Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi (a Lăsatului

sec de carne)
„Și se vor
aduna în fața Lui
toate neamurile și-i
va despărți pe unii
de alții precum
desparte păstorul
oile de capre. Și va
pune oile de-a
dreapta Sa, iar
caprele de-a
stânga.”(Mt. 25,
32-33)
Iubiți credincioși și credincioase dacă ar fi să legăm așa
cu un fir roșu mesajele pe care Sfânta biserică ni le pune
prin glasul evangheliei în duminicele dinaintea Postului
celui mare am vedea un element comun care poate la
prima vedere nu iese așa cu putere, nu este atât de evident
dar care un pic cercetat, ne vorbește despre felul în care
suntem noi creștinii și mai ales î n duminica de astăzi
aflăm la ce ne ajută asta. Nu de puține ori ne întrebăm de
ce fac ceea ce fac. Adică de ce noi creștinii trebuie să
facem lucruri pe care ceilalți oameni nu vor sau nu pot
să le facă. Oameni care nu erau creștini practicanți
trebuiau să vină in biserică sau la biserică și erau cumva
șocați de toată mulțimea aceasta de lucruri pe care
creștinii trebuie să le facă. Viețile pe care le trăiau ei
înainte erau vieții care mai mult sau mai puțin îi
mulțumeau și îți puneau în mod legitim întrebarea da de
ce să mai vin eu la biserică să mai fac lucruri în plus,
lucruri extra, adică nu e suficient că sunt o persoană
foarte bună, trebuie să mă fac și mai bun. Nu e suficient
că trebuie să fiu cumpătat în mâncare ,trebuie să și
postesc, nu e suficient că trebuie să știu lucruri
interesante, despre filosofiile lumii și despre Dumnezeu
ca un fel de putere spirituală , dar trebuie să mă și rog?
Lucrurile acestea de multe ori sunt contestate de către
oamenii care sunt în afara bisericii. Ne punem și noi
întrebarea la ce e bun la urma urmei pentru că vedeți
postim, ne rugăm, facem faptele milei sufletești și ale
milei trupești și de multe ori ne uităm așa și parcă n-am
vedea că suntem diferiți față de toți ceilalți oameni, ba
chiar auzim cuvinte de genul da la ce să te mai rogi atâta
lasă ca îl am eu pe Dumnezeul meu personal cu care ne
înțelegem noi înte noi. De ce să mai mergi la biserică și
să stai în picioare sau eventual în genunchi, când avem
un Dumnezeu de acasă, un Dumnezeu la serviciu, un fel
de Dumnezeu de buzunar, un fel de Dumnezeu de
portmoneu pe care îl băgăm acolo și îl scoatem ori de
câte ori avem nevoie. De ce să ne mai apucăm acum să
citim sfintele scripturi, niște cărți scrise acum mii de ani.
Hai să evoluăm, hai să ne schimbăm sau cel puțin să nu
mai facem lucrurile pe care le mai fac creștinii, pe care le
propovăduiește și le mărturisește biserica. Vedeți această
jenă cumva își găsește răspunsul în evanghelia pe care
am ascultat-o astăzi. La ce e bună toată această lucrare a
lui, tot acest stres pe care îl simte în viața lui ori de câte
ori trebuie să facă ceva. Și această duminică ne pune
înainte o evanghelie numită a Înfricoşătoarei Judecăţi . o
evanghelie care ne spune că toate lucrurile aparent inutile
pe care le facem au un scop, au un rost, au un înțeles al
lor și mai mult decât acestea toate au o bună și dreaptă
răsplătire.pentru că în duminica Înfricoşătoarei Judecăţi îl
ascultăm pe Domnul nostru, spunându-ne la ce e bun tot
efortul nostru de fiecare zi, toate aceste posturi mai mari
sau mai mici care împodobesc bisericași împodobesc
timpul liturgic, toate aceste experințe de rugăciune
personală dar și împreună. Toate aceste lucruri pe care
creștini trebuie să le facă nu lua, nu gusta, nu atinge,
păzeștete, iubește, rabdă și mai presus decât toate
smereștete. Pentru că ați văzut în prima duminică din
această perioadă a triodului, o duminică ce pregătește
intrarea noastră în postul cel mare am auzit de vameș și
de fariseu, mândrie și smerenie. În a doua duminică, am
auzit vorbindu-se despre tânărul acela imatur, care și-a
cerut averea tatălui său și care datorită smereniei s-a
întors acasă și și-a redobândit starea de dinainte. Acum în
această duminică aflăm din nou vorbindu-se despre
smerenie. Cum așa? ne-am fi așteptat să fim mai atenți la
chestiunea milosteniei, pentru că Domnul le spune și
celor pe care îi binecuvintează și celor de care se
depărtează, ca să facă fapte bune, întrucât nu ați făcut
fraților mai mici ai Domnului nostru Iisus Hristos lui i-ati
facut! Dar este o chestie de interpretare pe care poate nici
evanghelia și nici felul în care o lecturăm nu o scoate la
suprafață. Iată cum se comportă drepții cărora Domnul le
spune Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, moșteniți
Împărăția cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci
flămând am fost și Mi-ați dat să mănânc. Reacția lor este
una de total surpriză și nu trebuie să ne imaginăm pur și
simplu stând impasibili în fața acestei mărturisiri a
Domnului și Dumnezeu și întrebându-se ei Doamne dar
când am făcut noi asta, dar știm noi când am făcut. Nu!
