 Finlanda este considerată una dintre ţările cu cel mai performant sistem de învăţământ din

lume, situându-se an de an în fruntea topurilor internaţionale de specialitate. Această ţară

atrage atenţia lumii atunci când se constată că elevii săi obţin constant poziţii de top la
testele PISA.
 Sistemul este unul egalitarist, oferind şanse egale pentru oricine, indiferent de mediul
socio-economic din care provin, sau de zona în care locuiesc, au acelaşi potenţial de a
învăţa şi trebuie să aibă aceleaşi şanse la o educaţie de calitate. În Finlanda nu există şcoli
mai bune şi şcoli mai proaste. Nu există învăţământ privat. Întregul sistem universitar
este de stat. Sunt permise liceele private, dar perceperea de taxe de studiu este interzisă.
 Copiii cu dizabilităţi învaţă în şcolile normale. Copiii cu cerinţe educaţionale speciale nu
studiază la domiciliu, nu sunt excluşi sau izolaţi în şcoli speciale, ci participă la ore în
clase normale, indiferent dacă au handicapuri grave.
 În Finlanda, şcoala pune preţ pe calitatea profesorilor, investind doar în cei care
realizează performanţe. În Finlanda trebuie să ai facultate ca să predai la grădiniţă şi
masterat ca să predai la şcoală.
 În Finlanda nu trebuie să plăteşti nimic pentru serviciile educaţionale nici măcar când faci
o facultate, masterat sau doctorat. În plus, elevilor li se asigură un prânz gratuit şi
transport gratuit dacă locuiesc la mai mult de 5 km de şcoală. Legea finlandeză obligă ca
meniul să fie gratuit, nutritiv, şi cu multe feluri de salate şi fructe.
 Copiii încep şcoala la 7 ani şi nu se confruntă cu examene până la vârsta de 16 ani, când
susţin singurul examen important în sistemul lor educaţional. Orele sunt scurte (45 min)
si intense . Au foarte puţine teme pentru acasă, se stimulează raţionamentul critic înaintea
memorizării mecanice. Învăţământul finlandez pune mare preţ pe ştiinţe şi pe practică, de
aceea cele mai multe cursuri de ştiinţe au loc în laboratoare, în grupuri de maximum 16
elevi şi se concentrează pe experimente ştiinţifice. În urma evaluărilor internaţionale,
elevii finlandezi s-au dovedit a fi cei mai inteligenţi. Ei au obţinut cele mai bune rezultate
la cunoaştere ştiinţifică şi s-au clasat printre primii la matematică şi apetitul pentru
lectură.

Sistemul de educaţie din Finlanda este compus din:

 9 ani educaţie de bază, precedaţi de un an de clasă pregătitoare;

 educaţie postsecundară: generală (liceu) şi vocaţională (şcoală profesională);
  educaţie superioară – universitară şi de aplicare a ştiinţelor (cercetare).

Principalul obiectiv al politicii educaţiei în Finlanda este să ofere tuturor cetăţenilor oportunităţi
egale în a primi educaţie, indiferent de vârstă, domiciliu, situaţie financiară ori limbă maternă.
Anul şcolar începe la 15 august şi se încheie în 30 mai, cuprinzând 5 module, în timpul cărora se
predau intensiv 4 sau 5 materii. Fiecare modul se încheie cu lucrări finale de evaluare. Şcolile
sunt deosebit de curate, fiecare profesor având un cabinet echipat cu mijloacele audio-video
corespunzătoare pentru a asigura un învăţământ de calitate.

În Finlanda educaţia formală este organizată în 5 trepte :

 Învăţământ preşcolar – până la 6 ani;

 Învăţământ gimnazial – între 7 şi 16 ani;
 Învăţământ preuniversitar – care se divizează în 2 direcţii de bază:
- studii liceale (3 ani);
- sistem vocaţional – şcoală profesională (3 ani);
 Învăţământ universitar - studii universitare de scurtă durată şi de lungă durată, între 3,5
ani şi 6 ani;
 Învăţământ postuniversitar - studii academice.

