Sunteți pe pagina 1din 10

PROCEDURA FALIMENTULUI BANCILOR

1.REGLEMNTAREA LEGALA SI DOMENIUL DE APLICARE

Desfăşurarea normală a activităţii comerciale impune ca toţi


comercianţii care şi-au asumat obligaţii în baza unor contracte legal
încheiate, să-şi execute aceste obligaţii în strictă conformitate cu contractele
încheiate.
Neexecutarea obligaţiilor băneşti la scadenţă produce consecinţe
negative nu numai asupra creditorului, ci şi faţă de alţi comercianţi cu care
creditorul se aflâ în raporturi juridice.
Tinând cont că obiectul de activitate al băncilor este comerţul cu bani,
neexecutarea obligaţiilor băneşti de către aceştia produce perturbări cu mai
mult mai grave circuitului civil, fiind afectaţi în egală măsură nu numai
deponenţii care îşi păstrează disponibilităţile la o astfel de bancă, ci şi
creditorii acestora şi în plan mediat întregul sistem bancar.
Procedura falimentului băncilor este reglementată de Legea nr. 278
din 23 iunie 2004, publicată în M. Of. al României nr. 579 din 30 iunie
2004, completată de Ordonanţa de Urgenţă nr. 37 din 14 aprilie 2010.
Respectivul temei de drept se completează cu prevedrile Legii nr.
85/2006, ale Codului de procedură civilă, precum şi ale Legii nr. 105/1992
cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat.
In ceea ce priveşte domeniul de aplicare a legii, ne aflăm într-o
reglementare specială a falimentului băncilor, potrivit art. 1 din Legea
278/2004 procedura falimentului se aplică instituţiilor de credit, personae
juridice române, inclusiv sucursalelor acestora cu sediul în străinătate.
La art. 2 lit a a aliniatului 1 va avea următrorul cuprins: “administrator
interimar-persoană fizică sau juridică desemnată de B.N.R., iar\în cazul
cooperativelor de credit, şi comitetul de administrare specială desemnat de
casa centrală a cooperativelor de credit, să ia măsuri conservatorii, în scopul
prevenirii diminuării activului şi a creşterii pasivului instituţiei de credit, de
la momentul depunerii unei cereri de deschidere a procedurii falimentului şi
până la data numirii lichidatorului.”
In lege se defineşte termenul de insolvenţă astfel că o bancă este
considerată în stare de insolvenţă , dacă se află într-una din următoarele
situaţii:
a) incapacitate vădită de plată a datoriilor exigibile cu disponibilităţile
băneşti;
b) scăderea sub 2% a indicatorului de solvabilitate a instutuţiei de
credit;
c) retragerea autorizaţiei de funcţionare a instituţiei de credit, în
conformitate cu prevederile legale, ca urmare a imposibilităţii de redresare
financiară a unei instituţii de credit.
Termenul de insovabilitate astfel cum este definit în dreptul civil
presupune un pasiv mai mare decât activul, datoriile comerciantului
depăşind valoarea intregului sau patrimoniu. Cu alte cuvinte, chiar dacă am
lichida întregul patrimoniu al debitorului, transformându-l în lichidităţi nu
am fi în măsură să acoperim totalul datoriilor sale.
Termenul de insolvenţă presupune mai degrabă o stare temporară de
jenă financiară, banca nu are fonduri lichide pentru a acoperi integral
obligaţiile sale ajunse la scadenţă, independent de faprtul că patrimonial sau
poate acopri leje pasivul.
Termenul de insolvenţă este sinonim cu incapacitatea temporara de
platâ, incapacitatea datorată mai degrabă unor disfuncţionalităţi în activitatea
băncii, decât unei situaţii de crestere a pasivului peste valoarea activului,
ceea ce conduce de cele mai multe ori la încetarea plăţilor.
Legiuitorul a înţeles să sancţioneze nu numai starea de insolvabilitate
ci şi starea de insolvenţă, manifestată prin încetarea plăţilor mai mult de 30
de zile.
Trebuiesc făcute două precizări, respectiv:
a) In absenţa unor dispoziţii exprese ale legii, este evident că
procedura falimentului nu poate fi declanşată pentru orice fel de datorii ale
comerciantului, ci numai pentru datorii comerciale sau fiscale, in caz contrar
declansarea falimentului pentru orice fel de datorii ale comerciantului ar
contravene chiar scopului pentru care a fost instituita procedura;
b) Neonorarea integrala a creantelor certe, lichide si exigibile trebuie
sa fie consecinta incapacitatii de plata si nu orice refuz al debitorului
intemeiat pe o exceptie invocata cu buna credinta, pentru ca altfel am exceed
cadrul legal general al falimentului.
Trebuie facuta precizat ca procedura poate fi declansata si pentru
neplata unei singure datorii, fata de un singur debitor daca fireste aceasta
neplata depaseste 30 zile pentru simplul motiv ca legea nu conditioneaza
dreptul creditorilor de a se adresa Tribunalului in functie de una sau mai
multe creante.

