BASMUL CULT

„Povestea lui Harap-Alb”

..de Ion Creanga

Basmul este o fabulatie senina, care ilustreaza gandirea omului traditionalist,

transpusa intr-un discurs narativ cu functie estetica. Aceasta specie epica
straveche a aparut in literatura populara a tuturor natiilor si reprezinta o forma
desacralizata a mitului.
Basmele sunt descoperite in epoca romantica.
Basmele culte au un autor cunoscut, circula in scris (nu in viu grai), preiau
trasaturile celor populare, dar totodata exprima stilul si viziunea originala despre
lume a autorului.
Criticul literar George Calinescu defineste basmul ca „oglindire a vietii in
moduri fabuloase”. Aceasta specie epica in proza nareaza intamplari neobisnuite ,
atribuite unor personaje supranaturale, implicate intr-un conflict tipic.
TEMA specifica basmelor este lupta dintre bine si rau, care se incheie, de obicei,
cu victoria binelui.
Cuvantul „BASM” provinel din slavul „basni”=nascocire, deoarece categoria
estetica(principala) a basmelor e fabulosul.
PROZATORUL REALIST Ion Creanga este unul dintre marii povestitori ai
literaturii romane si apartine Epocii Marilor Clasici. Basmele sale sunt diverse ca
tipologie :
basme fantastice („Pov.lui Harap-Alb”/ „Pov. Porcului”) ; basme nuvelistice
(„Soacra cu trei nurori”) ;
basme animaliere („Capra cu trei iezi”).
BASMUL CULT „Povestea lui H-A” este publicat in revista junimista ieseana
„Convorbiri literare” in august 1877. Aceasta opera literara a fost interpretata
drept o creatie realista cu mesaj moralist de catre G.Calinescu, deoarece plaseaza
fabulosul in contextul verosimil al lumii taranesti si ilustreaza o TEMA
MORALA STRAVECHE, potrivit careia „Omul de soi bun se vadeste sub orice
strai si la orice varsta.” (George Calinescu)
Criticul literar Vasile Lovinescu considera ca basmul lui Creanga este o
OPERA MITICA SI SIMBOLICA, deoarece este povestea unei initieri, care se
desfasoara sub indrumarea unor mentori, eroul experimentand coborarea,regresul
—catabasis, ca premisa a evolutiei, a ascensiunii viitoare—anabasis.
Dezvoltand TEMA MATURIZARII, acest roman poate fi considerat un
bildungsroman.
TITLUL este un element paratextual de compozitie literara care il calauzeste pe
cititor in labirintul de semne si sensuri al operei litearare. Substantivul „povestea”
sugereaza TEMA INITIERII si a MATURIZARII, iar numele propriu H-A
reprezinta experienta de sluga a protagonistului.
Basmele sunt specii narative stereotipe. Incipitul tipic se afla in relatie de
simetrie cu Finalul, delimiteaza realul de fabulos si anunta patrunderea intr-un
timp mitic „Amu cica era odata...”. Actiunea este alcatuita din episoade narative
inlantuite, sub forma unor situatii-sablon (Vladimir Propp): echilibrul initial(un
crai avea 3 feciori), tulburarea echilibrului printr-o lipsa(fratele Craiului,
Imparatul Verde nu avea urmasi pe linie barbateasca), recuperarea echilibrului de
catre erou(novicele, fiind permanent indrumat de mentorii sai: Sf. Duminica si
calul nazdravan). Dupa incercarile nereusite ale fratilor mai mari de a trece
PROBA CURAJULUI, impusa de tata, mazinul craiului pleaca spre imparatia
unchiului sau , se rataceste in padurea labirintica, devine sluga spanului, care il
supune unor PROBE DE MATURIZARE. Acestea sunt 1.aducerea „salatilor”
din gradina ursului , 2.proba vanarii cerbului si 3.proba petirii farmazoanei. La
curtea Imparatului Rosu, eroul trebuie sa parcurga alte 6 probe – ospatul
pantagruelic, somnul in camara de arama incinsa, proba rabdarii si a indemanarii,
proba vigilentei, intrecerea si aducerea obiectelor magice, smicelele de mar
dulce, apa vie si apa moarta. Ultima situatie-sablon este recunoasterea si
rasplatirea eroului, cand fiica Imparatului Rosu dezvaluie identitatea mezinului,
spanul il ucide, insa fata il readuce la viata, iar calul nazdravan il ucide pe span.
Deznodamantul, specific basmelor consta in nunta mezinului cu fata de imparat
si succesiuea acestuia la tronul Imparatului Verde.
Basmul cult al lui Creanga este complicat din punct de vedere narativ, prin
motivul probei in proba(a treia proba contine alte sase). Finalul face revenirea la
real. Naratorul patrunde si el in lumea basmului, ca nuntas la ospatul celor doi
miri.
Lumea basmului sta sub semnul belsugului si al binelui. Povestitorul face haz de
necaz si critica lumea reala drept o lume a lipsurilor si a nedreptatii, care nu
recunoaste valoarea artistului si nu-i rasplateste talentul. El este „un pacat de
povestariu/fara bani in buzunariu”. Alte versuri subliniaza ANTITEZA dintre
lumea ideala a basmului si cea reala, in care „cine are bani bea si mananca, iara
cine nu, se uita si rabda.”
CONFLICTUL PRINCIPAL are loc intre Harap-Alb si Span, iar unul secundar
este cel dintre tovarasii eroului si Imparatul Rosu. Conflictele au ca miza valori
morale din filosofia populara romaneasca, precum respectul dintre generatii,
pretuirea experientei batranilor, respectarea cuvantului dat, sau credinta in destin.

