Curtea de Apel Suceava

Secţia de contencios administrativ şi fiscal

DECIZIA Nr. 734

din 15 octombrie 2019

Autorizaţie de construcţie. Desfiinţare construcţie care nu respectă autorizaţia de construcţie.

Principiul securităţii raporturilor juridice

Publicată în: Jurisprudenţa Curţii de Apel Suceava

    - art. 33  alin. (1) din Legea nr. 50/1991

    Art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1991, în forma în vigoare la data emiterii autorizaţiei de
construire din 1995 prevedea: "Prin derogare de la prevederile art. 32, construcţiile executate
fără autorizaţie de construire pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului, al
judeţelor, oraşelor sau comunelor vor putea fi desfiinţate pe cale administrativă de către
autoritatea administraţiei publice locale competentă, fără sesizarea instanţelor judecătoreşti şi
pe cheltuiala contravenientului", spre deosebire de forma actuală a aceluiaşi articol, care
adaugă la condiţiile legale în care se poate dispune desfiinţarea construcţiei pe cale
administrativă, în afară de "fără sesizarea instanţelor judecătoreşti" şi "fără emiterea unei
autorizaţii de desfiinţare". Astfel, în temeiul vechii reglementări nu se putea dispune desfiinţarea
construcţiei fără emiterea unei autorizaţii de desfiinţare, şi, potrivit art.28 din acelaşi act
normativ, măsura desfiinţării putea fi doar complementară sancţiunii contravenţionale, iar
conform art. 31 "dreptul de a constata contravenţiile şi de a aplica amenzile prevăzute la art. 26
se prescrie în termen de 2 ani de la data săvârşirii faptei."

