Morometii

Aparitia in 1955 a volumului I din "Morometii", care anunta si un al II-lea volum

aparut dupa 12 ani, in 1967, deschide, dupa literatura aproape ilizibila "a obsedatului
deceniu", perspectiva dezvoltarii romanului romanesc prin romane de anvergura apartinand
lui Augustin Buzura si Nicolae Breban, intre 1960 si 1980.

In peisajul romanului romanesc, Marin Preda marcheaza "sfarsitul romanului doric"

cu un narator obiectiv, care pierde din omniscienta, avand ca finalitate crearea unui alt
univers epic si impunand o anumita tipologie. Este un roman realist de factura psihologica
prin tematica—problematica pamantului—, monografia satului sud-dunarean, naratiunea la
persoana a III-a, verosimilitatea intamplarilor, modalitatile de caracterizare si oralitatea
stilului. Accentele moderne fac referire la pierderea partiala a omniscientei naratorului, prin
personalitatea protagonistului, dar si prin relatia dintre fiinta umana si istorie.

Desi problematica celor doua volume difera, romanul este unitar datorita
personajelor reflectori dar si pentru ca reconstituie imaginea satului romanesc in preajma
celui de-al Doilea Razboi Mondial.

"Morometii" este un roman modern realist prin tipul de narator, prin structura
personajelor si prin stil. Naratorul de tip obiectiv care relateaza la persoana a III-a singular isi
pierde pe alocuri omniscienta, perspectiva narativa apartinand personajelor reflectori: Ilie
Moromete in volumul I si Niculae Moromete in volumul II, cat si personajelor-martori:
Parizianu care relateaza intalnirea lui Moromete cu fii sai la Bucuresti.

Titlul este sugestiv pentru tema centrala a romanului: destramarea unei familii din
satul Silistea-Gumesti, simbolica pentru destramarea unei lumi intr-o perioada de tranzitie si
de dramatism a istoriei in timpul si dupa al II-lea Razboi Mondial. Alte teme pe care le
intalnim in roman sunt tema raportului dintre individ si istorie si tema timpului “timpul nu
mai avea rabdare.”

Exista in volumul I al romanului cateva secvente narative simbolice pentru tema

destramarii familiei.

Scena cinei surprinde un moment din existenta familiei traditionaliste, condusa de un

tata autoritar si reprezinta prima schita a psihologiei Morometilor. Unitatea familiei este
doar o iluzie. Ilie Moromete domina o familie numeroasa, formata din copii proveniti din
doua casatorii, invrajbiti din cauza averii. Asezarea in jurul mesei prefigureaza iminenta
destramare a familiei: "Cei 3 frati vitregi, Paraschiv, Nila si Achim, stateau pe partea dinafara
tindei, ca si cand ar fi fost gata in orice clipa sa se scoale de la masa si sa plece". Catrina sta
langa copii ei, Ilinca, Tita si Niculae, de cealalta parte a mesei. Moromete este singurul care
incearca sa pastreze echilibrul "Numai Moromete statea de parca deasupra tuturor. Locul lui
era pragul celei de-a doua odai, de pe care el stapanea cu privirea pe fiecare".
 Taierea salcamului intr-o duminica dimineata, in timp ce in cimitir femeile isi plang
mortii, sugereaza caderea si disparitia unei lumi. Ilie Moromete este nevoit sa taie salcamul
pentru a achita o parte din datorii, de aceea raspunsul lui la intrebarea lui Nila pare
indreptatita "Ca sa se mire prostii". Odata distrus arborele sacru "axis mundi", lumea
Morometilor se desacralizeaza si se instaleaza haosul.

Structura compozitionala a volumului I este echilibrata, sferica, prin motivul timpului

din incipit si final. Daca in debutul romanului "timpul parea sa aiba cu oamenii nesfarsita
rabdare", in final lucrurile se precipita si timpul nu mai avea rabdare. Metafora timpului
viclean sugereaza de asemenea iluzia si tragedia lui Ilie Moromete.

