Analiza noilor tipuri de

biocombustibili obținuți din

biomasă
 Cuprins

I. Introducere...............................................................................................................................2

II. Biocombustibili........................................................................................................................3

II.1. Biocombustibili regenerabili lichizi.....................................................................................3

II.1.1. Biometanol....................................................................................................................3

II.1.2. Biobutanol.....................................................................................................................4

II.1.3. Dimetil eter (DME).......................................................................................................5

II.1.4. Bio-oil...........................................................................................................................6

II.2. Biocombustibili regenerabili gazoși....................................................................................7

II.2.1. Biohidrogen...................................................................................................................7

II.2.2. Gaze captate din depozitele de deșeuri (Landfill gas)..................................................7

III. Concluzii...............................................................................................................................8

IV. Bibliografie...........................................................................................................................9

1
 I. Introducere

Biomasa, clasificată ca și deșeu și rezultată în urma diferitelor activități antropice, este

un pericol major în vederea unei utilizări sustenabile a resurselor naturale – apă, aer, sol (Basnet,
1993). Aceste deșeuri sunt în mod normal în stare solidă, iar conceptul de deșeu sugerează un
material fără valoare și nedorit. Totuși multe din aceste deșeuri pot fi refolosite și prin urmare
pot deveni o sursă pentru producerea industrială de energie (Tchobanoglous, 2002). Tehnologiile
de transformare a deșeurilor biodegradabile în energie convertesc aceste deșeuri în diferite forme
de combustibili, ce pot fi folosiți să aducă un plus de energie (Demirbas, 2010). Aproape 780 de
unități de transformare a deșeurilor biodegradabile în energie procesează aproximativ 140 de
milioane de tone pe an în lumea întreagă (Michaels, 2007).
Energia poate proveni și din deșeuri biodegradabile care au fost tratate și comprimate în
combustibili solizi, de exemplu căldura și aburul provenite de din incinerarea deșeurilor.
Tehnologiile avansate de transformare a deșeurilor biodegradabile în energie pot fi folosite
pentru a produce biogas (metan sau CO 2), gaze de sinteză (hidrogen și CO), biocombustibili
lichizi (etanol și biodiesel), sau hidrogen pur; aceste tipuri de combustibili pot fi transformate în
electricitate. Metodele utilizate în tehnologiile de transformare a deșeurilor biodegradabile în
energie sunt metodele termice, fizice și biologice. Deșeurile ce pot fi transformate în
combustibili sunt: lemne, culturile lemnoase de scurtă durată, deșeurile provenite din agricultură,
culturile erbacee cu rotație scurtă, deșeurile animale și o mulțime de alte materiale. Deșeurile
biodegradabile au cel mai mare potențial energetic și pot asigura necesarul de combustibil în
viitor. Deșeurile biodegradabile au cel mai mare potențial ca surse de energie regenerabilă, atât
pentru țările bogate, cât și pentru țările în curs de dezvoltare (Bakis, 2008; Balat, 2009). În țările
în curs de dezvoltare deșeurile biodegradabile reprezintă 35% din consumul de energie primară,
ducând bilanțul mondial la 14% din consumul de energie primară (Demirbas și colab., 2009;
Balat și colab., 2009).
Utilizarea combustibililor proveniți din deșeuri, aduce beneficii substanțiale în ceea ce
privește mediul înconjurător. Biomasa aboarbe CO2 în timpul creșterii, iar în timpul combustiei îl
emite. De aceea, biomasa ajută la reciclarea CO 2 atmosferic și nu contribuie la efectul de seră
(Demirbas, 2005).

2
 II. Biocombustibili

Termenul de biocombustibil sau cel de combustibil bioregenerabil se referă la

combustibilii solizi, lichizi sau gazoși, care sunt produși predominant din biomasă.
Biocombustibilii lichizi și gazoși au devenit mai atractivi în ultimul timp, datorită beneficiilor
legate de mediu. Biocombustibilii sunt nepoluanți, disponibili la nivel local, accesibili,
sustenabili și sunt obținuți din surse regenerabile. Electricitatea obținută din biocombustibili s-a
dovedit a fi o alternaativă promițătoare în viitorul apropiat. Viitorul electricității obținute din
biomasă depinde de tehnologiile integrate de gazeificare a biomasei (Demirbas, 2009).
Există câteva motive pentru care biocombustibili sunt considerați relevanți, atât pentru
țările în curs de dezvoltare, cât și pentru cele industrializate. Printre acestea sunt cele legate de
securitatea energetică, problemele de mediu, importurile mai mici de energie, problemele socio-
economice (Demirbas și Dincer, 2009). În ultimii ani s-au realizat multe studii legate de impactul
biocombustibililor (bioetanol, biodiesel, biogaz și biohidrogen) asupra economiei si mediului
(Demirbas 2009; Balat și colab., 2009; Phalan 2009; Demirbas 2009; Demirbas 2010).

