LICEUL TEHNOLOGIC ,,AXIOPOLIS,, CERNAVODĂ

Profil: Tehnic

Calificarea (nivel 4): Tehnician în instalații electrice

Lucrare pentru certificarea competențelor profesionale

TRADUCTOARE DE TEMPERATURĂ

Profesor îndrumător, Elev,

Nistor Felicia Dumitru Bogdan

2021
 CUPRINS

ARGUMENT.........................................................................................................................................2

CAP I. NOȚIUNI INTRODUCTIVE DESPRE TRADUCTOARE........................................................4

I.1 Caracteristici generale ale traductoarelor....................................................................................5

I.2 Clasificarea traductoarelor..........................................................................................................6

CAP.II TRADUCTOARE DE TEMPERATURĂ...................................................................................7

II.1 Traductoare de temperatură cu termorezistoare.........................................................................8

II.2 Traductoarele de temperatură cu termocupluri........................................................................10

II.3 Traductoare de temperatură cu termistoare..............................................................................12

II.4 Termometre în infraroșu..........................................................................................................13

II.5 Pirometre..................................................................................................................................15

II.6 Termografie în infraroșu..........................................................................................................17

II.7 Traductoare de temperatură cu fibre optice.............................................................................18

CAP.III MASURI DE PROTECTIE A MUNCII..............................................................................19

BIBLIORAFIE...................................................................................................................................21

1
 ARGUMENT

Pentru măsurarea mărimilor fizice care intervin într-un proces tehnologic este necesară, de cele
mai multe ori, convertirea sau traducerea acestora în mărimi de altă natură fizică, convenabile
pentru celelalte elemente din cursul sistemelor de reglare automată.
TRADUCTORUL este acel element al SRA-ului care realizează convertirea unei mărimi fizice,
de obicei neelectrică, într-o mărime de altă natură, de obicei electrică, proporțională cu prima sau
dependentă de aceasta, în scopul utilizării într-un sistem de automatizare.
Există o largă varietate de traductoare, structura lor fiind mult diferită de la un traductor la altul.
Mărimea de la intrarea traductorului xi care reprezintă valori de temperatură, presiune, forță,
turație, nivel este convertită de către elementul sensibil ES într-o mărime intermediară (mișcare de
rotație, deplasare liniară) care se aplică adaptorului AD. Acesta transformă mărimea xo în mărimea
de ieșire, xe, de obicei de natură electrică (tensiune, curent, rezistență, inductanță) introdusă astfel
în circuitul de reglare.
Traductoarele, cunoscute frecvent sub numele de elemente de măsură, sunt destinate pentru
măsurarea mărimilor conduse și a unor mărimi semnificative pe baza cărora se pune în evidență
echilibrul proceselor. Prin intermediul lor, vom obține informațiile necesare conducerii automate a
proceselor în circuit închis. Traductoarele se utilizează atât în cadrul sistemelor de măsurare și
control, cât și în cadrul sistemelor de reglare automată. Traductoarele se compun dintr-un element
sensibil și un adaptor. Elementul sensibil, numit și detector, este specific fiecărui parametru
măsurat.
Elementul sensibil efectuează operația de măsurare propriu-zisă, iar elementul traductor asigură
transformarea semnalului într-un alt semnal, în general electric sau mneumatic, unificat, semnal ce
pretează pentru transmiterea la distanță.
Lucrarea este structurată în două capitole. Primul capitol prezintă noțiuni introductive despre
traductoare de temperatură, caracteristicile generale ale acestora și modul lor de clasificare.
Capitolul al doilea este mai amplu și prezintă noțiuni despre traductoarele cu termorezistență,
termocupluri, traductoare cu termistoare. Pe lângă aceste traductoare, care sunt cele mai cunoscute,
în capitolul al doilea am prezentat și termometrele în infraroșu, piroetrele, termografia în infraroșu
precum și traductoarele cu fibre optice.

