Sunteți pe pagina 1din 40

UN WHO’S WHO BÂRLĂDEAN

1. PERSONALITĂŢI NĂSCUTE LA BÂRLAD

ION T. CHIRICUŢĂ
S-a născut la 7 ianuarie 1918. Şcoala primară a urmat-o în Botoşani ( unde tatăl său,
preotul Toma Chiricuţă, a fost mutat cu parohia între anii 1925 – 1927 ) şi în Bucureşti ( ultimele
două clase primare, între 1927 – 1929, unde se instalase familia sa ).
Liceul “Gheorghe Lazăr” l-a frecventat în Bucureşti între 1929 – 1936.
A urmat cursurile Facultăţii de Medicină din Capitală ( 1936 – 1942 ), după care a fost
mobilizat, ca medic militar, pe Frontul de Est ( 1942 – 1943 ), apoi pe Frontul de Vest.
Încadrat preparator benevol la catedra de Fiziologie a Facultăţii de Medicină din
Bucureşti ( 1937 – 1938 ), preparator de Medicină operatorie şi Anatomie topografică Bucureşti
( 1939 ), doctor în Medicină şi Chirurgie Bucureşti ( 1942 ), preparator benevol la Medicină
operatorie Bucureşti ( 1946 – 1947 ), asistent universitar la Clinica a II-a Chirurgicală Bucureşti
( 1948 – 1949 ), asistent al Institutului Oncologic din Cluj ( 1949 – 1950 ), şef de lucrări ( 1950 –
1951 ) şi apoi asistent universitar la Fiziologie patologică Bucureşti ( 1951 – 1954 ), cercetător
principal în oncologie Bucureşti (1954-1955), şeful sectorului Chirurgie al Institutului Oncologic
Cluj ( 1955 – 1956 ), şeful Laboratorului Chirurgie al aceluiaşi institut ( 1956 – 1959 ), şef de
secţie şi directorul ştiinţific al aceluiaşi institut ( 1958 ), medic primar ( 1959 ), director adjunct
ştiinţific, ( 1959 – 1968 ), director ştiinţific, ( 1963 ), doctor docent ( 1968 ), conferenţiar universi-
tar Cluj ( 1968 – 1971 ), profesor universitar de oncologie ( 1971 – 1988 ), medic primar gradul I
( 1978 ).
A participat la congrese şi consfătuiri internaţionale la Moscova, Atena, Istambul, Russe,
Sofia, Strasbourg, Karlovy-Vary, Kracovia, Paris, Kladowo, Dubrovnik.
A fost membru al multor societăţi ştiinţifice din ţară şi din străinătate ( Houston, Carras –
Franţa, Geneva, Bruxelles, Milano, Viena, Strasbourg, Atena, Dallas, Roma, Londra etc. ).
În 1982 a dăruit Muzeului “Vasile Pârvan” din Bârladul natal lucrări de artă de o
incalculabilă valoare.
A încetat din viaţă în Cluj, la 4 noiembrie 1988.

MIHAIL CRISTODULO - CERCHEZ


A fost un junimist al cărui nume s-a legat pentru totdeauna cu Războiul de Independenţă
( 1877 – 1878 ). Cele două nume de familie provin de la tatăl său şi, respectiv, de la mama sa.
S-a născut la 8 iunie 1839.
După studii elementare în casa părintească a urmat cursurile Academiei Mihăilene din
Iaşi.
După o scurtă funcţie în Departamentul Justiţiei ieşene, intră în armată cu grad de
cadet-sergent ( 23 mai 1856 ), devenind sublocotenent ( 1857 ), locotenent ( 1858 ), căpitan (1860),
maior ( 1863 ). Funcţionează în garnizoanele Ploieşti şi Bucureşti.
După îndepărtarea lui Al. I. Cuza, refuzând să jure credinţă guvernului provizoriu, îşi dă
demisia din armată ( 1866 ) şi se retrage la Iaşi.
Rechemat în armată ( 1867 ), devine locotenent-colonel ( 1867 ), funcţionând în garnizoa-
nele din Ismail şi Galaţi.
Devenind colonel ( 1870 ), este numit comandantul Regimentului 4 linie din Craiova. I se
încredinţează misiuni în străinătate. Participă la manevrele armatei ruse ( 1875 ), devine

1
comandantul Corpului de observaţii pe Dunăre ( după izbucnirea ostilităţilor dintre sârbi şi
otomani în 1876 ), funcţie în care a ajutat 15000 de refugiaţi sârbi să se refugieze la noi.
După mobilizarea armatei române ( aprilie 1877 ) devine comandantul Diviziei I, al
Corpului II Armată, comandantul Diviziei de rezervă. Trece Dunărea ( 20 august 1877 ), în
cadrul Diviziei a II-a a Corpului de operaţii, comandată de el.
Conducătorul armatei turceşti, gen. Osman Paşa, i se predă la Podul de lângă Vid ( 28 –
29 noiembrie 1877 ), împreună cu şapte paşale, 15 tunuri şi circa 50000 de ostaşi.
La 2 decembrie 1877 a fost înaintat la gradul de general, de către Principele Carol. A
participat la luptele de la Smârdan, Inova, Vidin, acordându-i-se medalia Virtutea Militară.
După armistiţiu vine în ţară ( 21 februarie 1878 ), fiind primit oficial de către autorităţi.
Instalat temporar la Craiova, a devenit apoi comandantul Diviziei I teritoriale militare,
membru în Consiliul Superior al Armatei, comandantul Diviziei 4 teritoriale militare. Bolnav, se
pensionează şi îşi caută sănătatea în Austria şi Italia. Revine la Iaşi, unde moare la 12 iulie 1885.
I s-a ridicat un bust în faţa Mausoleului Ostaşului Român de la Griviţa ( Bulgaria ).

NICOLAE D. COCEA
Născut la 29 noiembrie 1880, ca fiu al locotenentului Dimitrie Cocea. După absolvirea
şcolii primare din Bârlad s-a înscris la Liceul “Sf. Sava” din Bucureşti, unde a avut colegi de
liceu pe Tudor Arghezi şi pe Gala Galaction.
Şi-a continuat liceul în diferite oraşe ale ţării. Studiază Dreptul la Paris (1899). Licenţa în
Drept o susţine în Bucureşti. Judecător de pace la Panciu, Fierbinţi ( Ilfov ); ajutor de ocol
( Brăila ). Destituit din magistratură, se înregimentează în Partidul Social – Democrat Român,
participând la congresele socialiste din Europa. A fost membru al Comitetului Uniunii
Socialiste. Candidează din partea Partidului Democrat Social din România la alegerile din 1911.
Scoate revista “Facla” ( 1910 ) şi conduce apoi “Viaţa socială”.
S-a documentat asupra organizaţiilor muncitoreşti în Italia, Anglia, Turcia, Grecia, Rusia
( 1911 ). Refugiat la Iaşi ( 1916 ), pleacă la Petrograd ( 1917 – 1918 ), unde scoate ziarul
“L’Entante”. Aici îl cunoaşte pe Lenin. Întors în ţară este arestat şi apoi eliberat. Tipăreşte ziarul
“Omul Liber”.
Ca deputat a fost un înverşunat antimonarhist (a avut şi un proces din această cauză,
suferind o altă detenţie).
Participă la grevele ceferiştilor din 1933. A fost membru al asociaţiei “Amicii URSS”
( 1934 ), redactor-responsabil al publicaţiei Partidului Comunist din România, “Reporter”,
( 1937 ) şi la “Era nouă” ( 1936 ).
Sub regimul antonescian a avut domiciliul forţat la Sighişoara. După 1944 fondează
ziarul “Victoria”. Devine director general al teatrelor, conducător al sindicatului ziariştilor,
artiştilor şi al scriitorilor.
Se stinge din viaţă la 1 februarie 1949.
A colaborat cu aproape 2000 de articole la zeci de periodice româneşti. A scris romane,
piese de teatru, traduceri şi a lăsat numeroase lucrări în manuscris.

IOAN ( IANCU ) C. CODRESCU


S-a născut în cartierul Cotu Negru, la 5 noiembrie 1834. Absolvent al Şcolii primare de
băieţi nr. 1 şi al Academiei Mihăilene, la clasa de Legi.
A îmbrăţişat ideile revoluţiei de la 1848. A fost funcţionar în Secretariatul de Stat al
Moldovei. Participant la mişcarea pentru Unire. Din 1857 a lucrat în Cancelaria Adunării ad-hoc
a Moldovei.

2
Arhivar al Cancelariei Camerei Deputaţilor din Bucureşti ( 1857 – 1862 ), iar după
reunirea Adunărilor Legiuitoare ( din Iaşi şi Bucureşti ) a funcţionat în Bucureşti până în 1899,
când a demisionat.
A scos “Zimbrul” şi “Vulturul” ( 1850 ), “Steaua Dunării” ( 1859 ) şi a fost redactor la
“Albina românească”.
A fost deputat liberal de Bârlad în 1867, 1870, 1871, 1876, 1879, 1884 şi 1901. A refuzat
portofoliul de Finanţe. În Bârlad a activat politic, filantropic, pedagogic, cultural etc.
Fondator al “Asociaţiunii Unirea” din Bârlad ( 1869 ) şi co-fondator al ziarului local
“Semănătorul” ( 1870 ).
A predat gratuit cursuri la Şcoala Normală de băieţi. A contribuit la ridicarea clădirii
Spitalului “Bârlad şi Elena Beldiman”.
Membru al Societăţii pentru Învăţătura Poporului Român, filiala Tutova, membru al
Ateneului Român ( 1900 ), membru al Societăţii geografice române.
Moare în Iaşi, la 19 ianuarie 1903 şi a fost înhumat în Bârlad.

MANOLACHE I. COSTACHE EPUREANU


Născut în 1824. Continuă studiile din ţară în Germania, unde susţine doctoratul în drept,
specializându-se apoi la Paris.
Preşedintele Tribunalului Bârlad ( 1846 ), participant la revoluţia din 1848, preşedintele
Tribunalului de întăritură ( 1854 ), deputat în Divanul ad-hoc ( 1857 ), membru al Comisiei
Centrale, prim ministru ( 1870 ), ministrul justiţiei ( 1872 – 1873 ), ministrul lucrărilor publice
( 1876 ), creatorul şi şeful Partidului Conservator şi al Clubului său.
Colaborator şi prieten al lui Al. I. Cuza, apoi opozantul său.
Moare la Schlangenbad din Narsau la 7 / 19 septembrie 1880, fiind înmormântat în
Bârlad.
Şcoala nr. 9 şi o stradă din Bârlad îi poartă numele.

ALEXANDRU IOAN CUZA


Născut la 20 martie 1820. Studiile şi le-a făcut la un pension din Galaţi, apoi la Paris,
unde şi-a susţinut examenul de bacalaureat. A studiat la Facultatea de Drept ( 1835 – 1836 ),
continuând în ţară ( 1837 – 1840 ) la Academia Mihăileană din Iaşi.
A făcut parte din Miliţia moldovenească ( 1839 – 1840 ), a fost preşedintele Judecătoriei
Covurlui ( 1842 – 1845 ), agă ( 1843 ).
Căsătorit ( 1844 ) cu Elena Rosetti.
Participant la revoluţia din 1848 în Moldova, după înfrângerea căreia este nevoit să
emigreze. Revenit în ţară, reia funcţia de preşedinte al Judecătoriei Covurlui, apoi director al
Departamentului Treburilor din Lăuntru ( 1851 ). Fiind fără funcţii, în perioada 1851-1854,
călătoreşte în Austria, Franţa, Italia şi Cehia. Pentru a treia oară, redevine preşedintele
Judecătoriei Galaţi ( 1854 – 1856 ), apoi pârcălab al ţinutului Covurlui ( 1857 ). După zece zile de
la reintegrarea s-a în armată ca sublocotenent, a fost înaintat la gradul de maior (1857), apoi de
colonel ( 1858 ) şi ajutor de hatman în Miliţia Moldovenească, hatman ( 1858 ). În acelaşi an
devine caimacan şi vice-preşedinte al Adunării Elective.
La 5 şi 24 ianuarie 1859 a fost ales domnitor al Principatelor Române.
Prin reformele introduse de el a dat o lovitură decisivă feudalismul românesc şi a creat
drum capitalismului, declanşând procesul de modernizare al României.
La 11 / 12 februarie 1866 a fost forţat să abdice. Părăsind ţara s-a instalat la Florenţa, apoi
la Heidelberg ( 1873 ), unde se stinge din viaţă la 15 mai 1873. Adus în ţară ( 1873 ) a fost înhu-
mat la Ruginoasa, iar după primul război mondial la biserica Trei Ierarhi din Iaşi.

3
GEORGE DIAMANDY
S-a născut la 27 februarie 1867. Studiile primare şi cele ale Liceului “Codreanu” le-a făcut
în Bârlad, apoi studiile superioare la Paris.
A activat în cercuri socialiste din ţară şi din străinătate ( Franţa, Belgia, Elveţia ). La Paris
a scos revista de studii sociale “Ere Nouvelle”. În ţară devine primul director al ziarului
“Lumea nouă”, de la care demisionează. Participant la Congresul al II-lea al Internaţionalei
Comuniste de la Bruxelles ( 16 – 22 august 1891 ), apoi la Congresul Internaţional al Studenţilor
Socialişti ( Geneva, 12 – 24 decembrie 1893 ). În iunie 1899, trece ca şi ceilalţi, generoşii, în
Partidul Liberal. Discreditat politic, pleacă pentru aproape doi ani la Paris unde a intrat într-o
mişcare a intelectualilor. La 26 februarie 1901 revine în ţară la cererea guvernului liberal, devine
deputat şi îşi reia activitatea literară.
Preşedintele Cercului Literar şi Artistic “Comedia” care avea ca scop de a crea încrederea
în literatura română şi arta naţională. În 1912, refuzând direcţia Teatrului Naţional din
Bucureşti, preferă scaunul de deputat liberal de Bârlad ( aripa stângă, dizidentă ).
Preşedinte al Societăţii Scriitorilor Români ( 1914 – 1916 ), preşedinte al Autorilor
Dramatici, directorul general al teatrelor şi al Teatrului Naţional bucureştean ( 1914 – 1915 ), s-a
străduit să restructureze Conservatoarele dramatice din ţară.
Ia parte activă la luptele primului război mondial, deşi era bolnav de angină pectorală şi
putea fi scutit militar.
La Iaşi, în 1917, formează alături de alţi intelectuali, Partidul Muncii de orientare de
stânga.
Pleacă în Rusia ( fratele său, Constantin, era ambasador ) pentru a observa evoluţia
revoluţiei bolşevice. Dorind să plece de acolo în Anglia, porneşte din Vladivostok pe vasul
“Kursk”, pe care moare la 27 decembrie 1917, în urma unui atac de cord. Sicriul său fiind
scufundat în mare, în dreptul insulelor Feroe.
A colaborat la multiple periodice literare şi politice.
Dintre piesele sale de teatru, amintim: Tot înainte ( 1910 ), Bestia ( 1910 ), Dolorosa ( 1911 ),
Raţiunea de Stat ( 1912 ), Chemarea codrului ( 1913 ), Una dintr-o mie ( f. a. ), Veşnica întrebare ( f. a.).

ELENA F. FARAGO
S-a născut la 29 martie 1878 dintr-o familie numeroasă cu şapte copii. Francisc Paximade,
tatăl său, era născut în insula Tenedos din Marea Egee.
În Bârlad a urmat cursurile şcolii primare ( clasa I la Pensionul Varlaam, clasa a II. a la
Institutul Nathalie Drouhet, restul claselor la Şcoala primară de stat nr. 1 de fete, pe care le
absolvă în 1888 ), după care se înscrie la Şcoala Profesională de fete “Nicolae Roşca Codreanu”,
de unde se retrage după absolvirea clasei a III-a.
Rămasă orfană de ambii părinţi se mută în Bucureşti unde este adoptată de Gh. Panu şi I.
L. Caragiale.
Debutul literar şi-l face în 1902. Căsătorită, se mută la Constanţa, Brăila, Bucureşti şi
Craiova. În ultimul oraş, devine directoarea Fundaţiei “Alexandru şi Arestia Aman” ( cu
muzeul şi biblioteca ), inspectoare a Azilurilor de Copii, membră în Comitetul de Lectură al
Teatrului Naţional craiovean, a întemeiat revista “Năzuinţa” ( 1922 ).
A fost sărbătorită la 50 şi la 60 de ani, devenind şi cetăţeană de onoare a Craiovei. A
primit Premiul “Adamachi” ( 1908 ), “Premiul Neucholtz”, ambele ale Academiei Române,
Premiul “Femina” ( 1925 ) din Paris şi Premiul Naţional pentru literatură ( 1937 ).
A colaborat la majoritatea revistelor literare din ţară cu poezii originale şi cu traduceri.
Poezia sa este subtilă, muzicală, barocă. Are lucrări mai ales pentru copii.

4
Se stinge din viaţă la Craiova, la 4 ianuarie 1954, în vârstă de 76 de ani.
Din volumele ei amintim: Versuri ( 1906 ), Şoapte din umbră ( 1908 ), Traduceri libere ( 1908),
Copiilor ( 1913 ), Din traista lui Moş Crăciun ( 1920 ), Să fim buni ( proză, 1922 ), Poezii alese ( 1924 ),
Poezii ( 1937 ).

ALICE M. GABRIELESCU
Născută ca al cincilea copil al lui Mihail Gabrielescu, dirigintele Oficiului P. T. T. din
Bârlad, la 30 septembrie 1893.
A urmat cursurile Şcolii primare nr. 1 de fete din Bârlad, după care şi-a urmat familia la
Focşani, unde a frecventat cursul inferior al Institutului particular “C. Mironescu”.
Mutându-se în Bucureşti s-a înscris la Institutul “Meteanu” fără a-l absolvi, din cauza
unei infirmităţi create la o ureche.
Debut ( 1920 ) la concursul literar al Editurii “Cartea Românească”, obţinând premiul I cu
cartea Povestiri pentru copii. Aceeaşi editură i-a mai acordat două premii ( 1924 şi 1927 ), iar un
alt premiu i l-a acordat Editura “Cugetarea” ( 1937 ).
Teatrul “Liga Culturală” îi montează în 1925 piesa Bujorel în împărăţia păsărilor, în regia
lui V. I. Popa.
Sindicatul ziariştilor din Turnul Măgurele o declară membră de onoare ( 1925 ), iar în
1941 devine membră a Societăţii Scriitorilor Români. Cu excepţia revistelor “Mariana”,
“Femeia” şi “Căminul”, a refuzat să colaboreze la alte ziare şi reviste în perioada 1941 – 1944.
A tradus 50 de titluri de romane şi stilizări literare. A publicat peste 500 de articole,
nuvele şi recenzii, precum şi 13 volume de nuvele şi romane ( 1920 – 1945 ), dintre care
amintim: Isprava lui Ursu ( 1924 ), Uimitoarele întâmplări dintr-o vacanţă ( 1927 ), Necunoscuta
( nuvele, 1928 ), Poveşti cu haz şi tâlc ( 1929 ), Marşul femeilor ( 1933 ), Lumina care nu se stinge
( 1937 ), Secretul profesional ( 1940 ), Oamenii mari când au fost mici ( 1945 ).
A tradus din Balzac, Dostoievschi, Prévost, Paustovski, Wilde, Lawson, Nemçova, Keller,
Cehov, Istvan, Asztalos etc.

