Sunteți pe pagina 1din 21

Colegiul „Emil Negruțiu”

str. Agriculturii, nr. 27, loc. Turda, jud. Cluj, 401100


tel./fax: 0264312637
e-mail: emilnegrutiu@yahoo.com
www.emilnegrutiu.ro

MINISTERUL EDUCAȚIEI
INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN CLUJ
COLEGIUL „EMIL NEGRUŢIU” TURDA

DOMENIUL DE PREGĂTIRE: PROTECȚIA MEDIULUI


CALIFICAREA PROFESIONALĂ: TEHNICIAN LABORANT PENTRU
PROTECȚIA CALITĂȚII MEDIULUI

EXAMENUL DE CERTIFICARE A CALIFICĂRII


ABSOLVENȚILOR ÎNVĂȚĂMÂNTULUI POSTLICEAL

PROFESOR ÎNDRUMĂTOR:
POPA RAREȘ

ELEV:
CIOARA I.D.ANDREI-IOAN

TURDA
2021
MINISTERUL EDUCAȚIEI
INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN CLUJ
COLEGIUL „EMIL NEGRUŢIU” TURDA

DOMENIUL DE PREGĂTIRE: PROTECȚIA MEDIULUI


CALIFICAREA PROFESIONALĂ: TEHNICIAN LABORANT PENTRU
PROTECȚIA CALITĂȚII MEDIULUI

CONTROLUL ȘI MONITORINGUL CALITĂȚII AERULUI


ATMOSFERIC

PROFESOR ÎNDRUMĂTOR:
POPA RAREȘ

ELEV:
CIOARA I.D.ANDREI-IOAN

TURDA
2021

TURDA
2021
ARGUMENT

Atmosfera constituie învelişul gazos de la suprafaţa Terrei. În mod normal aerul atmosfe ric este
compus dintr-un amestec de gaze în proporţie constantă şi anume: azot – 79,2 %, oxigen – 20,97 %,CO2 –
0,03 – 0,04 %, hidrogen şi gaze inerte.
Prin poluarea aerului se subînţelege prezenţa în atmosferă a unor elemente stră- ine care nu
corespund compoziţiei normale a aerului şi au acţiune nocivă asupra orga -nismului.
Poluanţii aerului se divid în: chimici, fizici şi biologici, care pot fi în formă de gaze, vapori şi
pulberi.Aerul atmosferic prezintă unul din sistemele ecologice ale
biosferei, care echilibrează relaţiile reciproce dintre om şi mediul ambiant, de aceea, protecţia bazinelor
aeriene ale centrelor populate contra poluării urmează să fie apreciată ca o problemă importantă a
contemporaneităţii, epocii dezvoltării rapide a industrializării şi urbanizării. O consecinţă a activităţii
economice a omului este
dezechilibrarea mediului ambiant, modificarea proprietăţilor fizice şi a compoziţiei chimice a aerului
atmosferic din centrele populate,îndeosebi, a centrelor industriale. Aceste modificări pot deveni nocive
pentru om, dacă emisiile de poluanţi în atmosferă vor depăşi capacităţile de adaptare ale organismului
uman. Contaminarea umană a atmosferei Pământului poate lua multe forme şi a existat de când oamenii
au început să utilizeze focul pentru agricultură, încălzire şi gătitul alimentelor. În timpul Revoluţiei
Industriale (sec.XVIII si XIX), poluarea aerului a devenit o problemă majoră.

Poluarea urbană a aerului este cunoscută sub denumirea de smog. Smogul este în general un amestec
de monoxid de carbon şi compuşi organici din combustia incompletă a combustibililor fosili cum ar fi
cărbunii şi de dioxid de sulf de la impurităţile din combustibili. În timp ce smogul reacţioneaza cu
oxigenul, acizii organici şi sulfurici se condensează sub formă de picături, înteţind ceaţa. Până în secolul
XX smogul devenise deja un pericol major pentru sănătate.

