Direcția Generală Educație, Tineret și Sport

a Consiliului Municipal Chișinău

CONFERINȚA ȘTIINȚIFICO-PRACTICĂ A ELEVILOR

„MUNCĂ, TALENT, CUTEZANȚĂ”

Disciplina: Limba și literatura română

Atelierul: Motive și simboluri literare în literatura română
TEMA: Pădurea- simbol arhetipal în literatura română
Autori: Plugaru Victoria, Varvariuc Gabriela
Clasa a X „B”
Instituția Publică Liceul Teoretic „Gheorghe Asachi”
Profesor îndrumător: Sandu Grosu Svetlana, magistru în filologie
profesor de limbă și literatură română
Grad didactic superior

Chișinău 2019

0
 CUPRINS
Introducere...............................................................................................................2
Capitolul I. Preliminarii „Pădurea” ca simbol

1.1 Istoric..................................................................................................................3
1.2 Simbolica.........................................................................................................3-4
1.3 Pădurea ca element
psihologic...........................................................................4
Capitolul II. „Pădurea”- simbol și suprapersonaj în literatura românească

2.1 „Pădurea” în basmul popular „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de

moarte” de Petre Ispirescu.......................................................................................5

2.2 „Pădurea” în basmul „Harap-Alb” de Ion Creangă........................................6

2.3 „Pădurea” în romanul de dragoste „Tema pentru acasă” de Nicolae

Dabija.....................................................................................................................6-
7

2.4„Pădurea” ca spațiu-simbol al dragostei în lirica eminesciană.....................7-8

2.5 „Pădurea” în romanul circular „Pădurea spânzuraților” de Liviu

Rebreanu................................................................................................................8-
9

Concluzii.................................................................................................................10

Referințe bibliografice............................................................................................11

Anexe.................................................................................................................12-20

1
 Introducere
Spațiu misterios, labirint, pădurea reprezintă un loc al încercărilor, trezește spaimă
și oroare. Totuși, „pădurea„ este un simbol ambivalent, în literatura românească fiind
văzută din perspective diferite care se contrazic: unii consideră pădurea un spațiu al
sucombării, pe când romanticii o văd ca spațiu al fericirii absolute, paradisul terestru în
care evadează ființa romantică. Simbol al forței eterne și al vitalității, pădurea este un
adevărat sanctuar al eternității. În basm, de pildă, pădurea apare ca loc intermediar
între lumea de aici și lumea de dincolo. Marele scriitor și istoric român Mircea Eliade
afirma că pădurea este un sanctuar și un centru, un spațiu originar în care ființa își
regăsește natura primordială și pătrunde în miezul lumii [8]. Iar „Luceafărul prozei
românești” transfigurează simbolul „codrului”, dându-i valoare de neam și ființă
națională. „Pădurea” reprezintă în mitologia românească locul unde se intâlnesc
personaje mistice, locul unde apare hierofania, unde sacrul se manifestă în profan.
Obiectivele cercetării „Pădurea-simbol arhetipal în lietratura română”:
demonstrarea multitudineii semnificațiilor și simbolurilor pădurii în literatura română și
diferențierea impactului ei psihologic asupra cititorului.
Ipoteza cercetării este convingerea că simbolica pădurii este una răspândită în
cultura scrisului românesc și că pădurea nu este doar un loc de desfășurare a acțiunii, ci
un personaj propriu-zis.
Metodele de investigație aplicate au fost lectura și analiza textelor, cercetarea
referințelor critice, argumentarea propriului punct de vedere.
Noutatea temei constă în ideea că lectura unei opere este autentică și perceperea
simbolicii acesteia a fost supusă unor schimbări de-a lungul timpului.
Problema întâlnită pe parcursul cercetării noastre a fost contradicția simbolurilor în
cadrul operelor cercetate, deoarece, după cum am menționat anterior, fiecare scriitor
are o proprie viziune referitoare la acest lucru și din acest considerent, în fiecare lucrare
pădurea este percepută diferit.
Actualitatea temei: indiferent de perioada literar istorică, simbolul „pădurea”
rămâne unul dintre cele mai explorate de scriitorii timpului, fie în operă romantică, fie în
basm, fie într-o poezie contemporană, doar aspectele diferențiază și acesta este anume
momentul care atrage.

