Sunteți pe pagina 1din 4

JOCURI DIDACTICE

,, Învăţăm jucându-ne la limba română’’

Jocul didactic este un procedeu activ, mult practicat în ciclul primar.


Jocul, activitate cognitivă specifică copilăriei, îl pune pe şcolarul mic în situaţia
unei intense activităţi intelectuale şi asigură o asimilare reală a noţiunilor,
regulilor, o însuşire activă şi conştientă a cunoştinţelor.
Folosit cu măiestrie, jocul crează un cadru organizatoric, care favorizează
dezvoltarea interesului elevilor, a spiritului de investigare şi formarea
deprinderilor de folosire spontană a cunoştinţelor dobândite.
A învăţa copiii să citească şi să scrie este un proces complex şi de lungă
durată. A citi înseamnă a descifra mesaje, transpunând structuri grafice în
structuri sonore şi mintale, purtătoare de sensuri. Scrierea înseamnă încifrarea
unui mesaj, adică reprezentarea gândurilor, ideilor prin semne grafice. Însuşirea
citit-scrisului până la nivel de deprinderi se realizează prin exersarea riguroasă
şi sistematică a componentelor ce stau la baza constituirii lor.
În activitatea de fiecare zi a copilului jocul ocupă locul preferat. Aşa cum
adultul se simte împlinit prin munca sa, copilul se simte mare prin succesele
sale ludice.
A ne întreba de ce pentru copil, aproape orice activitate este joc, înseamnă
a ne întreba de ce este copil.
Cunoscând locul pe care îl ocupă jocul în viaţa copilului, este uşor de
înţeles eficienţa folosirii lui în procesul instuctiv educativ.
În şcoală, motivaţia intrinsecă pentru învăţătură nu apare la comandă, iar
angajarea obţinută prin constrângere poate avea efecte secundare îngrijorătoare.
Elementele de joc, încorporate în lecţie, garantează captarea atenţiei
elevilor pe tot parcursul activităţii didactice şi înlătură plictiseala, considerată
„păcatul de moarte al predării” (Herbart).
Jocul este şi un mijloc eficient de educaţie: disciplinează fără constângere
pe jucător atât sub aspectul desfăşurării acţiunilor obiective, cât şi sub raportul
comportamentului social.
Iată câteva jocuri didactice folosite pentru îmbogăţirea expresivităţii
vorbirii, activizarea vocabularului şi stimularea creativităţii elevilor.
Pentru verificarea însuşirii grupurilor de litere am organizat jocul:

„Unde se potriveşte?”
Am prezentat elevilor câteva desene şi le-am cerut să denumească ce văd şi
să spună DA în căsuţa care arată grupul de litere conţinut de cuvânt.
Material:fişe pe care sunt scrise grupurile de sunete ca: ea, ia, ie, oa, ua, uă.
Sarcina: să formeze cuvinte, pe urmă enunţuri care să se refere la o
călătorie cu trenul.
Desfăşurarea jocului: copiii primesc fişele, compun cuvinte, pe urmă
enunţuri.
Jocul este sub formă de întrecere.
După mai multe exerciţii am putut organiza cu copiii jocuri didactice cu
cuvinte omonime.

„Găseşte mai multe înţelesuri”


Este un joc care are ca scop precizarea înţelesului cuvintelor cu aceeaşi
formă, dar înţeles diferit. Am folosit ca material didactic cuvinte ca: toc, cot,
pui, pod, cap.
Sarcina didactică: rostirea cuvântului după anumite înţelesuri sugerate.
Desfăşurarea jocului: se scoate un elev din clasă. Învăţătorul împreună cu
elevii aleg un cuvânt, de exemplu cuvântul toc. După alegerea cuvântului,
copilul de afară este adus în clasă şi în mod organizat i se spun două sau mai
multe înţelesuri ale aceluiaşi cuvânt. Elevul trebuie să ghicească despre ce
cuvânt este vorba.
De exemplu: cu el se scrie, se află la fiecare uşă etc, până când elevul
ghiceşte. Dacă nu ghiceşte, i se dau lămuriri suplimentare.
Se procedează la fel şi cu alte cuvinte omonime.
Sinonimele contribuie la precizarea vocabularului şi măreşte simţitor
potenţialul expresiv al limbii. Copiii sunt conduşi să înţeleagă şi să observe că
unele cuvinte pot fi înlocuite în vorbire cu altele, cu acelaşi înţeles.

