1.

0 Anton Pavlovici Cehov

Un argument initial

Ca și Ibsen (maestrul, modelul, obsesia şi termenul de raport ale lui Cehov), consider că, cel
puțin la nivelul dramaturgiei, cadențele biografiei autorului sunt determinante pentru tectonica
operei.
Viața, cu ascensiunile şi fracturările sale, cu întregul său sistem de relații umane, uneori
constructive, alteori distructive, uneori împlinind, alteori însingurând, viața, deci, îi induce
autorului, mai devreme sau mai târziu (însă implacabil!), un unghi intim de atac artistic al
realității imediate, înrobindu-l şi, prin aceasta, făcându-l inconfundabil.
Fie că se ascunde în personaje, transformându-le în cutii de rezonanță ale propriilor trăiri, fie
că ne prezintă personaje într-un parcurs exterior implicării explicite, dramaturgul „îşi trăieşte"
lumea, devorându-se pe sine, pragmatic sau metafizic, ardent sau detaşat, lăsându-şi umbra grea
și evidentă, ca un sigiliu echivoc, dar recogniscibil, peste această lume a sa.
De la riturile arhaice până la teatrul antic, de la misterele medievale până la operele
shakespeariene, de la commedia dell’arte până la teatrul aşa-zis „absurd", de la momentul realist-
psihologic până la etapa de avangardă, într-un determinant şi detectabil plan secund, se manifestă
AUTORUL, adică inițiatorul de texte, de pretexte, de contexte, care nu sunt altceva decât surse
primare de TEATRU, actul reflex al voinței omului de a se exprima ontologic.
Cum totul are un început auctorial, de la Vechiul Testament şi până la happening, teatrul se
învârte într-un univers de competențe „întru reprezentare" similar naturii şi evoluției umane,
mereu schimbatoare, aceleași, în substanță, mereu.
Sub acest aspect, Anton Pavlovici Cehov este un caz rar de autor, în egală măsură, al propriei
biografii şi al propriei opere. Instinctual, cum este și firesc, la început, dar din ce în ce mai
organizat şi mai lucid, mai apoi, Cehov şi-a construit destinul de om și de scriitor cu atenție, cu o
ritmicitate echilibrată şi meticuloasă, ponderând detalii prea zgomotoase, atenuând excesele
inutile, evitând implicarea gratuită, căutând cu o constantă şi blândă îndârjire acordul fin dintre
existență și creație.
Netrădându-se ca om, el îşi asumă treptat rigorile artei de a scrie, observând, analizând,
participând. Proză sau teatru, medicină sau filantropie sunt tot atâtea căi de a se înțelege pe sine,
pe ceilalți şi compun, retrospectiv, tentativa tenace de a defini lumea -scopul inițial şi ultim al
artei ca artă și al artei de a trăi.
Mai presus de orice, probabil ca reflex al condiției de medic, Cehov rămâne un subtil şi
desăvârşit diagnostician; al sinelui şi al naturii umane. Căci ce altceva înseamnă masiva sa
corespondență, unde afişează o necruțătoare sinceritate față de tot ce vede, simte sau trăieşte?
Căci ce altceva ar putea însemna „episodul Sahalin", decât refuzul mediocrității râncede, fuga
conștientă de suficiență, dorința sfâșietoare de a provoca sinele gata să se prăbuşească în păcatul
automulțumirii?
Trăind la granița dintre două secole, Cehov se obligă, deliberat, să fie martor activ al
vremurilor şi al contemporanilor săi; având ca sistem de referință şi luând ca suport de
manifestare, propriul destin.
Aşa se face că el va rămâne în istoria dramaturgiei universale ca unul din puținii autori cu
biografie dublă.
Şi medic, şi scriitor. Şi om, şi artist. Ambele ipostaze avându-şi ca teren de manifestare
hotarul brăzdat de convulsii al trecerii prin două secole.

