Sunteți pe pagina 1din 34

ŞCOALA NAŢIONALĂ DE STUDII POLITICE ŞI ADMINISTRATIVE

CURSUL :
MICROCALCULATORUL - MEDIU ŞI CANAL DE COMUNICARE
Lect.univ.
Andrei GĂITĂNARU

1
Studenţilor mei, prezenţi şi viitori, cu speranţa că vor avea
răbdarea necesară şi ceva de câştigat după parcurgerea
acestui curs-prieten ... şi nu în ultimul rând celor care au avut
încredere în mine.
august/noiembrie – 2000

2
“Omul are capacitatea
de a construi limbaje...”
WITTGENSTEIN

Limbajul informatic - o necunoscută?


''Satul planetar'' - o provocare comunicaţională pătrunderea ei în mai toate spaţiile existenţei noastre sociale şI
particulare, stă mărturie acestui adevăr. Integrarea maşinii în
Trăsăturile caracteristice societăţii planetare a secolului formele elevate a muncii omului este motivată tocmai de faptul că
XX au devenit truisme: accelerarea exponenţială a progresului o face mai performantă, îi ridică nivelul cantitativ şI calitativ,
tehnic, mutaţiile ecologice, sociale, politice, estetice, au depăşit adaptând-o astfel ritmurilor impuse de progresul contemporan.
tot ceea ce istoria civilizaţiilor a cunoscut anterior. Cunoscutul Datorită calculatoarelor pătrunse în sistemul mass-
viitorolog american Alvin Toffler a concentrat în tripticul media, lumea a ajuns să se măsoare pentru fiecare dintre noi la
conceptual tranzienţă - noutate - diversitate - esenţa întregului scară globală. ''Satul planetar'' al lui McLuhan este aici şi acum.
ansamblu de fenomene amintit. Pe scurt, tranzienţa, Informaţia explodează, iar noile mijoace de telecomunicare ce
nepermanenţa este expresia precipitării ritmului schimbărilor în acţionează în interiorul structurilor mediatice au făcut ţăndări
întreaga societate contemporană la toate nivelele şi sub toate conceptele tradiţionale de spaţiu şi timp. Ele conferă informaţiei
aspectele sale. Fenomenul îşi are rădăcinile în sfera tehnologică trei virtuţi esenţiale perfect sintetizate de termenii: plimorfism,
şi în cea economică, de aici ea repercutându-se asupra tuturor ubicuitate, instantaneitate. Informaţia este peste tot, ea comunică
celorlalte domenii ale vieţii sociale. Ca urmare, structurile sociale şi se comunică. Îi putem răspunde la provocare doar urmându-i
şi de producţie care corespund fiecare unui anumit tip de pasul, intrând în acest mozaic de limbaje, informaţii şi
activitate, tind să se modifice, să se reorganizeze rapid în funcţie comunicare cu drept egal de a fi reprezentaţi.
de tehnologiile şi obiectivele noi cu care sunt confruntate. Deci, calculatorul ne-a devenit (sau trebuie să ne
Schimbările rapide în infrastructura societăţii au, fireşte, devină) familiar. Cei mai mulţi dintre noi ştim să comunicăm între
repercursiuni în toate celelalte sfere ale existenţei sociale. noi sau să ne conectăm la pulsul lumii cu ajutorul lui. Însă numai
Personalitatea umană trebuie să facă faţă acestui ritm al puţini dintre noi ştiu cum să comunice efectiv cu el şI doar o
schimbării, trebuie să parcurgă un foarte rapid proces de minoritate reuşeşte ''să vorbească aceeaşi limbă'' cu calculatorul.
adaptare profesională şi chiar restructurare comportamentală. Acest lucru îşi propune textul de faţă: să transforme
Principal factor al acestei revoluţii, calculatorul, este în această ''Black Box'' care este calculatorul într-o unealtă mai
acelaşi timp şi ''unealta'', ''ajutorul'' cel mai propice al omului pentru prietenoasă, mai puţin misterioasă cu care, dacă nu putem vorbi
a face faţă noilor provocări sociale. Ascensiunea spectaculară a toţi aceiaşi limbă, ştim cel puţin cum să ajungem la ea dacă vom
informaticii dinamizată exponenţial de apariţia Internetului, avea vreodată nevoie.
3
''Black Box'' - o definiţie Noţiunea de software este de primă importanţă în
înţelegerea funcţionării calculatorului, a posibilităţii şi a limitelor
Calculatorul numeric sau digital (engl. digit = unitate), sale. Dacă în anii de pionierat ai informaticii specialiştii erau
pentru care în terminologia francofonă circulă şi termenul de preocupaţi în special de problemele legate de hardware,
ordinator, are drept caracteristică fundamentală faptul că informatica actuală porneşte de la ideea că perfecţionarea
prelucrează mărimi discrete, reprezentarea lor internă făcându-se funcţională a calculatoarelor în limitele unui tip dat poate fi
prin impulsuri electrice. obţinută prin îmbunătăţirea softului. Ca o consecinţă, preţul
Acestea sunt calculatoarele uzuale actualmente în toate softului actualei generaţii a crescut mult mai rapid decât cel al
domeniile activităţii sociale. Ele sunt ''instalaţii complexe, capabile părţii fizice.
de a efectua automat, cu rapiditate, precizie şi siguranţă un număr
foarte mare de operaţii cu caracter intelectual, care implică în ultimă Comunicarea este posibilă!
analiză prelucrarea unor cantităţi însemnate de valori numerice
după reguli bine stabilite şi într-o succesiune prevăzută anterior''. Cum se comunică efectiv cu calculatorul?
Avem aşadar două categorii de elemente indispensabile Am amintit la început că un calculator digital prelucrează
unui proces de prelucrarea automată a datelor (PAD) cu ajutorul mărimi discrete, reprezentarea lor internă făcându-se cu ajutorul
calculatorului: impulsurilor electrice. Aşadar, orice informaţie exterioară, pentru
a) un ansamblu de reguli de prelucrare prin care se a fi ''înţeleasă'' şi prelucrată de calculator trebuie codificată
indică în fiecare moment maşinii ce operaţie trebuie să execute, într-un limbaj care să fie apoi uşor de ''citit'' în impulsuri electrice.
ordinea operaţiilor şI variantelor posibile (atunci când Cum se realizează efectiv acest lucru? Prin codificare şi
desfăşurarea prelucrării depinde de un rezultat intermediar în programare.
procesul de calcul). Acest ansamblu de reguli se numeşte Codificarea în general, presupune stabilirea prealabilă a
algoritm de prelucrare sau de calcul; unui consens asupra unor echivalenţe între nişte semnificaţii şi
b) un ansamblu de date numerice sau alfabetice nişte simboluri de reprezentare. Cu alte cuvinte, codificarea
(informaţii) codificate sub formă numerică; ele reprezintă materia presupune că odată cu stabilirea obiectului informaţiei se
primă a prelucrării. determină şi toate stările posibile ale fenomenului, iar apoi,
De remarcat faptul că, pe baza aceluiaşi algoritm se fiecăreia din aceste stări i se atribuie un simbol de reprezentare.
poate prelucra un număr oricât de mare de ansambluri diferite de Informaţia discretă, care nu are un aspect cantitativ,
date. Elaborarea unui algoritm are prin urmare o foarte mare poate fi întotdeauna reprezentată prin numere. Se stabileşte o
importanţă în debarasarea intelectului uman de balastul corespondenţă între fiecare stare posibilă şi un număr, care apoi
proceselor mentale rutiniere. Transpus sub formă de graf poate fi codificat după modurile de codificare ale numerelor.
orientat, algoritmul se numeşte de obicei schemă logică sau Pentru procesarea şi transmiterea informaţiei prin intermediul
organigramă. calculatoarelor este necasară codificarea numerică binară.

4
Istoric, primul cod de reprezentare binară a literelor şi
cifrelor a fost codul Morse. Calculatoarele utilizează alte coduri START

binare. Reprezentarea caracterelor pe suporturi magnetice sau


în memoria calculatorului se face cu ajutorul codului Hollerith.
Doresc să citesc o carte?
Două împrejurări obiective stau la baza utilizării
calculatoarelor ca auxiliare ale gândirii umane. Prima dintre ele, Da
afirmă Dominique Dubarle, filosof al culturii, este posibilitatea ''de a Caută o carte în bibliotecă
constitui o reprezentare materială activităţilor mentale sau, cum
spun logicienii, a termenilor gândirii... A doua dintre aceste
posibilităţi este aceea de a opera în mod ştiinţific, matematic, Am găsit vreuna necitită?
asupra acestor reprezentări materiale, într-un fel care să Da Nu
corespundă regulat anumitor operaţii mentale''. În termenii cu care Împrumută una de la fratele tău
suntem obişnuiţi, cele spuse de filosoful francez nu înseamnă
altceva decât posibilitatea formalizării problemelor pe care
intenţionăm să le prelucrăm automat, adică disocierea planului Este acasă?
semantic de cel formal şi abordarea problemelor numai în acest din Da
urmă plan. Atunci când se codifică numeric informaţia, nu se face
Cumpără de la librărie
altceva decât să se elaboreze o listă completă a elementelor
formale care apar în problema noastră. Sensul fiecărei valori va fi
deci substituit în manipularea lui prin expresia numerică de cod Am bani?
care îi corespunde şi care nu este altceva decât rangul
Da Nu
respectivei valori în listă. În acest fel informaţia semantică este
formalizată; sensul, care nu mai poate fi aflat decât consultând La ora asta este deschis?
lista, a fost desprins de formă. Strict vorbind, analiza rezidă în Da Nu
reducerea a ceea ce în mod uzual numim cunoştiinţe la structuri Du-te şi cumpără
numerice, algoritmizarea nefiind la rândul ei altceva decât
găsirea unui model formal care să ne indice, în termenii unei Mergi şi
Citeşte plimbă-te Eroare
logici binare stricte, ce operaţii urmează să fie efectuate şi în ce
ordine pentru obţinerea rezultatelor dorite. Este vorba de găsirea
sistemului de relaţii care leagă informaţiile-date de informaţiile-
rezultate. Acest sistem reprezintă algoritmul de calcul ce poate fi START
redat grafic sub forma schemei logice sau organigramei.

