obicei bilaterala si simetrica. Cel mai frecventcristalinul este deplasat in sus si
inauntru.B.
De transparenta

Cataracta congenitala
, situata in diferite straturi ale cristalinului (capsulara, zonulara, nucleara,totala s.a.)
Afectiuni dobanditeTulburari de transparenta (cataracte)
Cataractele
se manifesta printr-o scadere a transparentei cristalinului, insotita de o scadere maimult sau mai putin
accentuata a vederii.Sunt de 2 feluri:

Cataracte primitive
: presenila, senila etc. cu etiologie si patogenie insuficient cunoscute.

Cataracte cu etiologie si patologie cunoscute


: patologica (urmare a unei afectiuni generale),complicata (urmare a unei afectiuni oculare), traumatica

Colegiul UCECOM „Spiru Haret” M V:


Anatomia, fiziologia şi patologia analizatorului
vizual
34
Tratamentul chirurgical consta in aproprierea si sutura plan cu plan a marginilor colobomului incoloboamele
mici si inlocuirea tesuturilor lipsa in coloboame intinse.
Anomalii ale deschiderii palpebraleCriptoftalmia
consta in lipsa fantei palpebrale. Polul anterior al ochiului este acoperit de un tesutrezultat din fuziunea fara
demarcatie a celor doua pleoape, superioara si respective inferioara. Diferenta deablefarie consta in calitatea
acestui tesut care este normal in criptoftalmie. Corectia se face chirurgical.
Euriblefaronul
consta intr-o largire exagerata a deschiderii complete a fantei palpebrale,unghiurile palpebrale permitand
vizualizarea fundului de sac conjunctival.
Blefarofimoza
se manifesta prin imposibiltatea deschiderii complete a fantei palpebrale,unghiurile palpebrale parand sudate.
Aparent frecvent asociata cu epicantus si microblefarie . Diagnosticuldiferential se face ptoza congenitala de
care o diferentiaza functia normala a muschiului ridicator al pleoapei superioare si cu microblefaria.
Tratamentul este unul chirurgical purtand denumirea decantoplastie interna sau externa.
Epicantus
(cuta monogloida) consta in existenta bilaterala a cate unui pliu musculocutanat, cudirectie verticala care
acopera unghiul intern. Este o anomalie transmisa autosomal dominant destul defrecventa (2-5 % din
populatie). Apare din cauza unui exces tegumentar sau insertiei aberante a unor fibreapartinand orbicularului.
Este filozofic la mongoli, iar pentru restul populatiei la sugari pana in luna a V-adatorita lipsei de dezvoltare a
piramidei nazale. Cele de intindere mica nu necesita tratament, ele putandchiar sa dispara pana la pubertate
odata cu dezvoltarea piramidei nazale. Pentru cele foarte intense caremicsoreaza campul vizual este necesar
tratament chirurgical care consta in exciza excesului tegumentar.
Epiblefaronul
defineste prezenta unui pliu cutanat orizontal paralel cu marginea libera a pleoapei.Daca nu dispare cu varsta
se practica excizia semilunara a excesului tegumentar.
Blefarochalazisul
este asemanator clinic cu epiblefaronul doar ca in patogenie este implicat
ă
omodificare degenerativ
ă
a dermului si o relaxare a septului orbitar. Atat blefarochalazisul, cat siepiblefaronul pun adesea mai multe
probleme estetice, dar pot duce si la aparitia ptozei si implicit alimitarii campului vizual caz in care necesita
excizia excesului de piele, a unei portiuni din orbicular siintarirea septului orbitar.
Aspectul antimongoloid al fantei palpebrale
consta intr-o oblicitate inversa a deschiderii fantei palpebrale cu unghiul extern situat sub nivelul celui intern.
Apare in sindromul Francois si sindromulGoldenhar.
Anomaliile ciliareHipotricoza
este absenta cililor sau inlocuirea acestora cu cateva fire de par subtiri si rare; apare inalopecii. Problema, mai
degraba de natura estetica, se poate remedia cu ajutorul chirurgiei plastice.
Hipertricoza
este dimpotriva o exagerare a dezvoltarii cililor atat in grosime si lungime, cat si canumar. Cilii pot fi dispusi in
doua sau trei randuri. Rezolvarea problemei se face prin electrolizafoliculilor.
Ectopia cililor (trichiazis)
anomalie care consta in prezenta cililor la nivelul pleoapelor in altelocuri decat cel normal. Indepartarea lor se
face prin excizie sau electroliza.
Anomaliile tegumentelor pleoapelor.Ichtioza
este o afectiune cu caracter ereditar (transmitere X-linkata) care se manifesta priningrosarea si uscarea
excesiva a tegumentelor pleoapelor care capata un aspect solzos. Procesul avanseazacu varsta iar tratamentul
simptomatic consta in administrarea de unguente pentru inmuierea pielii.
Chistul dermoid
este o formatiune pseudotumorala de dimensiuni mici, elastica, mobila si binedelimitata situata spre unghiul
palpebral extern. Tratamentul consta in extirparea chirurgicala inclusiv acapsulei pentru a preveni viitoare
recidive.

Colegiul UCECOM „Spiru Haret” M V:


Anatomia, fiziologia şi patologia analizatorului
vizual
37
Afectiuni congenitale
Absenta glandei lacrimale
si
ectopia
(deplasarea din pozitia normala sau pozitionarea anormala aglandei) sunt cele mai frecvente afectiuni
congenitale.
Obstructia congenitala a canalului lacrimo-nazal
.
Diverticuli si fistule ale sacului lacrimal-
pot fi uni si bilaterale si reprezinta traiecte aberenteexistente la nastere.
Inflamatiile aparatului lacrimal
Dacrioadenitele
sunt inflamatii ale glandelor lacrimale principale, acute sau cronice. Pot fi uni sau bilaterale.

Dacrioadenita acuta
se manifesta prin lacrimare, tumefiere, congestia si impastarea pleoapeisuperioare spre unghiul extern.
Glanda e marita de volum, sensibila la palpare, cu tendinta lasupuratie. Pacientul are febra, cefalee si
adenopatie preauriculara.

Dacrioadenita cronica
prezinta simptomatologie inflamatorie mult mai redusa. Tratamentul esteantibiotic, antiiinflamator si al
afectiunii de baza.
Dacriocistitele
sunt inflamatii ale sacului lacrimal, care debuteaza cronic, putandu-se acutiza inanumite conditii. Pot fi
congenitale sau dobandite.

Dacriocistita cronica
este precedata de epifora (ca urmare a unei obstructii a canaluluilacrimonazal), apoi apare tumefierea sacului
lacrimal cu stergerea santului nazopalpebral.Secretiile acumulate la nivelul sacului se pot elimina (prin
compresiunea acestuia) in cavitateanazala sau prin punctele lacrimale.

Dacriocistita acuta
se prezinta cu tumefierea zonei supraiacente sacului lacrimal, insotita dedureri. Secretia din sac devine
purulenta. In 2- 3 zile congestia cuprinde toata pleoapa inferioara sisantul nazogenian, tegumentele devin
puternic congestionate. Apare febra si starea generalaalterata. Procesul inflamator cuprinde si tesuturile moi
din jurul sacului lacrimal (peridacriocistita),evoluand spre abces si perforatie. Tratamentul consta in
antibioterapie, cu incizia sacului sidrenajul acestuia.
Afectiuni tumorale
Tumorile glandei lacrimale sunt:

Dacriopsul
- tumoare chistica, benigna.

Tumorile epiteliale
sunt maligne, invadante.

Tumorile sacului lacrimal


sunt rare si pot fi benigne (papilomul) sau maligne (epiteliom, sarcom).

Colegiul UCECOM „Spiru Haret” M V:


Anatomia, fiziologia şi patologia analizatorului
vizual
38
PATOLOGIA CONJUNCTIVEIAfectiuni congenitale

Lipomul
-
tumoreta galbuie, nedureroasa, mobilă.

Angiomul
- localizat mai ales in regiunea carunculei lacrimale.

Nevul
- pata bruna, de marimea variabila.
Inflamatiile conjunctivei
Conjunctivitele
pot fi: bacteriene, virale, fungice, parazitare, alergice, iritative. Subiectiv secaracterizeaza prin: jena oculara,
senzatie de arsura, de corp strain, usturime, prurit. Foarte important esteca acuitatea vizuala sa fie normala, cel
mult jenata cand se acumuleaza secretie la nivelul corneei.Obiectiv apar: hiperemie conjunctivala si o secretie
cu aspect seros, mucos, purulent sau fibrinos, dupaintensitatea inflamatiei.Tratamentul trebuie sa respecte
urmatoarele principii:1.

Instituirea tratamentului trebuie facuta dupa ce s-a recoltat in prealabil secretia conjunctivala(pentru examen
bacteriologic si antibiograma).2.

Primeaza tratamentul local fata de cel general (solutie antibiotica de 5 ori/zi, conformantibiogramei, uneori si
noaptea).3.

Nu se aplica pansament ocular.4.

Se considera vindecata daca 3 secretii conjunctivale consecutive se dovedesc negative.