*citat de Cehov*
 BIOGRAFIA
Anton Pavlovici Cehov este unul dintre cei mai cunoscuți si apreciați dramaturgi și
compozitori de piese de teatru din Rusia si chiar si din lume. El a mai scris piese precum : crede
Vania, Livada de vișini, Trei surori, Jubileu, Nunta, Tragedia fără voie și multe altele.
Piesele lui Cehov, prin construcție și stil, având un lirism suav, puternic, au dezvăluirea
neașteptată a absurdului cotidianului.
Anton Pavlovici Cehov se naște in data de 29 ianuarie 1860 în orașul Taganrog, Imperiul
Rus și moare, la vârsta de 44 ani, in data de 15 iulie 1904 în orașul Badenweiler, Imperiul
German. A fost un medic, prozator și dramaturg rus. De o sutǎ de ani spectacole după piesele
sale sunt prezente, practic, in fiecare stagiune pe afișele teatrelor din România. Mari regizori de
teatru din România (Lucian Pintilie, György Harag, Andrei Serban, Catalina Buzoianu, Vlad
Mugurt, Tompa Gábor) au gǎsit surse majore de inspirație în dramaturgia lui Cehov.
A fost al treilea dintr-o familie de 6 copii. Între 1867 şi 1879, face studii primare și
secundare în orașul natal. Frecventează teatrul și conduce o revistă a elevilor. După fuga tatǎlui
sǎu la Moscova, este nevoit să acorde meditatii. În 1879, începe studii de medicinǎ la Moscova
și-și ajută financiar familia, publicând în reviste umoristice. După absolvirea facultății, în 1884,
profesează în jurul Moscovei. În 1886, începe colaborarea la revista Novoe Vremea (Timpuri
noi), condusă de Alexei Suvorin, cel ce îi va fi editor. În această perioadă, publică proză, lucrând
și la piesele sale de teatru. În 1890, efectuează un voiaj în insula Sahalin, unde recenzează
populația. În timpul voiajului său în Italia, din 1894, starea sănătății sale se înrăutățește. În 1896,
îl cunoaște pe Konstantin Stanislavski, care îi va regiza piesele de teatru. În 1897, este spitalizat,
atins fiind de tuberculoză pulmonară. Între 1897 și 1901, piesele sale de teatru Unchiul Vania,
Trei surori sunt publicate și reprezentate. În 1901, se căsătorește cu actrița Olga Knipper (1868 -
1959). În 1903, finalizează piesa Livada de vişini.
Chiar dacă tatăl său a fost directorul unui cor patriarhal și un devotat creştin ortodox, l-a
abuzat fizic pe el și pe frații săi. Cehov chiar daca a trăit într-un mediu religios acasă, cât și la
școală, pe parcusul vieții a devenit ateu.
Cehov a fost nevoit sa își plătească singur școlarizarea, după ce tatăl său din cauza
datoriilor este nevoit să se mute la Moscova ca să scape de închisoare. Cehov este singurul din
familie care rămâne în Taganrog, reușește să se întrețină oferind meditații, capturând si vânzând
sticleți și vânzând povestiri scurte ziarelor. Orice rublă strânsă in plus o trimitea familiei în
Moscova. În 1879, Cehov se alătură familiei în Moscova, fiind admis la școala de medicinǎ.
