Mitropolia Ardealului, Anul XXX, Nr.

11-12, Noiembrie-Decembrie, 1985

DIN MILA LUI DUMNEZEU, ARHIEPISCOP AL EPARHIEI

VADULUI, FELEACULUI ȘI CLUJULUI

Prea cinstitului cler și tuturor dreptmăritorilor creștini din această

Eparhie: Har și pace multă de la.Dumnezeu-Tatăl și de la Domnul nostru
Iisus Hristos

Iubiți credincioși,

„Dumnezeu este iubire" (I loan 4, 8).

Așa se definește, așa se recomandă Ziditorul universului pe Sine
însuși. Și temeiul acestei definiții ni-1 vădește icoana pe care Praznicul
de astăzi o pune sub ochii noștri. Un prunc nou-născut, vizitat de magii
răsăritului și de păstorii Betleemului. Iar ecoul evenimentului îl prelun­
gește pînă la sfîrșitul veacurilor tălmăcirea inspirată a Sf. loan Evan­
ghelistul: „Așa de mult a iubit Dumnezeu lumea că a dat pe unicul Lui
Fiu" (Ioan 3, 16). Unicul Lui Fiu, la rîndul Său, după ce a trecut pragul
vîrstei rînduite ca să poată fi învățător al legii, n-a pregetat să ne
arate, prin fapte și prin vorbe, iubirea Lui fierbinte pentru om, pentru
toți oamenii. Oriunde și oricînd suferința omenească a căzut în calea Sa,
El a înlăturat-o vindecînd-o. Toate suspinele le-a alinat, toate lacrimile
le-a curmat, toate întristările le-a înseninat cu iubirea Lui nesecată și
neobosită.
Dar iubirea Lui neobosită și nesecată nu ne-a părăsit odată cu înăl­
țarea Sa la ceruri, unde sălășluiește la dreapta Tatălui, întru mărire și
întru putere nețărmurită.
Ce învățătură prețioasă ne oferă apostolul cel mai apropiat de Hris-
tos, care ne-a descoperit că: „Tatăl iubește pe Fiul și a dat toate lucru­
rile in mina Lui" (loan 3, 35). Pe urmele apostolului loan, celălalt
„vas ales" (Fapte 9, 15), marele Pavel ne învață și el despre taina dintre
Hristos și Biserica Sa. La începutul epistolei către Efeseni, Sf. Pavel
scrie așa: „El, Tatăl slavei, a pus totul sub picioarele lui Hristos și,
mai presus de toate, L-a dat pe El cap Bisericii, care este trupul Lui,
plinirea Celui ce plinește totul întru toți" (Efes. 1, 22—23).
Așadar, Hristos „este capul trupului Bisericii...“ (Col. 1, 18), „Iar
voi sînteți trupul lui Hristos și mădularele Lui, fiecare în parte" (I Cor.
PASTORALE ARHIEREȘTI 691

Legătura aceasta strînsă dintre Hristos și fiecare credincios în

parte, se dobîndește prin botezul creștin, după cum aflăm tot de la
Pavel care scrie: „Cîți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați și îmbră­
cat" (Gal. 3, 27).
Orice cap sănătos, în natură, își iubește și își prețuiește mădularele
trupului său. Le hrănește, le ocrotește, le călăuzește. Cerescul nostru
Cap, se înțelege de la sine, că nu poate să fie mai prejos.
Ce fericire, ce mîngîiere pentru noi să ne știm la adăpostul unui cap
atît de slăvit, atît de luminat, atît de puternic să ne apere de toate unel­
tirile cele rele care ne vin de la duhul întunericului, de la lumea lui și
ale răului moștenit de la Adam. Nici o clipă nu ni se pare exagerată,
forțată, această asemănare, a lui Pavel apostolul, dintre Hristos și Bise­
rica Lui. Este o taină a credinței noastre, ca multe altele pe care le îm­
brățișăm cu puterea credinței, că Biserica ortodoxă este Biserica Dum­
nezeului celui viu, „stîlp și temelie a adevărului" (I Tim. 3, 15).
Cu alte cuvinte, Biserica în propovăduirea ei nu poate greși, nu se
abate de la adevărul curat și nestricat, descoperit nouă de Dumnezeu
prin profeții cei sfinți și mai cu seamă prin Fiul Său, cel Unul-Născut.