2
 CAP I. NOȚIUNI INTRODUCTIVE DESPRE TRADUCTOARE

Prin traductor se înțelege un dispozitiv care realizează transformarea unei mărimi într-o
altă mărime care diferă calitativ sau cantitativ, funcționarea sa bazându-se pe o lege fizica. Rolul
traductoarelor este acela de a transforma o mărime într-o altă mărime ( de aceeași natură sau de
natură diferită) astfel încât să fie ușurat procesul de măsurare. Legătura dintre mărimile de intrare si
de ieșire trebuie să fie unică și clară
Traductorul este cunoscut frecvent sub numele de ,,element de măsură”. Se numește
traductor acel element al SRA care realizează convertirea unei mărimi fizice – de obicei neelectrică
– în mărime de altă natură fizică – de obicei electrică – proporțională cu prima sau dependentă de
aceasta, în scopul utilizării unui sistem de automatizare. Prin intermediul lor, vom obține
informatiile necesare conducerii automate a proceselor în circuit închis.
Traductoarele se utilizează atăt în cadrul sistemelor de măsurare și control, cât și în cadrul
sistemelor de reglare automată. Traductoarele se compun dintr-un element sensibil și un adaptor.
Elementul sensibil, numit și detector, este specific fiecărui parametru măsurat.
Elementul sensibil efectuează operațiunea de măsurare propriu-zisă, iar elementul
traductor asigura transformarea semnalului într-un alt semnal, în general electric sau pneumatic,
unificat, semnal ce pretează pentru transmiterea la distanță.
Există o largă varietate de traductoare, structura lor fiind mult diferita de la un tip de
traductor la altul.
Mărimea de la intrarea traductorului xi ( reprezentând valori de temperatură, presiune,
forță, turație, nivel etc. ) este convertită de catre elementul sensibil ES într-o mărime intermediară
x0 ( de exemplu o deplasare liniară, o rotație etc. ) care se aplica adaptorului AD. Acesta transformă
inductanță etc) introdusă astfel în circuitul de reglare. De obicei, adaptorul cuprinde și sursa de
energie SE necesară pentru convertirea mărimii x0 în mărimea dorită la ieșire xe.

3
I.1 Caracteristici generale ale traductoarelor
Indiferent de tipul traductorului utilizat, se pot stabili uemătoarele caracteristici generale,
valabile pentru orice traductor.
- Natura fizică a mărimilor de intrare si de ieșire ( curent, tensiune electrică, rezistență electrică,
presiune, temperatură, debit, nivel, etc.)
- Puterea consumată la intrare (de obicei o putere mică sau foarte mică, de ordinul câtorva wați
sau miliwați sau chiar mai puțin). Consumul propriu fiind, de regulă, neglijabil, înseamnă că
puterea transmisă elementului următor este insuficientă pentru a determina o acționare, de
aceea, în schemele de automatizare, un traductor este urmat, aproape întotdeauna, de un
amplificator;
- Caracteristica statică a traductorului, care reprezintă grafic xe=f(xi) dintre mărimile de ieșire,
respectiv de intrare ale traductorului. După tipul traductorului, această variație poate
reprezenta o funcție liniară sau neliniară, continuuă sau discontinuuă (cu valori discrete);
- Domeniul de măsurare, definit de pragurile superioare de sensibilitate xi max și xe max și de cele
inferioare xi min și xe min;
- Panta absolută (sau sensibilitatea) ko, reprezentând raportul dintre variațiile mărimilor de ieșire
Δ xe, respective de intrare Δ xi: ka=Δ xe/Δ xi;
- Panta medie (km), reprezentând coeficientul unghiular (panta) dreptei care aproximează
caracteristica statică reală a traductorului: km=tg ȧ =ka