MARIA GIURGEA
S-a născut la 29 septembrie 1878.
A urmat cursurile Conservatorului din Bucureşti (1893-1897) la clasa Aristiţei
Romanescu, timp în care făcea parte din corul Operei din Bucureşti.
Angajată la Teatrul Naţional din Bucureşti în stagiunea 1907-1908, arta ei a cucerit
Bucureştiul.
Din 1909 trece la “Compania Davilla” pe care o părăseşte în 1911, reangajându-se la
Teatrul Naţional din Bucureşti. Joacă în reprezentaţie la Teatrul Naţional din Craiova, participă
la inaugurarea teatrului din Sala “Comedia” ( 1911 ). Din 1913 profesoară la Conservator.
În timpul primului război mondial a rămas în Bucureşti, unde a susţinut activitatea
Teatrului Naţional, apărând în spectacole patriotice, ce sfidau cenzura germană. În vara anului
1919 pleacă într-un turneu în Transilvania şi Bucovina, abia revenite la trupul ţării. În 1926,
Vasile Goldiş refuză propunerea Teatrului Naţional de a o declara “societară hors - classe”; abia
la 1 august 1926 a fost declarată “societară de onoare” a Teatrului Naţional din Bucureşti.
Alexandru Hodoş, directorul Teatrului Naţional, o scoate la pensie din oficiu, la 14 noiembrie
1926, act samavolnic, motiv pentru care Maria Giurgea a dat în judecată direcţia Teatrului
Naţional, cerând despăgubiri morale şi materiale de două milioane de lei. Procesul a fost
câştigat de către reclamantă, care a primit 1 400 000 lei şi, totodată, reclamând şi alţi actori aflaţi
într-o situaţie similară, Teatrul Naţional a plătit 3 762 000 lei.

5
Maria Giurgea, timp de doi ani, a studiat teatrul clasic la Paris cu Paul Mounet. După o
pauză de un an, din pricina unei boli dureroase, reintră în teatru în 1930. Teatrul Naţional din
Cluj o solicită să joace în reprezentaţie.
În timpul celui de-al doilea război mondial, părăsită şi uitată pe nedrept, a căzut în
misticism, stingându-se din viaţă, anonim, în 1948, după ce directorul Teatrului Naţional,
Zaharia Stancu, a îndepărtat-o din teatru.

MARCEL GUGUIANU
Născut la 28 iunie 1922. În Bârlad a urmat cursurile şcolii primare şi o parte a celor
secundare pe care le termină în Galaţi.
În continuare a frecventat cursurile şi lucrările Şcolii de belle – arte din Bucureşti ( 1941 –
1945 ), la clasa lui Corneliu Medrea.
A funcţionat ca profesor de desen şi caligrafie la şcolile din Bârlad: Liceul “Gh. Roşca
Codreanu”, Liceul Comercial de băieţi, Liceul Industrial de băieţi.
Între 1954 – 1956 a funcţionat la Iaşi, ocupându-se cu restaurarea unor monumente
istorice din Iaşi şi din Bârlad.
Din 1948 participă cu lucrări de sculptură la expoziţii anuale şi bienale. Din 1956 a
devenit membru al Uniunii Artiştilor Plastici. Se mută în Bucureşti în 1956.
A participat la expoziţiile din Budapesta, Odense, Roma, San Marino, Napoli,
Aradjelovač, Belgrad, Montpellier, Paris, Sao Paolo, New-York, Ankara, Mali, Washington,
Sevilla, Miami.
A fost recompensat cu Placheta de onoare a Bienalei din Napoli ( 1972 ), cu Diploma
Senne a Academiei Internaţionale Pontzen ( 1973 ), cu Diploma Benemerenza ( 1975 ), Palme
D’Or ( 1975 ), toate trei din Napoli, Medalia de aur şi placheta de onoare a Republicii San
Marino ( 1981 ), Premiul I la concursul “Nissida D’Oro” ( 1983 ). Cu ocazia aniversării a 80 de
ani de viaţă şi peste 60 de ani de activitate ( 11 iulie 2002 ), a primit înalta distincţie Steaua
României în Grad de Cavaler, din partea preşedintelui României, Ion Iliescu, în cadrul unei
ceremonii la Palatul Cotroceni
Are o colecţie muzeală, care-i poartă numele, la Contess Madelaine din New-York. În
1992 s-a creat Fundaţia “Marcel Guguianu”.
Este membru al Băncii Mondiale.
Au demarat lucrările pentru Complexul muzeal Marcel Guguianu, în zona centrală a
oraşului, vis-á-vis de Muzeul “V. Pârvan”, care va adăposti impresionanta sa colecţie.

CEZAR D. IVĂNESCU
Născut la 6 august 1941. În Bârlad a urmat cursurile actualei Şcoli generale nr. 2, “Vasile
Pârvan”, iar cursurile liceale la Liceul “Gh. Roşca Codreanu” ( primele două clase ) şi la
Complexul Şcolar ( promoţia 1960 ).
Absolvent al Facultăţii de Filologie a Universităţii din Iaşi ( 1966 ). A predat limba şi lite-
ratura română la diferite şcoli din Bârlad şi din împrejurimi. Devine redactor ( 1969 ) la revista
“Argeş” din Piteşti şi apoi la revista “Luceafărul”, la care a debutat. A fost laureat al
Festivalului naţional de poezie “Mihai Eminescu” de la Iaşi. Debutul său în volum Rod, în 1968.
Leit – motivul ciclului Rod este condamnarea naşterii şi morţii, “cele două valori care se
neantizează reciproc”.
A apărut în spectacole de poezie, muzică şi lumină în Bucureşti, Piteşti dovedind înalte
calităţi de baladist şi şansonetist. Participant la multe manifestări culturale din ţară, inclusiv în
Bârladul său natal.

6
S-a implicat în traducerea şi editarea unei părţi a operei lui Mircea Eliade. Este director al
Editurii Junimea din Iaşi.
Din volumele sale: Rod ( 1968 ), Baaad ( 1970 ), Rod III ( 1975 ), Rod IV ( 1977 ), Muzeon
( 1979 ), La Baaad ( 1979 ), Doina ( 1983 ), Rod ( 1985 ), Doina ( 1987 ), Sutrele muţeniei ( 1994 ), Jeu
d’Amour şi Doina ( antologie, 1995 ), Pentru Marin Preda ( 1996 ), La Baaad ( antologie, 1996 );
Timpul asasinilor ( 1997 ), Poeme ( 1998 ), Doina ( Tatăl meu, Rusia ) ( 2000 ), Opera poetică ( 2000 ),
Poeme ( 2001 ) ş. a.
Din motive de ordin socio-politic i s-au refuzat de la tipărire multe volume pe care le are
în manuscrise.
A colaborat la majoritatea revistelor literare din ţară.
„Datorită naturii sale pluricorde, a complexei sale construcţii clădite pe original, a
tâlcurilor sale depăşind pitorescul, vibrând spre infinit, poezia lui Cezar Ivănescu se vrea un
analogon al Lumii”, aprecia Gh. Grigurcu.

ERNEST JUVARA
Născut la 5 mai 1870. Cursurile primare şi liceale le-a făcut la Bucureşti.
A urmat cursurile Facultăţii de Medicină din Paris ( 1888 – 1895 ), perioadă în care i se
încredinţează direcţia Laboratorului de Anatomie pentru disecţii şi executarea planşelor,
lucrând, simultan şi în Laboratorul de Chimie ( 1890 – 1892 ).
Extern al spitalelor din Paris ( 1890 – 1893 ), preparator – ajutor la Anatomie Patologică,
preparator al conferinţelor şi exerciţiilor practice de etologie.
Doctor în medicină şi chirurgie la Paris ( 1895 ), teza de doctorat fiindu-i premiată.
Întors în ţară ( 1895 ) este numit asistent la Institutul de Anatomie Topografică şi
Chirurgie Experimentală din Bucureşti ( 1895 – 1900 ), apoi asistent la institutul similar din Iaşi.
Profesor de Anatomie descriptivă ( 1906 ) la Institutul de Anatomie din Iaşi, al cărui
director devine. În 1907 i s-a încredinţat un serviciu de chirurgie la Spitalul “Sfântul Spiridon”
din Iaşi la care efectua 300 – 400 de operaţii anuale.
Transferat în Bucureşti ( 1912 ) este numit profesor la Clinica a III-a chirurgicală a
Spitalului “Filantropia” şi subdirector al Institutului de Anatomie Topografică.
În timpul Campaniei din 1913 a organizat lazarete de holerici, iar în primul război
mondial a organizat şi activat în Spitalul IV de evacuare, în diferite localităţi ale Moldovei:
numai între noiembrie 1916 – mai 1917 a operat peste o mie de răniţi. După ce a fost avansat la
gradul de colonel ( 1917 ), trece la Spitalul IX de evacuare, operând în localul Şcolii Normale de
băieţi din Bârlad.
Demobilizat ( 1918 ) îşi reia postul la spitalul “Filantropia” de la care se transferă ( 1923 )
la Spitalul “Brâcovenesc”, unde organizează o clinică model.
Şi-a imaginat şi perfecţionat 77 de piese chirurgicale şi diferite procedee chirurgicale din
Paris ( 1928 ). Desenele sale anatomice constituie şi astăzi lucrări inegalate. A fost decorat cu
“Steaua României” în grad de cavaler.
Decedează ( electrocutat în baie ) la 5 mai 1934 în Bucureşti, lăsând în urma sa o şcoală
românească medicală, recunoscută în întreaga lume, precum şi 110 lucrări.
În 1970 UNESCO a sărbătorit un secol de la naşterea acestui fiu strălucit al Bârladului

CORNELIU D. MOLDOVANU
Născut la 15 august 1883, ca fiu al lui Dumitrache şi Ruxandra Vasiliu.
După absolvirea şcolii primare din Bârlad a urmat cursurile secţiei moderne a Liceului
Internat “Costache Negruzzi” din Iaşi ( promoţia 1902 ).
Debutul literar la ziarul “Paloda” din Bârlad.

7
A devenit licenţiat al Facultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1902),
având profesori pe Titu Maiorescu, Constantin Rădulescu – Motru, Mihail Dragomirescu, Ion
Bianu, Dumitru Evolceanu. În această perioadă a fost corector, reporter, pedagog şi profesor la
pensioane particulare, pentru a se putea întreţine material.
Secretar al Conservatorului de Muzică şi Artă Dramatică din Bucureşti ( 1904 ).
Membru fondator al Societăţii Scriitorilor Români ( 1909 ) al cărui preşedinte a fost între
anii 1921 – 1923 şi 1932 – 1935. Din Comitetul ei de conducere a făcut parte până în 1944,
luptând pentru demnitatea şi prestigiul scriitorilor şi obţinând pentru ei condiţii materiale mai
bune, creându-le un fond de pensii şi ajutoare.
A iniţiat premii literare, a organizat şezători literare, a înfiinţat Consiliul literelor pe
lângă Ministerul Artelor ( 1926 ) şi Casa Scriitorilor ( 1938 ).
A fost profesor de Istoria literaturii dramatice şi a costumelor la Conservatorul din
Capitală ( 1911 ).
În 1914 i s-a montat prima piesă de teatru, Fluturii, la Teatrul Naţional din Bucureşti.
Între 1917 – 1918 s-a refugiat la Iaşi unde a devenit redactorul oficiosului Cartierului General al
Armatei, “Românul”.
Franţa i-a acordat titlul de Officier d’Academiei ( 1919 ) şi Legiunea de onoare ( 1928 ).
În 1922 i se acordă oficial numele de Corneliu Moldovanu. Devine directorul Teatrului
Naţional din Bucureşti şi directorul general al teatrelor ( 1924 – 1926 şi 1927 – 1928), calitate în
care a rechemat în teatru pe unii actori excepţionali, pensionaţi prematur de către precedenţii
directori.
A fost membru al Consiliului administrativ al Societăţii Române de Radiodifuziune. A
primit Premiul Naţional de poezie ( 1933 ). Este un pionier al cinematografiei române.
Literatul, estetul, omul de artă şi patriotul Corneliu Moldovanu încetează din viaţă la 2
septembrie 1952, lăsând publicate 20 de volume şi sute de articole.

ELENA I. NICULIŢĂ VORONCA


S-a născut în 1862 ca fiică a unui macedonean şi a unei sucevene.
Studiile şi le-a făcut la institutele particulare “Humpel” şi “Zilenschi” din Botoşani.
Avidă de lectură, împrumută cărţi de la Biblioteca Universităţii din Cernăuţi şi cumpără
altele de la anticariatele din Viena şi Berlin.
Culegătoare de balade, legende, datini, mituri solare, poveşti.
Nu se cunoaşte motivul pentru care a stat în Bucovina, sub ocupaţia austriacă.
A fost căsătorită cu secretarul Societăţii “Arboroasa”, Zaharia Voronca ( 1851 – 1920 ).
A colaborat cu lucrări folclorice la multe reviste şi ziare (inclusiv la cele din Bârladul
natal).
A întâmpinat multe piedici la tipărirea celor două volume de studii de folclor ( 1908;
1913), cel de-al doilea volum fiind premiat de către Academia Română ( 1913 ).
Şi-a petrecut o bătrâneţe săracă, dar pasiunea pentru folclor nu a părăsit-o până la
dispariţia ei ( 1939 ), deşi avea o constituţie fizică puternică.
Alte volume: Sărbătoarea moşilor ( 1915 ), Industria casnică în Bucovina ( 1922 ).

GHEORGHE D. PALADE
Ca descendent al uneia din cele mai vechi familii de boieri moldoveni, s-a născut în 1858.
În Bârlad a terminat cursurile şcolii primare şi ale Liceului “Gh. Roşca Codreanu” ( promoţia
1876 ).
Licenţiat al Facultăţii de Drept din Bucureşti ( 1880 ).

8
Intrând în viaţa politică ( 1884 ), devine membru al Partidului Liberal. A fost ales deputat
în trei legislaturi ( 1884, 1888, 1891 ).
Adept al libertăţii absolute a presei.
A predat cursuri de economie politică la Şcoala liberă de Ştiinţe de Stat.
Ca avocat şi ziarist a colaborat la “Românul” şi “Gazeta Poporului” ( al cărui director a
fost până în 1895, când a devenit ministru ).
Din 1888 devine dizident al Partidului Liberal şi creează ( cu o parte dintre conservatori
şi cu radicalii liberali ) aşa-numita Opoziţie Unită.
Odată cu unificarea Partidului Liberal ( după moartea lui I. C. Brătianu ), G. D. Palade
revine la Partidul Liberal ( 1891 ), devenind membru al Comitetului Executiv.
Este numit Ministrul Agriculturii, Industriei, Comerţului şi Domeniilor ( 15 octombrie
1895 – 21 noiembrie 1896 ), Ministrul Justiţiei ( 12 ianuarie – 1 octombrie 1898 ), Ministrul
Finanţelor ( 1 octombrie 1898 – 11 aprilie 1899 şi 14 februarie 1901 – 9 ianuarie 1902 ), Ministru
de Interne ( 18 / 31 iulie – 22 noiembrie 1902 când şi-a dat demisia din cauza unei boli cardiace).
Moare în Bârlad la 27 mai 1903 în Grădina Publică, la banchetul oferit lui de către
municipalitatea bârlădeană cu ocazia inaugurării statuii sale, acolo.
A lăsat lucrări cu caracter juridic şi politic.

LUCREŢIA N. PETRESCU
Născută la 12 decembrie 1882, ca fiica lui Nicolae şi Ana Manoliu.
A urmat cursurile şcolii primare şi ale liceului în Bârlad, oraş în care revenea deseori
după părăsirea lui, pentru achiziţionarea picturile bârlădenilor N. N. Tonitza şi P. Bulgăraş.
Căsătorită cu avocatul George Petrescu se mută în Bucureşti, unde a locuit tot restul
vieţii, cu excepţia refugiului din Moldova ( 1917 – 1918 ), când debutează în literatură.
A scris articole, nuvele şi schiţe.
Debutează în teatru cu drama Păcatul ( 1924 ). Urmează comedia Anuţa ( 1924 ), Puiul de
lup ( 1933 ), Joc primejdios ( 1935 ), Irozii ( în manuscris ), drama Orbul ( teatrul radiofonic ):
romanele Mărăcini ( 1937 ), Zorile Unirii ( în manuscris ), Trenul de plăcere ( în manuscris ),
volumul de versuri Stampă veche ( în manuscris ). A mai publicat volumul de nuvele Domniţa şi
Jupâniţa, f. a. Are publicate circa 50 de schiţe şi nuvele. A fost membră a Societăţii Scriitorilor
Români şi a Societăţii Autorilor Dramatici Români. Teatrul Naţional bucureştean a premiat-o de
mai multe ori. A fost decorată cu Meritul Cultural ( 1943 ).
A purtat vastă corespondenţă cu V. I. Popa, L. Rebreanu, I. Al. Brătescu – Voineşti, Al.
Davilla, M. Sorbul etc.
Încetează din viaţă în Bucureşti la 2 februarie 1961.

ALEXANDRU I. PHILIPPIDE
Părintele filologiei române s-a născut la 1 mai 1859. În Bârlad a urmat cursurile şcolii
primare ( 1866 – 1870 ) şi ale Liceului “Gh. Roşca Codreanu” ( 1870 – 1877 ) şi apoi cursurile
Facultăţii de Litere din Iaşi ( 1877 – 1881 ). În timpul studenţiei a fost “subbibliotecarul”
Bibliotecii Centrale din Iaşi.
Profesor de Limba română la Liceul Naţional din Iaşi (din 1884). Intră în cercul “Junimii”
pe care-l abandonează după câţiva ani.
Pleacă pentru studii de specializare la Halle, unde studiază filologia clasică şi modernă,
arheologia, istoria filosofiei greceşti, între anii 1888 – 1890, după care revine la catedra sa de la
“Naţionalul” ieşean.
La crearea catedrei de Filologie română la Universitatea ieşeană ( 1893 ) este numit
profesor universitar suplinitor, apoi profesor titular ( 1896 ). După ce a fost ales membru

9
corespondent al Academiei Române ( 1898 ), începe lucrarea la Dicţionarul limbii române, la care
lucrează până în 1906 ( 11 744 pagini în folio, până la litera D ).
Membru titular al Academiei Române ( 1900 ) la şedinţele căreia a participat de două ori
( 1910 şi 1918 ).
După o călătorie în Occident ( 1914 ) se întoarce în Iaşi pe care nu-l va părăsi până la
moartea sa.
Îşi revine după un atac de paralizie ( ianuarie 1926 ); din 1931 i s-a instalat o
arterioscleroză care i s-a agravat după moartea soţiei sale ( martie 1933 ), aducându-i sfârşitul la
12 august 1933.
Din volumele sale: Introducerea în istoria limbii şi literaturii române ( 1888 ), Istoria limbii
române, I, ( 1894 ), Gramatica elementară a limbii române ( 1897 ), Originea românilor, I, ( 1925 ).
A publicat zeci de articole de specialitate şi a lăsat în manuscris numeroase lucrări.

VICTOR ION POPA


Născut la 29 iulie 1895. Şcoala primară a urmat-o în Călmăţui, comuna Griviţa, judeţul
Tutova, unde tatăl său era învăţător.
La Iaşi urmează cursurile primelor cinci clase de liceu la Liceul internat “Costache
Negruzzi”, iar ultimele două clase liceale la Liceul “Naţional”, pe care-l absolvă în 1914.
Debutează în literatură ca elev.
S-a înscris la Conservatorul ieşean şi, pentru un timp, la Facultatea de Drept; devine
pedagog la Liceul Internat pentru a-şi asigura situaţia materială.
Între anii 1916 – 1917 a urmat Şcoala de ofiţeri de rezervă şi a luat parte la luptele de la
Oituz, cu Regimentul 12 Infanterie din Bârlad.
Participant la şedinţele cenaclului literar Academia Bârlădeană ( 1917 – 1919 ), actor al
Teatrului Naţional din Iaşi ( 1918 ), stabilit în Bârlad ( 1919 ), revenit în Iaşi, unde se căsătoreşte
cu Getta Kernbach; devine ajutor de pictor la Teatrul Naţional din Bucureşti ( 1923 ), pictor
scenograf, secretar literar ( 1925 – 1926 ), secretar al Societăţii Autorilor Dramatici ( 1923 – 1924).
În cadrul Grupării teatrale “Atelier” ( 1923 – 1924 ) a predat cursul de Istoria Costumului
şi Decorului.
Director de scenă la Teatrul Popular Bucureşti ( 1924 ). Montează piese la Teatrele
Naţionale din Craiova şi Cernăuţi. Director general al Teatrului Naţional din Cernăuţi ( 1927 –
1929 ) unde a montat 41 de premiere şi reluări. Acolo a creat primul teatru românesc de păpuşi
şi marionete, a deschis un ciclu de audiţii muzicale însoţite de conferinţe.
Regizor la Teatrul “Regina Maria” ( 1929 – 1933 ).
Se dedică în exclusivitate scrisului ( 1933 – 1938 ). Participă la Paris ( 1937 ) cu machete de
decoruri de teatru, ceea ce i-a adus conferirea Legiunii de onoare din partea guvernului francez.
Inspector delegat cu organizarea teatrului sătesc ( 1934 ). Director al Teatrului Muncito-
resc “Muncă şi Voie Bună” ( 1938 ), devenit “Luptă şi lumină”, apoi “Muncă şi lumină”. Trece la
Teatrul din Sărindar ( 1939 ), director al Oficiului Naţional Cinematografic ( O. N. C. ); în 1943,
demisionează din postul de director al Teatrului “Muncă şi Voie Bună” ( 1944 ) şi se angajează
regizor la Sala “Comedia” a Teatrului Naţional bucureştean.
A fost profesor suplinitor la catedra de Dicţiune, dramă şi comedie a Conservatorului din
Bucureşti, în anul şcolar 1943 – 1944.
Intră în lumea umbrelor în Bucureşti, la 30 martie 1946.