Iubiți credincioși,

Ca sa ne încredințeze că și El, Fiul, este iubire ca și Tatăl Său,

Hristos — într-o alegorie foarte înrudită cu aceea a capului și corpului —
S-a asemănat pe Sine cu vița de vie, iar pe ucenicii Săi cu mlădițele
viței de vie. El a zis: „Eu sînt vița, voi sînteți mlădițele. Cine rămîne
în Mine, și în cine rămîn Eu, acela aduce multă roadă; căci despărțiți
de Mine, nu puteți face nimic" (loan 15, 5).
Din cele ce le-ați auzit pînă acum, noi învățăm că, după cum capul
și mădularele trupului nu alcătuiesc decît una și aceeași persoană, că
după cum tulpina și ramurile viței de vie nu alcătuiesc decît una și
aceeași plantă nobilă — la‘ fel Iisus Hristos și credincioșii nu alcătuiesc
decît o singură ființă.
Din alegoriile de pînă acum, noi învățăm, că la fel cu mădularele
care își scot din cap toată vigoarea lor, că la fel cu ramurile ce își trag
din tulpină toată vlaga lor, tot astfel creștinul își scoate întreagă viața
lui suprafirească din unirea lui tainică cu Iisus Hristos. Această unire
începe odată cu primirea sfintelor taine și crește în cursul obișnuit al
vieții prin aerul credinței, prin apa cea vie a harului și prin soarele
iubirii celei neprihănite. Această unire cu Hristos este izvorul oricărei
vrednicii și al oricărei răsplăți pentru faptele bune. Ne-a declarat-o
răspicat Cel ce a zis: „Fără de Mine nu puteți face nimic" (Ioan 15, 5).
Unirea cu Hristos prin rugăciune, prin pază asupra cugetului și a
inimii noastre ne face destoinici de fapte bune și ne dă curajul să
zicem: „Toate le pot întru Hristos, Cel ce mă întărește" (Filip. 4, 13).
Această unire cu Hristos dă valoare mare chiar și faptelor noastre
bune, mărunte și ne apropie de premiile Celui ce a făgăduit solemn
692 MITROPOLIA ARDEALULUI

cînd a spus: „Bucurați-vă și vă veseliți, că plata voastră multă este

în ceruri" (Matei 5, 12).

Iubiți credincioși,
Din calitatea noastră de mădulare ale lui Iisus Hristos, capul nostru
mistic, izvorăsc obligații deosebit de importante pentru noi. Mai întîi,
apare cu totul firească îndatorirea de a ne păstra într-o deplină cură­
țenie a trupului și a sufletului. Ar fi de-a dreptul necuviincios să fim
niște mădulare prihănite și robite păcatului, sub un cap sfînt, încoro­
nat cu aureolă cerească. Pavel apostolul ne face atenți în această privință,
fără de sfială: „Nu știți oare că trupurile voastre sînt mădularele lui
Hristos? Luînd deci mădularele lui Hristos, le voi face oare mădularele
unei desfrînate? Nicidecum!" (I Cor. 6, 15). Ar fi cu totul urii și res­
pingător, să alăturăm fudulia noastră, limbuția, beția și trîndăvia, egois­
mul nostru, mînia și toate celelalte patimi rele, cu smerenia, cu blîn-
dețea, cu răbdarea, cu dăruirea de sine ale desăvîrșitului nostru Cap
Răscumpărător.

Iubiți credincioși,

Din demnitatea noastră aleasă, de mădulare ale Mîntuitorului nea­

mului omenesc, izvorăște și chemarea de a nutri pentru toți creștinii o
caldă iubire frățească. Din moment ce toți botezații sînt ca și noi, mădu­
lare ale lui Hristos, și alcătuiesc, laolaltă cu noi, un același trup al
Lui, dacă noi i-am vătăma în vreun chip oarecare — ar însemna să-L
ofensăm pe El însuși. Să ne amintim de tînguirea Celui înviat și înălțat
la ceruri cum îl dojenește pe Saul din Tars, aprigul prigonitor al uce­
nicilor Săi din Damasc: „Saule, Saule, de ce Mă prigonești?" (Fapte 9, 4).
Prigonind pe ai Mei, tu Mă prigonești pe Mine, Rătăcirea și vinovăția
ta o cîntăresc în acest fel.
Să facem loc în sufletele noastre acestui îndemn paulin: „Noi cei
mulți, un trup sîntem în Hristos și fiecare sîntem mădulare unii altora , ..
pe cît stă în puterea voastră, trăiți în bună pace cu toți oamenii" (Rom.
12, 5, 18).
Să suspinăm și să ne rugăm, iubiții mei fii duhovnicești, în fiecare
zi și cît mai des, ca să vină peste noi vremuri de pace mondială, vremuri
de înțelegere între oameni și popoare, vremuri de strînsă colaborare între
cei mari și între cei mici. Niciodată, în trecut, n-a fost mai întunecat cerul
planetei noastre de cum este în zilele pe care le trăim. Desigur ați înțeles
că mă gîndesc la norii încărcați cu trăznetele unui nou război mai pus­
tiitor și mai cumplit decît ne putem noi închipui.
Este mult mai ușor și mai plăcut, pentru noi, să ne închipuim că
mintea omenească ar putea să aducă pe pămînt, în loc de grozăvii și
urîciuni, împăcarea și armonia pe care profetul Isaia a zugrăvit-o atît de
senin, atît de însorit, în viziunea lui mesianică și simbolică:
PASTORALE ARHIEREȘTI 693