„In toamna anului 1887, un director de teatru pe nume Korsch, i-a cerut lui Cehov să
scrie o piesă de teatru. Rezultatul a fost piesa Ivanov, scrisă in 2 săptămâni, avand premiera in
luna noiembrie. Chiar dacă Cehov a privit această experiență ca find dezgustatoare, piesa a fost
un suces si laudată, spre amuzamentul lui Cehov, a fost privită ca o lucrare originala.
În 1892 cumpǎra o mica mosie, la aproximativ 40 de kilometri sud de Moscova, unde a
trăit cu familia până in 1899. E frumos a fi stapân, glumea el cu prietenul sǎu Ivan Leontyev, dar
a luat în serios datoriile de moșier si curând a venit în ajutorul țăranilor locali. Pe lângǎ
organizarea de ajutor pentru victimele epidemilor de holeră din anul 1892, a construit 3 școli, o
stație de pompieri și o clinică si a oferit servicile sale medicale gratuit țăranilor, în ciuda bolii de
care suferea, tuberculoza.
In l894 incepe să scrie Poon oolba eonstnjid deel inssf la mosic n doi ai de cand s-a mutat
la moșie, a renovat casa, ocupându-se de agricultură și horticultură, a ingrijit livada şi iazul si a
plantat mulți copaci, de care, după cum spune fratele sǎu Mikhail, a avut grijă ca și cum ar fi fost
copiii săi.
Pescărușul a avut premiera la Teatrul Alexandrinsky din St. Petersburg la data de 17
octombrie 1896, premiera a fost un fiasco, spectacolul fiind huidut de spectatori, acest lucru
dându-i ideea lui Cehov să renunțe la teatru. Dar piesa l-a impresionat pe regizorul Vladimir
Nemirovich-Danchenko încât l-a convins pe colegul sǎu Konstantin Stanislavski să pună în scenă
o nouă variantă la Teatrul de Artă din Moscova. Pe lângă alte piese scrise de Cehov, Teatrul de
Artă a lansat în anul următor Unchiul Vania, piesă publicată de Cehov în anul 1896.
În martie 1897, Cehov suferă o hemoragie majoră la plămâni în timp ce era în vizită la
Moscova. Convins cu greu să se interneze la clinică, doctorii îl diagnosticheazǎ cu tuberculoză în
partea de sus a plămânilor și îi comandă să își schimbe modul de viată.
După moartea tatălui său în 1898, Cehov a cumpărat o bucată de pământ în periferiile
Yaltei și a construit o vilă, în care s-au mutat mama și surorile lui anul următor. Chiar dacă a
plantat flori și copaci, a avut câini și a domesticit cocori, a fost vizitat de persoane precum Lev
Tolstoi şi Maxim Gorky, Cehov și-a dorit tot timpul să se întoarcă în Moscova. Şi-a jurat că
atunci când vor fi rezerve de apă în Taganrog se va întoarce. În Yalta a mai scris 2 piese pentru
Teatrul de Artă: Trei surori și Livada de visini, la fiecare lucrând timp de un an de zile.
În data de 25 mai 1901 se căsatoreste cu Olga Knipper. În mai 1904, Cehov era în faza
terminală a tuberculozei.
În 3 iunie pleacă cu soția sa la bǎile termale din Badenweiler, Germania. În ultimele sale
scrisori destinate mamei și surorii

