Sunteți pe pagina 1din 3

6 GEOMETRIE DESCRIPTIVĂ

1. SISTEME DE PROIECŢIE
Construcţia reprezentărilor grafice tratate de Geometria descriptivă se bazează pe
metoda proiecţiilor.
Sistemul de proiecţie este un ansamblu de elemente şi metode cu ajutorul cărora
este posibilă trecerea unei reprezentări grafice de la un spaţiu cu un număr de dimensiuni la
un altul cu un alt număr de dimensiuni.
Sistemele de proiecţie folosite de Geometria descriptivă asociază elemente de bază
ale vederii cu elemente geometrice componente ale sistemului de proiecţie respectiv, aşa
cum se va vedea în continuare.
În general, pentru reprezentarea obiectelor din spaţiul tridimensional pe planul
bidimensional (planşa de desen) se folosesc două sisteme de proiecţie: central (conic) şi
paralel (cilindric).

1.1 Sistemul central de proiecţie


Sistemul central de proiecţie este definit de un plan oarecare [P], numit plan de
proiecţie şi de un punct S, din spaţiu, numit centru de proiecţie.
Proiecţia centrală din S a unui
punct A din spaţiu, pe planul de Centru de proiecţie
proiectie
proiecţie [P], este punctul a în care S
dreapta SA înţeapă planul [P] (fig.1.1). E M Proiectante
Analog, se poate construi şi proiecţia N
centrală, b a altui punct B situat în
partea opusă a planului de proiecţie [P], A
faţă de centrul de proiecţie. Dreapta SA m=n
sau SB poartă numele de dreaptă de
C=c b
proiecţie sau proiectantă.
Observaţii: - proiecţia centrală a
a unui punct din spaţiu este un singur [P]
punct în planul de proiecţie; B
- toate punctele din Plan dede
Plan proiecţie
proiectie
spaţiu, situate pe proiectanta SN, vor
avea proiecţia centrală suprapusă peste Fig.1.1 Proiecţia centrală
punctul n din planul de proiecţie [P],
m ≡ n. (fig.1.1);
- punctele care aparţin planului de proiecţie [P] au proiecţiile centrale
confundate cu însăşi punctele date, C ≡ c;
- punctele conţinute într-un plan paralel cu planul de proiecţie [P], a
căror proiectantă trece prin S, au proiecţiile centrale aruncate la infinit (punctul E).
Proiecţia oricărei figuri geometrice din spaţiu pe un plan se obţine prin proiectarea
mulţimii punctelor necesare pentru determinarea formei ei.
Totalitatea proiectantelor sunt concurente în centrul de proiecţie, de unde
denumirea de proiecţie centrală, determinând o suprafaţă proiectantă de formă conică, de
unde şi denumirea de proiecţie conică.
În concluzie, în sistemul centralizat de proiecţie se realizează o corespondenţă
univocă între mulţimea punctelor din spaţiul tridimensional şi mulţimea corespunzătoare
din spaţiul bidimensional. Proiecţia centrală a unui punct oarecare nu determină poziţia
acestuia în spaţiu.
SISTEME DE PROIECŢIE 7

1.2 Sistemul paralel de proiecţie

Sistemul paralel de proiecţie este definit de planul de proiecţie [P] şi de direcţia de


proiecţie D. În acest caz, centrul de proiecţie S este considerat situat la infinit, iar
proiectantele sunt paralele cu direcţia D.
Dacă proiectantele formează cu planul de proiecţie un unghi   900, proiecţia se
numeşte paralel oblică. În figura 1.2 proiecţiile a, b, c se găsesc la intersecţia
proiectantelor, duse prin punctele A, B, C, paralele cu direcţia D, cu planul de proiecţie [P].
În cazul în care proiectantele sunt perpendiculare pe planul de proiecţie, proiecţia
paralelă este ortogonală (fig. 1.3).
Direcţia
Directia de proiecţie
proiectie Proiectante
Direcţia
Directia de
de proiecţie
proiectie
M Proiectante
A
D N M
b D A
 N
m=n 
[P]
a m=n
C=c C=c
a
B [P]
Plandedeproiecţie
Plan proiectie Plan de
Plan de proiecţie
proiectie

