Drept Procesual Civil

Prof. univ. dr.
Gabriela Răducan
Lect.univ.dr. Mădălina Dinu
Drept procesual civil
Curs pentru învăţământ la distanţă

ANUL IV
Semestrul II
Partea a III-a
Procedura necontencioasă judiciară 2
PROCEDURA NECONTENCIOASĂ
Sediul materiei: art. 527-540 NCPC
Noţiune şi sferă de aplicabilitate: se aplică cererilor pentru

soluţionarea cărora este nevoie de intervenţia instanţei, fără
însă a se urmări stabilirea unui drept potrivnic faţă de o altă
persoană, precum sunt cele privitoare la darea autorizaţiilor
judecătoreşti sau la luarea unor măsuri legale de
supraveghere, ocrotire ori asigurare (art. 527 NCPC).
Exemple:
- cererea de înregistrare a partidelor politice (Legea nr. 14/2003, republicată),
- încuviinţarea adopţiilor,
- încuviinţarea executării silite (art. 665 NCPC),
- procedura restituirii cauţiunii (art. 1063 NCPC) etc.
I. Competenţa
cererile care sunt în legătură cu un proces în curs la o instanţă sau pe care aceasta
l-a soluţionat ori care au ca obiect eliberarea unor înscrisuri, titluri sau valori aflate
în depozitul unei instanţe se vor introduce la acea instanţă
[art. 528 alin. (1) NCPC];
în celelalte cazuri, competenţa instanţei şi soluţionarea incidentelor privind

competenţa sunt supuse regulilor prevăzute pentru cererile contencioase;
instanţa este obligată să-şi verifice din oficiu competenţa, chiar dacă este de
ordine privată, putând cere părţii lămuririle necesare;
dacă apreciază că este necompetentă, va trimite dosarul instanţei competente.
II. Cuprinsul cererii
spre deosebire de cererea de chemare în judecată din procedura contencioasă,

cuprinsul cererii necontencioase este mai restrâns;
cererea în materie contencioasă trebuie să îndeplinească următoarele condiţii

(art. 148 şi art. 530 NCPC):
trebuie formulată în scris;
poate fi formulată personal sau prin reprezentant;
trebuie să cuprindă:
numele, prenumele şi domiciliul sau, după caz, denumirea şi sediul celui care o
face (petentului);
după împrejurări, numele, prenumele şi domiciliul sau, după caz, denumirea şi

sediul persoanelor pe care petentul cere să fie chemate înaintea instanţei;
obiectul cererii şi evaluarea acestuia, dacă este cazul;
motivarea cererii;
semnătura.
cererii îi vor fi ataşate înscrisurile pe care aceasta se sprijină;
dacă instanţa apreciază că cererea are caracter contencios, o va respinge ca

inadmisibilă (calea permisă de lege nefiind procedura necontencioasă).
III. Procedura de judecată
cererea se judecă în camera de consiliu, cu citarea petentului şi a persoanelor

arătate în cerere, însă numai în măsura în care legea o impune; în caz contrar,
judecătorul este suveran în a aprecia dacă soluţionarea cererii se va face cu sau
fără citarea părţilor;
instanţa poate dispune, chiar din oficiu, orice măsuri utile cauzei, având dreptul să
asculte orice persoană care poate aduce lămuriri în cauză, precum şi pe acelea ale
căror interese ar putea fi afectate de hotărâre [art. 532 alin. (2) NCPC];
instanţa se pronunţă prin încheiere, în raport cu toate împrejurările de fapt şi de

drept ale cauzei, chiar dacă nu au fost invocate în cerere sau pe parcursul
procedurii (art. 533 NCPC);
încheierea prin care instanţa admite (încuviinţează) cererea este executorie, fiind
supusă numai apelului, cu excepţia celei pronunţate de un complet al Înaltei Curţi
de Casaţie şi Justiţie, care este definitivă;
termenul de apel curge de la pronunţare, pentru cei care au fost prezenţi la ultima
şedinţă de judecată, şi de la comunicare, pentru cei care au lipsit;
spre deosebire de dreptul comun, unde doar părţile care au figurat în primă
instanţă sau succesorii lor în drepturi sau procurorul (în cazurile prevăzute de
lege) pot declara apel, în materie necontencioasă, apelul poate fi formulat de
orice persoană interesată, chiar dacă nu a fost citată la soluţionarea cererii,
termenul de apel curgând de la data la care a luat cunoştinţă de încheiere, dar nu
mai târziu de un an de la data pronunţării;
încheierile pronunţate în procedura necontencioasă nu au autoritatea lucrului

judecat (art. 535 NCPC).
PROCEDURA DIVORŢULUI
I. Instanţa competentă
1. Competenţa materială
competenţa materială în soluţionarea acţiunii de divorţ aparţine judecătoriei.
2. Competenţa teritorială (art. 914 NCPC)
în materia competenţei teritoriale, aceasta este reglementată de norme de ordine

publică, fiind o competenţă absolută.
Reguli – competenţa teritorială aparţine:
judecătoriei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a

soţilor, dacă soţii au avut o locuinţă comună şi cel puţin unul dintre aceştia
locuieşte (la data sesizării instanţei) în circumscripţia judecătoriei în care se află
cea din urmă locuinţă comună;
 Prin locuinţă se înţelege locul unde persoana locuieşte în mod efectiv,

cu caracter de stabilitate, indiferent dacă acest loc constituie domiciliul
NB
sau numai reşedinţa sa, deci indiferent de formele legale (de datele
înscrise în actele de identitate).
Ceea ce interesează este locuinţa părţilor la momentul introducerii

acţiunii, astfel încât instanţa legal sesizată devine competentă să solu-
ţioneze cauza şi dacă, ulterior sesizării sale, intervin schimbări ale
acesteia.
judecătoria în circumscripţia căreia îşi are locuinţa pârâtul, dacă soţii nu au avut
locuinţă comună sau dacă niciunul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia
judecătoriei în care se află cea din urmă locuinţă comună;
judecătoria în circumscripţia căreia îşi are locuinţa reclamantul, când pârâtul nu

are locuinţa în ţară şi instanţele române sunt competente internaţional;
orice judecătorie din România, dacă nici reclamantul şi nici pârâtul nu au locuinţa
în ţară, iar părţile convin ca o anumită judecătorie să soluţioneze cauza;
Judecătoria Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti, în lipsa unui acord între părţi.

Procedura divorţului 6
 Chiar dacă art. 914 NCPC prevede mai multe instanţe competente în
soluţionarea cererii de divorţ, aceasta nu înseamnă că este vorba des-
NB
pre o competenţă alternativă, deoarece reclamantul nu are posibi-
litatea de a alege între mai multe instanţe, ci acesta, dimpotrivă, este
obligat să respecte ordinea fixată expres de legiuitor, în funcţie de
circumstanţele de fapt, expres stabilite de legiuitor (este vorba despre
o competenţă „în cascadă”, cu respectarea ordinii prestabilite de lege).
II. Cererea de divorţ
Conţinutul cererii de divorţ. Înscrisuri anexate
Regula generală
cererea de divorţ cuprinde, în principiu, elementele unei cereri de chemare în

judecată.
Elemente specifice cererii de divorţ:
indicarea numelor copiilor minori născuţi din căsătorie sau al celor care se bucură
de situaţia legală a copiilor din căsătorie (adoptaţi);
în lipsa copiilor minori, se va face menţiune despre această împrejurare;
cererea trebuie însoţită de:
copia certificatului de căsătorie al părţilor;
certificatele de naştere ale copiilor minori.
cererea poate fi depusă, ca orice altă cerere de chemare în judecată, fie personal,
de către reclamant, fie prin reprezentant.
III. Întâmpinarea
având în vedere că legiuitorul nu prevede vreo derogare de la regula generală,

înseamnă că, şi în materia divorţului, întâmpinarea este obligatorie.
IV. Cererea reconvenţională
 Cererea de divorţ a pârâtului (cererea reconvenţională) se adresează

instanţei învestite cu soluţionarea cererii de divorţ a reclamantului şi se
NB
va judeca odată cu acţiunea reclamantului → în materia divorţului nu
este posibilă disjungerea motivelor de divorţ ale celor doi soţi, fiind ne-
cesar a fi rezolvate unitar, prin aceeaşi hotărâre, pronunţată de aceeaşi
instanţă.
spre deosebire de dreptul comun, unde cererea reconvenţională se depune odată
cu întâmpinarea, iar când aceasta nu este obligatorie, cel mai târziu la primul
termen de judecată în faţa primei instanţe, în materia divorţului, legiuitorul a
stabilit momente specifice până la care se poate formula cererea reconvenţională,
astfel:
pentru faptele petrecute anterior primului termen de judecată stabilit pentru

soluţionarea cererii de divorţ promovate de reclamant, pârâtul poate formula
propria cerere de divorţ cel târziu până la primul termen de judecată la care a fost
legal citat;
când motivele de divorţ au survenit ulterior acestei date, cererea reconvenţională

poate fi formulată de pârât până la momentul începerii dezbaterii asupra fondului
în cadrul cererii reclamantului;
când motivele de divorţ au apărut după începerea dezbaterilor la prima instanţă

ori chiar în timp ce judecata cererii de divorţ promovate de reclamant se află în
apel, legiuitorul îi conferă soţului pârât posibilitatea de a formula cererea
reconvenţională direct la instanţa de apel.
sancţiunea (care intervine în cazul nedepunerii cererii reconvenţionale în termen):
decăderea soţului pârât din dreptul de a cere divorţul pentru motivele proprii.
 Soţul pârât poate cere divorţul pentru motive ivite ulterior, atunci când
cererea reclamantului a fost respinsă. Textul conferă deci posibilitatea
NB
ca soţul care a figurat în primul proces de divorţ ca pârât să poată
sesiza ulterior instanţa cu o cerere de divorţ, de această dată în calitate
de reclamant. Aceasta şi pentru faptul că hotărârea prin care s-a
respins ca neîntemeiată cererea de divorţ nu are autoritate de lucru
judecat pe fondul cauzei, putând fi reiterată de oricare dintre soţi ori
de câte ori apar noi motive de divorţ.
V. Calitate procesuală
Regula:
acţiunea de divorţ are un caracter strict personal, astfel că, de principiu, nimeni nu
o poate exercita în locul soţului reclamant, iar ca pârât nu poate fi chemat decât
celălalt soţ; prin urmare, legitimarea procesuală în promovarea acţiunii de divorţ
aparţine numai soţilor.
Excepţia
cererea de divorţ poate fi făcută şi prin reprezentant legal de către soţul care este
pus sub interdicţie judecătorească sau personal, dar numai în ipoteza în care
dovedeşte că are discernământul neafectat.
VI. Cereri accesorii şi incidentale
divorţul are un caracter personal, ceea ce înseamnă că este inadmisibilă orice

cerere de intervenţie cu privire la cererea privind desfacerea căsătoriei, nu şi a
celor privind cererile accesorii (de exemplu, se poate formula o cerere de
intervenţie referitoare la partajarea bunurilor dobândite de soţi în timpul
căsătoriei, atunci când cererea de partaj este accesorie cererii de divorţ);
instanţa este obligată să se pronunţe din oficiu asupra următoarelor aspecte, chiar
dacă nu a fost învestită în acest sens:
asupra exercitării autorităţii părinteşti;
asupra contribuţiei părinţilor la cheltuielile de creştere şi educare a copiilor;
asupra numelui pe care îl va purta fiecare soţ după desfacerea căsătoriei.
VII. Măsuri vremelnice
instanţa poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanţă preşedinţială, măsuri
provizorii cu privire la stabilirea locuinţei copiilor minori, la obligaţia de
întreţinere, la încasarea alocaţiei de stat pentru copii şi la folosirea locuinţei
familiei (art. 919 NCPC);
instanţa trebuie să verifice doar îndeplinirea cumulativă a trei dintre condiţiile de

admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale: vremelnicia, neprejudecarea fondului şi
aparenţa de drept a reclamantului → întrucât condiţia urgenţei este prezumată de
legiuitor în această materie;
toate măsurile luate pe cale de ordonanţă preşedinţială cu privire la stabilirea

locuinţei copiilor minori, la obligaţia de întreţinere, la încasarea alocaţiei de stat
pentru copii şi la folosirea locuinţei familiei îşi produc efectele numai până la
soluţionarea procesului de fond privind desfacerea căsătoriei.
VIII. Prezenţa părţilor
1. Prezenţa personală a părţilor

în procesele de divorţ, în faţa instanţelor de fond, soţii trebuie să se prezinte

personal, neputând sta în proces prin reprezentanţi → soţii pot fi numai asistaţi de
către avocat, iar nu şi reprezentaţi;
Regula
este obligatorie prezenţa personală a reclamantului la fiecare termen de judecată.
Excepţia
reclamantul se poate înfăţişa prin mandatar, avocat, sau, după caz, prin tutore ori
curator, dacă se află într-una dintre următoarele situaţii:
execută o pedeapsă privativă de libertate;
este împiedicat de o boală gravă;
este pus sub interdicţie judecătorească;
are reşedinţa în străinătate;
în orice altă asemenea situaţie care îl împiedică să se prezinte personal.
2. Încercarea de împăcare a părţilor
instanţa va încerca împăcarea soţilor la fiecare înfăţişare a acestora [art. 920 alin.
(2) NCPC], deci atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel.
3. Absenţa reclamantului
dacă la termenul de judecată în primă instanţă reclamantul lipseşte nejustificat şi

se prezintă numai pârâtul, cererea va fi respinsă ca nesusţinută (soluţie
peremptorie);
în apel este necesară prezenţa obligatorie a reclamantului, titular al căii de atac,

numai în situaţia în care cererea sa a fost respinsă de prima instanţă.
IX. Renunţarea la judecată şi împăcarea soţilor
1. Renunţarea la judecată
reclamantul poate renunţa la cerere în tot cursul judecăţii înaintea instanţelor de

fond, chiar dacă pârâtul se împotriveşte (art. 923 NCPC);
 Renunţarea soţului reclamant la cererea de divorţ nu va produce niciun

efect asupra cererii reconvenţionale prin care soţul pârât cere, la
NB rândul său, divorţul, dat fiind caracterul acestei cereri incidentale (de
veritabilă cerere de chemare în judecată), astfel că aceasta se poate
soluţiona independent de modul în care se stinge judecata în cererea
principală.
2. Împăcarea soţilor
acţiunea de divorţ se stinge prin împăcarea soţilor;
instanţa va lua act de împăcare, chiar dacă nu s-a satisfăcut cerinţa timbrării,
astfel că eventuala excepţie de netimbrare va rămâne lipsită de obiect;
atunci când soţii se împacă, instanţa trebuie să dispună restituirea taxelor de

timbru deja achitate;
asupra declaraţiei părţilor privind împăcarea, instanţa va lua act de acordul lor de
voinţă, pronunţând o hotărâre de închidere a dosarului, având caracter definitiv.
3. Decesul unuia dintre soţi
Regula
atunci când pe parcursul soluţionării cererii de divorţ intervine decesul

reclamantului sau al pârâtului ori al ambilor, căsătoria încetează prin deces,
situaţie în care instanţa va lua act de încetarea căsătoriei şi va dispune închiderea
dosarului, pronunţând o hotărâre definitivă în acest sens.
Excepţia
în situaţia decesului soţului reclamant survenit în timpul procesului de divorţ

pendinte, dacă cererea de divorţ se întemeiază pe culpa soţului pârât,
moştenitorilor reclamantului li se recunoaşte dreptul de a continua acţiunea
pornită de autorul lor;
dreptul de a continua acţiunea este recunoscut în următoarele condiţii:
cererea de divorţ să se întemeieze pe culpa pârâtului;
 Acţiunea de divorţ va putea fi continuată de către ceilalţi moştenitori şi

în ipoteza în care divorţul se întemeiază pe culpa comună a soţilor,
NB
însă, atunci când din probele administrate instanţa nu va aprecia că
este vorba despre o culpă exclusivă a soţului pârât, va lua act de
încetarea căsătoriei şi va dispune, prin hotărâre definitivă, închiderea
dosarului.
moartea reclamantului să survină pe parcursul judecăţii cererii de divorţ;
reclamantul să aibă moştenitori (legali sau testamentari) acceptanţi ai succesiunii

sale.
 În ipoteza continuării acţiunii de către moştenitori, de principiu,

acţiunea de divorţ se admite numai în situaţia în care din probe se
NB
constată culpa exclusivă a pârâtului, în caz contrar se pronunţă o
hotărâre de închidere a dosarului ca urmare a constatării încetării
căsătoriei prin decesul reclamantului.
X. Nemotivarea hotărârii
legea recunoaşte părţilor posibilitatea de a solicita instanţei să nu motiveze

hotărârea de divorţ, indiferent de raţiunile pentru care fac această solicitare;
pentru ca instanţa să dea curs acestei solicitări (de nemotivare a hotărârii) este
necesar ca cererea să fi fost formulată de ambele părţi.
XI. Căi de atac
1. Apelul
în cazul cererii de divorţ, împotriva sentinţei de primă instanţă poate fi exercitat

doar apelul (cale de atac devolutivă de fond), decizia din apel fiind definitivă;
cu toate acestea, hotărârea este definitivă din primă instanţă, în ipotezele

prevăzute la art. 924, art. 925, art. 930, art. 931 şi art. 934 alin. (2) NCPC.
2. Contestaţia în anulare şi revizuirea
în condiţiile legii, se poate exercita contestaţie în anulare şi revizuire împotriva

hotărârii de divorţ, soluţia rezultând din interpretarea per a contrario a dispo-
ziţiilor art. 927 alin. (3) NCPC;
în ipoteza în care unul dintre soţi s-a recăsătorit, hotărârea definitivă prin care s-a
desfăcut căsătoria nu este supusă niciunei căi de atac de retractare, deci nici
contestaţiei în anulare şi nici revizuirii, în ceea ce priveşte capătul de cerere
privind divorţul [art. 927 alin. (3) NCPC];
însă, se poate exercita contestaţie în anulare şi revizuire în privinţa capetelor de

cerere accesorii cererii principale de divorţ, indiferent dacă unul dintre soţi s-a
recăsătorit sau nu.
XII. Publicitatea hotărârii

Instanţa în faţa căreia hotărârea de divorţ dobândeşte caracter definitiv are

obligaţia de a o trimite din oficiu următoarelor instituţii:
serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor de la locul încheierii

căsătoriei desfăcute prin divorţ şi
Registrului naţional al regimurilor matrimoniale, prevăzut de Codul civil,
dacă unul dintre soţi are/a avut şi calitatea de profesionist, se va trimite un

exemplar al hotărârii şi la registrul comerţului.
XIII. Divorţul remediu
1. Divorţul prin acordul soţilor
în cazul în care de comun acord soţii consimt la încetarea căsătoriei, divorţul

poate fi pronunţat de instanţa de judecată prin acordul lor;
cererea de divorţ poate fi semnată nu doar de către soţi, ci aceasta ar putea fi

semnată chiar şi de un mandatar comun, avocat sau neavocat, dacă acesta are o
procură specială autentică din partea soţilor;
când mandatarul are şi calitatea de avocat, acesta va proceda, totodată, la

certificarea semnăturii celor doi soţi pe care îi reprezintă;
atunci când soţii optează pentru desfacerea căsătoriei prin acord, cererea de
divorţ nu trebuie motivată, deoarece nu prezintă relevanţă motivele de divorţ,
care nici nu trebuie indicate, fiind suficient simplul acord de voinţă al soţilor;
divorţul prin acordul soţilor se pronunţă de instanţa de judecată numai dacă sunt
îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
există o cerere în acest sens formulată de ambii soţi sau doar de unul dintre ei,
acceptată însă de celălalt;
soţii au deplină capacitate de exerciţiu;
ambii soţi îşi exprimă personal consimţământul pentru desfacerea căsătoriei lor;
consimţământul fiecăruia este liber exprimat, neviciat;
este necesar ca niciunul dintre soţi să nu fie pus sub interdicţie judecătorească la
data sesizării instanţei (altfel sunt incidente dispoziţiile art. 917 NCPC).
1.1. Cererile accesorii divorţului

dacă cei doi soţi au căzut de acord şi în privinţa cererilor accesorii divorţului, vor
preciza modalitatea de rezolvare a acestora chiar în cuprinsul cererii lor comune
de divorţ, astfel că instanţa va lua act şi de tranzacţia lor privind aceste cereri;
această hotărâre este definitivă, potrivit art. 930 alin. (4) NCPC, care derogă de la
norma generală (art. 440 NCPC) în privinţa hotărârilor care consfinţesc învoiala
părţilor;
pentru ipoteza în care soţii nu sunt de acord în privinţa tuturor celorlalte cereri
accesorii divorţului, în funcţie şi de natura acestora:
instanţa va administra probele prevăzute de lege pentru soluţionarea acestora şi,

la cererea părţilor, va pronunţa o hotărâre supusă apelului, în privinţa cererilor
accesorii, potrivit art. 930 alin. (4) NCPC, interpretat per a contrario;
dacă este cazul, cu privire la celelalte cereri accesorii instanţa va continua

judecata, pronunţând o hotărâre supusă căilor de atac prevăzute de lege.
1.2. Soluţionarea cererii
la primirea cererii de divorţ prin acordul soţilor, instanţa trebuie să verifice

consimţământul acestora, după care va stabili termen de soluţionare a cererii în
camera de consiliu.
2. Divorţul din motive de sănătate
divorţul poate fi pronunţat şi la cererea unui soţ, atunci când starea sa de sănătate
face imposibilă continuarea căsătoriei;
condiţii ce se cer a fi îndeplinite cumulativ pentru desfacerea căsătoriei din motive

de sănătate:
divorţul pe motiv de boală poate fi solicitat numai de soţul bolnav, iar nu şi de

celălalt soţ [art. 373 lit. d) NCC];
când cererea de divorţ se întemeiază pe starea de boală a reclamantului care

împiedică desfăşurarea normală a vieţii de familie, instanţa are obligaţia de a
administra probe cu privire la existenţa bolii şi starea sănătăţii soţului bolnav
(înscrisuri – acte medicale care constată boala şi/sau starea de sănătate –,
martori, interogatoriu, expertiză medicală), boală care trebuie să facă imposibilă
desfăşurarea vieţii normală a vieţii de familie;
când nu sunt îndeplinite condiţiile de mai sus, cererea de divorţ întemeiată pe

starea sănătăţii urmează a fi respinsă ca neîntemeiată, părţile având posibilitatea
să solicite divorţul pe alt temei.
XIV. Divorţul din culpa soţilor
1. Culpa în destrămarea căsătoriei
1.1. Condiţii
pentru a se pronunţa divorţul din culpă, este necesar a se dovedi:
existenţa unor motive temeinice care justifică destrămarea relaţiilor conjugale;
faptul că existenţa acestor motive face ca relaţiile dintre soţi să fie grav vătămate;
că, datorită acestor motive, continuarea căsătoriei nu mai este posibilă.
1.2. Soluţii:
în privinţa cererii de divorţ întemeiate pe culpa unuia dintre soţi, instanţa poate
adopta următoarele soluţii:
respinge ca nesusţinută cererea de divorţ, când reclamantul lipseşte nejustificat;
admite cererea şi dispune desfacerea căsătoriei din vina exclusivă a pârâtului,

dacă din probe rezultă numai vina acestuia în destrămarea relaţiilor de căsătorie;
admite cererea şi dispune desfacerea căsătoriei din vina exclusivă a reclamantului;
admite cererea şi dispune desfacerea căsătoriei din vina ambilor soţi, dacă din
probe rezultă atât culpa reclamantului, cât şi a pârâtului în destrămarea relaţiilor
de căsătorie;
anulează acţiunea de divorţ ca netimbrată sau insuficient timbrată, în cazul

neachitării sau achitării parţiale a taxei judiciare de timbru stabilite în sarcina
titularului cererii de divorţ;
ia act de renunţarea la judecata cererii de divorţ, atunci când reclamantul renunţă

la judecată, iar pârâtul nu formulează cerere reconvenţională sau, deşi a formulat
o asemenea cerere, renunţă la judecata ei;
închide dosarul de divorţ, în cazul în care soţii se împacă anterior rămânerii

definitive a hotărârii de divorţ, în cazul decesului pârâtului ori dacă intervine
decesul reclamantului pe parcursul soluţionării pricinii, iar acţiunea nu este

continuată de moştenitorii acestuia.
2. Divorţul pentru separarea în fapt îndelungată
se poate solicita şi dispune numai în cazul în care soţii sunt despărţiţi în fapt de cel
puţin 2 ani.
condiţii (ce se cer a fi întrunite în mod cumulativ):
soţii să nu mai locuiască împreună;
durata separării în fapt a soţilor să fie de minim 2 ani anterior formulării cererii de
divorţ; nu interesează împrejurările în care a avut loc separarea faptică a soţilor,
cauzele care au dus în final la aceasta, ci au relevanţă doar existenţa sa şi durata în
timp;
să existe voinţa soţilor de a pune capăt comunităţii de viaţă;
dacă susţinerile din cererea de chemare în judecată se verifică, divorţul va fi

pronunţat din culpa exclusivă a reclamantului;
dacă soţul pârât se declară de acord cu divorţul, se va aplica procedura de la

divorţul prin consimţământul părţilor (art. 930 NCPC).
MĂSURI ASIGURĂTORII. SECHESTRUL ASIGURĂTOR.
POPRIREA ASIGURĂTORIE. SECHESTRUL JUDICIAR
Noţiune – sunt mijloace procesuale al căror scop este indis-

ponibilizarea bunurilor urmăribile ale debitorului (în cazul
sechestrului asigurător şi a popririi asigurătorii) sau a bunurilor
care formează obiectul procesului (în cazul sechestrului
judiciar), pentru a evita degradarea sau dispariţia lor (în cazul
acţiunilor reale) ori, după caz, diminuarea activului patrimonial
al debitorului (în cazul acţiunilor personale).
I. Sechestrul asigurător
Noţiune – este măsura asigurătorie care se poate aplica în cazul în care

litigiul principal are ca obiect plata unei sume de bani şi constă în
indisponibilizarea bunurilor mobile sau imobile urmăribile ale debito-
rului-pârât în scopul valorificării acestora la momentul la care
creditorul va obţine titlul executoriu.
Obiectul sechestrului asigurător
îl constituie bunurile mobile sau imobile ale debitorului.
1. Condiţiile necesare înfiinţării sechestrului asigurător (art. 952 NCPC)
A. Prima ipoteză (condiţii)
creanţa creditorului
este exigibilă;
este constatată printr-un înscris;
 Înscrisul care constată creanţa nu este titlu executoriu → în ipoteza în

care înscrisul ar fi titlu executoriu, măsura asigurătorie a sechestrului
NB
asigurător ar fi lipsită de interes, având în vedere că în baza titlului
executoriu se poate declanşa însăşi executarea silită a debitorului;
Măsuri asigurătorii. Sechestrul asigurător. Poprirea asigurătorie.
Sechestrul judiciar 17
creditorul face dovada faptului că a intentat acţiune pe fondul pricinii, având ca
obiect plata sumei de bani (pentru care se solicită instituirea sechestrului
asigurător);
creditorul va putea fi obligat şi la depunerea unei cauţiuni în cuantumul fixat de

instanţă → depunerea cauţiunii este facultativă, iar cuantumul acesteia este lăsat
la aprecierea instanţei.
B. A doua ipoteză (condiţii)
este exigibilă;
nu este constatată printr-un act scris;
creditorul face dovada faptului că a intentat acţiune pe fondul pricinii, având ca

obiect plata sumei de bani (pentru care se solicită instituirea sechestrului
asigurător);
creditorul face dovada, odată cu cererea de înfiinţare a sechestrului, şi a depunerii

unei cauţiuni de 1/2 din valoarea creanţei reclamate în litigiul de fond →
cauţiunea este obligatorie atât sub aspectul depunerii ei, cât şi al cuantumului.
C. A treia ipoteză (condiţii)
nu este exigibilă;
este constatată printr-un înscris.
creditorul trebuie să facă dovada că debitorul a micşorat prin fapta sa asigurările

date creditorului sau nu a dat asigurările promise ori că este pericol ca debitorul
să se sustragă de la urmărire sau să îşi ascundă ori să îşi risipească averea;
creditorul trebuie să facă dovada introducerii cererii de chemare în judecată prin

care a declanşat litigiul de fond;
creditorul trebuie să depună o cauţiune în cuantumul pe care îl va fixa instanţa →

depunerea cauţiunii este obligatorie, numai stabilirea cuantumului cauţiunii fiind
lăsată la aprecierea instanţei.
 Nedepunerea cauţiunii în termenul fixat de instanţă atrage desfiinţarea

de drept a sechestrului asigurător, care se constată prin încheiere defi-
NB nitivă, dată fără citarea părţilor (art. 955 NCPC).
2. Procedura de înfiinţare a sechestrului asigurător (art. 953 NCPC)
cererea de sechestru asigurător va trebui să îndeplinească condiţiile generale

prevăzute de art. 148 şi art. 194 NCPC pentru cererile adresate instanţelor
judecătoreşti, precum şi condiţiile speciale referitoare la creanţă, declanşarea
litigiului pe fond şi cauţiune, acolo unde este cazul;
instanţa competentă: cererea de înfiinţare a sechestrului asigurător se solu-

