CENTRUL DE ASISTENŢĂ PSIHOLOGICĂ ŞI SOCIALĂ ,,OPORTUNITATE ,,

IDNP 1014620001405 ,e-mail: cojocanj65@mail.ru

Culegerea de articole și texte ,,FORMAREA CONTINUĂ.ABORDĂRI CONCEPTUALE,,

Coordonator publicație Angela Cojocaru *,Președinte AO,,OPORTUNITATE,,

Expert-Gh.Șalaru expert Drepturile Omului,-FORMATOR ,expert

Pregătit pentru editare august 2021

Fenomenul bullying în şcoală

Autor Silvia Lozovanu,cadru didactic,manager.......
ADNOTARE
Fenomenul bullying în şcoală reprezintă o problemă internaţională, o ameninţare
serioasă pentru dezvoltarea sănătoasă a copilului agresor, dar şi a victimelor acestui tip de
comportament. Manifestarea acestei forme de agresiune în rândul elevilor poate avea
consecinţe negative atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung (poate persista chiar şi la
vârsta adultă), putând afecta starea de bine fizică, psihologică şi socială a agresorilor, cât şi a
celor care devin ţinta bullying-ului.
Cuvinte cheie violență, bullying, mediu școlar, mediu familial, abuz fizic, personalitate.
 Diferit de alte forme de agresiune / violență printre copii, bullying-ul este un concept
umbrelă ce ascunde comportamente variate cu stabilitate crescută în timp, ascunse de adulți, ce
continuă în absența unor măsuri specifice de intervenție. Acesta este un aspect extrem de
important în condițiile în care, adeseori, comportamentele asociate bullying-ului sunt interpretate
de numeroși adulți: părinți și cadre didactice, ca strategii de adaptare firești pe care copiii le
folosesc în mod natural și pentru care nu este necesară intervenția adulților.
În realitate, comportamentele de bullying reprezintă unul dintre cei mai puternici factori
de risc pentru sănătatea și protecția copiilor, care prin caracteristicile specifice (dezechilibru de
putere, regularitate, intenția de a provoca suferință fizică și/sau emoțională), devine imposibil de
gestionat doar la nivelul grupului de copii.
Diverşi autori au elaborat o serie de studii teoretice şi practice privind fenomenul
manifestării stărilor de bullying în mediul școlar, cu prezentarea unor cazuri relevante şi a
modului de abordare şi intervenţie din perspectivă socială de către Olweus D., Roșan A., Anghel
F., Szamoskozi, Gittins C.,Crothers L.
Aceştia au propus metode şi tehnici specifice de lucru în evaluarea şi psihodiagnosticul
stărilor de bullying la copii, unii dintre ei centrându-se strict pe evaluarea consecinţelor
maltratării.
Comportamentele de bullying au stabilitate crescută în timp, sunt cel mai adesea ascunse
de adulți și continuă în absența unor măsuri specifice de intervenție. Spre deosebire de
comportamentele de agresivitate, ce apar spontan între copii ca urmare a experimentării de
emoții intense (ex. furie, frustrare, teamă etc.) și se elimină deîndată ce intensitatea trăirilor
emoționale se diminuează, comportamentele de bullying nu dispar de la sine. Bullying-ul este o
problemă relațională ce solicită întotdeauna o soluție care implică schimbări la nivelul relațiilor
între copii și în dinamica grupului.
Pentru eliminarea comportamentelor de bullying este necesară o intervenție directă în
contextul în care acestea apar, cel mai adesea în mediul școlar.
Au fost raportate asocieri între bullying și simptome de anxietate, depresie, insomnie,
iritabilitate, lipsa abilității de concentrare, agitație, iar la nivel somatic oboseală, tulburări
gastrointestinale, dureri articulare și musculare. Puse laolaltă aceste probleme de sănătate se
aseamănă simptomatologiei care caracterizează stresul posttraumatic.
Tipurile de bullying
Tip de bullying Caracteristici și particularități
fizic acțiuni fizice directe în legătură cu victima
(șocuri, lovituri, bătăi, hărțuire sexuală);

