Recenzie Pedagogie

Carte: Etapele educatiei, Maurice Debesse

Recenzor: , ASE, CIG, an 2, seria F, grupa 649

“Etapele educatiei” a aparut la Paris, in 1952. Autorul, Maurice Debesse, a

conceput aceasta carte bazandu-de pe faptul ca educatia trebuie facuta
tinandu-se cont de varsta celui educat.
Cartea este structurata in sase capitole, intitulate succesiv astfel:
“Educatia genetica”, “Varsta cresei”, “Varsta micului faun”, “Varsta
scolara”, “Varsta nelinistilor pubertare”, “Varsta entuziasmului juvenil”.
Ultimile 5 capitole au fost denuite astfel dupa cele cinci etape ale educatiei
delimitate de autor.
In primul capitol Debesse defineste conceptul de educatie genetica.
Dupa modelul lui Bourjade, el incearca o alta structurare a primilor 20 de ani
ai elevului, impartind aceasta perioada in 5 varste succesive: Varsta cresei,
Varsta “micului faun”, Varsta scolara, Varsta nelinistilor pubertare, Varsta
entuziasmului juvenil. Deoarece in cursul primilor trei ani mediul familial
are rolul capital in educatie, Debesse numeste aceasta etapa “varsta cresei”.
Aceasta etapa dureaza pana in momentul in care copilul incepe sa
stapaneasca primele mecanisme ale limbajului. Activitatea senzorio-motorie
se manifesta prin explorarea corpului, a spatiului imediat, apoi a spatiului
locomotor arunci cand stie sa mearga.
De la 3 la 7 ani, copilul amesteca realul cu creatiile fanteziei sale. In
aceasta etapa, numita de autor varsta “micului faun”, dominanta functionala
este jocul, expresie a gandirii sale sincretice. Din punct de vedere moral, este
etapa “bunelor deprinderi” pe care mediul se straduieste sa i le dea pentru
a- i disciplina impulsurile sale anarhice.
Ce-a de-a treia etapa – 6-13 ani – este perioada scolara prin excelenta.
Memoria tinde sa joace rolul de dominanta. Cumostintele scolarului se
organizeaza intr-un anumit numar de notiuni fundamentale si aceasta trecere
de la gandirea de copil la stadiul notional o apropie in mod sensibil de
ganderea logica.
Pubertatea facea ca eu-l sa treaca pe primul plan al preocuparilor
educative. Munca de explorare continua ca si in cea de-a doua etapa, dar
acum este vorba mai ales de descoperirea propriului eu. Deversitatea
carecterelor se accentueaza. Sentimentul devine dominanta functionala sub
un dublu impuls: emotivitatea si imaginatia. Regulilor morale exterioare si
celor sociale li se substituie modelele de viata, personaje pe care
adolesccentul le imita si din care se inspira personalitatea sa instabila.
Educatia in aceasta perioada intampina dificultati dintre cele mai mari.
Pentru cea de-a 5-a si ultima etapa este imposibil sa nu se faca o
deosebire intre educatia baietilor si cea a fetelor. Este etapa exaltarii juvenile
pe care educatia culturala trebuie s-o lumineze, s-o umanizeze.
Autorul constata un conflict intre adeptii educatiei prin joc si cei ai
educatiei prin constrangere. Dupa parerea sa, alegerea trebuie facuta in
functie de etapa. Pentru educarea unui prsti este neaparat necesar sa se
foloseasca drept punct de sprijin activitatea de joc si creativa, atragatoare si
totodata singura posibila in acel moment. Dar atunci cand copilul creste,
munca ce implica un efort mai putin placut devine posibila si dorita. Ceea ce
trebuie evitat este atat dragostea pentru propria persoana, cat si efortul de
dragul efortului. In lucru este cert: de la un capat la altul, educatia trebuie
strabatuta de voie buna, si trebuie sa pastreza ceva din atmosfera jocului fara
sa se identifice cu el. Debesse mai identifica alte doua conflicte: intre
educatia sociala si cea individuala, pe de o parte, si intre instructie si
educatie pe de alta parte.