ţionează de instanţa competentă să judece procesul în primă instanţă;
cererea de sechestru trebuie să fie însoţită de:
înscrisul constatator al creanţei (pentru prima şi a treia ipoteză) şi de
recipisa din care să rezulte consemnarea a jumătate din valoarea creanţei care
face obiectul litigiului de fond (pentru a doua ipoteză);
instanţa va soluţiona cererea de înfiinţare a sechestrului asigurător de urgenţă, în

camera de consiliu, fără citarea părţilor, pronunţând o încheiere executorie;
pronunţarea poate fi amânată cu cel mult 24 de ore, iar motivarea încheierii

trebuie făcută în cel mult 48 de ore de la pronunţare;
încheierea prin care se soluţionează cererea de sechestru se comunică

creditorului de îndată de către instanţă, iar debitorului de către executorul
judecătoresc, odată cu luarea măsurii.
 Comunicarea de către executorul judecătoresc debitorului a încheierii

executorii nu se va face decât în cazul încheierii prin care se dispune
NB
luarea măsurii sechestrului asigurător, nu şi în cel în care instanţa a res-
pins cererea de sechestru asigurător formulată de creditor.
încheierea prin care se soluţionează cererea de înfiinţare a sechestrului asigurător
este supusă numai apelului (dacă încheierea este pronunţată de judecătorie sau
tribunal), la instanţa ierarhic superioară, termenul de apel fiind de 5 zile de la
comunicare;
în cazul în care competenţa de primă instanţă aparţine curţii de apel, calea de atac
împotriva încheierii este recursul (art. 958 NCPC);
măsura asigurătorie este adusă la îndeplinire de către executorul judecătoresc,

care va aplica sechestrul asupra bunurilor urmăribile numai în măsura necesară
realizării creanţei; în toate cazurile, sechestrul asigurător se va aplica fără somaţie
ori înştiinţare prealabilă a debitorului [art. 954 alin. (2) NCPC];
împotriva modului prin care executorul judecătoresc aduce la îndeplinire măsura

asigurătorie, cel interesat (debitorul, creditorul ori o terţă persoană) poate face
contestaţie la executare [art. 954 alin. (4) NCPC].
3. Valorificarea bunurilor sechestrate asigurător. Ridicarea sechestrului asigurător
valorificarea bunurilor sechestrate va putea avea loc numai după ce creditorul a

obţinut titlul executoriu, moment la care sechestrul asigurător se va transforma în
sechestru executoriu (art. 957 NCPC);
la cererea debitorului, sechestrul asigurător poate fi ridicat mai înainte de

soluţionarea litigiului de fond, însă numai dacă debitorul „va da, în toate cazurile,
o garanţie îndestulătoare” [art. 956 alin. (1) teza I NCPC];
cererea de ridicare a sechestrului asigurător se soluţionează în camera de consiliu,

de urgenţă şi cu citarea în termen scurt a părţilor, prin încheiere;
pronunţarea poate fi amânată cu cel mult 24 de ore, iar motivarea încheierii

încheierea de soluţionare a cererii de ridicare a sechestrului asigurător, indiferent

de soluţie, este supusă:
numai apelului (când este pronunţată de judecătorie sau tribunal), în termen de 5

zile de la pronunţare;
atunci când competenţa de primă instanţă aparţine curţii de apel, calea de atac
este recursul (art. 958 NCPC).
apelul/recursul se judecă de urgenţă şi cu precădere, cu citarea părţilor;
în cazul în care cererea de chemare în judecată care a stat la baza înfiinţării

măsurii asigurătorii a fost respinsă, anulată ori s-a constatat perimarea acesteia
prin hotărâre definitivă, precum şi în cazul în care creditorul renunţă la judecată,
debitorul poate cere ridicarea sechestrului asigurător instanţei care a încuviinţat
măsura; în acest caz, instanţa care se va pronunţa, fără citarea părţilor, prin
încheiere definitivă, asupra ridicării măsurii.
II. Poprirea asigurătorie
Obiectul popririi:
îl constituie sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale
urmăribile datorate debitorului de o terţă persoană sau pe care aceasta i le va
datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente;
pentru înfiinţarea popririi este necesară îndeplinirea condiţiilor de înfiinţare ale

sechestrului asigurător (cele 3 ipoteze din cuprinsul art. 952 NCPC);
soluţionarea cererii de poprire asigurătorie, executarea măsurii, desfiinţarea şi

ridicarea popririi asigurătorii se vor face potrivit dispoziţiilor art. 953-958 NCPC
referitoare la sechestrul asigurător, care se aplică, în mod corespunzător, şi
popririi asigurătorii.
III. Sechestrul judiciar
Noţiune – este măsura asigurătorie ce se aplică în cazul bunurilor,

mobile sau imobile, ce formează obiectul litigiului şi care constă în în-
credinţarea, de către instanţă, a pazei acestor bunuri unui
administrator-sechestru, până când procesul va fi finalizat printr-o
hotărâre executorie → ca regulă, sechestrul se înfiinţează asupra
bunului ce face obiectul litigiului pe fond.
1. Condiţii de înfiinţare (art. 972 NCPC)
Regula:
existenţa unui proces pe rol asupra însuşi bunului ce face obiectul sechestrului
judiciar.
Excepţiile de la necesitatea existenţei unui proces pe fond
instanţa în circumscripţia căreia se află bunul va putea încuviinţa sechestrul

judiciar, chiar fără a exista proces, sub condiţia ca partea care a cerut şi obţinut
instituirea sechestrului să introducă acţiune pe fond la instanţa competentă, să
iniţieze demersurile pentru constituirea tribunalului arbitral sau să solicite
punerea în executare a titlului executoriu, într-un termen de cel mult 20 de zile de
la data încuviinţării măsurii, sub sancţiunea desfiinţării de drept a sechestrului
judiciar, asupra:
bunului pe care debitorul îl oferă pentru liberarea sa;
bunului cu privire la care cel interesat are motive temeinice să se teamă că va fi

sustras, distrus ori alterat de posesorul său actual;
bunurilor mobile care alcătuiesc garanţia creditorului, când acesta învederează
insolvabilitatea debitorului său ori când are motive temeinice de bănuială că
debitorul se va sustrage de la eventuala urmărire silită ori să se teamă de
sustrageri sau deteriorări.
2. Procedura de înfiinţare
se soluţionează:
de către instanţa învestită cu judecarea acţiunii principale sau
în cazurile în care nu este litigiu pe fond, competenţa de soluţionare aparţine

instanţei în circumscripţia căreia se află bunul ce urmează a fi pus sub sechestru;
cererea de sechestru se judecă de urgenţă, cu citarea părţilor, pronunţându-se o

încheiere, care este supusă:
numai apelului, în termen de 5 zile de la pronunţare, la instanţa ierarhic

superioară;
atunci când competenţa în primă instanţă a soluţionării litigiului pe fond aparţine

curţii de apel, calea de atac împotriva încheierii este recursul.
atât la soluţionarea cererii de înfiinţare a sechestrului judiciar, cât şi la judecarea

apelului, pronunţarea poate fi amânată cu cel mult 24 de ore, iar motivarea
în cazuri urgente, până la soluţionarea cererii de înfiinţare a sechestrului judiciar,

la cererea părţii interesate, instanţa va putea numi un administrator provizoriu,
prin încheiere definitivă dată fără citarea părţilor;
în caz de admitere a cererii, instanţa poate să îl oblige pe cel care a solicitat

înfiinţarea sechestrului judiciar să depună o cauţiune, fixând totodată şi
cuantumul acesteia, precum şi termenul de plată;
nedepunerea cauţiunii în termenul fixat de instanţă atrage desfiinţarea de drept a

sechestrului judiciar, care se constată prin încheiere definitivă, dată fără citarea
părţilor;
dacă a fost pus sub sechestru judiciar un bun imobil, se va proceda şi la efectuarea
formalităţilor de publicitate imobiliară, prin înscrierea măsurii asigurătorii în
cartea funciară.
3. Administratorul-sechestru (art. 975 NCPC)

paza bunului sechestrat va fi încredinţată persoanei desemnate de părţi de comun
acord, iar în caz de neînţelegere, unei persoane desemnate de instanţă, care
poate fi chiar deţinătorul bunului;
administratorul-sechestru este îndreptăţit să efectueze toate actele de conservare

şi de administrare, să încaseze orice venituri şi sume datorate, să plătească datorii
cu caracter curent, precum şi datorii constatate prin titlu executoriu;
în mod excepţional (în cazul în care bunul aflat sub sechestru judiciar nu poate fi
conservat sau dacă, dintr-un alt motiv, măsura înstrăinării este vădit necesară),
administratorul-sechestru poate să procedeze la înstrăinarea acestuia, însă numai
cu autorizarea prealabilă a instanţei care a dispus aplicarea sechestrului;
dacă a fost în prealabil autorizat, administratorul-sechestru va putea sta în

judecată în numele părţilor litigante cu privire la bunul pus sub sechestru;
dacă administrator-sechestru a fost numită o altă persoană decât deţinătorul,

instanţa va fixa, pentru activitatea prestată, o sumă drept remuneraţie, stabilind
totodată şi modalităţile de plată.
PROCEDURA PARTAJULUI JUDICIAR
I. Felurile partajului
proprietatea comună poate înceta, cel mai adesea, prin partaj (sau împărţeală);
împărţeala poate fi de două feluri:
convenţională, realizată prin acordul de voinţă al tuturor copărtaşilor sau prin

buna lor învoială;
copărtaşii pot recurge la un partaj voluntar oricând, cât timp legea nu opreşte
această modalitate de sistare a coproprietăţii;
partajul se poate face prin învoiala părţilor, fie că e vorba de un partaj succesoral,
fie de un partaj al bunurilor comune ca efect al desfacerii căsătoriei;
judiciară (judecătorească), atunci când copărtaşii nu se înţeleg ori în acele cazuri în

care însăşi legea obligă la o asemenea împărţeală;
aceasta poate interveni ori de câte ori copărtaşii nu se înţeleg cu privire la modul
de partajare a bunurilor comune;
partajul judiciar este obligatoriu (deci legea nu permite părţilor să încheie un

partaj voluntar) în următoarele situaţii:
printre proprietarii comuni sunt persoane lipsite de capacitate de exerciţiu sau cu

o capacitate de exerciţiu restrânsă şi nu există autorizarea instanţei de tutelă
pentru un partaj voluntar (a se vedea şi art. 674 NCC);
creditorul personal al unuia dintre soţi cere instanţei împărţeala bunurilor comune
în timpul căsătoriei, pentru a putea urmări ulterior bunurile care vor fi atribuite în
lotul debitorului său;
unul dintre proprietarii comuni lipseşte.
II. Instanţa competentă
din punct de vedere material, competenţa aparţine întotdeauna judecătoriei;
în ce priveşte competenţa teritorială:

Procedura partajului judiciar 24
în caz de partaj succesoral, competenţa este stabilită în favoarea instanţei de la

ultimul domiciliu al defunctului (art. 118 NCPC), chiar dacă în masa succesorală s-
ar afla un bun imobil situat în circumscripţia altei instanţe;
în ipoteza partajului bunurilor comune ale soţilor, competenţa este diferită, în

funcţie de calea aleasă de reclamant:
atunci când este vorba de un partaj solicitat pe cale principală, în timpul căsătoriei
sau ulterior rămânerii definitive a hotărârii de divorţ, competenţa teritorială este
dată de regulile de drept comun:
va aparţine instanţei de la domiciliul pârâtului, dacă masa partajabilă cuprinde

numai bunuri mobile (potrivit art. 107 NCPC);
va aparţine instanţei în circumscripţia căreia se află imobilul, dacă printre bunurile

supuse partajului există şi un imobil (fiind aplicabil art. 117 NCPC);
în situaţia în care partajul se solicită pe cale accesorie (de exemplu, simultan cu

divorţul etc.) sau incidentală (de pildă, prin cerere reconvenţională), competenţa
se stabileşte potrivit art. 123 NCPC, în favoarea instanţei care soluţionează
cererea principală, chiar dacă în masa bunurilor de împărţit s-ar afla şi un imobil
situat în circumscripţia altei instanţe, fiind vorba despre un caz de prorogare
legală de competenţă.
III. Cuprinsul cererii
1. Procedura prealabilă
în materie de partaj judiciar succesoral, mai înainte de sesizarea instanţei jude-

cătoreşti, reclamantul trebuie să îndeplinească o procedură prealabilă obligatorie,
a cărei neîndeplinire va atrage respingerea cererii de partaj ca inadmisibilă [art.
193 alin. (3) NCPC];
mijlocul procesual de invocare a neregularităţii îl constituie excepţia de inadmisi-

bilitate (excepţie de fond, absolută, peremptorie), iar neîndeplinirea procedurii
prealabile va fi invocată de către instanţă, din oficiu, sau de către pârât.
 Cerinţa îndeplinirii unei proceduri prealabile se aplică numai în materie

de partaj judiciar succesoral, iar nu şi în restul cererilor de partaj.
NB
2. Elementele cererii de partaj
cererea de partaj va cuprinde, pe lângă elementele oricărei cereri de chemare în

judecată prevăzute de art. 194 NCPC, următoarele menţiuni:
indicarea persoanelor între care urmează a avea loc împărţeala;
titlul în baza căruia se solicită împărţeala, adică cel în baza căruia a luat naştere
starea de coproprietate: contract, succesiune, uzucapiune, dobândirea de bunuri
în timpul căsătoriei;
bunurile supuse împărţelii;
valoarea lor;
locul unde se află bunurile;
persoanele care deţin sau administrează bunurile supuse împărţelii.
IV. Formarea loturilor
Regula
partajul se realizează în natură, prin formarea de loturi distincte pentru fiecare

copărtaş, corespunzătoare cotei de proprietate a fiecăruia [art. 676 alin. (1) NCC],
ţinându-se seama de valoarea de circulaţie a bunurilor supuse împărţelii;
Excepţie
în cazul în care bunul este indivizibil ori nu este comod partajabil în natură,
partajul se va face în unul dintre următoarele moduri:
atribuirea întregului bun, în schimbul unei sulte, în favoarea unuia ori a mai
multor coproprietari, la cererea acestora;
vânzarea bunului în modul stabilit de coproprietari ori, în caz de neînţelegere, la

licitaţie publică, în condiţiile legii, şi distribuirea preţului către coproprietari
proporţional cu cota-parte a fiecăruia dintre ei.
V. Încheierea de admitere în principiu
1. Trăsături
în cazul în care pentru formarea loturilor este necesară efectuarea unei expertize
de măsurare, de evaluare, iar instanţa nu are date suficiente pentru aceasta, va
stabili, printr-o încheiere de admitere în principiu:
bunurile supuse împărţelii;

calitatea de coproprietar a părţilor;
cota-parte a fiecăruia, creanţele născute din starea de proprietate comună pe care

coproprietarii le au unii faţă de alţii, iar, în situaţia în care obiectul partajului îl
constituie o moştenire, instanţa va mai stabili datoriile transmise prin moştenire,
datoriile şi creanţele comoştenitorilor faţă de defunct, sarcinile moştenirii.
 Pronunţarea încheierii de admitere în principiu nu este obligatorie, în-

trucât, în situaţia în care instanţa are suficiente elemente pentru
NB
formarea loturilor, va pronunţa, după dezbateri, direct hotărârea de
partaj.
încheierea de admitere în principiu pronunţată trebuie motivată;
încheierea de admitere în principiu are, în principiu, caracter interlocutoriu, însă

acest caracter este relativ deoarece, prin derogare de la dreptul comun (în
materia încheierilor interlocutorii), această împrejurare nu împiedică instanţa să
completeze încheierea de admitere în principiu printr-o încheiere suplimentară;
prin aceeaşi încheiere instanţa va dispune efectuarea unei expertize pentru

formarea loturilor;
raportul de expertiză va arăta evaluarea şi criteriile avute în vedere la stabilirea

acesteia, va indica dacă bunurile pot fi comod partajabile în natură şi în ce mod
anume, propunând loturile ce urmează a fi atribuite (când este cazul).
2. Soluţionarea cererilor accesorii partajului
atunci când, pe lângă cererea principală de partaj, s-au formulat şi cereri accesorii
în legătură cu partajul şi de a căror soluţionare depinde efectuarea acestuia,
precum o cerere de reducţiune a liberalităţilor excesive sau o cerere de raport al
donaţiilor şi altele asemenea, instanţa trebuie să se pronunţe şi cu privire la
aceste cereri tot prin încheierea de admitere în principiu
[art. 984 alin. (2) NCPC].
3. Încheierea de admitere în principiu suplimentară
încheierea de admitere în principiu poate fi completată în privinţa anumitor

bunuri sau a anumitor persoane ori poate fi modificată prin scoaterea anumitor
bunuri din masa bunurilor de partajat;
condiţiile cerute pentru pronunţarea unei încheieri de admitere în principiu

suplimentare, în sensul completării acesteia, sunt:
constatarea existenţei altor coproprietari sau a altor bunuri decât cele indicate şi
care sunt supuse partajării;
cu privire la aceşti coproprietari sau la aceste bunuri să nu fi avut loc o dezbatere

contradictorie. În cazul în care o asemenea dezbatere a avut loc, încheierea nu
poate fi modificată decât prin intermediul căilor de atac;
constatarea existenţei altor coproprietari sau a altor bunuri care trebuie supuse
împărţelii să intervină în intervalul cuprins între data pronunţării încheierii de
admitere în principiu şi data pronunţării hotărârii de împărţeală.
4. Modificarea încheierii
tot printr-o nouă încheiere, instanţa poate scoate un bun din masa de partajat, în
cazul în care se constată că acesta a fost inclus din eroare, însă numai condiţionat
de acordul tuturor coproprietarilor;
pentru pronunţarea unei noi încheieri în acest sens, este necesară îndeplinirea
următoarelor condiţii:
constatarea cuprinderii din eroare în masa bunurilor de împărţit a unui bun care
nu poate fi supus partajului;
existenţa acordului tuturor coproprietarilor pentru scoaterea bunului din masa de

partajat. Lipsa acordului tuturor determină menţinerea bunului în cadrul bunurilor
supuse partajului;
constatarea erorii săvârşite constând în cuprinderea unui bun în masa de partajat,

deşi acesta nu era supus partajului, trebuie să intervină în intervalul cuprins între
data pronunţării încheierii de admitere în principiu şi data pronunţării hotărârii de
împărţeală.
5. Căile de atac împotriva unor încheieri
încheierile de admitere în principiu pot fi atacate numai odată cu fondul. Acestea

sunt supuse aceleiaşi căi de atac ca şi hotărârea dată asupra fondului litigiului,
respectiv numai apelului.
VI. Criteriile partajului
Regula
partajul în natură constituie regula, însă, atunci când acesta nu este posibil, în
funcţie de anumite criterii, instanţa va stabili o altă modalitate de partajare.
Criterii (art. 987 NCPC) în baza cărora instanţa poate dispune asupra formării şi
atribuirii loturilor:
acordul părţilor;
mărimea cotei-părţi ce se cuvine fiecăreia;
masa bunurilor de împărţit;
natura bunurilor;
domiciliul şi ocupaţia părţilor;
faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărţeala, au făcut

construcţii, îmbunătăţiri, cu acordul celorlalţi coproprietari.
 Pe lângă aceste criterii legale, instanţa poate avea în vedere şi alte

aspecte, în funcţie de circumstanţele particulare ale fiecărei cauze.
NB
VII. Atribuirea bunului
1. Atribuirea provizorie a bunului unuia dintre coproprietari
când împărţeala în natură a unui bun nu este posibilă sau ar cauza o scădere
importantă a valorii acestuia ori i-ar modifica în mod păgubitor destinaţia
economică, la cererea unuia dintre coproprietari, instanţa, prin încheiere, îi poate
atribui provizoriu întregul bun;
în cuprinsul încheierii instanţa stabileşte şi termenul în care coproprietarul căruia i

s-a atribuit bunul trebuie să depună sumele de bani ce reprezintă echivalentul
valoric al cotelor-părţi cuvenite celorlalţi coproprietari (sultele);
dacă sumele s-au depus în termenul fixat, instanţa va pronunţa direct o hotărâre
asupra fondului, prin care va atribui definitiv bunul copărtaşului căruia iniţial i se
atribuise bunul în mod provizoriu;
însă, dacă în termenul fixat copărtaşul căruia i s-a atribuit provizoriu bunul nu
consemnează sumele de bani, atunci instanţa va atribui provizoriu bunul altui
coproprietar;
încheierea de atribuire provizorie a bunului unui copărtaş nu poate fi atacată

decât cu apel, odată cu fondul.
2. Condiţiile atribuirii provizorii a bunului (îndeplinite cumulativ)

împărţeala în natură nu este posibilă ori, deşi este posibilă, ar determina o

scădere importantă a valorii bunului ori o modificare a destinaţiei economice care
ar echivala cu o pagubă;
să existe cererea unui coproprietar formulată în acest sens.
3. Atribuirea definitivă
în funcţie de circumstanţele specifice cauzei, pentru motive temeinice, instanţa

poate pronunţa direct hotărârea de atribuire definitivă a bunului către un
copărtaş şi de stabilire a sultelor pe care acesta va trebui să le plătească celorlalţi
copărtaşi.
VIII. Vânzarea bunului
constituie o modalitate de realizare a partajului judiciar;
uneori, există posibilitatea ca niciunul dintre coproprietari să nu solicite atribuirea

bunului. În această situaţie, dar şi atunci când bunul a fost atribuit provizoriu şi nu
s-au depus în termenul stabilit sumele cuvenite celorlalţi coproprietari, instanţa,
prin încheiere, va dispune vânzarea bunului;
prin aceeaşi încheiere, instanţa va stabili dacă vânzarea se va face de bunăvoie,

direct de către copărtaşi, ori dacă se va face prin intermediul unui executor
judecătoresc;
în ipoteza în care s-a încuviinţat copărtaşilor ca vânzarea să se facă direct de către

ei, instanţa trebuie să fixeze prin încheiere şi termenul în care trebuie să se
efectueze vânzarea, care, de regulă, este de 3 luni, însă, dacă toate părţile sunt de
acord, acesta poate fi majorat;
dacă vânzarea nu s-a efectuat în termenul stabilit, indiferent că una dintre părţi nu
a fost de acord cu vânzarea prin bună învoială ori din alt motiv, atunci instanţa va
cita părţile şi va pronunţa o nouă încheiere, prin care va dispune efectuarea
vânzării prin intermediul executorului judecătoresc.
 Căi de atac
NB atât încheierea prin care se dispune vânzarea bunului direct de către

copărtaşi, cât şi cea prin care se dispune vânzarea la licitaţie prin exe-
cutor judecătoresc sunt susceptibile de apel, pe cale separată;
Aceste hotărâri nu mai pot fi atacate odată cu hotărârea dată asupra

fondului, dacă nu au fost atacate cu apel pe cale separată.