5
Black Box devine White Box ştiinţifice, FOXPRO pentru probleme specifice activităţilor de
gestiune, economice şi comerciale.
Cu traducerea schemei logice într-un limbaj de 2. în al doilea rând, limbajele de programare automată
programare automată (LPA) accesibil maşinii se sfârşeşte fiind independente de maşina pe care sunt folosite, trebuie
traducerea unei probleme pentru a putea fi prelucrată automat. traduse în limbajul maşinii pentru a fi ''înţelese'' de ea, ceea ce nu
Programul este alcătuit dintr-un set de instrucţiuni redactate în se poate face decât dacă în memorie există un program de
limbaj de programare automată şi capabile să determine traducere numit compilator. În funcţionarea compilatorului se disting
acţiunile maşinii, după ce în prealabil au fost introduse în trei faze: a) editarea, care constă în identificarea elementelor
memoria acesteia. semantice ale textului (semne, constante numerice etc.); b) analiza
Programarea reprezintă deci tocmai trecerea de la şirul sintactică, prin care se determină rolul fiecărui element în funcţie de
de operaţii al schemei logice la şirul de caractere al programului. poziţia pe care o ocupă în frază; c) generarea textului în limbajul
Pentru aceasta, trebuie să reuşească trecerea de la maşinii care, spre deosebire de primele două faze, diferă de la
particularităţile algoritmului la particularităţile funcţionale ale maşină la maşină.
maşinii. În momentul în care în calculator există, în afara softului
Sub raport calitativ şi chiar istoric, există trei nivele (alcătuit din aşa numitele programe de asistenţă) şi programe
posibile ale codificării algoritmului într-un limbaj accesibil curente de aplicaţii, atunci întregul ansamblu de programe
calculatorului: nivelul 0 (programarea în limbaj maşină), nivelul 1 prezente în maşină constituie sistemul de operare. Un program
(programarea în limbaj de asamblare, denumit uneori şi limbaj de aplicaţii nu este altceva decât un algoritm de calcul transpus
simbolic), şi nivelul 2 (programarea în LPA). într-o formă accesibilă maşinii, adică într-un limbaj de
Nivelul limbajului de programare automată este cel mai programare automată pe care calculatorul respectiv îl ''înţelege''.
avansat; el se apropie cel mai mult de limbajele naturale şi în Practic, el este un şir de instricţiuni care se execută de obicei
special de forma logică a acestora ipostaziată în limbajul secvenţial, cu ajutorul lor prelucrându-se numai mulţimi de
matematic. În aceeaşi măsură ele sunt mai distanţate de limbajul numere.
maşinii. Limbajele de programare automată au două În limbajul maşinii, forma elementară de comunicare cu
caracteristici fundamentale: aceasta şi care este în acelaşi timp suportul informaţional al
1. în primul rând ele sunt ''orientate pe problemă'', adică prelucrărilor efective, instrucţiunea este alcătiuită din trei părţi,
structura lor este astfel concepută încât să ofere facilităţi în rezervate, în ordine, adresei operatorului, celei a operandului şi
prelucrarea unei clase particulare de probleme. De exemplu adresei instrucţiunii în memorie.
până în anii ’80 majoritatea programelor comerciale au fost Operatorul sau funcţia de prelucrare se alege dintr-un
scrise în COBOL iar programele ştiinţifice erau scrise în repertoriu de funcţii pe care maşina este capabilă să le execute
FORTRAN. Ulterior acestea au fost înlocuite de programe cum şi care sunt specificate în documentaţia ei.
ar fi: AUTOCAD, MATCAD şi altele pentru probleme tehnico-

6
Operandul este numărul asupra căruia se execută amănunţime calculatorului ce operaţii trebuie să execute, ci
prelucrarea. cheamă numele etichetei subprogramului respectiv. Utilizatorul
Adresa instrucţiunii este un alt număr care indică locaţia nu se va concentra în materialul pe care îl elaborează decât pe
respectivei instrucţiuni în memorie. O instrucţiune va arăta astfel: activitatea de concepţie, creatoare; iată, deci, cum colaborarea
15/114 - 217. Fiecare din numerele componente este, deci, cu maşina nu duce la înecarea intelectuală în rutină, ci la
''denumirea'' unei operaţii sau a unei adrese. Cu cât limbajul de debarasarea de elementele stereotipe şi concentrarea spiritului
prelucrare automată este mai evoluat în raport cu limbajul numai pe ceea ce este creator.
maşinii, cu atât ''denumirile'' sunt mai apropiate de limbajele
naturale, rămânând ca asamblorul sau compilatorul să traducă Limbaje: analogii funcţionale
aceste ''nume'' în limbajul maşinii. Există şi denumiri de o natură
mai specială, numite etichete (labels), care se folosesc pentru S-a pus problema dacă limbajele de programare
instrucţiuni sau chiar pentru blocuri de instrucţiuni (subprograme). automată sunt simple coduri sau tind către statutul unor
Dacă dorim să facem o paralelă cu creierul uman, dacă complexe semiotice apropiate de limbajele umane. Părerile sunt
hardware-ul ar fi anatomia, partea lui materială, software-ul ar împărţite. Evident este faptul că acestea sunt încă departe de
constitui ''fiziologia'', modul lui de funcţionare. Softul este prin nivelul limbajelor umane în ce priveşte dimensiunile repertoriului
definiţie ansamblul programelor prezente în permenenţă în semantic, flexibilitatea în întrebuinţare, etc. Aceste insuficienţe
calculator. Aici îşi au sediul ''facultăţile lui intelectuale''. Există fac să fie necesare limbaje diferite pentru clase diferite de
două categorii fundamentale de programe: probleme, limbaje de înalt nivel pentru scrierea unor alte limbaje
a) programele de comandă, care au rolul de a coordona de înalt nivel.
fluxul de lucrări în aşa fel încât diversele părţi funcţionale ale Este necesară totuşi consemnarea unor aspecte legate
maşinii să fie optim folosite în raport cu ansamblul de lucrări pe de natura şi evoluţia limbajelor de programare care spulberă
care acesta îl are de realizat câteva dintre prejudecăţile în virtutea cărora limbajele de
b) programele prelucrătoare; între ele se numără programere automată sunt considerate instrumente lingvistice cu
programele de traducere (din limbajul maşinii în limbajul de totul rudimentare şi incapabile de a vehicula semnificaţii
programare), programele utilitare (de interclasare, tabulare etc) evoluate. Se admite în genere că pentru a-i oferi unui sistem
şi subprogramele din biblioteca de subprograme. semiotic statutul de limbaj, el trebuie să îndeplinească o serie de
Inteligenţa artificială se leagă în special de conţinutul şi condiţii între care cele mai importante sunt:
structura bibliotecii de subprograme. Ea este depozitara efectivă a) existenţa în plan lexico-semantic a unui dicţionar care
a ''abilităţilor'' intelectuale ale maşinii. Subprogramele care o să conţină o structură de semnificaţii analogă structurii
alcătuiesc nu sunt altceva decât o colecţie de rutine dintr-un conceptelor (de exemplu, să putem folosi cuvântul ''bloc'' în loc
anumit domeniu de activitate intelectuală. Atunci când utilizatorul de ''clădire cu mai multe nivele'';
întâlneşte o etapă stereotipă de calcul, nu mai scrie în

7
b) existenţa unei gramatici, adică a unui set de reguli corelaţii între rolul unui cuvânt şi poziţia lui în frază.
care, pornind de la anumite necesităţi de exprimare stabileşte
c) ambiguitatea (omonimia, polisemia) care amplifică ADUNĂ Y (adună la aceasta valoarea din celula Y)
practic la infinit posibilitatea de expresie a unui limbaj. Ea există DEPUNE X (ia rezultatul din acumulator şi depune-l în celula X)
atât la nivel semantic cât şi sintactic. În cazul primei subfraze, X desemnează valoarea
Limbajele de programare posedă atât un repertoriu conţinută de celula respectivă din memorie, în vreme ce a treia
semantico-formal (dicţionar), cât şi un sistem de reguli sintactice subfrază desemnează numele aceleiaşi celule.
de combinare a elementelor dicţionarului (gramatică analitică). În Iată deci, din toate motivele relevate, că aceste coduri
privinţa existenţei ambiguităţii, lucrurile nu mai sunt atât de de programare sunt pe bună dreptate numite limbaje. Analogiile
explicite. Este unanim admis că un limbaj de programare trebuie cu limbajul uman nu se opresc însă aici. Istoriceşte şi chiar
să se caracterizeze prin precizia şi univocitatea ternmenilor săi. social, un limbaj de programer automată evoluează întocmai ca
Nu sunt admise conotaţii, sensuri care nu figurează în dicţionarul un limbaj uman viu. Gramaticile se dezvoltă prin adăugirea,
maşinii. Totuşi, în mod paradoxal, observându-se că un cuvânt suprimarea sau restructurarea regulilor existente, în scopul
poate avea semnificaţii diferite în funcţie de locul ocupat în obţinerii unor posibilităţi mai complexe de ''expresie''. La nivel
''frază'', specialiştii au fost puşi în situaţia de a conceda că şi în semantic, precizia calculelor, deci a transformărilor în acest plan
limbajele artificiale de acest tip se poate totuşi vorbi de variază de la o maşină la alta, aşa cum limbajele naturale
ambiguitate. variază în întrebuinţarea lor specifică de la o persoană la alta.
Un exemplu simplu ar putea fi următorul: Labilitatea în timp a limbajelor de programare este determinată
Instrucţiunea X:=X+Y este o instrucţiune de atribuire şi ar putea fi atât de necesitatea de a rezolva mereu alte probleme, de facturi
detaliată în următoarele operaţii elementare: diferite, cât şi de particularităţile maşinilor ale căror hardware
PREIA X (ia valoarea din celula X şi transfer-o în acumulator) evoluează într-un ritm rapid.

8
MICROCALCULATORUL, MEDIU ŞI CANAL DE COMUNICARE
NOŢIUNI GENERALE – ARHITECTURA SISTEMELOR DE CALCUL

CAPITOLUL 1
INIŢIERE ÎN UTILIZAREA SISTEMULUI DE CALCUL
1. PRELUCRAREA DATELOR DE-A LUNGUL ISTORIEI fig 1
3000 î.Hr. – O formă primitivă de abac este folosită în Asia.
876 î.Hr. – Prima utilizare a simbolului pentru cifra zero este atestată în India.
1620 – Edmund GUNTER din Anglia inventează rigla de calcul,
precursoarea viitoarelor calculatoare electrice (fig 2).
1642 – Blaise PASCAL proiectează primul calculator mecanic deplin
funcţional ce putea efectua munca a 6 contabili; reacţia iniţială a fost destul de
firavă, cu toate acestea însă Pascalina rămânând în uz până la mijlocul secolului fig 2
XX (fig 3).
1694 – Gottfried LEIBNIZ creează o maşină de calcul ce folosea
reprezentarea binară a numerelor (0 şi 1).
1812 – Muncitorul Ned LUDD îşi instigă colegii la a distruge maşinile ce, în
opinia sa, urmau a le lua locurile de muncă. Numele său a rămas în istorie pentru a fig 3
defini pe cineva care se împotriveşte tehnologiei.
1832 – Charles BABBAGE (fig 4) proiectează primul calculator controlat de
instrucţiuni introduse de utilizator; lipsa de fonduri a făcut ca proiectul să nu se
finalizeze niciodată.
1854 – George BOOLE publică propriile cercetări asupra logicii simbolice, fig 4
care peste zeci de ani vor sta la baza ştiinţei calculatoarelor.