verbal amenințări, insulte, ridicol, umilință

 socio-psihologic agresiune care vizează excluderea sau izolarea
socială (bârfe, zvonuri, ignoranță, boicot,
manipulare);
economic extorcare sau sustragere directă a banilor,
lucrurilor, deteriorarea hainelor
cyberbullying Bullying pe internet prin rețelele sociale, e-
mail. Este cel mai nou și periculos tip de
agresiune, deoarece este foarte dificil să te
aperi împotriva acestuia și să găsești sursele
amenințării. A existat chiar și un lucru precum
bullicide - un siucid comis din cauza agresiunii
pe internet. Cel mai cunoscut caz a avut loc în
SUA în 2006. Mama, împreună cu fiica ei de
treisprezece ani, au persecutat o cunoștință
minoră pe rețeaua de socializare MySpace sub
un profil fals. Fata nu a suportat agresiunea și
s-a sinucis
Sursa Olweus D. Bully/victim problems among schoolchildren: Basic facts and effects of a
school based intervention program. The development and treatment of childhood aggression,
Hillsdale, NJ, US: Lawrence Erlbaum Associates, Inc., 411–448, 1991.
Debutul fazei pubertății copilului duce nu numai la apariția problemelor de natură
fiziologică și psihologică, ci și la dezvoltarea gândirii critice, ceea ce face posibilă punerea în
discuție a acțiunilor adulților, protestează împotriva moralității lor. Probleme academice și
etichetare (profesorii și părinții spun că copilul este incorigibil, prost educat sau prost). Pentru
elevii cu performanțe slabe, comportamentul agresiv esteunul dintre mijloacele prin care
compensează eșecul lor academic. [11, p. 21].
Filipeanu I. Ș., în lucrările sale, afirmă că bullying-ul este, în primul rând, un tipar de
comunicare și interacțiune socială, care le costă foarte mult pe ambele părți. Copiii care
agresează alți copii sunt de obicei nesiguri, se tem și au în istoric traume interne, care nu sunt
gestionate adecvat în familiile lor [9, p. 34-35].
Mediul emoțional de acasă este menționat de mulți autori ca un factor important în a
deveni agresor sau victimă. Astfel, lipsa căldurii dintre părinți sau dintre părinți și copii,
utilizarea oricărui tip de violență (dar în special fizică) și abuz în familie, combinat cu lipsa unor
reguli clare și fiabile de îndrumare a copilului, pot cataliza adoptarea comportamentului de tip
bullying.
La rândul său, Olweus a afirmat că părinții foarte protectori pot crește riscul de expunere
la bullying pentru copiii lor, care devin victime ale bullying-ului mai des decât semenii lor [5, p.
61].
În profilurile victimelor sale, Olweus a evidențiat anumite caracteristici intrapersonale și
interpersonale asociate cu probabilitatea crescută de a suferi din cauza bullying-ului, spre
exemplu: timiditatea, nesiguranța, pasivitatea, o stimă de sine scăzută, lipsa prietenilor.
 În general, a fi diferit de majoritatea semenilor, pe motiv de etnie, credință, identitate
sexuală, orientare sexuală, poate duce la un risc sporit de victimizare. De asemenea, copiii cu
nevoi educaționale speciale, cu dizabilități fizice sau dificultăți de învățare, pot prezenta riscul
special de a fi agresați.
Cele mai des întâlnite caracteristici ale copiilor înclinați să îi agreseze pe alții sunt: o
nevoie de un statut, de putere mai mare, o dorință puternică de a controla și domina,
impulsivitаte, lipsa empatiei, căutarea recunoașterii statutului lor de persoane care dau tonul,
plăcerea provocată de vederea victimei oprimate [2, p. 48].
Adeseа, atât аgresorii cât și victimele au stări interne similаre. Unii copii pun o „armură
de agresor” pentru а-și asсunde slăbiсiunile și pentru а evitа să devină viсtime. Mаscа unui
agresor este un sсut care îi asсunde interiorul vulnerabil. Majoritatea agresorilor altor persoane
au fost viсtime ale violenței în copilărie.
O abordare, la care fac referire Ttofi, Farrington și Losel (2012), este de luat în
considerare caracteristicile personalității, cum ar fi dispozițiile antisociale, ale agresorilor și
victimelor. De fapt, majoritatea cercetărilor privind cauzele agresiunii explică cauza în astfel de
termeni. După cum sa menționat mai devreme, comportamentele parentale au fost corelate cu
agresiunea, astfel încât copiii expuși abuzului, neglijării sau părinților inadaptabili prezintă un
risc crescut de a deveni fie un agresor, fie o victimă, în timp ce cei expuși la un părinte afectiv,
comunicativ și receptiv sunt mai puțin susceptibili să fi implicat în relații de bullyvictim (Lereya,
Samara și Wolke, 2013).
Comportamentul inadecvat al părinților este cel mai puternic legat de viitoarea agresiune
a copiilor. Tulburările psihiatrice sunt, de asemenea, cauze și consecințe suspectate ale
agresiunii. Tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atenție și depresia apar adesea concomitent
cu perpetuarea agresiunii și victimizarea la copiii mici, iar tulburările de anxietate sunt frecvente
la bărbații victime, iar tulburările de personalitate sunt frecvent observate la autorii și victimele
la vârsta adultă tânără. Desigur, nu este clar gradul în care tulburările psihiatrice provoacă
agresiune sau sunt un efect al acesteia. Într-una dintre singurele meta-analize care examinează
caracteristicile agresorilor și victimelor, Cook și colab. au identificat atât predictori individuali,
cât și contextuali, ai intimidării în 153 de studii, astfel încât să poată defini „tipurile” făptașilor și
victimelor.
Conform tipologiei lor, atât bătăușii, cât și victimele tind să experimenteze simptomele
interiorizând și exteriorizând, au cunoștințe selelate negative, au dificultăți în rezolvarea
problemelor sociale și provin din medii negative ale comunității, familiei și școlii. Totuși,
bătăușii au și alte cogniții negative, demonstrează comportamente de externalizare mai
semnificative, posedă o competență socială mai mare, au performanțe academice mai slabe și
sunt influențați semnificativ mai mult de colegi. Victimele tind să simtă simptome de
internalizare mai semnificative și sunt vizibil izolate și respinse de colegi (Cook și colab.). [11,
p. 43].
Pe scurt, agresiunea este definită ca acte repetate, intenționate de agresiune împotriva
cuiva care nu se poate apăra cu ușurință pe sine sau pe ea însăși. Este un fenomen foarte
răspândit, care este corelat cu o serie de rezultate dăunătoare atât pentru victime, cât și pentru
făptași. Investigația științifică riguroasă, deși în mare parte corelațională, a descoperit o serie de
variabile (adică psihopatologia) care prezic statutul unui individ fie de agresor, fie de victimă și
ne-a oferit tipologii pentru ambele clase. Deși în mod tradițional, existau doar profiluri pentru
„agresori” și „victime”în literatura de specialitate, investigațiile recente au relevat existența unui
al treilea tip de stare de agresiune, care cuprinde indivizii care sunt atât agresori, cât și agresori.
Având în vedere că această clasă numită în mod adecvat „victimă-agresor” subliniază
legătura fundamentală dintre victimizare și săvârșire, este foarte relevantă pentru cercetarea
actuală. [6, p. 29].
BIBLIOGRAFIE

