Creatia-calea sufletului

Începuturi

Se spune că“la început era Cuvântul” ,la mine au fost culorile,frumos așezate în cutia cu creioane
aduse de bunicul meu intr-o seara.

Așa s- au născut pe foaia de hârtie, timide, florile din gradina bunicii,apoi zânele si prințesele din
basmele citite de mama în serile lungi de iarna, când focul torcea ca o mâță leneșă si iarna intindea
zăpezi curate si moi ca spuma laptelui.

Sub biroul bunicului, pe foile ținute pe genunchi , se nașteau povești fără cuvinte, desenate de
mâna mea de copil. Când terminam îl trăgeam de pantaloni să-l atenționez și-l rugam să-mi dea
nota. Firește ca luam un zece mare si rotunjit ca o gogoașă din cele tăvălite bine prin zahăr.

Anii au trecut și a venit și vremea sa merg la școală. Aici locul creioanelor colorate l-au luat pensula
si acuarele. Tare îmi mai plăcea să le amestec . Era aceeași bucurie ca cea a alergatului pe câmpul plin
de maci din marginea pădurii. Acum zecele statea frumos in carnetul de note căci tare mai eram
iscusită in a lua culoarea si o rostogoli prin lumini si umbre.Au urmat concursuri,premii și …drumuri
care m-au dus departe de acel EU care ma facea fericită.Îmi ramaseseră doar vizitele lungi si
frecvente prin diverse galerii si expozitii de pictură,albume numeroase adunate și pastrate cu
sfințenie in bibliotecă.

Au urmat intalniri care m-au marcat si mi-au redeschis izvorul ce cu bunăvoie mi-l secasem, crezănd
ca mi-e deajuns sa privesc și setea-mi trece. Prima a fost cu pictorul Zamfir Dumitrescu si cu atelirul
lui, prin anii 80.Era prima oara când ma aflam in preajma unui pictor de talia lui, eram prima oara in
preajma creatiei,in mijlocul ei,cu tot cea ce inseamnă ea,de la mirosul de ulei, până la patima colorii
ravașită de imaginatia artistului.

In picturile lui am regasit lumina difuză a dupa amiezelor de vara in prag de toamna si linistea unei
insule grecesti adormită intre valurile Mediteranei.

TRANDAFIRUL DIN ARCADA

Scurta prezentare a pictorului Zamfir Dumitrescu

Pictorul Zamfir Dumitrescu s-a născut la 15 aprilie 1946, în Bucureşti. Este absolvent al
Institutului de Arte Plastice 'Nicolae Grigorescu' din Bucureşti, promoţia 1970, la clasa
profesorului Corneliu Baba; doctor în 'Estetica Artelor Plastice', Universitatea de Arte
Bucureşti (2000).

Asistent universitar (1970-1978) şi lector universitar (1978-1987) la Institutul de Arte Plastice

'Nicolae Grigorescu' Bucureşti; conferenţiar universitar (1991-1993), profesor universitar
doctor (1994-2000), conducător de doctorat (din 2001) la Universitatea de Arte Bucureşti.
Decanul Facultăţii de Arte Plastice Bucureşti (2000-2004).

Membru al Partidului Social Democrat (PSD), din 2004. Deputat PSD de Bucureşti, în
legislatura 2004-2008; la 23 martie 2006 a demisionat din PSD, devenind deputat
independent. În perioada iunie 2005 - martie 2006 a fost vicepreşedintele Comisiei pentru
cultură arte, mijloace de informare în masă.
Din 1975 şi până în prezent a avut o serie de expoziţii personale, în ţară şi în străinătate,
expoziţii colective, de grup, participări internaţionale. Membru al Uniunii Artiştilor Plastici
din România (din 1975) şi preşedintele Uniunii (2002-2007).

Sa crezi si sa nu uiti!