IX. Procedura vânzării la licitaţie
vânzarea bunului de către executorul judecătoresc se realizează prin scoaterea

bunului la licitaţie publică imediat după ce încheierea prin care se dispune
vânzarea în această modalitate a devenit definitivă;
executorul judecătoresc învestit cu vânzarea bunului la licitaţie va stabili termenul

la care aceasta să se desfăşoare;
termenul pentru licitaţie nu poate fi mai mare de 30 de zile în cazul bunurilor

mobile, respectiv de 60 de zile în cazul imobilelor, termen care se calculează de la
momentul primirii încheierii instanţei de judecată;
executorul judecătoresc are, totodată, obligaţia de a înştiinţa coproprietarii

despre data, ora şi locul unde se va desfăşura vânzarea la licitaţie;
executorul judecătoresc va întocmi şi afişa publicaţia de vânzare cu cel puţin 5 zile

înainte de data stabilită pentru licitaţie, în cazul bunurilor mobile, şi cu cel puţin
30 de zile înainte, în cazul bunurilor imobile [art. 991 alin. (3) si (4) NCPC].
X. Soluţionarea cererii de partaj. Hotărârea de partaj
cererea de partaj se soluţionează de către instanţa de judecată prin hotărâre care,

rămasă definitivă, de principiu constituie titlu executoriu şi are caracter constitutiv
de drepturi;
prin hotărâre instanţa va dispune şi împărţirea sumelor depuse de coproprietarul

căruia i s-a atribuit provizoriu bunul, respectiv cele rezultate din vânzarea
bunurilor de bunăvoie sau de către executorul judecătoresc, direct proporţional
cu cotele-părţi ale fiecărui coproprietar;
în ipoteza în care partajul în natură nu este posibil, iar toţi copărtaşii refuză să le
fie atribuit bunul şi acesta nici nu poate fi vândut, instanţa va hotărî închiderea
dosarului (această hotărâre nu intră în autoritatea de lucru judecat, deoarece – în
realitate – partajul nu s-a putut soluţiona, astfel că cererea va putea fi reiterată
când vreunul din copărtaşi va considera necesar).
1. Efectul constitutiv al hotărârii de partaj
datorită efectului constitutiv, fiecare coproprietar devine proprietarul exclusiv al

bunurilor sau al sumelor ce i-au fost atribuite începând cu data rămânerii
definitive a hotărârii de partaj;
în privinţa imobilelor, efectele partajului se produc începând cu data înscrierii în

cartea funciară a hotărârii definitive de partaj, norma obligând implicit la o astfel
de înscriere [art. 680 alin. (2) NCC];
actele încheiate, în condiţiile legii, de un coproprietar cu privire la bunul comun

rămân valabile şi sunt opozabile celui căruia i-a fost atribuit bunul în urma
partajului (art. 681 NCC);
în privinţa garanţiilor constituite de un coproprietar asupra cotei sale părţi,

acestea se strămută de drept asupra bunului atribuit acestuia sau, după caz,
asupra sumelor de bani care i-au fost atribuite prin partaj (art. 682 NCC).
2. Caracterul executoriu al hotărârii de partaj
hotărârea de partaj rămasă definitivă constituie titlu executoriu, chiar dacă prin
hotărâre nu s-a dispus predarea bunurilor către copărtaşii în lotul cărora acestea
au căzut;
atunci când părţile declară în mod expres că nu solicită predarea bunurilor,

hotărârea de partaj nu este susceptibilă de executare – afară de cazul în care unii
copărtaşi au fost obligaţi să plătească sume de bani, în privinţa cărora hotărârea
poate fi pusă în executare în termenul general de 3 ani.
XI. Căi de atac
împotriva sentinţei pronunţate de prima instanţă (judecătorie) asupra cererii

principale de partaj nu se va putea exercita decât o singură cale de atac, anume
apelul, la tribunal [art. 994 alin. (3) NCPC];
atunci când partajul este solicitat pe cale incidentală, hotărârea va urma aceleaşi
căi de atac ca şi hotărârea dată asupra cererii principale; acelaşi este şi termenul
pentru exercitarea căii de atac, chiar dacă se atacă numai soluţia dată asupra
partajului.
XII. Prescripţia executării
atunci când hotărârea de partaj definitivă nu se execută benevol, partea inte-

resată poate cere executarea silită a acesteia într-un termen de prescripţie de 10
ani [art. 705 alin. (1) teza a II-a NCPC];
vizează exclusiv cererea de executare privind bunurile în materialitatea lor, iar nu

şi plata sultelor, în cazul acestora, termenul de executare fiind cel de drept
comun, de 3 ani [art. 705 alin. (1) teza I NCPC];
termenele de prescripţie încep să curgă de la data când se naşte dreptul de a

obţine executarea silită, adică de la data rămânerii definitive a hotărârii
judecătoreşti prin care s-a rezolvat cererea de partaj.
ORDONANŢA PREŞEDINŢIALĂ
Noţiune – reprezintă o procedură specială prin intermediul

căreia reclamantul solicită instanţei să ordone măsuri tem-
porare, în cazuri urgente, pentru păstrarea unui drept, pentru
prevenirea unei pagube iminente ori pentru înlăturarea
piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
 Are caracter contencios şi presupune existenţa unui pârât, chiar dacă,

în cazuri excepţionale se poate judeca într-o procedură
NB
necontradictorie (fără citarea părţilor, doar pe baza cererii
reclamantului şi a înscrisurilor care o însoţesc).
I. Condiţii de admisibilitate
pentru a fi admisibilă o cerere de ordonanţă preşedinţială, trebuie îndeplinite

patru condiţii de admisibilitate, şi anume:
aparenţa dreptului în favoarea reclamantului;
urgenţa;
vremelnicia – caracterul provizoriu al măsurii;
neprejudecarea fondului.
 Cele patru condiţii trebuie să subziste nu doar la momentul sesizării

instanţei cu cererea de ordonanţă preşedinţială, ci pe tot parcursul
NB
procedurii, până la pronunţarea hotărârii judecătoreşti.
1. Aparenţa dreptului în favoarea reclamantului
ordonanţa preşedinţială nu presupune dovedirea de către reclamant a temeiniciei

pretenţiei formulate → aparenţa dreptului fiind suficientă pentru ca instanţa să
ordone o măsură urgentă şi vremelnică, urmând ca problema existenţei sau
inexistenţei dreptului subiectiv să se rezolve pe calea procedurii de drept comun;
instanţa doar „pipăie fondul” → instanţa care nu stabileşte aparenţa de drept în

favoarea reclamantului va respinge întotdeauna cererea ca inadmisibilă;
Procedura de executarea silită 35
aparenţa de drept este în favoarea reclamantului dacă poziţia acestuia, în cadrul

raportului juridic pe care se grefează ordonanţa preşedinţială, este preferabilă din
punct de vedere legal, în condiţiile unei sumare caracterizări şi analize a situaţiei
de fapt.
2. Urgenţa
se apreciază în concret de către instanţă, prin raportare la circumstanţele

obiective ale litigiului;
sunt considerate a fi categorii generale caracterizate prin urgenţă:
păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere;
prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara;
înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări;
urgenţa nu trebuie însă confundată cu celeritatea procesului civil, aceasta din

urmă presupunând finalizarea procesului într-un timp rezonabil;
este necesar ca urgenţa să persiste în tot cursul judecăţii.
3. Vremelnicia măsurii (caracterul vremelnic al acesteia)
presupune ca măsura ordonată de instanţă să fie temporară, întrucât pe cale de

ordonanţă preşedinţială nu pot fi luate măsuri cu caracter definitiv, care să rezolve
litigiul pe fond [art. 996 alin. (5) NCPC];
Exemple de măsuri care nu pot face obiectul procedurii ordonanţei preşedinţiale:
- desfiinţarea unor lucrări;
- demolarea unor construcţii;
- revocarea administratorului societăţii etc.
4. Neprejudecarea fondului
pe cale de ordonanţă preşedinţială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul

în fond [art. 996 alin. (5) teza I NCPC].
II. Instanţa competentă

competenţa de soluţionare a cererii de ordonanţă preşedinţială aparţine instanţei

competente să se pronunţe asupra fondului dreptului;
competenţa materială şi cea teritorială se determină prin raportare la dispoziţiile

comune privind cererea pe fondul cauzei;
dacă există proces pe fondul dreptului, instanţa sesizată cu acesta este compe-
tentă să soluţioneze şi cererea de ordonanţă preşedinţială (nu, însă, acelaşi
complet, deoarece judecătorul s-ar afla în incompatibilitate, prin „cumul de
decizii”, aşa cum e definit în cadrul teoriei aparenţei de imparţialitate întemeiate
pe art. 6 din C.E.D.O.);
când litigiul privind fondul dreptului se află în ciclul procesual al apelului, cererea
de ordonanţă va fi introdusă tot la prima instanţă, iar nu la instanţa de apel.
III. Procedura de soluţionare
se soluţionează după regulile procedurii contencioase;
ca regulă, în materia ordonanţei preşedinţiale părţile se citează, însă, având în

vedere urgenţa acestei proceduri, judecătorul va putea dispune scurtarea
termenului de înmânare a citaţiei;
împreună cu citaţia, pârâtului i se va comunica o copie de pe cerere şi de pe actele

care o însoţesc;
întâmpinarea nu este obligatorie, ceea ce înseamnă că la primul termen pârâtul va

putea invoca excepţii şi propune probe, dacă ordonanţa s-a dat cu citarea părţilor;
pârâtul poate formula cerere reconvenţională la cererea de ordonanţă preşe-

dinţială a reclamantului (de pildă, un soţ cere, pe cale de ordonanţă preşedinţială,
ca domiciliul minorului să fie stabilit la el până la definitivarea divorţului, iar
celălalt soţ formulează cerere reconvenţională, cu acelaşi obiect, arătând că
aparenţa dreptului e de partea lui);
ordonanţa preşedinţială poate fi judecată, în primă instanţă, fără citarea părţilor

[art. 998 alin. (2) NCPC]. Astfel, în cazuri de urgenţă deosebită, la cererea părţii
interesate, instanţa va putea da ordonanţa în ziua primirii cererii; în toate cazurile,
judecătorul trebuie să aibă în vedere urgenţa luării măsurii solicitate de către
reclamant;
în toate cazurile în care ordonanţa este dată fără citarea părţilor, instanţa se va
pronunţa asupra măsurii solicitate doar pe baza cererii şi a actelor depuse, fără
concluziile părţilor (în această ipoteză, ordonanţa preşedinţială rămâne o

procedură contencioasă, dar necontradictorie);
în cadrul procedurii poate fi administrată orice probă admisibilă conform legii, cu

condiţia ca administrarea să nu necesite un timp îndelungat;
cererea de ordonanţă preşedinţială se judecă de urgenţă şi cu precădere

[art. 998 alin. (3) NCPC],
pronunţarea se poate amâna cu cel mult 24 de ore, iar motivarea ordonanţei se

face în cel mult 48 de ore de la pronunţare [art. 998 alin. (4) NCPC];
împotriva ordonanţei preşedinţiale pronunţate de judecătorie sau tribunal se

poate formula apel în termen de 5 zile de la pronunţare, dacă s-a dat cu citarea
părţilor, şi de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor [art. 999 alin. (1) NCPC];
în toate cazurile (deci şi atunci când în faţa primei instanţe procedura a fost una
necontradictorie) citarea părţilor este obligatorie la judecarea apelului [art. 999
alin. (3) NCPC];
termenul de apel şi apelul declarat în termen nu suspendă executarea, însă, la

cererea apelantului, instanţa de apel va putea suspenda executarea ordonanţei
până la judecarea apelului condiţionat de plata unei cauţiuni al cărei cuantum va fi
stabilit de această instanţă;
atunci când competenţa soluţionării cauzei în primă instanţă aparţine curţii de

apel, calea de atac împotriva ordonanţei președinţiale este recursul [art. 999 alin.
(31) NCPC ];
cererea de ordonanţă preşedinţială poate fi transformată într-o cerere de drept

comun dacă (art. 1000 NCPC):
există solicitarea reclamantului în acest sens şi
nu s-au închis dezbaterile la prima instanţă;
în situaţia transformării cererii într-una de drept comun, pârâtul va fi încunoştinţat

şi citat în mod expres cu această menţiune;
ordonanţa preşedinţială are autoritate de lucru judecat (art. 1001 NCPC):
doar faţă de o altă cerere de ordonanţă preşedinţială, cu aceleaşi părţi, în temeiul

aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect şi
numai dacă nu s-au modificat împrejurările de fapt care au justificat-o.
 Ordonanţa preşedinţială nu are autoritate de lucru judecat faţă de

hotărârea ce se va pronunţa pe fondul litigiului; hotărârea pronunţată
NB
pe fondul litigiului are autoritate de lucru judecat faţă de o cerere
ulterioară de ordonanţă preşedinţială.
EXECUTAREA SILITĂ.
SCOPUL ŞI OBIECTUL
Sediul materiei: art. 622-631 CPC
Noţiune – constituie a doua fază a procesului civil, în care

operează realizarea efectivă a dreptului creditorului
constatat prin titlul executoriu, în ipoteza în care
debitorul nu-şi execută de bunăvoie obligaţia din acesta.
 executarea silită, ca fază a procesului civil, poate lipsi atunci când
debitorul îşi execută de bunăvoie obligaţia, creditorul nemaifiind nevoit a
se adresa organelor competente pentru valorificarea drepturilor sale
constatate prin titlul executoriu.
I. Întinderea executării silite

 începerea executării silite este condiţionată, pe de o parte, de
pasivitatea debitorului care nu îşi execută de bunăvoie obligaţia din titlul
executoriu, iar pe de altă parte, de sesizarea organului de executare de
către creditor, în condiţiile art. 664 CPC;
 ca întindere în timp, aceasta va dăinui până la realizarea integrală
a dreptului creditorului, având în vedere că acesta este şi scopul executării
silite;
 pentru situaţiile în care obligaţia principală este însoţită şi de
obligaţii accesorii, executarea silită se va realiza mai întâi asupra
cheltuielilor de judecată şi de executare, apoi asupra ratelor, dobânzilor şi
penalităţilor, în ordinea cronologică a scadenţei acestora, iar în final
asupra capitalului, dacă părţile nu convin ca executarea să se efectueze

într-o altă modalitate [art. 1509 alin. (2) Cod civil].
II. Organul de executare (art. 623 CPC)

 Regula
 executarea silită se realizează doar prin intermediul executorului jude-
cătoresc.
 Excepţii
 titlurile executorii care au ca obiect venituri datorate bugetului general
consolidat, executarea silită se efectuează de către organele de
executare competente prin intermediul executorilor fiscali;
 creanţele datorate bugetului Uniunii Europene şi bugetului Comunităţii
Europene a Energiei Atomice se execută de către organele fiscale com-
petente potrivit legilor speciale.
 Rolul activ al executorului judecătoresc
 se manifestă în tot timpul executării silite şi constă în:
- utilizarea tuturor mijloacelor legale pentru realizarea integrală şi cu
celeritate a obligaţiei din titlul executoriu (indiferent dacă acesta este
o hotărâre judecătorească sau alt titlu căruia legea îi conferă putere
executorie);
- dreptul de a solicita lămuriri în scris, atunci când apreciază necesar,
de la debitor, în legătură cu veniturile pe care le realizează şi bunurile
pe care le deţine ca unic proprietar sau aflate în coproprietate, precum
şi datele de identificare ale acestora, încercând a-l determina să exe-
cute de bunăvoie obligaţia din titlul executoriu, aducându-i la cunoş-
tinţă consecinţele pe care le poate avea asupra sa continuarea execu-
tării silite;
- informarea obligatorie a debitorului asupra cuantumului estimativ al
cheltuielilor de executare la care acesta va fi obligat;
- sesizarea instanţei de executare, în vederea aplicării debitorului a
unei amenzi al cărei cuantum variază între 100 lei şi 1000 lei, conform
art. 188 alin. (2) CPC, în ipoteza în care debitorul refuză nejustificat a
se prezenta la sediul executorului judecătoresc sau a da lămuririle
necesare solicitate de către acesta, precum şi atunci când debitorul, cu
rea-credinţă, furnizează informaţii incomplete →încălcarea acestei

obligaţii se apreciază de la caz la caz, în funcţie de situaţia de fapt
concretă şi contextul în care aceasta s-a produs.
III. Modalităţile de realizare a executării silite (art. 624 CPC)

 urmărirea bunurilor mobile şi imobile ale debitorului sau
aparţinând terţilor ţinuţi să răspundă, în condiţiile legii, pentru obligaţiile
debitorului, în scopul îndestulării creditorilor;
 predarea către creditor a bunurilor, prevăzute în titlul executoriu,
ce sunt deţinute fără drept de debitor,
 alte măsuri prevăzute de lege;
 prin intermediul executării silite directe, creditorul urmăreşte îndepli-
nirea de către debitor, în natură, a obligaţiei stipulate în cuprinsul
titlului executoriu, respectiv:
- predarea silită a bunurilor mobile (art. 893-895 CPC);
- predarea silită a bunurilor imobile (art. 896-902 CPC);
- executarea silită a altor obligaţii de a face şi de a nu face, inclusiv exe-
cutarea hotărârilor judecătoreşti referitoare la minori (art. 903-914
CPC).
 executarea este indirectă atunci când creditorul, ce are de realizat o
creanţă bănească recunoscută prin titlul executoriu, urmăreşte să-şi
îndestuleze creanţa din sumele obţinute prin valorificarea bunurilor
debitorului ori prin poprirea sumelor pe care debitorul le are de primit
de la terţe persoane;
 formele executării silite indirecte:
- poprirea (art. 781-794 CPC);
- urmărirea fructelor neculese şi a recoltelor prinse de rădăcini (art. 795-
799 CPC);
- urmărirea veniturilor generale ale imobilelor (art. 800-812 CPC);
- urmărirea silită mobiliară (art. 727-780 CPC);
- urmărirea silită imobiliară (art. 813-863 CPC).
IV. Rolul statului în executarea silită (art. 626 CPC)

 statul trebuie să asigure executarea promptă a hotărârilor
judecătoreşti, în sensul că obligaţia stipulată în cuprinsul titlului
executoriu trebuie să se realizeze într-un interval de timp rezonabil şi să
fie efectivă;
 în cazul în care statul refuză îndeplinirea obligaţiei de asigurare,
prin intermediul agenţilor săi, a executării silite în mod prompt şi efectiv,
persoanele vătămate au dreptul la repararea integrală a prejudiciului
suferit; în acest caz răspunderea statului se fundamentează pe răspun-
derea civilă delictuală în condiţiile art. 1349 C.civ, ale art. 1357 C.civ,
atunci când statul răspunde pentru fapta proprie, dar şi în condiţiile art.
1384 alin. (2) C.civ., pentru situaţia în care statul răspunde pentru fapta
altuia, caz în care Ministerul Finanţelor Publice se va întoarce în mod
obligatoriu, pe cale judiciară, cu acţiune în regres împotriva aceluia care a
cauzat prejudiciul, în măsura în care acesta este răspunzător pentru
producerea acelui prejudiciu.
V. Obligaţiile susceptibile de executare silită (art. 628 CPC)
1. Pot fi executate silit obligaţiile al căror obiect constă în:

- plata unei sume de bani;
- predarea unui bun ori a folosinţei acestuia, dacă instanţa, prin hotărârea
ce constituie titlu executoriu, a dispus predarea bunului către creditor;
- desfiinţarea unei construcţii, a unei plantaţii ori a altei lucrări;
- încredinţarea minorului, stabilirea locuinţei şi vizitarea acestuia;
- luarea unei alte măsuri stabilite prin titlul executoriu, susceptibilă de
executare.
2. Modalitatea de calcul a dobânzilor, penalităţilor sau a altor sume

 atunci când prin titlul executoriu au fost acordate dobânzi,
penalităţi sau alte sume, însă fără ca instanţa să fi stabilit cuantumul
acestora, ele vor fi calculate de executorul judecătoresc, potrivit
dispoziţiilor legale;
 dacă prin titlul executoriu nu au fost acordate dobânzi, penalităţi

sau alte asemenea sume, executorul judecătoresc, la cererea creditorului,
poate actualiza valoarea obligaţiei principale stabilite în bani, indiferent
de izvorul ei;
 valoarea obligaţiei principale stabilite în bani poate fi actualizată
de către executorul judecătoresc, la cererea creditorului, potrivit criteriilor
din titlul executoriu;
 pentru ipoteza în care titlul executoriu nu conţine niciun
asemenea criteriu, executorul judecătoresc va proceda, la cererea
creditorului, la actualizare în funcţie de rata inflaţiei, calculată de la data
când hotărârea judecătorească a devenit executorie sau, în cazul
celorlalte titluri executorii, de la data când creanţa a devenit exigibilă şi
până la data plăţii efective a obligaţiei cuprinse în oricare dintre aceste
titluri;
 dacă titlul executoriu nu cuprinde dobânzi, penalităţi sau alte
sume, însă ele se cuvin de plin drept creditorului, acestea vor fi stabilite
de către instanţa de executare la cererea creditorului, prin încheiere dată
cu citarea părţilor;
 pentru sumele stabilite în condiţiile de mai sus, încheierea
instanţei de executare sau, după caz, a executorului judecătoresc
constituie titlu executoriu.
VI. Înţelegeri privind efectuarea executării (art. 630 CPC)

Părţile au posibilitatea legală de a încheia convenţii asupra modalităţii de
realizare a executării silite;
În tot cursul executării silite, sub supravegherea executorului
judecătoresc, creditorul şi debitorul pot conveni ca aceasta să se efectueze, în
total sau în parte, numai asupra veniturilor băneşti sau altor bunuri ale
debitorului, ca vânzarea bunurilor supuse urmăririi să se facă prin bună
învoială sau ca plata obligaţiei să se facă în alt mod admis de lege.
VII. Domeniul de aplicare a executării silite (art. 631 CPC)

 Regula
 poate avea calitatea de debitor în cadrul executării silite orice persoană

fizică sau juridică, de drept public sau de drept privat;
 Excepţia
 persoanele care se bucură de imunitate de executare (parte a imunităţii
de jurisdicţie) nu pot avea calitatea de debitori în cadrul executării
silite.
TITLURILE EXECUTORII
Noţiune – sunt actele întocmite conform dispoziţiilor

legale de către organele competente şi care pot servi la
pornirea executării silite şi la realizarea, pe această cale,
a drepturilor recunoscute prin acele acte.
 existenţa unui titlu executoriu constituie o condiţie sine qua non
pentru începerea executării silite;
 indiferent de modalitatea în care urmează a se face executarea
silită, obligaţia ce se solicită a fi pusă în executare silită trebuie să fie
constatată printr-un titlu executoriu;
 titlurile executorii pot consta, pe de o parte, în hotărârile
judecătoreşti obţinute după finalizarea fazei judecăţii, iar pe de altă parte,
în titluri executorii cărora legea le conferă acest caracter, fără a mai fi
nevoie de parcurgerea fazei judecăţii pentru obţinerea unei hotărâri
judecătoreşti.
I. Titlurile executorii
1. Hotărârile judecătoreşti executorii, intrând în această categorie (art. 633

CPC):
 hotărârile date în apel, dacă prin lege nu se prevede altfel;
Excepţie: hotărârile date în apel sunt executorii în măsura în care nu există o
dispoziţie contrară în acest sens → aşadar, există anumite situaţii în care, deşi
pronunţată în apel, hotărârea nu este executorie şi, prin urmare, nu poate fi
pusă în executare silită.
Exemplu (de hotărâre pronunţată în apel care nu este executorie):
- în condiţiile art. 484 alin. (1), recursul suspendă de drept executarea hotărârii în cauzele
privitoare la desfiinţarea de construcţii, plantaţii sau a oricăror lucrări cu aşezare fixă,
precum și în cazuri anume prevăzute de lege.
 hotărârile date în primă instanţă, fără drept de apel, ori cele în

legătură cu care părţile au convenit să exercite direct recursul, potrivit
art. 459 alin. (2) CPC;
 o hotărâre susceptibilă de apel şi de recurs poate fi atacată, înăuntrul

termenului de apel, direct cu recurs, la instanţa care ar fi fost
competentă să judece recursul împotriva hotărârii date în apel, dacă
părţile consimt expres, prin înscris autentic sau prin declaraţie verbală,
dată în faţa instanţei a cărei hotărâre se atacă şi consemnată într-un
proces-verbal, caz în care recursul poate fi exercitat numai pentru
încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material [art. 488
alin. (1) pct. 8 CPC];
2. Hotărârile definitive, intrând în această categorie (art. 634 CPC):

 hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului;
 hotărârile date în primă instanţă, fără drept de apel, neatacate cu
recurs;
 hotărârile date în primă instanţă, care nu au fost atacate cu apel;
 hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate
cu recurs;
 hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul
pricinii;
 orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs;
 toate hotărârile de mai sus devin definitive la data expirării
termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data
pronunţării.
3. Orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare
A. Hotărârile arbitrale (art. 635 teza 1 CPC)
 hotărârea arbitrală dobândeşte caracter executoriu de la data

comunicării acesteia, chiar dacă a fost atacată prin intermediul acţiunii în
anulare (art. 608 CPC);
 în ipoteza punerii în executare a hotărârii arbitrale, deşi împotriva
acesteia a fost exercitată acţiunea în anulare, Curtea de apel va putea
dispune suspendarea executării hotărârii arbitrale împotriva căreia a fost
introdusă acţiunea în anulare, fiind incidente dispoziţiile art. 484 alin. (2)-
(5) şi (7) CPC (art. 612 CPC);
 dacă se admite acţiunea în anulare ulterior momentului în care s-a

realizat executarea silită a hotărârii arbitrale, având în vedere
aplicabilitatea prevederilor dreptului comun, partea interesată are
posibilitatea de a solicita întoarcerea executării silite în condiţiile art. 723-
726 CPC.
B. Hotărâri ale organelor cu atribuţii jurisdicţionale rămase definitive (art. 635

teza a II-a CPC)
 prin legi speciale, legiuitorul a conferit caracter executoriu şi altor

hotărâri decât cele reglementate în cuprinsul Codului de procedură civilă,
acestea aparţinând organelor cu atribuţii jurisdicţionale, iar pentru a
putea fi puse în executare silită trebuie să fie definitive, ca urmare a
neatacării lor în faţa instanţelor judecătorești competente.
Exemplu:
- art. 179 alin. (2) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, potrivit căruia, „hotărârile
arbitrale pronunţate de Oficiul de Mediere şi Arbitraj al Conflictelor Colective de Muncă
de pe lângă Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale sunt obligatorii pentru părţi,
completează contractele colective de muncă şi constituie titluri executorii”.
C. Titlurile executorii europene (art. 636 CPC)
 o hotărâre judecătorească care a fost certificată ca titlu executoriu

european în statul membru de origine este recunoscută şi executată în
celelalte state membre, fără a fi necesară încuviinţarea executării şi fără a
fi posibilă contestarea recunoaşterii sale [art. 5 din Regulamentul (CE) nr.
805/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 aprilie 2004
privind crearea unui Titlu Executoriu European pentru creanţele
necontestate aplicabil în materie civilă şi comercială].
D. Încheierile şi procesele-verbale întocmite de executorii judecătoreşti care,

potrivit legii, constituie titluri executorii [art. 638 alin. (1) pct. 1 CPC]
 încheierile executorilor judecătoreşti se bucură de putere

executorie atunci când legea prevede astfel → nu orice act al
executorului judecătoresc constituie titlu executoriu şi poate fi pus în
executare silită, ci doar acele procese-verbale şi încheieri cărora legea le
conferă expres acest caracter.
Exemple:
- încheierea executorului judecătoresc prin care acesta realizează actualizarea valorii
obligaţiei principale stabilite în bani din titlul executoriu are caracter executoriu în
condiţiile art. 628 alin. (2)-(4) CPC;
- încheierea prin care executorul judecătoresc dispune amânarea, suspendarea şi încetarea
executării silite, eliberarea sau distribuirea sumelor obţinute din executare, precum şi alte
măsuri anume prevăzute de lege, în măsura în care legea nu dispune altfel, sunt executorii
de drept şi pot fi atacate numai cu contestaţie la executare, conform art. 657 CPC;
- încheierea prin care executorul judecătoresc soluţionează obiecţiunile referitoare la
caietul de sarcini privind vânzarea titlurilor de valoare şi a unor bunuri cu regim de
circulaţie special, în condiţiile art. 757 CPC, este executorie;
- încheierea prin care executorul se pronunţă asupra cererii de expertiză în cazul pro-
cedurii de evaluare a bunurilor sechestrate, care va cuprinde stabilirea onorariului
provizoriu ce se cuvine expertului şi termenul în care trebuie depus raportul de expertiză,
conform art. 758 alin. (6) CPC;
- procesul-verbal de licitaţie, conform art. 851 alin. (3) CPC etc.
E. Înscrisurile autentice, în cazurile prevăzute de lege [art. 638 alin. (1) pct. 2
CPC], precum și titlurile executorii notariale emise în condiţiile prevăzute de
lege [art. 638 alin. (1) pct. 2 CPC]
 înscrisul autentic este înscrisul întocmit sau, după caz, primit şi

autentificat de o autoritate publică, de notarul public sau de către o altă
persoană învestită de stat cu autoritate publică, în forma şi condiţiile
stabilite de lege;
 autenticitatea înscrisului se referă la stabilirea identităţii părţilor,
exprimarea consimţământului acestora cu privire la conţinut, semnătura
acestora şi data înscrisului;
 este autentic şi orice alt înscris emis de către o autoritate publică
şi căruia legea îi conferă acest caracter, în conformitate cu dispoziţiile art.
269 CPC;
 suspendarea executării acestor titluri executorii poate fi cerută şi
în cadrul acţiunii de fond având ca obiect desfiinţarea lor [art. 638 alin. (2)
CPC].
F. Titlurile de credit sau alte înscrisuri cărora legea le recunoaşte putere

executorie [art. 638 alin. (1) pct. 3 CPC]
 sunt titluri executorii atât titlurile de credit, cât şi alte înscrisuri

cărora legea le recunoaşte putere executorie;
 suspendarea executării acestor titluri executorii poate fi cerută şi