Pe parcursul acestor cinci etape, rolul educatorului variaza dupa etapa
considerata. La varsta cresei, educatoarea il tine in brate pe copilul care nu
poate inca sa mearga singur. La varsta scolara, atunci cand insusirea
cunostintelor se afla pe primul loc, in bun educator ghideaza mana elevului
sau la inceputurile uceniciei sale in domeniul scrisului si al cititului.
Raporturile dintre pedagog si elev se schimba in momentul pubertatii. In
cursul ultimei etape, apropierea maturitatii, trebuie sa stim sa dam cale libera
adolescentului.
Urmatoarele cinci capitole dezvolta pe larg etapele delimitate de
autor.
Capitolul II, “Varsta cresei”, descrie perioada de la nastere pana la 3
ani. Autorul noteaza ca la aceata varsta, a-l educa pe bebelus inseamna a-i
alimenta cum trebuie corpul si activitatile tot mai numeroase. In cursul
acestei perioade datele biologice si psihologice conditioneaza indeaproape
activitatea educatorului. Varsta cresei cuprinde doua faza de crestere. Prima
dureaza vreo douasprezace luni, faza infansu-lui adica a copilului care nu
vorbeste inca. In cea de-a doua, care se intinde intre 2 si 3 ani, se relizeaza
trei cuceriri decisive: intarcarea, mersul si vorbirea. Ocupatiile fundamentale
ale sugarului sunt simple: el doarme, mananca, si agita. Somnul ocupa in
prima luna 88% din timp, iar la sfarsitul primului an 55%. Mesele sau mai
degraba suptul acapareaza jumatate din orele in care ramane treaz. Restul
timpului este marcat de activitati musculare din ce in ce mai intense
raspunzand unor stimuli ca zgomotul sau lumina. Inca din primele luni apare
insa un aspect important: miscarile spontane de explorare care nu sunt legate
de excitari precise si care treptat se vor transforma in gesturi pentru a apuca,
a pipai, a suge.
Cand a implinit un an, copilul normal a parcurs prima faza a varstei
cresei. Cei doi ani care urmeaza sunt mai inportanti. Intarcatul, mersul si mai
ales insusirea limbajului transforma comportamentul copilului. Intarcarea
alimentara marcheaza completa separare a copilului de organismul matern.
De acum inainte el va duce o viata autonoma. Intarcarea sugarului nu este de
fapt decat prima etapa a unui fenomen capital, intarcatul psihologic care se
va regasi pe parcursul intregii cresteri. Mersul il apropie pe copil de noi si-i
accelereaza intreaga sa evolutie mintala, deoarece aceasta activitate cere din
partea sa o participare foarte activa. Limbajul constituie o achizitie foarte
importanta. Copilul invata sa vorbeasca din al doi-lea an de viata, prin
imitarea adultului.
In fiecare etapa a cresterii, prima misiune a educatiei este de a oferi
elevului un mediu favorabil. Insa acest lucru nu este in nici o alta etapa mai
imporatnt decat la inceputul vietii copilului. Satisfacerea celor doua nevoi
fundamentale – hrana si somnul – constituie totodata ocazia primelor reglaje
educative. Suptul, patul, baia, plimbarea la ore regulate, sunt obisnuinte care
se inscriu foarte repede in ritmurile unui organism infantil sanatos. Ele
faciliteaza in mod deobit sarcina parintilor si in acelasi timp cresterea
copilului. Gesturile, vocea, atitudinile capata intr-adevar valoarea unui
semnal capabil sa declanseze reactii adecvate.
Se poate spune ca educatia copilului este reusita atunci cand are stilul
de viata propriu varstei sale, un copil capabil sa se faca inteles prin limbajul
sau scurt.
Datele psihologice fundamentale care conditioneaza educatia unui
copil intre 3 si 7 ani – varsta “micului faun” – pot fi reduse la trei: copilul
traverseaza o faza de excitare a sentimentului personalitatii; el ajunge sa-si
formeze in acelasi timp o prima reprezentare a lumii carecterizata prin
sincretism; in sfarsit, gaseste un mod de exprimare natural intr-o activitate
complexa si bine structurata, jocul.