(trei din icoanele pictate de mine pe sticla si lemn)

„Sa crezi si sa nu uiti!”asa imi spunea mereu mama.Sa cred in Dumnezeu si in mine si sa nu uit
niciodata pamantul din care imi trag seva.Nu am crezut tot timpul in mine.Au fost perioade in care
nici macar nu ma placeam prea tare sa nu mai pomenesc de gandul care ma tot indemna sa-mi caut
rostul aiurea,in lumea mare. Crescuta in forfota Bucurestiului ma ratacisem printre betoane si
oameni grabiti.Uitasem ca stramosii mei cioplisera in lemn si piatra toata bogatia sufletului
romanesc,uitasem ca ia este cel mai frumos vesmant ce-l poate imbraca o femeie,uitasem si ca
exista un Dumnezeu care ne are in grija. Tineretea este nesabuita si ingamfata si nu de putine ori un
prost sfatuitor.Amintirile revin cu forta data de conexiule create in peste timp.

Era o alta primavara,cu multi ani in urma,in ajunul Pastelui. Alaturi de mama am pasit pe portile
Muzeului Satului.Parca-i aud si acum vocea:’’Aici sunt adunate toate radacinile noastre!’’Nu era
prima oara cand veneam aici,era doar un alt timp al vietii mele,cand perceptia a fost cu totul alta
fata de cea ce vedeam. Busuiocul atarnand de grinda,stergare ocrotind icoane pictate pe sticla cu
naivitatea pura unei evlavii sincere si curate,borangic strajuin ferestre mici ,toate in casele acelea
facut din lut framantat cu dragoste. Mirosea a zambile si a cerga ! Langa razboiul de tesut odihnea un
patut de copil cu perna incarcata de flori tesute cu migala. Masuta scunda cu trei picioare pe care
odihneau strachinile de lut,parea ca-si astepta mesenii.Stiu ca mi s-au umezit ochii .Era atata
frumusete neintinata,simpla si linistitoare, o alta lume ma ajuta sa ma descopar si sa-mi dau seama
ca Dumnezeu ma iubeste daca m-a adus pe aceste locuri.

Acum pictez la randul meu pe sticla si lemn, pentru ca ma reprezinta,pentru ca asa simt eu
divinitatea, in stilul pur romanesc.

Iata o scurta prezentare a icoanei pe sticla romanesti.

„Icoana pe sticlă, mai precis icoana pictată pe dosul sticlei, este o categorie a artei populare, un gen
al artei populare practicat aproape exclusiv în Transilvania și care trebuie pus în legătură cu unele
influențe venite din Europa centrală, pe filiera Bavaria – Austria – Boemia, în cursul sec. XVII și XVIII,
precum și cu meșteșugul ceramicii, dar și al sticlei, adus de habani, o sectă religioasă originară din
Boemia, venită și stabilită în Transilvania, în părțile Albei mai ales, cam în aceeași epocă.Mănăstirea
Nicula este un important centru de pelerinaj din Ardealul de Nord. Arta iconarilor pe sticlă din acest
centru se caracteriza printr-un desen naiv, dar foarte sugestiv, și printr-o compoziție simplă și clară,
fără proporții anatomice și de perspectivă, dar echilibrată cromatic. Icoanele se zugrăveau după
modele (izvoade), care erau decalcuri pe hârtie făcute cu creionul sau cu o culoare, după icoane mai
vechi. Izvodul era scos periodic pentru a se executa câteva lucrări și după aceea era iar pus la
păstrare. Un detaliu interesant este faptul că icoanele pe sticlă au un chenar, pentru a se ști până
unde se întinde icoana (pentru a nu se crede că a fost acoperită de ramă În pictura pe sticlă se
foloseau culori pregătite manual, de obicei cu pigmenți și ulei de in. Înainte de începerea picturii,
sticla era curățată cu atenție de orice pete de grăsime. Această tehnică asigura o rezistență
considerabilă și împiedica exfolierea stratului pictural. Sticla folosită la pictură avea o suprafață dură,
unduitoare și plină de balonașe de aer, căci trebuie avut în minte că materialul pictorilor era
reprezentat de sticla nefolosită, din cauza faptului că era defectuoasă. Defectele sticlei măreau
valoarea picturii, deși fără intenție. Acestea reflectau lumina într-un mod neregulat, ceea ce
producea efecte speciale’’Sursa: ro.wikipedia