Un alt tip de smog, cel fotochimic, a început să reducă calitatea aerului deasupra oraşelor mari
cum ar fi Los Angeles în anii '30. Acest smog este cauzat de combustia în motoarele autovehiculelor şi ale
avioanelor a combustibilului care produce oxizi de azot şi eliberează hidrocarburi din combustibilii
"nearşi". Razele solare fac ca oxizii de azot şi hidrocarburile să se combine şi să transforme oxigenul în
ozon, un agent chimic care atacă cauciucul, răneşte plante şi irită plămânii. Hidrocarburile sunt oxidate în
substanţe care se condensează şi formează o ceaţă vizibilă şi pătrunzătoare.

Majoritatea poluanţilor sunt eventual "spălaţi" de către ploaie, zăpadă sau ceaţă dar după ce au
parcurs distanţe mari, uneori chiar continente. În timp ce poluanţii se adună în atmosferă, oxizii de sulf şi
de azot sunt transformaţi în acizi care se combină cu ploaia. Aceasta ploaie acidă cade peste lacuri şi
păduri unde poate duce la moartea peştilor sau plantelor şi poate să afecteze întregi ecosisteme. În cele din
urmă, lacurile şi pădurile contaminate pot ajunge să fie lipsite de viaţă. Regiunile care sunt în drumul
vântului care bate dinspre zone industrializate, cum ar fi Europa şi estul Statelor Unite şi Canadei, sunt
cele mai afectate de ploi acide. Ploile acide pot să afecteze şi sănătatea umană şi obiecte create de oameni;
ele dizolvă încet statui istorice din piatră şi faţade din Roma, Atena si Londra.
CAPITOLUL I
Organizarea controlului şi monitoringului asupra poluării
aerului atmosferic
Observaţiile asupra poluării aerului atmosferic se efectuează de către posturile staţiona- re, cele de
traseu sau mobile (din flacăra de poluare).
Posturile staţionare asigură înregistrarea continuă a conţinutului de substanţe poluante sau
recoltare sistematică a probelor de aer pentru analizele ulterioare.Posturile staţionare prezin tă pavilioane
speciale înzestrate cu aparataj necesar, situate pe terenuri deschise,ventilate din toate părţile.
Posturile de traseu sunt destinate recoltării sistematice a probelor de aer într-un punct fixat al
localităţii, observaţiile fiind efectuate cu utilaj mobil (autovehicul).
Posturile mobile sunt destinate recoltării probelor din flacăra de fum cu scopul de a evidenţia zona de
influenţă a emisiilor industriale.Locurile de recoltare a probelor se aleg la distanţe de la sursa de poluare,
ţinând cont de particularităţile de răspândire a substanţelor poluante în atmosferă.Numărul posturilor
staţionare şi de traseu se determină în funcţie de numărul de populaţie, dezvoltarea industriei, suprafaţa şi
relieful localităţii. Se consideră necesar de stabilit în centrul populat un punct staţio- nar sau de traseu la
fiecare 50 – 100 mii locuitori.
Observaţiile sistemice asupra poluării aerului atmosferic se fac în toate anotimpurile anului,
conform programelor de observaţie ,cu ajutorul dispozitivului de recoltare a probelor de
aer(anexa1),prezentate în tabelul 1.
Tabelul 1
Programele de observaţie
Programul Ora de recoltare Substanţele polua
a probelor
Deplin 1, 7, 13, 19
impuritati Praf, SO2, NO2, CO2, impuritati
specifice emisiilor industriale
Incomplet 7, 13, 19 Aceleaşi
Redus 7, 13 -//-//-//-//-
Nictemeral În continuu -//-//-//-//-

În dependenţă de concentraţia în aer a substanţei determinate şi starea ei agresivă, recoltarea


probelor de aer se face prin metoda statice (sedimentare, absorbţie) şi metode dinamice
(aspirare,introducerea în anumite vase a unui volum cunoscut din aerul analizat).
1.1 Metode statice de determinare.