în cadrul acţiunii de fond având ca obiect desfiinţarea lor [art. 638 alin. (2)
CPC].
Exemple:
- potrivit art. 37 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, procesul-
verbal neatacat în termenul legal constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate;
- conform art. 8 din O.G. nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leas-
ing, „contractele de leasing, precum şi garanţiile reale şi personale, constituite în scopul
garantării obligaţiilor asumate prin contractul de leasing, constituie titluri executorii”;
- în raport de prevederile art. 31 alin. (3) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi
exercitarea profesiei de avocat, „contractul de asistenţă juridică, legal încheiat, este titlu
executoriu”. În practica judiciară s-a statuat că, „în condiţiile în care în fiecare din cele
trei contracte de asistenţă juridică s-a prevăzut câte un onorariu pentru fiecare fază
procesuală şi au fost emise facturi fiscale în care sunt menţionate serviciile prestate de
avocat, se constată existenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile, nefiind necesară
îndeplinirea formalităţii de însuşire de către debitor a facturilor emise în baza contractului
de asistenţă, acesta fiind un aspect ce poate fi verificat pe calea contestaţiei la executare
formulate de către debitor”.
G. Înscrisul autentic notarial care constată o creanţă certă, lichidă şi exigibilă

constituie titlu executoriu [art. 639 alin. (1) CPC]
 înscrisul autentificat de notarul public care constată o creanţă

certă şi lichidă are putere de titlu executoriu la data exigibilităţii acesteia;
 actele autentice notariale se întocmesc într-un singur exemplar
original, care se păstrează în arhiva notarului public, părţile primind
duplicat de pe actul original care are aceeaşi forţă ca şi originalul actului
[art. 225 alin. (1) şi (2) din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr.
36/1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale].
H. Cambia, cecul, biletul la ordin, precum şi alte titluri de credit constituie

titluri executorii, dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute în legea specială (art.
640 CPC)
 cecul este un instrument de plată, incorporând creanţa, şi, potrivit

legii, constituie titlu executoriu;
 cambia are valoare de titlu executoriu pentru capital şi accesorii
(art. 61 din Legea nr. 58/1934).
II. Desfiinţarea titlului executoriu (art. 642 CPC)

 desfiinţarea titlului în baza căruia a fost efectuată executarea silită
atrage după sine desfiinţarea tuturor actelor de executare efectuate în
cauză, operând o repunere în situaţia anterioară a părţilor raportului
execuţional, caz în care partea interesată are posibilitatea de a solicita
întoarcerea executării silite în condiţiile art. 723-726 CPC, fără a fi nevoită
a demonstra altceva decât desfiinţarea titlului care a determinat
efectuarea executării silite;
 cauzele care pot determina desfiinţarea titlului executoriu
(indiferent de tipul acestuia, hotărâre judecătorească, hotărâre arbitrală,
act autentic etc.) rezultă din admiterea căilor de atac prevăzute de lege
pentru desfiinţarea titlului, respectiv căile de atac de drept comun (apel,
recurs, contestaţie în anulare, revizuire) sau căile de atac speciale, cum ar
fi acţiunea în anulare a unui înscris notarial, plângerea împotriva
procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei etc.;
 dacă executarea silită nu s-a realizat, ci au fost efectuate doar acte
de executare care nu au condus la executarea efectivă a debitorului, acele
acte vor fi desfiinţate de drept, ca urmare a desfiinţării titlului executoriu.
PARTICIPANŢII LA EXECUTAREA
SILITĂ
Noţiune – sunt persoanele implicate în faza de executare

silită, a căror rol este esențial și circumstanțiat în raportul
juridic execuțional.
Executarea silită, ca fază a procesului civil, implică activitatea mai multor

persoane, care prin calitățile și atribuțiile date de codul de procedură civilă
dobândesc calitatea de participanți, rolul acestora fiind esențial și circumstanțiat
in raportul juridic execuțional.
În acest sens, au calitatea de participanți la executarea silită, potrivit
dispozițiilor art.643 CPC:
1. părțile(calitatea de parte in faza executării silite având-o creditorul,
respectivul debitorul obligației constatate prin titlul executoriu);
2. terții garanți (persoanele care au garantat plata datoriilor debitorului);
3. creditorii intervenienţi care pot interveni in executarea incepută de un
alt creditor, formând această categorie, creditorii care au deja un titlu executoriu
contra debitorului împotriva căruia s-a început executarea silită, creditorii care au
luat măsuri asigurătorii asupra bunurilor acestuia, creditorii care au un drept real
de garanţie sau, după caz, un drept de preferinţă asupra bunului urmărit,
conservat în condiţiile prevăzute de lege, precum și creditorii chirografari titulari
ai unor creanţe băneşti rezultate din înscrisuri cu dată certă ori din registre ţinute
cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege.
4. instanţa de executare este ea și participant in faza executării silite, prin
instanță de executare înțelegându-se conform art.651 CPC, judecătoria în a cărei
circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după
caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispunealtfel; în ipoteza în
care domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu este în ţară, este competentă
judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de
executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află
în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului
judecătoresc învestit de creditor prin cererea de executare;
6. Ministerul Public, al cărui rol în această fază procesuală este acela de a
sprijini executarea titlurilor executorii, având posibilitatea, ca, în condițiile art. 92
alin. (5) CPC să solicite punerea în executare a oricăror titluri executorii emise în
favoarea minorilor, persoanelor puse sub interdicție judecătorească și
dispăruților.
7. agenţii forţei publice care intervin în executarea silită atunci când legea
prevede prezența lor precum și în situațiile în care executorul judecătoresc
apreciază că se impune prezența organelor de poliţie, jandarmerie sau a altor
agenţi ai forţei publice pentru realizarea executării, aceștia, având obligaţia de a
sprijini îndeplinirea promptă şi efectivă a tuturor actelor de executare silită, fără a
condiţiona îndeplinirea acestei obligaţii de plata unor sume de bani sau de
efectuarea unei alte contra prestaţii.
8. martorii asistenţi, experţii, interpreţii şi alţi participanţi, în condiţiile
anume prevăzute de lege.
Enumerarea participanților la executarea silită nu este limitativă, în sensul
că, pe lângă persoanele menționate în cuprinsul art.644 alin. (1) CPC pot exista și
alți participanți (astfel cum rezultă din pct. 8 al art.644 alin.1 CPC), cum ar fi, spre
exemplu, terțul poprit în cazul executării silite prin poprire, în condițiile art.787
CPC sau adjudecarii bunurilor vândute în procedura licitației publice.
Sub aspectul incidentelor procedurale referitoare la incompatibilitate,
abținere și recuzare, prevederile art. 41 CPC și următ. se aplică și instanţei de
executare, executorului judecătoresc, Ministerului Public, agenţilor forţei publice,
martorilor asistenţi, experţilor, interpreţilor şi altor participanţi la executarea
silită.
I. PĂRŢILE ÎN FAZA EXECUTĂRII SILITE (art. 645 CPC):

Părțile in faza executării silite, potrivit art.645 CPC, sunt creditorul – cel
care urmărește să-și realizeze dreptul recunoscut prin dispozitivul hotărârii sau
printr-un alt titlu executoriu și debitorul - cel care, prin același titlu a fost obligat
față de creditor.
1. Coparticiparea procesuală în faza executării silite

La executarea silită pot participa mai mulți creditori, caz în care suntem în
prezența unei coparticipări procesuale active. Nu aceeași este situația în cazul
debitorului, în sensul că, în această fază coparticiparea procesuală pasivă nu este
posibilă, datorită caracterului unipatrimonial al executării silite. Altfel spus, în
cazul n care există o pluralitate de debitori obligați prin același titlu executoriu,
executarea urmează a se efectua separat pentru fiecare dintre ei, fiecare
patrimoniu al fiecăruia dintre debitori urmând a fi supus in mod separat formelor
de urmărire prevăzute de lege1.
 Practică judiciară
În cazul în care nu s-a dovedit că debitorii au patrimonii distincte, iar bunul

supus urmăririi este bun comun, se poate începe executarea silită împotriva
debitorilor, întrucât obligația stabilită prin titlul executoriu reprezintă o datorie
comună2.
2. Transmiterea calității procesuale în faza executării silite

Transmiterea calității atât de creditor cât și de debitor se poate transmite
pe parcursul executării silite in condițiile legii.
Prin urmare, transmisiunea calității poate avea caracter convențional,
atunci când aceasta este consecința încheierii anumitor acte juridice (cesiunea de
creanță, novația, subrogația, preluarea de datorie în condițiile dispuse de Codul
Civil) sau caracter legal atunci când transmisiunea calității este urmarea decesului
uneia dintre părțile inițiale, caz în care, succesorii în drepturi vor dobândi calitatea
avută de autorul lor în faza executării silite.
În ambele situații și atât în cazul transmiterii calității de creditor cât și a
celei de debitor, actele de executare efectuate până la momentul transmiterii
calităţii procesuale produc efecte față de succesorii în drepturi ai acestora, aceștia
preluând drepturile și obligațiile existente în momentul la care are loc
transmisiunea.
1
S.Zilberstein, V.M.Ciobanu, Tratat de executare silită, Ed.Lumina Lex, 2001, p.56
2
Trib Buc., Secția a III-a Civilă, decizia nr.1028 din 15 mai 2006, în C.Nica, op.cit., pp.116-
117
3. Drepturile părţilor în faza executării silite

Având în vedere că principiul disponibilității guvernează atât judecata cât
și executarea silită, inițierea procedurii execuționale împotriva debitorului este un
drept al creditorului care are facultatea de a solicita organului de executare
punerea în executare a titlului executoriu și de a efectua orice act de dispoziție.
Atât creditorul cât și debitorul, au, pe tot parcursul executării silite
următoarele drepturi:
 dreptul de a asista, personal sau prin reprezentanţii lor, la
efectuarea tuturor actelor de executare;
 dreptul de a lua cunoştinţă de actele dosarului de executare;
 dreptul de a obține adeverinţe şi copii de pe actele dosarului de
executare, certificate de executorul judecătoresc, costurile acestora
urmând a fi suportate de partea interesată de obținerea lor;
 dreptul de a contesta actele de executare sau executarea silită
însăşi în termenele şi condiţiile prevăzute de lege, drept care nu aparține
doar creditorului sau debitorului ci și terțelor persoane care justifică un
interes ocrotit de lege atunci când se consideră vătămaţi în drepturile ori
interesele lor legitime.
4. Compensația legală
Compensația legală, în faza executării silite poate interveni atunci când
debitorul deține împotriva creditorului său o creanță exigibilă constatată printr-un
titlu executoriu. Astfel, pentru a putea opera compensația legală în faza executor
silite se cer a fi îndeplinite următoarele condiții:
1. debitorul să solicite executorului judecătoresc să aplice compensația
legală; prin urmare, aceasta nu va fi efectuată din oficiu de către
executorul judecătoresc, ci doar la cererea debitorului;
2. înscrisul constatator al creanței debitorului împotriva creditorului să
constituie potrivit legii titlu executoriu; ca atare, un înscris sub semnătură
privată care constată această creanță nu va putea să constituie temei
pentru a opera compensația în condițiile art.646 alin. (2) CPC, însă, părțile
vor putea conveni ca cele două datorii să fie compensate 3 în virtutea
dreptului de dispoziție al părților reglementat de art. 9 alin. (3) CPC, fiind,
deci nevoie de acordul creditorului în acest sens;
3
a se vedea în același sens, G.Boroi, ș.a., op.cit., p.116
3. creanța pe care debitorul o deține împotriva creditorului să fie exigibilă.

Deși dispozițiile art.646 CPC nu prevăd care este actul de procedură prin
care executorul judecătoresc aplică compensația, prin raportare la prevederile
656 alin. (1) CPC apreciem că, încheierea este actul prin care executorul
judecătoresc aplică compensația.
Efectele compensației: dacă prin aplicarea compensației se realizează
integral obligaţia prevăzută în titlul executoriu, achitându-se cheltuielile de
executare, precum şi alte sume datorate potrivit legii (dobânzi, penalități, etc),
executarea silită va înceta în condițiile art.703 alin. (1) CPC. Însă, dacă datoria
debitorului față de creditor se stinge doar în parte, executarea silită va continua
pentru suma rămasă după aplicarea compensației.
4. Obligaţiile părţilor
 Obligațiile creditorului în faza executării silite
În faza executării silite, creditorul are o serie de obligații corelative
dreptului său de valorificare a dreptului constatat prin titlul executoriu,
respectiv:
 obligația de a acorda sprijin efectiv pentru aducerea la îndeplinire,
în bune condiţii, a executării silite, punându-i la dispoziţie executorului
judecătoresc, la cererea acestuia, mijloacele necesare în acest scop;
 obligația de a avansa cheltuielile necesare îndeplinirii actelor de
executare, potrivit dispoziţiilor luate de executor.
Articolul 647 CPC nu prevede existența unei sancțiuni specifice pentru
ipoteza în care creditorul nu ar duce la îndeplinire aceste obligații, caz în care
devin incidente dispozițiile dreptului comun în materie, respectiv perimarea de
drept a executării silite, sancțiune care intervine atunci când creditorul lasă să
treacă 6 luni fără să îndeplinească un act sau demers necesar executării silite, care
i-a fost solicitat, în scris, de către executorul judecătoresc.
 Obligațiile debitorului
Debitorului îi incumbă în faza executării silite:
 obligația de a declara executorului, toate bunurile sale, mobile şi
imobile, inclusiv cele aflate în proprietate comună pe cote-părţi sau în
devălmăşie, cu arătarea locului în care acestea se află, precum şi toate
veniturile sale, curente sau periodice; sancțiunea neîndeplinirii acestei
obligații sau a îndeplinirii cu rea-credință a acesteia se sancţionează cu
amendă judiciară de la 100 lei la 1.000 lei, sancțiune dispusă la cererea

executorului judecătoresc de către preşedintele instanţei de executare.
 obligația de a aduce la cunoștința executorului care sechestrează
bunurile sale, dacă anterior aceleași bunuri au mai format obiect al unui
sechestru, existența acestui sechestru precum și identitatea organului de
executare care l-a aplicat, în acest sens, predând executorului
judecătoresc o copie a procesului-verbal de sechestru anterior. Deși textul
art.647 alin. (3) CPC nu prevede expres sancțiunea aplicabilă în cazul
nerespectării de către debitor a acestei obligații, având în vedere că
desfășurarea normală a executării silite ar putea fi îngreunată prin fapta
omisivă a debitorului de a nu declara existența unui alt sechestru asupra
aceluiași bun, apreciem că, și pentru această ipoteză, la cererea
executorului judecătoresc, preşedintele instanţei de executare va putea
aplica debitorului o amendă judiciară de la 100 lei la 1.000 lei.
II. TERŢII GARANŢI

 Noțiune
Terții garanți sunt acele persoane care au garantat plata datoriilor
debitorului lor, având calitatea de participanți la executarea silită. În această
calitate, terții garanți au aceleași drepturi și obligații ca și debitorul a cărui creanță
o garantează, in condițiile art.646 CPC4.
 Limitele urmăririi
Atunci când, alături de debitor s-au obligat la achitarea creanței și terți
garanți, creditorul are posibilitatea de a urmări în același timp sau separat
bunurile terților care au garantat plata datoriilor debitorului. Urmărirea este
limitată la cuantumul creanței și a accesoriilor acestora, dispoziție care este in
acord și cu prevederile dreptului substanțial, care în art.2289 alin. (1) Cod
civ.,dispune că ”fideiusiunea nu poate fi extinsă peste limitele în care a fost
contractată” iar art.2290 Cod civ. statuează că ”fideiusiunea unei obligaţii
principale se întinde la toate accesoriile acesteia, chiar şi la cheltuielile ulterioare
4
Potrivit art.648 CPC ”(1) Creditorul, în condiţiile legii, poate urmări, în limita creanţei şi a
accesoriilor acesteia, concomitent sau, după caz, separat, şi bunurile terţilor care au
garantat plata datoriilor debitorului. În acest caz, dispoziţiile privitoare la drepturile şi
obligaţiile debitorului se aplică în mod corespunzător şi terţilor garanţi, în afară de cazul în
care prin lege se dispune altfel. (2) Când se urmăreşte numai terţul fidejusor ori garant
ipotecar, toate actele de executare vor fi comunicate în acelaşi timp şi debitorului
principal, care va fi introdus din oficiu în procedura de urmărire silită”.
notificării făcute fideiusorului şi la cheltuielile aferente cererii de chemare în

judecată a acestuia”.
 Urmărirea terțului fidejusor
Fidejusiunea reprezintă contractul prin care o parte, fideiusorul, se obligă
faţă de cealaltă parte, care are într-un alt raport obligaţional calitatea de creditor,
să execute, cu titlu gratuit sau în schimbul unei remuneraţii, obligaţia debitorului
dacă acesta din urmă nu o execută (art.2280 Cod civ.), putând fi convențională,
legală sau judiciară.
În ceea ce privește beneficiul de discuțiune sau de diviziune, care
reprezintă acele posibilități pe care legea le conferă in anumite situații persoanei
urmărite în bunurile sale de a cere creditorului să urmărească bunurile altei
persoane ori alte bunuri sau să-și dividă urmărirea5 , acestea sunt incidente care
pot apărea pe pacursul executării silite, de natură a temporaliza executarea
înainte ca debitorul să-și satisfacă creanța6.
Astfel, în ipoteza în care executarea silită începe direct împotriva
fidejusorului legal sau convențional, acesta are posibilitatea de a cere creditorului
să urmărească mai întâi bunurile debitorului principal, dacă nu a renunţat la
beneficiul de discuțiune în mod expres, și ulterior bunurile sale, în măsura în care
creanța nu a fost îndestulată din bunurile debitorului principal. Beneficiul de
discuțiune nu poate fi însă invocat de fidejusorul judiciar (art.2294 Cod. civ.).
Totodată, în cazul existenței mai multor fidejusori care garantează față de
același creditor, fidejusorul urmărit poate opune beneficiul de diviziune solicitând
creditorului ca urmărirea să se dividă intre ceilalți fidejusori, dacă nu a renunțat in
mod expres la acest beneficiu (art.2297 Cod civ.).
 Urmărirea garantului ipotecar
Ipoteca este un drept real asupra bunurilor mobile sau imobile afectate
executării unei obligaţii (art.2343 Cod civ.), care subzistă cât timp există obligaţia
pe care o garantează şi poartă în întregime asupra tuturor bunurilor grevate,
asupra fiecăruia dintre ele şi asupra fiecărei părţi din acestea, chiar şi în cazurile în
care proprietatea este divizibilă sau obligaţiile sunt divizibile (art.2344 Cod civ.).
Prin urmare, creditorul ipotecar poate urmări bunul ipotecat în orice
mână ar trece, fără a se ţine seama de drepturile reale constituite sau înscrise
după înscrierea ipotecii sale.
 Introducerea din oficiu a debitorului principal
5
V.M.Ciobanu, T.C.Briciu, C.C.Dinu, op.cit., p.528
6
V.M.Ciobanu, G.Boroi, op.cit., p.520
În situația în care sunt urmăriți doar terţul fidejusor ori garantul ipotecar,
toate actele de executare vor fi comunicate în acelaşi timp şi debitorului principal,
care va fi introdus din oficiu în procedura de urmărire silită.
Introducerea din oficiu a debitorului principal se realizează de către
executorul judecătoresc, iar actele de executare efectuate față de terţul fidejusor
ori garantul ipotecar vor fi comunicate și debitorului.
Din perspectiva drepturilor și obligațiilor ce revin terțului garant, acestea
sunt aceleași cu cele ale debitorului principal.
III. CREDITORII INTERVENIENŢI

 Categoria creditorilor care pot interveni în executarea silită
Dacă în cursul executării silite, pe lângă creditorul inițial care a început
executarea silită, există și alți creditori aceștia au posibilitatea legală de a interveni
în procedura de executare silită aflată în curs de desfășurare. Nu însă orice
creditor al debitorului are această posibilitate, ci doar:
- creditorii care au deja un titlu executoriu contra debitorului;
- creditorii care au luat măsuri asigurătorii asupra bunurilor acestuia;
- creditorii care au un drept real de garanţie sau, după caz, un drept de
preferinţă asupra bunului urmărit, conservat în condiţiile prevăzute de lege;
- creditorii chirografari titulari ai unor creanţe băneşti rezultate din
înscrisuri cu dată certă ori din registre ţinute cu respectarea condiţiilor prevăzute
de lege.
Prin urmare, pot interveni in executarea silită incepută de un alt creditor,
orice creditor care însă îndeplinește condițiile prevăzute în cuprinsul art.690 CPC.
 Termenul până la care creditorii pot interveni in executarea silită

Creditorii debitorului care se încadrează în una din ipotezele art.690. CPC,
pot interveni in executarea silită:
1. până la data fixării de către executorul judecătoresc a termenului
pentru valorificarea bunurilor urmăribile;
2. până la distribuirea sumelor rezultate din urmărire după depunerea sau
consemnarea acestora, în condițiile art.865 CPC.
Nerespectarea acestor termene atrage imposibilitatea pentru creditorul
intervenient de a-și valorifica dreptul în executare silită inițiată de alt creditor,
având însă posibilitatea de a porni o executare silită, separată, împotriva aceluiași
debitor.
IV. TERŢII
Textul art.650 CPC conferă legitimare procesuală activă terțelor persoane

vătămate printr-un act de executare de a formula doar contestație la executare, în
sensul că ”orice terţă persoană vătămată printr-un act de executare silită poate
solicita desfiinţarea acestuia sau, după caz, încetarea executării silite înseşi, numai
pe calea contestaţiei la executare, dacă prin lege nu se dispune altfel. ”
Prin urmare, terțele persoane vătămate pot formula doar contestație la
executare, neparticipând efectiv la executarea silită, decât în situația în care există
o dispoziție expresă în acest sens. Ei devin participanți doar în măsura în care
exercită contestația la executare. Dar pentru a justifica un interes și un drept de
imixtiune într-o executare a unui titlu, care pentru el este inter alios acta, el
trebuie să dovedească un prejudiciu efectiv (spre exemplu, urmărirea greșită a
averii sale) suferit prin această executare.
V. INSTANŢA DE EXECUTARE
Instanța de executare este și ea participant la executarea silită. Instanța
de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării
organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara
cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul
debitorului nu este în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie
se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul
creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie
se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor. Prin urmare,
prevederile art.651 alin. (1) CPC stabilesc competența materială exclusivă în
favoarea judecătoriei în timp ce competența teritorială aparține judecătoriei de la
domiciliul/sediul debitorului de la data sesizării organului de executare, instanță
care rămâne competentă chiar dacă după începerea executării silite intervine
schimbarea domiciliului/sediului debitorului.
Cu alte cuvinte, în stabilirea competenței instanței de executare, vor fi
avute în vedere următoarele criterii:
 instanța de la domiciliul/sediul debitorului;
 dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu este în ţară,
este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data
sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul
creditorului;
 dacă domiciliul/sediul creditorului nu se află în ţară, judecătoria în

a cărei
circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit
de creditor.
Faptul că art.650 alin.(1) CPC prevede instanțe de executare diferite in funcție
de criteriile de mai sus, nu trebuie să conducă la concluzia că am fi in prezența
unei competențe teritoriale alternative, ci aceasta este exclusivă, în funcție de
domiciliul/sediul debitorului.
Aceste dispoziții au un caracter general, în sensul că, își vor găsi
aplicabilitatea ori de câte ori nu există o dispoziție care să atribuie competența
unei alte instanțe. În acest sens, menționăm dispozițiile art. 1102-1109 CPC care
prevăd că în ceea ce privește executarea hotărârilor străine pronunţate sau emise
într-un stat nemembru al Uniunii Europene instanța de executare este Tribunalul;
totodată, tribunalul este instanţă de executare atunci când încuviinţează
executarea silită a hotărârilor care intră sub incidenţa Regulamentului (UE) nr.
1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012
privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie
civilă și comercială şi al Regulamentului (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului din 27
noiembrie 2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor
judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești/
Competența instanței de executare