Starea de culoare

Intre alb si negru eu exist in culoare. Mi-am descris starile mele in momentul cand am pus mana pe
pensula,mult mai mult decat as fi putut-o face in cuvinte. Dincolo de temetica unui tablou este starea
de spirit a celui care picteaza. Nu exista reguli,acestea sunt false concepte de care s-au lovit mari
maestrii ai picturii precum Pablo Picasso, care a reusit sa rupa definitiv cu convențiile stilului
iluzionist și figurativ, dominant încă din perioada Renasterii.Pentru el ALBASTRU in tonuri reci a avut
semnificatia singuratatii,saraciei si lipsei de speranta (așa numită perioadă albastră)asa cum la polul
opus s-au situat nuanțele deschise, senine (perioada roz)intruchipare a iubirii si romantismului.

In pictura este ca si indragoste,este nevoie de doi : cel care a creat si cel care priveste creatia,cel care
da si cel care primeste si in final acea rezonare prin contopire. Daca nu simti ca pictorul trece dincolo
panza si ajunge la tine nu vei putea intelege actul artistic. Un tablou place ori pentru ca este frumos
(dar frumusetea si aici este vremelnica,intr-o zi te vei obisnui cu ea si va deveni banala) sau pentru
ca reuseste sa-ti transmita o anumita stare, lucru care cu siguranta va dainui in timp.

Se spune ca „nimeni nu poate trai viata in locul tau„ atunci cum pot altii sa eticheteze maniera cuiva
de a picta ? Ma refer la criticii de arta care se bazeaza pe niste notiunii stricte asemuind pictura cu o
stiinta exacta precum matematica. Verdictele lor nu ar trebui sa influenteze iubitorul de frumos.
Suntem unici,deci simtim diferit,nu exista retete,nu trebuie sa urmam tipare,ele sunt franele creatiei.

Cand te vei hotari sa achizitionezi un tablou nu te gandi ca la o afacere ci ca la o bucurie care vrei sa
ti-o oferi. Tine cont doar de sentimentele care te cuprind cand il privesti si mai putin de notorietatea
celui care a pictat (notorietate mai mult sau mai putin creata de asa-zisii cunoscatori sau de toane
fashioniste) caci cromatica,doar ea va ajunge in locul acela din tine, numit SINE. Incearca sa te
definesti in culori si cu siguranta vei face alegerea potrivita.

Voi face cateva exemplicari ale multitudinii de semnificatii a unor culori,tocmai pentru a-mi sustine
teoria de mai sus.

GALBENUL-culoarea soarelui,a verii,a bogatiei (culoare imperiala a Chinei si una reprezentativa

pentru budism),la antipozi pentru unii reprezentand lasitate,boala,suferinta.

ROSU-culoarea iubirii,pasiunii,bucuriei, vietii, la anitipozi situindu-se agresivitatea,ura,furia,lipsa de

control.
VERDELE-o culoare controversata caci daca in Evul Mediu ea era perceputa ca simbol al maleficului,a
puterii diavolului si aducatoare de molime,mai tarziu a fost asociata cu efemerul,cu relativitatea
norocului si nesiguranta ca prin contrast sa fie simbol al renasterii naturii,a relaxarii,calmului si
sperantei.

ALBASTRUL-una din cele mai generoase culori si caruia i se atribuie puterea de a exprima
libertatea,spatiile deschise,stari sufletesti de melancolie sau regrete,pace,liniste.

Draga cititorule,inchei aici,urandu-ti ca in viata orice alegere vei face,sa-ti intrebi si sufletul ca sa-i afli
parerea.

--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Rubrica TRADITIONALISM-ROMANIA RELOADED

Inceputuri de Gustar

Revsita A.V.A. isi propune sa aduca in paginile ei la aceasta rubrica, partea aceea de cultura
romanesca izvorata din anonimatul popular. De ce? Pentru ca e musai sa stim cine am fost ca sa stim
cine suntem,si pentru asta nu trebuie sa lasam sa se piarda acel specific mioritic care ne
caracterizeza . Cultura unui popor este suma gesturilor, ritualurilor, cunoștințele dobandite prin
practica din tata-n fiu ,bucatarie, superstitii, sarbatori laice,limbaj.O sa incercam sa aducem aici
acel’’inedit’’care tine de traditie si poate asa vom redescoperi ce frumosi suntem si ce buni.