II.1. Biocombustibili regenerabili lichizi

II.1.1. Biometanol
Metanolul este produs în principal din gaz natural, dar biomasa poate fi de asemenea
gazeificată în metanol (biometanol). Gazeificare crează un gaz de sinteză (syngas), în care se
găsește H2 și CO. Gazul de sinteză arepotențialul de a produce o gama largă de combustibili
comercialiși chimicale, inclusiv diesel sintetic, metanol și alcooli inferiori, acid acetic, dimetil
eter (Demirbas, 2009). Biometanolul este produs din gazul de sinteză, utilizând gazeificarea
convențională a biomasei la temperaturi înalte (780 – 1000 o C) și apoi sinteza catalitică a CO 2 și
a H2, cu rată molară de 1:2, din amestecul de gaze produs, în condițiile unei presiuni ridicate (4-
10 MPa) (Oliveira și colab., 2009). Biometanolul poate fi produs din orice sursă regenerabilă ce
conține carbon, cum ar fi algele, lemne și deșeuri menajere. Aceasta este o alternativă
promițătoare, ce are o diversitate de posibilități de a produce combustibili cu beneficii

3
demonstrate legate de economie, mediu, consumatori (Demirbas, 2009). Deșeurile pot fi
transformate parțial în biometanol, iar randamentul de transformare este estimat a fi de 185 kg de
biometanol pe tona cubică de deșeu solid (Keskin și Emiroglu, 2009). Metanolul produs din
biomasa provenită din agricultură este mult mai scump decât metanolul produs din gaz natural.
Utilizarea biometanolului ca și combustibil pentru motoare a primit atenție în timpul
crizei țițeiului din anii ’70, datorită disponibilității si a costului scăzut (Balat, 2009). În
comparație cu benzina, biometanolul este superior ca și combustibil pentru motoare. Valorile
eficienței termice pentru motor sunt mai mari și nu sunt probleme cu emisiile de gaze.
Biometanolul este un combustibil excelent pentru motoarele cu compresie ridicată, datorită cifrei
octanice ridicate (106) (Corlett, 1975). O cifră octanică ridicată permite anumitor parametri ai
motorului, cum ar fi rata de compresie, supapa de sincronizare, să fie astfel modificați, încât să
crească puterea și economisirea combustibilului (Demirbas, 2009). Din perspectiva unității de
masă, bimetanolul are o valoare energetică mai mică decât benzina (Kar și Deveci, 2006). Ca și
combustibil, biometanolul este folosit, cel mai adesea, ca o combinație cu benzina, numită M85
(85% bimetanol și 15% benzină), deși poate fi utilizat și în formă absolută (M100) (Balat și
colab., 2009). Chiar dacă s-ar utiliza combustibilul M100 ca pentru motoarele fabricate pentru
benzină, totuși sunt necesare puține modificări ale motorului. Amestecul de combustibili trebuie
să fie preîncălzit și un mai este necesar și un rezervor mai mare. Aceste modificări sunt rezultatul
vaporizării ridicate a biometanolului, de trei ori mai mare decât a benzinei, și conținutului în
energie mai mic cu 50% (Weissermel și Arpe, 2004).
Metanolul este produs la scară foarte mare (aproximativ 35 x 10 6 t3/an). Aproximativ
30% este folosit pentru producerea formaldehidei și 30% pentru MTBE (metil-terț-butil eter).
Doar un mic procent este folosit ca și combustibil. În viitor rolul metanolului ca și combustibil
lichid poate crește considerabil (Van Swaaij și colab., 2004).