Afectiuni degenerative ale conjunctivei
Pinguecula
este o proeminenta galbuie a conjunctivei bulbare, localizata nazal si temporal inapropierea limbului. Este in
general neevolutiva.
Pterigionul
consta dintr-o cuta de forma triunghiulara a conjunctivei, cu baza spre periferie sivarful ianintand spre centrul
corneei. Varful pterigionului este aderent la cornee, iar corpul este mobil pesclera. Evolutia este lenta

Colegiul UCECOM „Spiru Haret” M V:


Anatomia, fiziologia şi patologia analizatorului
vizual
39
Exoftalmia
se apreciaza cu ajutorul exoftalometrului (N= 12-16 mm). Distingem exoftalmii medii(17-20 mm) si mari (peste
20 mm). Va trebui facut diagnosticul diferential cu falsele exoftalmii: ochiulmare miop, deformarile corneei
(keratocon, keratoglob s.a.), stafilom scleral, glaucomul congenital,enoftalmia de cealalta parte, lagoftalmia,
retractia pleoapei superioare, asimetrie faciala orbitara, relaxareamuschilor oculari. Poate fi unilaterala sau
bilaterala.
Enoftalmia
este mult mai rara decat exoftalmia. Este in general moderata, pacientul invocandochiul sanatos ca fiind cel
patologic. Enoftalmia poate fi produsa de malformatii orbitare, traumatismeobstetricale, hemiatrofiile faciale,
fractura podelei orbitale, tumori (cu liza peretelui osos), micsorareavolumului grasimii orbitare, s.a.
Inflamatiile orbitei
intereseaza peretii orbitei sau continutul ei (uneori asociate). Infectia poate fiexogena (plagi orbitare),
locoregionala (sinusurile paranazale, dintii, sacul lacrimal) sau metastatica in boliinfectioase grave.
Celulita orbitara
e inflamatia difuza a tesutului celulo-adipos al orbitei. Subiectiv prezinta dureriorbitoare, stare generala
alterata, febra, cefalee, greata, voma. Obiectiv: exoftalmie axiala unilaterala,nereductibila, cu imobilitatea
globului, edem palpebral marcat, chemozis violaceu, dilatarea vaselorcojunctivale. Nervul optic poate fi prins
prin compresie. Evolueaza spre flegmon sau abces orbitar.
Flegmonul orbitar
este inflamatia acuta, supurata, difuza a tesutului celulo-adipos al orbitei.Simptologia este mai grava ca a
celulitei. Obiectiv: exoftalmia unilaterala este foarte pronuntata, dureroasala presiune, chemozis foarte
accentuat, edemul palpebral cuprinde obrazul si regiunea temporala. Pupilaeste in midrizia areflexiva.
Tratamentul acestor afectiuni este urgenta. Se va practica antibioterapie generalsi local, insotita de incizia si
drenajul colectiei.
Tumorile orbitei
Tabloul clinic este caracterizat de exoftalmie tumorala, evolutiva, nereductibila, insotita sau nu demasa
palpabila in orbita. Afirmarea tumorii se face prin ecografie si tomodensitometrie. Se disting tumoriale nervului
optic (glioame, meningioame), tumori vasculare (hemangioame, limfangioame), tumoriconjunctive (fibrom,
fibrosarcom), lipoame, tumori musculare si tumori osoase.
Exoftalmia endocrina
Cea mai frecventa este exoftalmia din boala Basedow. Morfopatologic, la nivelul orbitei se gasesteun infiltrat
inflamator. Muschii orbitei sunt in particular interesati; cel mai frecvent ingrosati, producand ocrestere
considerabila a volumui orbitar.
Forma benigna
se caracterizeaza prin AV
(acuitate vizuală)
buna, exoftalmie moderata, evolutielenta, reversibila la tratament. La palpare, se percepe rezistenta elastica,
muschii oculari sunt putinafectati, complicatiile corneene sunt absente, nervul optic nu este prins.In aceasta
faza, se descriu semnele palpebrooculare: retractia pleoapei superioare cu vizibilitateasclerei, clipit sau
tremuraturi ale pleoapelor, hiperpigmentarea pleoapelor, ochii deschisi in timpulsomnului, insuficienta de
convergenta, hiperemie conjunctivala la insertia muschilor drepti s.a.
Forma maligna
se caracterizeaza prin afectarea AV, exoftalmie marcata pana la exorbitism,evolutie rapida care este partial
reversibila sau ireversibila sub tratament. La palpare, este remitenta sauferma. Muschii oculari sunt foarte
infiltrati, ingrosati; apare chemozisul, oftalmoplegia, apar complicatiile

Colegiul UCECOM „Spiru Haret” M V:


Anatomia, fiziologia şi patologia analizatorului
vizual
40
corneene si afectarea nervului optic prin compresie-tractiune. Din fericire, de multe ori exoftalmia are
uncharacter bening, fara sa fie paralela cu hipertioridismul. Uneori hipertiroidia se poate corecta,
persistandexoftalmia

• Principalele caracteristici si metode de corectie ale miopiei

• Informatii generale

Miopia a fost etichetată ca fiind una dintre cele mai des întîlnite tulburări oculare, incidenţa şi
prevalenţa ei fiind în creştere în întreaga lume. Progresarea miopiei poate duce la modificări importante
ireversibile ale globului ocular soldate cu pierderea vederii. Miopia complicată este una din patologiilor
oculare principale care duce la invalidizare [156].
Pacienții miopi care sînt diagnosticați inițial la o varsta mai tînără pot evita cele mai severe
complicaţii ale miopiei, precum: dezlipire de retină, degenerescenţă periferică, degenerescentă
maculară și glaucomul, ce pot contribui la pierderea vederii și în cele din urmă, orbire [21, 44, 46, 68,
89, 110, 128].
Riscul complicaţiilor enumerate creşte odată cu severitatea miopiei și alungirea globului ocular.
[110, 113]
Dependenţa de corecţie optică permanentă în asociere cu deteriorarea funcţiilor vizuale la
pacienţii cu miopie severă, condiţionează micşorarea calităţii vieţii (QOL) lor. Mai multe studii au
arătat că QOL este mai joasa la persoanele cu miopie grad mare în comparaţie cu cei cu grad mic sau
moderat de miopie [20].
Astfel, prevenirea sau incetinirea progresării miopiei are o importanță notabilă în sănătatea
publică.
În conformitate cu Clasificarea Internațională a Maladiilor - 10 (de actualizare și Revizie 2006):
dintre cele patru nivele de funcţii vizuale (vedere normală, deficienţe moderate de vedere, afectare
vizuală severă, orbire), miopia face parte din deficienţele moderate de vedere.
La nivel global una din cauzele majore de deficienţe moderate de vedere sînt: erorile de refracţie
necorijate (miopia, hipermetropia sau astigmatismul), 43%. Se estimeaza că 19 milioane de copii sînt
cu deficiențe de vedere. Dintre acestea, 12 milioane de copii sînt cu deficiențe de vedere din cauza
erorilor de refractie, 1,4 milioane sînt ireversibil orbi pentru tot restul vieții lor. [135]
În Rusia incidenţa miopiei la copii şi adolescenţi în ultimii 10 ani s-a majorat de 1,5 ori. În cazul
absolvenţilor şcolii medii frecvenţa miopiei constituie - 26%, gimnaziilor şi liceelor - 50%, a miopiei
grad mare - 12%. După datele lui Libman [175] nivelul de orbire şi de deficienţe de vedere s-a mărit în
ultimii 17 ani de la 13,6 pîna la 17,0 la 10 mii populaţie. În structura invalidizării în total pe ţară miopia
ocupă al treilea loc (18%), în invalidizarea la copii - al doilea.
În Rusia invaliditatea pe vedere din copilărie constituie 20,7% din numărul total de invalizi pe
vedere şi 55,4% - la persoanele de 19 – 50 de ani. În şcolile pentru slabvăzători miopia grad mare
constituie 7,4 - 18,2% [201].
Între invalizii pe vedere maturi - 56% suferă de miopie congenitală, ceilalţi – dobîndită, inclusiv
în perioada şcolară.[175, 176].
În ultimile 2-3 decenii frecvenţa miopiei s-a mărit de 1,5 ori în SUA şi Europa şi de 2 ori şi
mai mult în China, Hon Cong, Tayvan [48].
Frecvenţa miopiei în ţările dezvoltate ale lumii este de 19-42%, atingînd în unele ţări estice -70%
[48,172].
Prevalenţa prin bolile ochiului şi anexelor sale în rîndul populaţiei Republicii Moldova este
reprezentată de trei maladii: cataracta, miopia şi glaucomul. Media anuală a miopiei constituie 45,5
cazuri la 10 mii de locuitori. În perioada a.2007 -2011 indicatorul dat a fost de 1,5 ori mai mare decît în
perioada a.2003 - 2006. Media anuală a incidenţei miopiei este de 9,1 cazuri la 10 mii locuitori, cu
valorile extreme de 6,4 cazuri la 10 mii locuitori în a.2006 şi 11,8 cazuri la 10 mii locuitori în a.2011.
În structura prevalenţei şi incidenţei maladiilor oculare la copii, majoritatea cazurilor revin
miopiei. Media anuală a prevalenţei miopiei constituie 93,9 de cazuri la 10 de mii copii. Media anuală a
incidenţei miopiei la copii în Republica Moldova (a.2003 - 2011) constituie 23,4 de cazuri la 10 mii de
locuitori. [41]
După pronosticul analiticilor în viitorul apropiat în perioada de pînă la 2020 va avea loc o
creştere considerabilă a numărului de miopi pînă la 2,5 mlrd. (B.Holden, S. Sretton, 2004).
În legătură cu incidenţa mărită a miopiei şi tendinţa evidentă spre majorare în ultimii 10-20 ani
apare necesitatea de a descoperi noi metode de tratament şi profilaxia apariţiei şi progresării ei.
CLSIFICAREA MIOPIEI
Tipul de clasificare Categorie
După manifestarea clinică 1. Miopia simplă
2. Miopia nocturnă
3. Pseudomiopia
4. Miopia degenerativă
5. Miopia indusă
După grad 1. Grad mic(<3.00D)
2. Grad mediu(3.00D-6.00D)
3. Grad mare(>6.00D)
În dependenţă de vîrstă 1. Cu debut în tinereţe(<20 ani)
2. Cu debut în perioada de adult tînăr (20-40
ani)
3. Cu debut în perioada de adult (>40 ani)