In jurul varstei de 3 ani, apare o conturare a personalitatii, un inceput
de constientizare de sine. Acum copilul incepe sa foloseasca pronumele
personale de tipul “EU”, “MIE”. Aparitia sentimentului de personalitate
corespunde unei vieti afective intense. Atasamentul fata de mama sau fata de
un alt membru al familiei poate fi insotit de tensiuni, de rivalitati.
Nerezolvate, complexele micii copilarii raman in inconstientul infantil.
Reprezentarea asupra lumii care se contureaza in aceasta etapa are cu
ce sa uimeasca pe educatorul ce nu e prevenit. Trei ani reprezinta varsta
intrebatilor. Cu ajutorul raspunsurilor care i se dau sau care si le da singur,
copilul isi construieste un univers pe masura sa. Finalizand orice, el crede ca
fiintele si obiectele au fost creeate pentru folosinta sa si in interesul sau.
Jocul constituie la aceasta varsta modul de activitate natural.
Activitatea bazata pe joc debuteaza cu mult inaintea varstei de 3 ani, dar
ajunge la o adevarata inflorire in anii care urmeaza. La jocurile functionale
ale bebelusului se adauga jocurile inventate ale pustiului. Ele corespund
nevoilor de creatie si de exprimare personale, de o mare profunzime in acest
moment. In jurul varstei de 5 ani gama jocurilor este foarte extinsa, mai ales
la fete: jocuri motorii, jocuri intelectuale, jocuri de grup, ce variaza uneori
dupa sex, dar mai ales de la un mediu la altul di de la un individ la altul.
Pornind de aici, se poate deduce care ar trebui sa fie punctele de sprijin ale
unui pedagog. Varsta intrebarilor traduce o curiozitate plurivalenta
determinata de mirarea pe care i-o provoaca tot ce nu cunoaste sau nu
intelege si de dorinta fara margini de a sti tot mai mult. Curiozitatea lui nu
are nimic gratuit, ea implica o participare activa. Este una din cele mai solide
parghii ale educatiti sale.
Metoda de educatie a “micului faun” este in principal jocul.
Atitudinea careacteristica muncii apare in jurul varstei de 6 ani. Este normal,
prin urmare, sa i de acorde un loc pentru a facilita tranzitia de la jocul
copilului la munca vesela a scolarului.
In aparenta toata aceasta activitate de educatie este foarte modesta. In
multe domenii viata copiilor ramane inca putin diferentiata de domeniul
impulsurilor si instinctelor. Etapa respectiva marcheaza totusi un progres
enorm fata de varsta precedenta: o personalitate umana se contureaza si
reusiste sa se exprime.
In cursul celei de-a treia copilarii, adica varsta intre 6 si 13 sau 14 ani,
in functie de sex, orice elev este practic scolar. Pe acest fundament trebuie sa
se bazeze educatia sa. In ansamblul evolutiei mintale aceasta etapa apare ca
perioada de stabilitate relativa si de adaptare usor de realizat. Poate fi
caracterizata ca varsta ratiunii, varsta cunoasterii, varsta sociala, varsta
activa. Dupa gandirea sincretica urmeaza gandirea relatiilor care furnizeaza
copilului o interpretarea lumii exterioare mult mai apropiata de interpretarea
noastra. Concomitent au loc si alte schimbari. Aptitudinea de munca se
dezvolta, ceea ce presupune ducerea la bun sfarsit a unei sarcini incepute si
obtinerea de rezutate. Tulburarile de afectivitate atat de obisnuite pentru
varsta precedenta devin mai rare. Tot in aceasta perioada, posibilitatile
memoriei sporesc rapid, mai ales incepand cu varsta de 9 ani. Progresele in
domeniul insusirii cunostintelor sunt rapide. O buna educatie scolara este
prin urmare aceea care il face pe scolar sa participe la insusirea cunostintelor
prin activitati si studii personale, care ii favorizeaza initiativele si modurile
de exprimare. Scolarizarea constituie procesul foarte complex prin care
copilul devine scolar, ajungand intr-un mediu de viata profund diferit de
mediul familial si la care el se adapteaza treptat.