2
 CAPITOLUL I
PRELIMINARII: „PĂDUREA” CA SIMBOL
1.1 Istoric
Lexemul „pădure” provine din latina ,,padule” și a ajuns la forma actuală prin
rotacism. [8]
Prin definiție, pădurea este o suprafață mare de teren pe care cresc în stare
sălbatică specii de arbori și arbuști, specii de plante erbacee, mușchi, dar trăiesc
și diferite specii de animale. [8]
De-a lungul timpului, pădurea a fost interpretată distinct de o varietate de
națiuni, de exemplu: în India, asceții se retrăgeau în păduri, aceștia duceau un
mod de viață auster și retras, pădurea pentru ei însemna un mediu calm, ambiant
și un loc sigur.
În Pădurea Amazoniană până în prezent locuiesc aproximativ 500 de triburi,
50 dintre ele nu au contactat niciodată cu lumea din exterior, aceștia au condițiile
necesare de trai, pentru ei pădurea înseamnă casă, un mediu care permite crearea
și dezvoltarea unei familii. [8]
Poporul român a întocmit o mulțime de superstiții legate de pădure, dar mai
ales de codru, de exemplu: la Valcea se credea că nu este bine pentru viitorul
ginere să meargă în pădure până la nuntă, pentru că asta prevestește moartea, la
Suceava ,,vuietul ’’ pădurii sugera înrăutățirea vremii, în multe cântece
haiduceşti din Oltenia codrul fiind considerat ca un frate sau chiar ca un „fârtat"
(frate de cruce),de asemenea,codrul este unul dintre cele trei componente ale
trăsăturii de haiduc, alături de cal şi arme; fără una dintre aceste trei
componente, haiducul nu mai are nici o raţiune de a fi [7].

1.2 Simbolica
După cum explică dicționarul de simboluri și credințe tradiționale românești
„pădurea” este percepută în două ipostaze total opuse.

3
Prima indică pădurea ca loc al haosului, al dezordinii, un generator al
maleficului,un spaţiu labirintic și un loc al încercărilor. În basmele populare
pădurea lumii de dincolo simbolizează o realitate în care totul este mort [8].
Cealaltă ipostază face din pădure un loc râvnit de îndrăgostiți, un fel de
„spaţiu al dragostei", un adevărat sanctuar, în care efuziunile dorului au libertate
și totodată discreție,loc de refugiu și locul fericirii absolute, paradisul terestru în
care evadează fiinţa romantică [1].
„Pădurea” verde este un simbol al eternităţii, un spaţiu dobândit dincolo de
moarte. „Codrul” sau „pădurea” sacră este un centru de viață, o rezervă de apă
și de căldură, asociate între ele ca un soi de matrice, de aceea pădurea este și un
simbol matern [Anexa nr. 6].

1.3 Pădurea ca element psihologic

În ceea cea vizează noțiunea psihologică a pădurii, aceasta este susținută de
ideea principală a cercetării noastre: în dependență de personalitate și gândire,
concepțiile oamenilor sunt diferite. Cineva percepe pădurea ca un loc sumbru,
care îi provoacă frică, oroare, un loc care îl înhibă. Altcineva distinge pădurea
asemeni unui infinit nemărginit de viață ce depășește gândirea umană, unde
copacii fac legătura între cer și pământ, care răspândește liniște, calm, viață și
pace. În altă ordine de idei, pădurea, reprezintă un obstacol în calea iubirii,
obstacol pe care îl străbat tinerii, ca pe un traseu psihologic, în căutarea
tentațiilor trupești.
Pădurea a reprezentat dintotdeauna un element principal în viaţa oamenilor,
căutat mereu mai ales pentru regenerarea şi liniştirea profundă care se poate
obţine aici. Se poate spune chiar că nu există un echivalent al pădurii ca efect de
contracarare a acţiunilor stresului sau diferitelor slăbiciuni generate de ritmul de
viaţă actual [7].