I.2 Clasificarea traductoarelor

4
 Într-un cât circuitele de automatizare cel mai des folosite sunt de natură electrică, mărimea
de ieșire a traductoarelor este aproape exclusiv de natură electrică.
Clasificarea traductoarelor poate fi făcută: în funcție de natura mărimii de intrare xi sau în
funcție de natura mărimii de ieșire xe
În ficție de natura mărimii electrice de la ieșire xe se deosebesc:
- Traductoare parametrice, la care mărimea măsurată este transformată într-un
,,parametru de circuit electric” (rezistența, inductanța sau capacitatea). Traductoarele
parametrice se impart la randul lor, în: traductoare rezistive, traductoare inductoare,
traductoare capacitive și traductoare fotoelectrice
 Traductoare generatoare, la care mărimea măsurată este transformată într-o tensiune
electromotoare, a cărei valoare depinde de valoarea mărimii respective (de inducție,
sincrone, piezoelectrice, termoelectrice).
În funcție de natura mărimii aplicate la intrare (xe) se disting:
- Traductoare de mărimi neelectrice (temperature, deplasare, debit, viteză, presiune
etc.)
Traductoare de mărimi electrice ( curent, putere, fază etc)
În fucție de domeniul de variație al mărimii de ieșire, traductoarele se clasifică în:
- Traductoare unificate – la care mărimea de ieșire reprezintă un semnal unificat
electric (2-10 mA sau 4-20 mA) sau pmneumatic (0,2-1 kgf/cm 2); aceste traductoare
se utilizează în sistemele de reglare automata cu elemente unificate;
- Traductoare neunificate.

CAP.II TRADUCTOARE DE TEMPERATURĂ

Traductoarele de temperatură sunt cunoscute sub denumirea de termometre. Acestea

sunt de doua tipuri
 Cu contact cu obiectul de măsurat
 Fără contact cu obiectul de măsurat

5
 Traductoare cu contact cu obiectul de măsurare se împart la rândul lor in două
categorii:
1) Cu senzori neelectrici:
a) Bazate pe dilatarea: - solidelor (metale). Sunt cu tijă sau cu bimetal;
- lichidelor (mercur, alcool)
- gazelor (manometre).
b) Cu senzori chimici, la care orice dilatare a unui corp poate fi preluata de un
traductor de deplasare, realizandu-se astfel un termometru bazat pe dilatare. Ca
exemplu, amintim: termometre cu bimetal(-200C..+4000C, acuratețe±2% și timp
de răspuns 45 s);
2) Cu senzori electrici: termoreszistoare, termocupluri, joncțiuni p-n etc.
Măsurarea temperaturii se bazează pe diferite fenomene și efecte fizice, în care modificarea
temperaturii determina modificari ale unor proprietăți sau caracteristici ale materialelor: Variația
dimensiunilor geometrice, variația rezistenței electrice, apariția unei tensiuni elctromotoare de-a
lungul joncțiunii a două metale, variația intensității radiației emise, variația frecvenței de rezonanță
a unui cristal de cuart etc. Acuratețea procesului de măsurare a temperaturii este foarte importantă
pentru celele mai multe aplicații de control a diferitelor procese tehnologice. În tabelul 1 sunt
prezentate patru dintre cele mai utilizate tipuri de traductoare de temperatură împreună cu câteva
caracteristici semnificative ale lor.
Tip de traductor Domeniu de Caracteristici Observații
temperaturi [ºC]
Liniaritate
Cu semiconductori -55...+150 Repetabilitate Necesită o sursa de
Sensibilitate 10mV/K excitare
sau 10µA/K
Termocuplu -184...+2300 Caracteristici Necesită o joncțiune
repetabile rece compensatoare
Cu rezistență variabilă Liniaritate Necesită o sursă de
-200...+850 Buna acuratețe excitare
Cost redus
Termistorul -75...+300 Liniaritate slabă Necesită o sursă de
Sensibilitate bună excitare

