Locul, timpul acţiunii: Demult, pe melegurile Moldovei, când
domnitor era Voda Scarlat Calimachi.
Un pasaj care m-a impresionat:
—Vai, Zaharie, strigă ea oprindu-se. Cum n-oi plânge, Zaharie, dacă eu m-am juruit morţii? M-am pus în genunchi la icoana Maicii Domnului ş- am rugat-o să facă o minune să se moaie inimile de piatră. Văzând că la Vodă nu pot cădea şi nu pot spune nimic, de toţi simţindu-mă părăsită, chiar şi de maica mea, -am hotărât în cugetul meu şi-n inima mea că altfel nu pot face decât să-mi răpun viaţa. Eu, Zaharie, fără Ilieş Ursachi nu pot trăi. Aşa că mă duc să mă dau în fântână.
Situaţia iniţială: Liţa Salomia spune că moş Zaharia fântânarul, trăise
în tinereţe o întâmplare extraordinară şi ar trebui să o povestească oaspeţilor. Zaharia a fost chemat de un boier, Dimachi Mârza, să îi facă o fântână, într-o poiană deoarece acolo avea să se organizeze o importantă vânătoare domnească şi era nevoie de apă.
Cauza acţiunii: Povestea de dragoste dintre Aglăiţa, fata boierului
Mârza şi Ilieş Ursachi, fiul unui boier destituit, cu care tatăl fetei nu este de acord.
Derularea evenimentelor (succint): Liţa Salomia s-a supărat tare
când hangiţa l-a ospătat cu mare cinste pe moş Costandin. Nu înţelegea cum lumea se uită cu gura căscată la unii care pot spune minciuni iar altul cum e moş Zaharia fântânarul nu e ascultat de nimeni. Oaspeţii au cerut să asculte întâmplarea bătrânului pe care-l credeau mut. Pe vremea aceea boierul de la Păstrăveni, Dimachi Mârza, îi ceru să sape o fântână în poiana lui Vlădica Sas, acolo unde în toamnă urma să facă popas la o vânătoare domnească, Vodă Călimah. Moş Zaharia cu ajutorul unei ,,cumpene din lemn de corn”, moştenită din bătrânii fântânari, a indicat precis locul unde să se sape. Cand a sosit cu mare alai, Vodă Călimah a fost întâmpinat cu mare bucurie. Doar Aglăiţa, fata boierului plângea căci suferea după Ilieş Ursachi, mazâlul pe care boierul îl alungase căci sucise capul fetei. Moş Zaharia aflând că fata vroia să se arunce în fântână, pune la cale un plan prin care drama celor doi îndrăgostiti să fie aflată de Vodă iar acesta să-l convingă pe boier să le dea consimţământul. În final măria sa şi cu Doamna le-au fost nânaşi celor doi iar la nuntă s-a jucat chiar la hanul Ancuţei. După această istorisire, liţa Salomia auzind nechezatul speriat al iepei lui Ioniţă, le spuse că nu-i un ceas curat al nopţii şi ,,stupi de trei ori în spuză şi-şi făcu cruce”. Spre dimineaţă toţi au adormit frânţi şi obosiţi.
Punctul culminant: Aglăiţa îi mărturiseşte lui Zaharia hotărârea de a
se arunca în fântână.
Deznodământul: Zaharia fântânarul îi ajută pe cei doi îndrăgostiţi,
găsind o modalitate de a-i aduce în faţa lui Vodă Călimah care spre mulţumirea boierului Mârza, îi va binecuvânta şi le va deveni naş la căsătorie, celebrată într-o continuă petrecere la hanul Ancuţei şi apoi în târgul Iaşilor.
Mesajul transmis: Zaharia, un om tăcut care iubeşte fântânile,
ajutându-i pe îndrăgostiţi, devine ocrotitorul iubirii celor doi, devine personajul liant al poveştii lor de dragoste.