PARTICULARITATILE ARTEI NARATIVE

Opera este o naratiune heterodiegetica la persoana a III-a, intr-un ritm narativ
alert, iar naratorul este obiectiv cu exceptia secventelor in care se adreseaza
direct cititorului, la fel ca in basmele populare, ceea ce da ORALITATE operei:
„Eu sunt dator sa spun povestea si va rog s-o ascultati”. Tonul nararii este afectiv,
jovial, sugerand optimismul, pofta de viata a omului simplu. Naratorul si
personajele au in comun placerea vorbei, caracteristica acestui scriitor. Naratorul
comenteaza faptele cu umor si talent de comediant, de aceea Calinescu vorbeste
despre histrionismul lui Creanga.(histrion=bufon)
Naratorul are inclinatie catre jocul de cuvinte. El filosofeaza in stilul
intelepciunii traditionale:”Lumea asta e pe dos, toate merg cu capu-n jos; putini
suie, multi coboara, unul macina la moara.” Dialogurile bogate construiesc
scene care teatralizeaza naratiunea, prezinta actiunea, caracterizeaza personajele
si dau impresia de autenticitate/realitate.(sunt functii ale dialogurilor in general)
MOTIVELE LITERARE identificate in tesatura acestui basm sunt: motivul
imparatului fara urmas, calatoria, probele, initierea, mezinul superior, auxiliile,
triplicarea, nunta, ospatul.
FABULOSUL este categoria estetica specifica basmelor si se exprima prin
personaje, obiecte si intamplari, care nu au corespondent in lumea reala.
Teoreticianul Vladimir Propp , autorul lucrarii „Morfologia basmului”
identifica 7 tipuri de personaje specifice: raufacatorul, donatorul(Sf. Duminica),
ajutorul(calul nazdravan, fata de imp. si tatal ei), trimitatorul, eroul si falsul erou.
Toate personajele pot fi considerate MENTORI ai protagonistului, intrucat
calatoria sa este o lectie de viata. Sf. Duminica provine din mitologia crestina.
Ea are darul divinatiei(profetiei), este o batrana inteleapta, care il ajuta pe erou cu
dragoste severa specifica lumii traditionale si reprezinta pedagodul bun. Spanul,
pe de alta parte, este pedagogul rau, viclean si neiertator. El simbolizeaza relele
lumii in care traim si carora eroul invata sa le faca fata „Unii ca acestia sunt
trebuitori pe lume cateodata, pentru ca ii fac pe oameni sa prinda la minte.” Calul
nazdravan este inaripat, asemenea lui Pegasus din mitologia greaca. El
calatoreste, invingand limitele spatiului si timpului, are grai omenesc,e intelept si
cu experienta, dar rezervat, intervenind numai atunci cand este strict necesar.
Ursul si cerbul sunt fiare invincibile. Ursul simbolizeaza casta razboinicilor, iar
cerbul are privirea malefica, asemenea Meduzei din mitologia greaca si poarta in
frunte o nestemata. Imbaierea in sangele sau este ritualica. Cei 5 „monstri”
simpatici(George Calinescu), sunt creaturi grotesti, care simbolizeaza vocatia
prieteniei. Ei au puteri nemaivazute, semnificand lacomia(Setila si Flamanzila),
vigilenta(Ochila), invingerea spatiului(Pasari-Lati-Lumgila), puterea de a domina
stihiile (Gerila). Procedeul de portret este hiperbola sub forma caricaturii.
Imparatul Rosu este omul strain si rau de la care eroul invata sa nu astepte mila.
Taramurile fabuloase si simbolice in care se petrece aventura eroului sunt: cele
3 imparatii, padurea labirintica, gradina ursului si ostrovul vrajit.