ŞTEFAN PROCOPIU
Născut la 19 ianuarie 1890. În Bârlad a urmat cursurile şcolii primare şi ale Liceului “Gh.
Roşca Codreanu” ( promoţia 1908 ).

10
Licenţiat al secţiei Fizico – Chimice a Facultăţii de Ştiinţe din Iaşi ( 1912 ), după care a
urmat alte studii universitare la Paris.
Asistent universitar la catedra de Aplicaţiile electricităţii la Universitatea din Bucureşti.
Între 1 septembrie 1917 – noiembrie 1919 a funcţionat la Catedra de fizică a Liceului “Gh.
Roşca Codreanu” din Bârlad.
A fost clasificat primul pe ţară la examenul de capacitate (1919). Devine şef de lucrări la
catedra universitară sus-amintită ( 1919 ).
Face studii de specialitate la Paris cu profesorii Gabriel Lippmann, Marie Curie, Paul
Langevin, Aimè Cotton, Charles Fabry, lucrând în Laboratoire de récherches physique.
Devine doctor în Ştiinţe Fizice la Sorbona ( 5 martie 1924 ) şi până atunci avea publicate
30 de lucrări.
Reia catedra sa din Bucureşti, iar la 15 ianuarie 1925 este numit profesor titular la catedra
de Gravitate, Căldură şi Electricitate a Universităţii din Iaşi, la care a predat până la pensionarea
sa ( 1 octombrie 1962 ).
A fost decanul Facultăţii de Electrotehnică a Politehnicii “Gheorghe Asachi” din Iaşi de la
înfiinţarea ei ( decembrie 1937 ), până la 1 februarie 1941, când trece decan al Facultăţii de
Ştiinţe a Universităţii Iaşi.
Membru al Academiei Române ( 1955 ), premiat al Academiei Române ( 1920 ); Doctor
honoris causa al Politehnicii din Iaşi ( 1 februarie 1967 ), membru al Comisiei mondiale pe anul
1970 de propuneri pentru Premiul Nobel la Fizică, membru al multor societăţi ştiinţifice române
şi străine.
Descoperitor al Magnetonului Niels – Bohr, nu i s-a acordat Premiul Nobel dintr-o
neglijenţă a comisiei. Descoperitor al Efectului Procopiu.
Savantul de valoare mondială a încetat din viaţă în Iaşi la 22 august 1972, lăsând
publicate 177 de lucrări ştiinţifice.

NICOLAE G. RĂDULESCU – NIGER


S-a născut la 2 ianuarie 1861. Absolvent al unei şcoli primare şi ale Liceului “Gh. Roşca
Codreanu” ( promoţia 1880 ) din Bârlad.
De foarte tânăr a scris piese de teatru ( prima i s-a reprezentat la Teatrul Naţional din
Bucureşti în stagiunea 1891 – 1892 ).
Membru al Societăţii Autorilor Dramatici ( 1910 ).
A publicat, sub diverse pseudonime, în zeci de ziare şi reviste, poezii, piese de teatru etc.
A colaborat la ziarele bârlădene “Tutova”, “Paloda”, “Crucea”, precum şi la altele din
capitală şi din provincie. A fost funcţionar la Ministerul Cultelor şi Artelor. În 1940 era
pensionar. A încetat din viaţă în 1944.
A publicat peste o sută de volume: romane, piese de teatru, poezii, nuvele, povestiri,
fabule, cântece pentru copii, traduceri din Edmon Rostand, Henri Sienkiewicz, Guy de
Maupassant, M. Gorki ş. a.

VASILE C. STURDZA
S-a născut la 8 noiembrie 1810 ca fiul vornicului, spătarului şi agăi Constantin Sturdza
( 1757 – 1817 ) din Bârlad.
Studiile şi le-a făcut în străinătate, de unde se întoarce în 1833, ocupându-se cu
administrarea moşiei sale, până în 1849.
Devine judecător al Divanului Domnesc din Iaşi ( 1849 – 1850 ), apoi ministrul Lucrărilor
Publice ( 1850 ); preşedintele Divanului Domnesc ( 1856 ), comisar al guvernului pe lângă Banca
Naţională a Moldovei, candidat la căimăcămia Moldovei.

11
Căsătorit cu Zulnia Negri ( 1823 – 1901 ), una din surorile lui Costache Negri, în 1854
până în 1901. După divorţ a avut neplăceri juridice privind dreptul de moştenire a moşiei soţiei
sale de la Răcăciuni. Retras în Tecuci este scos de pe lista alegătorilor de marii proprietari.
Deputat în Adunarea Ad–Hoc ( 11 septembrie 1857 ) în districtul Tecuci, a fost împotriva
legii agrare propusă de Costache Negri. Caimacan al Moldovei ( 1858 ), alături de Anastasie
Panu şi Ştefan Catargi, toţi favorabili Unirii. A contribuit la alegerea lui Cuza ca domn.
Cumnat şi văr cu Costache Negri şi văr cu Manolache Costache Epureanu a suferit
eşecuri guvernamentale la începutul domniei lui Cuza ( el formase primul guvern moldovean
17 / 29 ianuarie – 6 / 18 martie 1859 ). A fost nevoit să cedeze în faţa ostilităţii elementelor
conservatoare.
A fost ministru de Interne şi Preşedinte al Consiliului de Miniştri din Moldova ( 29
ianuarie – 18 martie 1859 ), de unde demisionează. A mai deţinut funcţia de preşedinte al Curţii
de Casaţie de la înfiinţarea ei ( 24 februarie 1861 ).
La detronarea lui Cuza se retrage din viaţa politică.
Încetează din viaţă în ianuarie 1870.

NICOLAE N. TONITZA
S-a născut la 13 aprilie 1886, ca fiu al negustorului Nicolae Antoniţă ( Toniţă ).
După absolvirea şcolii primare nr. 2 ( 1892 – 1896 ), urmează primele două clase ale
Gimnaziului real “Manolache Costache Epureanu” şi ultimele două clase ale cursului inferior al
Liceului “Gh. Roşca Codreanu” ( 1900 – 1902 ). În liceu îşi descoperă talentul de pictor.
Abandonând gimnaziul şi Bârladul ( 1902 ) se înscrie la Şcoala naţională de arte –
frumoase din Iaşi ( clasa profesorului Gh. Popovici ).
În vara anului 1903 ( la 17 ani ) călătoreşte în Italia, în cadrul unei excursii arheologice.
În semn de protest faţă de o nedreptate constatată, refuză să se prezinte la examenul de
diplomă ( 1907 ) şi pleacă în Germania, unde expune picturile sale ( 1908 ). Debutează în
publicistică. Părăsind şi studiile din Germania se stabileşte la Paris ( 1909 ), unde-şi deschide o
expoziţie personală ( 1910 ).
S-a reîntors în ţară în 1911, susţinându-şi examenul de diplomă ( 1912 ). Obţine, prin
concurs, certificatul de pictor bisericesc ( 1912 ). A suplinit catedra de Desen liniar la Liceul
Militar ieşean ( 1914 ), de unde demisionează ( 1916 ). Intrând în lupte în primul război mondial,
cade prizonier la Turtucaia ( 1916 – 1918 ), de unde se întoarce cu boli pe care le va purta toată
viaţa.
Se mută în Bucureşti ( 1919 ) unde participă, cu regularitate, la expoziţii colective şi
personale. Din 1921 s-a instalat la Vălenii de Munte, unde a locuit până în 1924.
Se retrage din asociaţia “Arta Română” şi creează “Grupul celor patru” ( alături de
Francisc Şirato, Ştefan Dimitrescu şi Oscar Han ) cu care expune la alte şapte expoziţii.
Ocupă catedra de Pictură a Academiei de Arte Frumoase din Iaşi ( 1930 ), la care devine
şi rector ( 1937 – 1939 ), după care rămâne numai la catedra sa.
Se stinge din viaţă în Bucureşti, la 26 februarie 1940 şi a fost înmormântat în cimitirul
Ghencea.
A pictat, în colaborare, biserica din Grozeşti – Bacău ( 1912 ), Palatul Mitropoliei din Iaşi
( 1906 ), bisericile din Poieni – Vaslui ( 1911 ), Scorţeni – Bacău ( 1912 ), Capela familiei Moruzi
din Iaşi ( 1913 ), biserica din Netezeşti – Ilfov ( 1914 ), Sfântul Gheorghe – Nou, Constanţa
( 1931 ), Schitul Durău ( 1935 – 1937 ).
A expus la München, Paris, Veneţia, Haga, Amsterdam, Bruxelles, Bucureşti:
( “Tinerimea artistică”, “Pasajul Majestic”, “Sala Liedertafel”, “Salonul umoriştilor”, “Teatrul
Naţional”, “Salonul Societăţii umoriştilor români”, “Maison d’Art”, Salonul Oficial, Salonul
Sindicatelor artelor frumoase, “Sala Mozart”, “Viaţa Românească”, “Sala Hasefer”, “Cartea
12
Românească”, “Galeriile de artă”, “Căminul artei”, “Sala Ileana”, “Salonul de toamnă”, “Sala
Dalles” ).
A primit Diploma de onoare în cadrul “Expoziţiei Universale” din Paris ( 1937 ) şi Marele
Premiu Elena şi Gheorghe Vlasto al Academiei Române ( 1938 ).
Bârladul l-a eternizat prin acordarea numelui său Galeriilor de artă, Şcolii de artă şi
muzică, unei străzi. A fost organizată o amplă retrospectivă.

GEORGE GH. TUTOVEANU


Bardul bârlădean, pe adevăratul său nume Gheorghe Gh. Ionescu, s-a născut la 20
noiembrie 1872. Pseudonimul literar de George Tutoveanu l-a adoptat în 1898.
După absolvirea Şcolii primare nr. 1 de băieţi “Costache Robu” şi după frecventarea
parţială a Gimnaziului real “Manolache Costache Epureanu”, ambele din Bârlad, face o pauză
de câţiva ani, dedicându-se poeziei ( debutul la ziarul local “Paloda”, în 1887 ).
Absolvă Şcoala Normală de Institutori din Bucureşti în 1897, după care funcţionează ca
învăţător în Craiova, Olteniţa, Focşani, Fălticeni şi Bârlad ( din 1903 ), oraşul avându-l învăţător
la şcoala primară pe care o absolvise cândva.
În Bârlad, împreună cu Emil Gîrleanu şi Dimitrie Nanu fondează revista “Făt – Frumos”
( 1904 ), înfiinţează Biblioteca Publică ( 1906 ), devine membru fondator al Societăţii Scriitorilor
Români ( 1908 ), conduce revista “Freamătul” ( 1911 ). A fost revizor şcolar al judeţului Tutova
( 1911 – 1912 ), director al Şcolii medii de băieţi de la înfiinţarea ei ( 1912 ).
Împreună cu Tudor Pamfile şi Toma Chiricuţă înfiinţează Societatea literară Academia
Bârlădeană (1 mai 1915).
În Bârlad a scos revistele literare ale Academiei Bârlădene: Florile dalbe (1919), Graiul
nostru ( 1925 – 1927 ), Scrisul nostru ( 1929 – 1931 ). A condus ziarul local “Moldova”( 1928 ).
A funcţionat ca profesor suplinitor de pedagogie la Şcoala Normală de băieţi ( 1920 –
1921 ), director al Şcolii de Aplicaţii ( 1921 – 1922 ), profesor suplinitor de limba română, istorie
şi filosofie la noul liceu de fete abia înfiinţat “Iorgu Radu” ( 1921 – 1922 ).
A fost numit de către Casa Şcoalelor inspector general cultural pentru întreaga Basarabie
(1926-1928), apoi prefect al judeţului Tutova ( 1931 – 1932 ).
S-a recăsătorit în 1949 cu profesoara Eugenia Leu.
A încetat din viaţă în Bârlad, la 18 august 1957.
A fost un catalizator al vieţii culturale bârlădene timp de peste o jumătate de secol. A
colaborat la majoritatea revistelor şi ziarelor ţării.
Din volumele sale: Albastru în şase ediţii, La arme, Luptătorilor pentru ţară ( 1913 ), în două
ediţii, Tinereţă ( 1924 ), Patria ( 1924 ), Poezii alese ( 1924 ), Sonete ( 1938 ), manuale şcolare de
compuneri, gramatică, exerciţii de aritmetică şi geometrie pentru clasele I-IV primare.

GEORGE GH. URSU


Născut la 25 ianuarie 1911. Absolvent al şcolii primare şi al Liceului “Gh. Roşca
Codreanu” ( 1929 ) din Bârlad.
Debutează, ca elev, la “Dimineaţa copiilor” ( 1925 ).
Între 1929 – 1933 a urmat cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii din Iaşi,
unde profesorul său, Garabet Ibrăileanu, i-a conturat personalitatea intelectuală şi profesională.
Licenţiat în Limba şi literatura română. Examenul de capacitate ( 1935 ) în Limba şi literatura
română ( principal ), iar în 1937 în Limba latină ( secundar ).
A funcţionat ca profesor la liceele din Tecuci, Bârlad ( Liceul Comercial ), Fălticeni şi
Galaţi ( 1935 – 1947 ). Obţine examenul de definitivat în 1942. Ca profesor al Liceului “D. A.
Sturdza” din Tecuci a deţinut secretariatul redacţional al revistei locale “Analele Moldovei”.

13
Inspector şcolar al regiunii Galaţi ( 1947 ), inspector de Limba română în Ministerul
Educaţiei Naţionale ( 1947 – 1948 ), inspector general în Ministerul Învăţământului ( 1948–1952).
Între 1952 – 1961 a funcţionat la Liceul “Aurel Vlaicu” din Bucureşti.
A fost membru în Comitetul de redacţie al revistei “Limbă şi literatură”.
Lector universitar ( 1961 ), apoi conferenţiar la Institutul Pedagogic de 3 ani din Capitală.
Prodecan al Facultăţii de Filologie ( 1963 – 1971 ), şeful catedrei de Literatură a aceleaşi facultăţi.
Şi-a susţinut teza de doctorat în Filologie în 1969. S-a pensionat în 1976. Colaborator la zeci de
reviste literare româneşti, participant la multe manifestări culturale din ţară ( şi mai ales din
Bârlad ).
Încetează din viaţă în Bucureşti, la 25 iunie 1980.
Din volumele sale: Antologia scriitorilor bârlădeni ( 1937 ), Cele mai frumoase poezii româneşti,
2 volume ( 1937 în colaborare ), G. Ibrăileanu şi Bârladul ( 1939 ), Viaţa lui Nicolae Beldiceanu
(1942), Tecuciul literar ( 1943 ), N.Beldiceanu ( 1961 ). Memorialistica în opera cronicarilor ( teză de
doctorat, 1972 ); volumele de poezii: Salcâm uituc ( 1973 ), Dealul brânduşilor ( 1974 ), Fulgi de
zăpadă ( 1978 ); manuale şcolare de limbă şi literatură română, de metodologie etc.

2. PERSONALITĂŢI, FOŞTI ELEVI AI ŞCOLII BÂRLĂDENE

IOAN ANTONOVICI
A văzut lumina zilei la 18 noiembrie 1856 în cătunul Similişoara, comuna Bogdana,
judeţul Tutova.
Din cauza unei boli a fost nevoit să urmeze clasa I primară între anii 1865-1868 în
Bogdana şi în Chiţocul Vasluiului şi celelalte clase primare la Şcoala publică nr. 1, de lângă
biserica Vovidenie din Bârlad, între 1869 – 1872.
Îşi continuă studiile la Seminarul din Huşi ( 1872 – 1876 ), apoi pe cele ale Seminarului
Socola din Iaşi ( 1876 – 1879 ).
Revenit în Bârlad a funcţionat ca institutor la Pensionul profesorului Ioan Popescu ( 1879
– 1880 ).
După căsătorie ( 1880 ) a avut şase copii care au devenit profesori, magistraţi, pictori.
A urmat apoi cursurile Facultăţii de Teologie din Bucureşti ( 1885 – 1892 ) unde-şi susţine
licenţa ( 1892 ), după care devine paroh al bisericii “Sfântul Ilie” din Bârlad ( 1892 – 1912 ),
profesor de Filosofie şi de Limba română la Şcoala Normală, profesor de Religie la Liceul “Gh.
Roşca Codreanu”, la Şcoala secundară de fete “Nicolae Roşca Codreanu” ( la care a fost şi
director ), precum şi la Externatul de fete.
Membru al Consistoriului Eparhiei Huşi ( 1897 – 1900 ) unde devine preşedinte ( 1906 –
1909 ), apoi membru al Consistoriului superior ( 1909 – 1918 ), după care a fost hirotonisit sub
numele de Iacov Bârlădeanu, devenind locotenent de episcop de Huşi ( până în 1921 ), vicar al
Episcopiei huşene, arhiereu-vicar al Mitropoliei Moldovei şi Sucevei ( 1921 ), egumen al bisericii
“Sfântului Spiridon” din Iaşi ( 1921 – 1923 ).
Numit episcop al “Dunării de Jos” ( 1923 – 1924 ), apoi al Huşilor ( 1924 – 1931 ). Acolo a
creat un muzeu şi a reorganizat “Buletinul Eparhiei Huşilor”.
A mai deţinut diferite funcţii şi a fost recompensat cu diferite medalii şi plachete:
protoiereu al Inspectoratului Şcolar, consilier comunal şi senator de Tutova, membru al
Comisiei Monumentelor Istorice din judeţul Tutova, membru de onoare al Academiei Române
( 1919 ), membru al Societăţii Franceze de Istorie, premiat al Academiei Române ( 1906, 1911,
1912 ), a primit Medalia de aur şi Placheta de colaborator al Expoziţiei jubiliare din 1906 ( la cea
de a 40-a aniversare a urcării pe tron a principelui Carol ).
14
Din volumele sale: Geografia comunei Bogdana ( 1889 ), Sclavia şi creştinismul ( 1892, în două
ediţii ), Fraţii Gheorghe şi Nicolae Roşca Codreanu ( 1908 ), Documente bârlădene, în cinci volume
( 1911, 1911, 1915, 1924, 1926 ), Un dascăl ardelean la Bârlad, Ioan Popescu ( 1928 ).
Are publicate zeci de articole în periodicele vremii.