Metoda sedimentării se aplică la recoltarea probelor de aer pentru determinarea pulberilor şi se face
în vase cu un adeziv (gumă arabică, glicerină).
Metoda statică proprii-zisă ( de absorbţie) se aplică la recoltarea probelor de aer pentru analiza
chimică a gazelor şi constă în expunerea în atmosferă a unor hârtii indicatoare, tuburi sau plăci îmbibate
cu reactive specifice pentru substanţele din gazul respectiv.
Metoda de aspirare este o metodă dinamică ce se aplică la recoltarea probelor de aer pentru
determinarea atât a pubelelor, cât şi a substanţelor chimice în cazurile când concentraţia componentului
determinat este neînsemnat şi pentru evidenţierea ei este necesară o cantitate considerabilă de aer.
Principiul metodei constă în aspirarea aerului pentru cercetare prin metoda de absorbţie (anexa2)
Vasele de absorbţie utilizate, înainte de recoltarea probelor de aer, se spală şi se usucă bine în
etuvă, pentru a evita prezenţa în ele a substanţelor ce pot influenţa deter- minarea impurităţilor din probele
de aer recoltate.
1.1.2 Determinarea dioxidului de sulf (SO2)
Principiul metodei. Metoda este bazată pe oxidarea dioxidului de sulf în procesul de captare a lui din aer
într-o soluţie de clorat de potasiu şi determinarea cantitativă prin metoda fotoelectrocolorimetrică a
sedimentului de sulfat de bariu format la interactiu- nea acidului sulfuric cu clorura de bariu.
3SO2 + KClO3 + 3H2O → 3H2 SO4+ KCl;
H2 SO4+ BaCl2 → BaSO4 + 2HCl .
Reactivii:
- soluţie absorbantă, KClO3, 4 %;
- alcool etilic 96 %;
- acid clorhidric concentrat;
- glicerină;
- apă distilată;
- soluţie etalon (11,7 g BaCl2, 700 ml apă distilată, alcooletilic şi 300 ml glicerină, pH până la 2,5 – 2,8,
corelat cu acid clorhidric concentrat);
- soluţie etalon de K2SO4 (100 mg K2SO4 la 1 ml soluţie).
Recoltarea probelor.
Pentru determinarea concentraţiei de SO2 aerul se aspiră prin vasul de absorbţie tip Rihter timp de 20 min.
cu viteza de 4 l/min, care conţine 6 ml soluţie absorbantă (KClO3 de 4 %).
Modul de lucru.
După recoltarea probei soluţia absorbantă se aduce prin adăugarea apei distilate până la volumul de 6 ml.
Pentru analiză se iau într-o eprubată 5 ml soluţie etalon de BaCl2. Conţinutul epubretei se agită şi peste 15
min. se determină densitatea optică a soluţiei cu ajutorul colorimetrului fotoelectric în raport cu
proba„zero” (5 ml soluţie absorbantă KClO3 de 4 %). Densitatea probei „zero” nu trebuie să depăşească
0,01 în comparaţie cu apa distilată. Concentraţia dioxidului de sulf în probă se determină cu
ajutorul unui grafic calibrat, care se alcătuieşte utilizând soluţia etalon de K2SO4.
Calculul. Concentraţia de SO2 (mg/l sau mg/m3) în aerulatmosferic se efectuează după formula:
C= a m/V0.b

unde: a – volumul total al probei în vasul de absorbţie , ml;


b – volumul probei pentru analiză, ml;
m–cantitatea de SO2 determinată după graficul calibrat, mg;
V0 - volumul de aer aspirat, l.
1.1.3. Determinarea concentraţiei de ozon (O3) şi dioxid de azot (NO2) la prezenţa lor comună în
aerul atmosferic
Principiul metodei. Ozonul şi diozidul de azot, fiind oxidanţi puternici, degajă iodul din soluţiile neutre de
iodură de potasiu în timpul reacţiei:

2KI + O3 + H2 O → I2 + 2KOH + O2
2KI + NO2 + H2 O → I2 + NO + 2KOH
Reactivi:
- soluţie absorbantă de KI 4 %;
- soluţie absorbantă de NaOH 10 %;
- soluţie pentru titrare de Na2S2O3 de 0,001 mol/l, obţinută prin dezvoltarea a 0,24819 g Na2S2O3 ·
5H2O în 1l apă distilată;
- soluţie de amidon 0,2 %.

