Sunteți pe pagina 1din 3

Lecția nr.

1: Cuvântul sfătuitorul suprem


Biblia
Biblia este o carte minunată. Este Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu și eficient: ”Căci
Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri:
pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi
gândurile inimii.” (Evrei 4:12)
În ea este putere și forță: ”Căci El zice şi se face; porunceşte, şi ce porunceşte ia fiinţă.” (Psalmii
33:9)
În cuvintele lui Dumnezeu se află o putere creatoare, și același putere se regăsește în Biblie,
care poate să transforme inimile și poate să schimbe viețile.
Cuvântul lui Dumnezeu este acela care ne descoperă vestea bună a mântuirii: ”Cercetați
Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre
Mine.” (Ioan 5:39) ”Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu
adevărat, şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu.” (Ioan 17:3) Cuvântul lui Dumnezeu este
mijlocul dezvoltării noastre spirituale, pâinea spirituală pe care trebuie sa ”consumăm” zilnic:
”Drept răspuns, Isus i-a zis: „Este scris: „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care
iese din gura lui Dumnezeu.” (Matei 4:4)
În același timp, Biblia ne răspunde nu doar la nevoile noastre spirituale, ci găsim în ea multe
sfaturi și îndrumări referitoare la problemele noastre zilnice.

Dumnezeu este Creatorul


Biblia începe cu istoria creațiunii, și deja aici, în primele capitole ne prezintă originea
elementelor de bază ale vieții noastre cu destinația lor desăvârșită. Putem observa aici relația
cu Dumnezeu într-o formă desăvârșită, neîntinată (”Atunci au auzit glasul Domnului Dumnezeu
care umbla prin grădină în răcoarea zilei...” Geneza 3:8), relația interumană și modelul original
familial (”Domnul Dumnezeu a zis: Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor
potrivit pentru el.” Geneza 2:18), bucuria muncii (”Domnul Dumnezeu a făcut din pământ toate
fiarele câmpului şi toate păsările cerului; şi le-a adus la om, ca să vadă cum are să le
numească…” Geneza 2:19). În relatarea după apariția păcatului, putem citi îndată despre
modalitatea în care putem să gestionăm această situație, și ni se prezintă posibilitatea
mântuirii: ”Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va
zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul.” (Geneza 3:15)
Dumnezeu l-a creat pe om cu propria Sa mână, deci îl cunoaște bine din exterior și din interior.
A stabilit o relație personală cu el, și i-a dat îndatoriri. El este acela care știa că nu este bine ca
omul să fie singur. Dumnezeu este acela care și după cădere i-a dat o nouă șansă omenirii. Bine
facem, dacă luam aminte la Cuvântul Lui!

Sfaturi biblice pentru toate zilele


Biblia conține diferite principii și reguli, care ne arată cum să trăim fericiți. Putem găsi îndrumări
în povestirile biblice, de unde putem învăța din exemplele bune sau rele ale personajelor; ne
putem ghida prin legile și orânduirile ei; dar putem să citim și sfaturi concrete și exemplificate în
cartea Proverbelor sau în unele epistole noutestamentale.
Povestiri
Povestirile biblice ascund nenumărate învățături pentru cei care sunt dispuși să învețe din
greșelile sau eventual din deciziile corecte ale altora. Să trecem în revistă câteva exemple de
învățături care se regăsesc în povestiri, fără a fi exhaustivi.
Povestirea despre Noe ne învață cum să rămânem tari în credință în ciuda presiunii grupului
(Matei 24:37-39; Evrei 11:7). Povestirile lui Avram și a lui David sunt exemple îngrozitoare
pentru toți cei care intenționează să aibă o relație extraconjugală (Geneza 16; 21; 2Samuel 11;
12; 13; 15). Povestirea lui Isac și a lui Rebeca ne prezintă căsătoria fericită binecuvântată de
Dumnezeu (Geneza 24). Cazul lui Iacov și Esau ne luminează în privința efectelor neînțelegerii și
a gestionării incorecte a priorităților în cadrul familiei (Geneza 25; 27). Povestirea lui Iosif și a
fraților să ne relatează istoria realizării personale și a geloziei dintre frați (Geneza 37). Iar,
povestirea lui Moise ne prezintă atât alegerea carierei în tinerețe, cât și chemarea în timpul
vârstei înaintate, și de asemenea ne enumeră calitățile principale al unui conducător
extraordinar (Exodul 2; 3).