DIMITRIE I. BAGDASAR
Născut ca al doisprezecelea copil al unei familii de ţărani săraci, în satul Idrici de Jos,
comuna Roşieşti, judeţul Fălciu, la 17 decembrie 1893.
Şcoala primară a urmat-o în satul natal, apoi a urmat cursurile Liceului “Gh. Roşca
Codreanu” ( absolvent al secţiei moderne, promoţia 1913 ). Între 1913 – 1919 a urmat cursurile
Facultăţii de Medicină la Institutul Medico – Militar.
După susţinerea doctoratului ( 1922 ), devine medic secundar la secţiile neurologie şi
chirurgie ale Spitalului Militar, lucrând şi în Laboratorul de Histologie şi Anatomie patologică
Bucureşti.
Întors de la Paris ( 1924 ) a lucrat în laboratorul sus-amintit (cu profesorul Ştefan Besnea),
la care a rămas până la sfârşitul vieţii sale. Acolo şi-a dat seama de importanţa neuroanatomiei
şi neurohistologiei.
După demisia din armată ( 1927 ) face studiile de specializare la Boston (SUA) în clinica
profesorului Harvey Cushing, unde a învăţat neurochirurgia modernă. S-a transferat la Spitalul
de urgenţă din Bucureşti ( 1933 ), iar din 1935 la Spitalul Central, prin concurs.
Intre 1937 – 1945 a funcţionat în calitate de funcţionar la catedra de Neurochirurgie din
Bucureşti. La clinica sa, se internau bolnavii din Ungaria, Bulgaria, Palestina.
Între 1931 – 1941 a efectuat 1800 de operaţii pe sistemul nervos. În 1939 a participat la
Congresul Naţional de Chirurgie din Bucureşti.
Fiind om cu vederi politice de stânga a intrat în jocul comuniştilor, colaborând la
“Ajutorul Roşu”, ajutând pe antifasciştii din ilegalitate, apărându-i în procese, iar din 1942 a
intrat în Partidul Comunist din România.
După 1944 a făcut parte din Apărarea Patriotică ( pe care a condus-o între anii 1942-23
august 1944 ), organizând în Universitate mişcarea comunistă.
După 1944 a mai făcut parte şi din Comitetul Executiv al Partidului Naţional Popular. A
fost unul din iniţiatorii ARLUS-ului, luptând contra partidelor politice istorice ( Naţional –
Ţărănesc şi Liberal ).
La 6 martie 1945 a fost numit ministrul Sănătăţii în guvernul dr. Petru Groza, calitate în
care a creat 60 de circumscripţii rurale noi, sanatorii, 100 de case de naşteri la ţară, a dirijat
campanii antitifosexantematice, a febrei tifoide, a febrei recurente. A creat Institutul de
Endocrinologie Bucureşti.
Între anii 1945 – 1946 a fost profesor de Neurochirurgie la Facultatea de Medicină din
Capitală.
La 15 iulie 1946 încetează din viaţă în Bucureşti.
Academia Română îl declară, post-mortem, membru de onoare al ei ( 1948 ), iar în anul
1956 Clinica de neurologie a Spitalului Central primeşte numele savantului care va rămâne în
istoria medicinii româneşti.
Dimitrie Bagdasar a studiat traumatismele cranio–cerebrale, compresiunile radiculo–
medulare, abcesele intracraniene, a localizat evoluţia tuberculomului cerebral.
A condus clinica sa cu metodă şi ordine, cu focul pasiunii sale profesionale; avea respect
pentru valoarea oamenilor, era mândru şi demn.
Celor peste 50 de articole de specialitate publicate li se adaugă teza de doctorat şi vasta
lucrare de 6000 de pagini, în colaborare, Traite de Neurologie ( 1951 ).

15
NICOLAE I. BAGDASAR

S-a născut în Idriciu de Sus, comuna Roşieşti, judeţul Fălciu, la 5 februarie 1896. Şcoala
primară a urmat-o în satul natal, iar liceul la “Gh. Roşca Codreanu” din Bârlad ( 1909 – 1916 ).
Între octombrie 1916 – martie 1917 a urmat cursurile Şcolii Militare de ofiţeri de rezervă
din Botoşani, fiind apoi repartizat la Regimentul 51 / 52 Infanterie, cu care participă la primul
război mondial.
După demobilizare urmează cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii
Bucureşti, unde-şi susţine licenţa în iunie 1922, după care pleacă la specializare în Germania,
unde îşi ia doctoratul în Filosofie la Universitatea din Berlin, în iunie 1926.
Profesor titular de Limba germană la Şcoala Comercială Română din Salonic – Grecia
( 1926 – 1927 ), apoi la Şcoala Comercială “Nicolae Kretzulescu” din Bucureşti ( 1927 – 1930 ).
Ca secretar al Societăţii Române de Filosofie ( 1928 – 1940 ), a întemeiat Editura Filosofică
( 1930 – 1944 ) şi a devenit secretar de redacţie al “Revistei de Filosofie” ( 1928 – 1943 ).
Asistent universitar la Laboratorul de Psihotehnie al Facultăţii de Filosofie Bucureşti
( din 1 februarie 1928 ), asistent la catedra de Psihologie, Logică şi Teoria Cunoaşterii de sub
conducerea lui C. Rădulescu-Motru. În 1940 a devenit membru corespondent al Academiei de
Ştiinţe Morale şi Politice.
La universitatea ieşeană devine profesor titular la catedra de Filosofie Generală ( Episte-
mologie şi Metafizică ), Istoria Filosofiei Moderne şi Contemporane ( 1942 – 1949 ).
În 1942 devine membru corespondent al Academiei Române, titlu care i s-a ridicat ( şi nu
numai lui ) de către regimul comunist, în 1948. A fost co-director al revistei “Ethos” ( 1943 –
1946 ).
Destituit din învăţământul superior ( 1949 ), devine director de secţie al Institutului de
Istorie din Bucureşti ( 1949 – 1950 ), apoi consilier ştiinţific al Institutului de Istorie al Academiei
R. P. R., referent ştiinţific al Institutului de Istorie şi Filologie al Academiei ( Filiala Iaşi ), între
anii 1953 – 1956, coordonator ştiinţific al Dicţionarului Enciclopedic Român ( 1956 – 1958 ).
După pensia de merit ( 1959 ) lucrează la revizuirea operei sale, pentru o viitoare
reeditare, până la dispariţia sa din 21 aprilie 1971.
În 1970 fusese declarat membru al Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice. A colaborat la
numeroase reviste de specialitate şi de cultură din ţară şi străinătate.
Lucrările sale inedite, de proporţii, de valoare actuală, au fost elaborate de pe poziţii
raţionaliste. Din volumele sale: David Hume, Cercetare asupra intelectului omenesc ( 1936 ), Istora
filosofiei moderne, coordonator ştiinţific ( I, 1927; II, 1938; III, 1939; IV, 1940; V, 1941 ), Teoria
cunoştinţei, 2 volume ( 1941; ed. a II-a, 1944 ), Antologie filosofică, Filosofi străini ( 1943 ), alte 3
opere postume, alte 14 lucrări lăsate în manuscris.

SIMION BOGDĂNESCU
Ion Puflea ( numele real ) s-a născut la 27 octombrie 1951 în Hupca, comuna Bogdăneşti,
Bârlad, unde a urmat cursurile şcolii primare, iar cursurile gimnaziale la Unţeşti. A absolvit
Liceul “Gheorghe Gheorghiu-Dej” ( azi “Mihai Eminescu“ ).
A urmat cursurile secţiei Română – Franceză a Facultăţii de Filologie din cadrul
Universităţii din Iaşi ( 1973 – 1977 ).
Participant al cenaclului literar studenţesc “Nicolae Labiş”.
Profesor de Limba şi literatura română la Liceul “Dr. Petru Groza” din Odorheiu
Secuiesc ( 1977 – 1982 ), la Liceul Pedagogic din acelaşi oraş ( 1982 – 1984 ), la Liceul industrial
nr. 1 din Odorhei ( 1984 – 1990 ). În acest din urmă oraş a fost co-autorul creării liceului
românesc “Marin Preda”.

16
Venit în Bârlad ( 1990 ), devine profesor la Liceul Teoretic “Mihai Eminescu”, la care
predă şi astăzi, ca profesor cu gradul I.
Este editorul revistelor “Prometeu descătuşat” şi “Academia Bârlădeană”. A participat la
faza naţională a concursului “Creativitate şi eficienţă în învăţământ” şi la cenaclurile “Aron
Pumnul” ( Odorhei ), “Luceafărul” ( Miercurea Ciuc ). A fost distins cu Premiul II la Concursul
Naţional “Baladele Dunării” ( Galaţi 1983 ) şi de alte două ori cu Premiul I la Concursul
“Pământ al bucuriei şi frăţiei” ( Topliţa 1982, 1984 ). Este membru al Uniunii Scriitorilor din
România.
Are publicate până acum 7 cărţi de poezie: Totem interior ( 1991 ), Dioptrii ( 1992 ), Adio
somnoroasă - spleen călugăresc ( 1994 ), Obscure (1996), Elegii fără timp ( 1997 ), Apa vie şi smiceaua
de măr ( 1999 ), Şoc ( 2000 ) şi un volum de eseuri: Spic de idei ( 2002 ).
Scriitorul Daniel Drăgan îl caracterizează ca fiind “un plăieş al limbii române într-un
spaţiu în care acesta are graniţele în interior”, iar criticul literar Theodor Codreanu ca fiind “un
poet al unei lirici pluridimensionale în spiritul sintezei româneşti”.

VIRGIL N. CARAIVAN
Ca fiu al unui învăţător, s-a născut în comuna Şuletea, judeţul Tutova, la 7 februarie 1879.
După absolvirea şcolii primare în comuna natală, urmează cursurile Gimnaziului
“Manolache Costache Epureanu” şi ale Liceului “Gh. Roşca Codreanu”, pe care le absolvă în
1897, iar cursul superior liceal la Liceul “Petru Rareş“ din Piatra Neamţ ( absolvent în 1900 ).
Student al Facultăţii de Drept şi al Facultăţii de Litere şi Filosofie din Bucureşti, din 1901.
Debutul literar la “Noua Revistă Română” ( 1901 ).
Împreună cu câţiva prieteni studenţi scoate revista “Tribuna” ( 1903 – 1904 ), apoi devine
ziarist profesionist, colaborând la “Semănătorul” lui N. Iorga ( 1904 ). Membru fondator ( 1909 )
al “Societăţii Scriitorilor Români”, al cărei membru şi casier a fost ( 1910 ). S-a retras ca animator
cultural în Bârlad şi la Şuletea. Scoate revista “Răzeşul” ( 1926 ), înfiinţează la Băseşti ( Viişoara )
Asociaţia Studenţilor Tutoveni “Al. Vlahuţă”, din Bârlad, precum şi Societatea Culturală “Iuliu
A. Zanne”, tot în Bârlad, cu ziarul “Glasul nostru”.
În 1934 scoate revista “Documente răzăşeşti”, iar în Peicani ( Fălciu ) organizează
Societatea Culturală “Virgil Caraivan” ( 1933 ).
A efectuat săpături arheologice, a activat în cadrul Academiei Bârlădene, a colaborat la
multe reviste şi ziare din ţară, bucurându-se de prietenia celor mai de seamă scriitori români ai
timpului. A scris nuvele, poveşti, traduceri, scrisori, cugetări, articole şi cronici. S-a stins din
viaţa în 1966, în Bucureşti, lăsând 18 volume şi sute de articole. Din volumele sale: La şezătoare,
Poveşti şi snoave ( 1907 ), Poveşti de pretutindeni ( 1909 ), Basme şi legende străine ( 1911 ), Movila
Roşie, Povestiri, schiţe şi amintiri ( 1913 ), La gura sobei ( 1924 ), Poveşti corsicane ( 1910 ), Snoave, f.
a. etc.

CONSTANTIN CHIRIŢĂ
Născut în satul Puţu Olarului, comuna Ibăneşti, judeţul Tutova, la 12 martie 1925. Aici a
urmat cursurile şcolii primare. Primele şase clase liceale le-a efectuat la Liceul “Gh. Roşca
Codreanu” din Bârlad, ultimele două absolvindu-le în Bucureşti.
După ce a frecventat parţial cursurile Politehnicii bucureştene, se dedică literaturii şi
ziaristicii.
Debutul literar a avut loc în 1949. A fost redactor la diferite reviste literare ( mai ales la
“Luceafărul” şi “Sportul literar” ) etc.
Scriitor fecund şi, deseori, militant politic al timpului ( secretar de partid al Uniunii
Scriitorilor, 1972 – 1977 şi vicepreşedinte al ei, din 1977 ). A colaborat la diferite reviste literare,

17
sociale şi politice din ţară. Majoritatea cărţilor sale se adresează tineretului. Uniunea Scriitorilor
l-a premiat în două rânduri ( 1964 şi 1974 ).
A fost un virtuos eseist. În romanele sale adresate maturilor, a adus imaginea lumii
universitare şi tehnocrată.
A participat la toate manifestările culturale ale Liceului “Gh. Roşca Codreanu” şi ale
Bârladului.
Din volumele sale: Oameni din oraşul nostru ( 1951 ), Cireşarii ( 1956 ), Întâlnirea, roman, 2
volume ( 1959 ); Oţelul, roman( 1960 ), Pasiuni, roman ( 1962 ), Adâncimi, piesă de teatru ( 1974 ),
Livada, roman ( 1979 ), ciclul Trilogia în alb: Trandafirul alb ( 1964 ); Pescăruşul alb ( 1969 ), Îngerul
alb ( 1979 ), ciclul Cireşarii, în cinci volume, ediţia a VII-a, Cavalerii florii de cireş ( 1985 ), Castelul
fetei în alb ( 1985 ), Roata norocului ( 1985 ), Aripi de zăpadă ( 1985 ), Drum bun cireşari ( 1985 ).

GHEORGHE V. CUCU
În comuna Puieşti a judeţului Tutova a văzut lumina zilei la 11 februarie 1882, ca al
şaselea copil din cei nouă, al ţăranului sărac şi ciobotarului Vasile Cucu şi al Smarandei Cucu.
În Bârlad urmează cursurile şcolii primare ( 1890 – 1894 ) şi ale Şcolii de cântăreţi
bisericeşti, având profesor pe psaltul Damian Rânzescu ( director ), pe profesorul de teorie –
solfegii şi dirijorul corului bisericii “Domneasca”, Athanasie Popovici, şi pe psaltul Ion Botoi.
Pleacă la Brăila unde se angajează tenor al bisericii Sfinţii Voievozi.
A urmat cursurile Conservatorului din Bucureşti ( 1890 – 1905 ) cu profesorul Eduard
Wachmann, Dumitru Chiriac şi Gheorghe Brătianu.
Devine cântăreţ de strană la Biserica Brezoianu ( 1901 – 1904 ) la care devine dirijorul
corului ei ( 1904 – 1932 ). Între timp ( 1901 – 1907 şi 1912 – 1928 ) a fost dirijor secund al Corului
Carmen.
A urmat un Curs pregătitor de Armonie şi Contrapunct la Conservatorul Naţional din
Paris ( din 1907 ) şi la Schola Cantorum din Paris, cu Vincent d’Indy ( Contrapunctul şi
orchestraţia ). Acolo a fost dirijorul corului capelei române ( 1907 – 1911 ).
Întors în ţară ( 1911 ) se angajează “maestru suplinitor de muzică” în Piteşti ( 1912–1915 ),
Turnu Severin ( 1915 ) şi Slatina. A fost dirijorul corului Mitropoliei bucureştene, la care a rămas
în anii 1916 – 1919. A obţinut premiul al doilea “George Enescu” pentru “coruri religioase”
( 1919 ), Premiul Societăţii Compozitorilor pentru culegeri de folclor ( 1925 ), Medalia de aur a
expoziţiei din 1906. A funcţionat ca profesor provizoriu la Catedra de Teorie şi Solfegii la
Conservatorul din Bucureşti ( 1920 ), profesor la Seminarul “Nifon” din Bucureşti ( 1920–1932 ),
profesor de Armonie la Academia de Muzică Religioasă din Capitală ( 1928 – 1932 ).
Moare în Bucureşti la 24 august 1932, fiind înmormântat la cimitirul Ghencea.
A fost un clasic al muzicii corale româneşti. De la el au rămas peste 100 de piese muzicale
( unele tipărite ).

CONSTANTIN N. DIMOFTACHE ZELETIN


Coborâtor din două vechi familii moldoveneşti răzeşeşti ( Brăiescu Dimoftache şi
Ţarălungă ), din părinţi preot şi învăţătoare, s-a născut la 13 aprilie 1935.
A urmat cursurile şcolii primare ( 1941 – 1945 ) în comuna Burdusaci ( fostă Oprişeştii de
Jos, din judeţul Tecuci ).
După absolvirea Colegiului Naţional “Codreanu” din Bârlad ( 1945 – 1952 ), a urmat
cursurile Facultăţii de Medicină din Bucureşti, secţia Pediatrie ( promoţia 1959 ). După practici
medicale în Bucureşti, funcţionează la Hunedoara ( 1960 – 1961 ) şi Mangalia ( 1961 – 1962 ).

18
Devine cercetător ştiinţific la catedra de Biofizică a I. M. F. Bucureşti ( 1962 – 1965 ), apoi
asistent universitar ( 1965 ), doctor în medicină ( 1973 ), şef de lucrări ( 1983 ), conferenţiar
universitar ( 1990 ), profesor universitar ( 1993 ).
A participat la simpozioane naţionale de biofizică din ţară ( Bucureşti, Braşov, Timişoara,
Târgu Mureş, Iaşi, Cluj, Sovata, Craiova ) şi din străinătate ( Leningrad, Moscova ). A efectuat
numeroase vizite documentare în multe ţări europene, mai ales în Italia, Franţa şi Grecia. Din
1973 este membru al comitetului de conducere al secţiei de Biofizica a U. S. S. M. A lucrat în
domeniile autoradiografiei şi histoautografiei în regenerarea hepatică, în aberaţii cromozomiale,
metabolismul A. D. N.-ului în spermatozoidul congelat, promotor a citospectrofotometriei în
România, a cercetat acţiunea apei deuterate asupra unor parametri biofizici. A elaborat lucrări
didactice ( Curs de biofizică, 1963; Prelegeri de biofizică medicală, 3 volume, 1964, 1971, Îndreptar de
lucrări practice de biofizică, în patru ediţii: 1964, 1972, 1975, 1977, Biofizică medicală, 1977 ).
Poet, eseist, prozator, traducător din lirica italiană şi franceză. Membru al Uniunii
Scriitorilor ( 1967 ). A tipărit: Călătorie spre transparenţă, Ed. Eminescu, Bucureşti, 1977, Ideograme
pe nisipul coridei, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1982, Andaluzia, Ed. Cartea Românească,
Bucureşti, 1986, Respiro în amonte, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1995, Gaură-n cer, Ed.
Athena, Bucureşti, 1997, Adagii, Ed. Athena, Bucureşti, 1999. Traduceri: Michelangelo – Sonete,
Ed. pentru literatură universală, Bucureşti, 1964; Lirica Renaşterii italiene, Ed. Tineretului,
Bucureşti, 1966, în două volume; Charles Baudelaire - Florile Răului ( 1968 ), în colaborare;
Valmiki: Ramayana ( 1968 ), în colaborare; Romain Rolland – Viaţa lui Michelangelo ( 1970 );
Alessandro Parrenchi – Michelangelo sculptor ( 1970 ), Sonetul italian în Evul Mediu şi Renaştere,
Ed. Minerva, Bucureşti, 1970; Charles de Tolnay – Michelangelo ( 1973 ), în colaborare, prefaţă;
Michelangelo - Sonete şi crâmpeie de sonet, Ed. Albatros, Bucureşti, 1975, Scrisori, urmate de Viaţa lui
Michelangelo, de Ascanio Condivi, în două volume ( 1979 ); Lirica franceză modernă, Ed. Albatros,
Bucureşti, 1981, Florile răului de Charles Baudelaire, în versiunea lui C. D. Zeletin, note şi
comentarii ( 1991 ).
A fost premiat al Uniunii Scriitorilor, al Salonului Naţional al Cărţii, premiul Asociaţiei
Scriitorilor din Bucureşti, preşedintele scriitorilor medici, preşedintele de onoare al Academiei
Bârlădene.