„Atunci lupul va locui laolaltă cu mielul și leopardul se va culca

lingă căprioară. Vițelul și puiul de leu vor mînca împreună și un copil
îi va paște.
Juninca se va duce la păscut împreună cu ursoaica și puii lor vor
sălășlui la un loc; iar leul ca și bctul va mînca paie.
Pruncul sugaci se va juca lingă culcușul viperei și in vizuina șarpelui
otrăvitor, copilul înțărcat iși va întinde mîna.
Nu va fi nici o nenorocire și nici un prăpăd în tot muntele Meu cel
sfînt! Că tot pământul va fi plin de cunoștința și de temerea de Dumne­
zeu, precum marea este umplută de ape“ (Isaia 11, 6—9).
Sub această formă aparentă de fabulă sacră nu putem oare să cău­
tăm un înțeles omenesc, actual și optimist profeției lui Isaia, poetul nostru
sacru? J’oți oamenii de știință prevăd un cataclism mondial, în primejdia
unui nou război.
Este apropiat un sfîrșit al vieții pe pămînt, în izbucnirea unei cioc­
niri a forțelor atomice. Să actualizăm, acum, să localizăm pe tărîmul pla­
netei noastre, viziunea idilică a lui Isaia. Oamenii cei mari și tari, spe­
răm că se vor lumina și vor admite trebuința urgentă și strînsă a păcii
și a dezarmării.

Iubiți credincioși,

In anul acesta s-au împlinit patruzeci de ani de la înființarea cunos­

cutei adunări, „Organizația Națiunilor Unite" — O. N. U. Ea a fost
creată în situația mohorîtă și tristă, rămasă îndată după al doilea război
mondial. Atunci, în 1945, din oceanul de lacrimi și sînge, din priveliștea
jalnică de ruine și cenușă a crescut voința popoarelor de a scuti în viitor,
pe viețuitorii pămîntului de asemenea suferințe, de a pune capăt, pentru
totdeauna, războiului. Noua organizație se năștea cu rostul de pîrghie
la zidirea unei lumi mai bune, întemeiată pe dreptate și frățietate
internațională.
Nu se poate tăgădui că în cei 40 de ani de la înființarea organizației,
în lume nu s-au ivit numeroase transformări, prefaceri sociale și poli­
tice uriașe, incit harta politică a globului pămîntesc a ajuns aproape
de nerecunoscut. Zeci și zeci de popoare și-au cucerit libertatea, au
format state noi, neatîrnate și suverane, însetate de ridicarea nestăvilită
pe tărîm cultural, economic și social.
Numai că, în aceste patru decenii, s-a ivit și a crescut necontenit
cunoașterea puterii distrugătoare a armelor atomice. Astfel, s-a schimbat
din temelie cruzimea războiului, pînă acolo că, o nouă încăierare între
state ar aduce cu sine, cu adevărat, sfîrșitul vieții pămîntești, lichidarea
civilizației omenești.
Iată de ce a fost mult apreciată intervenția luminată și bogată în idei
a Președintelui României, distinsul om politic cunoscut pe toate meri­
dianele lumii, Domnul Nicolae Ceaușescu, la sesiunea jubiliară a Orga­
nizației, ținută cu ocazia împlinirii celor 40 de ani de la nașterea ei.
694 MITROPOLIA ARDEALULUI

Iată de ce, pe bună dreptate, Șeful Statului nostru, în mesajul trans­

mis sesiunii jubiliare, a arătat cu deosebită claritate că problemele
principale ale zilelor noastre zac în oprirea cursei înarmărilor nucleare,
înfăptuirea dezarmării, înlăturarea militarizării cosmosului.
Dezvoltînd în chip măiestrit aceste probleme, Președintele Româ­
niei a susținut cu tărie că, pacea și colaborarea dintre toate statele
lumii sînt strins legate de rezolvarea multiplelor probleme economice
ale statelor în curs de dezvoltare. Și la aceste rezolvări este chemată să
ajute și Organizația Națiunilor Unite — în primul rînd.
Cu nădejdea și încrederea în binecuvîntarea Cerului și în osîrdia
minții omenești, așteptăm zi de zi să auzim bune vestiri de pace și bună
învoire între oameni și popoare.
Al vostru al tuturor, voitor de tot binele și pururea către Domnul
rugător, t

t TEOFIL
Arhiepiscop al Clujului

Dată în reședința Noastră din Cluj-Napoca la praznicul Crăciunului din anul

1985.