Luna August asa zisul Gustar,Secerar sau Maselar aduna in zilele lui alaturi de marea sarbatoare a
Sfintei Maria si altele mai putin cunoscute majoritatii dar care ne vor face sa ne gandim ca a cinsti
pamantul pe care calcam, animalele,copacii,florile,roadele,nu este nimic altceva decat recunoasterea
identitatii si apartenentei noastre. Fara ele suntemi orfani cu suflet ratacit!

Prima zi a lunii ,cunoscuta si ca Ziua Macaveilor, Macoveiul Ursului sau Ziua Ursului, "este o divinitate
protectoare a ursilor, celebrata la 1 august, care a preluat numele celor sapte frati Macabei, fiii
Salomoniei si mucenicii lui Eleazar, sau al Sfantului Mucenic Macobei, prins si ars de pagani intr-un
cuptor incins de flacari (Bucovina). Intrucat in aceasta perioada a anului se imperecheaza ursii, iar
apicultorii extrag ultima miere, folosita ca leac pentru tamaduirea unor boli, ziua este numita si
Macaveiul Ursului,Impuiatul ursilor(sunt denumiri care au ajuns pana la noi, relicve ale unor sarbatori
precrestine care coincideau cu inceperea perioadei de imperechere a ursilor)sau Macaveii Stupilor
(Oltenia)- Jurnalul.ro’’.

In acesta zi nu se lucreaza si nu se mulg vacile,dar se lasa viteii la supt ,asa ca taranii au numit-o
Pastele Viteiilor.Celui ce tine sarbatoarea ,ursul nu-i va manca dobitoacele din ograda.Gospodarii
obisnuiau sa lase ofrande de carne pe la locurile unde stiau ei ca-si are culcusul.

In august se impletesc cununite din spice grau si se aseaza pe fruntile copilelor, simbolizanz viata
imbelsugata si ocrotirea divina ,caci în Tara Oltului există credința ca “în bobul de grâu se vede chipul
Domnului Hristos”.

Deasemeni este vremea propice culesului semintelor negre si marunte ale masalaritei, una dintre
cele mai importante plante tamaduitoare ale romanilor.( Denumire populară: nebunariţă, măselar.
Preparatele de măselariţă au puternice efecte sedative, hipnotice, antinevralgice, antispasmodice. Se
utilizează în stări de agitaţie – în cazul bolilor de nervi, în spasme (gastrice, esofagiene, veziculare,
intestinale), în anxietate, gută, reumatism, nevralgii faciale, ulcere stomacale, tremuratul mâinilor,
dureri de urechi).

Obrejenia( 6 august),sarbatoare populara a schimbarii vesmintelor, care se suprapune celei

religioase(Schimbarea la fata),aduce cu ea impacarea cu cei certati si incheie culesul plantelor de
leac,sfintirea strugurilor si a prunelor.Cei cu apucaturi rele de se vor ruga in aceasta zi vor scapa de
proastele obiceiuri .Se vor stropi gradinile si livezile cu agheasma si se vor face lumanari din"ceara de
la Macavei” caci se incheie si recoltatul mierii,impartind cu prietenii si rudele turte si vin indulcit cu
miere.

Datinile i-au tinut aproape pe romani si i-au facut puternici si omenosi,de aceea trebuie sa facem
acest ‚’’remember’’ al lor,mai ales in aceste vremuri cand suntem atat de dezbinati si insingurati.

Karelia Mihaela Neacsu

ARTĂ ŞI POLITICĂ

Arta şi politica sunt două domenii care ar trebui să fie veșnic paralele din simplu motiv ca ultima ar
murdări-o pe prima, mai ales in aceste vremuri pline de dejecții.