VIOREL DINESCU
S-a născut la 2 aprilie 1951 în satul Zărneşti, comuna Jorăşti, judeţul Galaţi, dintr-o
familie modestă de agricultori.
În satul natal a urmat cursurile şcolii primare, în Jorăşti, pe cele gimnaziale, iar în Bârlad
pe cele liceale la Liceul “Gh. Gheorghiu Dej”, pe care-l absolvă în 1970.
Ca elev, împreună cu colegul său, Ion Puflea ( recte, Simion Bogdănescu ), a condus
revista “Aripi tinere” care apare şi astăzi.
După absolvirea cursurilor Facultăţii de Matematică a Universităţii din Iaşi, a devenit
profesor la Liceul nr. 3 din Galaţi, trecând prin toate gradele de învăţământ. Ca student a
colaborat la mai multe ziare şi reviste, dedicându-se, cu asiduitate literaturii. Debutul poetic şi
l-a făcut la revista “Săptămâna” condusă de Eugen Barbu. A colaborat la revistele: “România
literară”, “Luceafărul”, “Cronica”, “Tribuna”, “Actualitatea Galaţiului”, şeful secţiei Cultură,
redactor la Editura “Porto – Franco” din Galaţi. Este membru al Societăţii Scriitorilor “C. Negri”
din Galaţi, membru al Uniunii Scriitorilor din România, colaborator al multor reviste de cultură.
Lucrări: Ora ideală ( debut poetic ), Bucureşti, Editura Cartea Românească ( 1983 ),
premiat; O altă nuanţă a Revoluţiei, Bucureşti Editura Albatros ( 1983 ), volum premiat; Ecuaţii
albastre, Bucureşti, Editura Eminescu ( 1984 ) volum premiat de către Academia R. S. România;
Etape, Galaţi, Editura Porto – Franco ( 1980 ), premiat de aceeaşi editură; Armistiţii literare,
Galaţi, Editura Porto – Franco ( 1992 ), premiat de Societatea Scriitorilor “C. Negri” din Galaţi;
19
Ontologia cristalului, Galaţi, Editura Porto – Franco, ( 1994 ); Concurenţă şi coliniaritate în
Geometria plană, Galaţi, Editura Porto – Franco, ( 1994 ) în colaborare; Istoria polemică şi selectivă a
literaturii gălăţene ( critică literară ); Zeii de pământ, versuri; Portrete nedevelopate, pamflete; Eros-
Anteros, Editura Porto – Franco, 1996; Grădini suspendate, Galaţi, Editura Press, 1998; Poeme,
Galaţi, Editura Press, 1998.

GHEORGHE IVĂNESCU
A văzut lumina zilei la 20 octombrie / 2 noiembrie 1912 comuna Vutcani, judeţul Fălciu,
unde a urmat cursurile şcolii primare.
A urmat cursurile Liceului “Gh. Roşca Codreanu” ( 1923 – 1930 ), apoi cele ale Facultăţii
de Litere şi Filosofie a Universităţii din Iaşi ( Filologia clasică şi filologia modernă ), specialitatea
Limba şi literatura română ( cu profesorii Garabet Ibrăileanu, Ilie Bărbulescu, Ion Minea, Ion M.
Mironescu, Constantin Tafrali, Cezar Papacostea ).
După susţinerea examenului de licenţă ( 1933 ) a plecat la studii de specializare la
“L’École Pratique des Hautes Études” din Paris ( 1934 – 1935 ) şi la “Şcoala Română din Roma”
( 1935 – 1937 ).
Asistentul profesorului Iorgu Iordan ( 1935 – 1948 ) la catedra de Filologie, devenită,
apoi, de Limba română şi dialectele ei, a Universităţii ieşene.
Doctor în Filologie (1945), profesor suplinitor ( 1945 – 1946 ), profesor delegat ( 1946 –
1948 ), profesor titular ( 1948 – 1952 ).
Intrând în dizgraţia conducerii politice, este trecut ca cercetător în cadrul Filialei Iaşi a
Academiei Române ( 1952 – 1956 ), de unde se transferă în Bucureşti ca secretar ştiinţific al
Comisiei pentru Studiul Formării Limbii şi Poporului Român de pe lângă Prezidiul Academiei
R. P. R. ( 1956 – 1962 ). Este numit profesor de lingvistică romanică la Institutul Pedagogic din
Timişoara (transformat în Universitate, din 1962), unde a fost redactor-responsabil al “Analelor
Universităţii Timişoara”. Numit director al Centrului de Istorie, Filologie şi Etnografie din
Craiova, al Academiei (din 1969), transformat în Centrul de Ştiinţe Sociale şi Politice din R. S. R.,
unde a redactat revista “Philologica” şi “Historica” ( 1970 – 1971 ). Revine ca profesor de
Lingvistică indo-europeană şi română” ( 1971 ) în Iaşi. Docent, membru corespondent al
Academiei ( 1965 ).
Încetează din viaţă în 1987. A lăsat valoroase şi originale contribuţii la dezvoltarea
filologiei române, dintre care amintim: Originea românilor ( 1947 ), Curs de sintaxa limbii române
moderne ( 1948 ), Istoria limbii române ( în manuscris ), Istoria lingvisticii ( în manuscris ), Din
istoria graiurilor bănăţene şi oltene ( în manuscris ).

PAUL JELESCU
De origine bucureştean, s-a născut la Bucureşti la 6 aprilie 1901, oraş în care a urmat
cursurile şcolii primare “Sfânta Vineri” ( 1908 – 1912 ), apoi a urmat Conservatorul din
Bucureşti ( 1912 – 1916 ), în paralel şi cursurile Liceului “Sfântu Sava”.
În timpul refugiului ( 1916 – 1918 ) vine în Bârlad, ca cercetaş, unde a dat examen pentru
clasele a V-a şi a VI-a la Liceul “Gh. Roşca Codreanu”. În acea perioadă, a fost decorat de către
Comandantul Armatei Române care-şi avea reşedinţa în localul acelui liceu.
Devine elev al Academiei Regale de Muzică ( 1919 – 1920 ). La absolvire obţine Premiul I,
ca bursă pe timp de zece ani, perioadă în care a studiat la “Schola cantorum” ( 1920 – 1924 )
compoziţia, dirijatul, stilul polifonic, devenind profesor. A studiat orga, clavecinul, armonia,
acompaniamentul şi improvizaţia.
Devine profesor de pian special la Conservatorul din Cernăuţi ( 1924 – 1935 ) şi apoi
director ( 1931 – 1935 ). Dotează Conservatorul cu o preţioasă bibliotecă de specialitate,

20
înfiinţează noi cursuri, iniţiază bogate activităţi culturale, organizează spectacole de teatru,
festivaluri artistice, audiţii muzicale săptămânale etc.
A fost profesor de pian special la Academia Regală de Muzică din Bucureşti (1935–1959 ),
pianist-solist în spectacole publice sau la Radiodifuziunea Română, maistru de sunet al acestei
ultime instituiţii ( 1935 – 1956 ), profesor la Conservatorul bucureştean, îndrumător al soliştilor,
compozitorilor şi criticilor muzicali.
A scris numeroase eseuri, articole, studii folclorice, texte de concerte-lecţii, a tradus
primul Tratat de dodecafonie.
A fost primul român care a făcut emisiuni la “Radio Tour Eiffel” ( 1925 ), a fondat
Asociaţia Muzicală “George Enescu” ( 1931 ), a fost preşedintele Ligii Culturale, secţia Bucovina
( 1931 – 1935 ).
A fost participant la Zilele Culturale Bârlădene, ediţia 1978.
A lăsat 54 de compoziţii, 17 dintre ele rămase în manuscris.

RADU MIRON
S-a născut la 3 octombrie 1927, în comuna Codăieşti – Vaslui, în care a urmat cursurile
şcolii primare ( 1934 – 1938 ).
În 1939 se înscrie la Liceul Industrial din Iaşi, de unde se transferă la cel din Bârlad pe
care-l absolvă în 1948.
A urmat cursurile Facultăţii de Matematică – Fizică a Universităţii din Iaşi ( 1948 – 1952 ),
dovedindu-se un student inteligent, serios şi muncitor. Ca student a fost numit preparator
( 1950 ).
Cercetător la Institutul de Matematică al Academiei Române, Filiala Iaşi ( 1951 ), tot în
acel an a devenit şi asistent la facultatea pe care o absolvise.
După examenul de diplomă ( 1952 ), devine doctorand la specialitatea Mecanică. La
acelaşi Institut de Matematică a lucrat sub îndrumarea profesorului Mendel Haimovici. Din
1956 devine lector, iar în 1957 doctor în Ştiinţele fizico-matematice.
Este numit şef de sector al acelui Institut (1963), conferenţiar al Facultăţi de Matematică –
Fizică. A fost premiat de către Ministerul învăţământului pentru lucrările ştiinţifice publicate în
1962. Academia i-a mai acordat Premiul “Gheorghe Ţiţeica”.
Din 1969 devine titular la Facultatea de Matematică – Mecanică din Iaşi, la care a
funcţionat şi ca decan între 1972 – 1976.
A coordonat teze de licenţă şi de doctorate, lucrări de gradul I pentru profesori ai şcolii
secundare. A fost participant la numeroase congrese, simpozioane în ţară şi peste hotare. A
devenit membru titular al Academiei Române.
Lucrările sale cuprind manuale, cursuri, monografii şi articole din domeniile: geometrie
diferenţială a suprafeţelor din spaţiu euclidian, mecanică analitică, curbe pe varietăţi de spaţii
Riemann, configuraţii Myller, spaţii Nn, bazele algebrei etc.

MIHAI NICU
Născut la Bârlad în anul 1941, a urmat cursurile Colegiului „Gh. Roşca Codreanu” între
anii 1955 – 1959, apoi cursurile postliceale la Şcoala Tehnică de Chimie din Iaşi, specialitatea
operator chimist antibiotice ( 1959 – 1961 ). Se înscrie la Facultatea de Chimie Industrială,
specializarea Chimia şi Tehnologia Compuşilor Macromoleculari, pe care a absolvit-o în anul
1966, cu media maximă. Începe o prodigioasă carieră universitară: preparator la Catedra de
Chimie Organică ( 1966 – 1972 ), asistent la disciplinele tehnologice ale Catedrei de Chimie şi
Tehnologia Compuşilor Macromoleculari ( 1972 – 1976 ); şef de lucrări la disciplinele tehnologi-
ce ale aceleiaşi catedre ( 1976 – 1990 ); conferenţiar universitar ( 1990 – 1994 ); prof. dr. univ. ing.
21
( 1994 – prezent ). Din 1996 i se recunoaşte calitatea de conducător de doctorat în domeniul
ingineriei, specializarea Ştiinţa şi ingineria materialelor.
Prof. univ. dr. Mihai Nicu este titularul disciplinelor: Ştiinţa şi ingineria materialelor,
Minimizarea poluanţilor la sursă şi reducerea deşeurilor, Chimia tehnologică.
Este coautor la multe brevete aplicate în producţie. A realizat în colaborare proiecte
tehnologice şi de execuţie ale secţiei de prelucrare plastisoli de la Piatra Neamţ, a primei
instalaţii de sinteză a poliuretanilor de tip moldoton, a măririi capacităţii de producţie a fabricii
Lactoma III de la Săvineşti. Pentru merite în domeniul inventicii a fost distins cu diplome şi
medalii de aur la Salonul Internaţional de Inventică, Iaşi, 1996. Activitatea didactică se
materializează în 12 cărţi şi manuale editate, dintre care amintim: Chimia polimerilor, Ed. Gama,
1996; Chimie tehnologică. Operatori chimici şi tehnici, Ed. Gh. Asachi, Iaşi, 1999; Fizica polimerilor.
Introducere în ştiinţa materialelor polimerice, Ed. Ex Libris, Brăila, 2000; Inginerie şi managementul
minimizării la sursă a poluanţilor şi pierderilor. Manual, Ed. Gh. Asachi, Iaşi, 2001; Bilanţuri de
mediu, Ed. Tehnică, Bucureşti, 2001; 70 de lucrări ştiinţifice publicate în ţară şi străinătate, 16
brevete de invenţie, dintre care 6 se aplică în industrie, 96 de evaluări de impact asupra
mediului, ale unor agenţi economici, 62 de contracte de cercetare ştiinţifică pe care le coordo-
nează.
Prof. univ. dr. ing. Mihai Nicu a participat cu comunicări la numeroase manifestări
ştiinţifice interne şi internaţionale. Este membru fondator şi membru al mai multor societăţi
academice din ţară şi străinătate. Este membru al Consiliului profesoral al Facultăţii de Chimie
Industrială din Iaşi.

ŞTEFAN MOTAŞ-ZELETIN
S-a născut la 8 iunie / 20 iunie 1882 în comuna Burdusaci, din fostul judeţ Tecuci ( azi
comuna Răchitoasa, judeţul Bacău ).
Şcoala primară a urmat-o în comuna natală, ultima clasă la Nicoreşti, după care s-a
înscris ( 1895 ) la seminarul din Roman. După anul al treilea s-a transferat la cel din Iaşi, unde a
dat examene de diferenţă de liceu pentru primele cinci clase.
Ultimele trei clase liceale le-a urmat la Liceul “Gh. Roşca Codreanu” din Bârlad ( clasele
a VI-a şi a VII-a la cursuri cu frecvenţă, iar ultima clasă la fără frecvenţă ), absolvind liceul în
1903, după care urmează cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie ale Universităţii din Iaşi. Îşi ia
licenţa în 1906.
După un timp scurt a deţinut funcţia de secretar al Seminarului Pedagogic din Iaşi şi de
profesor suplinitor la diferite şcoli ieşene. Îşi susţine examenul de capacitate (1909), după care a
fost numit profesor suplinitor ( 1909 ), apoi titular ( 1910 ) la Liceul “Gh. Roşca Codreanu” din
Bârlad la catedra de Limba Germană şi de Filosofie.
Între ( 1909 – 1912 ), aflat în concediu de studii, a fost la Universităţile din Berlin, Leipzig
şi Erlangen, în ultimul oraş luându-şi examenul de doctorat ( 1912 ).
Revine la catedra sa bârlădeană, oraş în care a scris Evanghelia naturii, volumul I, Din ţara
măgarilor şi Suferinţa vremii ca problemă filosofică. A participat la luptele din 1913 şi 1916 – 1918,
după care a revenit la Bârlad. Din Bârlad s-a mutat cu catedra la Liceul “Mihai Viteazul” din
Capitală, la care a funcţionat între 1920 – 1927. La propunerea lui Ion Petrovici a fost numit
profesor universitar la catedra de Istoria Filosofiei Vechi şi Medievale din Iaşi.
La bolile lui contractate la Roman, s-a adăugat un reumatism acut, o boală de rinichi şi
alta de inimă, obligându-l ca aproape tot anul 1933 să-l petreacă în sanatorii.
La 20 iulie 1934 a trecut hotarul vieţii, fiind înmormântat în Cimitirul “Sfânta Vineri”.
A fost membru al Partidului Poporului, ca şef al organizaţiilor din Tecuci şi Roman.
Din volumele sale: Evanghelia naturii, I, 1915; Din ţara măgarilor. Însemnări, 1916; Burghezia
română. Originea şi rolul ei istoric, 1925; Retragerea, 1926; Naţionalizarea şcoalei, 1926;
22
Neoliberalismul. Studiu asupra istoriei şi politicii burgheze române, ediţia a II-a, 1927, manuale
pentru licee etc.

ION I. PLĂCINŢEANU
Deşi născut în Dorohoi 2 / 15 februarie 1893, a urmat cursurile Şcolii primare de aplicaţie
( 1899 – 1903 ) şi primele 7 clase liceale la Liceul “Gh. Roşca Codreanu” în Bârlad ( 1903 – 1910 ),
la secţia reală, ultima clasă la Liceul Naţional din Iaşi.
După cinci luni de funcţionare ca profesor de Matematică la Liceul “Nicolae Bălcescu”
din Brăila ( 1916 ) a fost mobilizat, luând parte la luptele din Transilvania, Muntenia şi
Moldova, fiind mutat apoi la Serviciul Geografic al Armatei.
Între 1916 – 1930 a funcţionat ca profesor la diferite licee ieşene: Şcoala Comercială de
băieţi ( 1918 ), Şcoala Normală de băieţi “Vasile Lupu” ( 1919 ), după ce şi-a luat examenul de
capacitate.
Fără bursă, face studii de specialitate în vederea doctoratului ( 1921 – 1926 ), la
Universitatea din Berlin ( cu profesorii Albert Einstein şi Max Planck ) şi la Universitatea din
Göttingen ( cu profesorii Max Born, W. Pohe şi W. Heisenberg ). Doctoratul l-a susţinut în 1926,
în Filosofie, specialitatea Fizică Teoretică. Devine conferenţiar suplinitor la catedra de Optică
Teoretică din Iaşi ( 1926 ), conferenţiar definitiv (1930), după ce şi-a susţinut examenul de
docenţă ( 1929 ), apoi profesor agregat la catedra de Fizică Matematică Iaşi ( 1932 – 1935 ), profe-
sor titular ( 1935 – 1938 ), profesor la catedra Mecanică a Politehnicii ieşene ( din 1938 ).
Regimul comunist l-a îndepărtat din învăţământul superior, suferind şi o claustrare de
libertate.
După 1955 i s-a permis să predea cursuri la Academia Militară.
Încetează din viaţă în 1960.
A fost recompensat cu “Coroana României” în grad de Cavaler cu Spade, “Crucea
Comemorativă de Război” ( 1916 – 1918 ) cu brevetul “Oituz”, membru al Societăţii Române de
Matematică, membru al Societăţii Române de Fizică, membru titular al Academiei de Ştiinţe din
România.
Are aproape 20 de volume şi broşuri publicate, peste o sută de articole de specialitate şi
Teoria cuantelor, în manuscris.

CICERONE – GEORGE D. POGHIRC


Ca fiu al unor învăţători s-a născut la 20 martie 1928 în satul Măscurei, comuna Pogana,
judeţul Tutova.
Urmează cursurile şcolii primare în comuna Iana ( 1935 – 1939 ), după care a intrat la
Liceul militar din Chişinău, ultima clasă liceală terminând-o la Liceul “Gh. Roşca Codreanu”
din Bârlad.
A urmat apoi studii la secţia de Filologie Clasică a Facultăţii de Filologie din Iaşi şi
Bucureşti.
Obţine diplomă de merit la examenul de licenţă din 1951, după care a fost numit asistent
la catedra de Filologie Clasică şi Lingvistică generală a Universităţii bucureştene ( 1951 – 1954 ),
perioadă în care a colaborat la Dicţionarul Academiei.
După ce devine lector ( 1954 ), obţine o bursă şi este trimis la Leningrad ( 1955 ) pentru
aspirantură în Gramatică Comparată a Limbilor Indo-Europene, tot acolo pregătindu-şi teza de
doctorat ( în domeniul indo-germanisticii ), extinzându-şi cercetările asupra limbilor sanscrită,
hitită, gotică, irlandeză veche, lituaniană şi slavă veche. După stagiul de aspirantură ( 1958 ) şi-a
continuat studiile limbilor balcanice, basco-umbrică, bretonă şi norvegiană ( în Bucureşti şi
Oslo).

23
După doctorat ( 1959 ) devine secretarul Societăţii de studii clasice şi secretar al Cercului
Lingvistic al cadrelor didactice din filologie ( 1959 – 1962 ), prodecan al Facultăţii de Limbă
Clasice şi Romanice ( 1963 – 1970 ). Conferenţiar ( 1964 ), profesor şi director-adjunct al
cursurilor de vară pentru străini de la Sinaia ( din 1965 ). Şeful catedrei de Limbi Orientale la
Universitatea din Bucureşti ( 1967 ), profesor universitar ( 1968 ). Preşedintele Societăţii Române
de Studii Orientalistice şi vicepreşedintele Societăţii de Ştiinţe Filologice din R. S. R.
Director general al învăţământului superior umanist ( 1970 ), post din care şi-a dat
demisia din cauza politicii regimului de atunci.
A participat la congresele internaţionale de la Eforie, Plovdiv, Brno, Varşovia, Bucureşti,
Bonn, Oslo. A participat la schimburi de experienţă, pentru 1 – 2 ani în Franţa, S.U.A., Italia etc.
Acceptând invitaţia de a ţine cursuri la Universităţile americane din Indiana, Michigan,
Barkeley, timp de trei ani, se întoarce, obligat, după doi ani. Invitat în 1976 la Universitatea din
Padova, pentru trei ani, refuză să se mai întoarcă în ţară. Stabilit la Paris, devine azilant politic,
fără cetăţenie română. În 1980 ocupă o catedră universitară la Bochum ( Germania ). Repune în
funcţiune Centrul Român de Cercetări din Paris.
În 1993 Universitatea din Bochum şi Societatea pentru Limbă şi Literatură Română l-a
sărbătorit pentru cei 12 ani de slujire a catedrei de Romanistică de acolo. A rămas cu o catedră la
Sorbona, locuind în Paris, de unde vine anual în ţară.
Este preşedintele de onoare al Institutului de Orientalistică din Bucureşti.

