Sunteți pe pagina 1din 8

STRUCTURA MICROSCOPICĂ

Din punct de vedere microscopic, pielea este constituită din trei straturi
principale:
1. epidermul
2. dermul 
3. hipodermul 

Epidermul este un ţesut epitelial, pluristratificat pavimentos, delimitat faţă de


derm printr-o foiţă cu traiect ondulat, numită membrană bazală. Pe membrana bazală
se află stratul bazal, format dintr-un singur rând de celule cilindrice, 99 % cheratinice şi
1% melanocite. Deasupra se află stratul spinos (malpighian), format din 6-20 rânduri de
celule poligonale, unite între ele prin tonofilamente cu aspect de spin. Peste el se află
stratul granular, format din granulaţii de tip keratohialin. Deasupra se află stratul lucios,
încărcat cu grăsimi, iar ultimul strat este stratul cornos, format în totalitate din cornocite
integrate în keratină. Cornocitele la suprafaţă se desprind sub formă de
scuame.Epidermul nu prezintă vase de sange, hrănirea şi oxigenarea lui se face prin
traversarea membranei bazale.
 Dermul este un ţesut conjunctiv, format din :
- Celule (fibroblaste, histocite, mastocite, limfocite, plasmocite);
1
- Fibre proteice (fibre de colagen, elastice şi de reticulină;
- Substanţă fundamentală (99 % apă, 1 % săruri minerale, substanţe
nutritiveorganice, oxigen, dioxid de carbon, reziduri de metabolism celular).
 La nivelul dermului mai există:
- vase de sânge;
- capilare limfatice;
- fibre nervoase senzitive şi motorii;
- porţiuni profunde ale foliculilor pilosebacei şi ale glandelor sudoripare.
Hipodermul este alcătuit din ţesut conjunctiv lax, format din numeroase fascicole
conjunctive. Între aceste fascicole sunt celule care acumulează grăsimea, numite celule
adipoase. În această parte a pielii se găsesc glomerulii glandelor sudoripare, bulbii
firelor de păr,vase sanguine, limfatice, terminaţii nervoase reprezentate prin corpusculii
Vater – Pacini,corpusculii Golgi şi coşuleţe nervoase (receptorii excitaţiei tactile a firelor
de păr).
Vascularizaţia şi inervaţia: vasele sangvine şi limfatice formează două plexuri
paralele cu suprafaţa pielii; unul superficial, subpapilar, şi altul profund, subdermic.
Corionul este slab vascularizat. Plexul subpapilar este format din vase subţiri, cel
subdermic este format din vase limfatice mai groase.Vasele limfatice sunt analoage cu
cele sanguine dar fără strat musculos. Au rol în drenarea excesului de lichide, a
substanţelor macromoleculare, a microbilor, a imunoglobulinelor, etc. Nervii cutanaţi
sunt:

 senzitivi;
 motori – asupra vaselor de sânge;
 secretori– asupra secreţiei glandulare sudorale.
Terminaţiile periferice ale fibrelor nervoase senzitive se prezintă sub trei aspecte:
 terminaţiile nervoase libere,care sunt de două feluri: reţeaua intraepidermică,
terminaţiuni iederiforme;
 terminaţii nervoase încapsulate – cu localizări în derm şi hipoderm;
2
 terminaţii nervoase peritrichiale,firele de păr având şi funcţia de receptori
tactili.Numărul receptorilor nervoşi variază, densitatea maximă la nivelul pulpei
degetelor, la faţă şi la nivelul organelor genitale.