Teatrul lui e citat “ Ca in viata”, e pur si simplu realist. Fiecare act, il termina ca pe o poveste.

“ Fiecare act îl termin ca pe o poveste, duc acțiunea in

liniște si pace, iar la sfârșit îi dau cititorului peste bot.
- A.P. Cehov
“Elimină tot ce nu este relevant pentru poveste. Dacă
spui în primul capitol că pe perete atârnă o pușcă, în al
doilea sau al treilea capitol trebuie neapărat să se
descarce. Dacă nu se va trage cu ea, nu ar trebui să
atârne acolo."

- A.P.
Cehov
*A.P. Cehov
*Cehov impreuna cu sotia sa Olga Knipper
 2.0 Medicul Cehov

A.P. Cehov a fost un doctor foarte bun, atât ca practician, cât şi ca om de știință; o certifică
lucrările şi articolele sale de specialitate, o confirmă frământările și dilemele pe care le
mărturiseşte în corespondență, o afirmă părerile şi opiniile contemporanilor (provenind din toate
mediile sociale), o definitivează numeroasele studii și cărți despre activitatea sa medicală,
apărute de la moarte pana astăzi cu o frecvență impresionantă (autori, printre altii E.D.
Hasurkova, E.I. Lichtenstein;)
Pentru Cehov, medicina este consecința unei optiuni pe deplin si voluntar asumată. Sedus de
teoria darwinistă a evolutiei, concepe, in anul al patrulea de studentie, lucrarea ISTORIA
AUTORITATII SEXUALE, o tentativă empirică de a stabili asociații intre relațiile de gen dintre
oameni și dintre animale. Se lasă influențat de pozitivismul lui Spencer, afirmând cu o gravă
naivitate: ,Nu are niciun rost să deranjăm natura, pentru că e irațional". Are insă si intuiții care,
peste ani, vor deveni certitudini: ,,Cel ce stăpâneste o metodă stiințifică simte cu sufletul că o
piesă muzicală si un copac au ceva in comun." si adâncește obsesia vitală că bolile trupului si
cele ale sufletului sunt asemănătoare si că trebuie tratate cu aceleași medicamente".
Cehov n-a fost un student medicinist banal. Fişele de supraveghere medicală publicate de I.V.
Fedorov o demonstrează cu prisosință. Cazul unui neurastenic de 19 ani este relevant. Cehov
notează în fişa acestuia detalii despre viața psihică intimă a pacientului, despre modul în care
trăiește şi despre mediul în care lucrează, și astfel, asociindu-le, depistează cauza bolii.
Diagnosticul acelui moment îşi va adânci reflexele in timp și asupra comportamentului de doctor
practician, și asupra personajelor din operele sale: „Neurastenicii, datorită hipersensibilității lor,
chiar dacă sunt sănătoși, sunt predispuşi la diferite boli." Prima foiță neagră (primul pacient de-
cedat) este completată profesional, dar riguros și detaliat: se descrie competent starea bolnavei și
se precizează obiectiv diagnosticul. Tot în această perioadă, devine dominantă preocuparea ce-i
va marca destinul de medic: psihiatria ca metodă ştiințifică de combinare a psihologiei cu
filosofia. Urmând cursuri de biochimie, arătându-se interesat de terapia clinică a lui I.A. Zaharin,
cercetând metodele celor doi mari profesori ruşi ai epocii, Botkin și Pirogov, Cehov învață să
gândească actul medical în complexitatea lui fiziologică., neurologică și psihologică.
Instinctul de a cerceta si de a aprofunda nu-l părăseşte nici după absolvirea Facultății de
Medicină. Două exemple sunt concludente:
1. pentru teza de doctorat ACTUL MEDICAL ÎN RUSIA (pe care nu o va finaliza, din păcate)
adună şi cercetează o bibliografie de 112 titluri, studiază cărți de istorie și lucrări de etnografie și
folclor capabile să furnizeze imaginea completă a modului cum se practica şi, mai ales, cum ar fi
trebui să se practice medicina într-o țară și într-o vreme în care doctorii de la oraş tratau doar
pentru bani, iar cei din mediul rural se luptau până la epuizare cu distanțele, cu mizeria, cu
sărăcia, cu lipsa minimei dotări tehnice necesare;