Clasificarea clinică a miopiei trebuie să corespundă scopurilor practice şi să prevadă evidenţierea


caracteristicilor celor mai informative care să permită stabilirea diagnosticului desfășurat în fiecare caz
în parte, determinarea dinamicii procesului, a tacticii raţionale de tratament, eficacitatea lui şi
pronosticul.
Toate aceste cerinţe sînt incluse în clasificarea clinică a miopiei elaborată de E.S. Avetisov [E.S.
Avetisov, Близорукость, Москва, 2002, 154 p.], care considera că este binevenit să deosebim miopia
adevărată de miopia falsă, numită şi pseudomiopia. Ultima se clasifică în:
a) Pseudomiopia propriu - zisă;
b) Miopia nocturnă;
c) Miopia tranzitorie (medicamentoasă, pe fon de patologii generale, în legătură cu procesele
patologice locale).
Miopia adevărată se clasifică:
I. După grad:
1. Miopie grad mic (pîna la 3.00D inclusiv). Este o miopie acomodativă, cel mai des este ca o
manifestare a reacţiei de adaptare a organismului la efortul vizual de aproape, avînd funcţia de
acomodare slăbită.
2. Miopie grad mediu (de la 3,25 D - 6.0 D) . Ea ne vorbeşte despre tendinţa de progresare a
procesului, despre posibilitatea transformării miopiei din defect optic în boală miopică.
3. Miopie grad mare (6.0 D şi mai sus). În acest caz pot apărea complicaţii(cu toate că ele pot fi şi în
cazul miopiei grad mediu).
Miopia grad mediu şi grad mare au nevoie de o atenţie deosebită şi aplicarea măsurilor intense curative
şi profilactice.
II. Dupa egalitatea sau diferenţa refracţiei ambilor ochi:
1. Miopie izometropică;
2. Miopie anizometropică - atunci cînd diferenţa valorii de refracţie constituie 1.0 D şi mai mult.
III. După prezenţa sau absenţa astigmatismului:
1. Miopie fără astigmatism;
2. Miopie cu astigmatism- atunci cînd astigmatismul constituie 1.0 D şi mai mult.
IV. Dupa timpul de manifestare:
1. Miopie congenitală;
2. Dobîdită în perioada preşcolară;
3. Dobîndită în perioada şcolară;
4. Dobîndită în perioada tardivă.
Scopul cel mai important al măsurilor curativ-profilactice în caz de miopie este de a încetini
progresarea ei. În legătură cu aceasta următorul criteriu este unul din cei mai importanţi în clasificarea
miopiei.
V. După gradul de progresare:
1. Miopie staţionară - acea miopie care pe parcurs a doi ani nu a progresat;
2. Miopie încet progresantă (pînă la 1.0 D pe an);
3. Miopie rapid progresantă (1.0 D şi mai mult pe an);
VI. După prezenţa sau absenţa complicaţiilor:
1. Miopie necomplicată;
2. Miopie complicată:
a. Coreoretiniană;
b. Vitreană;
c. Mixtă;
d. Complicată cu glaucom;
e. Complicată cu cataractă.
VII După stadiul dereglărilor funcţionale în cadrul miopiei complicate conform acuităţii vizuale:
a. 0,8 – 0,5 (I stadiu);
b. 0,4 – 0,2 (II stadiu);
c. 0,1 – 0,05 (III stadiu);
d. 0,04 şi mai jos (IV stadiu).
În ultimile decenii au fost propuse multiple teorii de apariţie şi dezvoltare a miopiei, dar o atenţie
deosebită merită “ Teoria trifactorială “ după E.S. Avetisov.
Etiologia
Coform teoriei sînt trei factori ce condiţionează apariţia miopiei:
1. Slăbirea aparatului acomodativ
2. Slăbirea structurii fibroase a sclerei
3. Factorul ereditar
Autorul considera că unul din factorii ce duc la apariţia miopiei este efortul vizual accentuat de
aproape însoţit de slăbirea funcţiei de acomodare.
Esenţa teoriei constă în următoarele: alungirea ochiului este o creștere direcţionată a globului
ocular ca un sistem optic complex, sub influenţa condiţiilor mediului extern şi factorului ereditar. Unul
din cei mai importanţi factori reglatori ai dezvoltării sistemului optic a globului ocular este acomodaţia.
În cazul funcţiei de acomodare slăbite, lucrul vizual excesiv de aproape devine pentru ochi un
efort de neîndeplinit. În acest caz semnalul de la muşchiul ciliar, care este de mult timp primit în
centrul de reglare a creşterii globului ocular, îl influenţează să modifice sistemul optic în aşa fel încît
să-l adapteze pentru lucru de aproape fără implicarea acomodaţiei. Aceasta are loc prin intermediul
alungirii moderate a axei antero - posterioare în perioada de creştere. Ca centru de creştere E.S.
Avetisov avea în vedere “nu conceptul anatomic, ci funcţional - sistemul neurohumoral care asigură
creşterea ochiului şi formarea direcţionată a refracţiei globului ocular”. [E.S. Avetisov, Близорукость.,
Москва, 1986. 236 з.].
Astfel miopia poate fi considerată o consecinţă a reacţiilor de adaptare ce constă nu în schimbarea
organică a formei cristalinului, cum presupunea T. Sato(1957) [ ], dar în alungirea direcţionată a
globului ocular ca rezultat al principiului legăturii indirecte.
Patologiile generale ale organismului, slăbirea ţesutului conjunctiv şi alţi factori care frecvent sînt
consideraţi primordiali în apariţia miopiei doar favorizează trecerea cauzei (efortul vizual de aproape
însoţit de slăbirea funcţiei de acomodare) în consecinţă (refracţia miopică) [173].
În ultimii ani a fost propusă teoria defocusului retinian ca mecanism al creşterii globului ocular
[66].
Conform acestei teorii unul din cei mai importanţi stimuli pentru reglarea creşterii axiale a
globului ocular este defocusarea imaginii retiniene. Defocusarea imaginii direct reglează creşterea
globului ocular, modificînd viteza de eliminare a neurotransmiţătorilor retinieni ce au acţiune directă în
sinteza proteoglicanilor şi biologia matricei sclerale. Această teorie neagă participarea aparatului
acomodativ.
Dar fără a contesta aceste presupuneri, nu putem nega faptul că funcţia de focusare a razelor pe
suprafaţa retinei este efectuată anumit de aparatul de acomodare. Şi incapacitatea acestui aparat de a
focusa imaginea permanent timp îndelungat va duce inevitabil la defocusări repetate de tip
hipermetropic, ceea ce şi include evident tot lanţul patogenetic al creşterii necontrolate a globului
ocular [173].

Miopia este un defect al vederii care se manifestă prin imposibilitatea de a distinge clar obiectele
situate la o distanță mai mare. Aceasta se întâmplă deoarece razele paralele, ce vin de la un obiect,
atunci când traversează globul ocular, se focalizează înaintea retinei, permițând doar distingerea
obiectelor situate la o distanță mai mică. Globul ocular al persoanelor mioape este mai alungit, fiind
nevoie de lentile divergente pentru a corecta vederea, deplasând focarul pe retină. În jur de 26% din
populația lumii are miopie.
Prima etapă a vederii este crearea unei imagini pe retină, folosind razele paralele ce rezultă din
cristalin. Această primă fază este bazată pe legile focalizării luminii. Un obiect va fi cu atât mai bine
definit, cu cât razele sale produc o imagine mai clară pe retină. În emetropie, adică în absența unor
tulburări de refracție, imaginea este focalizata exact pe retină.
În miopie, focalizarea se efectueaza în fața retinei.
Cu toate că ar trebui să fie situat la infinit (5 metri în practică), punctum remotum (cel mai îndepărtat
punct văzut încă net) este situat la miopi între nas și 5 metri, în funcție de gradul miopiei.
Miopia se măsoară în dioptrii, care sunt negative. O miopie de +2 dioptrii are nevoie de ochelari de -2
dioptrii.
Determinarea distanței de la punctum remotum oferă, de asemenea, de gradul de miopie: gradul de
miopie este invers proporțional cu distanța de la punctum remotum exprimată în metri. Exemplu, în
cazul în care cel mai îndepărtat obiect vazut clar este de 10 cm, deci 0,1 metri, atunci miopia este de 10
dioptrii; daca obiectul este situat la 2 metri, atunci miopia de 0,5 dioptrii.
Primul și cel mai important semn al apariei miopiei este reprezentat de neclaritate la vederea la
distanta. Pentru a compensa aceasta lipsa, miopii strâng ochii pentru a reusi sa vada mai clar . 
• Simtome ale miopiei

Adesea pacienții cu miopie se prezintă la medicul oftalmolog pentru dureri de cap si oboseala vizuala la


lucru de aproape. Copii acuză frecvent ca nu pot vedea clar ce este scris la tabla. La scoala strâng
pleoapele și se freaca la ochi. Au tendinta sa se apropie atunci cand se uita la televizor. 
La finalul unei zile, miopul poate prezinta o oboseala vizuala care se  poate insoti de  cefalee, ameteli,
fotofobie. De asemenea, miopii au dificultati  de vedere noaptea, la condus masina. 
Poate fi greu să ne dăm seama că suferim de miopie sau că un copil începe să o dezvolte atunci când
aceasta este în fază incipientă. De aceea e bine să fim atenți la următoarele semnale:
• Vederea la distanță devine neclară. Cei mici vor alege să stea în prima bancă sau cât mai aproape de
calculator sau televizor.
• Bolnavul de miopie întâmpină dificultăți de vedere mai ales în lumina de amurg, când poate să îi fie
greu să se orienteze.
• Se simte nevoia de a strange din ochii pentru a vedea mai bine în depărtare.
• Apar dureri de cap sau dureri oculare din cauza efortului la vedere.
• În încercarea reparării disconfortului vizual, bolnavul de miopie va clipii mai des.