LIMBAJUL se caracterizeaza prin oralitate, intrucat reda limba taraneasca,

valorifica proverbe si regionalisme moldovenesti. Limbajul este afectiv, sustinut
prin interjectii si dativul etic. Alte particularitati ale limbajului sunt absenta
metaforelor, umorul, ironia si stilul sententios. (intelept)

CARACTERIZAREA LUI HARAP-ALB

Personajele basmelor lui Ion Creanga sunt complexe si inspirate din lumea
traditionala, fiind individualizate prin numeroase detalii de comportament si de
limbaj. Acestea ilustreaza tipuri umane din lumea reala, carora li se atribuie si
insusiri fabuloase cu valoare simbolica.Criticul G.Calinescu observa ca ele
„vorbesc si se comporta ca niste tarani humulesteni”.
Personajul principal, unul dintre cei 3 fii ai craiului, ilustreaza motivul literar al
mezinului superior. El nu are insusiri fabuloase, dar se dovedeste mai presus fata
de fratii sai prin valori morale traditioanle, precum respectarea cuvantului dat,
vocatia prieteniei, milostenie si pretuirea intelepciunii batranesti. El este un
personaj „rotund”(E.M.Forster), avand atat calitati, cat si defecte. Portretul
mezinului se contureaza prin numeroase modalitati de caracterizare: direct(de
catre alte personaje sau de catre narator) si indirect(fapte, ganduri, replici,
intentii, atitudine si relatii cu alte presonaje). Personajul este prezentat in
anititeza cu fratii mai mari. El se dovedeste sensibil, bun la inima, fiind indurerat
si rusinat de lasitatatea acestora si dezamagirea tatalui:”se facu ros cum ii gotca si
incepu a plange in inima sa”. In lumea traditionala, fiii continua drumul
parintilor, dar fratii cei mari s-au dovedit lipsiti de curaj si de ambitie,
impacandu-se repede cu gandul esecului. Din acest motiv, tatal nu are incredere
in fortele mezinului, dar acesta fagaduieste ca nu se va intoarce fara izbanda.
Numele personajului constituie o alta modalitate de caracterizare indirecta.
Initial, el este numit „mezinul”, se va individualiza prin nume abia atunci cand
devine sluga spanului, incepandu-si experienta initiatica. La nivel stilistic,
numele „Harap-Alb” constituie un oximoron, figura de stil care asociaza doi
termeni opusi ca sens. Substantivul „harap” inseamna sluga neagra, dar adjectivul
„alb” face referire la originea lui nobila. Acest nume ascunde si, totodata,
dezvaluie natura autentica a protagonistului. Mezinul craiului este un neofit, un
novice, „boboc”, el se maturizeaza sub indrumarea unor mentori: Sf. Duminica,
calul nazdravan si spanul, raul necesar.
Sf.Duminica ii prezice un DESTIN DE EXCEPTIE spunandu-i ca va deveni un
imparat „cum n-a mai stat altul pe fata pamantului, asa de iubit, de slavit si de
puternic”. Cele 3 epitete definesc calitatile regentului ideal. Tanarul crede, insa,
ca are un destin vitreg, deoarece lipsa de experienta nu ii ingaduie sa intuiasca
scopul formativ al raului.
1. In prima etapa a evolutiei sale, mezinul se arata naiv, neincrezator in sine si
incapabil sa intuiasca esenta, dincolo de aparenta: calul nazdravan i se pare
o martoaga, Sfanta Duminica este o batrana cersetoare, iar Spanul, un om
bun care vrea sa il ajute. In mentalitatea traditionala, invatarea si
maturizarea se fac prin suferinta. Coborarile, umilintele, esecurile—
catabasis—sunt premisa viitoarei ascensiuni—anabasis—.
2. Mezinul este adevaratul succesor al eroismului patern. Din acest motiv, el
