Baltagul

-caracterizare personaj-

Ca element fundamental al operelor literare, personajul este agentul ce declanseaza evenimentele prin
intermediul carora scriitorul transmite, in mod indirect, viziunea proprie despre viata.
De la figura idealizata a eposurilor legendare si de la eroul tragediilor antice, personajul cunoaste in
istoria literaturii o metamorfoza a esentei si a conceptului sub marca carora e construit. Daca in clasicism
este schematic, urmarind o calitate sau o idee, in romantism personajului i se atribuie calitati si defecte si
este surprins in antiteza cu alte personaje. Inovatia marcanta e adusa de scriitorii realisti, care imbogatesc
personajul cu viata interioara, ii confera o continua evolutie psihologica. Desi se incadreaza intr-o tipologie,
acesta se afla intr-o transformare permanenta, aspect ce il apropie de complexitatea naturii umane.
Tot de la o tipologie pleaca si Mihail Sadoveanu cand construieste protagonista romanului Baltagul,
publicat in 1930, insa a o percepe pe Vitoria doar drept un actant arhetipal inseamna a pierde din vedere
tocmai particularitatea principala a personalitatii personajului sadovenian: incercarea neobosita de a
intelege lumea in care traieste, de a-i evidentia sensul de baza.
Astfel, desi nu detine o complexitate psihologica remarcabila si nu incearca sa-si confrunte direct
destinul-din moment ce chiar sotul ei enunta principiul fundamental pentru organizarea patriarhala: Nimeni
nu poate sari peste umbra lui-, Vitoria Lipan nici nu accepta explicatii nedovedite ale evenimentelor aidoma
maicutei batrane din balada populara Miorita, cu care e adesea asemanata. In schimb, eroina exploreaza
existenta, investind-o cu semnificatii cat mai personale, fapt ce-i confera individualitate.
Prin urmare, aceste demersuri prin care Vitoria interpreteaza realitatea nu conduc la modificaarea
fundamentala a statului social si psihologic al eroinei. Ea ramane pana la finalul actiunii munteanca de pe
Tarcau preocupata de respectarea traditiilor ancestrale si de pastrarea echilibrului moral al vietii. Insa ceea
ce reuseste sa dezvaluie pelerinajul protagonistei in cautarea mijloacelor prin care destinul se construieste
consta in faptul ca orice forma de organizare a lumii detine o anumita logica, iar cel ce reuseste sa o
inteleaga poate trai impacat cu sine.
De altfel, calatoria sa in lumea de jos, in cautarea sotului sau, Nechifor Lipan, poate fi vazuta si ca
parcurgerea drumului de la tipologie, la individualitate. Iar in acest sens, femeia este caracterizata indirect
de propriile credinte si fapte, dar si direct de catre narator si de catre celelalte personaje.
Deci, femeia este detinatoarea tipologiei muntencei, un exponent al spetei , dupa cum afirma
Calinescu. Ca sotie a unui pastor si negustor de oi, intr-un univers patriarhal, aceasta prezinta insusiri
tipice. De pilda, atunci cand sotul ei intarzie la petrecerile cu lautari, Vitoria se revolta parca numai din
dorinta de a-l obliga pe Nechifor sa-si dovedeasca superioritatea: Muierea indura fara sa cracneasca
puterea omului ei si ramanea neinduplecata, cu dracii pe care-i avea; iar Nechifor Lipan isi pleca fruntea si
arata mare parere de rau si jale. Pe urma lumea li se parea prea buna si usoara. Chiar naratorul o
portretizeaza (nu mai era tanara, [...] avea o frumuseta neobisnuita in privire) si totodata afirma ca barbatul
era dragostea ei de douazeci si mai bine de ani, ceea ce sugereaza armonia relatiei dintre cei doi si
motiveaza , pe langa cauzele de ordin social, curajul femeii de a pleca in cautarea barbatului.
Totusi, ca exponent al lumii arhaice, in fata copiilor ei, mama devine cea mai nemiloasa aparatoare a
traditiilor si nu este receptiva la dorinta de schimbare a Minodorei. Tot aici, femeia se dovedeste foarte
credincioasa (se inchina mereu la icoane, tine post conform canoanelor), dar si foarte superstitioasa(
discuta constat cu baba Smaranda, vrajitoarea satului). Mai mult, impulsul plecarii isi are radacinile in faptul
ca Vitoria cauta cu tot dinadinsul sa ofere evenimentelor cotidiene interpretari mitice. Venirea inainte de
vreme a iernii, un fapt deloc iesit din comun, este considerata de eroina semnul intoarcerii lumii cu susul in
jos. DE asemenea, visul in care Nechifor Lipan ii apare calare, cu spatele intors catra ea, trecand spre
asfintit o revarsare de ape sau faptul ca un cocos canta cu pliscul spre poarta devin in imaginatia Vitoriei
atentionari din alta lume ca barbatul ei nu se mai intoarce si ca plecarea in cautarea lui este iminenta.