Termocuplurile sunt capabile să măsurare temperaturi extreme dar necesită tehnici de realizare
a temperaturii de referință, sunt neliniare și au un nivel mic al semnalului de ieșire. Senzorii de
temperatură cu semiconductori se pretează la realizarea lor sub formă integrată, au un nivel mare
6
 al semnalului de ieșire dar acoperă un domeniu relativ retrâns de temperaturi. Termometrele cu
rezistență metalică au o acuratețe și o liniaritate mai bune, dar necesită o sursă de energie de
excitare și un circuit de măsură de tip punte. Termistorii au cea mai mare sensibilitate dar sunt
puternic neliniari.
II.1 Traductoare de temperatură cu termorezistoare
Termorezistoarele (engl. RTD – resistance temperature detector) funcționează pe baza creșterii
rezistivității la cresterea temperaturii. Variația RT a conductoarelor metalice crește astfel cu
temperatura mediului, după o relație de forma;
R T=R0(1 + A × T + B × T 2)
în care R0 este rezistență electrică la 0ºC în [Ώ] iar A și B sunt două constante de material.
Metalele tipice folosite folosite pentru realizarea termorezistoarelor sunt platina (-200…
+850ºC), nichelul(-60…+150ºC) și cuprul (-50…+150ºC)
Constructiv termorezistoarele pot fi;
 Cu teacă de protecție (din cupru, oțel carbon sau oțel inoxidabil);
 Fără teacă de protecție, pentru măsurători de laborator.
Termorezistoarele se realizează în două variante:
 Bobinate
 Miniatură, prin depundere pe suport ceramic.
Termorezistoarele bobinate au o înfăsurare plană sau cilindrică pe suport izolat din mic,
ceramica sau sticlostratix, cu un fir bobinat neinductiv si fixat pe suport prin impregnare sau
presare mecanică.
Avantajele termorezistoarelor sunt:
 Repetabilitate și stabilitate: termometrul de termorezistență de Pt este folosit ca
instrument standart
 Sensibilitate mai mare la termocupluri – termorezistoarele de Pt si Cu dau raspuns
mai liniar decât termocuplurile.
 Flexibilitate
 Folosesc fire de legătură de Cu și nu negesită compensări suplimentare.
Funcționarea termometrelor cu rezistență se bazează pe proprietatea conductoarelor și a
semiconductoarelor de a-și modicifica rezistența electrică în funcție de temperatura
mediului de lucru în care sunt imersate. Variațiile de rezistență electrică sunt preluate de
către adaptor care le convertește în semnal electric de ieșire.
Termometrul cu rezistență se compune din: elementul sensibil – termorezistența,
conductoare de legătură și un aparat de măsurat pentru determinarea rezistenței electrice.
7
 Termorezistențele uzuale sunt senzori de temperatură realizați dintr-un fir subțire
(0,01...0,1mm) înfășurat bifilar, pe un suport izolat (sticlă, cuarț, ceramică, în funcție de
domeniul de măsurare).
Pentru măsurarea în domeniu industrial, termorezistența propriu-zisă se introduce într-o
teacă de protecție (din cupru sau oțel) prevăzută cu un sistem de prindere (cu flanșă) pe
peretele incintei în care se măsoară temperatura, și o cutie de borne. (fig 1)

Fig 1
Elemente ale unei termorezistențe
1 – element sensibil; 2 – teacă de protecție; 3, 4, 5 – dispozitive de fixare (3 – niplu filetat, 4 –
flanșă fixă, 5 – flanșă mobilă); 6 – cutie de borne; Li – lungime de imersie; Ln – lungimea
nominală

Fig 2
II.2 Traductoarele de temperatură cu termocupluri
Termocuplurile sunt realizate dn două fire de metale sau aliaje diferite, sudate împreună la
unul din capete, formând astfel joncțiunea de măsurare (joncțiunea caldă). Celelalte două
capete formează joncțiunea de referință (joncțiunea rece).

8
 În tabelul 2 sunt date principalele tipuri de termocupluri și caracteristicile lor

Tabelul 2
Materiale pentru Variația de Intervalul de Notație ANSI Caracteristici
joncțiuni tensiune pe tot temperatură
intervalul de recomandat
temperature
[mV]
Pt 94% Rh 6% - 13,6 38...+1800 B Liniaritate bună la
Pt 70% Rh 30% temperaturi inalte
0...+2300 Adecvat pentru
W 95% Re 5% - 37 C temperaturi inalte,
W 75% Re 25% casant, greu de
manipulat,
costisitor
0...+982 Cea mai mare
Cromel - 70 E sensibilitate
Constantan Derivă relativ
mare în timp
Este nemagnetic
Fier - -184...+760 Cel mai ieftin
Constantan 50 J

-184...+1260 Cea mai bună

Cromel - Alumel 56 K luniaritate
Relativ costisitor
0...+1593 Dimensiuni mici,
Plaină – 18,7 R timp de răspuns
Pt 87% Rh 13% scurt. Poate fi
utilizat în
atmosfere oxidante