Efectiv se miră și ei că toate lucrurile bune pe care le-au
făcut celorlalți sunt defapt cu destinația Dumnezeu. Nu
ne vine să credem că pentru o bucată de pâine pe care o
dăm unui sărac, noi gândindu-ne că e un lucru normal pe
care îl facem, sau o cană de apa pe care o dăm unui
însetat, sau mângâiere pe care o acordăm unui om
supărat, Dumnezeu este defapt destinatarul final. Și de
ce? Pentru că Dumnezeu și-a asumat asta, și nu pentru că
am făcut noi ceva, nu pentru că ne-am făcut un calcul, nu
pentru că am luat o hârtiuță cu un creion și am început să
scriem eu urmează să fac atâtea fapte bune, deci în
consecință merit raiul. De aicea și surpriza sfinților care
în momentul în care, Domnul nostru Iisus Hristos spune
Veniți la Mine binecuvântații Părintelui Meu ei au
această reacție de uimire dar când Doamne am făcut
aceste lucruri. Este o reacție de uimire tocmai pentru că
ei nu se așteptau la asta, pentru că ei dacă făceau un bine,
îl făceau cumva fără un interes anume și Dumnezeu a
văzut această lipsă de interes, acestă lipsă de calcul, a
văzut această mărinimie de suflet , cum o numea sfântul
părinte Paisie Aghioritul. Pentru că toate lucrurile pe care
le fâceau sfinții, nu le făceau din obligație, nu le făceau
pentru că era cineva cu gura pe ei sau pentru un fel de
interes Doamne mi-e teamă de moarte ia să încep și eu să
fac niște treburi mai interesante, mai deosebite, că poate
poate păcălesc pe cineva. Dar Dumnezeu se uită la inima
noastră și știe cum facem faptele cele bune și de aici știți
ce vedem? Vedem smerenia sfinților. Vedeți la ce ajută
smerenia? În fața lui Dumnezeu smerenia nu te dă de gol,
nu te face de rușine. Pe când uitați-vă la cei de-a stânga,
caprele așa în parabola Mântuitorului. În momentul în
care Domnul le zice plecați de la Mine, au și ei o reacție
de surpriză, dar cum o exprimă? Exprimă într-un fel
răzvrătit, da când nu am făcut noi lucrurile astea, ați
văzut diferență între uimirea, surpriza sfinților, între
smerenia lor Doamne dar când am făcut noi lucrurile
astea. Parcă îi și vedem pe cei pe care le-au făcut pe toate
și au făcut și ceva în plus spunând dar cînd n-am făcut
noi lucrurile astea? Când nu te-am văzut pe Tine acolo?
Un soi de țâfnoșenie din aceasta, un soi de îndreptățire
din aceasta. Dar cum Domnule că noi am schimbat
civilizația așa dintr-o pocnitură de deget, uite câte lucruri
am făcut, câte legi, cât de importanți am fost, cum am
schimbat noi fața lumii, cum poți să spui că noi nu am
făcut nimic? Ce îi osândește pe oamnenii aștia faptul că
nu au făcut ceea ce Domnul le-a spus, că n-am făcut,
pentru că la urma urmei câți dintre noi facem, și faptul că
în fața ultimei șanse pe care Domnul le-o dă, atunci la
spovedania aceea generală, la ultima spovedanie, la
ultima șansă pe care Dumnezeu dă creației sale, unii
oameni vor fi smeriți ți ceilalți vor fi pur și simplu
țâfnoși, încezuți.nu vor avea nici măcar decența să întrebe
Doamne dar chiar așa? Ca să nu mai spun de smerenia
binecuvântată de a spune da Doamne, așa e, pentru că ne-
am fi așteptat. În fața străluciri aceluia care stă pe tronul
slavei înconjurat de sfinții îngeri. Dacă tot ești păcătos
spune domnule că ești păcătos! Ce pierzi? Pierzi raiul!