Instanța de executare soluționează:
 cererile de încuviinţare a executării silite;
 contestaţiile la executare;
 orice alte incidente apărute în cursul executării silite (repunerea
creditorului în termenul de prescripție în raport de prevederile
art.710 alin. (2) CPC, întoarcerea executării silite în condițiile
art.723 – 726 CPC, etc.), cu excepţia celor date de lege în
competenţa altor instanţe sau organe (spre exemplu amânarea,
suspendarea și încetarea executării silite se dispune de către
executorul judecătoresc prin încheiere conform art.657 CPC, etc).
 Regimul hotărârilor pronunțate de instanța de executare

Instanța de executare se pronunță prin încheiere care are caracter
executoriu. Calea de atac împotriva acestora este numai apelul. Termenul de apel
este de 10 zile și curge de la comunicarea hotărârii instanței de executare, dacă

prin lege nu se dispune altfel.
VI. EXECUTORUL JUDECĂTORESC

În sistemul de drept românesc, executorul judecătoresc este organul de
executare investit cu autoritatea forţei publice pentru aducerea la îndeplinire a
obligațiilor statuate in titlurile executorii. Desigur, de la această regulă există și
excepții (art. 623 CPC prevede: ”executarea silită a oricărui titlu executoriu, cu
excepţia celor care au ca obiect venituri datorate bugetului general consolidat sau
bugetului Uniunii Europene şi bugetului Comunităţii Europene a Energiei Atomice,
se realizează numai de către executorul judecătoresc, chiar dacă prin legi speciale
se dispune altfel”).
Stabilirea competenței teritoriale a executorului judecătoresc se
realizează în raport de natura bunurilor sau a obligației ce face obiectul executării
silite, în funcție de acestea, competența fiind diferită.
 Competența executorului judecătoresc în cazul executării silite

imobiliare
Competent în efectuarea executării silite este executorul judecătoresc din
circumscripţia curţii de apel unde se află imobilul atunci când executarea silită
vizează:
 bunurile imobile;
 fructele prinse de rădăcini;
 executarea silită directă imobiliară.
 Competența executorului judecătoresc în cazul executării silite

mobiliare
Competența de efectuare a executării silite aparține executorului
judecătoresc din circumscripţia curţii de apel unde se află domiciliul/sediul
debitorului sau al locului unde se află bunurile mobile în cazul:
 urmăririi silite a bunurilor mobile;
 al executării silite directe mobiliare.
Prin umare, în cazul executării silite mobiliare, competența este alternativă
aprținând fie executorului judecătoresc din circumscripția curții de apel unde se
află sediul/domiciliul debitorului fie executorului judecătoresc din circumscripția
locului unde se află bunurile mobile. Dacă bunurile mobile sunt situate în
circumscripția mai multor curți de apel, competența aparține oricăruia dintre

executorii care funcționează în una dintre aceste circumscripții. De asemenea,
art.652 alin. (1) lit. b CPC instituie un alt caz de competență teritorială alternativă
în situația în care domiciliul/sediul debitorului se află in străinătate, caz în care,
competența de efectuare a executării silite aparține oricărui executor
judecătoresc, fără a limita competența în favoarea unui executor judecătoresc
dintr-o anumită curte de apel.
 Competența executorului judecătoresc în cazul executării

obligațiilor de a face și a nu face
În cazul executării silite a obligaţiilor de a face şi a obligaţiilor de a nu face,
competent de a realiza executarea silită este executorul judecătoresc din
circumscripţia curţii de apel unde urmează să se facă executarea.
 Prorogarea de competență. Condiții

Textul art. 652 alin. (2) și (3) CPC prevede două cazuri de prorogare legală
a competenței, respectiv:
1. Dacă bunurile urmăribile mobile sau imobile, se află în circumscripţiile

mai multor curţi de apel, oricare dintre executorii judecătoreşti care funcţionează
pe lângă una dintre acestea este competent să realizeze executarea, inclusiv cu
privire la bunurile urmăribile aflate în raza celorlalte curţi de apel.
Pentru a opera prorogarea de competență este necesar a fi îndeplinite
următoarele condiții:
- executarea silită să se efectueze asupra bunurilor mobile sau imobile,
textul fiind de strictă interpretare și aplicare, nefiind, deci, aplicabil executării
obligațiilor de a face sau a nu face, în cazul popririi sau în cazul hotărârilor
judecătorești referitoare la minori;
- operează doar dacă debitorul deține bunuri urmăribile mobile și imobile
aflate pe raza mai multor curţi de apel, inclusiv în cea a cărei circumscripție
teritorială își desfășoară activitatea executorul judecătoresc.
2. Dacă debitorul și-a schimbat domiciliul sau sediul după începererea

executării, competent teritorial rămâne executorul judecătoresc care a început
procedura de executare.
Din modul de redactare a acestui al doilea caz de prorogare legală de
competență a executorului judecătoresc, pentru a opera, trebuie să fie îndeplinite
următoarele condiții:
- urmărirea silită să fi fost deja începută;

- executorul judecătoresc care a început executarea era competent să o
efectueze, prin raportare la domiciliul sau sediul debitorului.
- debitorul și-a schimbat domiciliul sau sediul.
 Inexistența bunurilor urmăribile aparținând debitorului

În cazul în care executorul judecătoresc iniţial învestit de creditor constată
că nu sunt bunuri şi venituri urmăribile în raza competenţei sale teritoriale,
creditorul poate cere instanţei de executare continuarea executării silite printr-un
alt executor judecătoresc. În acest caz, se aplică în mod corespunzător dispoziţiile
art. 653 alin. (4) CPC conform cărora, la cererea creditorului, instanța de executare
poate dispune, pentru motive temeinice, înlocuirea executorului judecatoresc cu
alt executor judecatoresc indicat de catre creditor și continuarea executarii silite
de către noul executor judecătoresc.
Cu alte cuvinte, dacă în executarea silită pornită de un executor
judecătoresc nu se găsesc bunuri (mobile sau imobile) sau venituri care ar putea fi
urmărite aparținând debitorului în raza de competență a executorului inițial
investit, creditorul are posibilitatea de a solicita instanței de executare (astfel cum
aceasta este definită în cuprinsul art. 651 CPC), continuarea executării silite de
către un alt executor judecătoresc din circumscripția unei alte curți de apel.
Desigur, în această situație creditorul are obligația de a indica executorul
judecătoresc care urmează a efectua executarea, eventual și existența unor
bunuri sau venituri urmăribile ale debitorului în acea circumscripție7. În situația în
care instanța de executare, admite cererea, va dispune înlocuirea executorului
judecătoresc cu alt executor judecătoresc indicat de către creditor şi continuarea
executării silite de către noul executor judecătoresc, dispunând în acest sens și
conexarea executărilor.
În această situație, în care executarea silită va fi continuată de un

executor judecătoresc din circumscripția altei curți de apel decât cea căruia
aparținea executorul initial investit, se pune întrebarea dacă noul executor
tribuie să solicite o nouă încuviințare a executării. Apreciem că răspunsul este
negativ, existând deja o încheiere de încuviințare, condițiile pe care le analizează
instanța când dispune asupra acesteia rămânând aceleași ca la momentul
incuviințării inițiale. Prin urmare, având în vedere că părțile sunt aceleași, titlul
7
Apreciem că s-ar impune indeplinirea unor astfel de condiții având în vedere că
prevederile art.653 alin. (4) CPC, impun existența unor ”motive temeinice ” pentru ca
instanța de executare să dispună ”înlocuirea executorului judecătoresc cu alt executor”.
executoriu este același, nu se justifică pronunțarea unei noi încheieri de

încuviințare a executării silite.
 Sancțiunea încălcării normelor referitoare la competența

executorului judecătoresc
Încălcarea normelor art. 652 CPC, atrage nulitatea absolută a actelor
efectuate de executorul judecătoresc necompetent. În acest sens, partea care
invocă nulitatea nu trebuie să demonstreze existența unei vătămări, fiind în
prezența unei nulități necondiționate de existența unei vătămări.
 Recuzarea şi înlocuirea executorului judecătoresc

Art. 653 CPC care reglementează condițiile în care se pot dispune
recuzarea și înlocuirea executorului judecătoresc, aduce cu caracter de noutate,
pe de o parte, posibilitatea recuzării executorului judecătoresc în condițiile art. 42
CPC iar pe de altă parte, posibilitatea înlocuirii executorului judecătoresc de către
instanța care a încuviințat executarea silită, pentru motive temeinice. Astfel,
potrivit art. 653 CPC, ”(1) Executorii judecătoreşti pot fi recuzaţi numai în cazurile
şi în condiţiile prevăzute la art. 42 şi următoarele. (2) Cererea de recuzare nu
suspendă de drept executarea. Cu toate acestea, instanţa de executare poate
dispune, motivat, suspendarea executării până la soluţionarea cererii de recuzare,
prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac. Pentru a se dispune
suspendarea, cel care o solicită trebuie să dea în prealabil o cauţiune în cuantum
de 1.000 lei. În cazul în care valoarea creanţei prevăzute în titlul executoriu nu
depăşeşte 1.000 lei, cauţiunea va fi de 10% din valoarea creanţei. (3) În caz de
admitere a cererii de recuzare, încheierea va arăta în ce măsură actele îndeplinite
de executorul judecătoresc urmează să fie păstrate. (4) La cererea creditorului,
instanţa de executare poate dispune, pentru motive temeinice, înlocuirea
executorului judecătoresc cu alt executor judecătoresc indicat de către creditor şi
continuarea executării silite de către noul executor judecătoresc. Dispoziţiile art.
653 alin. (2) se aplică în mod corespunzător. ”
Dispozițiile art. 653 CPC se completează cu cele ale art. 10 din Legea
nr.188/2000 8, în raport de care ”(1) Executorii judecătoreşti pot fi recuzaţi în
cazurile şi în condiţiile prevăzute de Codul de procedură civilă. (2) Executorul
judecătoresc pentru care este cerută recuzarea poate declara că se abţine. (3)
Partea interesată poate cere instanţei de executare recuzarea executorului
8
astfel cum aceasta a fost modificată prin Legea nr.134/2010 și Legea n2.138/2014
judecătoresc imediat ce a aflat despre una dintre situaţiile prevăzute la alin. (1),
dar numai până la încetarea executării silite. Încheierea instanţei prin care s-a
încuviinţat ori s-a respins abţinerea, precum şi cea prin care s-a încuviinţat
recuzarea nu sunt supuse niciunei căi de atac. (4) Încheierea prin care s-a respins
recuzarea poate fi atacată numai cu apel în termen de 5 zile de la comunicare. (5)
Încheierea prin care s-a hotărât recuzarea va arăta în ce măsură actele îndeplinite
de executorul judecătoresc recuzat vor fi păstrate „.
 Motivele de recuzare a executorului judecătoresc

Recuzarea executorului judecătoresc poate avea loc pentru unul dintre
motivele cuprinse în art. 42 CPC.
Deși textul art. 653 CPC este denumit marginal ”recuzarea executorului
judecătoresc”, aceasta nu trebuie să conducă la concluzia că executorul
judecătoresc nu ar putea formula declarație de abținere, în condițiile în care chiar
dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr.188/2000, prevăd posibilitatea pentru
executorul judecătoresc împotriva căruia este formulată cererea de recuzare de a
se abține. Însă, din redactarea textului, rezultă că abținerea poate fi formulată
doar dacă anterior partea interesată a formulat cerere de recuzare. Prin urmare,
executorul care știe că se găsește într-unul din cazurile de incompatibilitate de la
art. 42 CPC, trebuie să aducă la cunoștința părților acest aspect, astfel încât
acestea să poată formula cerere de recuzare, iar după ce recuzarea este cerută de
acestea, executorul poate să formuleze declarație de abținere.
Deși legiuitorul nu prevede expres, apreciem că nu toate motivele de la
art.42 CPC se aplică executorului, având în vedere că textul are în vedere
incompatibilitatea judecătorului, astfel încât o parte din acestea sunt inaplicabile
executorului, cum ar fi, spre exemplu, cazul de la art. 42 pct 10 conform căruia
”dacă, atunci când este învestit cu soluţionarea unei căi de atac, soţul sau o rudă a
sa până la gradul al patrulea inclusiv a participat, ca judecător sau procuror, la
judecarea aceleiaşi pricini înaintea altei instanţe”, fiind fără putință de tăgadă că
acest text nu poate fi aplicat executorului judecătoresc, aceeași fiind situația și în
ipoteza pct. 11 care vizează rudenia sa până la gradul al patrulea inclusiv sau afin,
după caz, cu un alt membru al completului de judecată.
În cele ce urmează vom încerca să expunem fiecare motiv în parte,
observând compatibilitatea acestora cu persoana executorului judecătoresc.
Astfel, prin raportare la prevederile art. 42 CPC, executorul judecătoresc
este incompatibil atunci când:
- şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţie în cauza pe care a fost
desemnat să o judece.
- când există împrejurări care fac justificată temerea că el, soţul său,
ascendenţii ori descendenţii lor sau afinii lor, după caz, au un interes în legătură
cu pricina care se judecă;
 Practică judiciară
Formularea de către executorul judecătoresc care efectuează actele de
executare contestate, a unei cereri de intervenție accesorie în favoarea creditorilor
intimați în contestația la executare, chiar dacă nu a fost discutată admisibilitatea
acesteia în principiu este de natură a crea convingerea că executorul are un
interes în soluționarea favorabilă creditorilor intimați a cauzei, în sensul
respingerii contestației formulate împotriva actelor de executare, cu consecința
continuării executării silite în favoarea creditorilor intimați, motiv pentru care
cererea de recuzare formulată de către contestator urmează a fi admisă 9„.
- când este soţ, rudă sau afin până la gradul al patrulea inclusiv cu avocatul ori
reprezentantul unei părţi sau dacă este căsătorit cu fratele ori cu sora soţului
uneia dintre aceste persoane;
- când soţul sau fostul său soţ este rudă ori afin până la gradul al patrulea
inclusiv cu vreuna dintre părţi;
- dacă el, soţul sau rudele lor până la gradul al patrulea inclusiv ori afinii lor,
după caz, sunt părţi într-un proces care se judecă la instanţa la care una dintre
părţi este judecător;
- dacă între el, soţul său ori rudele lor până la gradul al patrulea inclusiv sau
afinii lor, după caz, şi una dintre părţi a existat un proces penal cu cel mult 5 ani
înainte de a fi desemnat să judece pricina. În cazul plângerilor penale formulate de
părţi în cursul procesului, judecătorul devine incompatibil numai în situaţia punerii
în mişcare a acţiunii penale împotriva sa;
- dacă este tutore sau curator al uneia dintre părţi;
- dacă el, soţul său, ascendenţii ori descendenţii lor au primit daruri sau
promisiuni de daruri ori alte avantaje de la una dintre părţi;
- dacă el, soţul său ori una dintre rudele lor până la gradul al patrulea inclusiv
sau afinii lor, după caz, se află în relaţii de duşmănie cu una dintre părţi, soţul ori
rudele acesteia până la gradul al patrulea inclusiv;
- dacă soţul, o rudă ori un afin al său până la gradul al patrulea inclusiv a
reprezentat sau asistat partea în aceeaşi pricină înaintea altei instanţe;
- atunci când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu
privire la imparţialitatea sa.
9
Trib.Galați, Secia I Civilă, incheierea din data de 30 ianuarie 2013, cu notă critică de
E.Oprina, in R.R.E.S. nr.1/2013, pp.166-173
În caz de admitere a cererii de recuzare, încheierea va arăta în ce măsură

actele îndeplinite de executorul judecătoresc urmează să fie păstrate.
 Termenul până la care cererea de recuzare poate fi formulată

Cererea de recuzare poate fi formulată până la încetarea executării silite.
 Suspendarea executării silite până la soluționarea cererii de

recuzare. Cazuri. Condiții
Regula este că cererea de recuzare nu suspendă de drept executarea.
Însă, instanţa de executare poate dispune, motivat, la cererea celui
interesat, suspendarea executării până la soluţionarea cererii de recuzare, prin
încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac.
Pentru a se dispune suspendarea, cel care o solicită trebuie să dea în
prealabil o cauţiune în cuantum de 1.000 lei.
În cazul în care valoarea creanţei prevăzute în titlul executoriu nu
depăşeşte 1.000 lei, cauţiunea va fi de 10% din valoarea creanţei.
Prin urmare, pentru a dispune suspendarea executării silite, trebuie
îndeplinite cumulativ două cerințe:
- existența unei cereri de suspendare formulată de partea interesată,
instanța neputând dispune din oficiu suspendarea executării;
- plata unei cauțiuni in cuantum de 1000 lei, cu mențiunea că, dacă
valoarea creanței executate este sub plafonul sumei de 1000 lei, cauțiunea va
reprezenta 10% din valoarea acesteia.
 Căi de atac
Încheierea instanţei prin care s-a încuviinţat ori s-a respins abţinerea,
precum şi cea prin care s-a încuviinţat recuzarea nu sunt supuse niciunei căi de
atac.
Încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai cu apel
în termen de 5 zile de la comunicare.

 Înlocuirea executorului judecătoresc
Înlocuirea executorului judecătoresc nu poate fi dispusă decât pentru
motive temeinice, altele decât cele de recuzare 10. Astfel, la cererea creditorului,
instanţa de executare poate dispune, pentru motive temeinice, înlocuirea
10
spre exemplu, imposibilitatea temporară de exercitare a profesiei de către executor
executorului judecătoresc cu alt executor judecătoresc indicat de către creditor şi

continuarea executării silite de către noul executor judecătoresc.
În situația in care instanța incuviințează cererea de înlocuire, prin aceeași
încheiere se va pronunța și asupra cheltuielilor de executare efectuate până la
momentul admiterii cererii de înlocuire.
 Conexarea executărilor silite.

Pentru asigurarea unei mai bune realizări a executării silite, este posibil ca,
atunci când privitor la aceleaşi bunuri, se efectuează mai multe executări silite de
către executori judecătoreşti diferiţi, instanţa să dispună conexarea acestora în
scopul efectuării unei singure executări, sau, de către executor atunci când
executările silite sunt efectuate de același executor judecătoresc.
în acest sens, potrivit art.654 CPC, ”(1) Când, privitor la aceleaşi bunuri, se
efectuează mai multe executări silite de către executori judecătoreşti diferiţi,
instanţa de executare în circumscripţia căreia a început prima executare, la
cererea persoanei interesate sau a oricăruia dintre executori, le va conexa,
dispunând să se facă o singură executare de către executorul judecătoresc care a
îndeplinit actul de executare cel mai înaintat, iar dacă executările sunt în acelaşi
stadiu, de către executorul judecătoresc care a început cel dintâi executarea (2)
În cazul în care dispune conexarea executărilor, instanţa, prin încheiere, se va
pronunţa şi asupra cheltuielilor de executare efectuate până în momentul
conexării. Totodată, instanţa va dispune trimiterea dosarelor conexate la
executorul desemnat potrivit alin. (1). (3) După conexare, procedura de executare
va continua de la actul de urmărire cel mai înaintat. (4) Desistarea, după
conexare, a oricăruia dintre creditorii urmăritori nu va putea să împiedice
continuarea executării de la actul de executare cel mai înaintat. (5) În cazul
executărilor silite aflate pe rolul aceluiaşi executor, conexarea se va dispune de
executor, prin încheiere dată cu citarea părţilor, dispoziţiile alin. (2) aplicându-se
în mod corespunzător”.
Prin urmare, dispozițiile art.654 CPC, au în vedere

- conexarea dispusă de către instanța de executare;
- conexarea dispusă de către executorul judecătoresc
 Conexarea executărilor dispusă de către instanța de executare

Conexarea executărilor va fi dispusă de către instanța de executare atunci
când:
 privitor la aceleaşi bunuri, se efectuează mai multe executări silite;
 executările silite se efectuează de către executori judecătoreşti diferiţi;

 conexarea este solicitată de către persoana care justifică un interes sau de
către oricare dintre executorii care realizează executarea silită.
 cererea de conexare este adresată instanţei de executare în circumscripţia
căreia a început prima executare.
În situația în care instanța apreciază că se impune conexarea executărilor,
va dispune conexarea acestora, urmând să se realizeze o singură executare de
către executorul judecătoresc care a îndeplinit actul de executare cel mai înaintat,
iar dacă executările sunt în acelaşi stadiu, de către executorul judecătoresc care a
început cel dintâi executarea. Prin actul de executare ”cel mai înaintat” trebuie
înțeles stadiul executării celei mai avansate.
Executorul judecătoresc care a început prima executare devine
competent să realizeze executarea silită, după conexare, doar în măsura în care și
celelalte executări sunt în același stadiu, în caz contrar, competența va fi atribuită
executorului judecătoresc care se află în cel mai avansat stadiu al executării silite.
În cazul în care instanța dispune conexarea executărilor, prin încheiere, se
va pronunţa şi asupra cheltuielilor de executare efectuate până în momentul
conexării. Totodată, instanţa va dispune trimiterea dosarelor conexate la
executorul desemnat.
Creditorii nu se pot opune la conexare și, chiar dacă toate părțile ar fi de
acord ca executarea să fie efectuată de un alt executor decât cel desemnat
potrivit prevederilor art.654 alin. (1) CPC, acest lucru nu este posibil, normele
având un caracter imperativ, de la care părțile, prin voința lor, nu pot deroga.
După conexare, procedura de executare va continua de la actul de
urmărire cel mai înaintat.
Desistarea, după ce instanța de executare a dispus conexarea executărilor,
a oricăruia dintre creditorii urmăritori nu va putea să împiedice continuarea
executării de la actul de executare cel mai înaintat.
 Conexarea executărilor dispusă de către executorul judecătoresc

Nu va fi nevoie de intervenția instanței de executare pentru a dispune
conexarea executărilor, în situația în care acestea se află pe rolul aceluiaşi
executor. Pentru această situația, executorul judecătoresc care efectuează
executările dispune conexarea acestora, prin încheiere dată cu citarea părţilor.
Prin aceeași încheiere, executorul judecătoresc va dispune și asupra cheltuielilor
de executare efectuate până în momentul conexării.
 Concursul dintre executarea silită şi executarea pornită de un

creditor
Dispozițiile art.654 CPC referitoare la conexarea executărilor sunt pe
deplin aplicabile și în situația în care referitor la aceleași bunuri se efectuează mai
multe executări, unele pornite de executorul judecătoresc, la cererea unui
creditor, iar altele direct de către alţi creditori. Textul art. 655 CPC are în vedere
acele executări care se pot efectua direct de către creditor (ANAF), fără a fi
necesară intervenția executorului judecătoresc.
În această situație, în care executările se efectuează atât de către
executori cât și direct de creditori, instanța de executare va dispune conexarea
acestora urmând a se efectua o singură executare de către executorul
judecătoresc care a îndeplinit actul de executare cel mai înaintat, iar dacă
executările sunt în acelaşi stadiu, de către executorul judecătoresc care a început
cel dintâi executarea. De la momentul la care instanța dispune conexarea
executărilor, toate actele de executare vor fi efectuate de către executorul
judecătoresc competent în favoarea căruia s-a dispus conexarea, în măsura în care
în conținutul legii speciale nu se dispune altfel.
 Actele efectuate de executorul judecătoresc

În vederea realizării efective a obligațiilor ce îi incumbă pentru punerea in
executare a titlurilor executorii, executorul judecătoresc întocmește acte de
executare. În acest sens, textul art.656 CPC exemplifică actele pe care le
întocmește executorul judecătoresc pe parcursul executării silite, acesta
întocmind încheieri, procese-verbale precum și alte acte de procedură (certificat
de adjudecare în condițiile art.774 CPC, act de adjudecare în condițiile art.854
CPC, etc.).
Alin. 2 al art. 656 CPC consacră și în această materie regula simetriei
formelor, în raport de care, orice eroare materială săvârșită de către executorul
judecătoresc cu ocazia întocmirii unui act de procedură va fi remediată potrivit
regulilor aplicabile la întocmirea acestora. Astfel, dacă pentru întocmirea unui act
de procedură, legea prevede citarea părților, îndreptarea erorii materiale nu va
putea fi remediată decât după citarea corespunzătoare a părților. Nerespectarea
acestor dispoziții poate atrage nulitatea actului de executare astfel întocmit,
dispozițiile art.174-179 CPC fiind pe deplin aplicabile.
 Încheierile executorului judecătoresc