Platină – 0...+1538 S Idem

Pt 90% Rh 10% 16

Reszistent la
umiditate.
26 -184...+400 T Aplicații în
Cupru - industria
Constantan alimentară,
frigorifică și în
mediul
înconjurător
Cu – Aur și 5,8 -265...0 Sensibilitate bună
Cobalt la temperaturi
joase.
9
 Avantajele termocupluriloe sunt:
 Gama mare de temperaturi (-190...1820ºC);
 Rezistență la șocuri și vibrații
 Dimensiuni reduse
 Timp mic de răspuns
Dependența tensiunii termoelectromotoare generată de termocupluri de diferența de
temperatură între joncțiunea de măsurare (caldă) și joncțiunea de referință (rece) nu este
perfect liniară
Liniarizarea termocuplurilor:
Pentru măsurarea temperaturii folosind termocuplul este nevoie de două canale de
măsurare, unul de transmiterea tensiunii generate de termocuplu (tipic cu etaje și ieșire de
curent), iar celălalt pentru monitorizarea temperaturii joncțiunii de referință ( cu termistor sau
cu traductor integrat liniar de temperatură).

II.3 Traductoare de temperatură cu termistoare

Termistoarele sunt rezistoare dependente de temperatură, realizate din oxizi metalici (mangan,
cobalt, cupru și fier) sau din metale semiconductoare. În funcție de curba de variație a rezistenței
cu temperatură, termistoarele sunt de două feluri:
 Cu coeficient negativ de variație a rezistenței cu temperatură (NTC)
 Cu coeficient pozitiv de variație a rezistenței cu temperatură (PTC)
La materialele de tip NTC, rezistența scade la creșterea temperaturii după o lege exponențială
dată de material:
1 1
β( – )
T T
RT =RT ∙ e
Unde RT este rezistența la temperatură măsurată T[K],
RTo este rezistență la temperature de referință +25ºC (are valori de 10Ώ…40MΏ) iar β este o
constantă de material.
Sensibilitatea termistoarelor de tip PTC este foarte mare, dar domeniul de temperature este
limitat (-100…+400ºC pentru cele din oxizi metalici și -150…+150ºC pentru cele din material
semiconductoare).
Caracteristica de variație a rezistenței cu temperatura este neliniară (Fig 2), utilizându-se
pentru liniarizare rezistoare serie și paralel. În funcțe de tipul aplicației, există disponibile
modele liniarizate de producător și modele cu o gamă existinsă de temperatură.

10
 Fig 3
Termistoarele cu coefficient pozitiv de temperatură (PTC) sunt caracterizate de o scădere
lentă a rezistenței până la o temperatură de prag, după care rezistența crește cu peste trei ordine
de mărime, așa cum se observă în fig. 5.1. Termistoarele PTC sunt utilizate ca dispositive cu
prag de temperatură sau ca siguranțe de revenire automată, în aplicațiile de comutare.
II.4 Termometre în infraroșu
Termometrele în infraroșu (IR) măsoară temperature fără contact cu obiectul de măsurat, cu un
timp de răspuns de ordinul temperatură ms. În în cazul termometrului în IR, nu interesează
conductivitatea termică a obiectului măsurat, factorii importanți fiind următorii:
 Vederea directă între termometrul în IR și obiectul de măsurat;
 Elementele optice trebuie să fie protejate împotriva prafului și condensului ;
 În general, termometrele în IR măsoară doar temperaturile suprafețelor, radiația termică
depinzând de materialul obiectului măsurat și de gradul de finisare a suprafeței.
Teoria radiației IR se bazează pe principiul că toate corpurile cu temperatură mai mare decât
zero absolut (OK= -273,16ºC) radiază energie. Căldura din aceste corpuri determină vibrații
moleculare care introduce vibrații electronice, deci emisie electromagnetică.
Amplitudinea radiației depinde de emisivitatea corpului, ce se definește ca raportul între
energia radiată de un obiect la o anumită temperatură și energia emisă de un radiator perfect la
aceeași temperatură. Un corp negru este un corp ideal care emite toată radiația termică primită
Alte proprietăți ale corpului care influențează radiația emisă sunt transparența și
reflectivitatea. Cele mai multe obiecte nemetalice au reflectivitatea scăzută, nu sunt transmisive
si au emisivitate scăzută >0,9. Metalele cu suprafață strălucitoare sau lustruite au reflectivitate
mare și emisivitate scăzută.
Distributia radiației emise se deplasează pe lungimi de undă mai mici cu creșterea
temperaturii. Astfel, termometele în IR sunt realizate cu diverse scări de lungimi de undă,
pentru a oferi performanțe bune pe diverse game.
Din punct de vedere constructiv, termometrele în IR subt instrumente portabile, cu afișaj
numeric, dotate cu mocrocontroler pentru compensare și calibrare de măsurat și senzori
11
 sensibili în infraroșu. Realizează măsurători rapide și fără contact cu obiectrul de măsurat
pentru temperaturi de =40...+17000ºC. Obiectul măsurat poate avea dimensiuni foarte mici.
Termometrele moderne în infraroșu au ca parte analogică fotodetectoarele și
preamplificatoarele, în rest toate celelalte circuite sunt numerice (convertoare analog –
numerice, circuite numerice programabile, memorii ROM și EEPROM și procesoare numerice
de semnale), ieșirile fiind analogice și/sau numerice. Cele mai folosite sunt termotrele în
infraroșu cu două lungimi de undă. Legăturile de date permit transferul datelor între termometre
în infraroșu, calculatoare și alte instrumente și dispozitive de control. Interferențele standart
cele mai folosite sunt cele serie. RS – 232 sau RS – 485.9 (Fig4)

