Curs Ideea și integrarea Europeană

Conversie Istorie, Anul II

Instituțiile Uniunii Europene

Unicitatea construcţiei europene se reflectă în primul rând în arhitectura instituţională.

Statele acceptă să delege o parte din puterile lor suverane unor instituţii comune al căror scop este
să asigure o participare democratică a statelor membre la luarea de decizii.
Elaborarea şi adoptarea legislaţiei europene implică 3 instituţii:
1. Parlamentul European- reprezintă cetăţenii UE şi este ales direct de către aceştia.
2. Consiliul Uniunii Europene- reprezintă statele membre. Preşedinţia Consiliului este deţinută, prin
rotaţie, de statele membre.
3. Comisia Europeană- reprezintă interesele Uniunii în ansamblu.
Două alte instituţii europene joacă un rol vital:
-Curtea de Justiţie garantează respectarea dreptului european
-Curtea de Conturi controlează modul de finanţare a activităţilor Uniunii.
UE dispune şi de alte instituţii şi organisme interinstituţionale specializate: Banca Centrală
Europeană (răspunde de politica monetară europeană); Comitetul Economic şi Social
European (reprezintă societatea civilă, angajatorii şi salariaţii); Comitetul Regiunilor (reprezintă
autorităţile regionale şi locale); Banca Europeană de Investiţii (finanţează proiectele de investiţii ale
UE şi sprijină întreprinderile mici prin intermediul Fondului european de investiţii);
Autoritatea Europeană pentru Protecţia Datelor (asigură protecţia datelor cu caracter personal ale
cetăţenilor); Oficiul pentru Publicaţii (publică informaţii despre UE); Oficiul European pentru
Selecţia Personalului (recrutează personal pentru instituţiile şi organismele UE);
Şcoala Europeană de Administraţie (organizează cursuri de formare în diverse domenii pentru
personalul instituţiilor UE); Serviciul European de Acţiune Externă -SEAE (oferă sprijin Înaltului
Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate, funcţie deţinută în prezent de
Federica Mogherini); numeroase agenţii specializate şi organisme descentralizate desfăşoară o serie
de activităţi de natură tehnică, ştiinţifică sau de gestionare.
Dintre numeroasele instituții sunt prezentate mai jos 7 instituții principale, Parlamentul
European, Comisia Europeană, Consiliul Uniunii Europene, Consiliul European, Curtea de Justiție a
Uniunii Europene,Curtea Europeană de conturi, Banca Centrală Europeană.
 Parlamentul European a fost înființat în 1952, ca Adunare Comună a Comunității
Europene a Cărbunelui și Oțelului, apoi în 1962, sub denumirea de Parlamentul European. Sediul
Parlamentului European este la Strasbourg (Franța), unde se ţin şedinţele o săptămână în fiecare
lună. Unele şedinţe se ţin la Bruxelles (Belgia), iar Secretariatul General se află în Luxemburg.
Parlamentul are trei funcţii esenţiale:
- atribuţii legislative adoptând legislaţia Uniunii (regulamente, directive, decizii) alături de Consiliul
Uniunii Europene. Participarea sa la procesul legislativ contribuie la garantarea legitimităţii
democratice a textelor adoptate;
- împarte autoritatea în domeniul bugetar cu Consiliul Uniunii Europene, prin urmare poate
modifica cheltuielile bugetare. În ultimă instanţă, adoptă bugetul în întregime;
- exercită un control democratic asupra Comisiei. Aprobă desemnarea membrilor Comisiei şi are
dreptul de a cenzura Comisia. Exercită un control politic asupra ansamblului instituţiilor.
Parlamentul European este compus din reprezentanții cetățenilor Uniunii. Membrii
Parlamentului European sunt aleși de alegătorii din toate statele membre pentru a reprezenta
interesele cetățenilor în procesul legislativ al Uniunii Europene. Din anul 1979, deputații sunt aleși
prin vot universal direct pentru o perioadă de cinci ani.
Președintele Parlamentului European este ales pentru o perioadă de doi ani și jumătate.
Președintele reprezintă Parlamentul în relațiile externe și cu celelalte instituții ale UE,
supraveghează activitatea Parlamentului și a organismelor sale constitutive, precum și dezbaterile în
plen, și se asigură că Regulamentul de procedură al Parlamentului este respectat.