2. Procedura de sesizare a Tribunalului.

Persoanele abilitate să declanşeze procedura falimentului sunt fie


banca debitoare, fie oricare din creditorii acesteia, fie B.N.R., iar procedura
va începe pe baza unei cereri introduce de oricare din aceste personae, la
Tribunalul în a cărei jurisdicţie se află sediul central al băncii debitoare.
Legea precizează că procedura falimentului unei bănci se porneşte
după constatarea de către B.N.R. că aplicarea măsurilor de supraveghere
specială, desfăşurate în scopul redresării băncii respective nu a condus la
evitării starii de insolvabilitate.
Procedura falimentului nu ar putea fi declanşată decât după aplicarea
unor măsuri de supraveghere specială care nu au dat rezultate, însă o astfel
de abordare ar contravene spiritului legii.
Potrivit art. 14 din lege B.N.R., în calitatea sa de autoritate de
supravghere bancară, va introduce cererea pentru deschiderea procedurii
falimentului împotriva instituţiei de credit aflate în una din situaţiile
prevăzute la art. 2 alin 1 lit h, ceea ce înseamnă că nu va putea introduce o
astfel de cerere împotriva unei bănci care nu a fost supusă unor astfel de
măsuri.
a) banca debitoare poate adresa Tribunalului o cerere pentru a fi
supusă procedurii falimentului în situaţia în care nu mai poate face faţă în
totalitate datoriilor sale exigibile.
Aprecierea stării de insolvenţă aparţine bancii debitoare, apreciere
care va trebui analizată în concret de Tribunal care se va pronunţa printr-o
hotărâre.
Cererea va trebui semnată de persoanele care au calitatea de a o
reprezenta, altfel cererea ar putea fi respinsa, fiind semnată de personae fără
calitate.
Precizăm faptul că cererea trebuie să fie însoţită în acest sens de
hotărârea Consiliului de Administraţie, dat fiind faptul că lipsa acesteia ar
duce la respingerea acţiunii.
Cererea băncii debitoare va trebui să fie însoţită de următoarele acte:
- bilanţul contabil şi copii de pe registrele contabile curente;
- o listă a tuturor bunurilor, pentru imobile, se vor trece datele din
registrele de publicitate imobiliară;
- o listă a numelor şi adreselor creditorilor, oricum ar fi creanţele
acestora-certe sau sub condiţie, lichide sau nelichide, scadente sau
nescadente, contestate sau necontestate-arătându-se suma, cauza şi
drepturile de preferinţă;
- contul de profit şi pierderi pe anul anterior depunerii cererii.
b) Orice creditor al băncii debitoare care are o creanţă certă, lichidă şi
exigibilă, poată introduce la Tribunal o cerere împotriva acesteia, dacă timp
de 30 de zile , banca debitoare se află în încetare de plăţi (art. 13. alin 1 din
Lege).
Starea de insolvenţă va trebui invocată de creditor în cererea adresată
Tribunalului, dovedită şi susţinută .
Dovada este comunicarea B.N.R. în calitate de terţ poprit făcută
creditorului care a introdus o acţiune de executare asupra contului băncii
debitoare deschis în evidenţele sale că repectiva bancă se află în încetare de
plăţi de peste 30 zile.
Creanţa trebuie să fie certă, lichidă şi exigibilă.
Creanţa este certă când nu se contestă existenţa şi cuntumul său şi poate
fi constatată nu numai printr-un titlu executoriu, ci şi prin orice înscris,
singura condiţie să fie recunoscută de debitor.
Creanţa este lichidă când ea se referă la o sumă de bani précis
determinată în lei sau în valută
O creanţă este exigibilă când a ajuns la scadenţă, scadenţa fiind data
convenită de părţi pentru stingerea ei.
c) Banca Naţionalâ a României în calitatea sa de autoritate de
supraveghere bancară (art 14 din Lege) este abilitată să introducă cererea la
ţribunal împotriva băncii faţă de care s-au aplicat măsuri de supraveghere şi
administrare specială şi care nu au condus la redresarea băncii aflate în
situaţia de a nu onora integral plăţile
După înregistrarea cererii Tribunalul va notifica aceasta părţilor
interesate, creditorilor şi Oficiul Registrului Comerţului unde banca
debitoare este înmatriculată, pentru efectuarea menţiunii.
La primul termen de judecată, Tribunalul va analiza cererea, iar în
situaţia în care banca debitoare nu contestă situaţia de insolvenţă în cazul
cererilor introduce de părţi prevăzute de art. 13 şi 14, va emite hotărârea
privind deschiderea procedurii falimentului.
Potrivit art. 16 alin 2 din Lege contestaţia băncii debitoare împotriva
cererii creditorilor sau a B.N.R. de declanşare a procedurii falimentului se
poate face în termen de 5 zile de la data comunicării cu privire la depunerea
acestei cereri.
Tribunalul prin judecătorul sindic se va pronunţa asupra contestaţiei în
termen de 10 zile de la data înregistrării contestaţiei (art. 16 alin 3 din Lege)