Un triplu conflict va destrama familia lui Moromete. Primul conflict este intre
Moromete si fiii sai din prima casatorie, izvorat dintr-o modalitate diferita de a intele lumea
si de a-i aprecia adevaratele valori. Cel de-al doilea este intre Moromete si sotia sa, Catrina,
izbucnit din faptul ca Ilie vanduse in timpul secetei un pogon din lotul sotiei, promitandu-i, in
schimb, trecerea casei pe numele ei, insa amana indeplinirea promisiunii. Al treilea conflict ii
are drept participanti pe Ilie si sora sa, Maria sau Guica.

Un conflict secundar este intre Ilie si Niculae,acest conflict aparand inca din scena
cinei, care isi doreste sa mearga la scoala, insa tatal considera ca nu-i aduce niciun beneficiu.
In volumul al II-lea acest conflict trece pe primul plan, Niculae devine un sustinator al
comunismului, al mentalitatii colectiviste, in timp ce tatal ramane la mentalitatea taranului
traditional.

Pentru volumul I, desfasurat pe parcursul verii, cu 3 ani inaintea izbucnirii celui de-al
Doilea Razboi Mondial si structurat in 3 parti, se utilizeaza ca tehnici narative tehnica
decupajului si accelerarea gradata a timpului naratiunii.

Prima parte se desfasoara de sambata seara pana duminica noaptea cand Polina
Balosu fuge cu Birica si cuprinde secventele narative: cina, taierea salcamului, intalnirea
duminicala de la fieraria lui Iocan, hora.

Partea a II-a se deruleaza pe parcursul a 2 saptamani, de la plecarea lui Achim cu oile

la Bucuresti pana la serbarea scoalara, cand Niculae ia premiul I.

Partea a III-a, de la seceris pana la sfarsitul verii,se incheie cu fuga lui Paraschiv si Nila.

Actiunea volumului I este structurata pe mai multe planuri narative. In prim plan se
afla familia Moromete, numeroasa, macinata de nemultumiri. Incipitul prezinta detalii
spatio-temporale, satul Silistea Gumesti si casa lui Moromete, intr-o zi de sambata. Ilie
Moromete incearca sa pastreze intreg, cu pretul unui trai modest, pamantul familiei sale. Fiii
pun la cale un plan distrugator. Achim il convinge pe Ilie sa-l lase sa plece cu oile la Bucuresti.
Tatal amana plata ratei la banca si vinde un lot de pamant. Achim insa vinde oile , iar
Moromete este nevoit sa vanda din nou pamant pentru a-si achita datoriile, astfel conflictele
cu Catrina se ascut. Dupa seceris, Paraschiv si Nila iau cu ei o parte din zestrea fetelor si caii
si fug la Bucuresti, dand o ultima lovitura familiei.

Planurile secundare confera romanului caracter de fresca sociala: boala lui Botoghina,
revolta taranului sarac Tugurlan, familia chiaburului Tudor Balosu, dragostea dintre Polina si
Birica, discutiile din poiana lui Iocan, rolul institutiilor si al autoritatilor in satul interbelic.

In volumul al II-lea, structurat in 5 parti, sunt descrise intr-un sfert de secol

evenimentele petrecute in timpul si dupa cel de-al doilea Razboi Mondial si sunt folosite
drept tehnici narative: tehnica rezumativa prin care evenimentele sunt selectionate, prin
elipsa unele fapte si perioade de timp fiind eliminate, iar folosind alternanta apar reveniri la
timpul naratiunii.

Actiunea se concentreaza asupra a doua momente istorice semnificative: Reforma

Agrara din 1945 si transformarea "socialista" a agriculturii, dupa 1949.

Ilie Moromete apare intr-o alta ipostaza, lipsita de glorie. Ramas fara pamant,
Moromete se ocupa de negot, castiga foarte multi bani, dar nu e multumit pentru ca se
simte strain in lumea noua, satul traditional intrand intr-un proces ireversibil de disolutie.
Moromete nu mai este cautat si respectat de sateni, personalitatea lui se schimba, iar pe
Niculae il retrage de la scoala. Toata energia tatalui se concentreaza in incercarea de a-i
convinge pe baietii sai sa se intoarca in sat, astfel el pleaca la Bucuresti. Ei refuza, iar Catrina
auzind de vizita, il paraseste. El traieste o alta dragoste, dar razboiul ii aduce alte tragedii.
Nila moare in razboi, iar sotul Titei, moare intr-un accident stupid in sat.