Încheierile, alături de procesele-verbale sunt principalele acte ale
executorului judecătoresc.
În faza executării silite, procesele verbale vizează, de regulă, urmărirea sau

predarea bunurilor mobile și imobile11. Însă, spre deosebire de acestea din urmă,
încheierile se întocmesc doar atunci când legea prevede expres că o anumită
măsură execuțională nu poate fi dispusă de către executorul judecătoresc decât
prin încheiere, pentru restul măsurilor dispuse executorul întocmind procese-
verbale12 . Cu toate acestea, apreciem că executorul judecătoresc poate dispune
măsuri inclusiv prin rezoluție, cum este cazul înregistrării cererii de deschidere a
dosarului de executare silită.
Amânarea, suspendarea şi încetarea executării silite, eliberarea sau
distribuirea sumelor obţinute din executare, precum şi alte măsuri anume
prevăzute de lege13 se dispun de executorul judecătoresc prin încheiere.
 Cuprinsul încheierii
Încheierea prin care executorul judecătoresc dispune asupra amânării,
suspendării, încetării sau asupra altor măsuri, trebuie să cuprindă potrivit art.657
alin. (1) CPC, sub sancțiunea nulității, necondiționată de existența unei vătămări:
a) denumirea şi sediul organului de executare;
b) data şi locul întocmirii încheierii şi numărul dosarului de executare;
c) titlul executoriu în temeiul căruia se efectuează procedura de
executare;
d) numele şi domiciliul ori, după caz, denumirea şi sediul creditorului şi
ale debitorului;
e) procedura de executare care face obiectul încheierii;
f) chestiunea asupra căreia se adoptă încheierea;
g) motivele în fapt şi în drept care au determinat darea încheierii;
h) dispoziţia luată de executor;
i) semnătura şi ştampila executorului judecătoresc.
Mențiunile de la pct. a) – h) și j) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.
Ne aflăm în prezența unei nulități exprese, pentru care vătămarea se prezumă,
partea interesată putând face însă dovada contrară.
11
I.Gârbuleț, Procesele-verbale emise de către executorul judecătoresc în materia
executării silite, in RREX nr.1/2014, Ed.Universul Juridic, 2014, p.13
12
E.Oprina, I.Gârbuleț, op.cit., p.434
13
spre exemplu, conexarea executărilor silite aflate pe rolul aceluiași executor
judecătoresc – art.654 alin. (5) CPC, fixarea termenului de licitație în cazul vânzării
bunurilor mobile sechestrate – art.759 CPC, etc.
 Regimul juridic al încheierilor emise de către executorul

judecătoresc
Regula în materie este că, încheierile emise de către executorul
judecătoresc se dau fără citarea părţilor, se comunică acestora, sunt executorii de
drept şi pot fi atacate numai cu contestaţie la executare.
VII. PARTICIPAREA MINISTERULUI PUBLIC IN FAZA EXECUTĂRII SILITE

Ministerul Public, în calitatea sa de participant la executarea silită, în
condițiile prevăzute de dispozițiile legale (art. 658 CPC), sprijină executarea
titlurilor executorii.
În vederea realizării executării silite, legiuitorul a conferit Ministerului
Public, în anumite materii, legitimare procesuală de a iniția procedura
execuțională. Astfel, prin raportare la prevederile art.92 alin.(5) CPC, procurorul
poate solicita punerea în executare a titlurilor executorii care sunt în favoarea
minorilor, persoanelor puse sub interdicţie judecătorească sau dispăruţilor.
VIII. AGENŢII FORŢEI PUBLICE

Intervenția agenților forței publice în cadrul executării silite are ca scop
sprijinirea executorului judecătoresc în realizarea promptă și efectivă a executării
silite.
Necesitatea prevederii exprese a atribuțiilor agenților forței publice în faza
executării silite rezultă din faptul că, de cele mai multe ori, debitorul sau alte
persoane se opun executării silite astfel încât se impune intervenția acestor
organe pentru realizarea executării.
Categoria agenților forței publice este formată din organele de poliţie,
jandarmerie sau alţi agenţi ai forţei publice.
Nu orice executare implică însă necesitatea participării la executare a
agenților forței publice. Din modul de redactare a art.659 14 CPC rezultă că,
14
Potrivit art.659 CPC, ” (1) În cazurile prevăzute de lege, precum şi când executorul
judecătoresc consideră necesar, organele de poliţie, jandarmerie sau alţi agenţi ai forţei
publice, după caz, sunt obligaţi să sprijine îndeplinirea promptă şi efectivă a tuturor actelor
de executare silită, fără a condiţiona îndeplinirea acestei obligaţii de plata unor sume de
bani sau de efectuarea unei alte contraprestaţii. (2) În acest scop, executorul se va adresa
autorităţii competente pentru a asigura concursul forţei publice, care va trebui să ia
măsuri de urgenţă pentru a se evita tergiversarea sau împiedicarea executării. (3) Agenţii
forţei publice nu pot refuza să sprijine activitatea de executare silită sub motiv că există
intervenția acestora se impune doar atunci când legea prevede precum și în

situațiile în care executorul judecătoresc apreciază necesar sprijinul acordat de
aceste organe. În acest scop, executorul va adresa o cerere scrisă autorităților
competente pentru a asigura concursul forței publice, aceștia neputând refuza
solicitarea executorului, având în vedere obligația ce le incumbă de a răspunde cu
promptitudine solicitării executorului, în caz contrar, executarea silită putând fi
tergiversată.
Activitatea derulată de către agenții forței publice în cadrul executării
silite nu este condiționată de plata unor sume de bani sau de efectuarea unei alte
contraprestații, întrucât, prin raportare la prevederile art.626 CPC, ”statul este
obligat să asigure, prin agenţii săi, executarea în mod prompt şi efectiv a
hotărârilor judecătoreşti şi a altor titluri executorii, iar, în caz de refuz, cei
vătămaţi au dreptul la repararea integrală a prejudiciului suferit”.
Refuzul agenților forței publice de a acorda sprijin în realizarea executării
silite poate fi sancționată de către preşedintele instanţei de executare, la cererea
executorului, cu amendă judiciară de la 100 lei la 1.000 lei, precum și la plata unor
despăgubiri, la cererea părții interesate, pentru prejudiciul material sau moral
cauzat prin amânarea executării silite.
IX. PARTICIPAREA TERȚILOR ÎN FAZA EXECUTĂRII SILITE. OBLIGAȚIILE

INSTITUITE ÎN SARCINA ACESTORA.
 Obligațiile celor care datorează sume de bani debitorului
urmărit ori deţin bunuri ale acestuia supuse urmăririi
Dispozițiile art.660 CPC dispun asupra obligațiilor ce incumbă debitorilor
debitorului urmărit in faza executării silite, respectiv:
 obligația de a comunica în scris executorului judecătoresc toate
informațiile necesare pentru efectuarea executării silite; desigur, această
obligație se naște la momentul solicitării acestor informații de către
executorul judecătoresc persoanelor care datorează sume de bani
debitorului urmărit ori deţin bunuri ale acestuia supuse urmăririi;
 obligația de a declara întinderea obligaţiilor lor faţă de debitorul urmărit,
eventuale modalităţi care le-ar putea afecta, sechestre anterioare, cesiuni
impedimente, de orice natură, la executare, singurul răspunzător pentru nesocotirea

acestora fiind executorul judecătoresc, în condiţiile legii. (4) În caz de refuz, dispoziţiile art.
188 alin. (2) şi ale art. 189-191 sunt aplicabile în mod corespunzător.”
de creanţă, subrogaţii, preluări de datorie, novaţii, precum şi orice alte

acte sau fapte de natură să modifice conţinutul ori părţile raportului
obligaţional sau regimul juridic al bunului deţinut.
Sancțiunea care intervine în situația în care persoana care datorează sume
de bani debitorului urmărit ori deţine bunuri ale acestuia supuse urmăririi nu se
conformează obligației de a prezenta un înscris solicitat sau nu oferă informațiile
referitoare la un bun al debitorului urmărit este:
- amenda pe care o poate dispune instanţa de executare la cererea
executorului judecătoresc sau a părţii interesate, în temeiul art. art. 187 alin. (1)
pct. 2 lit. f) CPC, în cuantum de la 50 lei la 700 lei;
- obligarea la plata prejudiciului material și moral cauzat prin omisiunea
sau refuzul de a furniza informațiile solicitate, pe care instanța de executare o
poate dispune la solicitarea persoanei interesate în temeiul art. 189 CPC.
 Obligația altor instituții de a furniza informații executorului

judecătoresc
Instituţiilor publice, instituţiilor de credit precum şi oricăror alte persoane
fizice sau juridice le incumbă obligația de a comunica, de îndată, la solicitarea
executorului judecătoresc, în copie, documentele, precum și, în scris, datele și
informațiile apreciate de executorul judecătoresc ca fiind necesare realizării
executării silite, inclusiv codul numeric personal al persoanei supuse executării
silite. Această obligație subzistă și în contextul în care prin legi speciale se dispune
altfel.
În aceeași măsură, organele fiscale sunt obligate să comunice, în aceleași
condiții, datele și informațiile pe care le administrează potrivit legii.
Și în cazul acestor instituții, ca și în situația prevăzută la alin. (1) a art.660,
sancțiunea care intervine pentru ipoteza în care instituțiile enumerate în cuprinsul
art.660 alin. (2) și (3) nu se conformează obligației de a furniza informațiile
solicitate de către executorul judecătoresc, la cererea executorului judecătoresc
sau a părţii interesate, instanţa de executare poate dispune aplicarea unei amenzi
în cuantum de la 50 lei la 700 lei, precum și, la solicitarea persoanei interesate,
obligarea la plata prejudiciului material și moral cauzat prin omisiunea sau refuzul
de a furniza informațiile solicitate.
 Obligația de păstrare a secretului profesional

Informațiile obținute de executorul judecătoresc în vederea realizării
executării silite nu pot fi utilizate decât în acest scop, fiind cu desăvârșire interzisă
divulgarea acestora către terțele persoane sau pentru crearea unei date de baze
personale. Aceasta cu atât mai mult cu cât, executorul judecătoresc, în vederea

realizării executării silite are acces liber la cartea funciară, la registrul comerţului şi
la alte registre publice care conţin date despre bunurile debitorului susceptibile de
urmărire silită, executorul având și posibilitatea legală de a solicita instanței de
executare date și informații necesare realizării procedurii de comunicare a
citațiilor și a celorlalte acte de executare.
Prin urmare, respectarea secretului informațiilor care i-au fost furnizate
în această calitate constituie o obligație legală a executorului judecătoresc,
încălcarea acesteia determinând răspunderea disciplinară a executorului
judecătoresc în condițiile art.47 lit.a) din Legea nr.188/2000, precum și
răspunderea penală în condițiile art.196 C.pen.
Totuși, executorul judecătoresc este obligat să asigure secretul
informaţiilor primite, dacă legea nu prevede altfel, ceea ce înseamnă că, dacă
acesta este chemat în calitate de martor în fața instanțelor judecătorești sau a
organului de urmărire penală, cu acordul celor ocrotiți prin această normă, sau în
condițiile prevăzute de lege, poate fi scutit de această obligație.
X. MARTORII ASISTENŢI

 Cazurile în care prezența martorilor asistenți este obligatorie
Martorii asistenți participă la executarea silită ori de câte ori există o
dispoziție legeală în raport de care prezența acestora este obligatorie.
Astfel,
- conform art.681 alin. (1) CPC, executorul judecătoresc are dreptul să
identifice bunurile urmăribile ale debitorului şi, la locul unde ele se găsesc, să
îndeplinească asupra lor acte de executare, în prezenţa debitorului sau a unuia
dintre membrii majori ai familiei sale ori a unei alte persoane majore care se află
în acel loc, iar în lipsa acestora, în prezenţa unui agent al forţei publice sau, în
cazurile şi condiţiile prevăzute de lege, a 2 martori asistenţi;
- prezența martorilor asistenți este obligatorie și atunci când, în condițiile
art. 734 CPC, precum și ale art. 898 CPC, prezenţa unui agent de poliţie, unui
jandarm sau a altor agenţi ai forţei publice este necesară, însă aceștia lipsesc, caz
în care lipsa acestora va fi suplinită prin prezența a 2 martori asistenți (art.734
alin. (2) CPC, art. 897 alin. (3) CPC).
Prezența martorilor asistenți este obligatorie, sub sancțiunea nulității
actului de executare, în ipoteza în care agenții forței publice lipsesc, aspect care
rezultă din redactarea art. 661 CPC coroborat cu cele ale prevederilor art.681 CPC,
art.734 CPC, art.898 CPC. Per a contrario, dacă reprezentanții forței publice sunt
prezenți la executare, nu există obligativitatea prezenței și a martorilor asistenți15.
Pe lângă situațiile în are prezența martorilor asistenți este obligatorie,
legiuitorul a prevăzut posibilitatea participării acestora la executarea silită atunci
când executorul judecătoresc apreciază oportună prezența acestora sau la cererea
părţilor. Pentru această din urmă situație, în care părțile solicită executorului
judecătoresc participarea martorilor asistenți, executorul poate refuza
participarea acestuia, în măsura in care apreciază nejustificată această participare,
întocmind în acest sens un proces-verbal, ale cărui măsuri vor putea fi contestate
de partea interesată pe calea contestației la executare.
 Persoanele are pot îndeplini calitatea de martor asistent

Pot fi martori asistenţi persoanele care:
- au capacitate de exerciţiu deplină (formând această categorie atât
persoanele majore cât și cele care au dobândit capacitate de exercițiu deplină prin
efectul căsătoriei sau cărora instanța de tutela le-a recunoscut capacitatea de
exercițiu deplină pentru motive temeinice).
- nu sunt interesate de săvârşirea actelor de executare;
- nu se află cu participanţii la procedura de executare în legătură de
rudenie până la gradul al patrulea inclusiv sau de afinitate până la gradul al doilea
ori de subordonare.
 Numărul martorilor asistenți

Art. 641 alin. (4) CPC dispune asupra faptului că numărul martorilor
asistenți trebuie să fie de cel puțin 2, ceea ce înseamnă că prezența unui singur
martor asistent va putea conduce la nulitatea actului de executare astfel întocmit.
Apreciem că această dispoziție este aplicabilă atât în situația în care participarea
martorilor asistenți este obligatorie, precum și atunci când aceasta este dispusă
de executorul judecătoresc din oficiu sau la cererea uneia dintre părți. Aceasta
întrucât art. 641 alin. (4) CPC prevede expres că numărul martorilor asistenți
trebuie să fie de cel puțin 2, fără a face distincție între cazurile în care participarea
acestora este obligatorie sau facultativă.

 Drepturile şi îndatoririle martorilor asistenţi
Martorii asistenți au dreptul de a solicita informații referitoare la actele de
executare la care participă. Totodată, anterior începerii efectuării actelor de
15
a se vedea, in același sens, E.Oprina, I.Gârbuleț, op.cit., p.261
executare executorului judecătoresc îi incumbă obligația de a informa martorii

asistenți asupra drepturilor și obligațiilor ce le revin în această calitate.
Aceștia au posibilitatea legală de a efectua observații în legătură cu
modalitatea de îndeplinire a acestora, observații care vor fi consemnate de către
executorul judecătoresc în procesul-verbal.
Martorii asistenți au dreptul la rambursarea cheltuielilor de transport,
cazare şi masă dacă este din altă localitate, precum şi dreptul la despăgubiri
pentru acoperirea veniturilor pe care le-ar fi obţinut dacă şi-ar fi exercitat profesia
pe durata lipsei de la locul de muncă, prilejuită de chemarea sa în calitate de
martor, stabilite în raport cu starea sau profesia pe care o exercită, precum şi cu
timpul efectiv pierdut. Drepturile băneşti se asigură de către creditor, se stabilesc
prin încheiere de către executorul judecătoresc și intră in cuantumul cheltuielilor
de executare la care v fi obligat debitorul.
Prin semnarea procesului-verbal, după efectuarea actelor de executare,
martorul asistent atestă faptele la care a participat.
XI. ROLUL STATULUI ÎN EXECUTAREA SILITĂ

Statului îi incumbă obligația de a realiza într-o modalitate promptă și
efectivă punerea în executare a titlurilor executorii, dispozițiile art. 626 CPC 16,
instituind o obligație legală în sarcina acestuia de a ”veghea” și de a asigura
realizarea drepturilor consacrate prin titlurile executorii.
Dacă în legislația anterioară o astfel de prevedere expresă nu exista, pe
fondul unor numerose condamnări ale statului român de către C.E.D.O.în care
instanța de la Strasbourg a statuat asupra obligației ce incumbă statului de a
asigura executarea promptă și efectivă a titlurilor executorii, legiuitorul român a
înțeles să prevadă expres această obligație în cuprinsul art. 626 CPC.
Din punct de vedere al obligațiilor ce îi incumbă, statul trebuie să asigure
executarea promptă a hotărârilor judecătorești, în sensul ca obligația stipulată în
cuprinsul titlului executoriu trebuie să se realizeze într-un interval de timp
rezonabil și să fie efectivă. Astfel, ”odată ce o hotărâre internă definitivă este
pronunțată de instanțele naționale, ea trebuie pusă in aplicare cu o claritate și o
coerență rezonabilă de către autoritățile publice, pentru a evita, pe cât posibil,
nesiguranța juridică și incertitudinea pentru subiectele de drept interesate de
aplicarea sa.(…) Dreptul de acces la justiție, garantat de art. 6 din Conventie,
16
Potrivit art.626 CPC, ”statul este obligat să asigure, prin agenţii săi, executarea în mod
prompt şi efectiv a hotărârilor judecătoreşti şi a altor titluri executorii, iar, în caz de refuz,
cei vătămaţi au dreptul la repararea integrală a prejudiciului suferit”.
protejează, de asemenea, punerea in aplicare a hotărârilor judecătorești definitive

si obligatorii care, intr-un stat care respecta preeminenta dreptului, nu pot
ramâne fără efect in detrimentul unei părți17”
Cu toate acestea, recurgerea la sprijinul forței publice se face la solicitarea
executorului judecătoresc, în cazurile în care participarea acestora este prevăzută
de lege sau atunci când executorul apreciază că se impune. Totodată, măsurile ce
se impun a fi luate pentru aducerea la îndeplinire a obligației statuate în titlul
executoriu nu sunt luate de către executorul judecătoresc, ci de către agenții
forței publice, potrivit legilor și regulamentelor lor interne18.
 Răspunderea statului
În cazul în care statul refuză îndeplinirea obligației de asigurare, prin
intermediul agenților săi, a executării silite în mod prompt și efectiv, persoanele
vătămate au dreptul la repararea integrală a prejudiciului suferit. În acest caz
răspunderea statului se fundamentează pe răspunderea civilă delictuală in
condițiile art.1349 Cod Civ, ale art. 1384 Cod civ. atunci când statul răspunde
pentru fapta proprie, dar și în condițiile art. 1384 alin. (2) Cod civ. pentru situația
în care statul răspunde pentru fapta altuia, caz în care Ministerul Finanțelor
Publice se va întoarce in mod obligatoriu pe cale judiciară, cu acțiune în regres
împotriva aceluia care a cauzat prejudiciul, în măsura în care acesta este
răspunzător pentru producerea acelui prejudiciu.
17
Cauza Abăluța c.României, hotărârea din 15 iunie 2006, publicată in M.Of.nr.514/2007
18
V.Lozneanu, V.Barbu, Rolul forței publice in activitatea de executare silită, in RREX
nr.3/2013, Ed.Universul Juridic, p.64
COMPETENŢA EXECUTORULUI
JUDECĂTORESC
I. Stabilirea competenţei executorului judecătoresc
Competenţa executorului judecătoresc se determină în funcţie de forma de

executare solicitată, astfel [art. 652 alin. (1)-(2) CPC]:
Forma de executare Competenţa executorului judecătoresc

- în cazul urmăririi silite a - executorul judecătoresc din
bunurilor imobile circumscripţia curţii de apel unde se află
- în cazul urmăririi silite a imobilul
fructelor prinse de rădăcini
- în cazul executării silite directe
imobiliare
- în cazul urmăririi silite a - executorul judecătoresc din
bunurilor mobile; circumscripţia curţii de apel unde se află
- în cazul executării silite directe domiciliul sau, după caz, sediul debitorului
mobiliare sau din circumscripţia curţii de apel unde
se află bunurile;
- în cazul în care domiciliul sau, după caz,
sediul debitorului se află în străinătate,
este competent oricare executor
judecătoresc;
- dacă bunurile urmăribile mobile - oricare dintre executorii judecătoreşti
sau imobile se află în care funcţionează pe lângă una dintre
circumscripţiile mai multor curţi acestea este competent să realizeze
de apel executarea, inclusiv cu privire la bunurile

urmăribile aflate în raza celorlalte curţi de
apel
- în cazul în care în raza aceleiaşi - alegerea executorului aparţine
curţi de apel sunt deopotrivă creditorului
competenţi teritorial doi sau mai
mulţi executori judecătoreşti
- în cazul executării silite a - executorul judecătoresc din
obligaţiilor de a face circumscripţia curţii de apel unde urmează
- în cazul executării silite a să se facă executarea
obligaţiilor de a nu face
- în cazul în care executorul - creditorul poate cere instanţei de
judecătoresc iniţial învestit de executare continuarea executării silite
creditor constată că nu sunt printr-un alt executor judecătoresc, caz în
bunuri și venituri urmăribile în care instanţa de executare poate dispune,
raza competenţei sale teritoriale înlocuirea executorului judecătoresc cu alt
executor judecătoresc indicat de către
creditor şi continuarea executării silite de
către noul executor judecătoresc
II. Alte reguli în stabilirea competenţei executorului judecătoresc (art.

654-655 CPC)
- dacă, privitor la aceleaşi bunuri, se - instanţa de executare în

efectuează mai multe executări silite circumscripţia căreia a început prima
de către executori judecătoreşti executare, la cererea persoanei
diferiţi interesate sau a oricăruia dintre
executori, le va conexa, dispunând să
se facă o singură executare de către
executorul judecătoresc care a
îndeplinit actul de executare cel mai
înaintat
- dacă executările sunt în acelaşi stadiu - instanţa de executare în

pe rolul unor executori judecătoreşti circumscripţia căreia a început prima
diferiţi executare, la cererea persoanei
interesate sau a oricăruia dintre
executori, le va conexa, dispunând să
se facă o singură executare de către
executorul judecătoresc care a

început cel dintâi executarea;
- după conexare, procedura de
executare va continua de la actul de
urmărire cel mai înaintat, chiar dacă
unul dintre creditorii urmăritori
renunţă la executarea silită începută
- dacă executările silite se află pe rolul - conexarea se va dispune de
aceluiaşi executor judecătoresc executor, prin încheiere dată cu
citarea părţilor
- când, privitor la aceleaşi bunuri, se - toate actele de executare vor fi

efectuează mai multe executări, unele efectuate de către executorul
pornite de executorul judecătoresc, la judecătoresc competent în favoarea
cererea unui creditor, iar altele direct căruia s-a dispus conexarea (potrivit
de către alţi creditori art. 654 CPC), dacă prin lege specială
nu se prevede altfel
- în cazul în care, în ipoteza urmăririi - executorul judecătoresc iniţial

silite directe mobiliare şi a urmăririi învestit rămâne competent să
silite a bunurilor mobile, debitorul îşi continue executarea silită [art. 652
schimbă domiciliul/sediul alin. (3) CPC]
CEREREA DE EXECUTARE SILITĂ
ŞI ÎNCUVIINŢAREA EXECUTĂRII
SILITE
I. Cererea de executare silită
1. Reguli
Executarea silită poate porni numai la cererea creditorului, dacă prin lege
nu se prevede altfel [art. 664 alin. (1) CPC];
Exemple (când executarea silită nu este pornită de titular):

- procurorul poate solicita punerea în executare a titlurilor executorii emise în
favoarea minorilor, persoanelor puse sub interdicţie şi dispăruţilor [art. 92 alin. (5)
CPC];
- pe calea acţiunii oblice, când executarea este pornită de către creditorul a cărui
creanţă este certă, exigibilă şi stabilită printr-un titlu executoriu, întrucât debitorul
refuză sau neglijează să o formuleze, prejudiciindu-l pe creditor.
2. Cuprinsul cererii de executare silită

Pe lângă menţiunile prevăzute la art. 148 CPC, cererea de executare silită
trebuie să cuprindă [art. 664 alin. (3) CPC]:
 numele, prenumele şi domiciliul sau, după caz, denumirea şi sediul
creditorului şi debitorului;
 bunul sau, după caz, felul prestaţiei datorate;
 modalităţile de executare solicitate de creditor.
La cerere se vor ataşa titlul executoriu în original sau în copie legalizată, după
caz, şi dovada achitării taxelor de timbru, precum şi dacă este cazul, înscrisurile
anume prevăzute de lege [art. 664 alin. (4) CPC].
Cererea de executare se poate face personal sau prin reprezentant legal sau
convenţional, caz în care în cererea de executare se va face menţiune despre
calitatea de mandatar, alăturându-se totodată dovada acestei calităţi.
Ordonanţa preşedinţială 83
3. Depunerea şi înregistrarea cererii de executare silită

Creditorul sau reprezentantul legal sau convenţional al acestuia depune
cererea la biroul executorului judecătoresc competent ori o transmite acestuia
prin poştă, curier, telefax, poştă electronică sau prin alte mijloace care asigură
transmiterea textului şi confirmarea primirii cererii împreună cu toate
documentele justificative [art. 664 alin. (2) CPC].
De îndată ce primeşte cererea de executare, executorul judecătoresc, prin
încheiere, va dispune înregistrarea acesteia şi deschiderea dosarului de exe-
cutare sau, după caz, va refuza motivat deschiderea procedurii de executare.
Refuzul executorului de a deschide dosarul de executare nu poate fi
întemeiat decât pe neîntrunirea condiţiilor sesizării instanţei de executare. Asupra
refuzului său, executorul judecătoresc se va pronunța printr-o încheiere care se dă
fără citarea creditorului. Împotriva acestei încheieri, creditorul poate formula
plângere în termen de 15 zile de la comunicare la instanța de executare [ art. 665
alin. (2) CPC] iar hotărârea prin care este soluţionată plângerea este obligatorie
pentru executorul judecătoresc.
Efectul depunerii cererii de executare silită: întreruperea prescripţiei
dreptului de a obţine executarea silită, sub condiţia ca aceasta să fie însoţită de
titlul executoriu [art. 709 alin. (1) pct. 2 CPC].
Cu toate acestea, prescripţia nu este întreruptă dacă executarea silită a
fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat ori dacă cel care a făcut-o a renunţat la
ea [art. 709 alin. (3) CPC].
4. Încuviinţarea executării silite (art. 666 CPC)

