PLUMB

de George Bacovia
Dormeau adânc sicriele de plumb,
Și flori de plumb și funerar veștmânt -
Stam singur în cavou… și era vânt…
Și scârțâiau coroanele de plumb.

Dormea întors amorul meu de plumb

Pe flori de plumb, și-am început să-l strig -
Stam singur lângă mort… și era frig…
Și-i atârnau aripile de plumb.

Simbolismul reprezintă un curent literar care cultivă o poezie extrem de muzicală în

care sentimente eului liric sunt doar sugerat
Singurul poet român simbolist autentic rămâne George Bacovia. Toată creația sa este
cuprinsă în volumele de versuri ,,Plumb”, ,,Scântei galbene”, ,,Cu voi...” , ,,Comedii în fond”.
El dovedește ,, bacovianismul", aceea stare de spleen, vid existențial care poate fi anulată doar
prin moarte. Eul liric suferă în mediul ostil al târgului de provincie. Orașul devine un decor al
nonculorilor. În ,,Amurgul violet" cadrul citadin este sugerat de toposuri precum: ,,parcul
desfrunzit”, ,,tavernele”, ,,cimitirul”, ,,sanatoriul”, ,,abatorul”, ,,liceul”. Lumea pare alienată,
captivă în acești spațiu tentacular. Monotona succesiune a anotimpurilor este surprinsă printr-
o cromatică inedită, prin sinestezii dar și prin sunetele stridente ale fanfarei. Focul, apa se
dezlănțuie și sugerează stihii sufletești. Iubita invocată devine umărul pe care poetul poate
doar să plângă.
Emblematică pentru creația bacoviană este opera ,,Plumb", prima din întâiul volum cu
același titlu publicat în anul 1916. Descoperim o poezie programatică și o necanonică artă
poetică. Textul literar în discuție se încadrează simbolismului prin: cultivarea sugestiei,
folosirea simbolului (,,plumb”, ,,aripe”), prezența sinesteziilor (,,Și scârțâiau coroanele de
plumb”), cultivarea spleen-ului și a corespondențelor dintre eul liric și univers, prin cromatică
(plumb=gri), dar și prin muzicalitatea asigurată de aliterații, asonanțe, paralelism sintactic și
chiar punctuația.
Titlul esențializează textul. Denotativ, substantivul comun ,,plumb" denumește un
metal greu de culoare gri. Conotativ, sugerează starea apăsătoare de tristețe a eului liric. El
percepe existența ca pe ceva monoton, sufocant. Titlul devine simbolul suferinței eului liric.

1
 Deși textul este concis, poezia prezintă o tematică complexă: moartea, condiția umană,
condiția poetului, viața târgului de provincie.
Coroborate, ele denotă claustrarea într-o societate artificială care anulează aspirațiile
umane. Cuvântul cheie ,,plumb" devine simbol și sugerează trăirile eului liric. Poate fi
considerat și laitmotiv fiindcă se repetă în text de 6 ori.
Discursul liric se articulează pe baza a două strofe catren. Ambele conțin o secvență
poetică. Lirismul este subiectiv și se remarcă prin mărcile lexico-gramaticale ale
subiectivității: verbe la persoana I: ,,stam”, ,,am început”, ,,să strig” și pronumele posesiv din
structura ,,amorul meu".
Imaginarul poetic este insolit. Prima secvență surprinde realitatea exterioară eului liric:
un cadru aparte adică un cavou. Este înfățișat un spațiu mortuar, un decor sumbru. În el,
personificate ,, dorm sicriele de plumb" ,,flori de plumb" ,,funerar vestmânt" și ,,coroanele de
plumb" ,,ce scârțâie". Eul poetic percepe totul sinestezic, se simte izolat, singur,
atmosfera stranie devine terifiantă. Vântul suflă lugubru și anunță moartea. Eul liric asociază
aspectul cavoului cu propria sa existență, traumatizantă. Elocvente sunt versurile primei strofe
(citez prima strofă).
Secvența a doua corespunde următoarei strofe. Ea începe cu un vers tulburător care se
referă la dragostea de viață a eului liric, ea s-a stins, a murit. De aceea mărturisește ,,Dormea
întors amorul meu de plumb". Cu infinitate tristețe constată că optimismul lui s-a întors cu fața
spre apus. Deși își dorește moartea ca pe o eliberare, încearcă să se salveze din această stare
de vid existențial. Ar vrea să se renască moral. De aceea își strigă amorul, dar frigul din suflet,
repulsia față de meschina viață sunt copleșitoare. Atunci are impresia că se dedublează și se
privește de sus pe sine mort. Conștientizează că e imposibil să se renască spiritual. Din acest
motiv afirmă: ,,Și-i atârnau aripile de plumb".
O analiză a textului pe niveluri ale limbi relevă următoarele: La nivel lexical se
remarcă prezența cuvintelor din câmpul semantic al morții: ,,funerar”, ,,sicrie”, ,,coroane”,
,,mort”. La nivel fonetic sunt evidente aliterațiile și asonanțele realizate prin repetarea
sunetelor ,,o" ,,u" ,,pl". Ele simbolizează plânsul artificial. La nivel prozodic, măsura versurilor
este de 10 silabe, ritmul iambic, rima îmbrățișată. La nivel morfo-sintactic se remarcă
frecvența substantivelor și verbelor care evidențiază elemente ale cadrului descris poetic și
atitudinile eului liric. Propozițiile sunt scurte și exprimă ceva sentențios. La nivel stilistic, în
afară de simbol, se constată și alte procedee artistice: metaforele ,, sicrie” ,,flori” ,, vestmânt”
,,frig” dar și epitetele ,, flori de plumb” ,,funerar vestmânt”, aripele de plumb”. Toate acestea
dau naștere unor imagini vizuale și auditive. Elementele de recurență sunt substantive și verbe
precum ,,plumb”, ,,dormeau”, ,,stăm”. Acestea asigură și simetria textului creând paralelisme
sintactice. Repetarea cuvintelor se referă la monotonia vieții.
În concluzie, opera literară ,,Plumb” prezintă tema literară a morții, în viziune
simbolistă. Ea redă viziunea lui Bacovia despre viață: omul percepe existența ca pe un cavou
și tot ce trăiește el constituie o inalienabilă alunecare spre neant.