De exempu: copilaş – bebeluş – prunc – pui de om


sau
bătălie – luptă – război.

„Găseşte-i un alt nume”


Acest joc l-am folosit pentru a îmbogăţi vocabularul copiilor cu cuvinte
sinonime.
Sarcina didactică: aflarea unor cuvinte sinonime cu celelalte.
Material: cuvinte iniţiale.
Desfăşurarea jocului: pe tablă am scris cuvintele în coloană: zăpadă, timp,
troian, elev a ţipa. Elevii au sarcina de a găsi cât mai multe cuvinte cu acelaşi
înţeles. Jocul l-am desfăşurat pe rânduri de bănci. A ieşit câştigător rândul care a
găsit cele mai multe sinonime pentru cuvântul dat.
Formarea noţiunii de limbă este un proces complex care implică atât
dezvoltarea vocabularului, cât şi dezvoltarea proceselor intelectuale ale elevilor.
Pentru a vedea modul în care s-a realizat îmbogăţirea vocabularului
elevilor cu sinonime şi omonime am realizat „Jocul sinonimelor” şi „Jocul
omonimelor”.

,,Jocul sinonimelor”

Am cerut elevilor să găsească alte cuvinte cu înţeles asemănător din


următoarele propoziţii:
Mama îşi priveşte duios fiul (emoţionată, dulce, blând, trist, gingaşă).
Oamenii se bucură de rodnicia pământului pe care l-au trudit. (bogăţia,
fertilitatea).

,,Jocul omonimelor”
Elevii au avut de căutat noi înţelesuri pentru cuvintele date de noi.
Una dintre aceste cuvinte a fost: vie.
Maică-ta de-i vie.
Bine-ar fi să vie.
Pân’ la noi la vie.
Elevii au căutat noi înţelesuri ale cuvântului vie, după care au alcătuit
propoziţii deosebit de frumoase.
vie- trăieşte, este în viaţă
- să vină
- plantaţia de viţă de vie
În jocul „Familia de cuvinte” elevii au găsit toate cuvintele înrudite cu
cele date de noi:
grădina - grădinar
- grădiniţă
- grădinărit
- a grădinări
- îngrădit
S-au alcătuit şi enunţuri de tipul:
„Tatăl meu este un grădinar foarte priceput.”
sau
„Bunica toată ziua a grădinărit.”
Pentru verificarea grupurilor de sunete: ea, ie, ia, oa, am organizat un
concurs „Cine ştie câştigă”. Fiecare grup de sunete a fost reprezentat prin două
coloane de cuvinte, una din ele fiind greşită. Unii au avut sarcina de a găsi
cuvintele scrise corect, apoi cu acestea au alcătuit enunţuri.

iel el eram ieram poet poiet


ieşire eşire ieste este poiezie poezie
ieste este iera era poiem poem
iepure epure era iera versuri viersuri
iele ele ieraţi eraţi eu Ieu

„Mama are o blană de iepure.”


sau
„Eu eram pe pod, când ele au ajuns.”
sau
„Versurile scrise de fratele meu sunt frumoase.”
În atenţia mea a stat ortoepia şi ortografia care cuprind vocale duble sau
consoane duble. Pentru acesta am prezentat elevilor cât mai multe cuvinte şi le-
am cerut să creeze şi un text care să cuprindă cel puţin trei cuvinte cu consoane
alăturate, identice.
Iată câteva exemple de cuvinte: alee, idee, muzee, tranşee, cuviincios,
fiinţă, zoologie, alcool, accelerat, accident, occident, succes, fiică, înnora,
înnoda, înnopta, înnoit.

S-ar putea să vă placă și