4
 CAPITOLUL II
„PĂDUREA”-SIMBOL ȘI SUPRAPERSONAJ ÎN LITERATURA
ROMÂNEASCĂ

2.1 „Pădurea” în basmul popular „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de

moarte” cules de Petre Ispirescu

În basmul popular „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” cules

de Petre Ispirescu simbolul „pădurea” se identifică, inițial, ca fiind un loc al
încercărilor în momentul în care Făt-Frumos decide să treacă peste pădurea în
care locuiește Gheonoaie „[...]suntem pe moșia unei Gheonoaie(...), în pădurea ce
o vezi, o s-o întâlnim venind să te prăpădească” ,apoi,acesta a trecut de Scorpie și
a ajuns în pădurea ,,cu lighioane” care sugerează deja „pădurea” ca un spațiu al
haosului „toată pădurea se puse în mișcare; urlau dobitoacele, de ți se făcea
părul măciucă pe cap” [Anexa nr. 1].
Urmează indentificarea simbolului cu un sens contradictoriu, după ce trece
de toate peripețiile, Făt-Frumos vede „pădurea” ca pe un loc de refugiu,un spațiu
al dragostei și ca pe un simbol al eternității.
„Această casă este încongiurată cu o pădure deasă și înaltă(...)Petrecu
acolo vreme uitată, fiindcă rămăsese tot așa de tânăr, ca și când venise. Trecea
prin pădure, fără să-l doară măcar capul. Se desfăta în palaturile cele aurite,
trăia în pace și în liniște cu soția și cumnatele sale, se bucura de frumusețea
florilor și de dulceața și curățenia aerului, ca un fericit” [5].
După ce pleacă într-o zi la vânătoare, acesta trece prin pădure și ajunge
la ,,Valea Plângerii”. În această secvență, pădurea evidențiază starea de neliniște
a protagonistului, aceasta îi trezește amintiri, regrete, dar și dorul brusc față de
casă „deodată îl apucă un dor de tată-său și de mumă-sa”.
La sfârșitul basmului,Făt-Frumos decide să se întoarcă acasă, iar dispariția
pădurii în secvența : ,,Ajunseră în locurile unde era moșia Scorpiei; acolo găsiră
orașe, pădurile se schimbaseră în câmpii ” denotă condiția lui umană, de muritor,
5
acesta îmbătrânește părăsind spațiul care îi asigură veșnică tinerețe și moare
eventual [Anexa nr. 1].

2.2 „Pădurea” în basmul „Harap-Alb” de Ion Creangă

Cea mai mare parte a acțiunilor din basmul „Harap-Alb” se desfășoară în

pădure, chiar de la început când împăratul își trimite cei trei fii pe rând la fratelui
său. Anume în pădure, Harap-Alb luptă cu ursul, dând dovadă de vitejie și curaj,
moment în care bărbăția lui Harap-Alb atinge apogeul.
Tot în pădure, Harap-Alb îl întâlnește pe Omul-Spân: „ Şi merg ei o zi,
merg două, şi merg patruzeci şi nouă, până ce de la o vreme le intră calea în
codru şi atunci numai iaca ce le iese înainte un om spân” [8]. Spânul fiind
personajul negativ, vine să confirme ideea majorității că dacă este un locuitor al
pădurii este inevitabil rău. Dar ideea este contrazisă de întâlnirea lui Harap-Alb
cu Sfânta Duminică, care evidențiază și latura pozitivă a unor personaje din
pădure.
Pădurea este văzută de Creangă ca un labirint, ca o încrucișare de drumuri
dintre care unele sunt fără ieșire și constituie fundături, prin mijlocul cărora
trebuie să descoperi drumul ce duce în centrul acestei ciudate pânze de păianjen.
Pădurea trebuie să îngăduie accesul la centru printr-un fel de călătorie inițiatică
și să-l interzică celor care nu sunt suficient de curajoși pentru aceasta. Pădurea ar
mai putea însemna și frica în fata revelațiilor inconștientului, locul în care, singur
fiind, te cuprinde spaima doar lăsând-ți gândurile libere [Anexa nr. 2].