9
MICROCALCULATORUL, MEDIU ŞI CANAL DE COMUNICARE
NOŢIUNI GENERALE – ARHITECTURA SISTEMELOR DE CALCUL

1857 – Sir Charles WHEATSTONE introduce banda continuă de hârtie ca INFORMAŢIA – informaţie, date (sub formă de numere,
suport de stocare şi citire a datelor (informaţiei). grafice sau cuvinte) organizate, sistematizate şi prezentate
1890 – Herman HOLLERITH proiectează maşina de perforat cartele, care astfel încât să aibă o semnificaţie.
permite administraţiei americane să reducă timpii de calcul de cinci ori (respectiv de
la 10 ani la 2 ani). (fig5) fig 5
1896 - Herman HOLLERITH pune bazele Tabulating Machine Company, una
din cele trei companii care prin fuzionare vor forma peste ani IBM.
1918 – este realizată de doi inventatori o maşină de calculat bazată pe
sistemul binar (cifrele o şi 1)
1937 – John ATANASOFF începe lucrul la primul calculator electronic digital,
(fig6) însă neglijează patentarea sa. Georges STIBITZ dezvoltă, în laboaratoarele
Bell, primul circuit binar.
1938 – William HEWLETT şi David PACKARD fondează HP într-un garaj din
Paolo Alto, California. Konrad ZUSE produce primul calculator ce utilizează codul
binar.
fig 6
1939 – Georges STIBITZ împreună cu Samuel WILLIAMS construieşte
Complex Number Computer, cu 400 de relee telefonice şi conectat la trei maşini
de tip teletype (precursoare ale terminatoarelor).
1944 – inginerii de la Harvard construiesc calculatorul Mark I, a cărui
fiabilitae scăzută il făcea aproape inutilizabil.
1946 – Inginerii de la Universitatea Pennsylvania, bazându-se pe munca de
pionierat a lui Atanasoff, prezintă ENIAC, primul calculator de uz general. (fig7) fig 7
1949 – John MAUCHLY dezvoltă Short Code, primul limbaj de programare
de nivel înalt.
1951 – John MAUCHLY şi John ECKERT construiesc UNIVAC I, primul ENIAC (Electronic Numerical Integrator and Computer) –
calculator comercial, ce va fi utilizat de fiscul american. Grace Murray HOPPER primul calculator digital de mare viteză. Dezvoltat în cadrul
dezvoltă AO, ce translatează programul în cod binar. În 1952 UNIVAC I “prezice” universităţii Pennsylvania, maşina era compusă din peste 17.000
cu acurateţe că la alegerile prezidenţiale candidatul Dwight EISENHOWER va tuburi electronice, 70.000 de rezsitoare şi 6.000 de întrerupătoare.
Pachetul de 3 tone efectua 5.000 de adunări pe secundă.
câştiga în faţa lui Adlai STEVENSON, în ciuda estimărilor specialiştilor.
10
MICROCALCULATORUL, MEDIU ŞI CANAL DE COMUNICARE
NOŢIUNI GENERALE – ARHITECTURA SISTEMELOR DE CALCUL

1951 – IBM produce modelul 650, primul calculator intrat în producţie de


masă. Compania a produs 1.500 de exemplare până la scoaterea sa de pe piaţă.
1955 – Narinder KAPANY produce fibra optică. American Airlines instalează
prima mare reţea de calculatoare, construită de IBM, ce conectează 1.200 de
terminale teletype-writer. fig 8
1956 – IBM dezvoltă primul hard disc, denumit RAMAC. Programatorii de la
IBM scriu limbajul de programare FORTRAN.
1958 – Texas Instruments construieşte primul circuit integrat. Bell Telephone
lansează primul modem. Cercetătorii de la Bell Labs inventează LASER-ul.
1958 – Grace Murray HOPPER (fig8) şi Charles PHILLIPS inventează
limbajul COBOL (Common Busines Oriented Language). Folosindu-se doar de
abac, profesorul chinez LeeKAICHEN efectuează calcule mai rapid decât
calculatoarele din Seattle, New Zork şi Taipei.
1960 – Digital Equipment Corporation dezvoltă primul calculator comercial
(PDP-1) dotat cu tastatură şi monitor.
1963 – Douglas ENGELBART dezvoltă primul mouse la Stanford Research
Institute. Două decenii mai târziu Macintosh-ul îl va face o componentă standard a fig 9
calculatoruluiului. (fig9)
1964 – American Standard Association adoptă ASCII ca standard pentru
codarea informaţiei în vederea transmiterii.
1965 – Digital Equipment Corporation construieşte primul minicalculator la
un preţ de 18.000 USD. Este lansat limbajul simplificat de programare BASIC; mai
târziu al va deveni limbajul standard pentru PC-uri.
1968 – Se fondează INTEL. fig 10
1969 – Apare ARPAnet, precursoarea Internet-ului (fig10). Apare aşa-
numita “bubble memory”, ce permite calculatorului să reţină informaţia chiar după
ce a fost oprit din funcţionare.

11
MICROCALCULATORUL, MEDIU ŞI CANAL DE COMUNICARE
NOŢIUNI GENERALE – ARHITECTURA SISTEMELOR DE CALCUL

1970 – Este lansat primul floppy disc (fig11). INTEL pune la punct primul
cip de memorie ca putea stoca 1024 de BIŢI de informaţie. Este lansată imprimanta
cu tambur. Bell Labs dezvoltă Unix-ul. Unitatea de masura pentru a
1971 – Texas instruments lansează primul calculator de buzunar. Apar informatiei se numeste BIT.
fig 11 Trebuie acceptata aceasta unitate
imprimantele cu ace. Niklaus WIRTH dezvoltă limbajul de programare PASCAL.
de masura la fel ca secunda,
1972 – Ray TOMLINSON inventează e-mail-ul. Programatorii de la Bell kilogramul, metrul… Un bit este o
Labs pun la punct limbajul de programare C. entitate care poate lua numai
De aici începe istoria microcalculatoarelor valorile 1 sau/si 0 si care
1973 – Apare în Franţa primul microcalculator. Construit pe un reprezinta modul prin care se
codifica intern informatia spre a
microprocesor I8008, cu o memorie de 256 de biţi, putând fi extinsă până la 2kB.
fig 12 putea fi utilizata de calculator.
1975 – În California apare primul sistem de calcul denumit Apple II – care a Orice informatie introdusa pe
fost numit calculator personal (PC) (fig12). IBM lansează imprimanta cu laser. calculator este transformata in
1976 – IBM pune la punct tehnologia de imprimare cu jet de cerneală. siruri de valori 1 si 0, pentru uzul
1977 – Bill GATES şi Paul ALLEN fondează în mod oficial Microsoft.Apple sistemului de calcul. Operatorul
de calculator nu vede aceasta
lansează Apple II, primul calculator personal (PC) preasmblat. Apple II va conduce
transformare. Prin definitie, un sir
piaţa de PC-uri până la apariţia IBM-PC (fig13). de 8 biti formeaza 1 byte sau
1978 – Este lansat Wordstar, care devine în scurt timp cel mai popular 1 octet.
procesor de texte. 1 KB = 1 KO = 1024 O = 1024 B.
1980 – Firma IBM destină o echipă de 14 oameni pentru a realiza primul Multiplii folositi in exprimarea
cantitatii de informatie sunt:
calculator personal al firmei. Acest calculator realizat cu elemente externe fig 13
KB = 1000B
concernului avea urmatoarele caracteristici: microprocesor de tipul I8088 de 16 biti MB = 1000 KB
(care functiona la o frecventa de 4,77MHz.), o unitate de disc flexibil de 120 KO, o GB = 1000 MB
imprimanta de tip Epson, un monitor monocrom si un sistem de operare realizat de TB = 1000 GB.
firma Microsoft. Capacitatea de memorare era de 128 KO, care putea fi extinsa
pana la 640 KO.

12
MICROCALCULATORUL, MEDIU ŞI CANAL DE COMUNICARE
NOŢIUNI GENERALE – ARHITECTURA SISTEMELOR DE CALCUL

1983 – Apple lansează Lisa, la un preţ de 9.995 USD. Este primul calculator
ce foloseşte o interfaţă utilizator grafică şi un mouse. IBM realizează PC/XT. INTERFAŢA este un dispozitiv carea asigura cuplarea a doua
dispozitive care au semnale diferite. Permite cuplarea tastaturii,
1984 – IBM realizează un calculator bazat pe un microprocesor I80286, care imprimantei, monitorului, mous-lui
funcţiona la 6Mhz., denumit IBM PC/AT. Are loc debutul CD-ROM-ului. Apple
lansează Macintosh. Apar primele modemuri de 2.400 baud-sec. Hewlett-Packard
INTERFAŢA GRAFICĂ este un produs software care permite
lansează primele imprimante laser personale, LaserJet. operatorului sa utilizeze calculatorul cu usurinta, prin intermediul
In anii care au urmat s-a actionat preponderent pentru imbunatatirea unor simboluri grafice.
tehnologiei: marirea frecventei de lucru (care duce implicit la marirea vitezei de
lucru), marirea capacitatii memoriei, marirea capacitatii discurilor fixe, marirea
rezolutiei monitorului color, marirea si diversificarea interfetelor cuplate la sistem. fig 14
1985 – Este fondată America Online(fig14). Microsoft dezvoltă Windows 1.0
pentru IBM PC. Bill GATES (fig15)şi John SCULLEY, CEO Apple, semnează un
acord confidenţial ce dă dreptul companiei Microsoft să folosească elementele
grafice ale interfeţei grafice Apple în Windows.
1988 – Microsoft lansează Windows 2.03, ale cărui ferestre suprapuse
declanşează un lung proces (6 ani) cu Apple.
1989 – Tim BERNERS-LEE inventează World Wide Web-ul
1990 – Intel lansează I80486. Este lansat Windows 3.0. fig 15
1993 – Intel lansează tehnologia Pentium. Marc ANDREESSEN şi Eric
BINA lansează Mosaic, primul browser Web grafic.
1994 – Iomega lansează discurile Zip (fig16). Marc ANDREESSEN
colaborează la fondarea Netscape.
1995 – Microsoft lansează Windows 95 şi Office 95. Este standardizată fig 16
tehnologia DVD. Jeffrez BEZOS fondează Amazon.com. Netscape devine
companie publică. fig 17
1997 – Sunt lansate pe piaţă playerele DVD.
1998 – Are loc explozia comerţului electronic şi 30 milioane de utilizatori
achiziţionează bunuri online.
1999 – Linux-ul ajunge în prim plan (fig17).
13
MICROCALCULATORUL, MEDIU ŞI CANAL DE COMUNICARE
NOŢIUNI GENERALE – ARHITECTURA SISTEMELOR DE CALCUL