Principiile sistemului de învăţământ finlandez:

 Fiecare copil este important - sistemul trebuie să fie capabil să ofere cea mai bună
educaţie posibilă fiecarui copil, în mod egal;
 Nu exista şcoli pentru elite - elevii sunt educaţi să accepte diferenţele dintre ei şi să le
folosească pentru a colabora în tot ceea ce fac;
 Profesorii au putere de decizie în ce priveşte: manualele, metodele de evaluare ale
studenţilor /elevilor, conţinutul cursurilor;
 Există un curriculum la nivel naţional, însă doar ca o bază de lucru pe care profesorii o
îmbunătăţesc şi îi adaugă elemente, după cum consideră ei;
 Nu există teste - elevii dau primul lor examen în clasa a IX-a;
  Nu există inspecţii şcolare - evaluarea profesorilor şi dezvoltarea lor se bazează pe
încredere;

Principiile sistemului de învăţământ romanesc:

Principiul 1: Învatarea este un proces activ, voluntar, personal si mijlocit social.

Prin învatare sunt descoperite si elaborate semnificatii, gratie prelucrarii

informatiilor si a datelor oferite de experienta personala si de confruntarile
inter-personale.

Subiectul uman este înzestrat în chip natural sa recepteze si sa prelucreze

informatia dobândita pe diverse canale. Aceasta capacitate cunoaste o
dinamica continua, achizitiile acumulate în timp se organizeaza în structuri
cognitive tot mai cuprinzatoare.

Principul 2: Subiectul angajat în actul învatarii tinteste sa creeze interpretari si

configuratii coerente în zona cunostintelor dobândite, indiferent de cantitatea si
calitatea datelor disponibile.

Cei care învata elaboreaza structuri integrate, reprezentari comune si sensuri

condensate, chiar si în conditiile patrunderii de suprafata, cuprinderii superficiale a
faptelor, conceptelor, legitatilor si teoriilor prezentate. Procesul de învatare
opereaza holistic, pe structuri relativ închegate. Drept urmare, întelegerea ca
proces cognitiv intern precede orice validare obiectiva externa.

Principiul 3: Constructia cunostintelor, structurile cognitive noi se realizeaza prin

integrarea cunostintelor anterioare.

Unul din obiectivele învatamântului este de a crea la toti elevii aceleasi

semnificatii si conceptii referitoare la o anume realitate, de exemplu de a
conduce elevii la produse cognitive validate stiintific. Când se însuseste un
concept nou, este important ca toti elevii sa retina caracteristicile comune,
care definesc conceptul. Acest lucru nu se produce de la sine, profesorul
trebuie sa ofere elevilor diversi organizatori cognitivi, care sa sprijine si sa
orienteze prelucrarile mintale personale
Principiul 4: Învatarea este semnificativ facilitata de utilizarea strategiilor puternic
structurate. Între acestea se disting strategiile meta-cognitive, cele care exerseaza
subiectul sa-si orienteze gândirea asupra propriei gândiri, sa aiba acces la
introspectia propriilor operatii mintale în timpul efectuarii unei sarcini.

Componentele metacognitiei cu efecte facilitatoare asupra învatarii ar acoperii

fenomene structurate în trei planuri:

* Stapânirea de catre elev a unor cunostinte despre sine, ca subiect angajat

în procesul de învatare. Îi sunt utile elevului date referitoare la cantitatea de
efort intelectual de care este capabil, volumul si complexitatea sarcinilor pe
care le poate cuprinde într-un timp dat, ce program orar îi asigura
productivitate optima etc.

* Cunoasterea caracteristicilor specifice diferitelor experiente (teme) de

învatare, cum ar fi memorarea unei poezii, lectura si asimilarea unui lectii de
istorie sau matematica, aplicarea unor algoritmi în rezolvarea de probleme
etc.

* Usurinta în adecvarea metodelor de învatare la capacitatile proprii si la natura

sarcinii scolare; este vorba în acest plan de stapânirea unor metode de învatare
flexibile si oportune situatiilor concrete de studiu. De exemplu, productivitatea
muncii scolare este influentata de studierea pe parti ori întreguri, de succesiunea
momentelor de învatare si autoevaluare, de esalonarea efortului intelectual în timp
etc.

Datele de cercetare consemneaza diferente semnificative între elevii

buni si elevii slabi în ceea ce priveste capacitatea lor de introspectie asupra
prestatiilor scolare. Elevii buni sunt capabili de relatarea chiar în detaliu a
strategiilor de învatare utilizate, în timp ce evocarile elevilor slabi nu
depasesc aspecte de suprafata cum sunt repetitiile, efortul de memorare
adeseori supradimensionat, prezenta dificultatilor de retinere sau întelegere.

Principiul 5: Influenta motivatiei asupra învatarii.

Profunzimea si complexitatea achizitiilor învatarii, ce si cât anume se învata

si poate fi evocat sunt capacitati ce depind de o serie de factori:

a)      încrederea în propriile mecanisme de autocontrol si în posibilitatile de reusita;

b)      claritatea si consistenta valorilor personale si sociale, a intereselor si scopurilor

asumate;

c)      motivele activitatii de învatare.