2.3 „Pădurea” în romanul de dragoste „Tema pentru acasă” de Nicolae Dabija

Deși ideea de bază a romanului nu este pădurea ci dragostea, toată

povestea tragică de iubire a Mariei Răzeșu și a lui Mihai Ulmu se desfășoară în
pădure, începând cu momentul când Maria parcurge mii de kilometri pentru a
ajunge alături de persoana dragă. Pădurea este locul unde ani la rând Mihai este
6
supus la muncă grea în lagărul „Zareanka ” în toiul groaznicilor ierni siberiene
(„Zarianka e un loc pierdut în taiga, uitat de Dumnezeu”). Pădurea este locul
unde după îndelungate căutări, Maria îl reîntâlnește pe Mihai și unde trăiesc clipe
pasionale și zămislesc o nouă viață: „Pădurea luă foc. Şi ploaia se umplu dintr-
odată de aburi deşi. Mihai şi Maria deveniră un singur suflet şi o singură inimă,
un tot întreg alcătuit din două jumătăţi perfecte topite într-o sărutare” [7], în
această secvență, pădurea are rol de adăpost, părinte și de sfetnic la nunta lor:
„Au umplut, se pare, taigaua toată cu râsul dragostei lor”. Deși „pădurea”
trebuia să le fie calea spre libertate, dușmanul a fost mai puternic. Astfel ei au
rămas în pădurea în care au fost doar câteva clipe fericiți pentru mulți ani înainte.
Pentru Maria pădurea a rămas locul veșnic de odihnă, viața ei continuând prin
copilul ei, născut acolo. Povestea de dragoste descrisă în romanul „Tema pentru
acasă” de Nicolae Dabija și-a cunoscut apogeul și finalul în pădurile Siberiei
[Anexa nr. 3].

2.4 „Pădurea” ca spațiu-simbol al dragostei în lirica eminesciană

Pentru Eminescu, pădurea rămâne un simbol esenţial, un spațiu al visării și

al purificării, univers al ideilor și al trăirilor inocente, spațiu al dragostei și al
reveriilor.
Chemarea codrului din poezia ,,Dorința’’ de Mihai Eminescu echivalează
cu izolarea într-un spațiu fermecat, sub ocrotirea căruia omul se sustrage
destinului, în acest sens, imaginea crengilor „plecate", care ascund „prispa cea
de brazde", izolează spațiul real aflat sub semnul timpului trecător de spațiul
iubirii ce devine etern.
,,Vino-n codru la izvorul
Care tremură pe prund,
Unde prispa cea de brazde
Crengi plecate o ascund”.

7
 În „Floare albastră”, „Codrul cu verdeaţă” este locul privilegiat pentru
împlinirea erotică râvnită, acesta simbolizând un loc sigur și tainic.
„De mi-i da o sărutare
Nime-n lume n-a s-o ştie,
Căci va fi sub pălărie –
Ş-apoi cine treabă are!”
Analogia om-pom din textul „Revedere" de Mihai Eminescu, prin extindere,
transfigurează simbolul codrului, dându-i valoarea de neam, fiinţă naţională. Aici
codrul este un element mistic, investit cu atributele veşniciei, pentru că are putinţa
de a auzi necontenitul cânt al rotaţiei anotimpurilor: "Iarna viscolul ascult",
"Vara doina mi-o ascult".
În “Scrisoarea III", comparat cu imaginea corturilor (simbol al vieţii
nomade), „codrul” semnifică statornicia, forţa şi viaţa veşnică a poporului român.
În plus, din fiecare ghindă va creşte un alt stejar, acest lucru simbolizează viaţa
fără de moarte a pământului străbun [Anexa nr. 4].