2. monografia INSULA SAHALIN, publicată după sufocante avataruri, este expresia cea mai
elocventă a profunzimii analitice și a seriozității științifice care-l caracterizau pe Cehov: o
documentare vastă (flora și fauna insulei, codul penal, istorii ale deportării și colonizării
Sahalinului, memorii și jurnale de călătorie), observația directă și minuțios organizată
(recensământul populației, locurile de deportare și fișe individuale cu date despre 10.000 de
deținuți) și, mai ales, studiul propriu-zis ce continuă să rămână, în timp şi peste timp, dovada
competenței unui savant de autentică valoare.
Deși și-a dorit să predea medicina, dar n-a putut s-o facă niciodată, deși a participat la congrese
de breaslă, deși a finanțat și a editat reviste de specialitate, Cehov a fost, mai presus de orice, un
practician onest şi scrupulos, cu izbânzi și ratări dramatice (unele i-au provocat suferințe reale şi
abandonuri temporare!), care, spre deosebire de alți doctori celebri (Rabelais şi Schiller, de
pildă), n-a renunțat la misia lui telurică, ba, după confesiunile unor contemporani, şi-a făcut un
blindaj de orgoliu din condiția de medic, supărându-se atunci când, în favoarea „iluziilor dragi"
de scriitor, i se punea la îndoială calitatea de slujitor devotat al lui Esculap, spre mirarea celor ce-
l știau modest, rezervat şi veşnic nemulțumit de valoarea creațiilor sale (ca Neimirovici-
Dancenko și A. Derman). Condiția de practician i-a fost, fără îndoială, utilă lui Cehov, și
scriitorul din el a folosit-o cu discernământ, cu subtilitate, cu rafinament, cu strălucire, după cum
adecvat remarca un renumit doctor francez ce și-a închinat doctoratul marelui rus: „În creația lui
Cehov avem foarte mulți bolnavi. Găsim chiar descrierea unor cazuri individuale de
supraveghere medicală, dar pe noi nu ne interesează cazurile patologice sau epidemiologice, ci
abilitatea cu care Cehov, prin câteva retuşuri şi cuvinte, neapelând la termeni medicali, oferă
cititorului posibilitatea de a recunoaşte simptomele bolii si de a pune un diagnostic. Dacă autorul
nu ar fi fost doctor, ar fi reacționat exact invers: ar fi menționat boala, fără subtilități, sau ar fi
luat vreun îndrumar despre patologie, copiind de acolo tot felul de simptome, neînțelegând
nimic, aşa cum făcea E. Zola. Scriitorului nu-i este suficient să vadă oameni. El trebuie să știe să
urmărească și să fure trăsăturile lor cele mai importante. Exact aşa procedează Cehov, care evită
să aducă diagnosticul bolii şi adesea schimbă terminologia medicală cu expresii din existența
normală. Prin asta se caracterizează maniera lui Cehov: descrierea obiectivă și exactă a detaliilor
specifice, fără exprimarea lui vădită..."
Cehov însuși a fost un om bolnav: de la cele două peritonite din timpul gimnaziului și până la
tuberculoza acută ce-l devora cu hemoragii pulmonare si cu răvăsitoare accese de tuse, suferința
fizica a fost o constanta a vietii, fara a-i afecta însă dăruirea fanatică pentru pacienții săi: „Se
întâmpla ca Anton Pavlovici să se încrunte atunci când veneau după el. Doar era bolnav şi obosit.
Dar, în timp ce îl ajutam să se îmbrace, rictusurile dispăreau, și omul de pe prispă nu surprindea
nicio urmã de nemulțumire pe fața lui." (Maria Pavlovna, soră).
A.P. Cehov a fost un doctor foarte bun. Două evenimente de rezonanţă „minoră" par a-l descrie
semnificativ:
 1. întâiul - printre pacienții de la Moscova, Cehov a vindecat destul de repede o croitoreasă
săracă, refuzând plata; aceasta i-a cumpărat însă o călimară de marmură cu o figurină de aramă
pe care a lipit o tăbliță: „Dragului A.P.Cehov, de la o pacientă recunoscătoare, pentru amintire";
2. al doilea –
pe patul de
moarte, când a
simțit că-l
lasă