Recoltarea probei. pentru recoltarea probei de aer se alcătuiesc două sisteme. Prima constă din vasul
Drexel, care conţine 100 ml soluţie de 4 % KI, aspirator cu gazome- tru; a doua este alcătuită din aspirator
cu gazometru, vasul Drexel, care conţine 100 ml soluţie de 10 % NaOH şi vasul Drexel cu 100 ml soluţie
de 4 % KI. Aerul se
aspiră cu viteaza de 0,5 l/min, până la apariţia coloraţiei galbene în vasele care conţin KI.
Modul de lucru. Soluţia de KI din vasele Drexel se trece într-o retortă şi se titrează cu soluţie 0,001 mol/l
de Na2S2O3 (tiosulfat de sodiu) până la diminuarea evidentă a coloraţiei galbene. Apoi se adaugă 5 ml
soluţie de 0,2 % amidon şi se titrează până la dispariţia culorii.
În primul vas Drexel cu soluţie de KI se determină conţinutul sumar al dioxidului de azot
şi de ozon, în al doilea numai conţunutul de ozon.
Calculul. Concentraţia de ozon C (mg/l) se calculează după
formula:

C=0,024 KV///V0
unde: K- coeficientul de corecţie al soluţiei Na2S2O3 de 0,001 mol/l;
V //- volumul soluţiei Na2S2O3, cheltuit la titrarea I2 în sistemul II (prima reacţie), ml;
0,024 –cantitatea de ozon,care corespunde 1 ml soluţie de tiosulfat de sodiu, mg.

Calculul. Concentraţia dioxidului de azot (mg/l) se efectuează


utilizând formula:

C= 0,023. 3(V/- V//)/V0

unde: V– volumul soluţiei tiosulfatului de sodiu de 0,001 mol/l,cheltuit la titrarea I2


în primul sistem (reacţia a două), ml;
0,023 – cantitatea de NO2, care corespunde 1ml soluţie de tiosulfat de sodiu.

1.2 Metode dinamice de determinare

1.2.1 Determinarea pulberilor prin metoda de aspirare cu


aplicarea filtrului de hârtie

Principiul metodei. Aerul pentru cercetare se aspiră printr-un filtru de hârtie, preventiv adus la greutate
constantă prin încălzire repetată în etuvă la 1050 C. Filtru cu greutatea constantă se pune în fixatorul de
filtru, care reprezintă o pâlnie de tip Palmer

Recoltarea probei. Filtrul de hârtie preventiv uscat şi adus la greutatea constantă se instalează în pâlnia de
fixare, se conectează la aspirator şi gazometru şi se controlează etanşeitatea. Pâlnia cu filtru se îndreaptă
cu deschizătura în partea ferită de vânt şi se efectuează recoltarea probei de aer cu viteza de 25-100 l/min
în volumsatisfăcător, astfel încât cantitatea de praf pe filtru să nu fie mai mică de 4 mg. După recoltarea
probei, partea superioară a pâlniei de fixare a filtrului se deşurubează atent, se scoate cu penseta filtru şi se
transferă într-o boxă sau în pachetul de hârtie de cale, în care s-a păstrat până la recoltarea probei.

Tehnica de lucru. În laborator filtrele cu probe recoltate se usucă şi se aduc la greutate constantă prin
încălzire repetată în etuvă la 105 0C.

Calcul. Concentraţia C (mg/m3) de pulberi va fi egală cu diferenţa dintre greutatea filtrului înainte şi după
recoltare şi se determină după formula:

C=( a- b).1000/V0

unde: a - greutatea filtrului după recoltarea probei, mg;