3. Atribuţiile organelor care aplică procedura falimentului.


Potrivit art. 3 alin 1 din Lege organele care aplică procedura falimentului
sunt: instanţele judecătoreşti (Tribunalul), judecătorul -sindic şi lichidatorul.
Potrivit legii, singura instituţie ce se poate implica pentru redresarea unei
bănci este B.N.R. ca autoritate de supraveghere prin măsurile de
supraveghere specială şi administrare specială.
Tribunalul competent este tribunalul în a cărei jurisdicţie se află banca
debitoare.
Procedurile prevăzute de prezenta lege, cu excepţia recursului, sunt de
competenţa exclusivă a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul
social al instutuţiei de credit debitoare, astfel cum aceasta figurează în
registrul comerţului.
Tribunalul prin Preşedinte desemnează judecătorul-sindic, potrivit art. 12
alin 3 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată,
cu modificările şi completările ulterioare.
Judecătorul-sindic este un judecător specializat care pentru îndeplinirea
atribuţiilor sale implică şi aplicarea unor reglementări bancare, fapt pentru
care poate cere şi opinia B.N.R. în calitatea sa de autoritate de supraveghere
bancară.
Principalele atribuţii ale judecătorului-sindic, aşa cum sunt prevăzute în
art. 3 alin 4 din Lege sunt:
a) emiterea hotărârii de deschidere a procedurii;
b) judecarea contestaţiei instituţiei de credit debitoare împotriva cererii
introductive formulate de B.N.R. sau de creditori pentru deschiderea
procedurii;
c) desemnarea, prin hotărâre, a lichidatorului, stabilirea atribuţiilor
acestuia, controlul activităţii sale şi, dacă este cazul, înlocuirea sa;
d) judecarea acţiunilor introduse de lichidator ori de comitetul
creditorilor pentru anularea unor constituiri de garanţii sau a unor
transferuri cu caracter patrimonial, anterioare hotărârii de deschidere
a procedurii;
e) judecarea contestaţiilor formulate de reprezentantul acţionarilor
instituţiei de credit debitoare sau de creditori împotriva măsurilor
luate de lichidator;
f) luarea măsurilor care se impun din analiza rapoartelor prezentate de
lichidator şi soluţionarea obiecţiilor la acestea;
g) confirmarea planului de distribuire a sumelor obţinute de lichidator;
h) autentificarea actelor juridice încheiate de lichidator, pentru a căror
validitate este necesară forma autentică;
i) aprobarea modalităţii de lichidare şi a tranzacţiilor de cumpărare de
active şi asumare de pasive;
j) stabilirea răspunderii civile a organelor de conducere, a cenzorilor şi
a personalului de execuţie sau de atribuţie de control din instituţia de
credit ajunsă în stare de insolvenţă;
k) emiterea hotărârii de închidere a procedurii.
Hotărârile judecătorului-sindic sunt definitive şi executorii. Ele pot fi
atacate separate cu recurs.
Pentru hotărârile date de judecătorul-sindic în baza prevederilor art. 3
curtea de apel va fi instanţa de recurs.
Recursul va fi judecat în termen de 15 zile de la înregistrarea dosarului la
curtea de apel, citarea părţilor urmând să fie făcută în condiţiile art. 86-94 C.
proc.civ, în cazul Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar şi al
lichidatorului, şi prin publicitate în două ziare de circulaţie naţională, în
cazul celorlalte părţi. Atunci când B.N.R. a făcut cerere pentru declanşarea
procedurii va fi citată încondiţiile art. 86-94 C. proc. civ.
Prin derogare de la prevederile art. 300 alin 2 şi 3 C. proc.civ. hotărârile
judecătorului-sindic nu vor putea fi suspendate de instanţa de recurs. Instanţa
de recurs va putea suspenda următoarele hotărâri:
a) hotărârea de respingere a contestaţiei instituţiei de credit
debitoare, făcute în condiţiile art. 16 alin 2;
b) hotărârea prin care se soluţionează obiecţiunile la planul de
distribuire a fondurilor obţinute din lichidare, în condiţiile art. 26
alin 2.
Lichidatorul: In materia falimentului băncilor, spre deosebire de
procedura reglementată de Legea nr. 85/2006, lichidatorul nu poate fi decât
o persoană juridică specializată, constituită potrivit legii.
Lichidatorul va fi desemnat de judecătorul-sindic şi cu avizul B.N.R.
Lichidatorul este investit de lege cu puteri de gestionare şi de control asupra