Cel de-al cincilea capitol “Varsta nelinistilor pubertare” prezinta
adolescenta, perioada inclusa intre 12 si 18 sau 20 de ani, in functie de sex si
de indivizi. Ea este o perioada foarte diferita de etapele precedente.
Pe plan biologic ea corespunde trezirii functiei de reproducere care se
manifesta prin fenomenul pubertatii. Din punct de vedere psihologic, ea
prezinta caractere mai complexe dar la fel de nete: influenta crescanda a
afectivitatii asupra conduitei; largirea rapida a orizontului gandirii datorita
unor interese multiple; interiorizarea mai mult sau mai putin marcata a vietii
mintale risipita pana atunci in acte; individualizarea accelerata a
comportamentului prin accentuarea deosibirilor datorate sexului, mediului si
individului, astfel incat se observa de-a lungul adolescentei mai curand
formae variate ale dezvoltarii decat o succesiune de stadii ca in copilarie.
Din punct de vedere sociologic ea pregateste insertia individului in mediul
adult datorita unui ansamblu de cunostinte din domeniul social si cultural. In
cursul primilor ani ai adolescentei, educaia elevului devine preocuparea
principala, iar in anii urmatori pe primul plan trece educatia culturala. Cu
toate ca aceasta perioada (12-20 ani) este unitara, autorul delimiteaza doua
varste bine definite: stadiul nelinistilor pubertare de la 12 la 16 ani si cel al
entuziasmului juvenil de la 16 la 20 de ani.
Pubertatea reprezinta o perioada a nelinistilor, atat pentru elev, cat si
pentru educator. Nelinistile lor sunt insa foarte diferite. La adolescent
nelinistea apare ca un rasunet al transformarilor organice asupra vietii sale
mintale. La pedagog, sentimentul respectiv este determinat de pericolele pe
care le vede el, in mod justificat sau nu, in jurul elevului sau si de noile
dificultati pe care le intampina el in misiunea pe care o are.
Se stie ca maturatia corpului este marcata de doua serii de fenomene
care se produc sub actiunea glandelor endocrine: un ultim puseu de crestere
in inaltime si apoi in greutate, mai precoce la fete decat la baieti; aparitia
caracterelor sexuale secundare, semne ale unui fenomen central.
Aceste transformari profunde insotite adesea si de dificultati
trecatoare ale cresterii actioneaza asupra psihicului in ansamblu, iar
turbulenta pe care o determina capata mai multe aspecte carecteristice.
Emotivitatea se accentuaeaza si in acelasi timp se erotizeaza
exacerbandu-se uneori in hiperemotivitate. Se trezeste atentia fata de corp.
Spre sfarsitul acesui stadiu, camaraderia cedeaza locul unui sentiment mai
exigent si mai selectiv, prietenia care seveste adesea drept preludiu al
dragostei.
Efervescenca intelectuala se traduce atat prin modificarea si
instabilitatea intereselor si opiniilor, cat si prin gustul pronuntat pentru
discutii. O bogaie a imaginatiei inca insuficient controlata, strans legata de
viata emtiva, taransforma impulsurile afectivitatii in semtimente care devin
dominanta intregii vieti mintale.
Tulburarile de caracter sunt mult mai sensibile. Opozitia fata de
anturaj, in special fata de mediul familial si de cel scolar, merge de la
nesupunere la fuga. Ea este dovada unei tendinte de afirmare a personalitatii.
Timiditatea frecventa mai ales la baieti, traduce dificultatea de a stabili un
contact cu cei din jur, dar ea ascunde totodata si o constientizare a propriei
valori. Tinerii adolescenti isi asuma cu placere roluri, admira cu inflacarere
persoanele luate ca modele. Ei sunt in cautarea propriei identitati.
Personalitatea lor, alcatuita din imprumuturi care se adauga la elementele
permanente ale modului lor natural de a fi, continua sa fie necoordonata,
prost echilibrata si instabila.