2. GENERAŢII DE SISTEME DE CALCUL


Deşi sistemele de calcul au o istorie bogată, majoritatea descoperirilor şi
facilităţilor care au condus la construirea PC-ului datează din ultimii 50 de ani.
Aşa cum am arătat anterior în 1951 John MAUCHLY şi John ECKERT
construiesc primul calculator comercial – UNIVAC I. Acesta este prezentat la
televiziunea naţională americană în ziua alegerilor din 1952. Pe măsura primirii
rezultatelor competiţiei prezidenţiale americane, salariaţii firmei REMINGTON
RAND, producătoarea calculatorului UNIVAC I, le introduceau în acesta, care era
programat să anticipeze cîştigătorul pe baza rezultatelor parţiale. UNIVAC a
anticipat corect rezultatele şi astfel a cîştigat imediat credibilitatea publicului
american.
Începând cu UNIVAC şi alte calculatoare similare, dezvoltarea sistemelor de
calcul comerciale a cuprins patru etape distincte, numite generaţii. Astăzi ne aflăm
la graniţa celei de-a cincea.

Prima generaţie: Tuburi cu vid (1942-1956)


Calculatoarele din prima generaţie, cum a fost UNIVAC, prelucrau datele
utilizând tehnologiile tuburilor cu vid (fig18) experimentate pentru sistemele ABC,
ENIAC şi EDVAC. Aceste calculatoare erau numite sisteme mainframe (cadru
principal) datorită scheletului de metal utilizat pentru susţinerea tuburilor cu vid. fig 18
Dacă s-ar utiliza şi astăzi tehnologia tuburilor cu vid, un sistem mainframe modern
ar avea dimensiuni comparabile cu ale unui zgârie-nori.
14
MICROCALCULATORUL, MEDIU ŞI CANAL DE COMUNICARE
NOŢIUNI GENERALE – ARHITECTURA SISTEMELOR DE CALCUL

Stocarea datelor în calculatoarele din prima generaţie se realiza pe tamburi


magnetici. Programele stocate erau scrise în limbaj maşină, adică în secvenţe de 0
şi 1 care reflectau direct contribuţie lui George BOOLE. Fiecare producător crea
propriul său limbaj maşină.
Către sfârşitul anului 1944, John von NEUMANN (fig19), membru al
proiectului Manhattan care a creat bomba atomică şi cosultant al multor lucrări
ştiinţifice în timpul războiului a vizitat proiectul ENIAC. În urma discuţiilor avute
von NEUMANN a conceput o tehnică de stocare a programelor şi a scris lucrarea
„Prima schiţă raport despre EDVAC”, în care descria structura unui calculator
digital.
Calculatorul conceput de von NEUMANN conţinea cinci părţi (fig20):
- o unitate de intrare asemănătoare unei tastaturi ce permitea introducerea
informaţiilor în calculator;
- o zonă de memorie pentru stocarea programelor şi a datelor;
- o unitate aritmetică pentru efectuarea calculelor;
fig 19
- o unitate de control care realiza transferul instrucţiunilor programului şi a
datelor între memorie şi unitatea aritmetică;
- un dispozitiv de ieşire cum ar fi o imprimantă.
Lucrarea lui von NEUMANN a fost publicată pe scară largă şi a schimbat
semnificativ modul de proiectare al calculatoarelor. (Aproape toate calculatoarele
construite după ENIAC au fost calculatoare von Neumann).
Grace HOPPER, care a lucrat în anii 40 la calculatorul MARK, a realizat în
1952 primul compilator – un program care traduce limbajul de programare în
limbaj maşină. Compilatoarele au schimbat modul de programare, permiţând
programatorilor să introducă numere şi litere în locul secvenţelor de 0 şi 1. fig 20

A doua generaţie: Tranzistoare (1956-1963)


În 1948, trei fizicieni ai laboratoarelor BELL au descoperit un nou tip de
cristal numit germaniu. Germaniul nefiind un conducător de electricitate atât de bun
15
MICROCALCULATORUL, MEDIU ŞI CANAL DE COMUNICARE
NOŢIUNI GENERALE – ARHITECTURA SISTEMELOR DE CALCUL

ca oţelul sau cuprul, dar mai bun decât alte materiale cum ar fi sticla sau cauciucul
a fost denumit material semiconductor.
A urmat descoperirea altor materiale semiconductoare, inclusiv siliciul, care
erau confecţionate din materii brute uşor de procurat – pietre sau nisip. Cercetătorii
au descoperit că, prin adăugarea altor materiale unui semiconductor (adică prin
dopare), rezulta un material capabil să acţioneze ca un redresor sau amplificator
electric. Acest material a primit numele de tranzistor (fig21): şi era în măsură să
înlocuiască tuburile cu vid.
Dimensiunile tranzistoarelor erau mult mai mici (cam a cincizecea parte din
dimensiunea unui tub cu vid), furnizau mai multă energie şi erau mai rezistente
decât fragilele tuburi cu vid produse din sticlă. Către sfârşitul deceniului, fig 21
tranzistoarele au luat locul tuburilor cu vid din sistemele de calcul, televizoare,
aparate de radio. Astfel aplicaţiile care utilizau tranzistoarele erau numite „în stare
solidă”, întrucât tranzistoarele erau mai rezistente. Tehnologia „în stare solidă” a
fost utilizată pentru construirea primelor supercalculatoare, destinate gestionării
unor cantităţi mari de date şi efectuării unor calcule rapide. În anul 1959, DIGITAL fig 22
EQUIPMENT CORPORATION (DEC) a creat minicalculatorul PDP-1 (fig22). În anii
’60, calculatoarele mainframe din a doua generaţie erau fabricate de companii cum
ar fi IBM, HONEYWELL şi SPERRY-RAND (în prezent componentă UNISYS) fiind
utilizate pe scară largă în afaceri importante.
În cea de-a doua generaţie de calculatoare, îmbinarea între limbajele de
programare de nivel înalt cum ar fi COBOL şi FORTRAN şi conceptul de program stocat
inventat de von NEUMANN a dus la crearea unor sisteme de calcul de uz general,
foarte flexibile. Un astfel de program putea fi încărcat rapid în memoria calculatorului
(construit pe tranzistori), putea fi rulat uşor şi apoi înlocuit cu un alt program.

A treia generaţie: Circuite integrate (1964-1971)


Tranzistoarele erau deja utilizate de aproximativ 12 ani, devenind mai
compacte şi mai fialbile pe măsura perfecţionării procesului de fabricaţie. La
16
MICROCALCULATORUL, MEDIU ŞI CANAL DE COMUNICARE
NOŢIUNI GENERALE – ARHITECTURA SISTEMELOR DE CALCUL

sfârşitul anilor ’50, tranzistoarele ajunseseră de dimensiuni foarte mici încât a


apărut ideea combinării acestora într-un singur dispozitiv. Astfel în 1958, inginerul
Jack KILBY a proiectat primul circuit integrat, care conţinea trei componente într-un
singur modul din siliciu de cuarţ.
În acelaşi timp inginerul Jack HOERNI descoperă un mod de a fabrica
tranzistoare plate, care au permis construirea unor modele de circuite integrate
plate – cipuri pentru calculatoare. Perfecţionarea tehnologiilor a determinat
includerea unui număr din ce în ce mai mare de componente într-un cip. Astfel
dimensiunile calculatoarelor erau în continuă scădere, dar preţul componentelor –
în special al cipurilor rămânea destul de ridicat. fig 23
Un alt proces major al celei de-a treia generaţii a fost crearea sistemelor de
operare. Acestea permiteau controlul instrucţiunilor de bază ale unui calculator,
inclusiv deplasarea instrucţiunilor şi datelor între unitatea de prelucrare şi memorie,
tipărirea şi citirea informaţiilor de pe disc.
Cu toate progresele înregistrate de tehnologia sistemelor de calcul, până la
calculatoarele personale moderne mai era încă un drum lung de străbătut.
Expresia magică a anilor ’60 a fost time-sharing-ul. Datorită acestei tehnici,
utilizatorii nu mai trebuiau să „stea la coadă” ca să lucreze la un calculator;
calculatorul „trecea” de la un utilizator la altul, acordându-i fiecăruia câte un scurt
fig 24
interval de timp. Întrucât calculatoarele lucrează mai rapid decât oamenii, utilizatorii
puteau lucra într-un ritm constant fără să observe că sistemul „lucrase cu altcineva”
în ultima zecime de secundă. NOTĂ
Un pas important al generaţiei a treia a fost făcut de inginerul Douglas Trecerea de la o generaţie la alta nu are loc peste noapte.
Când a fost inventat tranzistorul, existau încă stocuri
ENGELBART (fig23), care a avut ideea ca sistemele de calcul să furnizeze datele întregi cu tuburi cu vid care aşteptau să fie utilizate. Multe
de ieşire prin intermediul unor dispozitive cu tuburi catodice similare televizoarelor calculatoare din generaţia adoua conţineau atât tuburi cu
(nu la imprimantă) şi care să permită în acelaşi timp utilizatorului să manipuleze vid, cât şi tranzistoare, iar tranzistoarele au fost folosite
imagini şi să introducă texte. În anul 1968, ENGELBART şi-a susţinut proiectul într- împreună cu circuitele integrate la construirea
o conferinţă despre calculatoare, prezentând schema unui sistem care conţinea o calculatoarelor din a treia generaţie.
tastatură şi un dispozitiv de indicare denumit mouse – confecţionat din lemn (fig24)
17
MICROCALCULATORUL, MEDIU ŞI CANAL DE COMUNICARE
NOŢIUNI GENERALE – ARHITECTURA SISTEMELOR DE CALCUL

În 1970, ENGELBART a proiectat mai multe interfeţe utilizator prevăzute


cu mai multe ferestre (predecesoarele sistemului Windows), şi a implementat un
sistem de poştă electronică bazat pe un sistem mainframe.
Cu toate acestea marile companii de pe piaţa sistemelor de calcul – IBM,
DEC, SPERRY – nu credeau încă în existenţa unei pieţe de desfacere pentru
sistemele de calcul uşor de utilizat şi orientate pe imagini.

