COMPORTAMENTUL ECONOMIC AL CONSUMATORULUI

Dreapta bugetului

Ori de câte ori decideţi să consumaţi ceva, vă gândiţi atât la ce v-aţi dori, cât şi la “câţi bani
aveţi în buzunar”, adică la ce vă permiteţi. Venitul disponibil limitează consumul, motiv pentru
care vom discuta pentru început despre constrângerea bugetară.
În realitate orice consumator are de ales între o mulţime de bunuri, însă pentru a înţelege mai
bine acest capitol vom presupune că poate opta doar pentru două bunuri x şi y. Celor două
bunuri le corespund preţurile px, respectiv py. Constrângerea sa bugetară este scrisă sub
forma:
x⋅p x + y⋅p y ≤V , unde V reprezintă venitul total al consumatorului.
Această inecuaţie poartă denumirea de constrângere bugetară şi ne arată faptul că venitul
total de care dispune un individ în vederea achiziţionării bunurilor x şi y nu poate fi depăşit.

Combinaţiile posibile dintre două bunuri x şi y pentru care este cheltuit întregul venit poartă
denumirea de dreapta (linia) bugetului, căreia îi corespunde ecuaţia:
x · px + y· py = V şi se reprezintă grafic astfel:

Graficul Linia bugetului

Zona bugetului cuprinde toate combinaţiile posibile în condiţiile venitului dat. Dreapta
bugetului poate fi scrisă şi sub forma:

y=V/p y − p x /p y⋅x (1)

Ecuaţia de mai sus ne arată cantitatea din bunul y care poate fi achiziţionată de un
consumator ţinând cont atât de venitul său total, cât şi de cantitatea pe care o consumă din
bunul x. Dacă cantitatea achiziţionată din bunul x = 0, atunci el poate achiziţiona o cantitate
maximă din bunul y egală cu raportul V/py. Cu cât consumul din bunul x va creşte, cu atât
consumul din bunul y va scădea, iar ritmul de modificare a cantităţilor achiziţionate din cele

două bunuri va depinde de raportul

p /p
x y .
Din ecuaţia (1) se deduce panta dreptei bugetului, care este egală cu –p x/py şi arată preţul la
care bunul x poate fi substituit cu bunul y. Pentru a înţelege mai bine semnificaţia pantei vom
considera următorul exemplu:
Dacă venitul consumatorului se modifică iar preţurile bunurilor x şi y rămân constante, atunci
dreapta bugetului se va deplasa la dreapta, dacă venitul consumatorului creşte sau la stânga,
dacă venitul consumatorului va scădea, în timp ce panta dreptei bugetului va rămâne
constantă. Această modificare este prezentată în graficul de mai jos, unde L0, L1, L2 reprezintă
dreptele bugetelor corespunzătoare veniturilor V0, V1, V2.

Graficul Modificarea liniei bugetului în funcţie de venit

Dacă preţul bunului x va scădea, ceteris paribus, atunci raportul V/px va creşte, iar dreapta
bugetului se va roti în jurul punctului V/py spre dreapta (panta dreptei bugetului va scădea –
4.3.a). Invers, dacă preţul bunului x va creşte, raportul V/px va scădea, iar dreapta bugetului se
va deplasa la stânga (panta dreptei bugetului va creşte – 4.3.b). Aceste modificări sunt
prezentate în graficele de mai jos:

Graficul Modificarea liniei bugetului în funcţie de preţul bunului x

Dacă preţul bunului y va scădea, ceteris paribus, atunci raportul V/py va creşte, iar dreapta
bugetului se va roti spre dreapta în jurul punctului V/px (panta dreptei bugetului va creşte –
4.4.b). Invers, dacă preţul bunului y va creşte, raportul V/py va scădea, iar dreapta bugetului se
va deplasa la stânga (panta dreptei bugetului va scădea – 4.4.a). Aceste modificări sunt
prezentate în graficele de mai jos:
Curbele de indiferenţă
Să răspundem acum şi la întrebarea: ce înseamnă cea mai bună combinaţie de bunuri?
Să considerăm că un consumator consumă doar două bunuri, x şi y. Vom scrie (x 1,y1) > (x2,y2),
dacă varianta, coşul (x1,y1) este preferat lui (x2,y2) şi (x1,y1)~(x2,y2), dacă cele două combinaţii de
bunuri sunt indiferente consumatorului. În studiul preferinţelor consumatorului se utilizează trei
axiome, şi anume:
(1) Completitudinea, care spune că dacă (x1,y1) > (x2,y2) şi (x2,y2) > (x1,y1), atunci (x1,y1)~(x2,y2). În
plus, preferinţele sunt complete în sensul că individul consumator poate compara şi ordona în
funcţie de preferinţe toate coşurile de consum.
(2) Reflexivitatea, care spune că orice coş de bunuri (x,y) este cel puţin la fel de bun.
(3) Tranzitivitatea, conform căreia, dacă (x1,y1) > (x2,y2) şi (x2,y2) > (x3,y3), atunci (x1,y1) > (x3,y3).
(4) Consumatorii preferă întotdeauna mai mult decât mai puţin.
Desigur, aceste axiome nu se verifică în absolut toate cazurile concrete. De exemplu, veţi avea
surpriza ca un copil să considere foarte bună o mâncare în ziua A, iar în ziua următoare, aceeaşi
mâncare să nu-i mai placă. Dar pentru un adult, axiomele sunt în general valabile.
Ansamblul combinaţiilor de bunuri între care consumatorul este indiferent alcătuiesc
curba de indiferenţă. Curbele de indiferenţă sunt instrumentele utilizate de economişti pentru a
descrie preferinţele consumatorilor. Aceste curbe au câteva proprietăţi, şi anume:
a) Două curbe de indiferenţă nu se pot intersecta. Dacă s-ar intersecta, situaţia s-ar prezenta ca
în graficul 4.6.:

Graficul Ipoteza unor

curbe
de indiferenţă care se Graficul Curba de indiferenţă în
 intersectează buclă

Dacă cele două curbe s-ar intersecta, combinaţiile de bunuri A, B şi C ar trebui să fie
indiferente consumatorului. Dar toate combinaţiile între care consumatorul este indiferent se
află pe o singură curbă de indiferenţă, deci curbele nu se pot intersecta.
b) Curbele de indiferenţă sunt descrescătoare. Ce s-ar întâmpla dacă nu ar fi aşa? Să
presupunem că ele ar putea arăta ca în graficul 4.7.
Consumatorul este indiferent între combinaţiile de bunuri A, B şi C. Dar, dacă bunurile
au un preţ, cheltuiala consumatorului este mai mare în B şi C, faţă de A. deci este raţional să
admitem că el va opta pentru combinaţia A, situată pe porţiunea descrescătoare a curbei de
indiferenţă.
c) Panta curbei de indiferenţă este rata marginală de substituţie (RMS). Prin rata marginală de
substituţie vom înţelege preţul la care un consumator este dispus să substituie un bun cu altul.
Astfel, să presupunem că reducem consumul din bunul y al consumatorului cu o cantitate dy şi îi
dăm în schimb o cantitate dx pentru a-l menţine pe aceeaşi curbă de indiferenţă. Raportul dy/dx
este preţul pentru care consumatorul este dispus să substituie bunul y cu bunul x.
d) Curbele de indiferenţă sunt convexe, adică rata marginală de substituţie este descrescătoare.
Este logic să presupunem că preţul pe care o persoană este dispusă să-l plătească pe bunul x
descreşte pe măsură ce respectiva persoană are o cantitate din ce în ce mai mare din acel bun.
Curbele de indiferenţă pot îmbrăca uneori forme particulare, şi anume:
a) Dacă bunurile sunt perfect substituibile, curbele de indiferenţă iau forma unor drepte
paralele. De exemplu, să presupunem că un student este perfect indiferent între pixuri albe şi
pixuri negre, care, toate, scriu albastru. Să presupunem că el dorea să cumpere 2 pixuri negre şi
2 albe, dar nu găseşte decât unul singur negru. Cum îi este perfect indiferent, el va cumpăra în
total tot 4, din care trei albe şi unul negru. Deci substituţia este de 1 la 1. Teoretic, dacă va găsi
în cadrul aceleiaşi sume 3 şi 3, sau 4 şi 2, această combinaţie va fi preferată celei dintâi şi se va
afla pe o curbă de indiferenţă superioară. Grafic, curbele de indiferenţă se vor prezenta ca în
graficul 4.8.:

Graficul Curbe de indiferenţă Graficul . Bunuri perfect

cu pantă constantă complementare

b) Două bunuri sunt perfect complementare dacă consumul lor se realizează simultan şi în
proporţii fixe.. Cazul cel mai simplu este cel al pantofilor. Nu puteţi purta pantoful drept decât
împreună cu pantoful stâng. Să spunem că aveţi 3 perechi de pantofi, deci coşul este (3,3).
Cineva vă aduce un pantof drept foarte frumos. Acum coşul este (4,3). Dar pantoful nu vă este
folositor, deci sunteţi indiferent faţă de poziţia anterioară. Acest lucru se reprezintă prin curbe
de indiferenţă în formă de L, ca în graficul 4.9.
Vârful curbei este acela în care numărul bunurilor x este egal cu cel al bunurilor y sau,
mai general, proporţia între x şi y este constantă. În cazul pantofilor proporţia este de 1 la 1, dar
sunt şi cazuri de proporţii fixe, ca 7 linguri de zahăr pentru o prăjitură, 3 morcovi pentru o salată
etc.
c) În cazul bunurilor neutre, adică acele bunuri pentru care consumatorul este indiferent dacă le
consumă sau nu, curba de indiferenţă este o dreaptă. Dacă x este bun neutru, atunci curba de
indiferenţă poate fi reprezentată cu ajutorul unei drepte orizontale, iar nivelul de utilitate va
depinde numai de y. Dacă y este un bun neutru, atunci curba de indiferenţă poate fi
reprezentată cu ajutorul unei drepte verticale, iar nivelul de utilitate va depinde numai de x.

Graficul Curbe de indiferenţă pentru bunuri neutre

d) În cazul bunurilor “rele”, care nu plac consumatorului, curbele de indiferenţă au panta
pozitivă. De exemplu, să luăm cazul unui coş de bunuri format din poluarea la locul de muncă
(bun, rău, otrăvitor) şi venituri din muncă. Consumatorul va suporta mai multă poluare numai
dacă va obţine venituri mai mari, ceea ce face ca izophelima să arate ca în graficul 4.11.

Graficul Curbe de indiferenţă pentru bunuri dăunătoare

Până acum am discutat despre venitul consumatorului şi despre preferinţele sale. Un mod de a
descrie preferinţele consumatorului este utilitatea. O funcţie de utilitate reprezintă un mod de a
atribui fiecărui program de consum (coş) câte un număr, astfel încât să ierarhizăm preferinţele.
Cu cât numerele sunt mai mari, cu atât programele sunt mai preferate. Acest gen de utilitate
poartă numele de utilitate ordinală, spre deosebire de utilitatea cardinală, care cuantifică
preferinţele, adică le măsoară în unităţi de utilitate.
Având în vedere conceptul de utilitate, putem acum defini curbele de indiferenţă ca
fiind ansamblul combinaţiilor de bunuri care furnizează consumatorului aceeaşi utilitate
economică agregată. Cu cât curbele de indiferenţă sunt mai înalte, cu atât utilitatea resimţită de
consumator va fi mai mare. Sporul de utilitate resimţit de un consumator prin consumul unei
unităţi suplimentare dintr-un bun poartă numele de utilitate marginală. Rezultă din definiţie că
utilitatea marginală este dUT/dx. Dacă un consumator se deplasează de-a lungul aceleiaşi curbe
de indiferenţă, sporul global de utilitate trebuie să fie zero, adică: U mgxdx + Umgydy = 0, de unde
rezultă că Umgx/Umgy = – dy/dx = RMS.
Optimul consumatorului
Consumatorul va alege cea mai bună combinaţie pe care şi-o poate permite. Altfel spus,
consumatorii se vor situa pe cea mai înaltă curbă de indiferenţă permisă de bugetul pe care îl
au. Aceasta înseamnă că linia bugetului trebuie să fie tangentă la curba de indiferenţă. Grafic,
optimul consumatorului se prezintă ca în graficul 4.12.:

Graficul 4.13. Modificarea

consumului optim în funcţie de
venit

Graficul Optimul
consumatorului

În punctul A, panta curbei de indiferenţă (rata marginală de substituţie) este egală cu panta
Umg x −dy − p x
= =
dreptei bugetului (–px/py), adică RMS = Umg y dx p y , în punctul de optim