Lumea interioara a elevului este foarte bogata; ea cuprinde credinte,
scopuri, asteptari si trairi ce pot sustine sau slabi functionarea intelectului.
Relatia dinamica între intelect, afectivitate si comportament determina
sanatatea psihica a indivizilor si capacitatile lor de învatare. De asemenea,
interpretarile sau constructele elevilor asupra realitatii pot, dupa natura lor,
facilita ori obstacola o motivatie pozitiva si performanta în învatare.
Experienta succesului în învatare este un bun remediu pentru trairile
negative si pentru activarea motivatiei pozitive.

Principiul 6: Rolul motivatiei intrinseci în învatare.

Copiii se nasc cu o curiozitate naturala, care se manifesta în comportamentul

lor interogativ si explorator. Curând, cognitiile si emotiile intens negative din
scoala, insecuritatea, teama de esec, de pedeapsa, ridiculizare sau
stigmatizare tempereaza în mare masura entuziasmul initial.

scoala este înca destul de ezitanta în a utiliza caile de sustinere si dezvoltare

a comportamentului explorator al copiilor. Odata cu intrarea în scoala,
comportamentul elevilor este conditionat prin pedeapsa si recompensa, iar
motivatia intrinseca este substituita de motive externe.

Principiul 7: Principala functie a motivatiei este de a sustine efortul de

învatare. Efortul însa nu poate fi prelungit peste anumite limite, deoarece
curiozitatea, creativitatea, gândirea puternic structurata sunt stimulate
numai în sarcini de învatare accesibile, de dificultate optima, cu elemente de
noutate si provocatoare.

Învatarea se produce la acele teme la care elevul este capabil sa patrunda

elementele sarcinii si sa sesizeze o anumita relevanta sau utilitate personala.
De exemplu, elevii revendica oportunitatea de a opta pentru anumite teme
de studiu, în acord cu interesele lor.

Factori ai dezvoltarii personalitatii

Principiul 8: Oportunitati si constrângeri în dezvoltare.

Dezvoltarea fizica, intelectuala, emotionala si sociala a indivizilor se

desfasoara dupa o progresie stadiala, iar aceasta dezvoltare este o functie a
interactiunii factorilor genetici si de mediu.
 Un factor important al dezvoltarii îl constituie oportunitatile oferite prin
experientele de învatare formala.

Factori personali si sociali

Principiul 9: Diversitatea sociala si culturala.

Învatarea este facilitata când elevul are posibilitatea sa interactioneze cu

colegi diferiti sub aspect cultural, al mediului socio-familial. scolile care
stimuleaza interactiunile sociale si cultiva diversitatea, încurajeaza gândirea
flexibila, competenta sociala si dezvoltarea morala.

Principiul 10: Acceptare sociala, imaginea de sine si învatarea

Învatarea si imaginea de sine se sustin reciproc atunci când elevii se accepta

unii pe altii ca individualitati, în contextul unor relatii de respect si apreciere
reciproca.

Calitatea relatiilor interpersonale ofera indivizilor acces la evaluarea corecta

a situatiilor, la trairi si comportamente pozitive. Modul de manifestare al
profesorilor, stabilitatea, încrederea si grija pentru elevi sunt premise ale
dezvoltarii sentimentului de apartanenta la grup, de respect si acceptare, de
instaurare a unui climat pozitiv pentru învatare

Diferente individuale

Principiul 11: Învatarea devine mai productiva daca sânt respectate diferentele

individuale si culturale.

Principiile de baza ale învatarii, motivatiei, evaluarii etc., sânt aplicabile la

toti elevii, indiferent de etnie, limbaj, vârsta, abilitati sau statut
socioeconomoc. Cu toate acestea, învatarea întâlneste numeroase obstacole
daca diferentele individuale lingvistice, culturale sociale nu sânt luate în
considerare. Diferentele individuale reclama diferentierea curriculara,
precum si a tuturor conditiilor în care învatarea se produce.

Principiile prezentate anterior au implicatii în practica, în procesul predarii, al

curriculum-ului, evaluarii, managementului didactic, precum si în formarea
cadrelor didactice. Întâi, principiile ofera dascalilor sugestii metodologice
privind proiectarea didactica, elaborarea curriculumul-ui, managementul
clasei etc. În al doilea plan, principiile ofera o arie problematica larga ce
trebuie incorporata în programele de formare initiala si continua a
profesorilor.