A patra generaţie: Circuite microminiaturizate (1971 - )


La începutul anilor ’70, dimensiunile circuitelor integrate erau în continuă
scădere. Tehnica integrării pe scară largă (LSI – large scale integration) a permis
producătorilor să includă sute de componente într-un singur cip. Această tehnică a
fost înlocuită curând cu VLSI (integrare pe scară foarte largă – very large scale
integartion), care permitea includerea a sute de mii de componente într-un cip.
Numărul componentelor dintr-un cip a ajuns de ordinul milioanelor, prin utilizarea
ULSI (integrării pe scară ultra largă). fig 25
În anul 1970, o companie mică numită INTEL (în prezent cel mai mare
producător de cipuri din lume) a instalat toate componentele esenţiale ale unui
sistem de calcul într-un singur cip: microprocesorul. În fig 25 este prezentat un
microprocesor INTEL pe o pastilă de aspirină.
Crearea microprocesorului a transformat în realitate viziunea lui
ENGELBART privind calculatoarele personale. Primul microprocesor comercial a
devenit disponibil în 1971. Cu toate acestea primul calculator personal comercial de
succes – APPLE II – a fost produs abia în 1976. (fig26)

A cincea generaţie (a viitorului)


Peste câţiva ani, se va învăţa despre cea de-a cincea (şi poate a şasea şi a
şaptea) generaţie de sisteme de calcul. În acest moment, în lumea întreagă sunt fig 26
testate tehnologiile necesare celei de-a cincea generaţii. Oamenii de ştiinţă
lucrează la proiecte de inteligenţă artificială – programe de calculator capabile să
18
MICROCALCULATORUL, MEDIU ŞI CANAL DE COMUNICARE
NOŢIUNI GENERALE – ARHITECTURA SISTEMELOR DE CALCUL

gândească similar unei fiinţe umane. Acest proces poate dura ani mulţi; întrucât
numeni nu ştie cu exactitate cum funcţionează inteligenţa umană, iar programele de
acest gen sunt dificil de creat.
Unele descoperiri preliminare sunt aplicate în sisteme expert (destinate
bibliotecilor, luptei împotriva criminalităţii, îmbunătăţirii sănătăţii) şi într-un domeniu
numit logica fuzzy (fuzzy = vag).
Un alt domeniu de cercetare implică modul de construire a calculatoarelor:
arhitectura sistemelor de calcul. Calculatorul von NEUMANN conţinea un singur
procesor, dar foarte mulţi ingineri sunt de părere că următoarea generaţie va fi
aceea a calculatoarelor cu prelucrare paralelă care utilizează mai multe
microprocesoare, permiţând astfel creşterea vitezei şi a eficienţei.
Este foarte posibil ca procesoarele viitorului să fie fabricate folosind noi
materiale. În acest sens, atât în domeniul ingineriei electrice cât şi în cel al
sistemelor de calcul se desfăşoară o competiţie strânsă privind crearea unui
supraconductor viabil. Materialele supraconductoare reprezintă semiconductori
care opun mult mai puţină rezistenţă la trecerea curentului electric. O rezistenţă mai
mică înseamnă mai puţină căldură degajată, o viteză sporită şi o eficienţă
superioară.
O altă componentă a tehnologiei din generaţia a cincea este dispozitivul de
stocare optic. Stocarea optică utilizează tehnologia laser pentru scrierea şi citirea
informaţiilor. Dispozitivele cu laser au două avantaje: capacitatea şi durabilitatea.
Compact-discurile utilizate pentru stocare au o capacitate incredibilă şi pot conţine
o cantitate de informaţii de mii de ori mai mare decât discurle magnetice de aceeaşi
dimensiune. Laserul nu atinge defapt suprafaţa discului, deci discurile optice sunt
mai puţin fragile decât alte forme de stocare a datelor. De fapt discurile optice
reprezintă numai începutul: deja a fost construit prototipul unui cub de stocare
optică. Acesta poate conţine un volum de informaţii de sute de ori mai mare decât
discurile optice.

19
MICROCALCULATORUL, MEDIU ŞI CANAL DE COMUNICARE
NOŢIUNI GENERALE – ARHITECTURA SISTEMELOR DE CALCUL

3. NOTIUNI GENERALE. ARHITECTURA SISTEMULUI DE CALCUL


Sistemul de calcul – poate fi definit ca un ansamblu de echipamente Echipamente HARDWARE: unitatea centrală, magistralele,
(hardware sau hard) puse in functiune si exploatate prin intermediul unui set de memoria internă, sistemele de intrare-ieşire
Resurse SOFTWARE: limbaje de programare, programe
programe (software sau soft - fig 27) in vederea prelucrarii informatiilor. utilitare, sisteme de gestiune a informaţiei, programe de grafică,
Prelucrarea informatiilor prin intermediul unui sistem de calcul consta in editoare de text, calcul matemetic, proiectare asistată, programe
efectuarea de catre acesta a unei succesiuni de operatii ce descriu algoritmul de de contabilitate, antivirus, comunicaţii
rezolvare al problemelor respective.
Operatiile in cadrul sistemului de calcul sunt realizate prin intermediul
procesorului.

Schema bloc generala a unui sistem de calcul


Pentru a executa o anumita operatie procesorul (fig28) trebuie sa cunoasca fig 27
tipul operatiei si datele de prelucrare (operanzi). Aceste informatii sunt transmise
prin intermediul unor comenzi elementare numite instructiuni. PROCESORUL este echipamentul
Succesiunea de instructiuni care descrie algoritmul de prelucrare formeaza sau dispozitivul capabil sa execute
un program. un set de instructiuni, sa formeze
Din punct de vedere functional procesorul trebuie sa fie format dintr-o unitate adresele acestora, sa le citeasca
dintr-o memorie care pastreaza
de comanda (care are rolul de a dirija si coordona activitatea intregului sistem) si programul pe timpul executarii
unitatea de prelucrare (care realizeaza operatiile aritmetice si logice). acesteia (memoria nu este
Datorita rolului procesorului intr-un sistem de calcul, in foarte multe situatii componenta a procesorului – are
acesta mai este numit si unitate centrala. fig 28 insa cces la ea).
20
MICROCALCULATORUL, MEDIU ŞI CANAL DE COMUNICARE
NOŢIUNI GENERALE – ARHITECTURA SISTEMELOR DE CALCUL

Microprocesorul (fig29)este un circuit integrat care implementeaza cea mai


mare parte a functiilor unui procesor traditional, adica este capabil sa efectueze
operatii aritmetice si logice sub controlul unui program. Este deci un procesor
microprogramat.
Indiferent de tip microprocesorul trebuie sa contina:
- unitatea aritmetica si logica (UAL) sau operator binar este destinata
pentru efectuarea operatiilor aritmetice si logice;
- memoria temporara sau registre (o succesiune de circuite electronice
care permit memorarea) are rolul de a pastra anumite informatii pe timpul
executiei unui program;
- unitatea de comanda si control genereaza semnalele adecvate fiecarei
operatii de codificare. fig 29
In general microprocesorul executa un program prin repetarea urmatorilor MEMORIE INTERNA
pasi: UNITATEA
ROM RAM
- incarcarea instructiunilor de memorare; CENTRALA
- citirea unui operand, daca este necesar;
MICRO
- executarea instructiunilor (operatiilor); PROCESOR
- scrierea rezultatului daca este necesar. MAGISTRALA
Coprocesorul matematic: acesta este un procesor care are ca scop calculul
matematic ultra-rapid. Coprocesorul preia din sarcina microprocesorului calculele
matematice solicitate de anumite activitati, crescand astfel viteza de ansamblu a INTERFATA INTERFATA
INTRARE IESIRE
sistemului de calcul. Situatii ca: realizarea reclamelor, proiectarea asistata, CIRCUITE
realizarea efectelor speciale etc. necesita obligatoriu existenta coprocesorului AUXILIARE
matematic. Altfel, respectivele activitati sunt fie imposibil de indeplinit, fie mult prea
DISPOZITIVE
lente. PERIFERICE
SISTEM DE
Pentru realizarea unui sistem de calcul cu ajutorul unui microprocesor este INTRARE-IESIRE
necesar ca acestuia sa i se aduge o memorie si niste circuite de interfata pentru
conectarea dispozitivelor periferice. Schema bloc generală a unui sistem de calcul
21
MICROCALCULATORUL, MEDIU ŞI CANAL DE COMUNICARE
NOŢIUNI GENERALE – ARHITECTURA SISTEMELOR DE CALCUL