este indrumat sa ii ceara tatalui calul, straiele si armele acestuia din tinerete.
Aventura eroului debuteaza odata cu trecerea podului care desparte
imparatia familiara a craiului de lumea larga, straina si plina de primejdii.
Eroismul sau se dovedeste mai intai prin reusita in proba ursului, simbol al
castei razboinicilor.
3. Urmeaza ratacirea in padurea labirintica, loc malefic al pierderii identitatii,
in ciuda sfatului parintesc de a se feri de omul ros si de cel span. Coborarea
in fantana are semnficatia unui botez, in urma caruia mezinul capata un
nume si o noua identitate. El isi asuma cu greu noua conditie, mai ales ca
spanul se dovedeste a fi un stapan crud. Jurand ascultare „pe ascutisul
palosului”, mezinul craiului invata valoarea cuvantului dat si isi dovedeste
onoarea cavalereasca.
- Harap-Alb are temerile unui om din lumea reala. El este caracterizat
indirect prin trairile sale sufletesti: se arata deznadajduit, nu are incredere in
eroismul lui, e convins ca spanul ii va veni de hac, de aceea ajunge sa isi
doreasca sfarsitul:”Decat asa viata, mai bine moarte de o mie de ori.”
- Mentorii il caracterizeaza direct ca fiind „slab de inger”, „mai fricos decat
o femeie”. Ei il dojenesc, il ironizeaza si il incurajeza cu umor: „pana acum
ti-a fost mai greu, dar de acum incolo, tot asa are sa-ti fie”. Mezinul invata
astfel sa fie rabdator, increzator in destinul lui si perseverent in lupta cu
greutatile vietii. Experienta de sluga este necesara unui viitor imparat, caci
numai astfel va intelege viata grea a poporului.
-Probele la care il supune spanul sunt trepte initiatice, progresive ca
dificultate si marcheaza evolutia personajului. Harap-Alb se intoarce de la
vanarea cerbului asemenea unui erou, purtand calare trofeul vanatoresc, iar
multimea il intampina cu admiratie, caci nestemata din fruntea cerbului e
un simbol al cunoasterii absolute si al vietii eterne, asemenea pietrei
filosofale.
-Pe drumul spre Imparatul Rosu, Harap-Alb isi arata milostenia fata de
albine si furnici, comportandu-se ca un erou ordonator, caci le faureste
albinelor un stup nou, asemenea unui bun gospodar.
-In relatia cu cei cinci, Harap-Alb dovedeste vocatia prieteniei:”Era partas
la toate, si la paguba, si la castig, si prietenos cu fiecare.”
FINALUL aduce recunoasterea si rasplatirea eroului. El este dezlegat de
juramant prin moarte si inviere, nuntindu-se apoi cu farmazoana si
dobandind ulterior tronul Imparatului Verde. Protagonistul, desi nu are
insusiri fabuloase, confirma teza morala traditionala potrivit careia „omul
de soi bun se arata sub orice strai si in orice imprejurare a vietii.”
(G.Calinescu)
RELATIA PROTAGONISTULUI CU SPANUL
Spanul este un personaj secundar si negativ. Ilustreaza motivul impostorului.
Defectul sau fizic este semnul maleficului. Lipsa numelui semnifica
generalizarea raului.
El este caracterizat indirect prin vorbe si fapte, dovedindu-se viclean si crud.
Cele doua personaje sunt opuse din punct de vedere social, unul este fiu de crai,
iar celalalt e sluga. Ele sunt opuse si din punct de vedere moral si psihologic,
bunatatea mezinului fiind IN ANTITEZA cu rautatea spanului, respectiv
sinceritatea cu viclenia.
Rolurile celor doi se schimba reciproc si se clarifica in final. Cand misiunea de
mentor a spanului s-a incheiat, calul nazdravan il ucide, facandu-l „praf si
pulbere”, ceea ce reprezinta metafora inlaturarii definitive a raului.