băncii debitoare şi poate lua orice măsuri pe care le consideră necesare
pentru lichidarea activelor băncii debitoare în scopul de a se obţine
valorificarea optimă a acestora, chiar şi în situaţia în care băncii debitoare i-a
fost retrase autorizaţia.
Astfel de măsuri pot fi:
a) continuarea sau întreruperea în mod justificat a oricărei operaţiuni;
b) contractarea unor împrumuturi pentru banca, garantată su activele
acesteia sau negarantate;
c) modificarea ratelor dobânzilor aferente pasivelor băncii debitoare;
d) angajareaa de personal necesar lichidării;
e) încheierea de documente în numele băncii debitoare, iniţierea de
acţiuni sau proceduri legale în justiţie sau proceduri legale în justiţie sau
apărarea debitoarei , în situaţia în care aceasta este pârâtă.
Principale atribuţii ale lichidatorului sunt:
a)în momentul primirii hotărârii judecătoreşti va deschide la o bancă,
persoană juridică română sau sucursală a băncii străine autorizată să
funcţioneze pe teritoriul României, două conturi, unul în lei şi altul în valută.
Se va comunica B.N.R. denumirea băncii comerciale şi conturile deschise la
acesta;
b)inventarierea bunurilor instituţiei de credit debitoare şiluarea
măsurilor corespunzătoare pentru conservarea lor;
c)examinarea activităţii instituţiei de credit debitoare în raport cu situaţia
de fapt, întocmirea unui raport iniţial amănunţit asupra cauzelor şi
împrejurărilor care au dus la starea de insolvenţă, cu menţionarea
persoanelor cărora le-ar imputabilă, şi supunerea acestui raport
judecăttorului-sindic spre aprobare, în termen de cel mult 30 de zile de la
deschiderea procedurii falimentului;
d) angajarea, cu respectarea prevederilor legale, a personalului necesar în
vederea lichidării şi conducerii activităţii acestuia;
e) conducerea activităţii instituţiei de credit debitoare, efectuarea de
operaţiuni în interesul procedurii falimentului, inclusiv reeşalonări de credite
şi stabiliri de noi rate ale dobânzilor aferente activelor instituţiei de credit
debitoare;
f) menţinerea, rezilierea sau denunţarea unor contracte încheiate de
instituţia de credit debitoare;
g) încheierea de tranzacţii, descărcarea de datorii;
h) încheierea oricărui document în numele instituţiei de credit debitoare;
i) introducerea de acţiuni pentru anularea constituirilor de garanţii sau a
transferărilor de drepturi patriomoniale către terţi şi pentru restituirea de
către aceştia a bunurilor transmise şi a valorii altor prestaţii executate;
j)examinarea creanţelor asupra instituţiei de credit debitoare şi
formularea de obiecţiuni la acesstea;
k) primirea sumelor în lei şi în valută pe seama instituţiei de credit
debitoare şi consemnarea acestora, în termen de 24 de ore;
l)urmărirea încasării creanţeleor din averea instituţiei de credit;
m)lichidarea bunurilor şi drepturilor din averea instituţiei de credit
debitoare;
n)convocarea primei şedinţe a adunării creditorilor şi stabilirea
programului şedinţelor comitetului creditorilor;
o) întocmirea unui raport lunar asupra evoloţiei procedurii falimentului;
p) întocmirea bilanţului final de lichidare;
q) sesizarea judecătorului-sindic despre orice problemă care arc ere o
solutionare de către acesta.
4.Efectele declanşării procedurii falimentului
a) Inchiderea conturilor
După primirea comunicării hotărârii tribunalului privind începerea
procedurii falimentului băncii debitoare, B.N.R. va închide conturile băncii
debitoare deschise în evidenţele sale şi va deschide un nou cont cu
menţiunea “bancă în faliment”, unde vor fi virate sumele de bani existente
până la acea dată în conturile băncii debitoare. Toate operaţiunile financiare
ale băncii se vor desfăşura exclusiv prin acest cont.
b) Suspendarea tuturor acţiunilor judiciare sau extrajudiciară
pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale,
anterioare cererii introductive de faliment.
c)suspendarea curgerii termenelor de prescripţie a acţiunilor
creditorilor, prevăzute de dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 85/2006;
d) nulitatea oricărei constituiri de garanţii personale sau reale;
e)suspendarea calculului dobânzilor la creanţele negarantate;