1.5. ANEXELE PIELII

Anexele cutanate sunt reprezentate de:


 fanerele
 glandele pielii,formaţiuni special diferenţiate pentru apărarea ei.
Fanerele:
Fanerele sunt organe sunt organe anexe ale pielii, fiind prezente la om sub
forma unghiilor şi a părului. Unghiile sunt două forme particulare de cheratină. Deşi
unghiile sunt produse de celule vii ale pielii, unghia propriu zisa este un ţesut mort şi nu
va durea şi nu va sângera în caz de leziune. Partea vizibila a unghiei este numită corp
unghial si forma ei este determinata în parte defactori genetici. Partea de la baza
unghiei, implantata intr-un şanţ al pielii, este denumita rădăcina unghiei. Acoperind
rădăcina se găseşte cuticula. Structura externă a tegumentului acoperă cuticula aflată
la baza unghiei. Stratul celular inferior al pielii ce compune pliul unghiei este denumit
matrice generala.Celulele acestuia se divid şi cele superioare cresc şi se încarcă cu
cheratină. Când celulele mor, devin părţi ale unghiei propriu-zise. Daca matricea este
puternic afectată, întreaga unghieie se pierde.

3
Părul este produs de celulele foliculilor piloşi şi exista doua tipuri; părul fin
prezent pe suprafaţa corpului, cu excepţia palmelor şi a tălpilor şi părul mai gros si
pigmentat , prezent la nivelul capului, sprâncenelor, bărbiei şi zonelor genitale. Partea
vizibilă a părului se numeşte tijă; ea este formată din celule moarte cheratinizate. Tija
este implantată într-o depresiune tubulară a pielii(folicul). Părul creşte prin rădăcină,
papila dermică, care se găseşte la baza foliculului, fiind alimentată de fluxul sanguin.

Foliculul conţine de asemenea, o glandă sebacee şi muşchi erectori ai firului de


păr. În condiţiile de expunere la frig sau stres, aceşti muşchi se contractă determinând
contractarea tegumentului în jurul firului de păr şi ridicarea acestuia , formând ceia ce
se numeşte „piele de găină”. Adulţii au aproximativ 120.000 de fire de păr pe corp,
roşcaţii au mai puţin , cei blonzi maimulte. Tipul firului de păr este variabil; există păr fin
şi moale , care se întâlneşte în diferite porţiuni ale corpului; fire lungi care cresc pe
scalp şi fire scurte şi rigide ce compun sprâncenele, părul negru are structura cea mai
rigidă.Forma tijei părului determină aspectul drept sau ondulat al părului. O tijă cilindrică
este asociată cu un fir de păr drept . iar o tijă ovală cu părul ondulat, tija aplatizată cu un
păr cârlionţat. Celulele care produc cheratina părului sunt dintre cele care se divid cu o
viteză crescută, părul scalpului creşte în medie cu 1, 25 cm pe lună. Creşterea părului
nu este continuă şi la fiecare cinci-şase luni părul intră într-o fază de repaus, în timpul
căreia încetează procesul decreştere. Rădăcinile părului restant iau o formă de treflă şi
îşi pierd pigmentaţia normală. Până la zece la sută din rădăcina părului scalpului se
găseşte în faza de repaus în fiecare moment.Firele îmbătrânite sunt cele care ne rămân
pe păr când ne spălăm părul.Nu se produce nici o leziune a foliculelor, iar când
rădăcina a terminat repaosul începe din nou creşterea normală a părului.
Glandele pielii:

4
În interiorul dermei se află glandele sudoripare, sebacee, apocrine, foliculii piloşi,
vase sangvine şi nervi. Nervii penetrează epiderma dar vasele sanguine rămân în
dermă. Părul şi conductele glandulare trec prin epidermă până la suprafaţă.Fiecare
glandă sudoripară este formată dintr-un conduct contorsionat de celule epiteliale care
se deschid în ductul sudoripar, deschizându-se la suprafaţa pielii.
Secreţia glandelor sudoripare este controlată de creier şi este stimulată de
emoţii, stres sau de alte necesităţi calorice. Glandele sebacee se deschid în foliculii
piloşi şi sunt constituiţi din celule epiteliale specializate ,care produc sebumul, o secreţie
uleioasă. Sunt foarte numeroase pe cap, faţă, piept şi spate. Ele au funcţia de a lubrefia
părul şi tegumentul şi sunt controlate de hormonii sexuali. Glandele endocrine se
dezvoltă la pubertate şi sunt prezente la nivelul axilelor, sânilor şi lângă organele
genitale. Ele au un miros specific şi sunt o caracteristică sexuala. Când încep să se
dezvolte,secreta un produs cu o densitate asemănătoare laptelui. Există o reţea fină de
terminaţii nervoase în ambele straturi ale pielii, care sunt mai numeroase în mod
particular la nivelul pulpei degetului. Ele transmit stimuli de căldură la atingere la fel ca
şi la rece, mâncărime şi durere care pot iniţia reflexe de protecţie.