Fig 4. Termometre digitale portabile în infraroșu

II.5 Pirometre
Pirometrele se folosesc la măsurarea temperaturilor mari, tipic peste 1000ºC pe baza
radițiilor totale, parțiale sau monocromatice emise de corpurile măsurate.
 Pirometre de radiație totală
Funcționarea lor se bazează pe dependența de temperatură a radiației emise de obiectul
măsurării în întreg domeniu de lungimi de undă (0, ∞) conform legii lui Ștefan Boltzman.
W=Ό × T 4
Ό – constanta Ș tefan – Boltzmann 5,67 × 10−8 × W K 4 .
Un pirometru este compus din:
1. Corp negru;
2. Corpul pirometrului;
3. Concentrator optic (lentilă sau oglindă);
4. Detector de radiație ( un corp negru cu dimensiuni reduse căruia i se atașează un
senzor termoelectric (bateria din microtermocuple ‘5’);
5. Bacteria de microtermocuple ‘5’. (fig 5)

12
 Fig 5. Structura pirometrelor de radiație
Dacă TP este temperatura senzorului ,,4” produsă de radiația captată prin ,,3”,
atunci fluxul de radiație absorbit de sensor va avea valoarea:

Se compun dintr-un sistem optic și un sistem electric de măsurare, închise într-o

carcasă metalică numită lunetă. Sistemul optic este format din lentile, obiective
oculare și diafragme. Sistemul electric de măsurare este alcatuit din termopile,
montate cu joncțiunile de măsurare pe plăcuțe receptoare de radiații din platină
înnegrită, centrate pe axul lunetei.
 Pirometre de radiație parțială:
 Pirometrul optic cu filament funcționează pe baza comparării, prin
inermediul ochiului, a densității spectrale a luminanței energetice a corpului
măsurat cu luminanța spectrală variabilă a unei lămpi cu incandescență.
Curentul prin filament dă informația de temperatură a corpului.
 Pirometrul fotoelectric măsoară densitatea spectrală a emtanței energetice a
corpurilor, utilizând fotodetectoare în benzi de câțiva µm în jurul unei
anumite lungimi de undă. Tipic, se folosesc două fotodetectoare identice
pentru măsurare (fotodiode duale). Pentru eliminarea inconvenientului
recalibrărilor periodice
 Pirometrele de culoare funcționează pe baza raportului densităților spectrale
ale emitanților energetice, pentru două lungimi de unde ale radiațiilor
corpului a căror temperatură se măsoară

13
 Radiațiile sunt trecute printr-un disc rotitor prevăzut filtre de culoare pentru cele două lungimi
de undă, de exemplu roșu și verde. Semnalul electric de la fotodetector, cu faza variabilă în funcție
de lungimea de undă la care emitanța energetică este maximă, este amplificat și aplicat unui
servomotor care deplasează un filtru colorat în calea radiaților până la obținerea egalității
emitanțelor energetice spectrale pentru cele două lungimi de undă.

