CONEXIUNEA DINTRE AUTORITATE ŞI PUTERE

Autoritatea este implicată, sub diferite aspecte, în viaţa noastră de fiecare zi.
Atunci când ne raportăm la reguli, legi sau la dreptul unor persoane şi instituţii de a ne
reglementa comportamentul şi acţiunile, ne confruntăm cu problema autorităţii. De
exemplu, au părinţii voştri dreptul să vă spună ce să faceţi într-o anumită situaţie? Sau, de
ce trebuie să respectăm regulile de circulaţie? Răspunsurile care pot fi date la aceste
întrebări presupun o anumită semnificaţie a termenului "autoritate".

Termenul "autoritate" înseamnă deopotrivă:

        putere legitimă, adică o putere îmbinată cu dreptul de a da dispoziţii, de a

conduce ceva sau pe cineva;

        relaţie prin care o persoană sau un grup acceptă ca legitimă ghidarea
acţiunilor şi deciziilor sale de către o instanţă exterioară (persoană, grup,
organism);

        instituţie a puterii de stat care are competenţa de a da dispoziţii cu caracter

obligatoriu;

        un reprezentant al puterii de stat.

Pornind de la primul sens în care se poate folosi termenul "autoritate", se poate

marca deosebirea dintre autoritate şi putere, prin evidenţierea aspectelor pe care acestea
le presupun:

Autoritate - Putere
 

        implică puterea, dar nu se reduce la ea

        reprezintă capacitatea de a controla sau de a conduce ceva sau pe cineva

        implică şi dreptul de a folosi puterea.

Astfel, există situaţii în care anumite persoane, grupuri, instituţii au autoritate, au

dreptul de a folosi puterea în mod legitim.

Este cazul Parlamentului care are autoritatea de a vota legi sau a poliţiei rutiere
care are autoritatea de a controla traficul şi respectarea legilor de circulaţie. Deasemenea,
există situaţii în care anumite persoane au puterea de a vă obliga sa faceţi ceva, fără să
aibă însă dreptul de a face acest lucru. Spre exemplu, este cazul colegilor voştri care
organizează o serbare şcolară. Ei vă pot obliga să cumpăraţi un bilet fără a participa la
festivitate (în condiţiile în care au dreptul de a face acest lucru).

Cerinţele organizării şi coordonării activităţii sociale, datorită complexităţii

proceselor şi fenomenelor din societate, implică existenţa unor structuri şi ierarhii:

  sociale

  organizaţionale.

Autoritatea presupune, deasemenea, ierarhie, deoarece:

  ierarhia înseamnă acceptarea unor persoane şi organisme cu funcţie de

conducere pentru a asigura organizarea şi coordonarea
activităţii sociale şi a unor persoane cu funcţii de execuţie.

  autoritatea este o componentă esenţială a proceselor de decizie

considerate la diferite niveluri ierarhice; astfel, orice persoană
dintr-o organizaţie primeşte reglementări de la nivelurile
ierarhice superioare, care reprezintă cadrul general al:

a) deciziilor care vor fi luate

b) activităţilor ce urmează să fie realizate.

 
Ierahia socială presupune o stratificare a persoanelor din punctul de vedere al:

a) autorităţii

b) prestigiului

c) puterii

d) influenţei

Dispunerea pe verticală poate să fie asemănat cu imaginea unei piramide:

a) spre vârf, numărul de persoane este din ce în ce mai mic;

b) spre bază numărul de persoane creşte.

Ierarhia organizaţională este un sistem de conducere de tip piramidal caracterizat prin:

        diviziune în procesul de decizie:

a) la vârful ierarhiei sunt luate deciziile generale care sunt transmise apoi la
niveluri ierarhice inferioare, ca ordine;

b) la celelalte niveluri ierarhice se iau decizii particulare, specifice, componente

ale deciziilor generale.

        relaţii de autoritate, de supraordonare şi de subordonare a nivelurilor

ierarhice.