II.1.2. Biobutanol
Chiar dacă bioetanolul este în prezent candidatul prim pentru înlocuirea benzinei ca și
combustibil pentru motoare, totuși recent biobutanolul a câștigat teren în fața bioetanolului (Nair
și colab., 2008). Proprietățile enerfetice ale biobutanolului sunt considerate superioare
bioetanolului, datorită conținutului mai ridicat în energie și a unei rate aer-combustil mai bune.
4
Biobutanolul este mai puțin volatil și exploziv decțât benzina, are un puct de aprindere mai
ridicat și o presiune a vaporilor mai scăzută, ceea ce îl face mai sigur la utilizat (Pakkila și
colab., 2009).
Izobutanolul (un izomer al butanolului) poate fi combinat până la 15% din volum cu
petrolul, față de 10% cât este posibil pentru etanol (Kavalov, 2009). Pe de altă parte, butanolul
are o cifră octanică similară cu cea a petrolului și mai mică decât cea a etanolului, prin urmare
butanolul nu poate ajuta la creșterea cifrei octanice. Dezavantajul butanolului pare să fie
toxicitatea sa (Kavalov, 2009).
S-a estimat că annual se produc 10 – 12 bilioane de pounds, ceea ce înseamnă o piață de
7 – 8,4 bilioane de dolari la prețul de atunci. Butanolul are o expansiune a pieței proiectată de
3% pe an (Lee și colab., 2008). Pe langă utilizarea ca și combustibil, butanolul mai are multe
întrebuințări în industria chimică (emailuri, adezivi, elastomeri, textile, absorbanți, floculați,
plastic).
La fel ca și bioetanolul, biobutanolul poate fi produs pe cale fermentativă sau
petrochimică. Prețurile din prezent ale petrolului au condus din nou la o rentabilizarea a
proceselor biotehnologice (Durre, 2007).
Biobutanolul poate fi produs din culturi anuale cum ar fi porumb, orez, orz și alte culturi
amidonoase. Costul substratului are cea mai mare influență asupra prețului biobutanolului.
Biobutanolul poate fi produs la prețul de 0,34 dolari/kg, din porumb cu prețul de 79,23
dolari/tonă (Qureshi și Blaschek, 2001).

II.1.3. Dimetil eter (DME)

În ultimul timp, dimetil eterul (DME), utilizat ca și combustibil, a primit o mare atenție
datorită ușurinței cu care poate fi transportat și a faptului că este un combustibil curat (Lee și
colab., 2008). DME poate fi depozitat în stare lichidă la presiune de 5-10 bari și temperatură
normală (Demirbas, 2010). DME are un număr cetanic ridicat și se aprinde ușor prin compresie
(Yao și colab., 2007). Numărul cetanic ridicat face ca DME să fie potrivit pentru utilizarea sa ca
și combustibil pentru motoarele diesel. Conținutul de energie al DME e mai mic decât în cazul
motorinei. DME pot fi transformat eficient în hidrocarburi asemănătoare benzinei. Poate fi
utilizat direct ca și combustibil pentru motoare în amestec cu metanol sau ca aditiv la alți
5
combustibili. Vâscozitatea DME este foarte mică, aproximativ 1/30 din cea a motorinei, iar
calitățile lubrifiante sunt slabe, de aceea este nevoie ca parțile componente ale motorului ce vin
în contact cu acest combustibil să fie tratate sau să se introducă în DME o anumită cantitate de
lubrifiant (Hewu și Longbao, 2002).
Avantajele DME față de motorina convențională sunt: zgomot de ardere mai mic, emisii
de noxe (CO, Nox și hidrocarburi) mai mici.
DME poate fi produs dintr-o gamă variată de surse printre care gaz natural, petrol, ulei
rezidual, cărbune, deșeuri biodegradabile, biomasă. Poate fi produs și din gaze de sinteză într-o
singură etapă în fază lichidă.