5. Etapele procedurii falimentului băncii: Sunt prevăzute în Cap. III


Secţiunea a 7a “Falimentul”. Acestea sunt:
a) luarea primelor măsuri:
-ridicarea dreptului administratorului bâncii de a conduce activitatea
acesteia şi desemnarea lichidatorului;
-sigilarea bunurilor care fac parte din averea debitorului;
-inventarierea acestor bunuri;
-luarea măsurilor de conservare a bunurilor;
-vânzarea unor bunuri;
-înciderea conturilor băncii debitoare;
-înscrieri sau înregistrări în registrele de publicitate imobiliară
b)stabilirea masei pasive;
-întocmirea listei creditorilor;
-verificarea creanţelor şi întocmirea tabelelor de creanţe;
-întocmirea de către judecătorul-sindic a tabelului preliminar al tuturor
obligaţiilor debitorului;
-soluţionarea de către tribunal a contestaţiilor;
-întocmirea şi afişarea tabelului definitiv al obligaţiilor debitorului.
c) efectuarea lichidării
-vânzarea bunurilor din averea debitorului, la licitaţie sau direct ;
-evaluarea bunurilor prin expert;
-publicitatea vânzărilor;
-licitaţia şi adjudecarea;
-încasarea veniturilor rezultate din administrarea bunurilor averii
debitorului;
-depunerea sumelor obţinute din vânzări;
-plata creditorilor care au garanţii reale.
d)distribuirea sumelor
-întocmirea de către judecătorul-sindic a raportului şi a planului de
distribuire şi notificare acestora către creditori;
-soluţionarea de către tribunal a obiecţilor la raport şi la plan;
-acoperirea cheltuielilor aferente procedurii şi plata creanţelor în ordinea
stabilită prin lege;
-consemnarea unor sume pentru plata ulterioară a unor creanţe;
-întocmirea raportului final şi a bilanţului de către judecătorul sindic,
soluţionarea obiecţiilor la acestea şi aprobarea lor de către tribunal;
-distribuirea finală a fondurilor din averea debitorului.
e)închiderea procedurii.
Procedura falimentului va fi închisă atunci când tribunalul a aprobat
raportul final, când toate fondurile sau bunurile din averea băncii ajunse în
stare de faliment au fost distribuite şi fondurile nereclamate au fost depuse la
B.N.R.
La cererea judecătorului-sindic, tribunalul va da o hotărâre, închizând
procedura. Hotărârea va fi comunicată în scris tuturor creditorilor bancii
debitoare şi B.N.R., care va închide contul “bancă în faliment”deschis în
evidenţele sale şi va vira eventulaele sume rămase în cont la bugetul statului.