Fiul cel mic, Niculae, se inscrie la scoala de partid si devine activist, intorcandu-se in
satul natal pentru a strange cotele de la tarani. El devine adeptul "unei noi religii a bineluui si
a raului". In urma unui incident in care un satean moare inecat, Niculae se retrage din viata
politica, isi continua studiile si devine inginer horticol. Dupa acestea se casatoreste cu
Marioara, fata lui Adam Fantana din sat care ajunge asistenta medicala.

Ilie Moromete este numit de criticul Nicolae Manolescu "ultimul taran" pentru ca nu
accepta ideea ca rostul lui in lume a fost gresit si ca "taranul trebuie sa dispara". Monologul
lui adresat unui personaj imaginar Baznae scoate in evidenta consecintele nefaste ale
disparitiei clasei taranesti in contextul transformarilor socialiste ale agriculturii, atitudinea
personajului fiind critica fata de noua societate.

Moromete se stinge incet, traindu-si ultimii ani ai vietii in singuratate si tacere. La

moartea tatalui, Niculae afla de la Ilinca ,sora sa, ca nu suferise nicio boala. In finalul
romanului, tatal si fiul se impaca in visul baiatului, sugerand concilierea dintre doua lumi.

Limbajul prozei narative se remarca prin limpezimea, naturaletea si precizia stilului,

oralitatea, lipsa podoabelor, imbinarea stilului direct si indirect, stilul indirect liber.
 Roman al "deruralizarii" satului traditional ce surprinde istoria modificand relatiile de
la nivelul vietii de familie si comunitatii rurale, "Morometii" este un roman monumental,
tragic prin relatia dintre individ si istorie, traditional prin inspiratia rurala, dar cu multe
elemente moderne.