II.1.4. Bio-oil
Bio-oil este un combustibil lichid, regenerabil produs prin piroliza rapidă a biomasei,
având o valoare calorică scăzută 16 MJ/kg, în comparație cu motorina, 43 MJ/kg (Brammer și
colab., 2006).
Bio-oil poate fi produs dintr-o gamă variată de resurse forestiere, agricole, deșeuri,
inclusiv bagasa de la trestia de zahar, coji de orez, paie, coji de alune, coji de ovăz, paie de grâu
și lemn. În America de Nord și în Europa, biooil este produs din deșeuri forestiere
(rumeguş, scoarţă de copac şi aşchii). În America Centrală și de Sud, Pacificul de Sud și cel
Caraibian, Australia, Asia și Africa este produs din bagasa de la trestia de zahar și din alte
deșeuri agricole. Bio-oil din lemn are o valoare calorică mai ridicată. Randamentele de obținere
a bio-oil din materialul lemnos variază între 72 – 80%, depinzând de cantitatea relativă de
celuloză și lignină din material.
În prezent bio-oil nu poate fi utilizat ca și combustibil pentru transport, datorită unor
dezavantaje: vâscozitate ridicată, caracterul acid, valoare calorică scăzută, conținut mare de apă
și oxigen și incompatibilitate cu combustibili convenționali. Un proces de îmbunătățire a
proprietățiilor acestui combustibil este necesar (Vispute și Huber, 2009). Cercetările recente
legate de îmbunătățirea acestui combustibil sunt axate pe două căi tehnologice: hidrogenarea
catalitică și cracarea catalitică.

6
 II.2. Biocombustibili regenerabili gazoși

Cei mai importanți combustibili gazoși regenerabili sunt biogazul, gazele captate din
depozitele de deșeuri, combustili gazoși rezultați în urma pirolizei și gazeificării biomasei,
combustibili gazoși rezultați în urma sintezei Fischer–Tropsch și biohidrogenul.

II.2.1. Biohidrogen
Biotehnologia producerii de hidrogen a atras o mare atenție în întreaga lume, datorită
faptului că procesul este prietenos cu mediul (Ren și colab., 2006). Cercetătorii au început să
urmărească producerea de hidrogen cu bacterii anaerobe încă din anii ’80 (Zoetmeyer și colab.,
1982; Morinaga și Kawada 1990; Nandi și Sengupta 1998).
O sursă regenerabilă ce poate fi folosită pentru producerea de H 2 o reprezintă deșeurile
solide, organice, inclusiv deșeurile municipale și agricole. Totuși, producerea continuă a H2 are
unele limitări, una ar fi randamentul scăzut în producția de H2 chiar și atunci când s-au utilizat
zaharuri simple (Zheng, 2009). Producerea biohidrogenului poate fi realizată de către
microorganisme anaerobe și care folosesc fotosinteza pentru a metaboliza materialele nontoxice
și bogate în carbohidrați. În condiții anaerobe, hidrogenul este sintetizat ca produs intermediar în
procesul de conversie a deșeurilor organice în acizi organici, care apoi sunt folosiți pentru
generarea metanului (Kapdan și Kargi, 2006).

II.2.2. Gaze captate din depozitele de deșeuri (Landfill gas)

Gaze captate din depozitele de deșeuri sunt produse atât în depozitele de deșeuri
întreținute, cât și în gropile de gunoi deschise. Componentele principale ale gazelor captate din
depozitele de deșeuri sunt reprezentate de produșii intermediari proveniți din descompunerea
materialului organic, cu ajutorul unei flore spontane, în condiții anaerobe (Demirbas, 2006).
Gazele captate din depozitele de deșeuri conțin în principal metan (aproximativ 50-60%), dar și
dioxid de carbon (aproximativ 40%) și mulți compuși organici volatili (VOCs) (Slack, 2005).
Datorită varietății de compoziției fiecărui depozit de deșeuri constituenții gazeleor captate diferă

7
foarte mult. Aceste gaze pot pot crea probleme cu mirosurile rezultate, pot distruge vegetația de
suprafață și în plus sunt și gaze cu efect de seră. O parte din compușii acestor gaze pot produce
coroziuni sau pot deteriora motoarele, dacă nu sunt îndepărtate înainte de utilizare.
Apele de la depozitele de deșeuri ce se infiltrează în pământ sau se scurg în alte ape de
suprafață trebuie să fie pretratate pentru se conforma standardelor de deversare în canal sau în
apele de suprafață. Tratarea acestor ape a primit o deosebită atenție în ultimii ani, în special în
zonele municipale (Uygur și Kargi, 2004). În țările membre UE, problema apelor provenite din
deșeuri a existat de o bună bucată de timp, dar nu s-a găsit o soluție universală.