Intr-o emisiune a TVR-ului, nu contează numele ei, oricum în acest context nu merita să-l ţin minte şi
nici să-l menţionez, nişte domni au luat la măcelărit opera şi omul SABIN BĂLAŞA. Au ţinut morţiş să
pomenească cât mai amplu despre portretele făcute soţilor Ceauşescu si doar în treacăt despre
celelalte picturi remarcabile ale marelui pictor. Şi m-am întrebat cu firească revoltă de ce se pune
accentul pe tema picturii şi nu pe maniera in care a fost făcută. Acest Dali de Oltenia,stăpân absolut
al albastrului, ne-a dăruit puritatea formei in cele mai frumoase ipostaze, aducându-ne aminte ca
suntem fiinţe de lumină si că femeia este nebănuita calea spre împlinire a bărbatului. Iată ce afirma
maestrul într-un interviu acordat revistei TANGOU:

,, Adevăratul bărbat iubește femeia, apreciază femeia, elogiază femeia. Un bărbat adevărat știe ca
femeia este un subiect al visării. Eu cred ca boul nu viseaza. Eu cred ca taurul viseaza, armasarul
viseaza. Femeia nu este un obiect de consum asa cum cred unii. Esti beteag daca te gindesti la ea
ca la un obiect de consum. Pentru mine e totuna daca pictez o regina sau o curva. Ele sint egale in
fata naturii, care nu tine seama de rang si nu face nedreptati.

O regina si o prostituata la fel au trasaturile, iar eu nu tin seama de rang, elogiez frumusetea
feminina de oriunde ar veni ea. De mic am vazut frumusetea femeii si sensul naturii, dar niciodata
separat de restul frumusetilor lumii. De aceea, in pictura mea, apar alaturi un arbore, o frunza, un
deal, o femeie... Goala, fireste, pentru ca Dumnezeu nu s-a preocupat de confectii... De mic le
desenam goale, ca erau frumoase,,

Cu mulţi ani în urmă am avut ocazia si mai ales imensa si nesperata bucurie să-l cunosc personal şi
chiar să iau câteva lecţii de pictură de la domnia sa. Privindu-mi schiţa unei ilustraţii ce o făcusem
unei coperţi de carte, i-am trezit interesul şi aşa am ajuns sa-i fiu elevă pentru un timp, destul de
scurt, din nefericire. Cel mai frumos omagiu care cred eu ca i s-a adus maestrului Bălaşa şi la care am
asistat emoţionată, a fost gestul unui om simplu de la ţară, venit la nunta nepoatei lui in Bucureşti şi
care dând cu ochii de pictura murală NUNTA COSMICĂ, şi-a făcut cu evlavie semnul crucii.

Eseist, prozator,regizor de film de pictură animată, el a amprentat trecerea prin această viaţă
lăsîndu-ne nouă bogaţia complexităţii sale artistice.

Sabin Bălaşa ( 17 iunie 1932, Dobriceni, Olt – 1 aprilie 2008, Bucureşti) a fost un pictor român,
autor şi regizor de filme de pictură animată, cât şi scriitor. Absolvent în 1955 al Institutului
de Artă Nicolae Grigorescu Bucureşti.

Obsesia declarată a vieţii şi a artei lui Sabin Bălaşa a fost să iniţieze o mare renaştere
artistică şi culturală. El a ales să fie renascentist, înţelegând că Renaşterea nu se consumă
istoric într-o perioadă anume de reconsiderare a valorilor, ci însoţeşte, ca stare de spirit,
demersul creatorului de cultură. Dincolo de valoarea intrinsecă a picturii sale, apreciată în
întreaga lume cu atribute acordate doar capodoperelor, opera amplă a lui Sabin Bălaşa, care
cuprinde, deopotrivă şi creaţia cinematografică (i s-au acordat prestigioase premii
internaţionale pentru filmele de animaţie[necesită citare]), literară şi publicistică, îşi pune
amprenta inconfundabilă asupra epocii.

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Rubrica TRADITIONALISM-ROMANIA RELOADED