VASILE RĂŞCANU
Născut la 20 iulie 1885 în satul Orgoieşti, comuna Bogdăneşti, judeţul Tutova, unde a
urmat cursurile şcolii primare.
Este admis la Liceul “Gh. Roşca Codreanu” din Bârlad, din care a fost exmatriculat
pentru difuzarea de manifeste incitatoare, dar a fost reprimit în liceu de către ministrul Spiru
Haret. A absolvit liceul în 1905 şi apoi s-a înscris la secţia Biologie Animală şi Vegetală a
Facultăţii de Ştiinţe a Universităţii din Iaşi, având profesor pe Paul Bujor. Acolo, alături de alţi
colegi, a format ( 1905 ), “Cercul studenţesc”, a intrat în Cercul “România muncitoare”, a făcut
propagandă socialistă printre ţărani ( 1905 – 1906 ).
Se înscrie la Facultatea de Medicină din Iaşi ( 1908 – 1913 ), având coleg pe Nicolae
Hortolomei.
A participat la Campania din 1913. Condamnat pentru “subminarea autorităţii militare”,
reuşeşte să scape de pedeapsa capitală ( izbucnise războiul ) şi a fost trimis pe linia I a frontului.
Demobilizat ( 1918 ) se întoarce în Iaşi, unde este numit şef de lucrări la catedră de
Fiziologie a Facultăţii de Ştiinţe Medicale din Bucureşti ( din 1920 ), lucrând la Clinica de
Neurologie a Spitalului Colentina. Din 1922 ocupă o catedră la Facultatea de Medicină din Iaşi.
Intră în Comitetul “Maxim Gorki” şi în politica de stânga, ca membru al Partidului Ţărănesc –
Poporanist, devine deputat. Din 1935 a luat contact cu P. C. R.
În 1941 a fost exclus din învăţământul superior. Urmărit de Gestapo a stat ascuns într-o
stână din munţii Bucegi.
În 1944 reintră în învăţământul universitar. Termină de construit şi de dotat clădirea
actuală a facultăţii sale şi a Spitalului “Sfântul Spiridon”, precum şi sediul “Societăţii de Medici
şi Naturalişti” din Iaşi, la care a fost reales preşedintele ei ( 1956 – 1973 ).
Decan şi rector al I. M. F. Iaşi, deputat în Parlamentul comunist ( 1946 ). A înfiinţat
Laboratorul de Electrofiziologie în Iaşi, a condus timp de două decenii Institutul de Cercetări
Medicale al Academiei R. S. R. Participant la congrese internaţionale de Fiziologie în Olanda,
Cehoslovacia, S. U. A., Austria, Japonia, Germania, Franţa. A fost membru titular al Academiei
şi recompensat cu cele mai înalte ordine şi medalii ale regimului politic de atunci.

24
A încetat din viaţă la 4 mai 1980, lăsând numeroase articole publicate şi câteva tratate, în
colaborare.

LUCIAN VASILIU
S-a născut la 8 ianuarie 1954 în comuna Puieşti, din fostul judeţ Tutova ( azi Vaslui ).
Absolvent al Liceului nr. 1 ( azi “Mihai Eminescu” ) din Bârlad, promoţia 1972.
Absolvent al Secţiei Română – Franceză a Facultăţii de Litere din Iaşi, după care a funcţionat ca
muzeograf la Muzeul de Literatură al Moldovei ( Casa Pogor ).
A debutat în presă în 1973, ca student, în revista “Convorbiri literare”. În perioada 1976 –
1981 a fost redactor al revistei “Dialog”. În anul 1979 a obţinut marele Premiu de poezie
“Nicolae Labiş”.
A fost şi este prezent în multe reviste şi antologii de poezie românească în S. U. A.,
Anglia, Ungaria, Belgia.
A realizat reapariţia revistei „Dacia literară” în 1990. Actualmente este directorul
Muzeului Literaturii Române, din Iaşi şi al revistei “Dacia literară”.
A fondat Societatea culturală „Junimea ‘90”. A coordonat, timp de patru ani, 1990-1994,
Atelierul de creaţie literară „Junimea” de la Casa Pogor. A fost coautorul fondării editurii
particulare „Canova” ( 1992 ). A iniţiat apariţia salonului de carte „Libex” ( 1993 ). Este editorul
operelor unor valoroşi scriitori moldoveni ( Mihai Codreanu, Ionel Teodoreanu ).
Este posesorul mai multor premii literare: Premiul naţional „Nicolae Labiş”, Suceava,
1979; Premiul naţional „Mihai Eminescu”, Iaşi, 1983; Premiul naţional al tineretului, Bucureşti,
1986; Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Iaşi pentru volumul Verile după Conachi, 1990; Premiul
Asociaţiei Scriitorilor din Iaşi pentru volumul Mierla de la Casa Pogor, 1996. Lucrările sale în
volume au fost recenzate de scriitori de seamă, ca Eugen Simion, Nicolae Manolescu, Radu G.
Ţeposu, Nichita Danilov, Constanţa Buzea, Alexandru Călinescu, Ion Holban, Laurenţiu Ulici
etc.
Din 1990 a devenit membru al Uniunii Scriitorilor.
În afara unui număr mare de articole de presă, are publicate până acum următoarele
şapte volume ( romane şi poezii ): Mona Monada, Junimea, Iaşi, 1981; Despre felul cum înaintez,
Albatros, 1983; Să alergăm împreună, roman, Junimea, 1985; Fiul omului, Cartea Românească,
1986; Verile după Conachi, Junimea, 1990; Parlamentari, prefecţi, primari de odinioară - V. Pogor şi N.
Gane, Canova, 1993; Mierla de la Casa Pogor, Cronica, 1994; Albumul Iaşi, Cronica, 1994; Dincolo de
disperare, versuri (antologie), Helicon, Timişoara, 1995; Monografia cimitirului Eternitatea,
Cronica, Iaşi, 1995; Prin Iaşii de odinioară, în colaborare, Cronica, Iaşi, 1996; Iaşii între legendă şi
istorie, Editura Institutului de Istorie European, 1996; Taz der Monaden ( Dansul monadelor ),
versuri, ediţie româno-germană, 1996; Lucianograme, Axa, Botoşani, 1999.
Radu G. Ţeposu îl caracteriza astfel: “Lucian Vasiliu şi-a creat un univers propriu,
populat cu personaje enigmatice şi cu o mitologie stranie, în care se recunoaşte o lume împărţită
dilematic între nostalgia spiritualităţii absolute şi tentaţia experienţei purificatoare”.
Lucian Vasiliu face parte din Consiliul de conducere al Uniunii Scriitorilor din România.
În 2002 a fost nominalizat pentru premiul Uniunii Scriitorilor.

ALEXANDRU VLAHUŢĂ
S-a născut la 5 septembrie 1858 în satul Pleşeşti ( azi, comuna Alexandru Vlahuţă ), din
judeţul Tutova. La 9 ani ( 1867 ) intră în şcoala primară din satul natal, pe care o absolvă în 1871.
Elev al Liceului “Gh. Roşca Codreanu” ( 1871 – 1878 ), în ultima clasă de liceu căsăto-
rindu-se cu Ida Pagano. După susţinerea examenului de bacalaureat ( 1879 ) s-a înscris la
Facultatea de Drept în Bucureşti, fără a o termina de studiat.

25
S-a stabilit în Târgovişte ( 1879 ), fiind încadrat profesor de Limba română şi Limba latină
la Gimnaziul “Văcărescu”, apoi la Şcoala divizionară de la Mănăstirea Dealu, post din care este
îndepărtat ( 1882 ), angajându-se imediat ca avocat. În 1885 se desparte de Ida Pagano, după trei
ani, recăsătorindu-se cu Margareta Dona ( 1888 ), de care divorţează în 1896.
În 1900 a primit Premiul “Năsturel” al Academiei Române. Împreună cu George Coşbuc
scoate “Semănătorul”( 1901 ). Lucrează la elaborarea unor cărţi de citire pentru şcoli primare.
Referendar la Casa Şcoalelor ( 1902 – 1918 ) şi reîncadrat în 1918.
În 1905 se căsătoreşte pentru a treia oară cu Alexandrina - Ruxanda Gâlcă. Călătoreşte în
Franţa, Italia ( 1908 ) şi în Norvegia ( 1913 ).
Între 1912 – 1916 s-a instalat la Dragosloveni, de unde se refugiază la Bârlad ( 5
decembrie 1916 ).
După război scoate revista “Lamura”.
A încetat din viaţă la 19 noiembrie 1919. În 1948 a fost ales, post-mortem, membru de
onoare al Academiei R. P. R. După doi ani ( 1950 ) soţia sa a încetat din viaţă.
Din volumele sale: Nuvele ( 1886 ); Din goana vieţii ( 1892 ), 2 volume; Dan, roman ( 1894 ),
Icoane şterse ( 1895 ); În vâltoare ( 1896 ); Clipe de linişte ( 1899 ); România pitorească ( 1901 ); Din
durerile lumii ( 1908 ); Din trecutul nostru ( 1908 ), File rupte ( 1909 ); Pictorul N. Grigorescu ( 1910 );
La gura sobei ( 1911 ); Dreptate ( 1914 ).

GHEORGHE VRABIE
Născut la 16 aprilie 1908 în satul Gârdeşti, comuna Stâncăşeni ( azi, Voineşti ), judeţul
Tutova. Primele două clase primare le-a urmat în satul vecin, Obârşeni, iar ultimele două clase
la Şcoala primară nr. 1 de băieţi din Bârlad şi, în continuare, cursurile Liceului “Gh. Roşca
Codreanu” ( 1922 – 1929 ).
A frecventat cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie din Bucureşti, unde şi-a susţinut
licenţa în 1923 cu profesorii Mihail Dragomirescu, Dumitru Caracostea şi Nicolae Cartojan.
În Bârlad a activat în cadrul Societăţii literar-ştiinţifice “Stroe Belloescu”, Societăţii
“Avântul” şi în Asociaţia Studenţilor Tutoveni “Alexandru Vlahuţă”.
După examenul de capacitate (1935) devine profesor suplinitor la Liceul din Olteniţa
( 1936 – 1938 ), profesor provizoriu la Liceul “Grigore Ghica-Vodă” din Dorohoi ( 1938 – 1940 ),
profesor definitiv la Liceul “Bogdan Petriceicu Haşdeu” din Buzău ( 1941 – 1947 ).
Premiat al revistei “Gândirea” ( 1939 ). Cu bursa Fundaţiei “Humboldt” a urmat
cursurile Facultăţii de Filologie a Universităţii din Berlin ( din septembrie 1940 ), unde-şi susţine
teza de doctorat ( 1943 ). Reîntors în ţară ( august 1944 ) este numit lector la catedra de Istora
Literaturii Vechi, apoi este numit secretar general al unui cerc de folclor din Bucureşti ( 1946 –
1949 ); de asemenea, a condus un colectiv de etnografie în cadrul Institutului de geografie.
A fost participant activ la şedinţele Institutului de Literatură şi Folclor ( 1953 – 1962 ),
devenit ulterior, Institutul de Istorie şi Teorie Literară. A fost numit lector la Institutul de
Pedagogie din Piteşti ( 1962 ), la care devine conferenţiar, apoi profesor. Paralel, devine
directorul Universităţii Populare din Piteşti ( 1965 – 1970 ) şi preşedintele Asociaţiei Folclorului
Argeşean ( 1966 – 1973 ), participând la Congresul Asociaţiei din ţară şi din străinătate ( Paris,
Helsinki, Edinburg, Darmestadt, Novisad ).
Colaborator la zeci de reviste de specialitate din ţară şi din străinătate, colaborator al lui
George Călinescu, membru al Societăţii Internaţionale de Etnografie şi Folclor, al Societăţii
pentru Cercetarea Naraţiunilor Populare, al Cercului de Studii al Eposului Folcloric, laureat al
premiului “Herder”. A stat permanent în dizgraţia forurilor politice ale ţării. A dăruit liceului
pe care-l absolvise în 1929 o parte din biblioteca sa. A încetat din viaţă în Bucureşti.

26
Volume: Bârladul cultural ( 1938 ); Balada populară română ( 1966 ); Folcloristica română
( 1968 ); Folclorul-obiect, principii, metodă, categorii ( 1970 ); Retorica folclorului ( 1975 ); Structura
poetică a basmului ( 1975 ) etc.

3. PERSONALITĂŢI, FOŞTI PROFESORI AI ŞCOLILOR


BÂRLĂDENE

MIHAI BERZA
Născut la Tecuci la 10 / 23 august 1907, oraş în care a urmat cursurile şcolii primare şi ale
Liceului “Dimitrie A. Sturdza”, pe care-l absolvă în 1926.
După încheierea cursurilor Facultăţii de Litere din Iaşi ( 1926 – 1929 ), a urmat cursurile
Seminarului Pedagogic din Cernăuţi şi ale Şcolii Pregătitoare de Ofiţeri de Artilerie ( R ) din
Craiova.
După ce a funcţionat ca profesor la Şcoala Inferioară de Meserii şi la Liceul Internat ( 1
ianuarie – 1 septembrie 1931 ), ambele din Iaşi, şi-a susţinut examenul de capacitate ( 1931 ) la
Istorie ( principal ) şi Geografie – Drept ( secundar ), fiind numit profesor provizoriu la catedra
de istorie a Liceului “Gh. Roşca Codreanu” din Bârlad ( 1931 – 1933 ). În această perioadă,
luându-şi concediu de studii, a plecat la Şcoala Română din Roma ( 1931 – 1935 ).
După susţinerea tezei de doctorat în Istorie ( 1935 ) în Iaşi, audiază cursurile de la
“L’École Pratique des Hautes Études”, din Paris. A fost numit secretarul Şcolii Române din
Roma ( 1936 – 1938 ).
Director adjunct al Institutului de Istorie Universală “N. Iorga” ( 1941 – 1948 ), paralel
funcţionând şi ca profesor al Şcolii Superioare de Arhivistică ( 1944 ) şi profesor titular ( 1945 –
1950 ).
Intrând în învăţământul superior ( 1950 ), ajunge conferenţiar ( 1954 ) şi profesor titular
( 1956 ), apoi şef de catedră la Istoria Universală Medie, Modernă şi Contemporană. Din 1963 a
condus Institutul de Studii Sud – Est Europene.
În 1966 a predat cursuri la “College de France” din Paris, iar după pensionarea sa ( 1973 )
a rămas profesor consultant la Universitatea din Bucureşti.
A fost recompensat cu titluri academice ale multor instituţii cu profil istoric din ţară şi de
peste hotare, culminând cu titlul de membru corespondent al Academiei (1963). A participat la
numeroase manifestări ştiinţifice şi culturale în ţară (şi în Bârlad) şi peste hotare.
În afara celor peste 120 de articole de specialitate publicate, Mihai Berza a colaborat la
redactarea unor capitole din Istoria României, editată de Academie. Din lucrările publicate:
Memorator de istorie, partea I, 1929; Nicolae Iorga, istoric al Evului Mediu, 1944; Mănăstirea Suceviţa,
1958; La culture roumaine aux XV-e, et XVI-e siècle, 1962; Cultura moldovenească în timpul lui Ştefan
cel Mare, 1964.
A încetat din viaţă la 5 octombrie 1978.

VASILE GAVRILĂ BĂRGĂOANU


Vasile Gr. Bărgăoanu ( adevăratul său nume ) s-a născut la 2 ianuarie 1850 în Satul Nou
( Uifalăul Chichişului ), azi satul Corvineşti, comuna Matei, judeţul Bistriţa-Năsăud. Aici a
urmat cursurile şcolii primare ( 1857–1859 ), apoi ale Şcolii Normale din Năsăud ( 1859 – 1863 ).
Între 1866 – 1867 a frecventat cursurile Gimnaziului din Bistriţa, apoi se mută la Preparandie,
unde îşi ia examenul de maturitate.

27
Devine profesor de pedagogie, germană şi matematică la Preparandia din Gherla, de la
care trece în Vechiul Regat, ca profesor de pedagogie la Şcoala Normală din Bucureşti ( 1888 –
1900 ), apoi la Şcoala Normală din Bârlad ( 1900 – 1901 ) ca profesor şi director al ei. Aici a
primit ca recompensă pentru munca sa profesională şi gospodărească “Răsplata Muncii”, clasa I
şi “Ordinul Coroana României”. A fost unul dintre reorganizatorii învăţământului primar din
ţară ( 1906 ).
Ca politician a fost ales senator de Beclean şi Gherla. A încetat din viaţă, în mizerie, la 11
ianuarie 1923, în Bucureşti.
Din volumele sale: Metodul comptului în şcoala poporală ( 1878 ); Istoria Pedagogiei ( 1898 );
O pagină din istoria Şcolii Normale din Bârlad ( 1901 ); Povăţuitor didactico-metodic ( 1920 ); Logica
intuitivă, ediţia a II-a ( 1921 ); Didactica ( 1921 ); Pedagogia ( 1921 ). Are publicate 35 de volume şi
17 manuale şcolare.

CONSTANTIN DIMITRESCU - IAŞI


Născut în Iaşi, la 25 februarie 1849.
În Iaşi a urmat şcoala primară, Liceul Central ( devenit Naţional ) ( 1860 – 1867 ),
Universitatea Mihăileană ( 1867 – 1869 ), având profesori pe Titu Maiorescu, Nicolae Ionescu,
Ion C. Şendrea.
Profesor de limba latină la Liceul Central ( 1868 ), profesor de psihologie, logică şi morală
la Liceul din Botoşani, apoi la Şcoala Centrală de fete din Iaşi ( 1870 ) şi la Şcoala Centrală de
băieţi ( 1872 ).
După un concurs ocupă catedra de filosofie la Liceul “Gh. Roşca Codreanu” din Bârlad
( 1871 – 1878 ), la care a mai predat psihologia, morala şi geografia, la Şcoala Normală
pedagogia din 1870, la Institutul particular Borislavsky, limba română.
În 1875 şi-a luat concediu fără plată pe timp de doi ani pentru studii de specializare la
Berlin, unde-şi susţine doctoratul în filosofie ( 1877 ). Revenit la Liceul “Gh. Roşca Codreanu”,
desfăşoară o intensă activitate culturală şi pedagogică pentru cadrele didactice din localitate ( la
Şcoala primară nr. 2 de fete ).
Ocupă, prin concurs, catedra de psihologie, pedagogie şi estetică la Universitatea din Iaşi
( 1879 – 1880 ), apoi catedrele de Metafizică Contemporană, Istoria Filosofiei Moderne, Istoria
Pedagogiei ( 1883 – 1884 ) şi de Pedagogie Gimnazială ( 1882 – 1883 ).
Inspector general al învăţământului ( 1882 ), directorul Şcolii Normale superioare din Iaşi
( 1882 – 1883 ), deputat liberal de Iaşi ( 1884 ), membru al Consiliului Permanent al P. N. L.,
junimist activ.
La 16 noiembrie 1885 s-a transferat la Universitatea din Bucureşti. A înfiinţat ziarul
“Democraţia” ( 1888 ). În afara Universităţii a mai predat la Seminarul Pedagogic universitar, al
cărui director a rămas până la pensionarea sa ( 1919 ).
Director al Bibliotecii Centrale Bucureşti ( 1894 – 1910 ), inspector general al învăţă-
mântului, preşedintele Consiliului Permanent al Ministerului Instrucţiunii Publice,
vice-preşedintele Camerei Deputaţilor, rector al Universităţii Bucureşti ( 1898 – 1911 ).
A introdus în ţară cursurile de Sociologie ( 1894 ).
Încetează din viaţă la Turnu Severin, la 16 aprilie 1923.
A lăsat tipărite peste o sută de volume, broşuri şi articole. Dintre volume, amintim:
Progres şi evoluţiune ( 1886); Progres şi civilizaţie ( 1886 ); Istoria filosofiei în evul de mijloc ( 1911 );
Studii de critică ( 1974, postum ).