III. Concluzii

Deșeurile sunt de obicei materiale solide, iar conceptul de deșeu sugerează un material
fără valoare și nedorit. Totuși multe din aceste materiale pot fi refolosite și pot devine o sursă
pentru producerea industrială de energie.

Tehnologiile avansate de transformare a deșeurilor biodegradabile în energie pot fi

utilizate pentru a produce biogaz (metan și CO2), gaze de sinteză (H2 și CO) și combustibi lichizi
(etanol și biodiesel) sau hidrogen pur; acești combustibili pot fi apoi transformați în energie
electrică.

Printre deșeurile biodegradabile ce sunt utilizate pentru a produce combustibili se pot

include și materialele lemnoase, culturile lemnoase de scurtă durată, deșeurile agricole, culturile
erbacee de scurtă durată, deșeuri animale și o mulțime de alte materiale.

Biomasa are un mare potențial, ce poate asigura necesarul de combustibil în viitor.

Utilizarea deșeurilor biodegradabile aduce beneficii substanțiale, din punct de vedere al protecție
mediului înconjurător.

8
 IV. Bibliografie

1. Bakis R. Alternative electricity generation opportunities. Energy Sources A

2008;30:141–8.
2. Balat H. Prospects of biofuels for a sustainable energy future: a critical assessment.
Energy Educ Sci Technol A 2009;24:1–25.
3. Balat M, Balat M, Kırtay E, Balat H. Main routes for the thermo-conversion of biomass
into fuels and chemicals. Part 1: pyrolysis systems. Energy Convers Manage
2009;50:3147–57.
4. Balat M, Balat M, Kırtay E, Balat H. Main routes for the thermo-conversion of biomass
into fuels and chemicals. Part 2: gasification systems. Energy Convers Manage
2009;50:3158–68.
5. Balat M, Balat M. Political, economic and environmental impacts of biomassbased
hydrogen. Int J Hydrogen Energy 2009;34:3589–603.
6. Balat M. Global status of biomass energy use. Energy Sources A 2009;31: 1160–73.
7. Basnet K. Solid waste pollution versus sustainable development in high mountain
environment: a case study of Sagarmatha National Park of Khumbu region, Nepal.
Contrib Nepalese Stud 1993;20:131–9.
8. Brammer JG, Lauer M, Bridgwater AV. Opportunities for biomass-derived ‘‘bio-oil’’ in
European heat and power markets. Energy Policy 2006;34:2871–80.
9. Corlett RF. Conversion of Seattle’s solid waste to methanol or ammonia. In: The trend in
engineering. University of Washington; 1975.
10. Demirbas A, Balat M. Wastes to energy. Future Energy Sources 2010;2:1–63.
11. Demirbas A, Dincer K. Sustainable green diesel: a futuristic view. Energy Sources A
2008;30:1233–41.
12. Demirbas A. Biogas production from the organic fraction of municipal solid waste.
Energy Sources A 2006;28:1127–34.
13. Demirbas A. Fuel and combustion properties of bio-wastes. Energy Sources A
2005;27:451–62.