Legatura dintre aceste componente: microprocesor – memorie – interfete se PLACA DE BAZĂ este principala placă de circuite din unitatea
realizeaza prin intermediul magistralei (BUS). centrală. Pe aceasta se găsesc principalele componente electronice.
Magistrala reprezinta multimea conductorilor folositi in comun de mai multe Toate celelalte componebte, ca unităţile de disc (flexibil, fix) CD-
ROM, CD-RW, sunt ataşate plăcii de bază.
unitati functionale pentru transmiterea unor semnale binare. Placa de bază are socluri (fante de extensie), unde se pot conecta
In functie de semnificatia semnalelor magistralele pot fi: plăcile de extensie.
- magistrale de adrese – pe care circula informatiile care se refera
la adrese de memorie; MAGISTRALA
- magistrale de date – pe care circula numai semnale care Există diferite tipuri de magistrale, deci există diferite tipuri de fante
reprezinta date si instructiuni; de magistrale de extensie. Diferenţa între magistrale este dată de
factorii mărime şi viteză, care sunt determinaţi de numărul de fire
- magistrale de control – pe care circula semnale de comanda si utilizate la conectarea componetelor electronice ale sistemului de
control. calcul. De exemplu, în fiecare fantă de extensie există fire care
conectează placa de de extensie la firele de pe placa de bază. Cu cât
numărul firelor este mai mare cu atât creşte viteza de transmitere a
Circuitele auxiliare intregesc functiile microprocesorului pentru ca acesta datelor.
sa-si poata indeplini rolul de unitate centrala a sistemului. Acestea asigura printre Tipuri de magistrale existente pe sistemele de calcul:
- fante de magistrale ISA (Industry Standard Architecture)
altele: generarea semnalelor de tact de sincronizare, amplifica semnalele, - fante de magistrală EISA (Enhanced ISA)
gestioneaza intreruperile. - fante de magistrală PCI (Peripheral Component Interconnect)
- fante de magistrală MCA (Micro Channel Architecture)
- fante de magistrală AGP (Accelerated Graphics Port)
Memoria interna (unitatea de memorie) pastreaza pe timpul executiei unui - fante de magistrală AMR (Audio Modem Riser)
program instructiunile acestuia si datele ce se vor prelucra. Deci este “locul” in care
se tin informatiile utilizate.
Fiecare sistem de calcul are unitatea de memorie compusa din: CUM FOLOSEŞTE SISTEMUL DE CALCUL MEMORIA
1) Memorie tip ROM (Read Only Memory) – este incarcata “din fabrica” cu Modul de folosire a memoriei de pinde de tipul microprocesorului,
sistemul de operare şi de programul executat. Toate sistemele de
date necesare sistemului de calcul la pornire. Aceste date pot fi doar calcul care rulează DOS utilizează primii 640K pentru rularea
vizualizate de catre utilizatorul PC-ului, el neavand la dispozitie metode de sistemului de operare, a programelor de aplicaţii şi pentru stocarea
datelor, indiferent câtă memorie este instalată sau cât de rapid este
modificare. Este folosita pentru pastrarea unor programe speciale care procesorul utilizat.
asigura finctionarea sistemului de calcul. Continutul acestor memorii nu Multe programe sunt prea mari pentru a încăpea dintr-o dată în
poate fi distrus. La decuplarea tensiunii de alimentare continutul acestor 640K. Astfel a devenit necesară utilizarea memoriei ce depăşeşte
primii 640K pentru stocarea temporară a informaţiilor.
memorii nu se pierde, de aceea se mai spune ca este memorie nevolatila.

22
MICROCALCULATORUL, MEDIU ŞI CANAL DE COMUNICARE
NOŢIUNI GENERALE – ARHITECTURA SISTEMELOR DE CALCUL

2) Memorie tip RAM (Random Access Memory) (fig16)– este numita si


memorie cu acces aleator si contine programele si datele utilizate la un 3) Memorie CMOS - face parte din unitatea de
memorie, fiind o memorie de tip RAM (citire/scriere),
moment dat al lucrului. Permite citirea si scrierea informatiilor in orice locatie volatilă, Memorează informaţiile necesare BIOS.
a lor. Continutul memoriei RAM este in continua schimbare, pe masura ce se
lucreaza. ATENTIE: la intreruperea accidentala sau voita a alimentarii
calculatorului, continutul memoriei RAM se pierde ireversibil! Pentru a fig 30
evita pierderea datelor, se executa operatia de salvare a datelor pe
suporturi (dispozitive) de stocare. Principalele caractersitici ale memoriei
de acest tip sunt: capacitatea de memorare (care trebuie sa fie cat mai
mare) si timpul de acces (care trebuie sa fie cat mai mic).

Sitemul de intrare – iesire asigura dialogul dintre utilizator si sistemul de


calcul, adica prin intermediul lui se asigura transmiterea informatiilor în unitatea de
memorie si transmiterea rezultatelor prelucrarii din memorie pe suporturile externe
de informatie. Principalele componente ale acestui sistem sunt: circuitele de
interfata (interfete) si dispozitivele (echipamente) periferice.
Circuitele de interfata (fig30)permit conectarea dispozitivelor periferice la
magistralele sistemului si controlul acestor dispozitive fig 31
Rolul fiecarei interfete depinde in final de tipul dispozitivului periferic
conectat.
Principalel interfete care pot exista intr-un sistem de calcul sunt:
- interfete pentru ecran (fig31)– care asigura afisarea informatiei pe ecran ;
- interfete de disc flexibil – asigura conectarea uneia sau a doua unitati de
disc flexibil;
- interfata seriala – permite comunicatii seriale asincrone. De regula este
folosita pentru conectarea mouse-lui;
- interfata paralela – de regula ste folosita pentru conectarea imprimantei;
- interfata cu tastatura – are rolul de a asigura transmiterea codurilor
tastelor apasate.
23
MICROCALCULATORUL, MEDIU ŞI CANAL DE COMUNICARE
NOŢIUNI GENERALE – ARHITECTURA SISTEMELOR DE CALCUL

Echipamentele periferice.
Din punct de vedere al tipului de operatie de intrare-iesire pe care
dispozitivul periferic il poate realiza, acestea se pot grupa astfel: fig 32
- dispozitive periferice de intrare – care asigura introducerea informatiei in
sistemul de calcull
fig 34
• tastatura (fig 32)
• planseta grafica (fig 33)
• scaner-ul (fig 34) fig 33
• cititorul de cartele magnetica
• CD-ROM
- dispozitive periferice de iesire – care asigura transmiterea informatiilor
prelucrate din sistemul de calcul
fig 36b fig 36a
• imprimanta (fig 35) fig 35
• monitorul (display)
- cu tub catodic (fig 36a)
- cu cristale lichide (LCD) (fig 36b)
• ploterul (fig 37) – desenează cu ajutorul creioanelor grafice
fig 37
- dispozitive periferice de intrare-iesire – care permit introducerea cat si
scoaterea datelor in/din memorie
fig 39
• unitatea de disc flexibil fig 38
• unitatea de disc fix (fig 38)
• unitatea de caseta magnetica
• CD INSCRIPTIBIL
• unitatea de ZIP disc (fig 39)

24
MICROCALCULATORUL, MEDIU ŞI CANAL DE COMUNICARE
NOŢIUNI GENERALE – ARHITECTURA SISTEMELOR DE CALCUL

Dintre acestea, unitatile de hard disc si discheta intra in dotarea oricarui


DISCURI AX
PC, iar unitatile de CD-ROM sunt si ele prezente din ce in ce mai des in WINCHESTER
compunerea PC-urilor.
Unitatea de disc flexibil (FLOPY DISCUL sau DISCHETA) CAPETE
CITIRE/SCRIERE
Este un disc mic, portabil in afara calculatorului, utilizat in scopul de a
pastra informatia precum si pentru transferul de date de la un calculator la altul.
Capacitatea de stocare uzuala a unei dischete este de 1.44 Mbytes. Dupa fig 40
dimensiune, dischetele se clasifica astfel: dischete de 5.25 inch (notat 5.25”) si
dischete de 3.5”. În prezent se utilizeaza dischetele de 3.5”.
Unitatea de disc fix (HARD DISCUL) (fig40)
Este acel dispozitiv utilizat pentru stocarea datelor in cantitati foarte mari si
pe termen nedeterminat de lung.
Hard discul foloseşte ca suport de informaţie – discurile de tip Winchester,
care din punct de vedere fizic, tehnologic sunt realizate dintr-un ansamblu de cel fig 41
puţin 2 discuri conectate rigid pe un ax. Acest ansamblu este încasetat şi este
realizat pe discuri de 5,25 inch sau în cele mai multe cazuri pe discuri de 3,25 inch.
Uzual, veti intalni calculatoare cu hard discuri de capacitate 1.2 Gbytes, 2.1 FUNCŢIONAREA UNITĂŢILOR DE DISC
Gbytes, 4 Gbytes si mai mult. Unităţile de disc fix şi unităţile de dischetă funcţionează în
In afara de capacitatea de stocare, este de dorit ca unitatea de hard disc sa acelaşi mod. Discul şi discheta sunt acoperite cu un material
permita o scriere si o citire a informatiilor cat mai rapida. magnetic. În interiorul unităţii, capetele se deplasează deasupra
discului în rotaţie, citind şi scriind datele magnetice pe anumite
Unitatea de CD (CD-ROM) piste de informaţii. Înainte ca o unitate să poată citi sau scrie
Permite stocarea unei cantitati de informatie de aproximativ 600 - 700 informaţiile pe un disc sau dischetă, acestea trebuie să fie
Mbytes, pe termen nedeterminat de lung. Accesul la date se face foarte rapid. formatate. Formatarea înseamnă împărţirea electronică a discului
Datele NU pot fi modificate de catre utilizator. Pentru a putea inscrie date pe un CD, în piste (circulare) şi sectoare (unghiulare).
acesta trebuie sa fie de tipul CD INSCRIPTIBIL. La salvarea datelor, unitatea le copiază pe disc pe o anumită pistă
şi un anumit sector, apoi înregistrează poziţia într-un tabel de
In afara de aceste suporturi de stocare a datelor, se mai utilizeaza de alocare a fişierelor, sau FAT (File Alocation Table) (fig41), pe
exemplu BANDA MAGNETICA si DISCUL ZIP. Acestea sunt dispozitive cu disc. Când se introduce o comandă de rechemare a anumitor date,
capacitati de stocare mari, care se pot atasa in exteriorul unitatii centrale a unitatea consulă FAT pentru a afla poziţia exactă, apoi alege
calculatorului, prin cuple speciale. pista şi sectorul corect.
25
MICROCALCULATORUL, MEDIU ŞI CANAL DE COMUNICARE
NOŢIUNI GENERALE – ARHITECTURA SISTEMELOR DE CALCUL