• Cauzele miopiei
Cea mai frecventa cauza de aparitie a miopiei este cea genetica: aproximativ 85% din parintii miopi au,
de asemenea, copii cu miopie. Aceasta debuteaza de obicei in prima copilarie sau la varsta scolara.
Miopia la copii (afectiunea miopie la copii) se manifesta prin dificultati in vederea la distanta (nu vad
la tabla), tendinta de a “strange din ochi”, frecatul des al ochilor. Copiii miopi prefera si realizeaza cu
mai multa usurinta activitati care presupun vederea de aproape (scris, citit).

Influenta mediului asupra muschilor globului ocular se numara, de asemenea, printre cauzele aparitiei
miopiei. Astfel, contractia excesiva si prelungita a muschiului ciliar – un muschi din interiorul ochiului
cu rol in acomodatia pentru vederea de aproape – la cei care lucreaza mult la aproape (calculator) poate
antrena miopia si astfel se explica aparitia ei la tineri intre 20 si 25 ani care in copilarie nu au avut
nevoie de ochelari.

Exista si o serie de boli care se asociaza miopiei. Printre acestea se numara: retinopatia de
prematuritate, boli de colagen (sindrom Marfan, Ehlers-Danlos), afectiuni metabolice congenitale
(sindromul Cornelia de Lange) sau genetice (sindrom Turner). In aceste cazuri, miopia este de regula
rapid progresiva, putandu-se ajunge la valori dioptrice mari asociate cu modificari retiniene.

Cauzele miopiei pot fi diverse, astfel incat numai in urma unui consult, medicul oftalmolog va poate
oferi un diagnostic si un tratament. Un aspect de menționat legat de ereditate este ca nu numai miopia
se poate transmite genetic, ci si alte vicii de refractie. Daca parintii au miopie sau hipermetropie, atunci
si copiii pot avea.
Genetica – Cele mai multe cazuri de miopie sunt transmise ereditar. Este foarte probabil ca doi părinți
care suferă de miopie să transmită mai departe această boală copilului lor. În cazul miopiei globul
ocular este mai alungit, iar copilul poate suferi la rândul său de aceeași problemă. În general, miopia la
copii se declanșează în primii ani ai copilăriei sau în perioada școlii.

• Efort și luminozitate slabă – o altă cauză foarte răspândită a afecțiunii de miopie este expunerea
îndelungată la un mediu nefavorabil. De cele mai multe ori este vorba de solicitarea execesivă și fără
pauze a ochiului în condiții de luminozitate slabă. În general, acestea apar când subiectul petrece mult
timp în fața unui ecran, sau când citește multe ore în lumină slabă.
• Modificarea mediilor transparente – Mediile transparente ale ochiului pot suferii modificări din
cauza unor boli specifice. Astfel miopia poate să apară la un ochi bolnav de cataracta sau de distrofie
de cornee.
• Diverse afecțiuni oftalmologice – alte boli ce pot cauza miopie sunt: Sindromul Cornelia de Lange,
Sindromul Turner, Sindromul Marfan sau retinopatia de prematuritate.

3. Complicatii ale miopiei 

Miopia mica și medie nu se insotesc, de regula, de aparitia altor probleme oculare. La pacientii cu
valori mai mari de 5-6 dioptrii, pot sa apara complicatii, frecventa creste pe masura ce cresc dioptriile.
Un ochi cu dioptrii mari este un ochi mai mare, in care structurile oculare sunt modificate, subtiate,
fragile. 

Astfel, pot aparea complicatii cum ar fi modificarile retiniene (coroidoza miopica, pata Fuchs, fisuri
sau dezlipire ale retinei). Apar modificari ale sclerei (stafilom scleral), hemoragii retiniene, aparitia de
membrane neovasculare. Aceste complicatii necesita tratament specific, care poate insemna tratament
cu laser, cu injectii intraoculare sau tratament chirurgical. 
Miopia se poate asocia cu aparitia mai devreme a glaucomului cu unghi deschis. Acesta necesita
tratament cu picaturi, laser sau chirurgie clasica. 
De asemenea, la pacientii miopi se instaleaza mai devreme cataracta. In urma tratamentului chirurgical
al cataractei se poate imbunatati semnificativ vederea. 
Pacientii cu miopie, in special cu valori mari, este bine sa evite eforturile fizice mari. Sunt
nerecomandate sporturile de contact (de ex. box), sariturile de la inaltimi mari, caratul greutatilor. In
aceste situatii, structurile fragile ale ochiului miop pot suferi modificari bruste. Astfel pot aparea rupturi
retiniene, tulburari vitreene sau dezlipire de retina. 
Miopia si sarcina

O mentiune speciala este necesara la pacientele cu miopie care sunt insarcinate. Dioptriile pot creste ca
urmare a modificarilor hormonale specifice acestei perioade din viata. 
De asemenea, este important de stiut ca nasterea naturala este contraindicata la pacientele cu dioptrii
mari (peste 5-6 dioptrii). Deasemenea nu este indicata celor la care exista modificari degenerative ale
retinei, indiferent de valoarea miopiei. In aceste situatii, exista riscul de dezlipire de retina. 