9
14. Demirbas A. Social, economic, environmental and policy aspects of biofuels. Energy
Educ Sci Technol B 2009;1:75–109.
15. Durre P. Biobutanol: an attractive biofuel. Biotechnol J 2007;2:1525–34.
16. Hewu W, Longbao Z. Performances of direct injection diesel engine fueled with
DME/diesel blend fuel. In: Proceedings of the conference ‘‘better air quality in Asian and
Pacific Rim cities (BAQ 2002)’’, Hong Kong, SAR; December 16–18, 2002.
17. Kapdan IK, Kargi F. Bio-hydrogen production from waste materials. Enzyme Microb
Technol 2006;38:569–82.
18. Kar Y, Deveci H. Importance of P-series fuels for flexible-fuel vehicles (FFVs) and
alternative fuels. Energy Sources A 2006;28:909–21.
19. Kavalov B. Market perspectives for products from future energy-driven biorefineries by
2020. JRC scientific and technical reports, European Commission, Office for Official
Publications of the European Communities, Luxembourg; 2009.
20. Keskin A, Emiroglu AO. Catalytic reduction techniques for post-combustion diesel
engine exhaust emissions. Energy Educ Sci Technol A 2010;25:87–103.
21. Lee MC, Seo SB, Chung JH, Joo YJ, Ahn DH. Combustion performance test of a new
fuel DME to adapt to a gas turbine for power generation. Fuel 2008;87:2162–7.
22. Lee SY, Park JH, Jang SH, Nielsen LK, Kim J, Jung KS. Fermentative butanol
production by clostridia. Biotechnol Bioeng 2008;101:209–28.
23. Michaels T. The 2007 IWSA directory of waste-to-energy plants. Integrated Waste
Services Association, Washington, DC; October 27, 2007.
24. Morinaga T, Kawada N. The production of acetic acid from carbon dioxide and hydrogen
by an anaerobic bacterium. J Biotechnol 1990;14:187–94.
25. Nair NU, Shao Z, Zhao H, Sullivan RP, McLachlan M, Johannes T, et al.. Biobutanol
from yeast: a synergistic genome and protein engineering approach. In: The 2008 AIChE
annual meeting, Philadelphia, PA; November 16–21, 2008.
26. Nandi R, Sengupta S. Microbial production of hydrogen—an overview. Crit Rev
Microbiol 1998;24:61–84.
27. Oliveira LS, Franca AS. From solid biowastes to liquid biofuels. In: Ashworth GS,
Azevedo P, editors. Agricultural wastes. Hauppauge (NY, USA): Nova Science
Publishers Inc.; 2009.
10
28. Pakkila JM, Hillukkala T, Myllykoski L, Keiski RL. An anaerobic bioreactor system for
biobutanol production. In: Paukkeri A, Yla-Mella J, Pongracz E, editors. Energy research
at the University of Oulu. Proceedings of the EnePro conference, June 3. Kalevaprint
(Oulu, Finland): University of Oulu; 2009. p. 17–20.
29. Phalan B. The social and environmental impacts of biofuels in Asia: an overview. Appl
Energy 2009;86:S21–9.
30. Qureshi N, Blaschek HP. ABE production from corn: a recent economicevaluation. J Ind
Microbiol Biotechnol 2001;27:292–7.
31. Ren N, Li J, Li B, Wang Y, Liu S. Biohydrogen production from molasses by anaerobic
fermentation with a pilot-scale bioreactor system. Int J Hydrogen Energy 2006;31:2147–
57.
32. Slack RJ, Gronow JR, Voulvoulis N. Household hazardous waste in municipal landfills:
contaminants in leachate. Sci Total Environ 2005;337:119–37.
33. Tchobanoglous G, Kreith F, Williams ME. Introduction. In: Tchobanoglous G, Kreith F,
editors. Handbook of solid waste management. New York: McGraw- Hill; 2002.
34. Uygur A, Kargi F. Biological nutrient removal from pre-treated landfill leachate in a
sequencing batch reactor. J Environ Manage 2004;71:9–14.
35. Van Swaaij WPM, Kersten SRA, Van den Aarsen FG. Routes for methanol from
biomass. In: International 2-day business conference on sustainable industrial
developments, Delfzijl, Netherlands; April 21–22, 2004.
36. Vispute TP, Huber GW. Production of hydrogen and alkanes by aqueous phase
processing of aqueous fraction of bio-oil. Department of Chemical Engineering,
University of Massachusetts-Amherst, USA; 2009.
<http://www.nam.confex.com/nam/2009/webprogram/Paper1717> [accessed February
2010].
37. Weissermel K, Arpe HJ. Industrial organic chemistry. Weinheim (Germany): Wiley-
VCH; 2004.
38. Yao M, Huang C, Zheng Z. Multidimensional numerical simulation on dimethyl
ether/methanol dual-fuel homogeneous charge compression ignition (HCCI) engine
combustion and emission processes. Energy Fuels 2007;21:812–21.

11
39. Zheng H, O’Sullivan C, Mereddy R, Zeng RJ, Duke M, Clarke W. Production of bio-
hydrogen using a membrane anaerobic reactor: limitations due to diffusion. In:
Proceedings of the environmental research event 2009, Noosa Heads, Queensland,
Australia; May 10–13, 2009.
40. Zoetmeyer J, Matthijsen AJCM, Van Den Heuvel JC, Cohen A, Boelhouwer C.
Anaerobic acidification of glucose in an upflow reactor. Biomass 1982;2:187–99.

12