In dotarea unui sistem de calcul mai pot intra si alte echipamente ca de


exemplu:
fig 42
- MOUSE (fig42)
Acesta este un dispozitiv atasat la sistemul de calcul, utilizat pentru indicarea
pe ecran si declansare a diferitelor actiuni. Se utilizeaza pentru lucrul cu
programele ce dispun de interfata grafica cu utilizatorul. fig 43
- PLACA DE SUNET, BOXE, ACCELERATOR GRAFIC (fig43)
Aceste echipamente constituie dotarea multimedia a unui calculator. Cu
ajutorul lor calculatorul poate sa ruleze muzica la fel ca un aparat destinat special
acestui scop, si permite actiuni care necesita o grafica pe calculator foarte
performanta.
- PLACA DE RETEA
Este utilizata pentru a putea conecta un calculator intr-o retea de calculatoare.
(fig44 – placa de reţea externă pentru laptop; fig45 – placă internă pentru PC)
- PLACA DE FAX-MODEM (sau FAX-MODEM extern) (fig 46) fig 44
Se utilizeaza pentru conectarea calculatorului la linia telefonica. Aceasta
conectare ofera posibilitatea accesului de la calculatorul propriu la reteaua Internet, fig 45
sau a transmiterii de faxuri cu calculatorul, evident utilizand software specializat.
- IMPRIMANTA fig 46
Este dispozitivul care se se ataseaza la sistemul de calcul si serveste la tiparirea pe
hartie a continutului fisierelor. Acestea pot fi LaserJet, InkJet (cu jet de cerneală),
matriciale (cu ace), cu sublimarea cernealii (foto digitală) şi alte tipuri.
- SCANNER (fig 47)
Acesta este un echipament destinat obtinerii de fisiere utilizabile din punctul
de vedere a sistemului de calcul, pornind de la informatia tiparita pe hartie, de la fig 47
fotografii. Pagina tiparita sau fotografia sunt introduse in scanner, “vazute” si
analizate de un software specializat, ceea ce determina obtinerea de fisiere de tip
imagine (sau chiar de tip text – funcţie de tipul scanerului şi softul folosit) utilizabile
prin diverse programe.
26
MICROCALCULATORUL, MEDIU ŞI CANAL DE COMUNICARE
NOŢIUNI GENERALE – ARHITECTURA SISTEMELOR DE CALCUL

4. CONECTAREA PLĂCILOR DE EXTENSIE ŞI A PERIFERICELOR


Extensibilitatea reprezintă mărimea spaţiului disponibil într-un calculator
pentru adăugarea de dispozitive de sitem hard – periferice sau memorie.
Extensibilitatea unui calculator depinde de 3 elemente:
- numărul şi tipul fantelor de extensie internă
- numărul şi tipul porturilor de extensie externă fig 48
- numărul de fante de memorie disponibile
Majoritatea utilizatorilor doresc să achziţioneze sisteme de calcul cu
posibilităţi mari de extensie, deoarece aproape sigur în viitor va fi necesară o putere
de calcul mai mare decât în prezent.
Fante de extensie (fig48)şi plăci de extensie (fig49)
Fantele de extensie sunt socluri pe placa de bază, unde se pot conecta plăci
de extensie.
Plăcile de extensie sunt plăci cu circuite, care conţin electronica ce comandă
perifericele sau adaugă memoria suplimentară.
Unele fante sunt ocupate de plăci care comandă componentele de bază ale
sistemului, cum ar fi placa adaptor video pentru monitor. fig 49
După ce au fost instalate plăcile de bază, rămân fante libere, care sunt
folosite pentru extensibilitatea sistemului de calcul.

27
MICROCALCULATORUL, MEDIU ŞI CANAL DE COMUNICARE
NOŢIUNI GENERALE – ARHITECTURA SISTEMELOR DE CALCUL

Porturi (fig 50)


Porturile sunt socluri ce sunt conectate la placa de bază sau la plăcile de
extensie. Se folosesc cabluri pentru conectarea dispozitivelor periferice la porturi. În
acest mod, perifericele şi sistemul de calcul pot comunica.
La majoritatea sistemelor de calcul există porturi pentru cuplarea
imprimantei, monitorului, tastaturii, mouse-lui.
Pot exista însă şi porturi în plus faţă de existenţa perifericelor.
Perifericele nu se pot conecta în orice port disponibil. De exemplu, monitorul
se conectează la portul adaptor video. Nu se poate conecta o imprimantă în portul fig 50
adaptorului video.
Conectorul portului şi conectorul cablului dispozitivului periferic trebuie să fie
compatibili, adică tipurile şi dimensiunile trebuie să îşi corespundă.
Un mod de a determina cu care port se potriveşte conectorul este de a fig 51
număra pinii (contactele) acestuia. Se caută un port de pe placa de bază sau placa
de extensie care să corespundă ca mărime cu conectorul (mufa) de pe cablu. De
asemenea, se observă dacă pinii ies în afară (conector tată - fig 51) sau sunt
înăuntru (conector mamă). Dacă pinii pe conector (mufă) ies în afară, portul
trebuie să aibă socluri corespunzătoare, şi invers.
Conexiunile sunt întotdeauna între conectori mamă şi conectori tată. Nu se
poate cupla un cablu cu conector tată (mamă) cu un port cu conector tată (mamă).
Tipuri de porturi existente la sistemele de calcul PC fig 52
- porturile paralele (fig52)trimit simultan toate datele, un octet o dată, prin
opt fire separate ale unui cablu. Porturile paralele sunt de obicei
denumite LPT (abreviere de la line printer). Dacă există un port paralel,
acesta este numit LPT1, al doilea va fi LPT2 etc. Porturile paralele sunt Mufe( mamă, tată) cuplare
utilizate, în principal, în conectarea împrimantelor şi nu pot transmite imprimantă, scaner (port paralel)
datele în mod eficient pe distanţe lungi. Majoritatea porturilor paralele au
25 de pini.
28
MICROCALCULATORUL, MEDIU ŞI CANAL DE COMUNICARE
NOŢIUNI GENERALE – ARHITECTURA SISTEMELOR DE CALCUL

- porturile seriale trimit datele printr-un singur fir. Aceste porturi transferă
datele mai încet decât porturile paralele, dar mai eficient pe distanţe
fig 53
lungi. Există porturi seriale cu 9 pini, dar şi cu 25. De obicei aceste porturi
sunt denumite COM (prescurtarea de la cominications). Dacă există un
port COM, acesta se va numi COM1, dacă există două, al doilea se va Mufă (mamă) cuplare mouse
numi COM2 etc. Porturile seriale sunt folosite, de obicei, pentru (port serial)
fig 55
conectarea imprimantelor seriale (imprimante care folosesc o conexiune
serială), modemurilor şi mouse-lui (fig53). fig 54
- portul de adaptor video este folosit pentru conectarea monitorului la placa
adaptorului video. Porturile de adaptor video sunt destinate unui anumit
tip de placă adaptor video. Unele porturi au conectoare cu 9 pini, altele Mufe (tată) cuplare monitor la
cu 15 pini. Adaptorul VGA (SVGA) utilizează conectori cu 15 pini, pe trei portul adaptor video
rânduri (fig54), în timp ce EGA şi CGA – tipuri de adaptori mai vechi –
folosesc un conector cu 9 pini pe două rânduri (fig55). În ultima perioadă au început
- portul SCSI permite transferul datelor la viteze mari. Porturile SCSI sunt să fie din ce în ce mai folosite
utilizate pentru conectarea dispozitivelor compatibile SCSI, cum ar fi pentru mouse porturile şi
mufele de cuplare PS2
unităţi de disc fix externe, unităţi de bandă magnetică, pentru copii de
siguranţă sau unităţi CD-ROM Se pot conecta până la 8 dispozitive SCSI
la un port SCSI (deşi controlerul este deseori considerat ca un dispozitiv,
astfel rămânând 7 disponibile). Porturile SCSI nu sunt atât de folosite ca
celelalte tipuri de porturi, în parte pentru că dispozitivele SCSI sunt scumpe.
- portul USB (Universal Serial Bus) permite conectare diferitelor periferice
(cameră WebCam, scaner, imprimantă). Este un port care duce la
standardizarea cuplării cât mai multor periferice.
NOTĂ: Problema transmiterii datelor rămâne încă de actualitate. O tehnologie
interesantă, dar deocamdată costisitoare, este cea laser. În loc de raze
laser, oamenii de ştiinţă încearcă să folosească raze infraroşii (IR). Utilizarea
IR este o soluţie “curată”, dar prezintă un dezavantaj faţă de conexiunile fig 56
radio: obstacolele bruiază transferul. (fig 56)
29
MICROCALCULATORUL, MEDIU ŞI CANAL DE COMUNICARE
NOŢIUNI GENERALE – ARHITECTURA SISTEMELOR DE CALCUL

fig 57

5. PREZENTAREA FUNCŢIILOR TASTATURII


Una din modalităţile de dispunere a tastelor pe tastatura unui PC este
standardul QWERTZ, pe care l-au folosit timp de un secol maşinile de scris. Există
însă trei standarde diferite pentru dispunerea tastelor speciale ale sistemului de TASTELE CARACTER
calcul, cum sunt Ctrl şi Alt: la tastatura cu 83 de taste, utilizată la primul sistem de ~ – tilda
calcul IBM PC; tastatura cu 84 de taste la sistemele de calcul IBM PC AT şi ` – apostrof invers
@ – “a” comercial, “a” com sau “coadă de maimuţă”
standardul actual, tastatura extinsă cu 101 taste.
# – diez
Pentru înţelegerea dispozitivului periferic voi prezenta în detaliu tipurile de taste. $ – dolar
După cum se poate observa există mai multe tipuri de taste (fig57): % – procent
a. Taste caracter (A,B,C, ..., 0, 1, 2, ..., (, %, @ etc) ^ – accent grav (sau “control”)
b. Taste săgeţi (sus, jos, stânga, dreapta) & – “and” („şi”) sau ampersand
* – asterisc
c. Taste funcţie (F1, F2, ..., F12)
- – minus
d. Taste cu acţiune bine definită (Enter, Backspace,, Esc, Tab, Print Screen, _ – linie de subliniere
Scroll Lock, Pause, Insert, Home, Delete, End, Page Up, Page Down) \ – “backslash” sau “slash” invers
e. Taste de „alternare” a tastaturii (Shift, Ctrl, Alt) / – “slash” sau bară oblică
f. Taste de setare a modului de lucru (Caps Lock, Num Lock) | – bară verticală
‘– apostrof
g. Blocul numeric
“– ghilimele
( ) – paranteze rotunde
a. Tastele caracter au un scop uşor de intuit. Apăsarea unei taste [ ] – paranteze drepte
determină recepţionarea şi afişarea pe ecran a caracterului înscris pe tastă (literă, { } – paranteze acoladă
cifră, semn de punctuaţie, caracter special). Denumirile caracterelor mai puţin < > – paranteze unghiulare
cunoscutesunt prezentate alăturat.
30
MICROCALCULATORUL, MEDIU ŞI CANAL DE COMUNICARE
NOŢIUNI GENERALE – ARHITECTURA SISTEMELOR DE CALCUL

Se observă că unele taste au înscrise două astfel de caractere.