• forme de tratament

1.1. Metode de tratament ale miopiei dobîndite necomplicate


Pe parcursul mai multor decenii miopia se considera una din cele mai actuale probleme în
oftalmologie in legatură cu incidenţa crescută şi importanţa socială. Această patologie este cauza
primordială a scăderii funcţiilor vizuale în perioada şcolară. În structura prevalenţei şi incidenţei
maladiilor oculare la copii, majoritatea cazurilor revin miopiei. Media anuală a prevalenţei miopiei
constituie 93,9 de cazuri la 10 mii de copii. Media anuală a incidenţei miopiei la copii în Republica
Moldova (a.2003 - 2011) constituie 23,4 cazuri la 10 mii de locuitori [41].
Importanţa socială a miopiei este condiţionată de incidenţa crescută şi, mai ales la persoanele de
vîrsata tînără aptă de muncă, de asemenea şi de dezvoltarea complicaţiilor grave în cazul progresării ei.
Conform teoriei „Teoria trifactorială” a lui E.S. Avetisov unul din factorii ce condiţionează
apariția şi progresarea miopiei este slăbirea aparatului acomodativ [156].
Astfel problema de detectare a metodelor patogenetic orientate pentru tratamentul dereglării de
acomodare nu pierde actualitatea nici în zilele de azi, fiind efectuate diferite metode conservative de
tratament:
1.1.1. Corecția optică
1. Corecţia optică monofocală pentru aproape. Este indicată copiilor cu riscul mărit de dezvoltare şi
progresare a miopiei în cazul depistării la ei a simptomelor de slabire a acomodaţiei sau a
hipertonusului muşchiului ciliar [197].
2. Anizocorecţia alternantă - defocusarea slabmiopică monoculară alternantă formează o defocusare
miopica de diferit grad la doi ochi, păstrînd o înaltă acuitate vizuală binoculară corijată. Un ochi se
corijază pîna la AVNC 0,7-0,8, formînd o defocusare miopică de 0,25-0,5 D, celălalt ochi se
corijază pînă la obţinera miopiei restante sau induse de 1,5 D (în cazul miopiei de 1,5 D – se aplică o
lentilă planum). Se prescriu două perechi de ochelari cu purtarea peste o zi [196].
Anizocorecţia alternantă se recomandă copiilor cu miopie de grad mic însoţită de simptome de
slabire a acomodaţiei sau a hipertonusului muşchiului ciliar.
3. Ochelarii progresivi. Este cea mai ergonomică modalitate de corecţie a dereglarilor de acomodare,
care asigură o calitate înaltă a vederei la diferite distanţe [181].
Acest tip de corecţie se recomandă copiilor cu risc înalt de dezvoltare şi progresare a miopiei cu
valoare scăzută a rezervei şi volumului de acomodare, avînd orto şi esoforie pentru aproape şi exsoforie
pentru aproape nu mai mult de 5,0 D prismatice.
4. Corecţia cu lentile de contact de zi bifocale care, după datele din literatura de specialitate, au un
efect de stabilizare în cazul miopiei progresante la copii [1, 140].
1.1.2. Tratamentul medicamentos
Direcţia strategică a tratamentului medicamentos a miopiei este de a normaliza funcţia
muşchiului ciliar şi se efectuează prin două direcţii de bază:
- Înlăturarea stării de spasm (sau hipertonus îndelungat) a porţiunii circulare şi meridionale a
muşchiului ciliar (de asemenea cu stimularea simultană a porţiunii radiale a muşchiului ciliar);
- Mărirea activităţii contractile a porţiunilor de bază a muşchiului ciliar, deoarece starea de hipertonus
în mod normal este însoţită de slăbirea funcţiei muşchiului ciliar.
Luînd în consideraţie caracterul dublu de inervare a muşchiului ciliar, tratamentul este efectuat
prin două direcţii:
1. Înlăturarea hipertonusului porţiunii circulare şi meridinale a muşchiului ciliar prin
instilarea M-colinomimeticilor
2. Stimularea porţiunii radiale a muşchiului ciliar prin instilarea α-adrenomimeticilor.
Printre preparatele cu acţiune M-colinomimetică cu cea mai mare utilizare clinică se enumără
Sulfatul de Atropină 0,5% şi 1%, Clorhidratul de Ciclopentolat 1%, Tropicamida 0,5%, şi 1% .
Se consideră că Atropina are cea mai accentuată acţiune cicloplegică [180] şi tradiţional pentru
cicloplegia cu scop diagnostic se utilizează atropinizarea de trei zile. În practica clinică oftalmologii
pediatri indică atropinizarea de şapte şi chiar zece zile. Dar exista multiple cauze care limitează
utilizarea atropinizării de trei şi mai multe zile, cum ar fi:
- dezvoltarea unei midreaze persistente timp de două şi mai multe săptămîni;
- posibilitatea de dezvoltare a unor reacţii adverse psihosomatice;
- pierderea îndelungată a funcţiei vizuale;
În afară de aceasta unii oftalmologi au remarcat o acţiune negativă a atropinei în cazul miopiei
progresante, peste 2 - 6 luni după instilarea continuă a medicamentului.(Петухов В. М. Медведев А.
В., 2005). Autorii explică o astfel de acţiune prin aceea ca atropina, fiind considerat un M-
colinomimetic puternic, slăbeşte funcţia aparatului de acomodare la copilul miop, ea fiind deja slăbită.
Dacă efectul de midrează a atropinei durează de la cîteva zile pînă la 2 săptămîni, atunci slăbirea
funcţiei de acomodare – cîteva săptămîni şi chiar luni. Pe parcursul acestei perioade de timp copiii
continuă să îndeplinească lucrul uzual de aproape, ceea ce duce la aplicarea unui efort mare a
aparatului de acomodare slăbit de modul de viaţă şi atropinizare. Astfel se formează condiţii favorabile
pentru progresarea miopiei [166].
În practica oftalmologică se utilizează pe larg Clorhidratul de Ciclopentolat 1%. Cercetările
efectuate la catedra de oftalmologie a Academiei de Stat de Pedeatrie de la Sanct-Petersburg, de către
Zaiani Nabil şi echipa au demonstrat tratamentul cu durata de la 14 pînă la 30 de zile de instilare a
Ciclopentolatului 1% are o acţiune benefică în terapia hipertonusului muşchiului ciliar. Autorii au
stabilit că instilările sistematice ale ciclopentolatului 1% duc la îmbunătăţirea statistic veridică a
majorităţii parametrilor de acomodare [170].
O altă direcţie de tratament medicamentos a dereglărilor aparatului acomodativ este utilizarea α-
adrenomimeticilor. Ele stimulează fibrele radiale Ivanov ale muşchiului ciliar. Pe contul activării
funcţiei acestei porţiuni ale muşchiului ciliar, dupa legile legăturii inverse, slăbeşte funcţia muşchilor
antagonişti ai muşchiului ciliar (porţiunea circulară şi meridională). Astfel, simpatomimeticile
acţionează prin două mecanisme: stimularea muşchiului Ivanov şi relaxarea muşchilor Muller şi Brucke
[166].
În prezent cu o astfel de acţiune sînt cel mai des utilizate medicamentele pe bază de Hidroclorat
de Fenilefrina (mezaton 1%, irifrin 2,5%, 10%) .
Cercetările efectuate de mai mulţi autori au demonstrat o eficacitate clinica înaltă a acestui
medicament în tratamentul hipertonusului muşchiului ciliar la copii şi persoanele de vîrstă tînără [159,
165, 169, 171].
1.1.3. Tratament funcţional
1. Antrenamentul optico-reflector al acomodaţiei:
2. Antrenamentul acomodaţiei după Ă. S.Avetisov- K.S. Maţ [156].
b. Metoda de dezacomodare divergentă după Daşevschii [192].
c. Oftalmomioantrenamentul – relaxator prin intermediul aparatului „Vizotronic”.
Mecanismul de acţiune: efect relaxator asupra muşchiului ciliar cu ajutorul lentilelor sferice şi
cilindrice pozitive (cu semnul”+”) şi prin efectul dezacomodării divergente prin intermediul prismelor.
Cercetările au demonstrat că tratamentul dat duce la majorarea acuităţii vizuale, a rezervei şi
volumului de acomodare. Scăderea vitezei de progresare s-a vizualizat la 92% miopi, iar stabilizarea
miopiei timp de un an – la 68% [177].
d. Oftalmoantrenamentul la aparatul „Forbis”.
2. Tratamentul fizioterapeutic
a. Stimularea cu laser de intensitate joasă a muşchiului ciliar.
Metoda constă în laserstimularea muşchiului ciliar cu laser cu radiaţie heliu-neon de intensitate joasă a
muşchiului ciliar, folosind radiţia laser infraroşu. Radiaţia cu laser heliu-neon de energie joasă
contribuie la intensificarea proceselor biosintetice şi proliferative în ţesutul conjunctiv al corpului
ciliar, ameliorează vascularizarea muşchiului ciliar, ceea ce exercită o influenţă pozitivă asupra funcţiei
de acomodare [157]. După aplicarea tratamentului laser s-a detectat staţionarea miopiei la 59,8%
pacienţi, RRA după stimularea laser s-a mărit de 2,5-4,5 ori. Investigaţiile reociclografice au
demonstrat că volumul sîngelui în vasele muşchiului ciliar după cursul de tratament s-a mărit de 1,6 ori,
deci se îmbunătăţeşte alimentarea cu sînge a muşchiului ciliar şi, prin urmare, se ameliorează funcţia
lui [168].
a. Simularea prin intermediul laserului tip spekl.
Metoda constă în urmărirea unui laser tip speklu. Esența acțiunii constă în faptul că fascicolul
laser cu radiaţie heliu-neon dispersat pe o suprafata rugoasă ajunge pe
celulele retinei în formă de raze multiple, fiind situate sub diferit unghi una faţă de alta cu capacitate de
interferenţă. Pe retină apare un tablou interferenţional şi anume multiple pete de diferite dimensiuni
situate aleatoriu - structură tip spekl. Acest tablou interferenţional se formează pe fundul de ochi
independent de starea sistemului optic al globului ocular. Fiind stimulator funcţional, structura tip spekl
impune să lucreze aparatul senzitiv al ochiului şi de asemenea scade hipertonusul muşchiului ciliar,
deoarece, pentru a urmari tabloul, nu este nevoie de fixarea acomodaţiei. Dupa cursul de tratament se
măreşte RRA cu 2,1D, se majorează AVNC necorijată în mediu cu 0,18 şi, de asemenea, creşte
calitatea subiectivă a vederei.
b. Magnitoterapia
Cîmpul magnetic acţionează asupra microcirculaţiei şi duce la normalizarea elasticităţii şi
tonusului vascular. Acţiunea terapeutică este condiţionată de efectul vasodilatator, spasmolitic,
antiinflamator, imunostimulator şi sedativ.
c. Electroreflexoterapia
Metoda constă în stimularea pe cale reflectorie a funcţiilor somato-vegetative ale organismului
prin acţiunea curentului electric transcutanat asupra punctelor biologic active (zone reflectorii
periferice). Metoda constă în îmbinarea punctelor biologic active generale şi locale.
d. Electroforeza
Metoda constă în aplicarea electroforezei cu preparate medicamentoase (spasmolitice). Datele
obținute de autori [160] au demonstrat stabilizarea miopiei în 20% de cazuri.
1.2.4. Terapia refractivă
Defniţie
Miopia a fost etichetată ca fiind una dintre cele mai des întîlnite tulburări oculare, incidenţa şi
prevalenţa ei fiind în creştere în întreaga lume. Procentajul miopiei variază de la ţară la ţară, începînd
de la 25% în Statele Unite, pînă la 90% în ţările asiatice. Acest fenomen a provocat o îngrijorare
masivă, care a trezit un interes deosebit către varietatea de metode de tratament şi profilaxie a miopiei,
una dintre care este metoda ortokeratologică.
Conform definiţiei dicţionarului Dicţionar Medical PDR (Physicians' Desk Reference),
orokeratologia este: „O metodă de modelare a corneei cu ajutorul lentilelor de contact speciale în
scopul îmbunătăţirii vederii fără o altă corecție. Procesul implică aplicarea conform unui program al
lentilelor de „modelare” în scopul remodelarii sistematice şi previzibile ale suprafeţei corneei pentru a
reduce temporar refracția miopică”.
Acest proces al lentilelor purtate în timpul somnului oferă un rezultat previzibil rapid în
comparaţie cu încercările practice ale ortokeratologiei timpurii din anii 80 în care se utilizau lentile de
contact rigide mai plate. Modelele de lentilele moderne cu 3,- 4-, 5- şi 6-zone, purtate în timpul
somnului, măresc viteza de corecţie şi scurtează timpul procesului de diminuare a miopiei. Utilizînd
