6, Noiembrie-Decembrie, 1988
t VASILE
DIN MILA LUI DUMNEZEU,
EPISCOP AL EPISCOPIEI ORTODOXE ROMÂNE A ORADIEI
lubifi credincioși,
Întruparea Domnului nostru lisus Hristos din Fecioara Maria, de la Duhul
Sfint, adeverește marea iubire pe care Dumnezeu a avut-o față de lume și față de
om, cununa creaturii. „Dumnezeu este iubire", scrie Sf. Apostol Ioan și iot cel ce
trăiește în iubire, trăiește în Dumnezeu. „Intru aceasta s-a arătat iubirea lui Dum
nezeu către noi, că pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a trimis Dumnezeu in lume,
ca prin El viață să avem" (I loan 4, 9).
Sfinții Părinți ne învață că venirea în lume a Fiului lui Dumnezeu a adus
o întreită pace, bucurie și armonie. Mai întîi, venind în lume, Hristos a împăcat
pe oameni cu Dumnezeu, L-a arătat pe Tatăl și a trimis pe Duhul Sfînt. Prin toate
acestea, a săvîrșit împăcarea omului cu Dumnezeu. în al doilea rind, a adus pace
în sufletul oamenilor, adică armonie între tru,p și suflet. De la Hristos am primit
harul divin, puterea de a birui răul și a face binele. în al treilea rînd, Mîntuitorul
a arătat omenirii calea care duce la împăcarea cu semenii și i-a dăruit omului
puterea de a fi colaborator cu Dumnezeu în păstrarea și desăvîrșirea lumii. Căci
lumaa însăși este o creație a iubirii lui Dumnezeu, după cum citim în Sfînta
Scriptură: „Dumnezeu așa a iubit lumea, incit pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a
dat, ca oricine crede in El să nu piară, ci să aibă viață veșnică" (loan 3, 16). Prin
aceste cuvinte înțelegem că lumea este de la Dumnezeu și nu de la cel rău, pre
cum zic unii. Dumnezeu L-a făcut pe om stăpîn al firii și colaborator în marea
lucrare de păstrare și înfrumusețare a lumii, dar i-a dat și răspunderea pentru
acest lucru. Datoria omului este de a păstra și desăvîrși lumea și viața, și nu de a
le distruge. Ele sînt niște daruri pe care trebuie să le prețuim.
învățătura creștină ne arată că mîntuirea se dobîndește numai în măsura în
care slujim vieții și nu prin fuga de lume sau prin distrugerea ei. Războaiele sint
păcate împotriva lui Dumnezeu și a oamenilor. De asemenea, să nu dăm ascultare
celor ce ne îndeamnă să fugim de lume, pentru că un asemenea îndemn nu este
bun. Biserica ne învață să fugim de păcatele din lume și nu de lumea însăși. Iar
noi se cuvine să stăruim prin munca și activitatea noastră la tot ceea ce este spre
binele și propășirea lumii. Lumea și țara în care trăim, neamul căruia îi aparținem
sînt o zestre scumpă de la înaintași, o vatră strămoșească, pe care avem datoria
s-o prețuim și să o îngrijim, să o facem înfloritoare.
Neamul nostru românesc s-a născut și a trăit neîntrerupt pe aceste plaiuri
binecuvîntate de Dumnezeu, N-am venit din altă parte și nici n-am dorit nici
odată ce este al altora, dar ceea ce am moștenit dintru început de Ia strămoși
nu-1 dăm altora. Aici este leagănul nașterii noastre din două popoare mari și
vrednice, dacii și romanii; aici am viețuit de-a lungul veacurilor, am udat acest
pămînt cu lacrimi și l-am apărat cu sînge. Pe acest pămînt străbun s-a depănat
neîntrerupt firul istoriei noastre; aici am sărbătorit totdeauna Crăciunul și aici
s-au născut colindele și datinile noastre. Aici ne-am înfrățit cu glia și am făcut-o
rodnică.
Acest obicei străbun s-a născut din credința că la Crăciun s-a adus cel mai
prețuit dar pe care Dumnezeu l-a trimis lumii. Prin acest eveniment dumnezeiesc,
s-a dovedit că, după ce Dumnezeu a creat lumea, nu a părăsit-o, nu a lăsat-o la
voia întîmplării, ci îi poartă de grijă. Primii creștini aveau dreptate să afirme cu
tăria, în fața păgînilor, care spuneau că Dumnezeu S-a retras din lume, că a
părăsit-o, atunci cînd cîntau: „Cu noi este Dumnezeu, înțelegeți neamuri ți vei
plecați, căci cu noi este Dumnezeu!"
însuși Domnul nostru Iisus Hristos a întărit această credință cînd S-a des
părțit de apostoli și S-a înălțat la cer, spunîndu-le: „Jar cînd va veni Acela, Duhul
Adevărului, vă va călăuzi la tot adevărul" (loan 16, 13).