b - greutatea filtrului până la recoltarea probei, mg;
Vo - volumul de aer recoltat, adus la condiţii normale, l.
1.3 Cercetarea bacteriologică a aerului atmosferic
Obiectivele de cercetare bacteriologică a aerului atmosferic le constituie sectoarele locative ale
centrelor populate, spaţiile vecine cu sursele de poluare, în grădinile publice, scuarurile şi alte zone.
Metoda principală de studiere a calităţii aerului din punct de vedere sanitarobactriologic constă în
determinarea numărului total de microbi, care se conţin într-un m3 de aer, care se apreciază după numărul
de colonii,crescute pe cutia Petri cu mediu nutritiv la însămânţarea unui volum
de aer sau lichid de absorbţie, prin care a fost aspirat aerul, cu recalculul ulterior la 1 m3 de aer. Toate
metodele de recoltare a probelor de aer pot fi divizate în metode de sedimentare şi de aspirare.
Principiul metodei de sedimentare constă în sedimentarea spontană a microorganismelor,
aflate în aer, sub influenţa forţelor de gravitaţie pe suprafaţa deschisă a mediului nativ cu o incubaţie
ulterioară în termostat.
Recoltarea probei. La local de cercetare, pe o suprafaţă orizontală, se instalează cutia Petri cu
mediu nutritiv în mod deschis(fără capac). Pentru determina- rea numărului total de microorganisme se
utilizează cutii cu geloză peptonată, iar pentru indicii sanitari şi bacteriile patogene – medii selective. În
dependenţă de contaminarea presupusă, cutiile se expun, pentru un timp de la 5 min. până la o oră
la locurile de determinare, apoi cutia se acoperă cu capacul şi se ţine în termostat la 37 o C. Peste 24 ore
se calculează numărul de colonii crescute şi se studiază proprietăţile anumitor reprezentanţi ai microflorei.
Principiul metodei de aspirare este bazat pe sedimentarea forţată a micro -organismelor din aerul
atmosferic pe suprafaţa mediului nutritiv solid sau absorbţia în lichidul de captare.
Recoltarea probei de aer. Aparatul de aspirare funcţionează de la reţeaua electrică. Lui îi este
aplicată acţiunea de lovire a şuvoiuluide aer de mediul nutritiv sau absorbţia în lichidul de captare. Se
aplică la temperaturi pozitive ale aerului atmos feric.
Modul de lucru. În laborator cutiile Petri cu probele însămânţate se pun în termostat pentru termenul
respectiv de creştere a germenilorcercetaţi (de regulă, 24 ore).
Calcul. Determinarea numărului de microbi (N) la 1 m3 de aer se efectuează pe baza numărului de colonii
crescute în cutia Petri pe mediul nutritiv conform formulei:
N =V0 n m100/ a
unde: Vo – volumul probei de aer, adus la condiţii normale;
n - numărul de colonii crescute în cutia Petri;
m - volumul de lichid de recoltare din rezervuarul de absorbire,
ml;
a - volumul de lichid de recoltare însămânţat în cutia Petri.
CAPITOLUL II.
Monitorizarea tetraetilplumbului Pb(C2 H5 )4 si a bioxidului de carbon
(CO2) din aer

2.1 Determinarea tetraetilplumbului Pb(C2H5)4


Principiul metodei. Tetraetilplumbul se absoarbe de aer în soluţia alcoolică de iod, care descompune
tetraetilplumbul cu eliminarea de plumb. După o tratare ulterioară cu cromat de potasiu,plumbul se
determină sub formă de cromat de plumb. Sensibilitatea
metodei – 1 mg Pb.
(C2H5)4Pb + I2 → PbI2 + 2C4 H10.

Reactivii:
- iod (I2);
- alcool etilic (C2H5 OH);
- soluţie absorbantă, I2 de 1 % în alcool etilic;
- soluţie de acid acetic, CH3 COOH, 0,5 %;
- soluţie acetat de amoniu, NH4 CH2 COOH, 1 %;
- soluţie etalon pentru plumb, care conţine 100 mg/ml Pb. Se- soluţie etalon pentru plumb, care conţine
100 mg/ml Pb. Se prepară 0,16 g de plumb Pb(NO3)2 se dizolvă în 100 ml apă
distilată;
- soluţie-etalon de lucru, care conţine 100 mg/ml Pb. Se obţine:1ml soluţie etalon principală se diluează
până la 100 ml cu soluţie 1 % acetat de amoniu. Soluţia se prepară în ziua determinării;
- soluţie cromat de potasiu, K2 Cr 2 O7, 3 %.