2.5 „Pădurea” în romanul circular „Pădurea spânzuraților” de Liviu Rebreanu

Primul roman psihologic din literatura română, inspirat din tragedia

fratelui său, Emil Rebreanu care a fost executat de austro-ungari pentru tentativă
de dezertare, romanul „Pădurea spânzuraților” descrie tragicul destin al lui
Apostol Bologa. În cadrul romanului, pădurea este redată ca un „abator” de
oameni, un cimitir îmbibat cu suflete omenești, suferință și durere.
Dacă s-ar pretinde că titlul poate reda ascuns sau metaforic ideea
romanului, atunci nu este cazul romanului ”Pădurea spânzuraților”. Titlul, cu o
deosebită măiestrie și exactitate, redă laitmotivul acestuia, fiind pătruns de
suferință și moarte, de oroarea și grozăvia războiului, el sugerează imaginea
călăuzitoare a cadavrelor spânzurate chiar de copaci: „Convoiul s-a oprit puțin în
mijlocul poienii și m-am uitat împrejur să caut stâlpii spânzurătorilor. Stâlpi nu
erau, dar în schimb în fiecare copac atârnau oameni, agățați de crengi, cu
8
capetele goale și cu tăblițe de gât, pe care scria „trădător de patrie”, în trei
limbi” [7].
Liviu Rebreanu a reușit să aducă pădurii o nouă semnificație în literatura
românească – semnificația de loc de execuție a oamenilor. Fără ca să se mai
insiste, orice descriere a frumuseții pădurii, a romantismului acesteia după cum
au făcut-o alți autori, dar și folclorul românesc, ar fi de prisos și nu ar diminua
din grozăvia evenimentelor și emoțiilor descrise în roman.
Autorul a reușit să arate pedeapsa publică cu moartea dintr-o altă perspectivă
- la care în calitate de martori participă pădurea, cu animăluțele ei frumoase, cu
zumzetul de albini și gâze, cu murmurul izvoarelor și șovăitul frunzelor, care devin
complici la omucidere și nu mai implică și păstrează nimic din latura pozitivă a
lor. Și dacă omul, care are o viață scurtă pe pământ, o dată cu plecarea lui, uită
ororile istoriei, atunci pădurea care trăiește secole sau chiar milenii, păstrează
memoriile acestor grozăvii pentru secole la rând [Anexa nr. 5].

9
 CONCLUZII
În urma lucrului perseverent cu materialul, am reușit să atingem obiectivele
lucrării noastre, și anume să demonstrăm multitudinea semnificațiilor și
simbolurilor pădurii prin prisma următoarelor opere literare:
✓ Basmul „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” de Petre Ispirescu
✓ Basmul „Harap-Alb” de Ion Creangă
✓ Romanul „Tema pentru acasă” de Nicolae Dabija
✓ Poeziile „Dorința” și „Floare albastră” de Mihai Eminescu
✓ Romanul „Pădurea spânzuraților” de Liviu Rebreanu
La fel, am reușit să demonstrăm veridicitatea ipotezei că tematica pădurii este
este una răspândită în cultura scrisului românesc și că pădurea este un component
important al operelor, jucând rolul de suprapersonaj.
În pofida contradicției dintre semnificațiile ,,pădurii” din operele analizate
,provocată de viziunile diferite ale autorilor,am reușit să prezentăm tematica
pădurii din perspectiva noastră ,de cititori avizați.
Pentru noi, ca reprezentanți ai tinerei generații, pădurea reprezintă un mediu
ambiant pentru a ne elibera de stresul și grijile provocate de viața cotidiană.
Finalmente, putem afirma cu certitudine că pădurea este un simbol arhetipal
actual, utilizat de scriitori ca suprapersonaj, apelând la complexitatea acestuia și
la multitudinea de sensuri, aceștea îl transformă concomitent într-un spațiu al
dragostei, de evadare al ființei romantice, unul al sucombării și un spațiu originar
în care ființa își regăsește natura primordială și pătrunde în miezul lumii, un
spațiu cu valoare de neam și de ființă națională.

10
 BIBLIOGRAFIE
1. Antonescu Romulus, „Dicționar de Simboluri și Credințe Tradiționale
Românești”, Editura „Tipo Moldova”, 2012
2. Creangă Ion, „Povestea lui Harap-Alb”, Editura „Cartier”, 1997
3. Dabija Nicolae, „Tema pentru acasă”, Editura „Bestseller”, 2011
4. Eminescu Mihai, volumul „Poezii”, Editura „Adevărul”, 2009
5. Ispirescu Petru, „Basmele românilor”, Editura „Cartier”, 2011
6. Rebreanu Liviu, „Pădurea spânzuraților”, Editura „Cartea Românească”,
1922
7. https://ro.wikipedia.org/wiki/padure
8. http://dictionardemotive.blogspot.com/2015/03/codru-padure

11
Anexa nr. 1

Făt-Frumos și calul năzdrăvan în

pădure, basmul „Tinerețe fără
bătrânețe și viață fără de moarte” de
Petre Ispirescu

Întâlnirea din pădure a lui Harap-Alb

și a Spânului, basmul „Harap-Alb” de
Ion Creangă

Lagărul „Zareanka” din romanul

„Tema pentru acasă” de Nicolae
Dabija

Tinerii îndrăgostiți în pădure din

poezia „Floare albastră” de Mihai
Eminescu

Pădurea cu trupuri neînsuflețite din

romanul circular „Pădurea
spânzuraților”

12