Fig.1.2 Proiecţia paralelă oblică Fig.1.3 Proiecţia paralelă ortogonală


Având în vedere că atât în cazul proiecţiei paralele oblice, cât şi a celei ortogonale,
proiectantele generează o suprafaţă cilindrică, sistemul paralel de proiecţie este întâlnit şi
sub denumirea de proiecţie cilindrică.
În figura 1.4 sunt reprezentate proiecţiile paralele ortogonale a două drepte
concurente Δ1 şi Δ2 (a), paralele Δ3 şi Δ4 (b) şi a unei plăci triunghiulare opace ABC (c).
Trasarea proiecţiei unei drepte se face considerând două puncte pe dreaptă şi determinând
proiecţiile acestora, sau intersectând planul definit de dreaptă şi o proiectantă dusă
printr-un punct al dreptei, cu planul de proiecţie.

1 C
2 C
M A
3 4 A
B
A B
B

c
1
a c 4 [P]
m 2 3 a
a b
b [P] b
[P]

a) b) c)

Fig.1.4 Proiecţia paralelă ortogonală a două drepte (concurente , paralele) şi a unei plăci
8 GEOMETRIE DESCRIPTIVĂ

Şi în cazul sistemului paralel de proiecţie toate punctele care sunt situate pe o


proiectantă se regăsesc proiectate într-un singur punct pe planul de proiecţie, deci
corespondenţa dintre punctele spaţiului şi cele ale planului de proiecţie este univocă.

1.3 Corespondenţa proiectivă


Prin sistemele de proiecţie prezentate mai sus s-a realizat o corespondenţă
proiectivă între punctele din spaţiul tridimensional şi punctele din spaţiul bidimensional.
Dacă unui punct îi corespunde un singur punct, corespondenţa se numeşte univocă, iar
dacă transformarea se poate realiza şi în sens invers atunci corespondenţa dintre cele două
puncte este biunivocă.
În reprezentările tehnice sistemul de proiecţie preferat este sistemul paralel cu
proiectantele perpendiculare pe planul de proiecţie.
Proiecţia unei drepte pe un plan de proiecţie nu determină proiecţia dreptei în
spaţiu. Fie planul de proiecţie [H] şi pe el segmentul ab, proiecţia unui segment de dreaptă
din spaţiu (fig.1.5). Pentru determinarea acestui segment se ridică perpendiculare din
punctele segmentului de proiecţie din planul [H]. Se constată că, orice segment din planul
[Q]  [H] AB, A1B1, etc., va avea ca proiecţie pe planul [H] segmentul ab.
Rezultă că poziţia segmentului de dreaptă din spaţiu nu poate fi determinată prin
corespondenţa univocă.
Pentru îndepărtarea acestei nedeterminări este necesară realizarea unei
corespondenţe biunivoce care să conducă la determinarea punctelor din spaţiul
tridimensional în cazul în care se cunosc proiecţiile acestor puncte.

B [V] b'
[Q] a' [Q]
A1
B1 A
B
[R]
A
x O

b
a b
[H] a [H]

Fig.1.5 Corespondenţa univocă Fig.1.6 Corespondenţa biunivocă

Pentru aceasta se foloseşte sistemul de proiecţie dublu ortogonal Monge, obţinut


prin introducerea unui al doilea plan de proiecţie perpendicular pe primul. Cele două plane
sunt unul orizontal [H], iar celălalt vertical [V]. Astfel, în figura 1.6 se consideră ab,
proiecţia pe planul orizontal de proiecţie şi a’b’, proiecţia pe planul vertical de proiecţie.
Dacă la planele respective se duc proiectantele perpendiculare din punctele proiecţiilor,
acestea determină planele [Q]  [H] şi [R]  [V]. Cele două plane se intersectează, linia de
intersecţie reprezentând tocmai dreapta AB din spaţiul tridimensional.