Prin Iisus a venit în lume „harul și adevărul". La cincizeci de zile după înviere,
a trimis pe Duhul Sfînt peste apostoli, spunîndu-le: „Drept aceea, mergînd, învățați
toate neamurile, botezîndu-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfîntului Duh,
învăfindu-le să păzească toate cite v-am poruncit vouă și iată Eu cu voi sint în
toate zilele pînă la sfîrșitul veacurilor" (Matei 28, 19—20).
Ne bucurăm cu toții în aceste sfinte sărbători, pentru că prin ele am primit
dreptul de întoarcere la Dumnezeu, de a ne naște ca fii ai împărăției cerurilor.
Sf. Grigorie de Nazianz enumeră trei feluri de nașteri: nașterea vieții trupești,
nașterea vieții în Duh, prin Taina Botezului, și nașterea întru mărire veșnică, în
Iisus Hristos.
Bucuria Nașterii Domnului o vestim și prin troparul pe care ÎI cîntăm la acest
praznic: „Nașterea Ta, Hristoase Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoș
tinței, că printr-însa cei ce slujeau stelelor de la stea au învățat să se închine Ție.
Soarele dreptății, și să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de Sus. Doamne, mă
rire Ție!"
în Iisus Hristos s-au unit cele de sus cu cele de jos și noi ne-am împăcat cu
Dumnezeu. Nimeni nu a putut aduce această împăcare între Dumnezeu și oameni,
nici Legea Veche, nici proorocii, nici chiar îngerii, decît Fiul lui Dumnezeu. Care
a primit trup omenesc și a luat asupra Sa păcatele oamenilor. în legătură cu aceasta,
Sf. Maxim Mărturisitorul spune: „Mîntuitorul S-a făcut păcat pentru mine, după
moarte și stricăciune, pentru că a luat de bunăvoie condamnarea firii mele, ca să
condamne păcatul în firea mea".
Iubiți credincioși,
în Sfînta Scriptură citim că venirea lui Mesia în lume s-a petrecut la „pli
nirea vremii". Atunci a voit Tatăl ceresc să se împlinească dorința întregii omeniri
de a veni în lume Izbăvitorul, așa cum a făgăduit primilor oameni.
Există însă și în viața popoarelor evenimente în care se împlinește voința
lor după dreptate, libertate, independență și unitate națională. Un astfel de eveni
ment de mare însemnătate în istoria poporului nostru s-a împlinit la 1 Decembrie
1918. Atunci, prin voința întregului popor, s-a hotărît Ia Marea Adunare de la Alba
lulia Unirea Transilvaniei cu Țara-Mamă.
în acest an se împlinesc 70 de ani de la acest mare eveniment istoric., între
gul nostru popor de la sate și orașe a sărbătorit acest eveniment al împlinirii a
șapte decenii de la ziua cea mare a unirii tuturor românilor într-un stat național
independent și unitar.
Ziua de 1 Decembrie 1918 a devenit sărbătoarea cea mare a poporului român,
ziua în care s-a împlinit năzuința lui de veacuri după libertate și unitate, ziua cea
mare în care s-au sfințit jertfele tuturor eroilor neamului.
Dacă ar fi să asemănăm istoria poporului nostru cu curgerea unui rîu, am
putea spune că ziua de I Decembrie 1918 este ziua în care s-au prăbușit zăgazurile
puse în calea dezvoltării lui, zăgazuri potrivnice împlinirii năzuințelor sale firești.
Idealurile de unitate națională și dreptate socială au fost de-a lungul veacurilor
farul călăuzitor al istoriei lui. Ele au fost dorința sa cea mai arzătoare, „visarea
neamului de-a lungul veacurilor", precum se exprima Nicolae Bălcescu la 1848.
Ele au fost înfăptuite pentru scurtă vreme de Mihai Viteazul, la anul 1600, pentru
ca să devină adevărate forțe care au determinat Unirea Principatelor, cucerirea
independenței de stat a României și apoi Unirea cea Mare la 1 Decembrie, ca o
încununare a tuturor luptelor și jertfelor atîtor generații de vrednici înaintași.
16 MITROPOLIA ARDEALULUI
Conștiința unității naționale a fost mărturisită prin cuvintele lui Mihail Kogăl-
niceanu, care a spus: „Românii formează un singur popor, de aceeași origine, cu
același nume, aceeași religie, aceleași tendințe, aceeași istorie, aceleași situații, legi
obiceiuri și moravuri, aptitudini, interese, aceleași primejdii de înconjurat, aceleași
trebuințe de împlinit, aceleași păsuri, bucurii și speranțe". Sînt cuvinte pe care le
rostea în preajma „Unirii celei mici" și care aveau să stea la temelia Unirii Celei
Mari, înfăptuită prin dragostea de țară și jertfa eroilor de la Mărăști, Mărășești și
Oituz, prin dăruirea fiilor patriei pentru eliberarea tuturor teritoriilor românești.