6. Situaţia unor acte juridice ale băncii debitoare


Judecătorul-sindic va putea introduce la tribunal acţiuni pentru anularea
unor acte juridice ale băncii debitoare cum ar fi:
-anularea unor acte frauduloase, încheiate de banca debitoare în dauna
drepturilor creditorilor;
-anularea unor transferuri cu caracter patrimonial, unor operaţiuni
comerciale şi constituirea unor garanţii acordate de bancă;
-menţinerea sau rezilierea unor contracte încheiate de banca debitoare.

7. Răspunderea organelor de conducere şi a cenzorilor.


Potrivit art. 39 din lege judecătorul-sindic poate dispune ca o parte din
pasivul instituţiei de credit ajunsă în stare de insolvenţă să fie suportată de
către membrii organelor de conducere, cenzori, auditori financiari,
personalul de execuţie şi/sau cu atribuţii de control, care au deţinut funcţiile
respective în cei 3 ani anterior deschiderii procedurii, dacă au contribuit la
ajungerea acesteia în stare de insolvenţă:
a) au utilizat bunurile sau creditele băncii în folosul propriu;
b)au făcut acte de comerţ, în interes personal, sub acoperirea instituţiei
de credit;
c)au dispus în interesul personal continuarea unei activitâţi care ducea în
mod vădit instituţia de credit la încetare de plăţi;
d) au ţinut o contabilitate fictivă, au făcăt să dispară unele documente
contabile sau nu au ţinut contabilitate în conformitate cu legea;
e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul instituţiei de credit sau au
mărit în mod fictiv pasivul acesteia;
f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura instituţiei de credit
fonduri, în scopul întârzâierii încetării de plăţi;
g) au acordat credite cu încălcarea cerinţeleor prudenţiale aprobate prin
normele în vigoare, precum şi cu nerespectarea normelor interne în vigoare;
h) în luna precedentă deschiderii procedurii au plătit şi au dispus să se
plătească, cu preferinţă, unui creditor în dauna celorlalţi creditori;
i) au întocmit situaţii financiare, alte situaţii contabile ori raportări cu
nerespectarea prevederilor legale;
j) în cadrul acţiunilor interne de verificare nu au identificat şi nu au
sesizat, prin nerspecatarea atribuţiilor de serviciu, faptele care au condus la
fraude şi gestiunea defectuasă a patrimoniului.
Legea stabileşte că aplicarea acestei măsuri nu înlătură aplicarea legii
penale pentru faptele care constituie infracţiuni.
Se impun făcute următoarele precizări:
In primul rand, suntem de acord că obligarea conducătorilor băncii de a
suporta o parte din pasivul băncii ajunsâ în faliment, dar acest lucru nu se
poate face în lipsa unui raport de cauzalitate între fapta acestora şi
prejudiciul suferit de bancă.
In al doilea rand , chiar dacă legea nu precizează trebuie să fim de acord
că obligaţia de a suporta o parte din pasivul băncii ajunsă în stare de faliment
trebuie să fie proporţională cu întinderea prejudiciului cauzat, aşa încât
răspunderea nu trebuie să fie mai mare decât prejudicial cauzat.
Executarea silită împotriva acestor persaonae se efectuează potrivit
prevederilor C. proc. civ., iar sumele încasate vor intra în averea băncii
debitoare şi vor fi destinate plăţii datoriilor.