Ierarhiei organizaţionale îi sunt atribuite următoarele funcţii:

a) coordonarea unor activităţi de mare complexitate;

b) soluţionarea unor probleme complexe, descompuse succesiv în subprobleme; în

acest fel orice membru al organizaţiei îşi va putea folosi competenţa profesională în
rezolvarea unor probleme particulare relativ simple.

c) motivarea performanţei nivelurilor ierarhice din subordine

Funcţionarea reală a unei ierahii organizaţionale puse în evidenţă, dincolo de

avantajele considerate la nivelul de model teoretic şi aspecte negative majore:

1) birocraţia, prin lărgirea bazei piramidei ierarhice şi creşterea numărului de

niveluri intermediare, mecanismele de coordonare şi control sunt greu de realizat iar
implicarea personală scade foarte mult
 2) rigiditatea, adaptarea dificilă la schimbările din mediul economico-social.

3) afectarea negativă a persoanei, sub aspectul: responsabilităţii, satisfacţiei în

muncă, motivaţiei diferite pe diferite niveluri ierarhice (crescute spre vârf, cu tendinţa de
scădere, accentuată spre baza piramidei)

În ultimele decenii, datorită aspectelor negative pe care le presupune ierarhia

organizaţională, s-a încercat deopotrivă identificarea:

        unor soluţii alternative la organizarea ierarhică

        unor soluţii de reducere a efectelor negative, de tipul:

a) democratizării la bază prin participarea fiecărui membru al organizaţiei la

procesul de conducere pe nivelul sau ierarhic

b) democratizării la vârf, prin participarea membrilor organizaţiei la conducerea

de ansamblu a acesteia.

Termenul "autoritate" desemnează o putere legitimă, o relaţie, o instituţie a

puterii de stat şi un reprezentant al puterii de stat.

Autoritatea se deosebeşte de putere.

Autoritatea presupune ierarhia, fiind o componentă a proceselor de

decizie pe niveluri ierarhice diferite.

Unde putem să întâlnim autoritatea? După un scurt moment de reflecţie, putem să

răspundem că autoritatea este prezentă pretutindeni, în viaţa noastră de la cea persoană, la
cea profesională, este prezenţa, deopotrivă, în spaţiul privat şi în cel public.

Pornind de la aceasta constatare, se pot pune alte şi alte întrebări: cine exercită
autoritatea în spaţiul privat şi în cel public? Care este termenul autorităţii în cele două
situaţii? Este acelaşi? Este diferit?

Autoritatea în spaţiul privat

 
 În viaţa particulară, desfăşurată într-un spaţiu privat, părinţii au autoritatea să
reglementeze comportamentul copiilor lor, să-i educe şi să-i orienteze în acţiunile pe care
aceştia le desfăşoară.

Autoritatea poate fi exercitată în moduri diferite, şi de alte persoane: bunici, fraţi

mai mari, rude, vârstnici.

Pe ce se întemeiază exercitarea autorităţii de către aceste persoane? Care este

sursa autorităţii lor?

Pot fi evidenţiate cel puţin următoarele surse ale legitimităţii autorităţii exercitate
în spaţiul privat:

        tradiţia: obiceiurile, normele, valorile cu care o colectivitate se

identifică în timp. Unele obiceiuri sunt atât înrădăcinate încât au
autoritate, devenind cutume.

        principii morale (idei fundamentale cu privire la bine şi rău).

Principiile morale au o deosebită influenţă în orientarea
comportamentului unor persoane. În acest sens sunt cunoscute
recomandările pe care părinţii le adresează copiilor lor "e bine să faci
aşa!" sau "nu este bine să faci aşa!". Şi chiar dacă unele persoane se
conformează acestor principii, pentru a nu fi pedepsite, cele mai multe
se conduc după principiile morale, deoarece cred că aşa trebuie să
facă.

Principiul moral

Reguli, legi, care presupun obligativitatea respectării lor. De exemplu, atunci când
părinţii îşi înscriu copiii la şcoală, respectă o lege care implică obligativitatea elevilor de
a frecventa şcoala până la o anumita vârstă (16 ani în ţara noastră).

