Histamina, dirijor in simfonia inflamatiei

Histamina este o substanta chimica extrem de importanta

care actioneaza in interiorul organismului uman si este 
indispensabila pentru buna functionare a multora dintre
organele si sistemele acestuia.
Ea detine  functia de neurotransmitator si de reglator al
aciditatiii stomacului, influentand permeabilitatea vaselor
sangvine, contractia muschilor si functia cerebrala. Cea
mai mare concentratie de histamina se gaseste in piele,
plamani, stomac si cantitati mai mici in creier si inima.
In egala masura histamina este esentiala in procesul de
aparare a organismului impotriva unor agenti producatori
de boli ca bacteriile, virusurile sau alte organisme straine
corpului uman.
Cand sistemul imun este activat ca raspuns la
patrunderea in organism a unui material strain, histamina
este primul mediator chimic de aparare care va participa la
procesul de inflamatie, adica la raspunsul acestuia fata de
potentialul agresor. Histamina va fi prezenta in orice
proces inflamator si va fi responsabila de multe dintre
simptomele caracteristice inflamatiei.
De asemenea, histamina este mediatorul cheie si in
reactiile alergice care in esenta sunt tot reactii de
inflamatie in cadrul carora se elibereaza si multi alti
mediatori ca raspuns protectiv fata de alergeni. Alergenii
sunt componente ale celulelor vii care in esenta sunt
inofensive, ca polenul plantelor, descuamatiile epiteliale
ale animalelor, sporii de mucegaiuri, acarienii din praful de
casa, alimente sau medicamente. O reactie alergica fata
de astfel de substante straine dar inofensive, apare atunci
cand sistemul imunitar astfel programat genetic adopta o
atitudine oarecum  gresita de a le anihila, considerandu-le
periculoase.

De unde provine histamina?

Histamina este produsa de celulele organismului uman.
Ea este o amina biogena care  rezulta in urma actiunii
enzimei histidin-decarboxilaza asupra aminoacidului
histidina care este unul dintre cei mai bine de 20 de
aminoacizi care se combina pentru a forma proteinele.
Histidin-decarboxilaza se gaseste in cantitati mari in
anumite leucocite sau celule albe sangvine  denumite
granulocite dupa continutul lor in granule si care sunt mai
ales mastocitele localizate in tesuturi si bazofilele din
sangele circulant. In interiorul acestor celule, histidina este
transformata in histamina care apoi este depozitata in
granulele intracelulare de unde va fi eliberata in functie de
raspunsul organismului fata de anumite semnale.
In procesul  inflamator care este produs fie ca raspuns
fata de o infectie, fie intr-o reactie alergica, aceste
semnale provin de la celule imune numite limfocite, de la
alti mediatori numiti citokine si de la anumiti anticorpi sau
imunoglobuline. Dar nu acesta este unica sursa de
producere a histaminei in organism!
Exista intr-un numar foarte mare microorganisme care
sunt capabile sa produca histamina. Multe dintre bacteriile
care traiesc in intestinul gros produc histidin-
decarboxilaza si sunt capabile sa transforme histidina
prezenta in orice proteina care ajunge la nivel intestinal.
Cele mai multe microorganisme care produc aceasta
enzima sunt prezente la nivelul colonului si tot aici se
gasesc cele mai multe proteine care traverseaza intestinul
si in consecinta cel mai mare nivel de histamina. De aici
histamina va strabate peretele intestinal, va ajunge in
circulatia sangvina si va fi transportata in diferite locatii din
organism.
Histamina poate proveni si din afara organismului
respective, din alimentele pe care le consumam. De
exemplu, bacteria care produce histidin-decarboxilaza
colonizeaza si intestinul pestilor. De indata ce pestele nu
mai este viu, bacteria incepe sa scindeze proteinele din
tesuturi eliberand histidina care apoi va fi transformata in
histamina. Intrucat bacteria se inmulteste rapid este posibil
ca nivelul de histamina din peste sa se dubleze la fiecare
20 de minute continuand sa creasca atata timp cat pestele
ramane negatit. Multe reactii aparute la consumul de
peste sau fructe de mare sunt catalogate ca fiind alergii si
in realitate pot fi datorate excesului de histamina acumulat
in acestea daca sunt incorect preparate.
Anumite alimente au un continut mare de histamina
independent de procesul de fermentatie microbiana, ea
fiind detectata in unele  fructe ca citrice, capsuni, zmeura,
tomate, caise, cirese, prune si unele legume ca vinetele
sau dovleceii. Se pare ca in cazul tomatelor continutul de
histamina creste si odata cu procesul de coacere a
acestora.
Alte alimente sunt considerate descarcatoare de histamina
printr-un mecanism necunoscut ca, de exemplu, albusul
de ou care are si proprietati alergenice recunoscute
putand declansa in egala masura si reactii alergice.
Alta modalitate de eliberare de histamina este legata de
reactiile de intoleranta alimentara produse de aditivii
alimentari ca tartrazina, benzoati, sorbati, sulfiti. La aceste
persoane nivelul plasmatic de histamina ramane crescut
dupa consumul lor mult mai mult timp decat la persoanele
care nu au intoleranta.
In procesul de fabricare a anumitor alimente este
folosita fermentarea microbiana in urma careia rezulta
producerea la un nivel destul de ridicat de amine biogene
inclusiv histamina. Astfel branzeturile de toate tipurile,
bauturile alcoolice, otetul, varza murata si muraturile,
produsele din soia fermentate si sosurile din soia,
mezelurile ca pepperoni, mortadela, salamul, crenvustii au
un continut mare de histamina.

Ce inseamna histamina in exces?