Recoltarea probei. Aerul se aspiră cu viteza de 10 l/min într-un vas de absorbţie Petri, care conţine 10 ml
de soluţie alcoolică 1% de iod. Dacă în timpul recoltării probei soluţia absorbantă vădit se evaporă,
recoltarea probei se opreşte şi se adaugă soluţie de absorbţie până la cotă (volum 10 ml). Aerul se aspiră
cu viteza de 0,5 l/min
vasele de absorbţie la recoltarea probei trebuie răcite cu gheaţă,zăpadă sau soluţie refrigerată (apă cu
adaus de azotat de amoniu).
Modul de lucru. Lichidul din vasele de absorbţie se trece într-un pahar. Fiecare vas se spală cu 5 ml
alcool etilic şi se toarnă în acelaşi pahar. Apoi soluţia se toarnă din pahar într-o capsulă de porţelan şi se
evaporă pe baie de apă până la sec. Dacă iodul nu se evaporă complet,se adaugă 5 ml de apă distilată şi se
evaporă din nou. Reziduul uscat în capsulă se dizolvă cu 4 ml acetat de amoniu amestecând minuţios,se
iau 2 ml de probă în eprubete colorimetrice. Simultan se pregăteşte scara etalon cu conţinut de 1; 2; 3; 4;
5; 6; 7; 8; 9 mg de Pb.
Volumul în toate eprubetele scării-etalon şi ale probei se adduce până la 2,5 ml cu soluţie 1 % acetat
de amoniu, se adaugă câte 0,1 ml soluţie 3 % cromat de potasiu şi se agită. Peste 10 min. pe fond negru se
compară gradul de opalescenţă al probei cu scara-etalon.
2.2 Determinarea bioxidului de carbon (CO2) din aer prin metoda - expres
Pentru controlul operativ al concentraţiei de CO2 din aerul încăperilor se poate folosi metoda-expres
destul de exactă.
Principiul metodei: La baza acestei metode este pus principiul comparativ de cercetare a aerului din
încăpere şi a aerului atmosferic.Ca etalon serveşte conţinutul de CO2 din aerul atmosferic al oraşului (0,04
%) sau a localităţii rurale (0,03 %).
Reactivi:
- apă distilată;
- soluţie 0,25 % de NH4OH;
- soluţie fenolftalină.
Modul de lucru: Într-o seringă de 10-20 ml se iau 5 ml de apă distilată puţin alcalinizată (la 500 ml de apă
distilată se adaogă o picătură de amoniu, care conţine 0,25 % NH4 OH şi câteva picături de fenoftalină
până la apariţia culorii roz.) Cu ajutorul seringii se absoarbe aer din încăpere, fapt pentru care pistonul
seringii se trage până la capăt. La luarea aerului, pentru evitarea pierderilor de lichid,seringa se ridică cu
vârful în sus. Orificiul seringii se astupă cu un căpăcel de cauciuc. După aceasta seringa agită de 7-8 ori,
pentru ca aerul să contacteze cu lichidul absorbant. După ce se ia capacul se elimină aerul cu pistonul şi se
ia o nouă porţiune de aer. Procesul se repetă până la decolorarea soluţiei. Se fixează numărul de pompări
ale
aerului. După această analogie se cercetează aerul atmosferic. La calcul se ţine cont de faptul că
conţinutul de bioxid ce carbon din aerul încăperii, în comparaţie cu cel din aerul atmosferic, este mai mare
de atâtea ori, de câte ori a fost mai mic numărul de pompări întreprinse pentru decolorarea soluţiei din
seringă.

Calculul se efectuează după formula:


K=( A1/ A2) × 0,04 ;%

unde: K – conţinutul procentual de CO2 din aerul încăperii;


A1–numărul pompării din aerul exterior necesar pentru
decolorarea soluţiei;
A2–numărul de pompări din aerul încăperii necesar pentru
decolorarea soluţiei;
0,04–conţinutul procentual a CO2 din aerul atmosferic .
CAPITOLUL III
COMBATEREA POLUARII AERULUI

Una din cele mai mari probleme cauzate de poluarea aerului este încălzirea globală, o creştere a
temperaturii Pământului cauzată de acumularea unor gaze atmosferice cum ar fi dioxidul de carbon. Odată
cu folosirea intensivă a combustibililor fosili în secolul XX, concentraţia de dioxid de carbon din
atmosferă a crescut dramatic. Dioxidul de carbon si alte gaze, cunoscute sub denumirea de gaze de seră,
reduc căldura disipată de Pământ dar nu blochează radiaţiile Soarelui. Din cauza efectului de seră se
asteaptă ca temperatura globală să crească cu 1,4° C până la 5,8° C până în anul 2100. Chiar dacă această
tendinţă pare a fi o schimbare minoră, creşterea ar face ca Pământul să fie mai cald decât a fost în ultimii
125.000 ani, schimbând probabil tiparul climatic, afectând producţia agricolă, modificând distribuţia
animalelor şi plantelor şi crescând nivelul mării.

