În opoziţie cu Platon, Aristotel afirmă că frumosul este o caracteristică obiectivă a lumii reale.

Aristotel consideră de asemenea că arta reprezintă cunoașterea filozofică și profundă, iar poezia
aparține universalului. O condiție pentru săvârșirea corectă a unui poem, din perspectiva lui Horațiu,
este îmbinarea talentului cu a culturii, opera devenind desăvârșită. O altă caracteristică a unui poem
de succes este scrierea clară și concisă, în același timp evitându-se mediocritatea. Arta se bazează pe
rațiune deoarece este o trăsătură umană în lipsa căreia nu pot apărea lucruri reale, verosimile. De
asemenea, Boileau venerează rațiunea și contrazice fantezia. În literatura română, un mare poet
tradiţional prin tematică, dar modern ca sensibilitate şi expresie este Tudor Arghezi. Prin arta
poetică ,,Testament", acesta prezintă concepția sa cu privire la cartea drept meșteșug ce servit
multor generații, reprezentând la rândul său suferințele și aspirațiile înaintașilor. Autorul pune
accentul pe trudă, neglijând inspirația. De altfel, această coexistenţă putea fi consemnată din finalul
„Testamentului". Acesta adoptă utilizarea esteticii urâtului, folosind cuvinte nepoetice și
transformandu-le în arta. Prin această estetică, sfera frumosului este automat lărgită și variată, nu
mai are tipare, dar există. În aceasta constă revoluţia argheziană în poezia românească. Arghezi
reprezintă poetul care ba este ,,îmbătat" de har, ba lipsit de acesta, dar truda nu îi lipsește niciodată.
Absența harului este numită ,,boala argheziană fără leac". Iar poetul riscă să nu atingă absolutul
niciodată, fiind într-o continuă luptă, într-o aventură fără sfârșit.