Pornind de la aceste careacteristici generale, sarcinile educatiei in
etapa pubertatii sunt tot atat de usor de definit pe cat de greu de realizat. Este
vorba mai intai de a-i ajuta pe adolescenti sa traverseze acesti ani agitati, sa
evite niste cautari sterile sau niste experiente periculoase. Insa odata cu
pubertatea acest contact afectiv devine mai dificil. Ei nu mai doresc, ca
scolarii, un profesor a carui stiinta sa-i uimeasca. Acum doresc o persoana
intelegatoare, capabila sa-i critice cand este nevoie, dar care sa-i si sprijine
in momente dificile. Niciodata educatia nu seamana asa de mult cu prietenia
ca in acesta perioada. La acesta varsta, prezenta unui diriginte este fara
indoiala absolut necesara. El poate sa actioneze mai eficace asupra formarii
tinerelor personalitati.
O alta dificultate apare datorita faptului ca in aceasta perioada se
precizeaza diversitatea caracterelor. Educatia trebuie adaptata din ce in ce
mai mult la varietatea naturilor individuale: nu pot fi tratati in acelasi fel un
impulsiv si un visator, un pasionat si un flegmatic. De aici utilitatea
cunostintelor de caracterologie.
Educatia intelectuala la varsta pubertara are un scop dublu: sa
favorizeze progresele gandirii conceptuale si sa demareze o orientare a
pregatirii conform aptitudinilor elevilor.
Ultima etapa a educatiei analizata de Debesse este “varsta
entuziasmului juvenil”. Autorul evidentiaza faptul ca intre adolescenta
juvenila si adolescenta pubertara nu exista nici o ruptura. Caracteristica
acestei varste o costituie o agitatie de acum orientata, dar mai ales negativa a
comporatamentului. Noua etapa este cea a afirmarii pozitive de sine.
Educatia are sarcina de a regla acest elan fara a-l sfarama, dand drept scop
exaltarii juvenile cucerirea celor mai inalte calitati umane.
Emotiile puternice dar confuze inca ale pubertatii cedeaza locul unor
sentimente pasionate al caror obiect este mai precis, pe care imaginatia
continua sa-l impodobeasca din belsug cu calitati. Eul este in cautarea unui
nou echilibru datorita contactelor sociale mai variate si mai usor de stabilit
dacat in perioada pubertatii. Intarcarea psihologica ia sfarsit, si noi raporturi
se stabilesc cu familia. Adolescentii mai mari sunt capabili sa se pasioneze
pentru valorile culturale, fie ca sunt politice, estetice, morale sau religioase.
Toata aceasta efervescenta culmineaza intr-un plan de viata pe care
adolescentul si-l face mai mult sau mai putin clar. El ese nerabdator sa
actioneze, sa realizeze lucruri mari. Incepand cu varsta de 20 de ani
exaltarea nu mai este generala. Un calm relativ se instaleaza odata cu
trecerea la prima maturitate. Dorinta de a se integra in mediu tempereaza
gustul pentru aventura. Deseori activitatea profesionala si apoi crearea unui
camin contribuie la stabilirea conduitei. Cresterea ia sfarsit. In acest moment
educatia trebuie sa fie daca nu terminata cel putin reusita.
Rolul normal al educatorului se termina in jurul varstei de 20 de ani in
masura in care el echivala cu o tutela. Chiar daca isi continua studiile, elevul
trebuie obinuit sa munceasca, sa gandeasca si sa hotareaca singur.
Aceasta lucrare se termina cu concluzii ale autorului. El privese
educatia ca fiind o activitate creatoare. “A educa inseamna a creste”, adauga
Debesse. “Nu este vorba despre inventarea unei fiinte alcatuite din piese
separate. Eu cred numai ca bazandu-se pe patrimoniul sau ereditar si pe
multiplele achizitii pe care mediul i le impune, elevul este capabil, daca
elanul sau gaseste sprijinul necesar, sa adauge ceva nou la tipul uman
obisnuit. Educatia nu-l creeaza pe om, ea il ajuta sa se creeze.”