aceste tehnici, un pacient selectat adecvat se poate bucura pe parcursul întergii zile de o acuitate
excelentă a vederii fără a purta o altă corecție.
În zilele noastre au fost inventate alte denumiri pentru metodele ortokeratologice moderne
“ortokeratologia accelerata” (AOK-“Advanced Orthokeratology”), Terapia Refractiva Corneeana
(CRT”Corneal Refractive Therapy”) etc.
Istoricul ortokeratologiei
Sub o formă sau alta, Ortoketarologia a început a fi practicată în anii '60 în SUA. George Jessen a
fost primul care a încercat să corecteze miopia, utilizînd lentile rigide de contact cu o metodă pe care a
numit-o „Ortofocus”. Ziff, May, Grant, Fontana, Tabb, Carter, şi Kernssînt sînt nume remarcabile
printre cercetătorii timpurii care au promovat corecţia ortokeratologică. O mare parte din acest studiu al
Ortokeratologiei a luat naştere din cercetările executate de Robert Morrison în 1956.
Pe parcursul a mai mult de două decenii ortokeratologia nu a obţinut o acceptare răspîndită,
parţial datorită comunităţii ştiinţifice care susţinea că utilzarea lentilelor dure PMMA
(polymethylmethacrylat) creşte riscul de alterare a corneei centrale. Optometria şi oftalmologia nu a
acceptat metoda ca una evidentă în lipsa dovezilor clinice că această metodă nu interferează cu
structura şi funcţia corneei. Faptul că numai keratometria era capabilă să evalueze, să demonstreze şi să
monitorizeze modificările topografice ale corneei, a limitat numărul de cazuri de corecţie cu scop de
studiu ştiinţific. Din acest motiv, Ortokeratologia a fost clasificată ca şi o ştiinţă speculativă. Însă
apariţia topografiei corneene a permis o abordare mai ştiinţifică a acestei metode.
Un alt motiv în eşecul iniţial al metodei s-a datorat utilizării lentilelor PMMA. Datorită efectelor
secundare (edemului, hipoxiei corneei) în cazul aplicării lentilelor PMMA tratamentul ortokeratologic
iniţial se efectua numai pe parcursul zilei. Acelaşi principiu este valabil şi astăzi în ceea ce priveste
utilizarea lentilelor ortokeratologice cu permeabilitate medie sau redusă de oxigen. La fel ca şi lentilele
din PMMA, lentilele confecţionate din aceste materiale nu sînt optime pentru a fi purtate în timpul
somnului. Apariţia materialelor din fluoro silico acrilat curăţat - Parflufcon cu grad înalt de
permeabilitate de oxigen a permis utilizarea lentilelor de modelare în timpul nopţii în schimbul
utilizării acestora în timpul zilei. Aceasta permite o adaptare uşoară şi rapidă a pacientului.
Lentilele ortokeratologice timpurii erau convenţional proiectate mai plate la periferii decît pe
centru, de aceea deseori se decentrau mişcîndu-se în sus sau în jos. Aceasta avea drept consecinţă
deformarea corneei şi creşterea astigmatismului. Studiile clinice efectuate în timpul tratamentului cu
lentile ortokeratologice timpurii au arătat o diminuare a miopiei de la 0.3 D pînă la 1.52 D la subiecţi
cu 2.5 - 4.0 D de miopie. Timpul necesar pentru atingerea acestor rezultate constituia aproximativ de la
trei pînă la zece luni. Lentilele ortocheratologice timpurii plate de asemenea corijau astigmatismului
pînă la 0.8 D .
A doua generaţie a lentilelor orokeratologice a abordat problema gradului de reducere a miopiei
şi controlului acesteia. Pioneri, ca Nick Stoyan, care a patentat modele de lentile a utilizat configuraţia
curbei inverse (curbura de bază mai plată decît cornea centrală, iar o a doua curbură a corneei (inversă)
fiind mai abruptă decît raza curburii de bază), în special pentru tratamentul ortokeratologic.
Personalităţi, cum ar fi Doctorul Sami El Hage (primul care a utilizat topografia Sami El Hage de
ajustare a lentilelor ortokeratologice); Doctorul Tom Reim (care individual şi separat a obţinut
prototipele lentilelor asferice şi prototipul lentilelor ortokeratologice sferice cu 4 zone) şi Al Blackburn
au fost iniţiatorii unei noi ere a lentilelor ortokeratologice.
Lentilele ortokeratologice cu 3, 4, 5 zone au un efect mai controlat şi mai puternic de aplatisare a
corneei. Utilizarea acestui model de asemenea a scurtat timpul de reducere a gradului de miopie în
comparaţie cu lentilele de contact rigide obişnuite. Aceste modele moderne de lentile de corecţie permit
rapid reducerea gradului de miopie. Ceea ce lua 9 - 12 luni în anii '60 poate fi atins în prezent pe
parcursul a 30 de zile. Aproximativ 70-80% dintre pacienţi supuşi tratamentului ortokeratologic ating
nivelul de reducere a miopiei pe care şi-l propun prin intermediul unei singure perechi de lentile
corectoare pe cînd prosesul timpuriu impunea utilizarea a opt şi mai multe perechi de lentile rigide.
Lentilele ortokeratologice moderne cu trei zone au fost iniţiate de Roger Tabb, Jim Day
(Fargo™), Donald Harris, and Nick Stoyan (Contex OK®). Lentilele ortokeratologice cu patru zone au
fost introduse de Sami El Hage (CKR), Tom Reim (Dreimlens®/DreamLens™), Euclid (Emerald™),
Don Noack and John Mountford (BE Retainer™), Rinehart-Reeves, Paragon CRT® şi alţii.
Prima permisiune de a aplica ortokeratologia în timpul nopţii a fost obţinută de Paragon Vision
Sciences
Designul divergent cu 3 curburi a fost ajustat cu 1.50 – 4.00 dioptrii mai plat decît cea mai plată
curbură corneană. Lentilele oferă 1.0 - 2.0 mm de mişcare la clipire.
Curbura de bază - zona optică sau zona de tratament a lentilei corectoare aplică o presiune
asupra stratului subţire a filmului lacrimal care se află între lentila ortokeratologică şi suprafaţa
corneeană. Teoretic, această forţă a filmului lacrimal cauzează o presiune asupra celulelor epiteliale
apicale şi e posibil că le face să se mişte către periferie. Acest proces de remodelare crează o scădere a
înălţimii sagitale a corneei şi face ca corneea să devină mai sferică şi mai plată, astfel reducînd sau
eliminînd necesitatea corecţiei miopice. Curbura de bază este cu 0.3 mm – 1.4 mm mai plată decît cea
mai plată curbură a corneei. Diametrul zonei optice poate varia de la 6.0 mm - 8.0 mm. În cele mai
multe cazuri este utilizat un diametru al zonei optice de 6.0 - 6.5 mm.
Cea de a doua este curbura inversă a lentilei ortokeratlogice, ea fiind mai abruptă cu 3.0 - 5.0
dioptrii decît raza curburii de bază. Lățimea acestei curburi variază de la 0.6 mm - 1.0 mm. Această
curbură formează un rezervor unde excesul de lacrimă şi celule corneene pot să se
adune. Rolul acestei curburi este controlul adîncimii sagitale a lentilei, astfel asigurînd centrarea
ei şi optimalizarea efectului zonei de tratament.
Curbura de ajustare (cunoscută ca şi curbura de aliniere) este curbura care permite lentilei să se
centreze şi să se poziţioneze corect pe ochi. Ea se calculează aşa încît să fie aliniată (paralelă) cu
mijlocul corneei periferice. Raza curburii de ajustare este puţin mai abruptă decît în cazul lentilelor
convenţionale GP, provocînd o deviere a marginii acesteia de 60 - 70 microni (0.06 mm - 0.07 mm).
Devierea marginilor la lentilele GP convenţionale este de obicei 80 - 120 microns (0.08 mm - 0.12
mm). Scopul curburii de aliniere în cazul lentilelor ortokeratologice este acelaşi ca şi la lentilele GP, de
a permite fluidului de lacrimă să circule sub lentilă, de a facilita înlaturarea acestora, cît şi înlăturarea
rezidurilor de sub lentile. Această curbură ţine sub control amplasarea tangenţială periferică, astfel
urmărind centrarea şi alinierea lentilei.
Toţi aceşti parametri pot fi manipulaţi individual pentru a atinge o ajustare optimă a lentilei de
corecţie şi un efect maximal de reducere a gradului de miopie.
Mecanismul de acțiune a Orthokeratologiei
Acţiunea lentilelor orthokeratologice asupra corneei constituie scopul multiplelor cercetări
ştiinţifice în ultimi ani. Nu există nici o îndoială că în timpul orthokeratologiei are loc o modificare a
suprafeţei anterioare a corneei. Întrebarea este: care e mecanismul de acțiune?
Swarbrick et al. [124, 125] a analizat grosimea epiteliului cornean, atît la nivel central, cît şi
periferic la 11 ochii (şase subiecţi). Aceștea au aplicat lentile revers-geometrice Contex pentru purtare
de zi, timp de 1 lună. În această perioadă a avut loc o reducere medie a miopiei de 1.71 ± 0.59 D.
Cercetările grosimii epiteliale au arătat o subţiere a corneei centrale de 8μm. Acest lucru a fost doar
statistic semnificativ în ziua a 28-a. A fost evidențiată îngroşarea corneei la periferie, dar modificările
nu au fost statistic semnificative datorită variabilitatății de date. Astfel a fost dovedit că epiteliul este
subţiat central şi îngroşat periferic. Subţierea epiteliului pe centru a fost confirmată şi în alte studii
clinice a orthokeratologei nocturne [51, 124]. Apare o ipoteză că în cadrul aplicării orthokeratologei are
loc o schimbare a epiteliului și anume compresia porțiunii centrale şi expansiunea periferiei medii.
Aceasta a fost postulată de unii autori [18] care susţineau că, în cazul în care grosimea maximă de ţesut
subţiat este 20 μm (această ipoteză presupune că numai epiteliul central este subţiat) şi zona de
aplatizare este de 3.5 mm, atunci schimbarea maximală a refracției prezise este -4.4 D. Acest lucru pare
să coreleze foarte bine cu experienţa clinică a altor practicieni. Choo [30] a reuşit să determine pe ochi
de pisică modificări ale celulelor epiteliale în timpul orthokeratologiei şi anume scăderea straturilor de
celulele epiteliale pe centru şi creşterea straturilor de celule în periferia medie. Pentru orthokeratologia
hipermetropică au depistat un efect invers (reducerea în periferia medie, creşterea pe centru). Aceasta
sugerează o redistribuire a celulelor epiteliale ca efect de bază al orthokeratologiei, deşi relevanţa
exactă a modificărilor corneei de la pisică la organismele umane în prezent, rămîne neclară. Swarbrick
et al. [125] au confirmat acest răspuns al epiteliului pe termen scurt în orthokeratologie, dar ei,
deasemenea, au constatat că acest lucru este dependent de vîrstă: comparînd participanţi de 5 - 16 ani
cu un grup de 17 – 35 de ani şi un grup de 36 de ani şi peste, au detectat cele mai mici schimbari
epiteliale statistic semnificative în grupul de vîrstă mai înaintată.
Deci nu pare să existe dubii că sînt schimbări epiteliale în timpul orthokeratologei, dar natura
exactă a schimbarilor epiteliale este încă necunoscută. Sunt două cele mai populare teorii: redistribuirea
ţesutului epitelial sau comprimarea acestuia. Potrivit autorilor, se pare puţin probabil ca celulele
epiteliale au capacitatea de a debloca legatura stransă cu alte celule pentru a se deplasa pe suprafaţa
corneei, mai ales că modificările corneei par să aibă loc foarte curînd după aplicarea lentilelor. Studiile
la Universitatea din New South Wales din Australia [125] au arătat o aplatizare corneană semnificativă
(0.61 ± 0.35 D; p = 0,014) în termen de 10 minute de purtare a lentilelor. Pare greu de crezut că
celulele epiteliale sînt capabile să se redistribuie într-o astfel de perioadă scurtă de timp. Efectul, cel
mai probabil, are o componentă de compresiune a acesteia. După aceea are loc redistribuirea celulelor
epiteliale sau hiperplazia celulelor epiteliale la peripheria medie cu o reducere de reînnoire a celulelor
în partea centrală. Cheah et al (2008), susţine că schimbările se datorează compresiei celulelor
epiteliale în cornea centrală. Şi totuşi aceste aspecte trebuie să fie investigate în continuare.
A fost demonstrat că utilizarea lentilelor nu afectează microstructurile microvililor, microplicelor
și desmozomilor (joncțiune intercelulară) [24].