Fig 6 Pirometre
II.6 Termografie în infraroșu
Termografia în infraroșu descrie echipamentele de prelucrare a imaginilor termice în IR,
utilizate în următoarele aplicații
 Inspecția sistemelor electrice, în scopul depistării conexiunilor sau echipamentelor calde
sau normal reci;
 Inspecția sistemelor mecanice, pentru frecări excesive și curgeri anormale ale fluidelor;
 Inspecția acoperișurilor, pentru detectarea izolărilor umede: detectarea pierderilor de
energie prin pereții exteriori ai cladirilor;
 Monitorizarea proceselor
 Analize medicale, cantitative și ale plăcilor de circuit electronic, etc;
Un sistem de termografie în IR conține un captator termic de imagini în infraroșu (scane IR
sau IR imager), o placă de achiziție de imagini, soft pentru procesarea de imagini și un monitor
video.
Măsurătorile sunt făcute în două nemzi spectrale: 3...5µm sau 8...12µm, datorită transmisiei
bune a radiației infraroșii prin atmosferă, în cele două benzi de lungimi de undă. Informația
obișnuită trebuie corectată, astfel încât temperatura măsurată să fie numai în fucție de de
temperatura obiectului.
Trebuie să se țină seama de asemenea de mărimea obiectului,. Pentru un obiect a cărui
imagine spectrală pe fotodetector este mai mică decât fototdetectorul, scanerul va măsura o
14
 temperatură care este o medie a temperaturii obiectului și mediul înconjurător. Pentru mărirea
rezoluției, se folosește un sistem optic de mărire a imaginii obiectului și nu o amplificare
electronică a semnalului. Se elimină astfel efectele difracțiilor optice, aberații sau umbriri.
Rezultatele măsurătorilor nu sunt identice în celele două benzi de lungimi de undă. Acesta
diferă datorită condițiilor atmosferice, distanței până la obiect, tipul obiectului a cărui
temperatură se măsoară, radiația obiectelor înconjurătoare
Toate aceste condiții specifice aplicației se compensează prin programul software din
sistemul de imagini.
Scanerele de imagini în infraroșu sunt, în general, de două tipuri
 Cu suprafețe de fotodiode care necesită răcire la temperaturi criogenice, au diferențe
de temperaturi echivalente de zgomot de 0,1ºC, sunt scumpe, se folosesc în laborator
și lucrează în bandă 3...5µm;
 Cu suprafețe de fotodiode la temperatura camerei, în bandă 0,9...2,5µm, cu diferențe
de temperaturi echivalente de zgomot de 1ºC.

Fig 7 Camere pentru termografe în infraroșu

II.7 Traductoare de temperatură cu fibre optice

Traductoarele de temperatură cu firbe optice permit măsurarea fără contact a temperaturilor mari, de
până la 1800ºC. există două variante de traductoare de temperatură cu FO și anume:
 Cu senzor tip sondă din FO: acestea au timpul de răspuns de ordinul 0,5 s și acuratețea de
±0,5%

15
  Cu FO dispusă în buclă, în tot spațiul măsurat: acestea folosesc variația indicelui de
refracție a FO cu temperatură, au lungimi de zeci de km ( în clădiri mari, tunele, etc) și pot
detecta variații de temperatură de 1ºC până la distanța de aproximativ 5 m de FO, folosind
refletometrul optic în domeniul timp.