28
GHEORGHE GHIBĂNESCU
A văzut lumina zilei la 29 septembrie 1864, în satul Gugeşti, comuna Boţeşti, judeţul
Fălciu.
În Huşi a frecventat şcoala primară şi cursul inferior al Seminarului Teologic; cursul
superior l-a urmat la Seminarul Socola – Iaşi ( 1879 – 1882 ).
După bacalaureat ( 1882 ) a urmat cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie Iaşi. După un
concurs ocupă catedra de Limbă română a Şcolii Normale din Bârlad ( 1885 – 1889 ), oraş în care
a scos revista de pedagogie “George Lazăr” ( 1887 – 1889 ) şi săptămânalul conservator
“Bârladul” ( 1887 – 1888 ). Din Bârlad s-a transferat la Şcoala Normală “Vasile Lupu” din Iaşi, la
catedra de Limba română ( 1889 ), la care a predat până la pensionarea sa (1931). Simultan a mai
predat şi la Şcoala de aplicaţie de pe lângă Şcoala Normală.
Director al Şcolii Normale ieşene, deputat, membru în Comitetul de conducere al
Teatrului Naţional, membru corespondent al Academiei Române ( 1905 ). Încetează din viaţă la
4 iulie 1936, în Iaşi. În lucrările sale a descifrat 150 000 de documente, parte din ele fiind nevoit
să le vândă, la bătrâneţe. A tipărit peste 25 de volume din Surete şi izvoade ( 1906 – 1913 ), 13
volume din Ispisoace şi zapise ( 1906 – 1922 ), fiecare volum în câte două părţi. În 1934 intenţiona
să scoată alte 74 de volume din Surete şi izvoade care ar fi trebuit să conţină 180000 de
documente. Autor al multor manuale şcolare. Alte volume: Baba Vodoaia şi Dascălul Dumitrache,
nuvele ( 1902 ); Glosarul Psaltirei şcheeane ( 1902 ); Traista cu vorbe ( 1905 ); Slovar slavo-român
( 1911 ); Cuzeştii. Monografie istorică, ( 1912 ); Documente basarabene ( 1914 ).

IOAN POP FLORANTIN


S-a născut la 8 august 1843 în satul Potpeleac ( azi în comuna Gârbou, judeţul Sălaj ). În
casa părintească începe învăţătura claselor primare, iar pe cele liceale le urmează în Cluj,
luându-şi bacalaureatul în 1863.
După absolvirea Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Viena ( 1863 – 1867 ), îşi susţine
doctoratul în 1867. Rămâne încă un an la Viena.
Junimist, a fost ajutat de Titu Maiorescu să ocupe Catedra de Filosofie a Liceului “Gh.
Roşca Codreanu” din Bârlad ( februarie 1869 – octombrie 1870 ). În această perioadă a scris:
Pribeagul, O floare albă, Juanita, O casă neagră şi Tutuhum, tipărindu-şi şi volumul Cântece
voiniceşti ( 1870 ).
Se transferă la Liceul Central din Iaşi ( 1870 – 1899 ) unde devine director ( 1878 – 1881 ).
A suplinit, fără a preda, catedra de Filosofie a lui Titu Maiorescu la Universitatea din Iaşi ( 1872
– 1873 ). A părăsit gruparea Junimea, trecând în Partidul Liberal. Scoate “Foaia familiei” ( 1875
la Iaşi ) şi 1905 – 1906 la Bucureşti.
Se transferă la Liceul Naţional din Iaşi, la catedrele de Limbă Română şi Limba Germană,
unde a fost şi director ( 1873 – 1878 – 1881 ).
Conferenţiar meritoriu în oraşele din Moldova a redactat numeroase manuale didactice
şi a luptat pentru înfiinţarea grădiniţelor de copii.
Încetează din viaţă la 29 august 1936.
Din volumele sale: Fundamentul în filosofie ( 1971 ); Romeo, roman ( 1973 ); Estetica ( 1874 );
Jocuri frobeliene ( 1884 ); Noţiuni de psihologie ( 1892 ); Principii de logică (1893 ); Mama Tudora
( 1915 ); Ştefaniada ( 1924 ).

IOAN POPESCU
Ioan Popovici ( adevăratul său nume ) s-a născut la 1 ianuarie 1830 în satul Coaş ( azi,
aparţinând comunei Săcălăşeni, judeţul Maramureş ). În Baia Mare a urmat cursurile şcolii

29
primare şi primele patru clase ale Gimnaziului Minoriţilor ( de călugări ) între 1842 – 1846, de
unde trece la Gimnaziul Piariştilor din Cluj.
Intră voluntar în armată la 18 ani, participând la revoluţia din 1848. Revoluţia fiind
înfrântă, se refugiază în Bârlad, ca logofăt al boierului Iorgu Radu ( 1851 ). Ca profesor şi
director al Şcolii publice nr. 1 în care funcţiona şi “Clasul fundaţiei Codrianului”, a predat între
1851 – 1858, istoria, geografia, gramatica, aritmetica şi latina, apoi, la Gimnaziul “Codreanu”
( din 1858 ) şi la Liceul “Gh. Roşca Codreanu” până în 1892, limba română şi limba latină.
În Bârlad a contribuit la deschiderea a cinci şcoli primare de băieţi, a două şcoli primare
de fete şi a Şcolii Normale de băieţi ( 1870 ), a cărui director a fost până la pensionarea sa ( 1891).
A deschis un institut particular cu internat ( 1870 – 1886 ) şi o şcoală de adulţi ( 1889 – 1894 ), 32
de ateliere.
Preşedintele Societăţii pentru Învăţătura Poporului Român ( 1867 – 1901 ), membru în
Consiliul general de Instrucţiune ( 1883 – 1885 ), membru în Consiliul comunal al Bârladului
( 1885 – 1888 ), deputat de Tutova ( 1891, 1895 – 1899 ), membru în Consiliul judeţean Tutova
(1895 – 1899 ), donator al Spitalului local, fondatorul primei tipografii locale ( 1869 ) şi al
primului ziar local, “Semănătorul” ( 1870 ).
Moare la 11 iulie 1901.

CRISTIAN SIMIONESCU
Născut la 21 iulie 1939 în comuna Hlipiceni, judeţul Botoşani, ca fiu al învăţătorilor Ion şi
Profira Simionescu.
După absolvirea şcolii primare în comuna natală, a urmat cursurile Liceului Naţional din
Iaşi, cu excepţia ultimei clase, pe care a absolvit-o în 1956 la Liceul “Aurel Vlaicu” din Bucureşti.
Tatăl său a participat la Campania din Est ( 1941 – 1944 ) şi a fost deţinut politic ( din
1950 ) la Piteşti şi Aiud.
Cristian Simionescu a urmat cursurile Facultăţii de Filologie ale Universităţii din Iaşi, pe
care le-a absolvit în 1966, când şi-a susţinut examenul de stat cu lucrarea „Proza lui Mihai
Eminescu”.
A funcţionat ca profesor la diferite şcoli generale din Bârlad, iar din 1982 la Clubul
Elevilor, unde editează publicaţia “Revista Cireşarilor”, continuată apoi cu “Pagini de jurnal”.
În cadrul acestui club trei elevi au cunoscut debut editorial.
A debutat în 1970, apoi, timp de zece ani, a fost interzis de către cenzură să mai publice.
La “Cronica” ieşeană a colaborat cu cronici de artă plastică, la “Oferta” cu cronici de
cultură la rubrica Forme de relief subiective.
Devine membru al Uniunii Scriitorilor în 1983.
Volume publicate: Tabu ( Editura Cartea Românească, 1970 ); Vicleniile oceanului ( Editura
Cartea românească 1980 ); Maratonul ( Editura Cartea românească 1985 ); Insula ( Editura Cartea
românească, 1988 ), Maratonul ( Editura Timpul, Iaşi 1995 ); Poezii ( Editura Vitruviu, Bucureşti,
Colecţia de poezie îngrijită de Mircea Ciobanu ); Ţinutul bufonilor ( Ed. Junimea, Iaşi, în seria
“Dictatură şi scriitură”, colecţie iniţiată şi coordonată de Cezar Ivănescu ); albumul de artă
plastică Paul Neagu ( Londra – prezentat de Cristian Simionescu ).
Versiuni în limbi străine: 1997 – traducere parţială în limba franceză la Struga
( Macedonia ) – traducător Elena Popoiu; 1998 – traducere în limba engleză în Antologia de poezie
( An Anthology of Contemporany Poets of Iaşi) editată de Adam J.Sorkin; Iaşi – Oxford –
Portland – traducere: Adam J.Sorkin şi Lidia Vianu; 2001 – traducere în Antologia de poezie
română în limba macedoneană – Skopjie, traducere Lydia Dimovska.
A făcut parte din juriile naţionale pentru tinerii scriitori; concursurile “Tinere condeie”
( Bucureşti ), “Aurel Dumitraşcu” ( Piatra Neamţ ): “Pagini de jurnal” ( Bârlad ); a organizat

30
prima expoziţie itinerantă a plasticianului român, stabilit în Anglia, Paul Neagu, la Bârlad
( prezentată de Andrei Pleşu ), la Bacău, Buzău, Piatra Neamţ, Bucureşti.
Premii primite: 1985 – Premiul Uniunea Scriitorilor, Asociaţia Bucureşti, poezie –
lucrarea Maratonul ( Ed. Cartea Românească, Bucureşti ); 1995 – Premiul de poezie pentru
antologia Maratonul ( Ed. Timpul, Iaşi ), la Ediţia I a Galeriilor tomitane ( Filiala Scriitorilor
Constanţa ); 1997 – invitat la Festivalul internaţional de poezie de la Struga – Macedonia,
traducere în franceză de Elena Popoiu; 2001 – Premiul Serilor de Poezie de la Vânători – Neamţ
( ediţia a VII-a ) – la Catedrala “Înălţarea Domnului” – Mânăstirea Neamţ, Premiul “Opera
Omnia”; Premiul special pentru poezie la Festivalul Internaţional de Poezie Româno –
Canadiană “Ronald Gasparic” ( ediţia a VI-a, martie 2002 ); Premiul şi medalia “Teiul de aur”,
acordat la prima ediţia a Premiilor Eminescu pentru literatură, arte vizuale, colecţii şi
colecţionari, 15 iunie 2002, Ipoteşti – Botoşani.

ANEXE
PERSONALITĂŢI BÂRLĂDENE
Nr.
Numele şi prenumele Profesia
crt.
1. ABUREL, Eugen – Bogdan profesor universitar, doctor în medicină
2. AGACHE, I. Ion profesor universitar, doctor în economie politică
3. AILENEI, Traian actor
4. ALACI, Valeriu profesor universitar, doctor în matematică
5. ALEXA, Gheorghe profesor universitar, doctor în chimie
6. ALEXA, Ioan conferenţiar universitar, doctor în medicină
7. ANDONIU, Ioan general
8. ANGHELUŢĂ, Theodor profesor universitar, doctor în matematică
9. ANTOHI, Ioan profesor universitar
10. ANTONOVICI, Ioan episcop, istoriograf, publicist
11. ARSENE, Sp. Grigore conferenţiar universitar, doctor în matematică
12. ASIMINEI, Constantin dramaturg, poet, publicist, profesor
13. ATANASIU, Gheorghe romancier, institutor
14. ATHANASIU, Virgil conferenţiar universitar, doctor în matematică
15. BAGDASAR, Dumitru Academician, profesor universitar în medicină, ministru
16. BAGDASAR, Ioan filolog, publicist
17. BAGDASAR, Nicolae profesor universitar, doctor în filosofie
18. BAHRIM, Tr. Dumitriu asistent universitar, doctor în biologie
19. BALAN, Nicolae profesor universitar, doctor în medicină
20. BALMUŞ, Gheorghe profesor universitar, doctor în medicină
21. BARBU, Nicolae profesor universitar, doctor în geografie
22. BÂRCĂ – GĂLĂŢEANU, Dumitru profesor universitar, doctor în fizică
23. BÂRSĂNESCU, Şt. Ştefan academician, profesor universitar, doctor în pedagogie
24. BASARAB, Ludovic pictor
31
25. BEJENARU, C. Nicolae profesor universitar, doctor în istorie
26. BELDEANU, V. Adrian filolog, poet, prozator, pictor, critic de artă
27. BERDAN, Gheorghe general
28. BICHIR, I. Gheorghe doctor în istorie, cercetător
29. BICHIR, I. Năstase profesor universitar, doctor în electrotehnică
30. BIZIM, Alexandru maestru emerit al sportului, profesor
31. BOGDĂNESCU, Simion (Puflea, Ion) poet, eseist, profesor
32. BONTEA, Gheorghe profesor universitar, doctor în agronomie
33. BORGOVAN, Ion compozitor
34. BOTEZ, Mihai profesor universitar, doctor în matematică
35. BRAUNER, Mihai sculptor
36. BRILL, Alfred conferenţiar universitar, doctor în medicină
37. BRUNEA – FOX, Filip gazetar, prozator
38. BUDU, N. Alexandru conferenţiar universitar
39. BUJOR, Paul academician, profesor universitar, doctor în biologie
40. BUJOREANU, Gheorghe publicist
41. BUŞILĂ, Papiliu general
42. BUTUNOIU, Cezar general
43. CARAIVAN, Virgil scriitor, editor
44. CATUNEANU, Grigore general
45. CĂLINESCU, George academician, profesor universitar, doctor în filologie
46. CHIRIACESCU JIU, Nicolae scriitor, profesor
47. CHIRICUŢĂ, Anton doctor, inginer în construcţii, inventator
48. CHIRIŢĂ, Constantin prozator, ziarist, reporter
49. CIHOSCHI, Alexandru general
50. CIHOSCHI, Henri general, ministru
51. CIHOSCHI, Stanislas profesor universitar, doctor în economie politică
52. CIOCÂRLAN, Ion scriitor, folclorist
53. CIORTOLOMAN, Henrieta profesor universitar, doctor în medicină
CLAUDIAN, I. Virgil
54. profesor universitar, doctor în matematică
( COŞNIŢĂ, Cezar )
55. COATU, Gheorghe publicist
56. COATU, Gheorghe general
57. COCEA, D. George profesor universitar conservator, dirijor, violoncelist
58. CODREANU, Ion general
59. CODREANU, Traian profesor universitar, doctor în chimie
60. COGĂLNICEANU, Octav general
61. COLOŞENCO, P. Mircea-Dumitru cercetător literar, ziarist, eseist, scriitor, publicist
62. CONDOIU, Virgil pictor, profesor
63. CONDREA, I. Ion conferenţiar universitar, inginer mecanică
64. CONDREA, Petru profesor universitar, doctor în medicină
CONSTANTINESCU ( MAC ),
65. profesor universitar, sculptor, decorator
Mihai - Filip
66. CORNEA, V. Ioan asistent universitar, doctor în medicină
67. COSMA, I. Nicolae general
68. COSMA, Simion conferenţiar, doctor în chimie
69. COSTĂCHESCU, N. Gheorghiţă profesor universitar, doctor în medicină
70. COTRUŢ, Gheorghe profesor universitar, doctor în chimie
71. COZMA, M. Gheorghe general
72. CREŢU, N. Nicolae conferenţiar universitar, doctor în filologie
73. CRIŞAN, Constantin poet, prozator, dramaturg, publicist, preot, misionar