La nivelul Parlamentului European există 8 grupuri politice: Grupul Partidului Popular
european (Democrat-creştini) şi al Democraţilor europeni (PPE – DE), Grupul Socialist (PSE),
Grupul Alianţa Democraţilor şi a Liberalilor pentru Europa (ALDE), Grupul Verzilor/Alianţa
Liberală europeană (Verzi/ALE), Grupul Confederal al Stângii Unite europene/Stânga Verzilor
nordici (GUE/NGL), Grupul Independenţei şi al Democraţiei (IND/DEM), Grupul Uniunea pentru
Europa Națiunilor (UEN), Neînscrişii.
Comisia Europeană înființată în 1958, cu sediul la Bruxelles (Belgia), este unul dintre
autorii strategiei globale a UE, concepe și aplică politicile UE, apoi le evaluează și raportează
periodic. Este organul executiv al UE, independent din punct de vedere politic, responsabilă cu
elaborarea de propuneri de noi acte legislative și cu punerea în aplicare a deciziilor Parlamentului
European și ale Consiliului U E.
Activitățile Comisiei sunt coordonate de un grup format din 27 de comisari (există câte un
comisar din fiecare stat al UE ), cunoscut sub denumirea de „colegiu”. Acesta ia decizii cu privire la
direcția politică și strategică a Comisiei. Colegiul comisarilor este desemnat o dată la 5 ani.
Președintele comisiei Ursula von der Leyen, decide de ce domeniu politic răspunde fiecare comisar.
Colegiul comisarilor este format din: președinta Comisiei, opt vicepreședinți (dintre care trei
vicepreședinți executivi), Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de
securitate, 18 comisari, fiecare responsabil pentru un anumit portofoliu.
Atribuțiile Comisiei:
- propune noi acte legislative pe care le înaintează spre adoptare Parlamentului și Consiliului,
având ca scop: protejarea intereselor UE și ale cetățenilor săi cu privire la chestiuni care nu pot fi
abordate în mod eficient la nivel național; soluționarea unor chestiuni tehnice prin consultarea
experților și a cetățenilor.
- gestionează politicile UE și alocă fonduri europene: stabilește prioritățile de cheltuieli ale UE,
împreună cu Consiliul și Parlamentul; elaborează bugetele anuale în vederea aprobării de către
Parlament și Consiliu; controlează cheltuielile, care sunt verificate de Curtea de Conturi.
- garantează respectarea legislației UE alături de Curtea de Justiție, se asigura că legislația UE se
aplică în mod adecvat în toate statele membre.
- reprezintă UE pe scena internațională, în cadrul instanțelor internaționale, în special în domeniul
politicii comerciale și al ajutorului umanitar, negociază acorduri internaționale în numele UE.
Consiliul Uniunii Europene reprezintă guvernele statelor membre ale UE, adoptă legislația
europeană și coordonează politicile UE. Înființat în 1958 sub denumirea de Consiliul Comunității
Economice Europene. Are sediul la Bruxelles (Belgia).
Membrii sunt miniștrii din fiecare țară a UE care răspund de domeniul de politică supus
discuțiilor. Nu există membrii permanenți, în funcție de subiectul dezbătut Consiliul Uniunii
Europene se reunește în 10 „formațiuni” diferite (Afaceri externe; Afaceri generale; Afaceri
economice și financiare; Agricultură și pescuit; Competitivitate; Mediu; Educație, tineret, cultură și
sport; Transporturi, telecomunicații, energie; Ocuparea forței de muncă, politică socială,
sănătate,consumatori). Nu există o ierarhie între formațiunile Consiliului, deși Consiliul Afaceri
Generale are un rol special de coordonare și răspunde de aspectele instituționale, administrative și
orizontale.
Preşedinţia Consiliului este asigurată, prin rotaţie, de fiecare dintre Statele Membre, pe
durata unui mandat de şase luni. Reuniunile sunt prezidate de ministrul statului membru care deține
președinția semestrială a Consiliului. Excepție face Consiliul Afaceri Externe, care este, de regulă,
prezidat de Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate .
Deciziile Consiliului sunt luate prin majoritate simplă (vot favorabil din partea a 14 state
membre) pentru aspectele procedurale și administrative, prin majoritate calificată (vot favorabil din
partea a 55% dintre statele membre, adică 15 state din cele 27) sau prin vot unanim (toate voturile
sunt favorabile) pentru subiectele delicate, precum politica externă sau impozitarea.
Țările din zona euro își coordonează politicile economice în cadrul Eurogrupului, alcătuit din
miniștrii economiei și finanțelor.
Atribuțiile Consiliului Uniunii Europene
-Negociază și adoptă legislația UE, împreună cu Parlamentul European, pe baza propunerilor
înaintate de Comisia Europeană.
- Coordonează politicile țărilor UE.