definitiv puterile, i-a spus soției: „Eu mor."; dar observând că, lângă pat, era un confrate german
ce nu înțelegea rusa, a tradus: „Ich sterbe."; apoi s-a întors pe o parte şi a murit.

Anton Pavlovici Cehov a fost inmormantat la Cimitirul Novodevicii, Moscova, Rusia.

 *Cehov in tinerete*

*Semnatura scriitorului

3.0 Comedia si Drama

Cehoviana

Cu un caracter foarte modest,

care l-a însoțit de-a lungul
vieții, Anton Cehov nu și-a
imaginat niciodată ce
dimensiuni ar putea căpăta
reputația sa postumă.
Reacțiile publicului la
piesele lui de teatru din anul
morții au demonstrat cât
de apreciat a fost scriitorul, atât în sufletul poporului rus, cât și pe plan internațional.
3.1 Comedia Cehoviana
Dacă „Unchiul Vanea" este piesa care sancționează procesul de constituire a dramaturgiei
cehoviene, "Trei surori" este piesa în care trăsăturile acestei dramaturgii sunt expuse aproape ca
într-un manifest artistic și dacă secțiunea diacronică a dramaturgiei cehoviene trebuie judecată cu
precădere prin prisma piesei „Unchiul Vanea", secțiunea ei sincronică trebuie judecată prin
prisma lucrării „Trei surori".
„Trei surori" este într-un fel o piesă exemplară, lucru remarcat nu o dată în cursul anilor,
incepând cu cronicile vremii. Şi astăzi, dupa scurgerea a aproape trei sferturi de veac de la
premieră, după apariția diverselor piese asociabile cu aspectele cele mai diferite și uneori chiar
surprinzător de diferite, după încercări teoretice câteodată neașteptate in efortul lor de a defini
dramaturgia modernă prin raportarea ei mai mult sau mai puțin accentuată la teatrul lui Cehov,
cum face, de pildă, J.Styan prin teoria comediei sumbre sau cum face, să spunem, Albert
Hofstadter prin conceptul de tragicomic, pe care-l definește drept preocuparea pentru
profunzime.
Cehov a lansat o „comedie totalä", a cărei sursă a devenit existența răsturnată prin
transformarea ei intr-un pretext pentru dialog. Prin aceasta, insă, Cehov a schimbat și vechiul
raport estetic al comediei. Comedia clasică reprezenta o dramă răsturnată, fiind o comedie a unui
episod; comedia cehoviană, fiind o comedie totală, o comedie insolubilă, reprezintă o tragedie
răsturnata.
Discuții despre sensul existenței prin intermediul comediei, deci prin intermediul degenerärii
sensului existenței (ca un rezultat al răstumārii valorilor), presupun, ca o consecință a
consumului de timp și ca un fundal al intregii desfăşurări, ideea de moarte. Și trebuie să spunem
că moartea este o prezență permanentă a toate cele patru comedii ale lui Cehov.
- in Pescăruşul este realizată prin rochia neagră a Maşei, prin fragmentul din piesa lui
Treplev, prin incercarea de sinucidere a lui Treplev, prin sinuciderea lui din finalul piesei.
- In Unchiul Vanea prin moartea acarului, care revine ca o obsesie in replicile lui Astrov,
prin incercarea lui Voinitki de a-l omorî pe Serebreakov
- - În Trei surori prin rochia neagră a Maşei (tot Maşa ca și in Pescăruşul), prin mâinile lui
Solionii care-i miros a cadavru și pe care le parfumează mereu ca să gonească mirosul de
mort.
- În Livada cu vișini prin amintirea obsesivă a morților, prin ultimele replici ale lui Firs.
Piesele lui Cehov nu se axează în jurul constituirii unui conflict, ci în jurul destrămării
conflictului care, ca orice întîmplare, este expediat în lunga serie a pretextelor pentru dialog.
Destrămarea conflictului cehovian îşi află sursa nu numai în metafora globală a piesei, dar și în
permanenta regenerare a conflictului. Procesul de regenerare, însă, reprezintă o permanentă
etalare a unui raport al cărui caracter opozițional se va dovedi cu timpul iluzoriu. Din acest punct
de vedere, Maşa este calea prin care Nataşa va intra într-un contact intim cu grupul surorilor.
Prin aceasta în „Trei surori", ca și în „Pescăruşul" prin Nina Zarecinaia și în „Unchiul Vanea"
prin Astrov și prin Voinițki, Cehov va răsturna nu numai valoarea firească a lucrurilor și va
instaura acea ordine în care totul va fi un pretext pentru altceva, dar va răsturna şi sensul inițial
sau aparent al personajelor și va instaura acea ordine în care surorile și Nataşa reprezintă unul și
acelaşi fenomen, în care Nina Zarecinaia va fi cea care aduce moartea lui Treplev (deşi nu-i
miros mâinile a cadavru, ca lui Solionii), în care Astrov va dezlănțui o adevărată rinocerită
erotică.
Şi astfel farsa devine totală, pentru că Cehov ne plasează într-o lume lipsită funciar de prezența
adevărului, este o lume a tuturor posibilităților, dar făcută pe invers, ca o lume în care totul
conține în germene propria sa anulare. Este ceea ce poate fi numit cu o oarecare aproximație
drept o farsă tragică, un termen care capătă din ce în ce mai multă circulație. Farsa unui univers
în care se prăbuşesc totul și în care nu se ridică nimic bun în schimb. Un univers în care vorbele
sunt cu atât mai ridicole cu cât proclamă marile adevăruri, iar faptele au o emanație comică cu
atît mai mare cu cît sunt mai tragice, pentru că în acest caz procesul de răsturnare va fi mai
brutal, iar șocul va fi mai puternic.
Cehov descrie o lume în care totul e inutil și pe care scurgerea necontenită a timpului o face să
alunece fără regrete și fără durere în neant (neființa,inexistența,nimicul).
Este o comedie în care ni se propune un comentariu despre ceea ce se poate întâmpla cu marile
adevăruri, cind marile adevăruri devin nişte baloane care se sparg, după care încep căutarea unor
alte mari adevăruri, care devin la rândul lor nişte baloane care se sparg. Într -un fel este o
vînătoare de adevăruri. Un univers în care totul nu este decît tarabumbia. În aceasta constă farsa
tragediei și tragedia farsei".