În termen de 3 zile de la data înregistrării cererii, executorul judecătoresc
solicită încuviințarea executării de către instanța de executare, careia îi înaintează,
în copie certificată de el pentru conformitate cu originalul, cererea creditorului,
titlul executoriu, încheierea privind deschiderea dosarului de executare [art. 665
alin. (1) CPC] precum și dovada achitării taxei judiciare de timbru.
Competenţa de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite
aparţine instanţei de executare.
Cererea de încuviințare a executării silite se soluționează în termen de
maximum 7 zile de la înregistrarea acesteia la instanță, prin încheiere dată în
cameră de consiliu, fără citarea părților. Pronunțarea se poate amâna cu cel mult
48 de ore, iar motivarea încheierii se face în cel mult 7 zile de la pronunțare.
Încheierea se comunică din oficiu, de îndată, atât executorului
judecatoresc cât și creditorului.
5. Încheierea privind încuviinţarea executării silite

Încheierea prin care se admite cererea de încuviinţare a executării silite nu
este supusă niciunei căi de atac.
Încheierea de încuviinţare a executării silite poate fi cenzurată în cadrul
contestaţiei la executare formulată de orice persoană interesată sau vătămată
prin respectiva executare silită, în termen de 15 zile de la data când a luat
cunoştinţă de încheierea contestată [art. 715 alin. (1) pct. 1 CPC]. Dacă cel care
contestă este însuşi debitorul, termenul de 15 zile curge de la data la care a primit
încheierea de încuviinţare a executării sau somaţia ori de la data când a luat
cunoştinţă de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit încheierea de
încuviinţare a executării şi nici somaţia sau executarea se face fără somaţi [art.
715 alin. (1) pct. 3 CPC]. Procedura este una contencioasă.
 Încheierea de încuviinţare a executării silite cuprinde:
 mențiunile generale prevăzute de art. 233 alin. (1) CPC pentru încheierile
de ședință;
 arătarea titlului executoriu pe baza căruia urmează a se face executarea;
 suma ce urmează a fi executată atunci când aceasta este determinată sau
determinabilă, cu toate accesoriile pentru care s-a încuviințat urmărirea;
 când s-a încuviințat urmărirea silită a bunurilor debitorului și modalitatea
concretă de executare silită, atunci când s-a solicitat expres aceasta.
6. Efectele încuviinţării executării silite

Încuviinţarea executării silite permite creditorului să ceară executorului
judecatoresc care a solicitat încuviințarea să recurgă, simultan ori succesiv, la
toate modalitățile de executare prevăzute de lege în vederea realizării drepturilor
sale, inclusiv a cheltuielilor de executare.
 Încuviințarea executării silite:
 produce efecte pe întreg teritoriul țării;
 se extinde și asupra titlurilor executorii care se vor emite de executorul
judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviințate.
7. Încheierea prin care se respinge cererea de încuviinţare a executării silite

Încheierea prin care se respinge cererea de încuviinţare a executării silite
poate fi atacată exclusiv de creditor, sau, după caz, de reprezentanţii legali ai
acestuia, cu apel, în termen de 15 zile de la comunicare. În acest caz, creditorul
este singurul care justifică un interes şi, implicit, calitate procesuală activă în calea
de atac.
Hotărârea prin care se soluționează apelul se comunică, din oficiu, de
îndată, și executorului judecătoresc.
8. Cererea de executare poate fi respinsă de către instanța de executare numai

atunci când:
 cererea de executare silită este de competența altui organ de executare
decât cel sesizat;
 hotărârea sau, după caz, înscrisul nu constituie, potrivit legii, titlu
executoriu;
 înscrisul, altul decât o hotărâre judecătorească, nu întrunește toate
condițiile de formă cerute de lege sau alte cerințe în cazurile anume
prevăzute de lege;
 creanța nu este certă, lichidă și exigibilă;
 debitorul se bucura de imunitate de executare;
 titlul cuprinde dispoziții care nu se pot aduce la îndeplinire prin executare
silită;
 există alte impedimente prevăzute de lege → pot intra în această categorie:
neîndeplinirea oricăror condiţii de formă sau de fond prevăzute de lege
pentru declanşarea executării silite, nu numai cele enumerate de art. 666
alin. (5) pct. 1-7 CPC.
 Cu toate acestea, pentru a putea constitui motiv de respingere a cererii

NB de executare silită, impedimentele la executare trebuie să fie regl-
ementate de norme de ordine publică, impedimentele la executare
prevăzute de norme de ordine privată putând fi invocate numai de
partea al cărei interes este protejat de lege pe calea contestaţiei la
executare.
Exemplu de respingere a cererii de executare silită din cauza unor impedimente de

ordine publică:
- insesizabilitatea absolută şi necondiţionată a bunului pentru care se solicită
încuviinţarea urmăririi.
CONTESTAŢIA LA EXECUTARE
Noţiune – reprezintă mijlocul procesual prin care, în cea de-a
doua fază a procesului civil, părţile sau terţele persoane
vătămate prin executare invocă în faţa instanţei competente
nereguli referitoare la actele de executare săvârşite în cauză, în
vederea anulării, îndreptării actului de executare contestat sau
pentru a se obţine anularea sau încetarea executării silite
înseşi ori, atunci când este cazul, pentru a se lămuri titlul
executoriu.
I. Subiectele contestaţiei la executare
1. Au calitate procesuală activă în promovarea unei contestaţii la executare:

 debitorul urmărit (atunci când invocă nulitatea titlului executoriu sau a
actului de urmărire, insesizabilitatea creanţei etc.),
 creditorul urmăritor (pentru ipotezele în care executorul judecătoresc
refuză efectuarea executării sau a unui act de executare în cauză, cât şi atunci
când sunt invocate incidente ivite pe parcursul urmăririi, cum ar fi întinderea
sau aplicarea titlului executoriu etc.),
 creditorii neurmăritori care intervin în procedura de executare silită
declanşată de alţi creditori sau
 orice altă persoană interesată, al cărei drept a fost vătămat printr-un act
de executare.
Exemplu:
- terţul împotriva căruia a început urmărirea, deşi el nu avea calitatea de debitor
în cauză.
2. Calitatea procesuală activă a terţilor în formularea unei contestaţii la execu-

tare în materia urmăririi silite mobiliare, imobiliare şi a executării directe:
Persoana care este titulară a unui drept de proprietate sau a altui drept real
asupra bunului mobil sau imobil care face obiectul urmăririi silite mobiliare,
imobiliare sau predării silite a acestui bun are legitimare procesuală activă de a
formula contestaţie împotriva executării acestui bun.
Procurorul poate să solicite punerea în executare a oricăror titluri executorii

emise în favoarea dispăruţilor, persoanelor puse sub interdicţie sau minorilor →
chiar dacă nu este prevăzut în mod expres, procurorul are dreptul de a formula şi
contestaţie la executare [art. 92 alin. (5) CPC],
Biroului Executorului Judecătoresc are calitatea de intimat atunci când obiec-
tul contestaţiei la executare este dat de refuzul executorului de a efectua o
executare silită sau de a îndeplini un act de executare silită în condiţiile legii [art.
712 alin. (1) teza a II-a CPC].
II. Obiectul şi formele contestaţiei la executare
1. Obiectul contestaţiei la executare

Pot forma obiect al contestaţiei la executare (art. 712 CPC):
 executarea silită însăşi;
 încheierile date de executorul judecătoresc;
 orice act de executare;
 refuzul executorului judecătoresc de a efectua o executare silită sau
de a îndeplini un act de executare silită;
 încheierea prin care instanţa a admis cererea de încuviinţare a
executării silite, precum şi titlul executoriu, atunci când sunt necesare
lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea acestuia, iar
partea nu a uzat de procedura prevăzută în cuprinsul art. 443 CPC,
referitoare la lămurirea hotărârii;
 încheierea prin care s-a admis cererea de încuviinţare a executării
silite, dacă a fost dată fără îndeplinirea condiţiilor legale.
2. Formele contestaţiei la executare

Prin raportare la obiectul contestaţiei la executare, aceasta poate îmbrăca
trei forme:
 Contestaţia la executare propriu-zisă – este mijlocul procesual cel mai
uzitat în practică, întrucât prin această formă se poate contesta orice act de
executare săvârşit în cauză, precum şi însăşi executarea silită, cu consecinţa,
în caz de admitere a contestaţiei, a anulării actului săvârşit cu nerespectarea
dispoziţiilor legale în materie sau chiar a întregii executări.
 1. De regulă, nu intră însă sub incidenţa contestaţiei la executare
NB propriu-zise anularea însuşi titlului executoriu, cu excepţia situaţiilor în
care titlul executoriu este reprezentat de un alt înscris decât o hotărâre

judecătorească, executoriu în virtutea legii, ipoteză în care partea
interesată are posibilitatea de a formula contestaţie la executarea
propriu-zisă, solicitând instanţei anularea titlului executoriu şi anularea
formelor de executare efectuate în cauză.
2. Prin intermediul contestaţiei la executare propriu-zise se pot invoca
neregularităţi referitoare la:
- modalitatea greşită de actualizare a creanţei de către executorul jude-
cătoresc,
- lipsa caracterului cert, lichid şi exigibil al creanţei,
- întocmirea publicaţiilor de vânzare cu nerespectarea dispoziţiilor
legale,
- reducerea cheltuielilor de executare,
- anularea încheierii de învestire cu formulă executorie;
- anularea încheierii prin care s-a admis cererea de încuviinţare a
executării silite;
- lipsa titlului executoriu, prescripţia dreptului de a obţine executarea
silită etc.
3. Dispoziţiile art. 712 alin. (4) CPC includ în sfera contestaţiei la execu-
tare propriu-zise şi cererile având ca obiect partajarea bunurilor pro-
prietate comună pe cote-părţi sau în devălmăşie → pentru ipotezele
în care executarea silită a început asupra unui bun aflat în
coproprietate, coproprietarul lezat în dreptul său de proprietate poate
formula contestaţie la executare, solicitând partajarea bunului executat
silit, cerere cu caracter incidental în cadrul contestaţiei la executare,
care va fi soluţionată după regulile dreptului comun în materie de
partaj.
Contestaţia la titlu – reprezintă acel mijloc procesual care are ca obiect
lămuriri referitoare la înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu
[art. 712 alin. (2) CPC].
 Contestaţia la titlu este inadmisibilă pentru acest motiv ori de câte ori
NB partea a uzat anterior de procedura lămuririi hotărârii judecătoreşti,
întrucât hotărârea pronunţată în condiţiile art. 443 CPC are autoritate
de lucru judecat în cadrul contestaţiei la executare exercitate pentru
acest motiv.
Contestaţia împotriva refuzului organului de executare de a începe

executarea silită ori de a îndeplini un act de executare → în cadrul căreia
persoana vătămată prin refuzul manifestat de executorul judecătoresc de a
începe executarea silită sau de îndeplini un act de procedură se îndreaptă în
mod direct împotriva acestuia [art. 712 alin. (1) teza a II-a CPC];
 Această formă a contestaţiei conferă executorului judecătoresc
NB calitate procesuală de intimat în procedura contestaţiei la executare.
III. Condiţii de admisibilitate (art. 713 CPC)
1. Contestaţia la executare împotriva unei hotărâri judecătoreşti sau arbitrale

[art. 713 alin. (1) CPC]
Dacă executarea silită se face în temeiul unei hotărâri judecătoreşti sau
arbitrale, debitorul nu va putea invoca pe cale de contestaţie motive de fapt sau
de drept pe care le-ar fi putut opune în cursul judecăţii în primă instanţă sau într-o
cale de atac ce i-a fost deschisă.
2. Contestaţia la executare împotriva unui alt titlu executoriu decât o hotărâre

judecătorească
Condiţii:
 titlul executoriu să nu fie o hotărâre judecătorească sau arbitrală;
 în legătură cu acel titlu executoriu să nu fie prevăzută o cale procesuală
specifică pentru desfiinţarea lui, inclusiv o acțiune de drept comun.
Prin urmare, nu asupra oricărui titlu executoriu care nu este o hotărâre ju-
decătorească/arbitrală pot fi invocate, pe calea contestaţiei la executare, motive
de fapt şi de drept, ci este nevoie ca pentru acel titlu legea să nu pre vadă o cale
specifică de desfiinţare, inclusiv o acțiune de drept comun, întrucât şi într-o atare
situaţie, dacă partea nu uzează de această cale, contestaţia la executare devine
inadmisibilă.
Exemplu:
- potrivit dispoziţiilor art. 37 din O.G. nr. 2/2001, procesul-verbal de constatare şi
sancţionare a contravenţiilor, neatacat în termenul prevăzut de lege, constituie
titlu executoriu → neexercitarea căii de atac a plângerii împotriva procesului-
verbal în termenul defipt de lege determină inadmisibilitatea formulării unei
contestaţii la executare în care să fie invocate motive de fapt şi de drept de natură
a conduce la anularea procesului-verbal, întrucât legea prevede pentru acesta o

cale de atac specifică, respectiv plângerea contravenţională.
3. Inadmisibilitatea unei noi contestaţii la executare pentru motive care au

existat la data primei contestaţii [art. 713 alin. (3) teza I CPC]
Nu se poate face o nouă contestaţie de către aceeaşi parte pentru motive care
au existat la data primei contestaţii; cu toate acestea, contestatorul îşi poate
modifica cererea iniţială adăugând motive noi de contestaţie dacă, în privinţa
acestora din urmă, este respectat termenul de exercitare a contestaţiei la
executare.
Inadmisibilitatea este incidentă indiferent dacă motivele au fost sau nu
cunoscute de parte la momentul formulării primei contestaţii la executare, însă
acestea existau, şi indiferent dacă instanţa sesizată cu contestaţia la executare s-a
pronunţat pe excepţie sau pe fond.
Pentru ambele situaţii, sancţiunea care intervine în cazul formulării unei noi
contestaţii la executare pentru motive existente la data primei contestaţii este
inadmisibilitatea contestaţiei la executare.
În aceste ipoteze, partea interesată are posibilitatea formulării unei cereri pe
calea dreptului comun, în măsura în care motivul de nelegalitate invocat ar putea
face obiect al unei astfel de cereri.
3. Inadmisibilitatea unei noi contestaţii la executare pentru motive care au

existat la data primei contestaţii [art. 713 alin. (3) teza I CPC]
IV. Competenţa materială a instanţei în soluţionarea contestaţiei la

executare (art. 714 CPC)
Competenţa materială în soluţionarea contestaţiei la executare propriu-zise

aparţine instanţei de executare, care, potrivit art. 651 este judecătoria în a cărei
circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după
caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
Cu toate acestea, în cazul urmăririi silite a imobilelor, al urmăririi silite a
fructelor și a veniturilor generale ale imobilelor, precum și în cazul predării silite
a bunurilor imobile, dacă imobilul se află în circumscripţia altei curţi de apel decât
cea în care se află instanţa de executare, contestaţia se poate introduce şi la
judecătoria de la locul situării imobilului [art. 714 alin. (2) CPC].
În cazul contestaţiei la titlu, când obiectul contestaţiei la executare îl repre-

zintă lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu care este o
hotărâre judecătorească sau arbitrală, competenţa aparţine instanţei care a
pronunţat hotărârea ce se execută silit, respectiv judecătoriei, tribunalului, curţii
de apel, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau, după caz, tribunalului arbitral.
Dacă titlul executoriu nu este o hotărâre judecătorească, arbitrală sau o
hotărâre a altui organ de jurisdicţie, atunci competenţa de soluţionare va
aparţine instanţei de executare.
În ceea ce priveşte contestaţia împotriva refuzului organului de executare de
a efectua executarea silită sau de a îndeplini un act de executare, instanţa
competentă din punct de vedere material în soluţionarea contestaţiei este
judecătoria etc.
V. Termene de exercitare a contestaţiei la executare (art. 715 CPC)
Dacă prin lege nu se prevede altfel, contestaţia privitoare la executarea silită

propriu-zisă se poate face în termen de 15 zile de la data când:
 contestatorul a luat cunoştinţă de actul de executare pe care îl
contestă;
 cel interesat a primit comunicarea ori, după caz, înştiinţarea privind
înfiinţarea popririi;
 dacă poprirea este înfiinţată asupra unor venituri periodice, termenul
de contestaţie pentru debitor începe cel mai târziu la data efectuării
primei reţineri din aceste venituri de către terţul poprit;
 debitorul care contestă executarea însăşi a primit încheierea de
încuviinţare a executării sau somaţia ori de la data când a luat
cunoştinţă de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit
încheierea de încuviinţare a executării şi nici somaţia sau executarea
se face fără somaţie;
Contestaţia împotriva încheierilor executorului judecătoresc, în cazurile în
care acestea nu sunt, potrivit legii, definitive, se poate face în termen de 15 zile de
la comunicare.
Contestaţia privind lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului exe-
cutoriu se poate face oricând înăuntrul termenului de prescripţie a dreptului de a
obţine executarea silită.
Dacă prin lege nu se prevede altfel, contestaţia prin care o terţă persoană
pretinde că are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului
urmărit poate fi introdusă în tot cursul executării silite, dar nu mai târziu de 15 zile
de la efectuarea vânzării ori de la data predării silite a bunului.
VI. Forma contestaţiei la executare (art. 716 CPC)
Contestaţia la executare, indiferent de obiectul acesteia (propriu-zisă, la titlu

sau împotriva refuzului executorului judecătoresc de a îndeplini un act de
executare), trebuie făcută cu respectarea tuturor cerinţelor prevăzute de
art. 194-199 CPC privind cererea de chemare în judecată, ceea ce înseamnă că
aceasta trebuie să cuprindă datele de identificare ale părţilor, obiectul con-
testaţiei, motivarea în fapt şi în drept a cererii, probele propuse în vederea
susţinerii contestaţiei, precum şi semnătura contestatorului.
Lipsa elementelor referitoare la numele şi prenumele sau, după caz, denu-
mirea oricăreia dintre părţi, obiectul cererii, motivele de fapt ale acesteia şi
semnătura atrage nulitatea contestaţiei la executare, în condiţiile art. 196 CPC, iar
neîndeplinirea altor obligaţii poate atrage suspendarea judecăţii, în condiţiile art.
242 CPC etc..
Cu toate acestea, contestaţia la executare nu este supusă regularizării în
condiţiile art. 200 CPC, având în vedere că aceasta este un incident în faza
executării silite, și nu o veritabilă cerere de chemare în judecată [art. 716 alin. (1)
CPC].
Art. 716 alin. (2) CPC consacră o facultate pentru contestatorul care nu
locuieşte sau nu are sediul în localitatea de reşedinţă a instanţei, de a-şi alege
domiciliul sau sediul procesual în această localitate, acesta urmând a indica prin
contestaţia formulată persoana căreia urmează să i se facă comunicările.
VII. Întâmpinarea
În cadrul contestaţiei la executare întâmpinarea este obligatorie, urmând a fi

depusă de către intimat în termen de 25 zile de la comunicarea contestaţiei.
Termenul de 25 de zile este un termen general, iar prevederile art. 717 alin. (3)
consacră caracterul urgent al judecării contestaţiei la executare, aspect care
determină ca acesta să poată fi redus de judecător în funcţie de circumstan ţele
cauzei, conform art. 201 alin. (5) CPC.
Nedepunerea întâmpinării în termenul stabilit atrage decăderea intimatului
din dreptul de a mai propune ulterior probe şi de a invoca excepţii, altele decât
cele care, potrivit legii ar putea fi invocate şi ulterior primului termen de judecată,
în condiţiile art. 208 alin. (2) CPC.
VIII. Procedura de judecată a contestaţiei la executare (art. 717 CPC)
Contestaţiei la executare îi sunt aplicabile regulile referitoare la judecata

cauzei în primă instanţă, ceea ce înseamnă că vor fi respectate atât principiile
generale al procesului civil, cât şi toate celelalte reguli aplicabile procedurii
contencioase, în măsura compatibilităţii lor cu urgenţa reclamată de judecata unei
astfel de cereri.
1. Admisibilitatea probelor
 Dispoziţiile referitoare la regularizarea cererii de chemare în judecată

NB nu se aplică şi contestaţiei la executare, deoarece aceasta este doar un
incident, potrivit art. 651 alin.(2) CPC.
În principiu, în cadrul contestaţiei la executare poate fi administrat orice

mijloc de probă apreciat de instanţă ca fiind verosimil, util, pertinent, concludent
în soluţionarea pricinii, legiuitorul neimpunând vreo restricţie în acest sens.
 Totuşi, încuviinţarea mijloacelor de probă în contestaţia la executare

NB cunoaşte limitări:
- pe calea contestaţiei la executare nu se pot pune în discuţie şi admi-
nistra probe noi pentru a se combate situaţia de fapt, reţinută cu oca-
zia soluţionării litigiului pe fond, decât dacă acestea sunt necesare
pentru lămurirea dispozitivului neclar al hotărârii;
- probele trebuie să fie în legătură cu specificul contestaţiei, obiectul
acesteia şi scopul urmărit de către contestator.
2. Reguli speciale
Instanţa de executare îi va putea solicita executorului judecătoresc să transmi-
tă, înăuntrul termenului fixat în acest sens, copii certificate de acesta de pe actele
dosarului de executare contestate, costurile acestora fiind suportate de partea
interesată.
Refuzul părţii de a achita costurile aferente nu poate conduce la aplicarea unei
sancţiuni pentru executorul judecătoresc care, în acest context, nu transmite
instanţei copiile solicitate, ci poate chiar determina suspendarea judecării
contestaţiei la executare, de către instanţa de executare, în condiţiile art. 242
alin. (1) CPC.
Citarea părţilor se va realiza în termen scurt, fiind aplicabile dispoziţiile

art. 201 alin. (5) CPC, care permit instanţei ca, în raport de împrejurările cauzei, să
dispună reducerea termenelor.
Judecarea contestaţiei la executare se face de urgenţă şi cu precădere, ceea
ce înseamnă că, datorită acestui caracter urgent, contestaţiile la executare se vor
dezbate înaintea celorlalte cauze, prin raportare la prevederile art. 215 CPC.
Instanţa are posibilitatea de a solicita, din oficiu sau la cererea părţilor, relaţii
şi explicaţii scrise de la executorul judecătoresc, atunci când împrejurările cauzei
o impun.
IX. Căi de atac împotriva soluţiei pronunţate în contestaţia la executare

(art. 718 CPC)
Apelul - cale de atac de drept comun

Poate fi exercitat în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii pronunţate
în cadrul contestaţiei la executare.
Excepții: hotărârea pronunţată în cadrul contestaţiei la executare prin care s-a
solicitat împărţirea bunurilor proprietate comună pe cote-părţi sau în devălmăşie
[art. 712 alin. (4) CPC], precum şi în cadrul celei formulate de către un terţ care
urmărit [art. 715 alin. (4) CPC] urmează condiţiile dreptului comun de exercitare a
acestor căi de atac → prin raportare la prevederile art. 995
alin. (3) CPC, hotărârea de partaj este supusă numai apelului, în timp ce hotărârea
care soluţionează contestaţia la executare formulată de către un terţ care
urmărit este supusă şi recursului, prin raportare la art. 483 alin. (1) și (2) CPC.
În ipoteza în care contestatorul renunţă la judecata contestaţiei la executare,
hotărârea va fi supusă recursului în condiţiile art. 406 alin. (6) CPC, soluţia fiind
similară în cazul în care contestatorul renunţă la dreptul dedus judecăţii, prin
raportare la prevederile art. 410 CPC.
Contestaţia la titlu, prin care se solicită lămurirea înţelesului, întinderii sau
aplicării titlului executoriu reprezentat de o hotărâre judecătorească, se solu-
ţionează printr-o hotărâre care este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea ce
se execută.
Dacă prin contestaţie s-a cerut lămurirea înţelesului, întinderii ori aplicării
unui titlu care nu constituie hotărâre a unui organ de jurisdicţie, hotărârea prin
care s-a soluţionat contestaţia este supusă doar căii de atac a apelului, cu
limitările prevăzute de art. 712 alin. (4) CPC, respectiv art. 715 alin. (4) CPC.
X. Suspendarea executării până la soluţionarea contestaţiei la executare

(art. 719 CPC)
art. 719 CPC reglementează două forme ale suspendării executării silite:
1. Suspendarea executării până la soluţionarea contestaţiei la executare sau
a altei cereri privind executarea silită [art. 719 alin. (1)-(6) şi (8)];
2. Suspendarea provizorie a executării până la soluţionarea cererii de
suspendare a executării [art. 719 alin. (7)-(8)].
1. Suspendarea executării până la soluţionarea contestaţiei la executare sau a

altei cereri privind executarea silită [art. 719 alin. (1)-(6) şi (8)];
 Suspendarea facultativă a executării silite
Condiţiile necesar a fi îndeplinite pentru ca instanţa să dispună suspendarea
executării silite:
 formularea unei cereri de către partea interesată prin care să solicite
suspendarea executării, solicitare care poate fi formulată odată cu
contestaţia la executare sau prin cerere separată;
 existenţa unor motive temeinice de natură a justifica luarea măsurii
suspendării;
 plata de către partea interesată a unei cauţiuni, al cărei cuantum
diferă în raport de valoarea obiectului contestaţiei, astfel:
- 10%, dacă această valoare este până la 10.000 lei;
- 1.000 lei plus 5% pentru ceea ce depăşeşte 10.000 lei;
- 5.500 lei plus 1% pentru ceea ce depăşeşte 100.000 lei;
- 14.500 lei plus 0,1% pentru ceea ce depăşeşte 1.000.000 lei;
Dacă obiectul contestaţiei nu este evaluabil în bani, cauţiunea este în
cuantum de 1.000 lei, în afară de cazul în care legea dispune altfel.
Pentru ipoteza în care bunurile urmărite sunt supuse pieirii, degradării,
alterării sau deprecierii, se va suspenda numai distribuirea preţului obţinut din
valorificarea acestor bunuri, raţiunea textului constând în aceea că, în caz de
suspendare a executării unor asemenea bunuri, s-ar putea produce pagube
însemnate rezultând din imposibilitatea valorificării acestora.
 Suspendarea obligatorie a executării silite
Suspendarea executării este obligatorie şi cauţiunea nu este necesară
atunci când:
 hotărârea sau înscrisul care se execută nu este, potrivit legii,

executoriu;
 înscrisul care se execută a fost declarat fals printr-o hotărâre judecă -
torească dată în primă instanţă;
 debitorul face dovada cu înscris autentic că a obţinut de la creditor o
amânare ori, după caz, beneficiază de un termen de plată.
 În situaţia în care înscrisul prezentat de debitor nu este autentic, ci, în
NB condiţiile art. 278, este sub semnătură privată, chiar şi cu dată certă,
suspendarea nu mai este obligatorie, ci facultativă, în condiţiile art.
719 alin. (1) CPC.
 Procedura de soluţionare a cererii de suspendare a executării