Vedeți din această perspectivă judecata de apoi nu trebuie
înțeleasă ca un fel de reglare de conturi a lui Dumnezeu
cu umanitatea. Ia să vă văd unde sunteți? Un fel de
judecată în urma căreia unii ies achitați și alții merg la
închisoare pentru că trebuie să fie o dreaptă judecată.
Gândițivă la judecata de apoi ca la ultimă șansă, pe care
Domnul Dumnezeu o dă fiecăruia dintre noi. Pentru că
știți ce ne mântuie cu adevărat? Și asta vrea să scoată în
evidență evanghelia aceasta a Înfricoşătoarei Judecăţi, nu
ne mântie neapărat lucrurile pe care le facem pentru noi,
nu sunt salvatoare astea. De ce pentru că ne fac să ne
concentrăm asupra propriei persoane și din propria
persoană nu poate să răsară cu adevărat ceva roditor
decât dacă intrăm în relație cu altcineva, și în primul rând
cu Dumnezeu. Dacă ar fi să stabilim ierarhia lucrurilor
care ne mântuie, în primul rând e Dumnezeu, apoi
aproapele și după aceea noi. De aceea oamenii de-a
stânga sunt numiți blestemați, nu pentru că a decis
Dumnezeu asa, sau relația lor proastă cu aproapele ci
propria lor lipsă de atenție la cine stă în fața lor pe tronul
slavei. O neatenție care îi va costa scump tocmai pentru
că ei nu au exersat această minune a smereniei pe care
noi creștinii suntem invitați să o punem în viețile noastre.
De câte ori nu auzim lasă că știu eu mai bine. Spune
undeva un părinte că în momentul in care mă voi duce la
Hristos și îmi va spune dute măi de aici că ai fost un
păcătos și un rău și un neserios eu am să îi spun așa e
Doamne, trimite-mă unde vrei Tu! Dar să fie totul dupa
voia ta. Asta da gândire de sfânt! În iad să fi fost el trimis
și el spunea Da Doamne să fie cum vrei tu. Păi pe ala nu
îl lasă Dumnezeu în iad! Nu il lasă pe un om ca acesta
care face ascultare și pentru a se duce nu îl lasă în iad! De
aceeia fraților și surorilor se cade ca în aceste vremuri
care fie vorba între noi simțim că se apropie apropie
momentul în care v-om fi întrebați. E bine ca până atunci
să exersăm această smerenie și mai ales în relația noastră
cu Dumnezeu. Să exersăm această smerenie și ascultare
față de cuvântul lui. Și dacă cuvântul lui spune un lucru
să mergem pe încrederea față de El. dacă el ne
mărturisește acel adevăr să dăm crezare acestei mărturii
și nu numai să dăm crezare acestei mărturii. Chiar dacă în
inima noastră simțim ceva că nu suntem noi de acord în
primă fază să stiți că nu vom fi judecați după inima
noastră, pentru că inima noastră poate fi înșelătoare atâta
vreme cât ea nu are harul lui Dumnezeu. Cea mai înaltă
formă de smerenie despre care vorbește și evanghelia de
astăzi este să ne recunoaștem păcatele. De aceea este bine
ca în aceste duminici pregătitoare Sfântului și Marelui
Post să ne cercetăm mai cu osârdie sufletul și viața și să
ne aducem sarcina păcatelor înaintea lui Dumnezeu care
prin preotul duhovnic și prin iertarea păcatelor să ne
ușureze de aceasta și să ne facă ca atunci când îl vom
întâlni pe Domnul slavei pe Domnul a toată milostivirea
să îl putem recunoaște și să ne putem bucura de prezența
lui chiar dacă om fi fost cei mai mari dintre păcătoși cum
și suntem, mărturisirea însă păcatelor noastre să îl facă
milostiv și iertător în toate lucrurile pe care le-am
săvârșit. Amin