3.2 Drama Cehoviana

Cehov se inspiră din drama unor oameni decepționați, lipsiți de energie, striviți de rânduielile
ostile, de mersul implacabil al istoriei sau de propria lor inerție morală. Este o lume în care apar
figuri luminoase - ca Nina, Astrov, Irina, Ania - ce tânjesc după o altfel de viață și pormesc
încrezătoare în întâmpinarea ei. Mesajul umanist al lui Cehov îl poartă numai aceste ființe, ce nu
suportă mediul lor paralizat în forme variate ale inerției și minciunii, rostind frazele pline de
poezie caldă prin care își exprimă aspirația lor spre puritate.
Ca structură, teatrul lui Cehov se caracterizează printr-o simplitate extremă. Refuzând
formula multisecular-tradițională intronată de dramaturgia occidentală, Cehov creează un teatru
antiteatral, formulă ce presupune o simplificare maximă a intrigii. La Cehov, în momentul
ridicării cortinei, conflictul interior al personajelor, prăbușirea lor sufletească, înfrângerea pe care
o trăiesc eroii săi, a și avut loc; astfel că sentimentul tragic rezidă în condamnarea de a continua
o existență cenușie, sfarșind prin înfrângere și resemnare. Şi trăirea acestor ființe nefericite este
atât de intensă, atât de intim personală, încât parcă personajele nici nu dialoghează între ele, ci
fiecare personaj, obsedat de problemele lui, de sentimentele, de ideile, de aspirațiile lui, le
exprimă în tot atâtea monologuri.
În felul acesta, se constituie mult discutata „atmosferă cehoviană“, care însă nu constă - cum
cred unii regizori artificialitatea unor pauze mult prelungite între replici, nici în intonații intimiste
de voce foarte coborâte, ci în dramatizarea destinului tern, damnat al eroilor, în valorificarea
lirismului interior al unor caractere frumoase și în sublinierea poeziei zborului lor spre
orizonturile unor idealuri superioare.
 İncercând să arate pe scenă procesul neintrerupt al vieții, faptul divers, omul cel de toate zilele,
naturaliştii creaseră un nou tip de dramă, menit să sugereze ,,felia de viață". Vazută ca o suită de
momente întâmplătoare piesa naturalistă presupune renunțarea la convențiile intrigii și
deznodământului: „Drama ideală pe care aş fi voit să o scriu nu ar trebui să aibă nici intrigă și
nici rezolvare" - mărturisea Hauptmann referindu-se la operele sale.
Abandonând momentele piesei „bine scrise", drama hauptmannianā cenzurează evenimentul și
astfel alunecă spre static. Interesul lui Cehov pentru experimentul lui Hauptmann depăşeşte
plăcerea cultă a omului de gust; în piesele lui Hauptmann, scriitorul rus işi află justificarea
propriilor căutări.
Preocupat, ca și Hauptmann, de construirea dramei fară acțiune, Cehov aderă la formula
teatrului static, renunțând însă la balastul de amănunte naturaliste. Nu întâmplător simpatia
dramaturgului rus înclina spre piesa „Oameni singurateci" (scrisă de Hauptmann) fiindcă drama
izolării, a incomunicabilității umane trăite de personajul principal, Johannes, prezintă suficiente
similitudini cu condiția umană a pscudo-eroului Ivanov din piesa cehoviană cu acelaşi nume.
În corespondența lui Cehov sunt frecvente consemnările referitoare la drama „Oameni
singurateci". Din scrisoarea trimisă lui Suvorin la 19 august 1899 aflăm: „N-am citit nimic
deosebit cu excepția Oamenilor Singurateci a lui Hauptmann, o piesă veche, dar surprinzătoare
prin noutatea ei. Inteligent scrisă și scenică"
Adresându-se aceluiași Suvorin şase luni mai târziu Cehov repetă în termeni aproape identici
aprecierile sale cu privire la această piesă: „Oameni singurateci e, după mine, o piesă admirabila.
Am citit-o cu mult interes, deși in general nu agreez piesele. Se spune ca montarea ei la Teatrul
de Artă este uimitoare"
Publicul rus nu era obişnuit cu noutatea unor piese fără intrigă. Pentru spectatorii de rând, ca și
pentru cronicarii specializați în teatrul tradițional, experimentul hauptmannian și teatrul lui
Cehov erau de natură să producă dezorientare. Amărăciunea pe care o incerca Cehov aflind că
„Michael Kramer" de Hauptmann nu a avut succesul meritat, este un ecou întârziat al șocului
suferit la premiera piesei „Pescarușul".
*Cehov si familia sa