Asupra cererii de suspendare instanţa, în toate cazurile, se pronunţă prin
încheiere, putând dispune măsura suspendării chiar şi înaintea termenului fixat
pentru judecarea contestaţiei.
Citarea părţilor este obligatorie.
Încheierea, indiferent de soluţia pronunţată, de admitere a suspendării sau,
după caz, de respingere, va putea fi atacată numai cu apel, în mod separat, în
termen de 5 zile de la pronunţare pentru partea prezentă, respectiv de la
comunicare pentru cea lipsă.
Dacă instanţa admite cererea de suspendare, încheierea prin care instanţa a
dispus această măsură se comunică din oficiu şi de îndată executorului
judecătoresc → per a contrario, instanţa nu va comunica încheierea executorului
judecătoresc în ipoteza respingerii cererii de suspendare.
2. Suspendarea provizorie a executării silite [art. 719 alin. (7) CPC]

Constituie o măsură dispusă de instanţă până la soluţionarea suspendării
executării silite
 Condiţii
- existenţa urgenţei în luarea măsurii provizorii a suspendării (cerinţa este
considerată îndeplinită dacă debitorul face dovada că a fost somat de executorul
judecătoresc să execute obligaţia într-un anumit termen ori, după caz, a primit
dovada înfiinţării popririi);
- dovada depunerii cauţiunii, al cărei cuantum se stabileşte prin raportare la
criteriile stabilite pentru suspendarea executării formulată în cadrul contestaţiei la
executare [art. 719 alin. (1) și (2) CPC], cauţiune care se va deduce din cauţiunea
finală stabilită de către instanţă în cererea de suspendare a executării, dacă este

cazul; totodată, cauţiunea depusă rămâne indisponibilizată chiar dacă cererea de
suspendare provizorie este respinsă [art. 719 alin. (7) CPC];
- existenţa unei cereri de suspendare propriu-zisă a executării silite,
formulate în condiţiile art. 719 alin. (1), având în vedere că suspendarea
provizorie, în caz de admitere, va produce efecte până la momentul soluţionării
definitive (deci după soluţionarea apelului sau, după caz, a expirării termenului de
declarare a apelului) a cererii de suspendare a executării silite în cadrul con-
testaţiei la executare.
 Aşa cum se observă, cerinţele necesare acordării suspendări provizorii
NB sunt mai mult de ordin formal, instanţa nefiind chemată să aprecieze
foarte mult dacă se impune sau nu suspendarea, nici măcar în măsura
în care trebuie să aprecieze aparenţa de drept la o cerere de ordonanţă
preşedinţială.
Competenţa şi procedura de soluţionare a cererii de suspendare

provizorie
Judecata cererii de suspendare provizorie se face fără citarea părţilor.
Cererea nu este supusă verificării şi regularizării, deoarece are natura juridică
a unui incident procedural.
Instanţa se va pronunţa printr-o încheiere care nu este supusă niciunei căi de
atac, indiferent de soluţia pronunţată.
Instanţa competentă să soluţioneze cererea este cea învestită cu soluţionarea
contestaţiei la executare sau a cererii de suspendare a executării formulate pe
cale separată.
Suspendarea provizorie a executării silite odată respinsă, poate fi reiterată pe
calea unei noi cereri de suspendare, dacă motivele nu sunt identice cu cele ale
primei cereri.
XI. Efectele soluţionării contestaţiei (art. 720 CPC)
1. Admiterea contestaţiei la executare

În caz de admitere a contestaţiei la executare, instanţa poate dispune:
 îndreptarea actului de executare contestat, atunci când, în raport de
natura viciului care afectează actul, acesta poate fi îndreptat de către
instanţa de executare fără ca celelalte acte de executare să fie

afectate;
 anularea actului de executare contestat, caz în care, dacă între
acesta şi alte acte efectuate în cauză există dependenţă, în raport de
prevederile art. 704 CPC, nulitatea actului nelegal, va atrage şi
nulitatea actelor de executare subsecvente;
 anularea executării înseşi, care poate avea loc atunci când sunt
încălcate prevederile legale referitoare la executarea însăşi (organul
de executare este necompetent, titlul executoriu nu este valabil etc.),
precum şi atunci când s-a desfiinţat titlul executoriu, ipoteză în care
actele de executare efectuate în baza acestuia sunt desfiinţate de
drept, conform prevederilor art. 643 CPC;
 încetarea executării înseşi, pentru motivele prevăzute în cuprinsul
art. 703 CPC, respectiv atunci când:
- s-a realizat integral obligaţia prevăzută în titlul executoriu;
- s-au achitat cheltuielile de executare, precum şi alte sume
datorate potrivit legii;
- executarea silită nu mai poate fi efectuată ori continuată din
cauza lipsei de bunuri urmăribile sau a imposibilităţii de
valorificare a unor astfel de bunuri;
- creditorul a renunţat la executare;
- a fost desfiinţat titlul executoriu;
- a fost anulată executarea.
 anularea titlului executoriu care nu este reprezentat de o
hotărâre judecătorească sau arbitrală, în condiţiile art. 713 alin.
(2) CPC;
 lămurirea titlului executoriu, în condiţiile prevăzute de art. 712
alin. (2) CPC;
 împărţirea bunurilor proprietate comună, atunci când o asemenea
cerere a fost formulată pe calea contestaţiei la executare, iar
instanţa a apreciat-o ca întemeiată;
 obligarea executorului judecătoresc la efectuarea executării
silite refuzate sau la îndeplinirea actului de executare refuzat;
 obligarea la restituirea bunului sau recunoaşterea dreptului real,
în cazul reglementat de art. 715 alin. (4) CPC.
Executorul judecătoresc este obligat să se conformeze măsurilor luate sau

dispuse de instanţă.
2. Respingerea contestaţiei la executare

În caz de respingere a contestaţiei la executare, contestatorul poate fi obli-
gat, la cererea părţii interesate, la despăgubiri pentru pagubele cauzate prin
întârzierea executării.
Când contestaţia a fost exercitată cu rea-credinţă, contestatorul va fi obligat si
la plata unei amenzi judiciare de la 1.000 lei la 7.000 lei. → caz în care suma
reprezentând cauţiunea depusă rămâne indisponibilizată, urmând a servi la
acoperirea creanţelor constând în despăgubiri, amenzi judiciare sau a celor
stabilite prin titlul executoriu, după caz, situaţie în care se va comunica exe-
cutorului şi recipisa de consemnare a acestei sume.
 Indiferent de soluţia de admitere sau, după caz, de respingere a con-
NB testaţiei, după rămânerea sa definitivă, hotărârea va fi comunicată, din
oficiu şi de îndată, executorului judecătoresc.
INCIDENTE CARE ÎMPIEDICĂ,

STING SAU AMÂNĂ EXECUTAREA
SILITĂ
1. Prescripția dreptului de a obține executarea silită [art. 706 – art. 711 CPC]
Similar dreptului material la acțiune și dreptul de a obține executarea

silită se stinge prin prescripție.
Prescripția extinctivă a dreptului de a obține executarea silită este

reglementată de art. 706 – 711 CPC, prevederi care se completează cu normele
din Codul civil privind prescripția extinctivă, dispoziții ce constituie dreptul comun
în materie.
Împlinirea prescripției extinctive are ca efect stingerea dreptului de a

obține executarea silită și pierderea puterii executorii a titlului executoriu.
Față de caracterul de ordine privată a normelor din materia prescripției, în

mod firesc art. 707 alin. (1) CPC prevede expres că prescripția dreptului de a
obține executarea silită nu operează de plin drept. Așadar, numai persoanele
interesate, în favoarea cărora curge prescripția o pot invoca, în cursul executării
silite, inclusiv pe calea contestației la executare.
Consecințe ce derivă din caracterul de ordine privată a normelor în

materie de prescripție:
- executorul căruia i se prezintă un titlu executoriu, după împlinirea

termenului de prescripție extinctivă nu poate refuza punerea acestuia
în executare;
- instanța de executare nu poate refuza cererea de încuviințare a
executării pe motiv că s-ar fi împlinit termenul de prescripție
extinctivă a dreptului de a pune în executare titlul executoriu.
Împlinirea termenului de prescripție extinctivă nu împiedică executarea

voluntară a obligației de către debitor [art. 2506 alin. (3) Cod civ.]
 Termenele de prescripție
Termenul general în materia prescripției dreptul de a obţine
executarea silită este de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel.
În lipsa unor dispoziții contrare exprese, termenul general, de
drept comun, de 3 ani se aplică în cazul executării silite a titlurilor
executorii, indiferent dacă acestea au ca obiect drepturi patrimoniale sau
nepatrimoniale.
Pentru titlurile emise în materia drepturilor reale,
termenul de prescripţie este de 10 ani, care se aplică atât drepturilor reale
mobiliare cât și celor imobiliare.
Termenul de prescripție începe să curgă, astfel cum se prevede în
art. 706 alin. (2) CPC, de la data când se naşte dreptul de a obţine executarea
silită, iar în cazul hotărârilor judecătoreşti şi arbitrale, termenul de prescripţie
începe să curgă de la data rămânerii lor definitive.
 Efectele prescripției
Ca efect al prescripției, titlul executoriu îşi pierde puterea executorie. Însă,
în ipoteza hotărârilor judecătoreşti şi arbitrale, atunci când dreptul de a obţine
obligarea pârâtului este imprescriptibil sau, după caz, nu s-a prescris, creditorul
poate obţine un nou titlu executoriu, pe calea unui nou proces, fără a i se putea
opune excepţia autorităţii de lucru judecat.
Așadar, după împlinirea prescripției dreptului de a obține executarea

silită, dacă dreptul de a obține obligarea pârâtului încă nu s-a prescris sau este un
drept imprescriptibil, partea interesată are posibilitatea ca pe calea unui alt
proces să obțină un nou titlu executoriu. În această ipoteză, noua cerere de
chemare în judecată va fi admisă ca urmare a efectului pozitiv al autorității de
lucru judecat al hotărârii judecătorești sau arbitrale pronunțate în primul proces.
În cadrul acestui nou dosar, deși debitorul nu îi va mai putea opune autoritatea de
lucru judecat al primei hotărâri, va putea totuși invoca în apărare alte moduri de
stingere a obligației, cum ar fi: plata, compensația legală, confuziunea, etc.
 Suspendarea prescripției
Prin suspendarea prescripţiei extinctive se înţelege acea modificare a
cursului acesteia care constă în oprirea de drept a curgerii termenului de
prescripţie, pe timpul cât durează situaţiile care îl pun pe titularul dreptului de a

obține executarea silită, în imposibilitate de a acţiona.
Cauzele de suspendare sunt prevăzute de art. 708 CPC, conform căruia, prescripția
se suspendă:
- în cazurile stabilite de lege pentru suspendarea termenului
de prescripţie a dreptului de a obţine obligarea pârâtului;
- pe timpul cât suspendarea executării silite este prevăzută de
lege ori a fost stabilită de instanţă sau de alt organ
jurisdicţional competent;
- cât timp debitorul nu are bunuri urmăribile sau care nu au
putut fi valorificate ori îşi sustrage veniturile şi bunurile de la
urmărire;
- în alte cazuri prevăzute de lege.
După încetarea suspendării, prescripţia îşi reia cursul, socotindu-se şi
timpul scurs înainte de suspendare.
Prescripţia nu se suspendă pe timpul cât executarea silită este suspendată
la cererea creditorului urmăritor.
 Întreruperea prescripției
În materia executării silite, întreruperea prescripției se realizează
de creditor sau în interesul acestuia, prin acte care, în principal, reprezintă
voința sa de a-și realiza dreptul.
După întreruperea prescripției, începe să curgă un nou termen de
prescripţie [art. 709 alin. (2) CPC].
Cursul prescripţiei se întrerupe:
- pe data îndeplinirii de către debitor, înainte de începerea executării
silite sau în cursul acesteia, a unui act voluntar de executare a
obligaţiei prevăzute în titlul executoriu ori a recunoaşterii, în orice alt
mod, a datoriei;
- pe data depunerii cererii de executare, însoţită de titlul executoriu,
chiar dacă a fost adresată unui organ de executare necompetent;
- pe data depunerii cererii de intervenţie în cadrul urmăririi silite pornite
de alţi creditori;
- pe data îndeplinirii în cursul executării silite a unui act de executare;
- pe data depunerii cererii de reluare a executării;
- în alte cazuri prevăzute de lege.
 Repunerea în termenul de prescripție

Conform art. 709 CPC, după împlinirea termenului de
prescripţie, creditorul poate cere repunerea în acest termen numai dacă a
fost împiedicat să ceară executarea datorită unor motive temeinice.
Cererea de repunere în termen se introduce la instanţa de
execuatare competentă, într-un termen de 15 zile de la încetarea
împiedicării.
Judecata cererii se realizează cu citarea părţilor.
Hotărârea este supusă numai apelului, potrivit dreptului
comun.
În cazul în care instanța admite cererea de repunere în
termen, creditorul poate formula cerere de executare silită în termen de
30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.
2. Amânarea executării silite [art. 700 CPC]
Amânarea executării silite constituie o etapă în cursul

executării silite care apare în cazul în care nu sunt respectate unele
cerințe legale impuse pentru continuarea sau finalizarea procedurii sau
care se dispune la cererea ori cu acordul părților.
Cazurile de amânare sunt reglementată în mod expres și limitativ
în cuprinsul art. 700 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia, în afara altor cazuri
prevăzute de lege, executorul judecătoresc nu poate amâna executarea decât
dacă procedura de citare sau de întocmire a anunțurilor și publicațiilor de vânzare
nu a fost îndeplinită sau dacă, la termenul stabilit, executarea nu poate fi
efectuată datorită neîndeplinirii de către creditor a obligațiilor prevăzute la art.
647 alin. (1) C. proc. civ.
Din cuprinsul art. 700 C. proc. civ., rezultă următoarele cazuri de
amânare:
 Procedura de citare nu a fost îndeplinită

Atunci când se constată că procedura de citare a persoanelor care
trebuiau încunoștințate în legătură cu efectuarea executării silite nu a fost
îndeplinită, executorul judecătoresc va dispune prin încheiere amânarea
executării, în scopul îndeplinirii procedurii de citare. Textul de lege acoperă atât

ipoteza în care procedura de citare nu a fost îndeplinită cât și situația în care
procedura de citare a fost îndeplinită nelegal.
Exemple de cazuri în care se impune citarea în cadrul executării silite:
- în temeiul art. 688 alin. (2) C. proc. civ., dacă executarea silită este
pornită contra tuturor moștenitorilor, aceștia vor fi citați, printr-o înștiințare
colectivă, făcută la locul deschiderii moștenirii, pe numele acesteia, cu excepția
cazului în care au ales, cu ocazia dezbaterii succesorale ori chiar ulterior, un alt
domiciliu în vederea citării sau un reprezentant al acestora, după caz;
- în cazul executărilor silite aflate pe rolul aceluiași executor, conexarea se
va dispune de executor, prin încheiere dată cu citarea părților potrivit art. 654
alin.(5) C proc. civ.;
- potrivit art. 802 alin. (1) C. proc. civ., după încuviințarea urmăririi silite, la
cererea creditorului sau, în lipsă, atunci când apreciază că este necesar,
executorul judecătoresc va numi, prin încheiere, dată cu citarea în termen scurt a
părților, un administrator-sechestru, pentru administrarea veniturilor imobilului.
În cadrul executării silite, comunicarea actelor de procedură se realizează
de către executorul judecătoresc fie personal, fie prin intermediul agentului său
procedural, potrivit art. 672 C. proc. civ. În măsura în care în care comunicarea de
către executorul judecătoresc personal ori prin intermediul agentului său
procedural nu este posibilă, citarea și comunicarea actelr de procedură se va face
potrivit dispozițiilor legale de drept comun privind citarea și comunicarea actelor
de procedură, dispoziții care se aplică în mod corespunzător. Dovada comunicării
prin agent procedural are aceeași forță probantă cu dovada comunicării efectuate
de către executor însuși.
 Procedura de întocmire a anunțurilor și publicațiilor de vânzare

nu a fost îndeplinită;
În materia executării silite mobiliare, în temeiul art. 766 alin. (1) C. proc.
civ., la cererea părții interesate făcută, sub sancțiunea decăderii, înainte de
începerea licitației, executorul judecătoresc va amâna vânzarea în cazul
nerespectării termenelor de înștiințare a creditorului, debitorului sau terțului
deținător ori, după caz, a termenelor de afișare sau publicare a vânzării. Refacerea
formalităților de publicitate încălcate - într-un termen, care nu poate fi mai lung
de 20 de zile de la data fixată pentru prima vânzare - se va realiza cu respectarea
dispozițiilor art. 762 C. proc. civ. Amânarea executării silite este justificată de
nerespectarea termenelor de înștiințare a creditorului, debitorului sau terțului

deținător ori a termenelor de afișare sau publicare a vânzării, cu consecința
prejudicierii părților.
În mod similar, în cadrul executării silite imobiliare, art. 845 C. proc. civ.
prevede că executorul judecătoresc va amâna vânzarea, din oficiu sau la cererea
părții interesate, dacă se constată că nu au fost respectate termenele de
înștiințare a debitorului sau a terțului dobânditor ori, după caz, cele de efectuare a
publicității vânzării. Pentru noul termen, care nu poate fi mai lung de 20 de zile de
la data fixată pentru prima vânzare, se vor reface formalitățile de publicitate
încălcate.
 executarea nu poate fi efectuată la termenul stabilit, din cauza

neîndeplinirii de către creditor a obligațiilor prevăzute la art. 647 alin.
(1) C. proc. civ.
Amânarea executării silite intervine și în cazul în care în cazul în care
creditorul nu acordă executorului judecătoresc, la cererea acestuia, sprijin efectiv
pentru aducerea la îndeplinire, în bune condiții, a executării silite, punându-i la
dispoziție și mijloacele necesare în acest scop, sau dacă nu avansează cheltuielile
necesare îndeplinirii actelor de executare, în conformitate cu dispozițiile
executorului judecătoresc. În acest caz, executarea silită urmează a se amâna
pentru ca executorul judecătoresc să comunice creditorului obligația de a efectua
un anumit demers sau de a avansa cheltuielile necesare îndeplinirii actelor de
executare.
Amânarea executării silite se dispune de executorul judecătoresc prin

încheiere.
2. Perimarea executării silite [art. 697 – 699 CPC]

Potrivit art. 697 alin. (1) C. proc. civ., ”în cazul în care creditorul, din culpa
sa, a lăsat să treacă 6 luni fără să îndeplinească un act sau demers necesar
executării silite, ce i-a fost solicitat, în scris, de către executorul judecătoresc,
executarea se perimă de drept”, iar alin. (2) dispune ”în caz de suspendare a
executării, termenul de perimare curge de la încetarea suspendării. Termenul de
perimare nu se suspendă pe timpul cât executarea silită este suspendată la
cererea creditorului”.
Potrivit normei legale, pentru a interveni perimarea trebuie întrunite

următoarele cerințe:
- să existe o executare silită în curs;
- să fie necesară îndeplinirea de către creditor unui act sau demers
necesar executării silite, ori după caz, să fi încetat cauza de încetare
a suspendării executării silite, astfel încât continuarea acesteia să
fie posibilă;
- executorul judecătoresc să fi solicitat în scris creditorului
îndeplinirea actului sau demersului necesar executării silite;
- să fi trecut un termen de 6 luni de la data solicitării formulate în
scris de către executorul judecătoresc creditorului, ori de la data
încetării măsurii de suspendare;
- să existe culpa creditorului în neîndeplinirea actului sau demersului
necesar executării silite ori în nesolicitarea de a continua executarea
silită.
De reținut: → în cazul suspendării silite la cererea creditorului, termenul de
perimare nu se suspendă.
 Procedura de perimare
Perimarea intervine de drept, la împlinirea termenului de 6 luni de la data
comunicării către creditor a solicitării scrise din partea executorului judecătoresc,
privind cerința îndeplinirii unui act sau demers necesar executării silite.
Conform art. 697 alin. (2) C. proc. civ., în caz de suspendare a executării
silite, termenul de perimare de 6 luni curge de la încetarea suspendării.
Perimarea se constată de către instanța de executare, la cererea
executorului judecătoresc sau a părții interesate, prin încheiere dată cu citarea în
termen scurt a părților.
Încheierea prin care instanța de executare se pronunță asupra perimării
este supusă numai apelului, în termen de 10 zile de la comunicare[art. 651 alin.
(4) C. proc. civ.].
În cazul în care executorul judecătoresc continuă executarea, deși a
intervenit perimarea, debitorul o poate invoca, pe calea contestației la executare,
în termen de 15 zile de la data luării la cunoștință a actului de executare efectuat
după împlinirea termenului de primare.
 Efectele perimării
Perimarea are ca efect desființarea tuturor actelor de executare îndeplinite, cu
excepția celor care au dus la realizarea, în parte, a creanței cuprinse în titlul
executoriu și a accesoriilor [art. 698 alin. (2) C. proc. civ.].
Perimarea operează ”în bloc”, cu privire la toate părțile implicate în
executarea silită și cu privire la toate actele de executare efectuate în cursul
acesteia, cu excepția celor care au dus la realizarea în parte a creanței cuprinsă în
titlu executoriu și a accesoriilor.
Prin urmare, la cererea debitorului sau a terțului interesat, se desființează
inclusiv măsurile de indisponibilizare: sechestre, popriri, somații în cazul urmăririi
silie imobiliare.
 Reînnoirea cererii de executare

Creditorul, are posibilitatea ca înăuntrul termenului de prescripție, să
formuleze o nouă cerere de executare silită, dispozițiile art. 665 și 666 fiind
aplicabile în mod corespunzător. În această ipoteză, după încuviințarea executării
silite, executorul va comunica debitorului încheierea instanței privind
încuviințarea executării, precum și o nouă somație, la care nu se va mai alătura
însă și titlul care se execută, întrucât acesta a fost deja comunicat debitorului cu
ocazia primei executări [ art. 699 alin. (1) și (2) C. proc civ.].
Întâmpinarea. Cererea reconvenţională 113

Drept Procesual Civil

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Drept Procesual Civil

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Prof. univ. dr.

Drept procesual civil

Curs pentru învăţământ la distanţă

Sediul materiei: art. 527-540 NCPC

Noţiune şi sferă de aplicabilitate: se aplică cererilor pentru

- cererea de înregistrare a partidelor politice (Legea nr. 14/2003, republicată),

- încuviinţarea executării silite (art. 665 NCPC),

- procedura restituirii cauţiunii (art. 1063 NCPC) etc.

în celelalte cazuri, competenţa instanţei şi soluţionarea incidentelor privind

dacă apreciază că este necompetentă, va trimite dosarul instanţei competente.

II. Cuprinsul cererii

spre deosebire de cererea de chemare în judecată din procedura contencioasă,

cererea în materie contencioasă trebuie să îndeplinească următoarele condiţii

trebuie formulată în scris;

poate fi formulată personal sau prin reprezentant;

după împrejurări, numele, prenumele şi domiciliul sau, după caz, denumirea şi

obiectul cererii şi evaluarea acestuia, dacă este cazul;

cererii îi vor fi ataşate înscrisurile pe care aceasta se sprijină;

dacă instanţa apreciază că cererea are caracter contencios, o va respinge ca

III. Procedura de judecată

cererea se judecă în camera de consiliu, cu citarea petentului şi a persoanelor

instanţa se pronunţă prin încheiere, în raport cu toate împrejurările de fapt şi de

încheierile pronunţate în procedura necontencioasă nu au autoritatea lucrului

competenţa materială în soluţionarea acţiunii de divorţ aparţine judecătoriei.

2. Competenţa teritorială (art. 914 NCPC)

în materia competenţei teritoriale, aceasta este reglementată de norme de ordine

Reguli – competenţa teritorială aparţine:

judecătoriei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a

 Prin locuinţă se înţelege locul unde persoana locuieşte în mod efectiv,

Ceea ce interesează este locuinţa părţilor la momentul introducerii

judecătoria în circumscripţia căreia îşi are locuinţa reclamantul, când pârâtul nu

Judecătoria Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti, în lipsa unui acord între părţi.

Conţinutul cererii de divorţ. Înscrisuri anexate

cererea de divorţ cuprinde, în principiu, elementele unei cereri de chemare în

Elemente specifice cererii de divorţ:

în lipsa copiilor minori, se va face menţiune despre această împrejurare;

cererea trebuie însoţită de:

copia certificatului de căsătorie al părţilor;

certificatele de naştere ale copiilor minori.

având în vedere că legiuitorul nu prevede vreo derogare de la regula generală,

IV. Cererea reconvenţională

 Cererea de divorţ a pârâtului (cererea reconvenţională) se adresează

pentru faptele petrecute anterior primului termen de judecată stabilit pentru

când motivele de divorţ au survenit ulterior acestei date, cererea reconvenţională

când motivele de divorţ au apărut după începerea dezbaterilor la prima instanţă

sancţiunea (care intervine în cazul nedepunerii cererii reconvenţionale în termen):

VI. Cereri accesorii şi incidentale

divorţul are un caracter personal, ceea ce înseamnă că este inadmisibilă orice

asupra exercitării autorităţii părinteşti;

asupra contribuţiei părinţilor la cheltuielile de creştere şi educare a copiilor;

asupra numelui pe care îl va purta fiecare soţ după desfacerea căsătoriei.

VII. Măsuri vremelnice

instanţa trebuie să verifice doar îndeplinirea cumulativă a trei dintre condiţiile de

toate măsurile luate pe cale de ordonanţă preşedinţială cu privire la stabilirea

VIII. Prezenţa părţilor

1. Prezenţa personală a părţilor

în procesele de divorţ, în faţa instanţelor de fond, soţii trebuie să se prezinte

este obligatorie prezenţa personală a reclamantului la fiecare termen de judecată.

execută o pedeapsă privativă de libertate;

este împiedicat de o boală gravă;

este pus sub interdicţie judecătorească;

are reşedinţa în străinătate;

în orice altă asemenea situaţie care îl împiedică să se prezinte personal.