In sfîrșit, a venit „plinirea vremii" I La I Decembrie 1918 a fost ziua cea mare
a poporului român, ziua în care mai mult de o sută de mii de delegați din Ardeal,
Banat și celelalte părți ale țării s-au adunat la o măreață adunare în cetatea Alba
Iuliei, unde intrase cu trei sute de ani mai înainte Mihai Viteazul și proclamase uni
rea Ardealului cu Țara Românească, unde Horia, Cloșca și Crișan pecetluiseră cu
jertfa lor hotărîrea neînfrîntă a neamului românesc după unitate și dreptate socială.
Acolo și atunci, într-un glas și o simțire, s-a hotărît unirea pe veci a Transilva
niei cu România.
Ce zi minunată a fost ziua aceea! A fost „ziua unirii mîntuitoare" a poporu
lui nostru. Ce fericită a fost această zi pentru cei care au trăit și au participat
atunci la Alba lulia! Ei își spun mereu: „Și eu am fost la Alba lulia la 1 Decembrie
19181“ Ei își aduc aminte că atunci rosteau cuvintele psalmistului David: „Mare
ești, Doamne, și minunate sint lucrurile Tale. Tu toate cu înțelepciune le-ai făcut!”
Aceasta a fost cu adevărat „ziua pe care a făcut-o Domnul să ne bucurăm și să
ne veselim intr-insa". Tu, Doamne, ai îngăduit neamului nostru să treacă prin
vremuri aspre în decursul veacurilor, dar Tu ai ajutat poporul Tău să ajungă și
ziua libertății și unității Iui naționale.
Anii au trecut de atunci. Țara și poporul nostru au urcat trepte de progres.
Prin munca creatoare a fiilor ei, ajunși stăpîni liberi pe destinul lor, țara a înflo
rit și a îmbrăcat haină nouă de lumină.
In hotarele ei au apărut mărețe opere de cultură și artă. S-a născut o indus
trie puternică și în toate sectoarele de activitate se muncește cu spor pentru binele
și fericirea tuturor fiilor patriei.
Credincioșii Bisericii noastre, împreună cu întregul popor, au întîmpinat
această aniversare a împlinirii idealului de unitate națională cu gînduri de pre
țuire și recunoștință pentru toți făuritorii acestui ideal și cu hotărîrea neclintită
de a munci pentru înveșnicirea lui, pentru a face din țara noastră o țară prosperă
și mîndră între țările lumii, neabătută de pe drumul păcii și al bunei înțelegeri
dintre popoare.
încrezători în marea pptere creatoare a poporului nostru, statornici pe temeiu
rile dreptei sale existențe în vatra strămoșească, fiii Bisericii noastre se alătură
strădaniilor întregului popor, sub înțeleaptă călăuzire a înaltei Conduceri de stat,
în frunte cu Domnul Președinte Nicolae Ceaușescu, ctitorul României moderne.
riei noastre, dar în același timp a sprijinit năzuințele de totdeauna ale neamului
nostru românesc. '
Această credință nu o avem de ieri, de alaltăieri, nu este ceva de import, ci
este zestrea cea mai de preț cu care ne-am născut și am crescut. Biserica Orto
doxă a fost mama duhovnicească a poporului nostru, care, tipărindu-și cărțile sale
de doctrină și de cult, a făcut totodată din acestea și tezaure de limbă românească,
așa cum este Biblia de la București, tipărită acum 300 de ani, în 1688, în timpul
lui Șerban Cantacuzino. Această lucrare rămîne un monument nepieritor în cul
tura noastră națională.
Rămîneți statornici în dreapta credință, pe care am primit-o de la sfinții
apostoli și pe care am păstrat-o neschimbată de la început și pînă azi. Ea este
veche, dar nu este învechită. E o putere sufletească ce răspunde trebuințelor noas
tre dc zi cu zi și ne ajută să fim folositori oamenilor și plăcuți lui Dumnezeu.
Rugăm pe Bunul Părinte ceresc, care ne cercetează și în aceste zile de
praznic prin Fiul Său cel iubit, să reverse asupra noastră, a tuturor, harurile Sale
dumnezeiești, să dăruiască lumii pace, să binecuvinteze munca fiilor patriei noastre
cu roade bogate. 11 rugăm să binecuvinteze cununa Anului Nou cu bună sporire
întru toate, cu sănătate și cu împlinirea bunelor dorințe.
Cu aceste gînduri și povețe duhovnicești. Vă îmbrățișez întru dragostea mea
părintească și vă doresc ca Nașterea Domnului să vă fie de folos „și de acum
pînă-n vecie mila Domnului să fie".
Al vostru de tot binele voitor și către Domnul pururea rugător,
t V A S I L E
Episcopul Oradiei
2 — Mitropolia Ardealului