4.0 Medicul Cehov si

personajele in care s-a
transpus

4.1 Astrov Mihail

Lvovici – Omul - jocul aparentelor
Astrov are, fără îndoială, complexitatea amară a autorului. Celibatar, trecut de vârsta
exultărilor grandioase, implicat până la suferință psihică în condiția de medic de plasă („În postul
mare, mi-a murit un bolnav sub cloroform."), umblând pe drumuri pentru a-şi trata pacienții
mocirliți de boli şi de sărăcie, Astrov își permite „luxul" poetic de a crede în păduri, chiar dacă
desenarea acestora pe harta iluzorie a nevoii de stabilitate nu face altceva decât să-i accentueze
sentimentul dureros al degradării inevitabile.
Duioşia delicat-paternă față de Sonia și prietenia sincer-reconfortantă față de Vanea sunt
violent spulberate de Elena Andreevna („un dihor frumos cu blană pufoasă"), femeia - victimă a
compromisului față de sine, de care se lasă provocat şi pe care o provoacă, intr-un crepuscular şi
concupiscent joc erotic, gratuit si riscant, ca un soi de verificare a funcționarii simturilor, färă
anestezie, la intensitatea frugală şi hilară a secundei.
Lucid și cinic, fascinant şi necruțător, Astrov ii trādează pe ceilalți, trădându-se, in primul rând,
pe sine, cu voluptatea sinucigaşă a omului ce dă, de bunăvoie, cu capul în limita tragică a
existenței pe cale de a se mortifica.
Balansul între utopia împlinirii ontice şi spectrul ratării inconştiente, chinul nemărturisit, dar
acut trăit, al alunecării de la refuzul orgolios şi viril la acceptarea derizorie şi alienantă, pe care le
parcurge Astrov, cu măreția dureroasă a normalității, mă fac să cred că acolo, undeva, într-un
colț de personaj, doctorul Cehov şade pitit și tuşeşte, uitând de sine.

*Victor
Rebenciuc
interpretand rolul lui
Astrov*
4.2 Evgheni
Sergheevici Dorn
 Evgheni Sergheevici Dorn ( din Pescărusul) este de meserie doctor în värsta de 55 ani, Este
plăcut de femei, fiind întotdeauna sincer. El priveste totul într-un mod impartial, nefiind
influențat de alte persoane. Dorn este singurul incurajator al spectacolului lui Treplev. Are un
spirit patern foarte dezvoltat, cu toate că în piesă nu se sugerează faptul că acesta ar avea un
fiu/fiică. Are întotdeauna un sfat pentru celelalte personaje si este grijuliu.

Dorn este probabil singurul personaj conștient de nivelele excesive de iubire neimpozată care
se fierbe în interiorul personajelor din jurul lui. El îl învinovățește pe mândria lacului. Soția lui
Shamrayev Paulina, este foarte atrasă de Dr. Dorn, insa acesta este indiferent fata de ea.