- Elaborează politica externă și de securitate a UE, plecând de la orientările Consiliului European.
- Încheie acorduri între UE și alte țări sau organizații internaționale.
- Adoptă bugetul anual al UE, în colaborare cu Parlamentul European.
Consiliul European are sediul la Bruxelles (Belgia), înființat în 1974 ca un forum informal,
în 1992 are statut oficial, în 2009 ca instituție a UE.
Este format din șefii de stat și de guvern ai țărilor UE, președintele Consiliului European
și președintele Comisiei Europene. Reunește liderii UE pentru a stabili agenda politică a Uniunii,
reprezentând cel mai înalt nivel de cooperare politică între țările UE.
Reuniunile au loc sub formă de summituri (de obicei, trimestrial, de 4 ori pe an), prezidate
de un președinte permanent. Deciziile se iau în general prin consens, cu unanimitate sau
cu majoritate calificată în unele cazuri. Numai șefii de stat sau de guvern pot vota.
Președintele, este ales chiar de către Consiliu pentru un mandat de doi ani și jumătate, care
poate fi reînnoit o singură dată. Președintele Consiliului European reprezintă Uniunea în relația
cu lumea externă. Charles Michel este Președintele actual al Consiliului European.
Atribuțiile Consiliului European
- stabilește orientarea și prioritățile politice ale UE, dar nu adoptă acte legislative.
- tratează chestiuni complexe și sensibile care nu pot fi soluționate la niveluri mai joase de
cooperare interguvernamentală,
- definește politica externă și de securitate comună a UE,
- desemnează și numește candidați la anumite posturi de importanță majoră la nivelul UE,
Pentru fiecare chestiune, Consiliul European poate: să îi ceară Comisiei Europene să elaboreze
o propunere, să i se adreseze Consiliului UE.
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE)  înființată în 1952 cu sediul la Luxemburg.
Are misiunea de a respecta dreptul european asigurându-se că legislația UE este interpretată și
aplicată în același mod în toate țările UE, garantează că țările și instituțiile UE se supun dreptului
european. Pentru îndeplinirea acestui rol, Curtea de Justiţie are competenţa de soluţionare a litigiilor
în care se constituie ca părţi state membre, instituţii comunitare, întreprinderi sau persoane fizice.
Curtea pronunță hotărâri în cauzele care îi sunt înaintate spre soluționare precum:
interpretarea legislației, respectarea legislației, anularea unor acte legislative ale UE, garantarea
unei acțiuni din partea UE(acțiuni în constatarea abținerii de a acționa), sancționarea instituțiilor
UE (acțiuni în despăgubire).
Membrii Curţii de Justiţie este formată din 2 instanțe: Curtea de Justiție ( câte un judecător
din fiecare țară a UE, plus 11 avocați generali) și Tribunalul (câte doi judecători din fiecare țară a
UE). Curtea de Justiție  se ocupă de cererile de hotărâre preliminară adresate de instanțele naționale
și de anumite acțiuni în anulare și recursuri. Tribunalul se pronunță asupra acțiunilor în anulare
introduse de persoane fizice, întreprinderi și, în anumite cazuri, de guvernele UE. În practică,
această instanță se ocupă în principal cu legislația privind concurența, ajutorul de stat, comerțul,
agricultura și mărcile comerciale.
Judecătorii și avocații generali sunt numiți de statele membre, de comun acord, pentru un
mandat de 6 ani, care poate fi reînnoit. Judecătorii din cadrul fiecărei instanțe aleg un președinte,
pentru un mandat de 3 ani, care poate fi reînnoit.
În cadrul Curții de Justiție, pentru fiecare caz se desemnează un judecător și un avocat
general. Cazurile sunt evaluate în două etape: etapa scrisă și orală
Etapa scrisă în care părțile dau declarații scrise în fața Curții sintetizate de către judecătorul raportor
și apoi discutate în cadrul reuniunii generale a Curții, care stabilește: numărul de judecători care se
vor ocupa de caz: 3, 5 sau 15 judecători (întreaga Curte), . Majoritatea cazurilor sunt soluționate de
5 judecători. Etapa orală (audierea publică) în care avocații ambelor părți pledează în fața
judecătorilor și a avocatului general, care le pot adresa întrebări.
Procedura Tribunalului este similară, cu deosebirea că majoritatea cazurilor sunt soluționate de 3
judecători și nu există avocați generali.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene este o instituție multilingvă, fiecare dintre limbile
oficiale ale Uniunii poate fi limbă de procedură. Curtea are obligația să respecte un multilingvism
integral ca urmare a necesității de a comunica cu părțile în limba procesului și de a asigura
difuzarea jurisprudenței sale în toate statele membre.