Insa, convinsa de necesitatea calatoriei in lumea de jos, femeia isi depaseste teama de a parasi
universul patriarhal cu care se acomodase atat de bine. De aici, se contureaza treptat individualitatea
Vitoriei. Ea este femeia voluntara, un Hamlet feminin, care banuieste cu metoda, cerceteaza cu disimulatie,
 pune la cale reprezentatiuni tradatoare (CAlinescu) si are spirit de detectiv. Caci, in lumea de jos, cu toate
ca nu uita pe deplin sa aduca in noua realitate bagajul sau de supersitii arhaice (cinsteste dupa rit popular
o cumetrie la Borca si o nunta la Cruci, se conduce pe tot parcursul calatoriei in functie de bataia vantului),
protagonista descopera cadavrul lui Nechifor intre Suha si Sabasa nu datorita intuitiilor magic, ci pentru ca
reuseste sa coreleze, asemenea unui detectiv, diversele informatii pe care le primeste de-a lungul
drumului. Il surprinde chiar si pe fiul sau prin puterea sa de sinteza sau prin modul in care reuseste sa
citeasca mintea celorlalti, dar si prin hotararea de care da dovada, fapt ce prilejuieste o caracterizare
directa memorabila: mama asta trebuie sa fie farmacatoare; cunoaste gandul omului…
Prin urmare, in episodul narativ dedicat gasirii osemintelor lui Nechifor intr-o rapa, intre Suha si
Sabasa, în locul cu nume simbolic - Crucea Talienilor ,in timp ce neinițiatul Gheorghiță se pierde cu firea la
vederea scheletului tatălui, Vitoria se îngrijește să respecte ordinea spirituală (își jeleşte soțul, aprinde o
lumânare, anticipează imediat pregătirile pentru o înmormântare creştinească), dar nu neglijează deloc nici
pe aceea lumească: e foarte atentă la semnele realului, caută indicii ale săvârşirii crimei, care pot ajuta
ancheta, încearcă să înțeleagă în amănunt coordonatele locului. Nu e de mirare că noua sa postură de
anchetator primește parcă o binecuvântare divină: Avea în ea o putere nouă, care-i răzbea în toate
mişcarile și în priviri.
In acest sens, discursul epic abordeaza tema conditiei fiintei umane, nevoita sa traiasca la intersectia
dintre traditie si modernitate, doua mentalitati pe care, nemaiputand sa le separe, le asimileaza. Deci, atat
in cadrul societatii patriarhale, cat si in mijlocul civilizatiei moderne, protagonista din Baltagul este
mandatata sa extraga din realitatea cotidiana acele elemente esentiale care sa o ajute in intelegerea unui
principiu general pentru universul realist sadovenian: faptul ca nu exista o diferenta majora intre cele doua
lumi. Sau, cu alte cuvinte, nu una atat de pronuntata incat sa pericliteze integritatea individului care
incearca sa le asume, deoarece conflictul principal din romanul lui sadoveanu nu se constituie pe baza
confruntarii dintre viziune mitologica si cea realist-pragmatica asupra existentei, ci este determinat de
excesele caracteristice fiecarei lumi in parte.
Moartea lui Nechifor nu se datoreaza, asadar, faptului ca a indraznit sa paraseasca vatra pentru a
face comert. Fatalitatea survine abia cand Calistrat Bogza si Ilie Cutui incalca principiile de baza ale
organizării capitaliste si doresc un castig mai mare si rapid pe cai frauduloase. Tocmai de aceea Vitoria,
reprezentanta oranduirii patriarhale, este oportuna pentru a restabili echilibrul pierdut. Atunci cand se razbuna,
gestul VItoriei trebuie interpretat in sens etimologic, adica drept o raz-bunare, ceea ce inseamna o readucere
a binelui.
Astfel, pomana menită a cinsti memoria lui Lipan se fundamentează pe aceeași viziune existenţială.
Total atipic pentru o văduvă, munteanca încalcă ritualul strămoșesc al înmormântării, comportându-se foarte
teatral, spre surprinderea tuturor invitaților. Ca un veritabil actor, cea care ar fi trebuit să se arate umilă și
îndurerată devine un maestru de ceremonii, cerându-le celor prezenţi să mănânce şi să bea întocmai ca la o
petrecere. Mai mult, ea îl iscodește iritant pe Calistrat Bogza, care, pierzându-şi cumpătul, se deconspiră.
Criminalul va fi oprit de Gheorghiță cu baltagul, aşa încât insistenţele Vitoriei determină și finalizarea
maturizării fiului, acesta putând să-şi înlocuiască tatăl dispărut. Reiese deci că protagonista lui Sadoveanu
înțelege și pune în aplicare o viziune despre lume puternic îndatorată și mentalității arhaice, dar mai ales celei
moderne: împlinirea spirituală este dependentă de protejarea/ asigurarea ordinii, echilibrului si omogenitatii
existentei materiale.
Pe de alta parte, calatoria eroinei dezvaluie celalalt exces care macina, de aceasta data, lumea
traditionala- profunda izolare fata de civilizatie. Daca inainte de a intra in contact cu lumea burgheza femeia
manifesta o accentuata reticenta, in urma experientei acumulate in lumea de jos, munteanca constientizeaza
beneficiile unei astfel de vieti Ea devine o femeie cu initiativa, fapt de neconceput in ordinea arhaica.Fara sa
renunte la vechiul ei statut, Vitoria ii cere lui Gheroghita sa tesele caii dupa moda cea noua si are perspectiva
viitorului. .
Prin urmare, conflictul concentrat al naratiunii ce dezvaluie interdependenta celor doua lumi reuseste
sa surpinda o gama foarte larga de transformari la nivelul psihologic, sociologic sau etic. Calatoria Vitoriei si a
lui Gheorghita inseamna atat o cunoastere a lumii, cat si o cunoastere de sine. In acest sens, se poate vorbi
despre un polimorfism compozitional al textului. Caci Baltagul este in acelasi timp un roman al initierii si al
maturizarii, o monografie a satului romanesc de munte si , nu mai putin, o povestire realista in care mitul poate
fi interpretat si ca un suport al cotidianului.
Asadar, Vitoria Lipan refuza incadrarea in seria personajelor arhetipale sadoveniene si castiga
accesul la aceea-deloc vasta in literatura romana- a personajelor feminine capabile sa schi,be mentalitatea
epocii care le-a produs. Nu intamplator Nicolae Manolescu isi intituleaza capitolul din Arca lui Noe, dedicat
romanului Baltagul, O femeie in tara barbatilor.