CAP.III MASURI DE PROTECTIE A MUNCII

Protecţia muncii este un sistem de măsuri şi mijloace social-economice, organizatorice, tehnice,

profilactic-curative, care acţionează în baza actelor legislative şi normative şi care asigură
securitatea angajatului, păstrarea sănătăţii şi a capacităţii de muncă a acestuia în procesul de muncă.
Securitatea muncii în activitatea de producţie se asigură pe următoarele căi:
− instruirea în materie de protecţia muncii a tuturor angajaţilor şi a altor persoane la toate nivelurile
de educaţie şi pregătire profesională;
− instructarea prealabilă şi periodică a tuturor angajaţilor;
− pregătirea specială angajaţilor care deservesc maşini, mecanisme şi utilaje faţă de care sunt
înaintate cerinţe sporite de securitate;
− verificarea periodică a cunoştinţelor personalului tehnic ingineresc a materiei în protecţia
muncii(nu mai rar decât o dată în trei luni).
Direcţii principale ale politicii de stat în domeniul protecţiei muncii:
− asigurarea priorităţii ale politicii de stat în domeniul protecţiei muncii
− emiterea şi aplicarea actelor normative privind protecţia muncii;
− coordonarea activităţilor în domeniul protecţiei muncii şi al mediului;
− supravegherea şi controlul de stat asupra respectării actelor normative în domeniul protecţiei
muncii;
− cercetarea şi evidenţa accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale; apărarea intereselor
legitime ale salariaţilor care au avut de suferit în urma accidentelor de muncă şi a bolilor
profesionale;
− stabilirea compensaţiilor pentru munca în condiţii grele, vătămătoare sau periculoase ce nu pot fi
înlăturate în condiţiile nivelului tehnic actual;
16
− participarea autorităţilor publice la realizarea măsurilor de protecţie şi al organizării muncii; -
pregătirea şi reciclarea specialiştilor în domeniul protecţiei muncii; − organizarea evidenţei
statistice de stat privind condiţiile de muncă, accidentele demmuncă, bolile profesionale şi
consecinţele materiale ale acestora;
− colaborarea internaţională în domeniul protecţiei muncii;
− contribuirea la crearea condiţiilor nepericuloase de muncă, la elaborarea şi utilizarea tehnicii şi
tehnologiilor nepericuloase, la producerea mijloacelor de protecţie individuală şi colectivă a
salariaţilor;
− reglementarea asigurării salariaţilor cu echipament de protecţie individuală şi colectivă cu
încăperi şi instalaţii sanitar-social, cu mijloace curativ profilactice din contul angajatului.
Instructajul introductiv îl petrece inginerul de protecţie a muncii şi tehnica securităţii în cabinetul de
protecţie a muncii, iar cu muncitorii inginero - tehnici, cu specialiştii tineri şi cu elevii instituţiilor
de învăţământ – inginerul şef al întreprinderii.
Instructajul introductiv se înregistrează în Registrul de înregistrare a instructajului introductiv de
protecţie a muncii, sanitarie de producere, securitate antiincendiară şi acordarea primului ajutor care
se păstrează la inginerul de protecţia a muncii şi tehnica securităţii
Instructajul primar se petrece nemijlocit la locul de lucru înainte de admitere la lucru cu toţi
muncitorii intraţi la întreprindere, după petrecerera instructajului introductiv deasemnea cu
muncitorii transferaţi la alt lucru.
Asigurarea inaccesibilitatii elementelor care fac parte din circuitele electrice si care se realizeaza
prin:
- amplasarea conductelor electrice, chiar izolate, precum si a unor echipamente electrice, la o
inaltime inaccesibila pentru om. Astfel, normele prevad ca inaltimea minima la care se pozeaza
orice fel de conducto electric sa fie de 4M, la traversarea partilor carosabile de 6M, iar acolo unde
se manipuleaza materiale sau piese cu un gabarit mai mare, aceasta inaltime se depaseasca cu 2.25m
gabaritele respective.
- Izolarea electrica a conductoarelor;
-Folosirea carcaselor de protectie legate la pamant;

17
 BIBLIORAFIE

1. Robe Mariana, Monica meteescu, Angela Popescu, Popa Vasilica, ș.a, ,,Manual de pregătire
pentru domeniul electric”, Anul I, ,,Ș coala profesională” Editura Economică
Preuniversitaria, 2000
2. C. Popescu, ,,Manual de Tehnologia lucrărilor electrotehnice”, Editura Didactică și
Pedagogică, 1983
3. P. Dinulescu, ,,Instalții și echipmente electrice”, Editura Didactică și Pedagogică, 1981
4. M. Popescu, Sabina Hilohi, ,,Manual de instalații și echipamente electrice pentru clasa IX-
X”, Editura Didactică și Pedagogică 1992.

18