Curtea Europeană de Conturi înființată în 1977 cu sediul la Luxemburg. Președinte:
Klaus-Heiner Lehne ales de membrii, pentru un mandat de 3 ani ce poate fi reînnoit. Membrii Curții
(câte un reprezentant din fiecare țară a UE) sunt numiți de Consiliu, după consultarea
Parlamentului, pentru un mandat de 6 ani, care poate fi reînnoit.
Atribuţia principală constă în verificarea conturilor şi a execuţiei bugetului Uniunii
Europene, cu dublul scop de a îmbunătăţi gestionarea resurselor financiare şi informarea cetăţenilor
Europei cu privire la utilizarea fondurilor publice de către autorităţile cu responsabilităţi de
gestiune. Alte atribuții:
-verifică toate persoanele și organizațiile care gestionează fonduri UE, efectuând inclusiv controale
la fața locului în instituțiile UE, în țările membre și care primesc ajutor din partea UE.
-formulează constatări și recomandări în rapoartele de audit, destinate Comisiei Europene și
guvernelor naționale.
-raportează suspiciuni de fraudă, corupție sau alte activități ilegale către Oficiul European de Luptă
Antifraudă (OLAF).
-elaborează un raport anual pentru Parlamentul European și Consiliul UE,
-publică avize formulate de experți, menite să ajute factorii politici să ia cele mai bune decizii
pentru o utilizare cât mai eficientă și transparentă a fondurilor europene.
-publică avize privind actele legislative pregătitoare care vor avea impact asupra gestiunii financiare
a UE, precum și documente de poziție, analize și publicații pe teme legate de finanțele publice ale
Uniunii.
Curtea de Conturi nu are prerogative jurisdicţionale. În cazul în care auditorii descoperă
nereguli, inclusiv fraudă, organismele comunitare competente sunt informate neîntârziat spre a lua
măsurile necesare.
Banca Centrală Europeană (BCE) înființată în 1998, a continuat activitatea Institutului
Monetar European cu sediul la Frankfurt (Germania). Gestionează moneda euro, trasează și pune în
aplicare politica economică și monetară a UE, scopul său principal este să mențină stabilitatea
prețurilor, sprijinind astfel creșterea economică și crearea de locuri de muncă.
Membrii: președintele (Christine Lagarde), vicepreședintele BCE și guvernatorii băncilor centrale
din toate statele membre. BCE colaborează cu băncile centrale ale tuturor statelor membre ale UE.
Împreună, formează Sistemul European al Băncilor Centrale.
Misiunile BCE:
-fixează rata dobânzilor la care acordă credite băncilor comerciale din zona euro;
-gestionează rezervele valutare străine din zona euro, cumpărarea și vânzarea de valută pentru a
echilibra cursurile de schimb;
-monitorizează evoluția prețurilor;
-se asigură că instituțiile și piețele financiare sunt supravegheate corespunzător de către autoritățile
naționale și că sistemele de plăți funcționează corect;
-garantează siguranța și soliditatea sistemului bancar european;
-autorizează tipărirea de bancnote euro de către țările din zona euro.

BIBLIOGRAFIE

https://europa.eu/european
http://europedirectbucuresti.ier.ro/despre-ue
https://www.europarl.europa.eu/
Bîrzea, Cezar, Politicile şi instituţiile Uniunii Europene, Ed.Corint, Bucureşti,2001
D.Dragoș, Uniunea Europeană, Instituții și mecanisme, Ed.Accent, Cluj-Napoca, 2004
Diaconu, Nicoleta, Sistemul instituţional al Uniunii Europene, Bucureşti, Lumina Lex, 2001
Fuerea, Augustin, Instituţiile Uniunii Europene, Bucureşti, Universul Juridic, 2002
F. Pop, S.Gherghina, Uniunea Europeană, drept, instituții și mecanisme comunitare, Ed.Argonaut,
Cluj-Napoca, 2007
I. Jinga: “Uniunea Europeană – realităţi şi perspective”, lucrare publicată sub egida Consiliului
Legislativ, Lumina Lex, 1999
Jinga Ion; Popescu Andrei - Integrarea Europeana - Dictionar de termeni comunitari, Ed. Lumina
Lex, Bucuresti, 2000
Parlamentul European: “Chestiuni juridice ale lărgirii Uniunii Europene”, fişa tematică nr.23,
Luxembourg, 19.05.1998
Zorgbibe, Ch. Construcţia europeană. Trecut, prezent, viitor. Bucureşti, Ed. Trei, 1998.