Oamenii trăiesc în colectivitate, iar existenţa acesteia presupune, în mod special,

organizare şi conducere. În acest fel, autoritatea se exercită prin legi şi în spaţiul public,
fiind impusă de necesitatea organizării şi conducerii societăţii. Autoritatea în spaţiul
public este exercitată de:

- instituţiile care reprezintă autorităţile publice;

- persoane care reprezintă autorităţile publice şi care au anumite ocupaţii sau funcţii.

Pe ce se întemeiază exercitarea autorităţii în spaţiul public?

Pot fi evidenţiate câteva surse ale legitimităţii autorităţii exercitate în spaţiul public, aşa
cum au fost susţinute în decursul timpului:

- dreptul divin (dat de Dumnezeu) susţinut în monarhii (conduse de regi, împăraţi,

domnitori)

- dreptul ereditar (moştenit prin naştere), susţinut, de asemenea, în situaţia unei monarhii

- dreptul dat prin consimţământul oamenilor dintr-o comunitate (exprimat prin alegeri şi
vot), reprezentaţilor lor aleşi;

- dreptul justificat prin competenţa profesională.

În ţara noastră, autorităţile publice sunt reprezentate de Preşedinte şi de

organismele corespunzătoare celor trei puteri:

1. puterea legislativă: Parlamentul

2. puterea executivă: Guvernul şi autorităţile locale

3. puterea juridică: Instanţele judecătoreşti, Curtea Supremă de Justiţie şi Curtea

Constituţională

Respectându-se principiul separării puterilor în stat, aceste autorităţi au atribute

diferite în ceea ce priveşte adoptarea, aplicarea şi sancţionarea încălcării legilor.

Este importantă cunoaşterea sursei autorităţii?

Cunoaşterea sursei autorităţii exercitate în spaţiul privat, precum şi în cel public

este importantă, pentru a determina dacă o persoană sau o instituţie are dreptul să facă
ceea ce face. De exemplu, în ţările democratice, Parlamentul are o autoritate precizată
prin Constituţie. Astfel, prin consultarea Constituţiei se poate aprecia, într-o anumită
situaţie, dacă activitatea Parlamentului se încadrează în limitele autorităţii sale.

Autoritatea

 
 Autoritatea se manifestă diferit în funcţie de tipul de regim politic. Regimul
politic se defineşte în esenţă prin ansamblul de metode prin care este exercitată puterea şi
prin tipurile de relaţii dintre stat si cetăţeni.

Manifestarea autorităţii într-un regim totalitar

Termenul ‘totalitarism’ s-a impus în literatura de specialitate pentru caracterizarea

regimurilor politice în care erau încălcate principiile democraţiei şi drepturile omului.

Statul totalitar se manifesta, cu prioritate, în secolul al XX – lea. Manifestarea

autorităţii într-un regim totalitar (de tip fascist sau comunist) poate fi caracterizată prin
aspectele următoare :

- Puterea în stat este deţinută de un partid unic prin care statul controlează total
societatea; celelalte forţe politice (partide politice, organizaţii) sunt înlăturate sau
controlate de partidul unic. Partidul unic care deţine monopolul activităţii politice are un
conducător (de exemplu, Fuhrerul sau Ducele), căruia decizia îi aparţine în întregime.
Autoritatea conducătorului este impusă. Scopul urmărit de partidul unic şi de
conducătorul lui este, de asemenea, unic.

- Partidul unic promovează o ideologie căreia îi atribuie o autoritate absolută şi care

devine un adevărat principiu de acţiune : ‘totul este posibil’. Orice greşeală individuală
posibilă devine o greşeală ideologică. Mecanismul acestei transformări este următorul :
totul este activitate de stat; pentru că orice activitate se subordonează ideologiei de partid,
orice greşeală devine ideologică. Rezultatul pentru persoană este teroarea ideologică şi
poliţienească deopotrivă.

