„Alexandru Lăpușneanul”

-relația dintre două personaje-

Costache Negruzzi
Perioada pașoptistă, începând aproximativ cu 1830 și încheindu-se în 1860, este scena unor
evenimente istorice semnificative pentru soarta poporului român: revoluția de la 1848 și Unirea
Principatelor Române. Costache Negruzzi a fost unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai
pașoptismului românesc.
Prima nuvelă istorică, de factură romantică, din literatura română ,, Alexandru
Lăpușneanul", apare în anul 1840 în primul număr al revistei ,,Dacia literară", după care a fost
inclusă, în 1857, în volumul ,,Păcatele tinereților" în ciclul ,,Fragmente istorice". Opera sa se înscrie
în dezideratele enunțate de Mihail Kogălniceanu în articolul ,,Introducție". Prozatorul îmbină
realitatea istorică cu ficțiunea.
Tema nuvelei reprezintă atât lupta pentru putere în sens restrâns, cât și evocarea unei
perioade zbuciumate din istoria Moldovei când Alexandru Lăpușneanul domnește pentru a doua
oară, între 1564 – 1569.
Conflictul nuvelei este complex și pune în lumină personalitatea puternică a personajului
principal. Principalul conflict, exterior, este de ordin politic: lupta pentru putere iscată între
domnitor și boieri. Impunerea autorității centrale domnește în fața oligarhiei boierești a constituit, în
sec. al XVI-lea, un factor de progres, dar mijloacele alese de Lăpușneanul sunt sângeroase,
caracteristice tiranului feudal. Însă, actele personale sunt motivate prin cruzimea care devine
expresia dorinței de răzbunare pentru trădarea boierilor în prima sa domnie. Conflictul secundar,
între domnitor și Moțoc (boierul care îl trădase), particularizează dorința de răzbunare a
domnitorului, fiind anunțat în primul capitol și încheiat în capitolul al III-lea. Conflictul social, între
boieri și popor, se limitează la revolta mulțimii din capitolul al III-lea. În proza romantică,
tensiunile exterioare plasează personajul într-o relație de antiteză, din acest punct de vedere, se
poate vorbi despre contrastul dintre Lăpușneanul și domnița Ruxanda, evidențiată în capitolul al II-
lea.
Nuvela este împărțită pe momentele subiectului. Expozițiunea constituie întoarcerea lui
Alexandru Lăpușneanul la tronul Moldovei pentru a doua oară în 1564, în fruntea armatei turcești și
întâlnirea cu solia formată din cei patru boieri trimiși de domnitorul Tomșa: Veveriță, Moțoc,
Spancioc și Stroici. Intriga reprezintă hotărârea domnitorului de a-și relua tronul și dorința sa față de
boierii trădători. Desfășurarea acțiunii cuprinde întâmplări declanșate de revenirea la tron a
domnitorului: fuga lui Tomșa în Valahia, incendierea cetăților Moldovei, desființarea armatei
pământene, confiscarea averilor boierilor, uciderea unor boieri, fapte urmate de intervenția doamnei
Ruxanda pe lângă domnitor pentru a pune capăt omorurilor și de promisiunea pe care i-o face
acesta. Punctul culminant conține mai multe scene romantice, prin caracterul excepțional: discursul
domnitorului la slujba religioasă de la Mitropolie, ospățul la palat și uciderea celor 47 de boieri,
urmată de așezarea capetelor boierilor într-o piramidă după rang, dar și uciderea lui Moțoc de către
mulțimea revoltată și ,,leacul de frică" pentru doamna Ruxanda.
În capitolul IV este înfățișat deznodământul, moartea tiranului prin otrăvire. După patru ani
de la cumplitele evenimente, Lăpușneanul se retrage în cetatea Hotinului. Bolnav, domnitorul este
călugărit după obiceiul vremii. Deoarece, când își revine, amenință să îi ucidă pe toți (inclusiv pe
propriul fiu, Bogdan), doamna Ruxanda acceptă sfatul boierilor Stroici și Spancioc de a-l otrăvii.
Modalitățile de caracterizare prin care se conturează portretul tiranului realizat sângeros sunt
directe (de către narator, de late persoane sau prin autocaracterizare) și indirecte (prin fapte, limbaj,
atitudini, comportament, relații cu alte persoane, gesturi, ținută, vestimentație). Prin caracterizarea
directă făcută de către naratorul omniscient, reies trăsăturile fizice și morale ale personajului:
,,nenorocitul domn", ,,sângele într-însul începu a fierbe", ,,împotriva obiceiului său, Lăpușneanul, în
ziua aceea, era îmbrăcat cu toată pompa domnească", dar și de alte persoane: ,,Crud și cumplit este
omul acesta" (mitropolitul Trofan) și de autocaracterizare: ,,n-aș fi un nătărău de frunte, când m-aș
încrede în tine?" (replică adresată vornicului Moțoc).
Caracterizarea indirectă prin fapte, evidențiază, în manieră romantică, cruzimea personajului
și hotărârea sa, puse în practică prin guvernarea cu ajutorul terorii, prin lichidarea posibilelor
opoziției. Acestea culminează cu uciderea celor 47 de boieri. Caracterizarea indirectă prin limbaj se
realizează prin replici memorabile, două dintre ele figurând ca motto. Răspunsul dat boierilor ,,Dacă
voi nu mă vreți, eu vă vreu și dacă voi nu mă iubiți, eu vă iubesc pe voi și voi merge ori cu voia, ori
fără voia voastră", a devenit emblema personajului care se autodefinește prin voința puternică.