Nivelul de 0,3 pana la 1 ng/ml in plasma este considerat
normal. Oricine poate avea un nivel mai ridicat pe care
insa este capabil sa-l tolereze. Peste acea limita de
toleranta apar simptomele.
Persoane absolut sanatoase pot avea dureri de cap si se
pot inrosi daca au consumat cantitati masive de histamina
din alimente. Se speculeaza ca diferentele intre nivelul de
histamina pe care il putem tolera este determinat genetic.
Pe langa aceasta apare o toleranta scazuta in anumite
situatii fiziologice sau modificari hormonale care apar la
femei la ciclu sau la menopauza, precum si in timpul
tratamentelor cu anumite medicamente.
Persoanele care devin simptomatice si la un nivel mai
modest al histaminei sunt catalogate ca fiind intolerante la
histamina. La acestea este intalnit un defect de
metabolizare a histaminei datorat unui deficit al principalei
enzime implicate in acest process, DAO (diaminoxidaza),
care este localizata la nivelul mucoasei intestinale. Cea
de-a doua enzima care degradeaza histamina este N-
metiltransferaza si deficitul ei nu influenteaza in mare
parte  intoleranta la histamina.
Histamina aflata in exces va actiona asupra receptorilor
specifici situati pe suprafata multor celule din organism  si
va genera un tablou clinic foarte asemanator unei reactii
alergice adevarate care se produce insa printr-un
mecanism total diferit in care sunt implicati anticorpi
specifici de tip IgE.
Simptomele care sunt legate de excesul de histamina apar
indiferent de provenienta acesteia. Pacientii cu intoleranta
se plang de mancarimi ale pielii, ochilor, ale nasului sau
urechilor si pot prezenta eruptii urticariene si edeme a
caror cauza nu se depisteaza in ciuda investigatiilor
facute. Pot avea simptome cardiovasculare cu scaderi ale
tensiunii arteriale, cresteri ale pulsului, dureri toracice.
Alteori apare anxietatea si atacuri de panica, oboseala,
confuzie, iritabilitate si foarte rar pierderi de 1-2 secunde
ale starii de constienta. Mimand o reactie alergica poate
sa apara rinoconjunctivita cu secretii nazale abundente
apoase, cu nas infundat, inrosirea ochilor si lacrimare sau
manifestari digestive de tipul arsurilor, indigestiei sau
refluxului gastroesofagian.
Femeile intolerante la histamina pot prezenta si  dureri de
cap sau menstruale. Nivelul de histamina este influentat
mai ales de nivelul  crescut de estrogeni din momentul
ovulatiei sau in preajma declansarii menstruatiei. In timpul
sarcini  placenta produce o cantitate mare de enzima DAO
astfel ca gravidele intolerante la histamina nu mai au
simptome, dar isi recapata sensibilitatea dupa nastere.
Exista si posibilitate asocierii intolerantei la histamina cu
reactiile alergice crescand gravitatea acestora ca in
dermatita atopica sau reactii anafilactice recurente.
Anumite medicamente pot reduce eficienta enzimei DAO
sau pot fi chiar eliberatoare de histamina. Astfel, persoane
care nu au avut niciun istoric sugestiv pentru intoleranta la
histamina in trecut prezinta simptome la administrarea de
antiinflamatoare din familia aspirinei sau la diuretice,
antibiotice, anestezice sau antidepresive.
Cum vom reduce excesul de histamina din
organism?
Putem administra inainte meselor principale anumite 
medicamente care compenseaza activitatea
diaminoxidazei deficitare.
Putem facilita actiunea enzimei prin adaos alimentar de
vitamine C si B6.
Putem bloca actiunea histaminei la nivelul receptorilor
specifici administrand antihistaminice.
Putem evita administrarea acelor medicante care
blocheaza si mai mult activitatea enzimei sau consumul
alimentelor cu continut mare de histamina.
Intoleranta la histamina este o boala naucitoare pentru ca
este imprevizibila. Spre deosebire de reactiile alergice in
care prezenta antigenului determina un raspuns
imunologic imediat si aparitia simptomelor, in intoleranta
consumul aceluiasi aliment nu produce intotdeauna o
reactie. De asemenea este greu sa elimini din dieta numai
acele alimente suspicionate, ci trebuie sa se recurga la
o dieta restrictiva care exclude toate alimentele cu continut
mare in histamina si ulterior permite consumul acestora
intr-o cantitate care ramane sub limita personala de
toleranta.
O persoana cu intoleranta la histamina poate avea
fluctuatii constante in semnele si simptomele excesului de
histamina in functie si de conditiile din mediul inconjurator.
De exemplu la alergicii la polen pot aparea anumite reactii
la consumul unor alimente care au un continut mare de
histamina in timpul sezonului de polen la care sunt
sensibilizati si pe care apoi sa le tolereze foarte usor la
iesirea din sezon.
Histamina ramane deci dirijorul oricarui tip de inflamatie,
iar excesul ei in organism nu este nici pe departe numai
apanajul alergiilor adevarate ci si a reactiilor
pseudoalergice.
 

Bibliografie
Maintz, N Novak – Histamine and histamine intolerance.
Am J Clin Nutr May 2007 vol. 85 no. 5 1185-1196
Maintz, Th Bieber, N Novak – Histamine Intolerance in
Clinical Practice. Dtsch Arztebl 2006; 103(51–52):A 3477–
83
Mohammed Shahid, Nancy Khardori, Rahat Ali Khan,
Trivendra Tripathi – Biomedical Aspects of Histamine
Dirk Budka – Histaminosis and reaction to other Biogenic
Amines, 2012