- Legea este rezultatul partidului şi conducătorului; aceasta nu mai este un cadru stabil în
care se înscriu acţiunile umane, ci are scopul de a motiva acţiunile conducătorului.
Efectul pentru persoană este de sacrificare a ei, ca ‘parte’, în favoarea ‘întregului’, adică a
individului în favoarea societăţii.

- Ordinea în stat (supunerea faţă de autoritate) este asigurată prin teroare şi forţă,
exercitată de organele de represiune (poliţie, inclusiv poliţie politică, armată). Este
recunoscută teroarea exercitată, de exemplu, de poliţiile secrete, fie în statele fasciste, fie
în cele comuniste.

- Condiţia cetăţeanului presupune :

o Subordonare totală faţă de stat

o Încălcarea sistematică a drepturilor şi libertăţilor sale fundamentale.

 Manifestarea autorităţii într-un regim democratic poate fi caracterizată prin
aspectele următoare:

- Puterea este legitimă, sprijinindu-se pe consensul cetăţenilor. Sursa legitimităţii puterii

poate fi reprezentată de:

o Dreptul ereditar

o Alegeri şi vot

- Pluralismul politic înlocuieşte partidul unic.

- Guvernarea este realizată :

o Fie direct

o Fie indirect, prin reprezentanţi

- Separarea puterilor în stat, pentru evitarea abuzului de putere.

- Adoptarea deciziilor sau legilor se realizează pe baza principiului majorităţii. Legile

întemeiază;

o Realizarea justiţiei

o Egalitatea între cetăţeni

o Limitarea acţiunilor guvernanţilor

- Ordinea de stat (supunerea faţă de autoritate) este asigurată de legitimitatea puterii.

- Drepturile şi libertăţile cetăţeanului sunt garantate prin Constituţie. În acest fel  :

o Societatea este concepută ca fiind formată din oameni egali şi liberi; pe această bază
există moduri diferite de existenţă, de acţiune, de comunicare care nu se mai află în
orbita puterii; societatea civilă, în sensul de ansamblu al asociaţiilor şi iniţiativelor
cetăţenilor, nu numai că nu se mai subordonează statului, ci chiar reprezintă o forţă în
competiţie cu puterea statului.

o Drepturile definesc legitimitatea relaţiilor dintre cetăţeni.

Prezenţa autorităţii, sub diferite aspecte, pune problema relaţiilor dintre cetăţeni şi
autorităţi, dintre societatea civilă şi stat. Din această perspectivă, se pot pune nenumărate
întrebări: Trebuie să respectăm autoritatea existentă într-o societate? De ce? La rândul
lui, cetăţeanul are dreptul să fie respectat? Cum poate cetăţeanul să controleze
autoritatea? Cetăţeanul şi autoritatea sunt pe poziţii de conflict, sau de cooperare?
Într-un stat democratic, respectarea autorităţilor publice este o necesitate.

Pot fi evidenţiate, în acest sens, câteva avantaje esenţiale ale activităţii autorităţilor
publice, deopotrivă pentru persoană şi pentru societate:

  aplicarea legilor pentru apărarea ordinii constituţionale şi a securităţii oamenilor

  gestionare paşnică şi dreaptă a conflictelor

  îmbunătăţirea calităţii vieţii

  folosirea eficientă a resurselor şi asigurarea unor servicii esenţiale pentru om şi pentru

comunitate

  apărarea drepturilor şi libertăţilor individuale

Pentru ca cetăţenii să obţină rezultate bune, atât în viaţa personală cât şi în cea socială,
este nevoie de organizare, coordonare, ordine. Menţinerea ordinii constituţionale în stat
necesită supunerea cetăţeanului faţă de autorităţile publice care, prin activitatea lor, aplică
legea. Conducerea de către autorităţi, acceptată şi recunoscută de către cetăţeni este, de
asemenea, o componentă esenţială a relaţiilor de autoritate. Relaţiile de autoritate se
manifestă, de regulă, de la persoana cu rol de decizie, la executanţi.