Miopia reprezinta un viciu de refractie, un defect optic al ochiului. Tratamentul vizeaza in majoritatea
cazurilor corectarea optica a vederii in miopie, și nu corectarea miopiei in sine. Adica miopia “nu se
vindeca” prin purtarea de ochelari sau lentile de contact. 

Cea mai utilizată metoda de tratament  in miopie este corectia optica. Aceasta se poate realiza cu lentile
aeriene (ochelari) sau cu lentile de contact. 
Cel mai frecvent se prescriu ochelari cu lentile divergente (lentile cu minus „-„).  Se prescriu lentilele
cu valoarea cea mai mica ce dau vederea cea mai bună. 
O altă metodă de tratament o reprezintă portul lentilelor de contact cu dioptrii ( port ocazional sau
permanent). Sunt lentile de contact moi. Lentile care pot fi cu utilizare zilnică/ lunara (se dau jos seara,
la culcare) sau cu port prelungit.
Avantajele lentilelor de contact: pacientii percep câmpul vizual mult largit, comparativ cu purtarea
ochelarilor. Ei pot practica mai multe sporturi in care ochelarii pot reprezenta un impediment și un risc
suplimentar. De asemenea,  atunci cand exista diferente mari de dioptrii intre cei doi ochi
( anizometropie). Se pot prescrie dioptriile adecvate fiecarui ochi, ele fiind mai bine suportate decat in
cazul ochelarilor. Desigur ca este foarte importanta respectarea regulilor de igiena in portul lentilelor de
contact, pentru evitarea complicatiilor. 
Lentila de noapte

O varianta noua de tratament a miopiei o reprezintă lentila de contact „de noapte” – o lentila dură.


Lentila se pune pe ochi la culcare si și se indeparteaza dimineata. Purtată în timpul somnului, rolul
lentilei este de a aplatiza corneea, modificand forma acesteia. Astfel, pacientul nu mai are nevoie sa
poarte ochelari in timpul zilei.  Un avantaj suplimentar al acestei metode, folosite la copii, este și
incetinirea progresiei miopiei. Desigur, și in acest caz, este obligatorie respectarea normelor de ingrijire
a lentilelor. In plus, trebuie respectat programul de control periodic al ochilor. 
Vezi detalii: Controlul progresiei miopiei la copii
Operatia cu laser pentru reducerea dioptriilor in miopie

Pentru persoanele care nu doresc sa poarte ochelari sau lentile, exista operatiile de reducere a
dioptriilor. Acestea pot fi cu operatii cu laser la nivelul corneei – lentila din partea anterioara a
ochiului. Sau pot fi operatii intraoculare la nivelul cristalinului – lentila din interiorul ochiului.
Operatia cu laser este printre cele mai sigure la ora actuala, iar complicatiile sunt extrem de rare.
Tehnicile cu laser realizeaza o remodelare a corneei, o “slefuire”  cu indepartarea dioptriilor.
Postoperator nu mai e nevoie de purtarea ochelarilor sau lentilelor de contact.
In prezent exista mai multe tipuri de operatii cu laser, nedureroase, aplicate pe suprafata corneei, non-
invazive. Ele sunt extrem de precise, dureaza cateva minute și asigura pacientilor recuperare vizuala
rapida postoperatorie. 

Pentru pacientii care isi doresc reducerea dioptriilor cu laser, se fac o serie de masuratori inainte de
operatie. Scopul este de a vedea daca ochiul poate suporta acest tip de interventie. 

Alte operatii pentru miopie

Sunt situatii in care operațiile laser nu pot fi realizate (corneea e prea subtire sau miopia e prea mare).
Se ia in considerarea  intervenția chirurgicală de extracție a cristalinului natural transparent. Acesta este
inlocuit cu implant de cristalin artificial, masurat preoperator, astfel încât să se corecteze viciul de
refractie al pacientului.  
Important: atat in urma operatiilor cu laser, cat și a implantului de cristalin, pacientul nu va mai avea
defectul optic. Cu toate acestea, structurile ochiului raman neschimbate. Ochiul ramane un ochi mare,
cu structruri fragile, avand aceleasi riscuri ca cele existente preoperator (risc de dezlipire de retina) .
Raman valabile recomandarile de evitare a eforturilor fizice mari, a sporturilor de contact, loviturilor in
zona capului. 

Medicul oftalmolog, este singurul in masura sa indice care este metoda cea mai buna de corectare a
miopiei. Decizia se ia in urma consultului și a investigatiilor specifice.
La Clario aplicam metode de corectare a vederii pacientilor cu miopie, adecvate varstei, dar și nevoilor
individuale ale fiecarui pacient. 

Procedura prin chirurgie refractiva – prin folosirea unui laser cu excimeri, se îndepărtează parțial
primul strat al corneei, stratul epitelian, acesta are proprietatea de a se regenera. Următorul pas este
reprezentat de actiunea laserului excimer pe cornee reducând dioptriile.