Pentru obţinerea fiecăruia vezi tasta SHIFT TASTELE CU ACŢIUNE BINE DEFINITĂ
Enter – execuţie comandă sau trecerea la rând nou (în cazul
b. Tastele “săgeţi” determină deplasarea în direcţia specificată a editoarelor de texte)
cursorului sau a selecţiei curente. Folosirea lor este posibilă (în special) într-o Backspace – şterge caracterul aflat în stânga cursorului
aplicaţie de tip mediu. Delete- şterge caracterul aflat în poziţia curentă (sau în unele
cazuri la dreapta) cursorului
c. Tastele “funcţie” determină lansarea imediată a unei comenzi. Fiecare Esc – renunţă la meniul curent
tastă funcţie poate avea asociată o comandă. Spre exemplu, în cazul sistemului de Tab – trece le rubrica următoare sau salt cursor spre dreapta de o
operare, apăsarea tastei F3 determină afişarea ultimei comenzi tastate. valoare presetată
Fiecare program interpretează diferit tastele funcţiei, dar evoluţia Insert – schimbă modul de lucru (inserare/suprapunere)
programelor tinde către o standardizare a comenzilor asociate tastelor funcţie. Home – salt cursor la început (linie, pagină, document)
End – salt cursor la sfârşit (linie, pagină, document)
Cel mai răspândit standard de interpretare a tastelor funcţie este CUA – Page Up – salt o pagină mai înainte (sus)
Common User Access – folosit de firma Microsoft pentru realizarea pachetului Page Down – salta o pagină mai înapoi (jos)
Windows. Prin Screen – tipărşte ecranul curent la imprimantă sau
d. Tastele cu acţiune bine definită sunt taste pentru care gradul de capturează imaginea ecranului curent, care poate fi afăşată cu
standardizare a interpretării lor este foarte pronunţat. De exemplu tasta Backspace ajutorul comenzii PASTE într-un program de grafică sau de
editare text.
este interpretată de 99% din programe ca ştergere a caracterului aflat în stânga Scroll Lock – opreşte „defilarea” textului pe ecran (rândurile din
cursorului. partea de sus a ecranului nu se vor pierde)
Iată alăturat semnificaţiile impuse. Pause – opreşte afişarea pe ecran
Acestea sunt semnificaţiile cele mai des întâlnite ale tastelor prezentate.
Totuşi pot exista şi programe ce le acordă un alt înţeles special. Exemplu:
e. Tastele de “alternare” a tastaturii reprezintă o invenţie extrem de
ingenioasă: în loc de a dubla numărul de taste se adaugă o tastă! Ele se folosesc
astfel:
* Semnul asterisc (*) se obţine astfel:
- apăsare a tastei SHIFT şi menţinerea
ei apăsată

8
- apăsare a tastei “8” şi eliberarea
- apăsare a tastei de “alternare” şi menţinerea ei apăsată acesteia
- apăsare a tastei propriu-zise - eliberarea tastei SHIFT
- eliberare a testei de “alternare”

31
MICROCALCULATORUL, MEDIU ŞI CANAL DE COMUNICARE
NOŢIUNI GENERALE – ARHITECTURA SISTEMELOR DE CALCUL

În loc de a se obţine caracterul “8”, s-a detectat faptul că tasta SHIFT era
menţinută apăsată şi s-a generat celălalt caracter înscris pe tastă. Deci, cu ajutorul IMPORTANT
La tastaturile realizate în ultimul timp au mai fost
tastei SHIFT, fiecare din celelalte taste poate genera două caractere: introduse 2 taste:
- în cazul cifrelor sau al semnelor speciale, menţinerea apăsată a tastei
SHIFT determină obţinerea caracterului înscris în partea de sus a tastei ! - tasta care activează butonul START din TASK BAR
- în cazul literelor, menţinerea apăsată a tastei SHIFT determină: !"- tasta rapidă de trimitere la imprimare a fişierului
- obţinerea literei mari corespunzătoare caracterului, dacă nu este curent
activ Caps Lock
Exemple.
- obţinerea literei mici corespunzătoare caracterului, dacă este activ În general întreruperea execuţiei programului curent se
Caps Lock poate face prin comanda Ctrl-C care se obţine astfel:
Celelalte două taste de “alternare”: Ctrl şi Alt sunt folosite pentru a genera - apăsare a tastei Ctrl şi menţinerea ei apăsată
comenzi şi nu caractere suplimentare. - apăsare a tastei “C” şi eliberare a acesteia eliberare a
După cum se poate observa alăturat, operaţia a fost notată Ctrl-C, iar tasta tastei Ctrl
Folosirea alternării de taste Alt-F4 duce la închiderea
“C” nu generează caracterul “C”, ci o comandă. programului în care se lucrează.
Comenzile obţinute similar cu ajutorul tastei Alt se noatează Alt-tastă.
a. Să presupunem că în acest moment apăsarea tastei
f. Tastele de setare a modului de lucru se referă la modul în care “A” va genera litera mică “a”. Modul de lucru Caps Lock
reacţionează tastatura. este dezactivat. Dacă apăsaţi şi eliberaţi tasta Caps Lock
Caps Lock. Activează sau dezactivează generarea caracterelor mari. veţi observa că se aprinde LED-ul corespunzător din
Vezi explicaţia alăturată. partea de sus, dreapta a tastaturii. Modul de lucru Caps
Lock este acum activ şi se vor genera numai litere mari
Num Lock. Determină comportamentul tastelor din blocul numeric. corespunzătoare.
Vezi explicaţia alăturată. b. Activarea modului Num Lock (LED-ul este aprins)
determină generarea “săgeţilor” sau a comenzilor înscrise
OBSERVAŢIE pe taste. Dezactivarea acestuia determină generarea
Acesta este comportamentul majorităţii tastaturilor.Este, însă, posibil ca Num Lock cifrelor sau caracterelor corespunzătoare
să reacţioneze invers.

32
MICROCALCULATORUL, MEDIU ŞI CANAL DE COMUNICARE
NOŢIUNI GENERALE – ARHITECTURA SISTEMELOR DE CALCUL

6. PREZENTAREA FUNCŢIILOR MOUSE-lui

Mouse-ul, asemenea tastaturii, este un dispozitiv de intrare utilizat pentru


“furnizarea de informaţii” sistemului de calcul. Acesta poate fi mai uşor de utilizat decât fig 58
tastatura, deoarece nu trebuie memorate comenzi sau combinaţii de taste, se indică
un obiect sau o comandă pe ecran şi se apasă butonul de mouse pentru selecţie.
Majoritatea programelor sunt proiectate, acum, pentru a accepta mouse-ul. Deşi
se poate lucra numai cu tastatura, este mai uşor şi mai atractiv dacă există mouse.

Anatomia unui mouse fig 59


Deşi mouse-ul poate avea mărimi şi forme diferite, acesta poate fi bine manevrat.
Poziţia corectă de manevrare a unui mouse este cu degetul arătător pe
butonul din stânga al mouse-lui (fig58). Celelalte degete se pot aşeza pe celelalte
butoane sau pot dirija mouse-ul pe suprafaţa biroului.
Mouse-ul poate avea două sau trei butoane (fig59). Majoritatea programelor
utilizează butonul din stânga pentru a executa funcţii uzuale şi butonul din dreapta
sau din mijloc în scopuri speciale. În interior mouse-ul are o bilă de urmărire, care
prin intermediul unui sistem electro-optic transformă mişcările mouse-lui în
semnale pe care sistemul de calcul le poate înţelege. Unul dintre cele mai noi
dispozitive tip mouse este conceput special pentru navigarea prin Internet. fig 60
Dispozitivul GyroPoint utilizează tehnologia giroscopului (fig60).
33
MICROCALCULATORUL, MEDIU ŞI CANAL DE COMUNICARE
NOŢIUNI GENERALE – ARHITECTURA SISTEMELOR DE CALCUL

Programele proiectatate să utilizeze un mouse afişează pe ecran un indicator


de mouse. Indicatorul poate fi o săgeată sau altă formă, care au devenit din ce în ce
mai diversificate, care se mişcă pe ecran când se deplasează mouse-ul. În unele
programe indicatorul îşi poate schimba forma pentru a arăta acţiunea curentă
(redimensionare a ferestrei, salvare etc.)
Utilizatorii de laptop consideră mouse-ul un dispozitiv incomod, deoarece
necesită spaţiu pe birou. Aceştia preferă în general dispozitivele trackball, care în
esenţă reprezintă un mouse răsturnat (utilizatorul roteşte bila) (fig61).
Instrumentele trackball sunt încorporate în unele tastaturi şi calculatoare laptop. fig 61
Producătorii de sisteme laptop experimentează şi alte tipuri de dispozitive de
indicare. Unele sunt prevăzute cu un trackpoint sau cu un buton GBH (se numeşte
astfel deaoarece este amplasat la intersecţia literelor G, B şi H de pe tastatură). Un fig 62
trackpoint se mai numeşte şi cap de ştergere deoarece seamănă cu o gumă de
creion. În ceea ce priveşte alte calculatoare portabile (laptop), dispozitivul de
indicare este degetul arătător al utilizatorului. Pentru a deplasa un cursor pe ecran, Terminologie mouse
Termen Definiţie
degetul se deplasează pe o mică suprafaţă de atingere (fig62).
Punctare Se depălasează indicatorul în poziţia
(indicare) dorită pe ecran
OBSERVAŢIE
Clic Se apasă şi se eliberează butonul de
Oricare din dispozitivele de indicare prezentate necesită un timp minim de execuţie al funcţiilor curente
familiarizare. Dublu-clic Se apasă şi se eliberează butonul de
execuţie al funcţiilor curente de două ori,
Deplasării într-un anumit sens a mouse-lui îi corespunde o deplasare a indicatorului căt mai repede posibil.
de mouse pe ecranul calculatorului, care poate fi configurată în scopul mişcării cu o Notă: viteza de acţionare prin dublu-clic a mouse-lui se
anumită amplitudine a acestuia. Uneori este necesară deplasarea mouse-lui fără a poate configura, pentru a fi aleasă cea mai convenabilă
deplasa indicatorul (în situaţia când acesta ajunge prea aproape de marginea birului opţiune.
Deplasare Se apasă butonul de execuţie al funcţiilor
sau de una din marginile suportului de mouse); este suficient să se ridice mouse-ul, (drag) curente şi se menţine apăsat cât timp se
să se deplaseze în direcţia necesară şi să se pună înapoi pe birou pentru a continua deplasează indicatorul într-o altă poziţie
lucrul. Deasemenea se pot schimba configurările mouse-lui pentru lucrul cu mâna Eliberare Eliberarea butonului după deplasare
stângă. în sensul că butonul de execuţie al funcţiilor uzuale devine cel din dreapta. (drop)

34