Astfel, respectarea legii asigură:

  ordinea, organizarea şi conducerea societăţii

  protecţia cetăţenilor împotriva abuzurilor de putere

Într-o societate democratică trebuie să existe permanent respectul faţă de orice cetăţean.
Respectul poate fi evidenţiat prin modul în care omul ca persoană este tratat în societate,
astfel încât să-i fie respectată demnitatea.

Indiferent de deosebirile existente între oameni şi societate, respectul faţă de cetăţean

presupune:

  Posibilitatea de a acţiona liber, de a se manifesta ca cetăţean în orice împrejurare.

Respectul demnităţii umane trebuie să fie prezent chiar în situaţia în care o persoană
este sancţionată pentru ceva făcut greşit. Aşa cum am văzut, autoritatea este implicată
într-un fel sau altul în viaţa noastră de fiecare zi. Chiar acţiunile individuale se
desfăşoară intr-un cadru stabilit prin decizii luate de autorităţile publice şi de care
trebuie sa se tina seama. In acest fel, activitatea pe care o desfăşoară şi deciziile pe care
le iau autorităţile publice sunt mult prea importante pentru cetăţeni şi de aceea aceştia
trebuie să încerce sa le controleze.

Controlul autorităţilor publice poate sa aibă în vedere:

  activitatea pe care o desfăşoară

  deciziile publice pe care le iau

Cu privire la primul aspect, se poate evidenţia că orice cetăţean al unei societăţi

democratice are dreptul şi responsabilitatea să fie informat despre modul în care
autorităţile publice îşi realizează îndatoririle. Astfel, este cunoscută activitatea
desfăşurată, în multe ţări democratice, de diferite asociaţii, organizaţii care urmăresc
modul în care autorităţile îşi îndeplinesc responsabilităţile pe care le au; de exemplu
cum:

  folosesc banii proveniţi din taxe

  aplică legea

  îi tratează pe cetăţeni în diferite situaţii

  organizează alegerile pentru organele reprezentative ale statului

Cetăţenii trebuie să fie convinşi că autorităţile publice îşi îndeplinesc îndatoririle. Aceasta
este şi o cale de a sancţiona autoritatea. Buna intenţie a autorităţilor publice nu trebuie
pusă la îndoială doar pentru că unele persoane care o reprezintă dau dovadă de
incompetenţă; aceste persoane trebuie schimbate din funcţiile şi poziţiile pe care le
ocupă.

Cu privire la al doilea aspect, se pot pune în evidenţă mijloace directe şi indirecte de

control al deciziilor publice luate de autorităţi. Pot fi menţionate următoarele mijloace
directe:

  implicarea în activitatea unui partid politic

  participarea la un referendum, prin care cetăţenii îşi exprimă, prin vot, opinia cu referire
la o anumită problemă

  realizarea unor activităţi de tip lobby (prin grupuri de presiune, campanii de scrisori
adresate unor persoane sau instituţii, pichetare, etc.)

  depunerea candidaturii pentru o funcţie publică

Pot fi menţionate următoarele mijloace indirecte:

  alegerile

  campaniile de presă.
  din perspectiva autorităţilor, rolul de a limita acţiunile oamenilor, stabilind ce este
permis şi ce este interzis acestora să facă, având ca efect asigurarea ordinii şi buna
convieţuire a oamenilor.

  Din perspectiva cetăţenilor, rolul de a-i proteja împotriva abuzului de putere, pentru a
asigura cadrul în care se desfăşoară acţiunile oamenilor, orientate de decizii individuale.

În această situaţie, cooperarea între cetăţeni şi autorităţi, între societatea civilă şi stat se
impune ca soluţie a rezolvării problemelor într-o societate democratică.