In căutarea gustului pierdut

Fast-food-uri,restaurante chinezești, indiene, raw vegane, shaormerii, pizzerii…dar mâncarea

româneasca unde este? Sa se reducă ea doar la sarmale,mici si ciolan cu fasole? Să fim serioși!
Redusă este doar dorința noastră de o descoperi si de a o mânca. Acum când iarna ne bate la
ușă si legumele autohtone si-au cam trăit traiul (cum spune o vorbă din bătrâni) în loc să ne
umplem sacoșele cu cele din import lipsite de gust am putea încerca sa gătim după rețetele
bunicii cu ce am strâns in cămară si cu ce mai găsim prin piețe pe la țăranii ce încă n-au uitat
sa pună sămânța in pământ. Nu faceți ochii mari și nu vă opriți din citit! Stați calmi,nu mă
apuc să scriu acum și aici un tratat de gastronomie! Vreau doar să încerc să vă reamintesc că și
gătitul ține de tradiție și de specificul unui popor deci dacă nu vrem să ne pierdem printre
spaghete și rucola haideți mai bine să dăm o căutare pe net sau prin caiețelele cu file
îngălbenite in care mamele sau bunicile noastre iși scriau in grabă, pe un colț de masă rețete
aflate de la cine știe ce bătrânică sau vecină, să ne suflecăm mânecile gospodărește și să ne
apucăm sa gătim românește. Să nu credeți că am ceva împotriva diversității culinare, dar zău
oameni buni prea le-am împământenit pe ale altora pe aici pe la noi de zici ca ne-am născut in
bătătură la KFC si am ajuns mari și frumoși înfulecând pizza . Mâncărurile au poveștile lor.
Care mai de care mai interesante. Făcute din prea plin sau încropite din te miri ce, te lasă să
descoperi o întreagă lume ce-ți vorbește despre sufletul acestor locuri unde te-ai născut. Nu
pot să ratez ocazia si să nu-l pomenesc pe regretatul Radu Anton Roman care ne-a lăsat cele
mai frumoase scrieri despre traditia culinară specifică fiecărei zone a României, căci ea este
intr-o strănsă legătură cu sărbătorile creștine care in mod special in mediu rural au fost
respectate cu sfințenie si cinstite cum se cuvine. Apoi dragă cititorule este musai să te incânt
cu ZUPĂ DE ARDEAL , că tot este postul Crăciunului si decăt o supă la plic și un pate vegetal
sau tofu, no mai bine pune-te pe treabă si zău de nu-i vei mulțimi în gândul tău inegalabilului
Anton Roman.

Sa ai poftă!

Sursa BUCATE, VINURI ȘI OBICEIURI ROMÂNEȘTI-RADU ANTON ROMAN

ZEAMÃ DE MEI

• 1 ceaºcã de mei • 1 litru supã de legume

• 1 pumn de salvie • 1 ceapã

• 1 lingurã ulei • sare, piper, boia, cât e cheful

• 1 linguriþã chimen • pãtrunjel

• 3 linguri smântânã (dacã e post, fãrã!)

• Se pune supa la fiert cu meiul ºi încã o ceaºcã de apã

• Se toacã ceapa ºi salvia

• Se cãleºte ceapa în ulei încins

• Se adaugã la supã salvia, ceapa, chimenul, sare, piper, boia

• Se toacã pãtrunjelul

• Dupã 1 jumãtate de orã se ia de pe foc, se drege cu smântânã desfãcutã în

puþinã zeamã ºi se presarã pãtrunjel

„Zupã“ de Ardeal, rãtãcitã prin blidele unui sat uitat între mãguri, unde încã
se mai cultivã meiul, ca o relicvã. Am mâncat o fierturã deasã ºi arhaicã, am

dormit în fân, adânc, mã simþeam cu trei sute de ani mai tânãr.

Karelia Mihaela Neacsu-Arad

Ziua 1

– Micul dejun – 1 cartof fiert fără sare și 1 pahar cu iaurt

– Prânz – 2 cartofi fierți, fără sare, 1 pahar cu iaurt
– Cina – 2 pahare de iaurt

Ziua 2

– Micul dejun – 1 pahar cu iaurt

– Prânz – 2 cartofi fierți, fără sare, 1 pahar cu iaurt
– Cina – 1 cartof fiert, fără sare, 1 pahar cu iaurt

Ziua 3– Micul dejun – 1 cartof fiert, fără sare

– Prânz – 1 cartof fiert, fără sare, 1 pahar cu iaurt
– Cina – 1 pahar cu iaurt

Atentie: aceasta dieta nu trebuie tinuta mai mult de 3 zile. De asemenea in

caz ca starea de sanatate nu iti permite este indicat sa consulti un medic
inainte de a o urma.