Legi, orânduiri
Legea lui Dumnezeu – cele zece porunci – ne dă o îndrumare simplă dar cuprinzătoare pentru o
viață fericită (Exodul 20). Păzirea ei nu are doar o conotație spirituală, ci Dumnezeu a dat-o ca
prin ea să experimentăm în viața noastră pacea, bucuria și binecuvântarea. Primele patru
porunci ne descrie cum exprimăm iubirea noastră față de Dumnezeu; iar ultimele șase porunci
ne prezintă modalitatea în care putem arăta iubirea noastră față de semenii noștri (Matei
22:37-40).
În afară de cele zece porunci, Biblia ne prezintă și acele legi ale sănătății, de igienă și de
organizare, care constituie fundamentul unei conduceri pământești, bazată pe principiile
cerești. Aceste prescripții pot să ne ajute în trăirea unei vieți mai sănătoase, mai calitative și mai
fericite.

Învățături
Biblia conține de asemenea multe învățături concrete și clare.
Cartea Proverbe este foarte bogată în asemenea îndrumări, unde găsim o sumedenie de sfaturi
folositoare despre gestionarea corectă a banilor /ex. ”Bogatul stăpânește peste cei săraci, şi cel
ce ia cu împrumut este robul celui ce-i dă cu împrumut.” (Proverbe 22:7)/, despre pericolele
dependenței /ex. ”M-a lovit… dar nu mă doare!… M-a bătut… dar nu simt nimic! Când mă voi
trezi? Mai vreau vin!” (Proverbe 23:35)/, despre relațiile umane /ex. ”Un răspuns blând
potolește mânia, dar o vorbă aspră ațâță mânia.” (Proverbe 15:1)/, și despre alte subiecte
importante.
Însuși Isus a dat multe sfaturi practice pentru noi în decursul vieții lui pământești, /ex. ”Aşa că,
dacă îţi aduci darul la altar, şi acolo îţi aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ţi
darul acolo înaintea altarului şi du-te întâi de împacă-te cu fratele tău; apoi vino de adu-ţi
darul.” (Matei 5:23-24)/, ca de altfel și epistolele apostolice ne sunt de mare ajutor în chestiuni
practice /ex. ”Şi voi, părinţilor, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i în mustrarea şi
învăţătura Domnului.” (Efeseni 6:4)/.
Îndrumător
Biblia este o comoară senzațională, un îndrumător sigur și precis pentru viață. Dumnezeu – care
ne-a creat – a lăsat și un ”manual de utilizare” pentru noi. În afară de El, nimeni nu știe mai bine
de ce avem noi nevoie, deci să ascultăm de Cuvântul Său. Dacă cineva ar avea îndoieli în
puterea sfaturilor regăsite în Cuvânt, ajunge ca doar odată să o pună la încercare, și se va
convinge de puterea Sfintei Scripturi. Putem învăța o sumedenie de lucruri din Cuvântul lui
Dumnezeu, deoarece Biblia ne prezintă calea prin care putem ajunge la viața veșnică, și pe
lângă aceasta de arată cum putem trăi o viață fericită, pașnică și echilibrată în viața de zi cu zi.

Despre curs
În acest curs nu putem să cuprindem toate domeniile vieți umane, dar încercăm să abordăm cât
mai multe aspecte. Începând de la vârsta copilăriei, trecând prin tinerețe și prin vârsta mijlocie
ajungând până la bătrânețe vom trata problemele principale ale vieții corelate cu legile,
învățăturile și povestirile biblice.

Întrebări:
1. De ce merită să citim Biblia?
2. Despre care elemente principale ale vieții putem citi în formele lor desăvârșite și originale în
urma creațiunii?
3. Să scrieți câteva exemple referitoare la învățăturile cotidiene care se regăsesc în povestirile
biblice (poți da și exemple care nu apar în curs)!
4. Să scrieți câteva exemple referitoare la învățăturile cotidiene care se regăsesc în legi și în
orânduiri (poți da și exemple care nu apar în curs)!
5. Să scrieți câteva exemple referitoare la învățăturile cotidiene care se regăsesc în directive
concrete (poți da și exemple care nu apar în curs)!
6. De ce putem să spunem despre Biblie, că este un îndrumător folositor pentru viață?

S-ar putea să vă placă și