32
74. CRUCEANU, Vasile profesor universitar, doctor în matematică
75. CUCU, Gheorghe compozitor, dirijor
76. DAVIDOGLU, Cleante general
77. DĂRÂNGĂ, Mihai conferenţiar universitar, doctor în chimie
78. DIMA, Mihai profesor universitar, doctor în chimie
79. DIMACHI, Nicolae dramaturg
DIMOFTACHE ZELETIN, N. profesor universitar, doctor în medicină, poet, prozator,
80.
Constantin eseist, critic de artă
81. DINESCU, Viorel poet
82. DOBROVICI, Anton profesor universitar, doctor în medicină
83. DOBROVICI, Constantin profesor universitar, doctor în medicină
84. DOBROVICI, M. Matei instituitor, publicist, autor de cărţi didactice
85. DOLINESCU – FERCHE, I. Suzana doctor în arheologie, cercetător
86. DONCIU, T. Nicolae Profesor universitar, doctor
87. DONEA, Gh. Fănel asistent universitar, fizică
88. DONOSE, Vasile compozitor
89. DRAGU, G. George publicist, eseist, profesor, filolog
90. DRĂGOI, V. Cezar-Nicolae poet, prozator, reporter
91. DRUICĂ – ZELETIN, C. Ioan conferenţiar, doctor în fizică
92. DUDA, D. Rene – Corneliu profesor universitar, doctor în medicină
93. EPURE, Traian general
94. FILIP, V. Gheorghe conferenţiar universitar
95. FILIPESCU, Miltiade academician, profesor universitar, doctor în geologie
96. FLORESCU, Jean Lorin actor
97. GALAN, A. Nicolae profesor universitar, doctor
98. GAVĂT, Iulian academician, profesor universitar, doctor în geologie
99. GHEORGHIU, Ioan profesor universitar, doctor în medicină
100. GHEORGHIU-DEJ, Gheorghe lider comunist 1945-1965
GHEORGHIU
101. scriitor
POGONEŞTI, Alexandru
102. GIUŞCĂ, Dan academician, profesor universitar, doctor în geologie
103. GOCIU, C. Gheorghe profesor universitar, doctor în ştiinţe agricole
104. GRIGORE, Ioan general
105. HANGANU, P. Ion conferenţiar universitar, doctor în matematică
106. HĂULICĂ, C. Theodor profesor universitar
107. HÂNCU, Gh. Silvia-Otilia asistent universitar, doctor în medicină
HOBANA, Ion
108. scriitor, filolog
( Mantaroşie, Aurelian )
109. HRISTEA, Ion general
110. HRISTIDE, Ion conferenţiar universitar, doctor în chimie
111. HUIDOVIDI, Gheorghe profesor universitar, doctor în chimie
112. HURMUZACHE, Emil profesor universitar, doctor în medicină
113. IACOB, I. Gheorghe publicist, redactor, învăţător
114. IACOB – GAVRILIŢĂ, M. Lorica profesor universitar, doctor în medicină
academician, profesor universitar, doctor în filologie,
115. IBRĂILEANU, Garabet
critic literar, scriitor
116. IDRICEANU, Traian conferenţiar universitar, doctor în geologie
117. IFTEME, I. Gabriel doctor în chimie
118. IOACHIMOVICI, Emil avocat, publicist
119. IONESCU, Cristea pictor, profesor
120. IONESCU – RION, Raicu scriitor, profesor
121. IUTEŞ, V. Elena – Georgeta ( Gica ) scriitoare
33
profesor universitar, doctor în filologie, critic literar,
122. IVAŞCU, D. George
gazetar, editor, scriitor
123. IVĂNESCU D. Cezar poet, traducător, editor
124. IVĂNESCU, D. Dumitru doctor în istorie, cercetător
125. IVĂNESCU, N. Aurel poet, publicist
126. IVĂNESCU, P. Gheorghe academician, profesor universitar, doctor în filologie
127. JACOTĂ, Mihai publicist, profesor
profesor universitar conservator, dirijor, compozitor,
128. JELESCU, Paul
pianist
129. JUVARA, Alfred profesor universitar, doctor în drept
130. JUVARA, Ion profesor universitar, doctor în medicină, academician
LASCAROV-
131. scriitor, publicist, misionar
MOLDOVANU, Alexandru
132. LAZĂR, Ioan doctor în biologie, cercetător
academician, profesor universitar, doctor în medicină,
133. LONGHIN, Scarlat
general
134. LUCA, N. Gheorghe conferenţiar, doctor în chimie
135. LUCATU, Emanoil conferenţiar universitar, doctor în chimie
136. LUPU, T. Ion doctor în filologie, publicist, profesor
137. MALAXA, Nicolae inginer, industriaş
138. MÂNDRU, V. Constantin ( Costache) general
139. MANOLIU, Const. general
140. MANOLIU, T. Mihai general
141. MARCU, Boţ profesor universitar, doctor în chimie
142. MARDARE, Cristinel doctorand în matematică
143. MARDARE, Simion scriitor, ziarist, revizor şcolar, profesor
144. MATEESCU – MOVILĂ, C. Nicolae folclorist, publicist, institutor
145. MATEI, Ilie academician, profesor universitar, doctor în chimie
146. MAXIM, Gh. Gheorghe conferenţiar universitar, doctor în biologie
147. MAXIM, Nicolae profesor universitar, doctor în chimie
148. MIHORDEA, I. Vasile conferenţiar universitar, doctor în istorie
149. MIRON, Radu academician, profesor universitar, doctor în matematică
150. MIRONESCU, Traian doctor în medicină
151. MOCANU, Nicolae scriitor
152. MODIGA, D. Bogdan profesor universitar
153. MOSCU, Ion general
154. MOSCU, Nicolae general
155. MOSCU, Th. Theodor general
156. MOTAŞ-ZELETIN, Ştefan profesor universitar, doctor în filosofie
157. MUNTEANU, C. Vasile scriitor
158. MUNTEANU, Georgeta profesor universitar
159. MUNTEANU, N. Ioan doctor în ştiinţe agricole
160. NEGRESCU, Ion general
161. NESTOR, Aurelian ziarist, publicist
162. NESTOR, Ignat ziarist, publicist
163. NEŞTIAN, Simion doctor în medicină, general
164. NICHITA, Gheorghe pictor, poet
NICHITA, Radu
165. gazetar, secretar literar de teatru
( RAPPAPORT, Rolland )
166. NICU, M. Mihai profesor universitar, doctor în chimie, inginer
167. NIŢULESCU, Iuliu academician, profesor universitar, doctor în medicină
168. NIŢULESCU, Virgil profesor universitar, doctor în medicină
34
169. OPRIŞAN, Gr. Ion scriitor, publicist, misionar
publicist, licenţiat în filosofie, autor de manuale
170. PALADE, Gh. Emil
didactice, profesor
171. PARFENE, Constantin conferenţiar, doctor în filologie
172. PATRICIU, Valeriu profesor universitar, doctor în geologie, inginer
173. PAVELESCU, Dan profesor universitar, doctor în ştiinţe tehnice
174. PAVELESCU, Mircea poet, redactor
175. PAVLOSEVICI, Traian general
176. PÂRVAN, Vasile academician, profesor universitar, doctor în istorie
177. PETRAŞCU, Nicolae scriitor, memoralist, diplomat
178. PHILIPPIDE, Alexandru academician, profesor universitar, doctor în filologie
179. PLĂCINŢEANU, Gheorghe profesor universitar, doctor în medicină
180. PLĂCINŢEANU, Ion profesor universitar, doctor în fizică
181. POGHIRC, D. George – Cicerone profesor universitar, doctor în filologie
182. POPESCU ŞEICARU, Pamfil scriitor, gazetar, editor, politician
183. POPESCU, Emil actor, poet, publicist
184. POPESCU, Şt. Ioan profesor universitar, doctor în chimie
185. POPESCU – DOCAN, C. Gheorghe doctor în drept, ministru
academician, profesor universitar, doctor în ştiinţe
186. POPESCU – ZELETIN, Ioan
silvice
187. POPOVICI – BAYREUTH, Dimitrie artist liric
188. PORTASE, Gheorghe pictor
189. PREDA, Laurian profesor universitar, doctor inginer electro.
190. PRICOP, Gheorghe profesor universitar, doctor în ştiinţe agricole
191. PROCOPIU, Ana profesor universitar, doctor în chimie
192. PROFIRI, Nicolae academician, profesor universitar, doctor în construcţii
PRUTEANU, Paul
193. profesor universitar, doctor în medicină
( SOLOMONOVICI, Pâncu )
194. RADU, Anton profesor universitar, doctor în economie politică
195. RAIANU, Octavian conferenţiar universitar, doctor în biologie
RAICU, Lucian
196. scriitor, critic literar
( LEIBOVICI, L. Bernard )
197. RĂŞCANU, Theodor general
198. RĂŞCANU, Vasile academician, profesor universitar, doctor în medicină
199. ROŞCA, I. Dumitru profesor universitar, doctor în ştiinţe agricole
200. ROTARU, Petru general
201. RUGINĂ, Valeriu profesor universitar, doctor în medicină
202. RUSU, V. Costache profesor universitar, doctor inginer industria uşoară
203. SAVA, M. Gabriela – Mileu asistent universitar, doctor în biologie
204. SĂNDULESCU, Georgeta profesor universitar, doctor în medicină
205. SĂVEANU, N. Nicolae doctor în drept, ministru
206. SÂRBU, Panaite profesor universitar, doctor în medicină
207. SERE, I. Dimitrie xilograf
208. SIMIONESCU, Gh. Ioan lector universitar natematică
209. SION, Vasile profesor universitar, doctor în medicină, ministru
210. SOLOMON, Constantin istoriograf, publicist, editor, cercetător, profesor
SOLOMON, Dumitru
211. dramaturg, scriitor, publicist
( SOLOMON, Dolfi )
SOLOT, David
212. conferenţiar universitar, doctor în medicină, pictor
( SOLOMONOVICI, David )
213. SPIRIDON, Gheorghe pictor
214. SPULBER, Dorian profesor universitar, doctor în matematică
35
215. SPULBER, Gr. Virgil cercetător
216. STAMATIN, Nicolae profesor universitar, doctor în biologie
217. STOENESCU ( CHIRIAC ), N. Gineta conferenţiar universitar, educaţie fizică
218. ŞERBĂNESCU, Cristea general
219. ŞIANU- SOLOMON, P. Mioara lector universitar, doctor în filologie
220. TALPEŞ, Constantin general
academician, profesor universitar, doctor în economie
221. TAŞCĂ, Gheorghe
politică
222. TĂBĂCARU, Grigore profesor universitar, doctor în pedagogie, metodist
223. TEODORESCU, C. Constantin asistent universitar, doctor în medicină
224. TEODORESCU – B RANIŞTE, Tudor scriitor, ziarist
225. TEREJA, Gh. Emanoil lector universitar
226. TOCINEANU, C. George general
227. TONITZA, Nicolae general
228. TUDORANU, Gheorghe profesor universitar, doctor în medicină
229. URSU, Gherasim doctor în medicină, general
230. VÂNTU, Gh. Gheorghe avocat, ministru
231. VÂNTU, Th. Ioan conferenţiar universitar, doctor în chimie
232. VASILIU, Dumitru doctor-docent în medicină
233. VASILIU, Lucian poet, editor, muzeograf
VASILIU – SACERDOTEANU,
234. conferenţiar universitar, doctor în istorie
Virginia
235. VICOL, D. Ion profesor universitar, academia de muzică, compozitor
236. VIZIREANU, Badiu scriitor, profesor
237. VLAHUŢĂ, Alexandru scriitor, poet
238. VLĂDESCU – RĂCOASA, Gheorghe profesor universitar, doctor în sociologie, ministru
239. VORNICU, Gheorghe scriitor, publicist
240. VOROBCHIEVICI, Victor general
241. VRABIE, Gheorghe profesor universitar, doctor în filologie
ZAHARESCU, Barbu academician, profesor universitar, doctor în economie
242.
( ZUCHERMAN, M. Bernard ) politică
ZAHARESCU – KARAMAN,
243. profesor universitar, doctor în medicină
Nicolae
244. ZAHARIA, Dumitru doctor în istorie, cercetător, arhivar
245. ZLATE, Th. Gheorghe lector universitar

PERSONALITĂŢI, ELEVI AI ŞCOLII BÂRLĂDENE


1. ANTONOVICI, Nicolae publicist
2. BALMUŞ, Petru profesor universitar, doctor în medicină
3. BANTEA, Eugen doctor în istorie, general
4. BARBĂLATĂ, M. Ioan profesor universitar, doctor în matematică
5. BĂNICI, C. Cleonela lect. universitar, Facultatea de drept
6. BÂCLEA, Emil profesor universitar, compozitor, dirijor, flautist
academician, profesor universitar, doctor în
7. BERCOVICI, Martin
electrotehnică
8. BRĂESCU, N. Luminioara – Corina asistent universitar, Facultatea de medicină
9. BRUCKNER, Ion profesor universitar, doctor în medicină
10. BULGĂRAŞ, Petre pictor
11. CALMUSCHI, Constantin scriitor, istoriograf
12. CARACAŞ, Remus filolog, scriitor, cercetător, publicist
36
13. CERCHEZ, Vasile profesor universitar, doctor în chimie
14. CHIRIAC, Frumusache publicist, autor de manuale, profesor
15. CHIRIAC, Virgil prozator
16. CHIRICUŢĂ T. Ion profesor universitar, doctor în medicină
17. CIORĂSCU, Florin academician, profesor universitar, doctor în fizică
18. COCEA, D. Nicolae scriitor, ziarist
19. CODRESCU, Constantin doctor în medicină, om de cultură
20. CODRESCU, Ioan editor, ziarist, publicist, politician
21. COROI, Ioan profesor universitar, doctor în drept
22. COSMA, Ştefan publicist, istoriograf, muzeograf
COSTACHE – EPUREANU,
23. doctor în drept, politician, şef de partid, ministru
Manolache
24. CREŢU, Nicolae profesor universitar doctor în filologie
25. CRISTODOLO-CERCHEZ, Mihail general-erou
26. CUZA, Constantin unionist
27. CUZA, I. Alexandru domnitor
28. CUZA, Ioan unionist
29. DAMASCHIN, Vasile gazetar, publicist, bibliotecar
30. DARIE, Natalia artist liric
31. DAVIDOGLU, Anton profesor universitar, doctor în matematică
32. DECIU, P. Teodor general
33. DIACONESCU, V. Constantin general
34. DIAMANDY, George dramaturg, romancier, gazetar, politician
35. DIMITRIU – BÂRLAD, C. Ioan sculptor
36. DIMOFTE, Cezar profesor universitar, doctor în geologie
37. DOBOŞ, Vasilian poet, pictor, publicist
doctor în drept, ministru,
38. DOCAN, George
Curtea de casaţie
39. DOCAN, Ioan (Iancu) politician
40. DOMOFTE, Constantin sculptor, pictor, profesor
41. DRAGOMIR, V. Cristian profesor universitar, doctor în medicină
42. DRAGOMIR, V. Dragoş profesor universitar, doctor în medicină
43. DROUHET, P. Charles profesor universitar, doctor în filologie
44. DRUŢU, P. Costache profesor universitar, doctor în ştiinţe tehnice
45. DUDA, D. René – Corneliu profesor universitar, doctor în medicină
DUDA, Virgil
46. prozator
( LEIBOVICI, Rubin )
47. EMANDI, Theodor doctor în drept, ministru, politician
48. FARAGO, Elena poet, prozator, editorialistă
49. GABRIELESCU, Alice prozator
50. GAIU, Emanoil conferenţiar universitar, doctor în matematică
51. GALIŢĂ, Mihai critic literar, dramaturg, autor de manuale, profesor
52. GĂVĂNESCU, Eduard cercetător, istoriograf, publicist
53. GHEORGHIU – DEJ, Gheorghe politician
54. GHICA, Vasile politician
55. GIURGEA, Maria artist dramatic
56. GIUŞCĂ, Toma om de cultură, filantrop, politician
57. GUGUIANU Marcel sculptor
GUŢIANU – ALESSANDRESCU,
58. artist liric
Emilia
59. HAMANGIU, Constantin doctor în drept, ministru, legislator
60. HASAN, A. Gheorghe profesor universitar, doctor în biologie
37
61. IGNAT, E. Grigore erou naţional, căpitan
62. IONESCU, Gh. Bogdan profesor universitar, doctor în drept
63. IONESCU, Ştefan istoriograf, muzeograf, scriitor
64. IVĂNESCU, Cezar poet, traducător, editor
65. IVĂNESCU, D. Dumitru doctor în istorie, traducător
66. JUGĂNARU, Panaite doctor în filologie, general
67. JUVARA, Alfred profesor universitar, doctor în drept
68. JUVARA, Ernest profesor universitar, doctor în medicină
69. KAMINSCHI, Alexandru publicist, politician, doctor în medicină
70. LITZICA, Constantin conferenţiar universitar, doctor în Filologie
71. MANOLACHE, I. Constantin academician, profesor universitar, doctor în biologie
72. MANOLACHE – HOLDA, Ion scriitor
73. MASTACAN, Gh. Gheorghe profesor universitar, doctor în geologie
74. MASTACAN, Gh. Nicolae general
75. MĂDÂRJAC, Alexandru magistrat, general
76. MÂNDRU, Athanasie poet, traducător
77. MIHALACHE, Gr. Grigore profesor universitar, doctor în medicină
MOLDOVANU, Corneliu
78. poet, prozator, om de cultură teatrală
( VASILIU, Corneliu )
79. MUNTEANU, Vasile publicist
MUNTEANU-BÂRLAD, N.
80. scriitor, istoriograf, publicist, profesor
Gheorghe
81. NASTEA – CERCHEZ, Cecilia artist liric
82. NEDELEA, George poet, bibliotecar, publicist
83. NEGRESCU, Gheorghe general aviator
84. NICOLAU, C. Constantin publicist
85. NICOLAU, C. Vasile publicist
86. NICOLAU, Tr. Constantin academician, profesor universitar, doctor în medicină
87. NICU, Mihai profesor universitar, doctor în chimie
88. NICULIŢĂ – VORONCA, Elena folclorist
89. PALADE, D. Gheorghe doctor în drept, ministru, politician
90. PALADE, Silvestru general
91. PALADE, Sp. Gheorghe profesor universitar, doctor în fizică
PALODA, Ion
92. doctor în medicină, publicist
( VAINFELD, Isac )
93. PANDELE, Gheorghe doctor în chimie, inventator
94. PANDELEA, Nicolae scriitor, traducător
95. PEIU, N. Ion pictor, profesor
96. PETRESCU, Lucreţia dramaturg, romancier
97. PHILIPPIDE, I. Alexandru academician, profesor universitar, doctor în filologie
98. POGHIRC, Pompiliu – Octavian profesor universitar, doctor în geografie
99. POGONAT, Petru profesor universitar, doctor în drept
dramaturg, romancier, pictor scenograf, regizor,
100. POPA, I. Victor
profesor
POPESCU, Aurica
101. scriitor, publicist
( STAN Ana )
102. PROCOPIU, Ştefan academician, profesor universitar, doctor în fizică
103. RACLIŞ, Costache politician
104. RALEA, Radu profesor universitar, doctor în chimie
105. RĂDULESCU – NIGER, N. Gheorghe scriitor
106. RÂMNICEANU, Merica pictor, decorator
107. RĂŞCANU, Petre profesor universitar, doctor în istorie
38
108. RĂŞCANU, Ruxandra profesor universitar, doctor în chimie
109. ROŞCA – CODREANU, Gheorghe boier filantrop
110. ROŞCA – CODREANU, Nicolae boier filantrop
111. SCHABNER – TUDURI, Alexandru doctor în medicină, publicist
112. SIEGFRIED, Wolfinger pictor scenograf
113. SION, Vasile profesor universitar, doctor în medicină, ministru
114. SLOBOZEANU, Horia conferenţiar universitar, doctor în medicină
115. STURDZA, Vasile politician
STURDZA – BÂRLĂDEANU,
116. politician
Alexandru
ŞARAGEA, Marcel
117. profesor universitar, doctor în medicină
( SCHRAGER, Marcel )
118. TAŞCĂ, C. Constantin profesor universitar, doctor în medicină
119. TĂNĂSESCU, D. Dumitru doctor în medicină, general
120. THEILER, George profesor universitar, doctor în matematică
121. TONIZTA, N. Nicolae pictor, profesor
122. TUTOVEANU, G. Alexandru gazetar, publicist
TUTOVEANU, George
123. poet, publicist, editor
( IONESCU, Gh. Gheorghe )
conferenţiar universitar, doctor în filologie, poet,
124. URSU, Gh. Gheorghe
cercetător, publicist
125. VARLAM, Florin conferenţiar universitar, doctor
126. VASILESCU, N. Corneliu Pictor, profesor
127. VASILIU, Constantin conferenţiar universitar, doctor în medicină
128. VASILIU – RĂŞCANU, Constantin ministru, general
129. VOROBCHIEVICI, Octav general
130. WEINTRAUB, Benö conferenţiar universitar, doctor în medicină
ZAHARESCU, Barbu academician, profesor universitar, doctor în economie
131.
( ZUCHERMAN, M. Bernard ) politică
ZAHARESCU – KARAMAN,
132. profesor universitar, doctor în medicină
Nicolae
133. ZUGRAVU, Nelu profesor universitar, doctor în istorie

PERSONALITĂŢI, FOŞTI PROFESORI AI ŞCOLII BÂRLĂDENE


1. AGURA, D. D. profesor universitar, doctor în istorie, ministru
2. BELLOESCU, Stroe filantrop, ctitor, profesor, autor de manuale
3. BERZA, Mihail academician, profesor universitar, doctor în istorie
4. BORGOVANU, Gr. Vasile pedagog, autor de manuale şcolar
5. BOTEZ, Constantin scriitor, filolog, editor
6. BOTEZ, Octav profesor universitar, doctor în filologie
7. BUTTESCU, Dimitrie conferenţiar universitar, doctor în chimie
8. CĂDERE, Dimitrie conferenţiar universitar, doctor în mineralogie
9. CHIRICUŢĂ, Toma scriitor, editor, preot, publicist, misionar
10. CONSTANTINESCU – IAŞI, Petre academician, profesor universitar, doctor în Istorie
11. CUCU, N. Stan cercetător istoric, profesor, om de cultură
profesor universitar, doctor în filosofie, rector
12. DIMITRESCU – IAŞI, C. Constantin
universitar
13. EVOLCEANU, Dimitrie profesor universitar, doctor în filologie
14. FEDELEŞ, Constantin doctor în filologie, cercetător ştiinţific, publicist
15. FINŢESCU, Gheorghe academician, doctor în biologie, profesor
39
16. GHIBĂNESCU, Gheorghe academician, istoric, publicist, editor, profesor
17. GOROVEI, Artur folclorist, scriitor, istoriograf, publicist
18. HÂRLESCU, Dimitrie pictor, profesor
19. MÂNDRESCU, Simion profesor universitar, doctor în limba germană, diplomat
20. NANU, Dimitrie poet, traducător, editor, profesor
21. NEAGOE, Ştefan filolog, profesor, cercetător, publicist, politician
pedagog, publicist, metodist, profesor, autor de
22. PATRICIU, Grigore
manuale didactice
23. POP, Ioan – Florentin prozator, publicist, profesor
24. POP-RETEGANU, Ion folclorist, pedagog, învăţător
25. POPESCU, Ioan om de cultură, profesor, creator de şcoli
26. POPESCU, Spiridon scriitor, profesor, publicist
27. POPOVICI, Constantin academician, profesor universitar, doctor în matematică
28. RAŞCU, N. Ion poet, critic literar, publicist, profesor
29. SEVERIN, Emil profesor universitar, doctor în chimie
30. SIMIONESCU, Cristian poet, eseist, profesor
31. STURDZA – BULANDRA, Lucia actriţă
32. ŞERBAN, Nicolae profesor universitar, doctor în filologie
33. TARASOV, Stavru pictor, profesor
34. TEODORESCU, Raul conferenţiar universitar, doctor în filologie
35. VANCEA, Ştefan profesor universitar, doctor în biologie
36. VÂRGOLICI, G. Ştefan profesor universitar, doctor în filologie

Extras din ISTORIA BÂRLADULUI, volumul 2, Editura SFERA, Bârlad, 2002

40