Amenințarea ,,De mă voi scula, pre mulți am să popesc și eu" redă, subtil, dorința de răzbunare a
domnitorului.
Alexandru Lăpușneanul este personajul principal al nuvelei, erou romantic atestat istoric și
eponimul nuvelei, el este alcătuit din puternice trăsături de caracter, fiind un personaj excepțional,
care acționează în situații ieșite din comun (scena uciderii celor 47 de boieri). Lăpușneanul este
construit din lumini și umbre, ilustrând tipul domnitorului tiran și crud, cu o psihologie complexă.
Toate calitățile sale sunt puse în slujba dorinței de răzbunare și pentru a avea puterea absolută, fiind
maestru al artei disimilării și bun cunoscător al psihologiei umane. Inteligent și energic,
protagonistul își manifestă încă din expoziție, strategie bine pusă la punct, aceea de a-și duce la
îndeplinire planurile vindicative împotriva tuturor boierilor. Dorința de răzbunare îi animă
domnitorului toate faptele și gesturile, fiind neclintit în hotărârea de a ocupa tronul Moldovei. El
este domnitor pentru a doua oară în Moldova, ocupând tronul cu ajutorul turcilor, fiind abil politic și
având numeroase relații conflictuale cu boierii. De asemenea, personajul principal este viclean,
impulsiv, însetat de răzbunare și plăcerea de a ucide.
Moțoc este personaj secundar în nuvelă, ilustrând tipul boierului trădător, intrigant, care
dorește cu orice preț să rămână alături de un domnitor, chiar dacă nu-l respectă (personajul este
vornic și sol al lui Tomșa, fiind singurul care rămâne lângă Alexandru Lăpușneanul, trădându-l pe
Tomșa). Lipsit de sentiment patriotic și de loialitate, îl trădase pe Alexandru Lăpușneanul în prima
sa domnie, iar la întoarcerea acestuia îl lingușește ,,asemenea câinelui care în loc să muște, linge
mâna care-l bate". Personajul este ipocrit, laș și disprețuiește oamenii simpli din popor. În acest
sens, el este considerat de către narator, responsabil pentru toată sărăcia lor. Prin caracterizarea
directă, naratorul notează satisfacția personajului atunci când vodă îi promite că sabia lui ,,nu se va
mânji în sângele tău".
Raportul realitate-ficțiune este relevant în construcția celor două personaje. Astfel,
domnitorul Alexandru Lăpușneanul și boierul Moțoc sunt personalități istorice atestate în
,,Letopisețul Țării Moldovei" de Grigore Ureche, dar scriitorul modifică realitatea istorică pentru a
sublinia două tipuri umane: tiranul sângeros și boierul trădător. Negruzzi se inspiră din cronica lui
Miron Costin în realizarea scenei uciderii lui Moțoc, al cărui model este pasajul referitor la sfârșitul
lui Batiște Veveli.
Relația dintre domn și Moțoc se focalizează pe opoziția tipic romantică, între un caracter
tare și unul slab.
O primă secvență semnificativă se conturează chiar din primul capitol ,,Dacă voi nu mă
vreți, eu vă vreu", în care domnitorul, ajutat de turci, intră în Moldova. Moțoc vorbește în numele
soliei, cerându-i domnitorului să se întoarcă pentru că norodul nu îl vrea. Inteligent și hotărât,
domnitorul înțelege că boierii sunt cei care nu îl vor. După plecarea soliei, rămâne Moțoc, viclean și
umil, pentru a-i cere să se încreadă în boieri. Răspunsul domnitorului marchează declanșarea
conflictului secundar, dorința de răzbunare. Bun cunoscător al psihologiei umane, domnitorul
folosește proverbul ,,Lupul părul schimbă, dar năravul ba" pentru caracterul trădătorului său.
În capitolul al III-lea este conturată o altă secvență ilustrativă. Domnitorul asistă râzând la
măcelul boierilor, în timp ce Moțoc încearcă să râdă și el cu scopul de a-i face pe plac
protagonistului. Când mulțimea revoltată este întrebată ce dorește, strigătul ,,Capul lui Moțoc
vrem!" stârnește spaima vornicului , fiind laș în fața primejdiei. În momentul pedepsirii lui Moțoc
sunt conturate stăpânirea de sine și sângele rece al domnitorului. Astfel vornicul sfârșește sfâșiat de
mulțime. Fără a constitui deznodământul nuvelei, această secvență este finalul conflictului secundar
dintre domnitor și Moțoc.
În concluzie relație construită de Negruzzi dintre domn și Moțoc este ilustrativă pentru
contuarea a două caractere opuse. Domnul reprezintă un caracter puternic, bun cunoscător al
psihologiei umane, iar Moțoc e un intrigant, lingușitor, lipsit de principii și are un caracter slab.
Lașiatea boierului pune în lumină voința și abilitatea domnitorului de a se folosii de adversarii săi
pentru a-și atinge scopul.