    Prin cererea adresată Tribunalului Suceava înregistrată sub nr. ../86/2018 din data de 5 martie
2018, reclamanta A., a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului B., anularea
Dispoziţiei nr. 618 din 13 octombrie 2016, emisă de Primarul municipiului B. şi obligarea la
plata cheltuielilor de judecată pricinuite cu acest proces.
    În motivare, a arătat că, prin dispoziţia contestată, s-a stabilit desfiinţarea pe cale
administrativă a construcţiei executate de defunctul său soţ, în baza unei Autorizaţiei de
construire nr. 59, emisă la data de 30 iunie 1995, dispoziţie ce a fost dată cu nerespectarea
normelor legale prevăzute de art. 33 din Legea nr. 50/1991.
    Prin întâmpinarea formulată pârâtul Primarul municipiului B. a invocat excepţia lipsei
procedurii prealabile, motivat de faptul că reclamanta nu a îndeplinit procedura prealabilă,
prevăzută la art. 7 alin. (1), coroborat cu alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
    Prin Sentinţa nr. 731 din 21 iunie 2018 Tribunalul Suceava - Secţia de contencios
administrativ şi fiscal a admis excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile invocată de pârât şi a
respins, ca inadmisibilă, acţiunea.
    Recursul promovat de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost soluţionat prin decizia nr.
3048 din data de 13 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Suceava instanţă care a admis recursul
declarat de reclamantă, a casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
    Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Suceava sub nr. 1010/86/2018* din data de 14
decembrie 2018.
    Prin Sentinţa nr. 232 din 21 martie 2019, Tribunalul Suceava, secţia de contencios
administrativ şi fiscal a admis acţiunea având ca obiect "anulare act administrativ", formulată de
reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului B., a anulat Dispoziţia nr. 618
din 13 octombrie 2016 emisă de Primarul municipiului B. şi a obligat pârâtul să plătească
reclamantei suma de 150 RON reprezentând cheltuieli de judecată.
    Instanţa de recurs
    Împotriva acestei sentinţe, pe care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în termen
legal, a promovat recurs pârâtul Primarul Municipiului B.
    În susţinerea căii de atac recurenta a arătat că prin sentinţa recurată instanţa de fond a reţinut
art. 31 - Dreptul de a constata contravenţiile şi de a aplica amenzile prevăzute la art. 26 se
prescrie în termen de 2 ani de la data săvârşirii faptei; că potrivit regulii generale, actele şi faptele
juridice nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data emiterii
ori săvârşirii lor. În acest sens, instanţa de fond având în vedere dispoziţiile din Legea nr.
50/1991 de la data emiterii Autorizaţiei de construire nr. 59 din 30 iunie 1995 (art. 28, art. 29,
art. 30 şi art. 31) a reţinut că este evident că, raportat la data efectuării lucrărilor, dreptul de a
constata fapta şi a aplica sancţiuni este prescris, condiţie în care măsura complementară a
demolării este lipsită de temei legal.
    În opinia recurentei dispoziţiile art. 28 - 32 din Legea nr. 50/1991 de la data emiterii
autorizaţiei de construire nr. 59/30 iunie 1995, reţinute de instanţă, respectiv necesitatea aplicării
anterior desfiinţării, a unei sancţiuni contravenţionale, în situaţia nerespectării autorizaţiei de
construire, nu sunt aplicabile în prezenta cauză.
    A inserat prevederile art. 33 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de
construcţii, republicată, şi a susţinut că acesta articol care a fost invocat în Dispoziţia nr. 618 din
13 octombrie 2016, nu prevede obligativitatea încheierii unui proces-verbal de constatare şi
sancţionare a contravenţiei în vederea desfiinţării pe cale administrativă a construcţiilor
executate fără autorizaţii de construire pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al
statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale (ca în acest caz unde extinderea respectivă a
apartamentului nu a fost prevăzută în Autorizaţia de construire nr. 59/59 din 30 iunie 1995, deci
a fost realizată fără autorizaţie de construire).
    A arătat recurentul că este imposibil din punct de vedere obiectiv să se depisteze toate
construcţiile edificate fără autorizaţii de construire sau cu nerespectarea acestora de pe raza unei
localităţi, în termen de 2 ani (în prezent 3 ani, conform art. 31 din Legea nr. 50/1991).
    A susţinut că reţinându-se interpretarea dată de instanţa de fond ar însemna că nu se mai poate
lua nicio măsură împotriva construcţiilor edificate fără autorizaţii de construire sau cu
nerespectarea acestora, dacă lucrările respective nu au fost depistate în termen de 2 ani (3 ani în
prezent) şi nu se întocmeşte un proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, urmat
de măsura complementară a demolării, ceea ce este inadmisibil.
    A solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi în rejudecarea cauzei pe fond,
respingerea acţiunii formulate de reclamantă.
    Motivarea instanţei
    Examinând sentinţa recurată prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului precum şi a motivelor
de recurs formulate, Curtea constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:
    Recurentul critică în esenţă sentinţa instanţei de fond invocând motivul de nelegalitate
prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. În opinia recurentului, instanţa a făcut o
aplicare greşită a dispoziţiilor art. 28 - 32 din Legea nr. 50/1991 - forma în vigoare la data
emiterii Autorizaţiei de construire nr. 59 din 30 iunie 1995, în speţă fiind aplicabil art. 33 alin.
(1) din acelaşi act normativ - în redactarea actuală, adică în forma în vigoare la data depistării
construcţiei edificate fără autorizaţie de construire.
    Analizând cuprinsul Dispoziţiei nr. 618 din 13 octombrie 2016, a cărei anulare se solicită în
cauza dedusă judecăţii, Curtea reţine că, prin acest act administrativ s-a dispus "desfiinţarea pe
cale administrativă a construcţiei executată cu ieşirea din perimetrul blocului de locuinţe şi
nerespectarea Autorizaţiei de construire nr. 59 din 30 iunie 1995 - neconcordanţe între partea
scrisă şi partea desenată a documentaţiei şi situaţia din teren."
    Aşadar, măsura demolării construcţiei a fost luată prin această dispoziţie ca urmare a
constatării nerespectării Autorizaţiei de construire nr. 59 din 30 iunie 1995, şi nu ca urmare a
identificării unei construcţii edificate fără autorizaţie de construire.
    În acest context, făcând o corectă interpretare a dispoziţiilor art.6 alin. (3) din C. civ.,
referitoare la aplicarea în timp a legii, prima instanţă a constatat că pârâtul Primarul Municipiului
B. trebuia să emită actul administrativ contestat în temeiul dispoziţiilor legale în vigoare la data
edificării construcţiei cu nerespectarea autorizaţiei.
    Astfel, art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1991, în forma în vigoare la data emiterii Autorizaţiei
de construire nr. 59 din 30 iunie 1995 prevedea: "Prin derogare de la prevederile art. 32,
construcţiile executate fără autorizaţie de construire pe terenuri aparţinând domeniului public sau
privat al statului, al judeţelor, oraşelor sau comunelor vor putea fi desfiinţate pe cale
administrativă de către autoritatea administraţiei publice locale competentă, fără sesizarea
instanţelor judecătoreşti şi pe cheltuiala contravenientului.", spre deosebire de forma actuală a
aceluiaşi articol, invocată de recurent, care adaugă la condiţiile legale în care se poate dispune
desfiinţarea construcţiei pe cale administrativă, în afară de "fără sesizarea instanţelor
judecătoreşti" şi " fără emiterea unei autorizaţii de desfiinţare". De unde rezultă că, în temeiul
vechii reglementări nu se putea dispune desfiinţarea construcţiei fără emiterea unei autorizaţii de
desfiinţare. Ori, potrivit art. 28 din acelaşi act normativ, măsura desfiinţării putea fi doar
complementară sancţiunii contravenţionale, iar conform art. 31 "dreptul de a constata
contravenţiile şi de a aplica amenzile prevăzute la art. 26 se prescrie în termen de 2 ani de la data
săvârşirii faptei."
    De altfel, măsura desfiinţării unei construcţii edificate în urmă cu 20 de ani, pe motiv că nu a
fost respectată autorizaţia de construire, ar contraveni principiului securităţii raporturilor juridice,
ce este garantat atât de legislaţia internă, cât şi de cea europeană.
    Soluţia instanţei
    În consecinţă, apreciind criticile recurentului ca fiind neîntemeiate, Curtea urmează a
respinge recursul ca nefondat.
    Ca parte căzută în pretenţii, recurentul va fi obligat în temeiul dispoziţiilor art. 453 raportat
la art. 452 C. proc. civ., la plata către intimată a sumei de 1.000 RON solicitate şi dovedite de
aceasta cu chitanţa de la dosar.
_____________