5
Glande sudoripare

Mucoasele:
Mucoasa este foarte asemănătoare ca structură cu pielea. Deosebirile constau
mai ales în absenţa cheratinizării şi a fanerelor. Celulele nu conţin pigmenţi deşi există
melanocite inactive. Din această cauză epiteliul este transparent. Şi o altă deosebire
constă în absenţa anexelor (dar pe marginea liberă a buzelor există glande sebacee).

1.6. FIZIOLOGIA PIELII


În epiderm se desfăşoară două funcţii importanate:

6
o keratogeneza
O melanogeneza
Keratinogeneza este un proces biochimic complex specific epidermului,
caracterizat prin transformări treptate ale unei proteine precursoare bogate în
aminoacizi sulfuraţi şi legături sulfhidridice ( de tip –SH-) şi disulfurice (de tip -SS-).
Epidermul produce zilnic 0.6-1g keratină. Morfologic elementele precursoare ale
keratinei sunt reprezentate de tonofibrile care sunt formate din filamente subţiri de
prekeratină. Keratina este alcătuită de 18 aminoacizi, între care predomină cistina,
foarte bogată în sulf. Se deosebesc 2 tipuri de keratină: cea moale epidermică
(schizokeratină) şi cea dură din unghii şi păr (scleroproteină)

Studiile keratinelor au pus în evidenţă prezenţa a două componente esenţiale ale


acestora: filamentele şi matricea, care le sudează. Biosinteza keratinei se desfăşoară în
etape, care încep în stratul bazal al epidermului şi se încheie în celulele stratului cornos.
Sinteza keratinei este un proces activ ce urmează două etape: cea de sinteză şi cea de
tranziţie. În etapă de sinteză, keratinocitul produce în primul rând proteină fibrilară,
alcătuită din fenilalanină şi metionină, cuprinsă iniţial în tonofilamentele stratului bazal,
aranjate în grămezi laxe, în jurul nucleului, în axul celulei, în stratul granulos în jurul
acestor fibrile apare un nou produs de sinteză – keratohialină.

Keratohialina este o proteină bogată în histidina amorfă secretată de ribozomi.


Acest material e precursor al filagrinei (responsabilă de agregarea filamentelor).
Keratinozomii (granulele lamelare Odland) – organite speciale celulare ce produc
substanţa ciment, necesară fermei sudări a celulelor. În stratul cornos are loc ultima
fază a keratinizării – faza de tranziţie, în care componentele citoplasmatice sunt
disociate şi degradate.

Melanogeneza: Pigmentul melanic se sintetizează în ribozomi specializaţi -


premelanozomi şi melanozomi. Melanina se formează prin oxidare enzimatică a
tirozinei în dopa (3-4 dihidroxifenilalanină), apoi dopa-chinonă. Catalizează această
reacţie tirozinaza melanocitară. În ultimul stadiu se ajunge, prin polimerizarea indol-5,6-
chinonei, la formarea unei polichinone regulate, care unindu-se cu glicoproteină – dă
naştere melaninei. Existenţa unei sinergii funcţionale dintre melanocit şi keratinocitele
din jur joacă un rol important în reglarea pigmentaţiei cutanate.

7
Pigmentogeneza este efectuată sub un riguros control al unui set de gene.
Melanogeneza este controlată şi hormonal: hormonul melanostimulator şi ACTH
produşi de hipofiză stimulează melanogeneza.