Societatea civilă are un rol important prin:

  apărarea cetăţenilor de manifestarea abuzivă a autorităţilor publice

  furnizarea unor mijloace de influenţare şi de control a deciziilor publice

În acest sens, dezvoltarea societăţii civile şi implicarea cetăţenilor în viaţa societăţii sunt
esenţiale pentru funcţionarea democratică a unei societăţi.

Viaţa noastră este influenţată major de modul de manifestare a autorităţii.

Instituţiile şi persoanele care reprezintă puterea pot să ni se pară câteodată prea
numeroase, regulile şi legile de respectat prea multe. Dar, v-aţi gândit vreodată ce s-ar
întampla dacă nu ar exista nici instituţii, nici legi şi nici peroane care să reprezinte
autoritatea? Sau, v-aţi gândit, vreodată, ce s-ar întampla dacă autoritatea ar fi exercitată
excesiv? Care ar fi consecinţele pentru persoană şi pentru societate?

Lipsa autorităţii poate fi considerată din mai multe puncte de vedere şi sub mai multe
aspecte:

        ca lipsă totală a autorităţii. Ne ducem cu gândul la începututirle umanităţii, la o

stare naturală în care trăiau oamenii; filozoful englez Th. Hobbes, de exemplu,
caracteriza această stare naturală prin războiul permanent între oameni. Orientându-se
după interesele sale egoiste, omul se află în conflict cu semenii săi. Ordinea şi pacea
socială au fost obţinute de oameni prin crearea statului.

        ca lipsă a unei autorităţi eficace. Ne putem raporta la diferite momente în decursul
istoriei omenirii, inclusiv la momente specifice perioadei în care trăim. Pot fi
amintite, în acest sens, câteva exemple :

- viaţa în Vestul sălbatic de pe continentul nord-american ( asa

cum este reflectată în pagini de istorie sau în romane, ca de exemplu cele aparţinând lui
Mark Twain) era violentă şi periculoasă; în absenţa unei autorităţi eficace, drepturile
oamenilor la viaţă, libertate şi proprietate erau frecvent încălcate.

- în diferite societăţi , în anumite momente istorice, lipsa unei

autorităţi eficace a fost cauzată de decalajul intre modelele de autoritate politică şi de cele
de autoritate socială. Astfel, căderea Republicii de la Weimar (1919 - 1933) are cauze
legate şi de contradicţia între autoritatea la nivelul familiei, şcolii , organismelor sociale
(bazate pe supunere) şi autoritatea la nivelul sistemului politic (bazată pe participare).
Lipsa sau reducerea prestigiului e de natură să afecteze autoritatea persoanei. Persoane
bine pregătite care reprezintă autoritatea ne pot face viaţa mai uşoară. Persoanele
incompetente, însa care reprezintă autoritatea ne fac mari greutăţi în viaţă.

Consecinţele lipsei autorităţii, în general, sau ale lipsei unei autorităţi eficace pot fi, cel
puţin, urmatoarele:

        dezordine în viaţa oamenilor şi a societăţii

        încălcarea drepturilor şi libertăţilor individuale

        domnia bunului plac, a violenţei

        crearea condiţiilor pentru instaurarea unor regimuri totalitare

Excesul de autoritate, abuzul de putere au la bază încălcarea legalităţii, nerespectarea

legilor într-o societate.

Dreptul penal prevede diferite forme pe care le poate lua abuzul:

        abuzul de autoritate faţă de persoană:

- violarea domiciliului

- violarea secretului corespondenţei

- negarea justiţiei

- biocraţia

- favorizarea unor persoane în detrimentul altora

        abuzul de autoritate, contra interesului public:

- împiedicarea exercitării legilor, acţiunii justiţiei

- perceperea ilegală de impozite

Consecinţe ale excesului de autoritate pot fi, de exemplu:

        instaurarea unor regimuri autoritare sau chiar a unor regimuri totalitare ;

        nerespectarea drepturilor şi libertăţilor individuale (în mod total sau parţial) ;

        subordonarea persoanei (totală sau parţială), faţă de putere, nerespectarea demnităţii
persoanei.