1. Adler L. Psihologia şcolarului greu educabil, Ed. IRI, Bucureşti, 1995

2. Allport G.W., Structura şi dezvoltarea personalităţii, EDP, Bucureşti,1991
3. American Psychiatric Association. Diagnostic and statistical manual of mental disorders
IV TR Washington, DC, 2000.
4. Anghel F., Liiceanu A., Săucan D., Voinea L. Legislaţie privind drepturile copilului,
violenţa şi violenţa şcolară. În: Jigău M., Liceeanu A., Preoteasa L. (coord.) Violenţa în
şcoală. Bucuresti: Ed. Alpha MDM, 2006.
5. Băban Adriana (coord.), Consilierea educaţională, Cluj- Napoca, 2001.
6. Brânzei P și colaboratorii. Adolescență și adaptare. Iasi, 1974.
7. Bădulescu S. M., Voicu M. Introducere în sociologia deviaţei, Editura Ştiinţifică
şi Enciclopedică, Bucureşti, 1995.
8. Bolboceanu A., Sârbu N., Preferințe comunicaţionale ale preadolecentului contemporan,
în Symposia professorum, Seria Psihologie şi Pedagogie, Chişinău: ULIM, 2001, p. 111-
112.
9. Cosmonici Andrei, Adolescentul și timpul său liber. Iasi, 1985.
10. DeVoe JF, Kaffenberger S., Chandler K. Student Reports of Bullying. Results from the
2001. School Crime Supplement to the National Crime Victimization Survey. Statistical
Analysis Report, 2005.
11. Gittins Chris. Reducerea violenței în școală, un ghid al schimbării, Copiii și violența,
COE, 2007.
12. Farrington D. P. și Ttofi M. M. Bullying as a predictor of offending violence and later
life outcomes. Criminal Behavior and Mental Health, 21(2), 2011, p.90–98.
13. Filipeanu I. Ș. și Mitrofan N. Fenomenul Bullying la adolescenți. Teză de doctorat,
Universitatea din București, 2012.
Literatura în limba rusă

14. Антипин, В.Б. Агрессивность современной молодежи как психологопедагогическая

проблема общества /В.Б. Антипи
15. Левитов Н.Д. Психическое состояние агрессии. // Вопросы психологии, № 6,1972.
16. Левитов Н.Д. Фрустрация как один из видов психических состояний. // Вопросы
психологии, № 6, 1967.
17. Ливсон Н. Нравственность, агрессия, справедливость. // Вопросы психологии, №2,
6, 1991.
18. Лоренц К. Агрессия (Так называемое «зло»), М: Издательская группа «Прогресс».