Caracterizare Ilie Moromete

In peisajul romanului romanesc, Marin Preda marcheaza "sfarsitul romanului doric",
cu un narator obiectiv, care isi pierde din omniscienta, avand ca finalitate crearea unui alt tip
de univers epic, unui alt tip de obiectivitate.
“Morometii" este un roman realist de factura psihologica prin tematica—
problematica pamantului—, monografia satului sud-dunarean, naratiunea la persoana a III-a,
verosimilitatea intamplarilor, modalitatile de caracterizare si oralitatea stilului. Accentele
moderne fac referire la pierderea partiala a omniscientei naratorului, prin personalitatea
protagonistului, dar si prin relatia dintre fiinta umana si istorie.
Titlul este sugestiv pentru tema centrala a romanului: destramarea unei familii din
satul Silistea-Gumesti, simbolica pentru destramarea unei lumi intr-o perioada de tranzitie si
de dramatism a istoriei in timpul si dupa al II-lea Razboi Mondial. Alte teme pe care le
intalnim in roman sunt tema raportului dintre individ si istorie si tema timpului “timpul nu
mai avea rabdare.”
Structura compozitionala a volumului I este echilibrata, sferica, prin motivul timpului
din incipit si final. Daca in debutul romanului "timpul parea sa aiba cu oamenii nesfarsita
rabdare", in final lucrurile se precipita si timpul nu mai avea rabdare. Metafora timpului
viclean sugereaza de asemenea iluzia si tragedia lui Ilie Moromete.
Denumit de critica literara “cel din urma taran”, Ilie Moromete intruchipeaza
reprezentantul tipic al taranimii patriarhale, careia ii este specifica infratirea cu pamantul,
ale carui roade ii asigura existenta de zi cu zi.
Modelul de la care porneste Marin Preda in construirea personajului apartine
realitatii, fiind chiar tatal sau, despre care afirma ca i-a marcat adanc constiinta. Dincolo de
datele specifice realitatii propriei familii, autorul creeaza un personaj exponential, cu o
mentalitate aparte, intruchipand singurul taran cu inclinatii filosofice din literatura romana.
Prin renuntarea la omniscienta, Ilie Moromte devine personaj reflector, iar naratorul
"se contamineaza cu viziunea despre lume si viata a personajului sau".
Ilie Moromete este caracterizat in mod direct de narator, prin descriere "Era cu vreo
10 ani mai mare decat Catrina", dar si de celelalte personaje, atat familia , cat si satenii
Balosul si Botoghina.
Relevarea comportamentului, a gesturilor si mimicii prin acumularea detaliilor este
dublata de surprinderea de catre narator a trairilor si framantarilor lui Moromete.
 Caracterizat indirect prin actiuni si dialog, se completeaza cu autocaracterizare
“Domnule, totdeauna am dus o viata independenta!”.
Farmecul personajului consta pe de o parte in spiritul sau contemplativ, reflexiv, pe
de alta in placerea de a comunica, desi in realitate el traieste profund drama lipsei de
comunicare.
Moromete priveste existenta ca pe un miracol, reusind sa gaseasca motive de
incantare dupa calatoria facuta la munte pentru a vinde cereale. Moromete povesteste
acasa despre lucrurile si oamenii minunati pe care i-a intalnit. Mai tarziu, cand Niculae il
insoteste in aceleasi locuri, nu gaseste nimic deosebit, ba dimpotriva, totul i sa pare mai urat.
Reflectia naratorului reliefeaza capacitatea lui Moromete "de a vedea lucruri pe care altii nu
le vad".
Capacitatea de disimulare ii ofera lui Moromete unicitatea dar si respectul celorlalti.
Memorabila in acest sens este scena cu agentii. Suparat ca i-au stricat discutia de la fierarie,
Ilie intra in curte, se preface ca nu-i vede pe cei doi si striga la Catrina si la Paraschiv, despre
care stie sigur ca nu sunt acasa. Pe urma le cere o tigara si abia cand intelege ca lucrurile nu
se mai pot amana, plateste o parte din suma. In incheiere el este cel care-i ocaraste pe
agenti "Ce ma, voi credeti ca noi fatam bani?".
Placerea de a-i persifla pe ceilalti ii confera echilibru si stabilitate lui Moromete. De
exemplu lui Niculae i se adreseaza ironic "venisi sa te odihnesti, ca pana acum statusi", iar
cand Nila intreaba mirat de ce taie salcamul, Moromete ii raspunde "ca sa se mire prostii".
Incercarea uneori naiva de a tine piept timpului, istoriei si realitatii conduce la drama
lui Moromete. Intr-un triplu conflict cu cei trei baieti, cu Catrina si cu sora sa Guica, Ilie
traieste profund drama paternitatii. Cand afla de hotararea baietilor de a parasi casa,
Moromete traieste o transformare mai profunda, reliefata prin caracterizarea directa, chiar
la nivelul portretului fizic "fata i se ascutise, glasul ii devenise ragusit". Atat corectia prin
bataia cu parul, cat si stapanirea de sine de care da dovada nu au niciun efect in incercarea
de a-i convinge sa ramana.
Intre timpul rabdator si cel care se precipita in finalul volumului I, se deruleaza drama
“ultimului taran". Moromete nu poate sa inteleaga ca lumea lui se va prabusi, iar el odata cu
ea. Semnificativ in acest sens este monologul de la lotul de pamant "ce trebuia sa fac si n-am
facut?".
In ceea ce priveste relatia lui Moromete cu pamantul e de remarcat diferenta fata de
personajul lui Rebreanu. Daca pentru Ion inseamna demnitate, pentru Ilie pastrarea lotului
de pamant este garantia libertatii de a privi linistit spectacolul lumii. Banii nu-i aduc nicio
bucurie, desi castiga mult din negot. Moromete din volumul al doilea isi pierde incet
farmecul si se stinge odata cu noua ordine sociala.
Conflictul dintre Ilie Moromete si fiul sau mai mic, Niculae, prezent inca din volumul
I si devenind central in volumul II, este de fapt conflictul dintre cele doua generatii si doua
lumi. Moromete refuza a-i plati scolarizarea, nu din lipsa de bani, ci pentru ca "nu aduce
niciun beneficiu". Inclestarea dintre ultimul aparator al proprietatii asupra pamantului si
tanarul activist de partid se rezolva abia in finalul romanului.
Moartea lui Moromete fara a suferi de vreo boala e semnul timpului nerabdator.
Impacarea apoteotica dintre tata si fiu reprezinta inpacarea dintre doua generatii si
respectarea cursului istoriei.
Personaj complex si contradictoriu, Ilie Moromete reprezinta un taran atipic, filosof,
unic in literatura romana.