Poluarea aerului poate să afecteze regiunea superioară a atmosferei numită stratosferă. Producţia
excesivă a compuşilor care conţin clor cum ar fi clorofluorocarbonaţii (CFC) (compuşi folosiţi până acum
în frigidere, aparate de aer condiţionat şi în fabricarea produselor pe bază de polistiren) a epuizat stratul de
ozon stratosferic, creând o gaură deasupra Antarcticii care durează mai multe săptămâni în fiecare an. Ca
rezultat, expunerea la razele dăunătoare ale Soarelui a afectat viaţa acvatică şi terestră şi ameninţă
sănătatea oamenilor din zonele nordice şi sudice ale planetei.

3.1 Regulamente si legislstie

Înţelegerile internaţionale au jucat un rol important în reducerea poluării globale. Protocolul de la


Montréal cu privire la Substanţele care Distrug Stratul de Ozon (1987) a fixat date internaţionale până la
care să fie reduse emisiile de substanţe chimice, cum ar fi CFC, despre care se ştie că distruge stratul de
ozon. Convenţia Basel pentru Controlul Transporturilor Internaţionale ale Deşeurilor Periculoase şi
Depozitarea Lor (1989) serveşte ca punct de reper pentru reglementările internaţionale ce se ocupă de
transportarea deşeurilor periculoase şi depozitarea lor.

Din anul 1992 reprezentanţii a mai mult de 160 de ţări s-au întâlnit în mod regulat pentru a discuta despre
metodele de reducere a emisiilor de substanţe poluante care produc efectul de seră. În 1997 a fost creat
Protocolul de la Kyõto, chemând celelalte ţări să adereze la el pentru a reduce până în anul 2012 emisiile
de gaze cu 5% sub nivelul din 1990. Până la sfărşitul anului 2000 Protocolul de la Kyõto nu fusese încă
ratificat; negociatorii încercau încă să ajungă la un consens în legătură cu regulile, metodele şi penalităţile
care ar trebui să fie folosite pentru a aplica tratatul.

Regulamentul şi legislaţia au dus la un considerabil progres în diminuarea poluării aerului şi apelor în


ţările dezvoltate. Vehiculele din 1990 emit mai puţini oxizi de azot decât cele din 1970; centralele
electrice ard acum mai puţini combustibili pe bază de sulf; coşurile industriale au acum filtre prin care se
reduc emisiile şi nu se mai foloseşte benzină cu plumb. Ţările în curs de dezvoltare continuă să se lupte cu
poluarea fiindcă nu au tehnologii pentru filtrare şi curăţare şi trebuie să îşi mărească puterea economică,
de cele mai multe ori cu costul poluării mediului. Problema este că ţările în curs de dezvoltare atrag
investitorii străini prin forţa de muncă mai ieftină, materiale brute mai ieftine şi mai puţine restricţii pentru
substanţe poluante..
CONCLUZII

Aerul este un amestec de azot si oxigen necesar activitatii vitale a organismelor aerobe, inclusiv a
oamenilor. Acest amestec contine si o cantitate neinsemnata de alte gaze: neon, argon, heliu, cripton,
xenon, radon, bioxid de carbon, hidrogen, vapori de apa si alte particule, care practic nu au nici o influenta
asupra organismelor vii. Dar dezvoltarea societatii umane, spre regret, duce la crearea unui impact
antropic si tehnogen negativ asupra calitatii aerului.
Intelegem prin poluarea aerului prezenta in atmosfera a unor substante straine de compozitia
normala a aerului care in functie de concentratie si/sau timpul de actiune provoaca tulburari ale sanatatii
omului, creeaza disconfort populatiei dintr-un teritoriu, afecteaza flora si fauna sau altereaza mediu de
viata al omului. Rezulta din aceasta definitie ca pentru a fi considerati poluanti substantele prezente in
atmosfera trebue sa exercite un efect nociv asupra omului sau a mediului sau de viata.
BIBLIOGRAFIE

 Diţoiu Valeria, Holban Nina (2005) – Modificări antropice ale mediului


 Engelking P. - Pollution
 Tratatul de aderare Romania - Uniunea Europeană, Anexa VII – Mediul

www.poluarea aerului.ro
Anexe

S-ar putea să vă placă și