• Implant de cristalin artificial – În situația în care dioptriile sunt mari sau operația cu laser nu se
poate executa, se optează pentru operația în care se înlocuiește cristalinul cu unul artificial. Aceasta
este foarte asemănătoare cu operatia de cataracta. Practic, cu ajutorul ultrasunetelor se îndepărtează
cristalinul natural și se înlocuiește cu un cristalin artificial care are rolul unei lentile. Acesta are o
dioptrie potrivită pentru a compensa defectul de vedere cauzat de viciul de refracție de care suferă
pacientul.
Este foarte important să stabiliți împreună cu medicul specialist cea mai bună metodă de tratament și să
nu încercați să vă tratați singuri purtând ochelari fără prescripție medicală.
Miopia sau tulburările vederii de departe afectează o proporie

ț
semnificativă a populaiei, dar această afeciune oftalmologică este uor corec
ț ț ș
-tată prin tratament optic (ochelari de vedere, lentile de contact) sau chirurgical.Persoanele cu miopiee
d sau tulburări ale vederii de departe prezintă dificul-tate în vederea obiectelor situate la distană, dar
văd bine obiectele din imediata
apropiere. De eemplu, o persoană mioapă poate să nu fie capabilă să vadă sem-nele de circulaie
situate la distană pe autostradă, ci doar de la c!iva metri
distană.
• Studiu de caz

Miopia : este un viciu de refractie in care focarul de lumina se formeaza inaintea retinei. Miopia poate fi
urmatoarea : - alungiri axului antero-posterior(miopie axiala)

• marirea indicelui de refractie a dioptrului ocular ( miopie de indice)

• accentuarii curburii corneene(miopie de curbura)

Cele mai frecvente sunt miopiile axiale.Se intalnesc diferite grade de miopie.Dupa modul de evolutie se
deosebesc doua forme : miopia benicna(miopie simpla sau miopie viciu de refractie) si miopia maligna(miopie
forte sau miopie patologica)

Miopia benicna apare in jurul varstei de 6-7 ani de unde si denumirea de miopia „scolarilor”.Are o evolutie
progresiva pana in jurul varstei de 20 de ani, cand devine stationara.Ea nu depasteste 6-7 dioptrii, nu se
insoteste de leziuni,de fund de ochi si complicatii oculare.In etiologia ei sunt incriminati atat factori de natura
ereditara, cat si conditiile de munca necorespunzatoare(luminat insuficient,pozitii vicioase ale capului si
corpului, muncii migaloase de aproape,etc.)Clinic acesti copii nu vad bine la distanta, dar vad foarte bine
aproape avand tendinta de a apropia obiectele de ochi.Miopia maligna este prezenta de cele mai multe ori de
la nastere: este congenitala,transmisibila genetic.Este o miopie de componenta si evolueaza progresiv atingand
uneori valori de 20 pana la 40 dioptrii.Globul ocular are dimensiuni mari iar vederea este alterata, in aceasta
forma de miopie producandu-se leziuni intraoculare.

Pacientii miopi, au in general ochiul mai fragil, ceea ce implica anumite riscuri, in deosebi la dioptrii mari, retina
este mai subtire si exista riscul ruperii sau dezlipirii aceasteia atunci cand se produce o creste brusca de
presiune in interiorul globului ocular. De aceea, trebuie evitate eforturile fizice mari, sporturile de
contact,ridicarea greautatilor, nasterea naturala fiind contra indicata la valori mai mari de 3 dioptrii.

Cazul analizat :

OD: sf.-3,00 Dpt

OS: sf.-2,00 Dpt

Distanta interpupilara : 58 mm

Pacientul nostru :

Numele : Anghelescu Alina

Varstra : 32 ani

Profesie : Contabil

Loc de munca : Firma particulara

Purtator de ochelari : de aproximativ 20 de ani.

Diagnostic : AO miopie mica.

S-a prezentat la cabinetul nostru pentru a face un control oftalmologic deoarece acuza numeroase simptome :
dureri de cap, vedere incesosata, in special pentru obiecte aflate la distanta,vedere neclara in timpul
noptii,dificultati la citit,oboseala la citit,usturimi oculare.

Uneori apar dureri de cap insotite de dureri in spatele ochilor,intepaturi,usturime,oboseala vizuala,nevoia de a


clipi des,lacrimare.

Pacientul nu figureaza in registrul de consulatii si nici nu are fisa la cabinetul nostru.Poarta lentile de corectie
din copilarie,de aproximativ de la varsta de 12 ani.Ambii ochi (OD/OS) sunt miopi.Postura anatomica a
pacientului este normala, nu a suferit interventii chirurgicale si nu urmeaza niciun tratament care sa induca
rezultate false in investigatiile ce urmeaza.

La inspectia vizuala preliminara s-a constatat ca ambii ochi prezinta o stare anatomica si fiziologica normala a
cazului de miopie:
-corneea fara deformari,transparenta

-pupile normale si egale,cu contur regulat,cu reflex la lumina normal

-cristalinul in pozitie normala

-corpul vitros,limpede,fara opacitati

-retina:papila de culoare roz,arterele rectilinii de culoare rosu stralucitor si fara pulsatii,venele sinuoase de
culoare inchisa si cu pulsatii.

-conjunctiva cu aspect normal

-pleoapele cu aspect normal,ne inflamate, cu o frecventa de clipire mai mare decat normala.

-debit lacrimal mai mare decat cel normal al varstei.

Pacientului i se face un control oftalmologic care dureaza 30-40 de minute.Un consul oftalmologic de rutina
include :

-istoricul medical al pacientului(alte boli ale pacientului) si examenul fizic.

-istoricul medical al familiei pacientului

-teste vizuale(acuitatea vizuala,campul vizual,refractia oculara)

-tonometrie,masurarea presiunii intraoculare

-oftalmoscopia,care permite vizualizarea fundului de ochi si altor componente oculare,utilizand un ansamblu


de lentile care maresc imaginea si sursa de lumina.

In urma consultatiei oftalmologice, s-a constatat o modificare a acuitatii vizuale :

-la ochiul drept acuitatea vizauala(AV)-0,05 f.c.

• 1 c.c.

La ochiul stang acuitatea vizuala (AV)-0,3 f.c.

• 1 c.c.

O modificare a dioptriei :
OD : sf-3.00 dpt

OS : sf-2.00 dpt

Ochelarul fiind un sistem optic compensator functional, este necesar ca forma si structura lui sa fie aleasa in
functie de intrebuintarea prevazula.

Pacienta in varsta de 32 de ani, poarta ochelari permanenti cu un defect de vedere OD si OS miopie, doreste o
rama moderna si usoara potrivita varstei.

Optometristrul in primul rand se orienteaza la o rama care sa-i satisfaca cerintele si sa potriveasca stilului
clientei.

Criteriile dupa care se ghideaza sunt :

• dupa caracteristica sistemului optic care se monteaza

• dupa morfologia capului

• dupa intrebuintarea ochelarului

Iar apoi dupa :

• Marimea si forma fetei

• Moda si stil

• Culori

Dupa mai multe incercari de forme si culori, rama aleasa este cu forme putin rotunjite si de culoare maro
cromat datorita tenului deschis al pacientei.

Materialul din care este confectionata rama este titan foarte flexibil,rezistent,care corespunde in totalitate
cerintelor pacientei si nu in ultimul rand ii ofera un aspect discret si foarte elegant.

Alegerea ramei este foarte importanta: ochelarul este o bijuterie purata pe fata, care ascunde sau pronunta
defectele, care-i ofera clientei personalitate si eleganta.Rolul opticianului este de a veghea asupra formei
ramei,sa respecte linia sprancenelor care dau cel mai mare accent expresiei figurii.

Ochelarul este un echipament optic cu rol de protectie sau de compensare ale unor anomalii de vedere.

Alegerea corecta a montarii are la baza cunoasterea dimensiunilor antropometrice.

Pacienta are forma fetei ovala,drept pentru care i sa recomandat rama usor rotunjita.
Montarea ochelarului s-a facut tinand cont de urmatoarele criterii :

• s-a facut avand in vedere ca marginea ramei sa nu micsoreze campul vizual si sa aiba forma si dimensiunile
corespunzatoare fetei.

• Se ajusteaza rama astefl incat distanta lentila-ochi sa fie de 13 mm, unghiul de inclinare al planului ramei sa
fie de 10-15 grade si sa aranjeze rama pentru pozitia finala si comoda de purtat.

• Se masoara si marcheaza distanta interpupilara la fiecare ochi in parte

• se marcheaza inaltimea pupilara pentru ambii ochi astfel inchit privind din lateral planul ramei sa fie in plan
vertical iar privirea in plan orizontal si la infinit.

• Se verifica pozitia centrelor de montaj

• se aleg lentilele la diametrul corespunzator astfel incat marginea inferioara a ramei sa nu depaseasca linia
punctata de pe pupila.

• Dupa ce lentilele au fost montate in rama se fac ultimele verificari ale monturii dupa prescriptia medicala

• se aseaza ochelarul pe fata pacientei si se ajusteaza acolo unde este nevoie

• se elibereaza un certificat de calitate si garantie si se recomanda pacientei sa revina pentru reglaj ulterior
la nevoie

Daca pacienta este multumita de serviciile oferite,cu siguranta va reveni si a doua oara pentru un nou
ochelar ce ii poate oferii un alt look sau poate recomanda optica si prietenilor sau cunostintelor.

CONCLUZII

1. Miopia a fost etichetată ca fiind una dintre cele mai des întîlnite tulburări oculare, incidenţa şi
prevalenţa ei fiind în creştere în întreaga lume. După pronosticul analiticilor în viitorul apropiat în
perioada de pînă la a. 2020 va avea loc o creştere considerabilă a numărului de miopi pînă la 2,5
mlrd.
2. În ultimile decenii au fost propuse multiple teorii de apariţie şi dezvoltare a miopiei, dar o atenţie
deosebită merită „Teoria trifactorială” după E.S. Avetisov, conform căreia sînt trei factori ce
condiţionează apariţia miopiei: slăbirea aparatului acomodativ, slăbrea structurii fibroase a sclerei
și factorul ereditar.
3. Metodele moderne de tratament sînt orientate patogenic pentru tratamentul și profilaxia progresării
miopiei.
4. În prezent, conform datelor literaturii de specialitate, unele dintre cele mai eficiente metode de
tratament și stopare a progresării miopiei sînt tratamentul funcțional și terapia refractivă.
5. În legătură cu incidenţa mărita şi tendinţa evidentă spre majorare în ultimii 10-20 de ani apare
necesitatea de a descoperi noi metode de tratament şi profilaxie a progresării ei.

S-ar putea să vă placă și