Hans Eysenck si personalitatea in 3 dimensiuni

1. H. Eysenck – Conceptualizarea personalitatii in 3 dimensiuni

Eysenck si Cattell sunt adesea amintiti impreuna, probabil pentru ca ambii sunt
pionieri in analiza factoriala si ambii au fost instruiti in Marea Britanie. Ambii sunt asociati cu
folosirea intensa a metodelor statistice avansate. Ambii sunt de parere ca atat personalitatea,
cat si inteligenta sunt puternic determinate de gene. Ambii au petrecut o cariera incercand sa
reduca personalitatea la doar cativa factori. Au avut chiar si acelasi mentor, Sir Cyril Burt.
Totusi, exista diferenta: in ultimii ani au purtat chiar o dezbatere legata de cate dimensiuni
trebuie luate in considerare pentru o personalitate, 16 sau 3? Argumentul lui Eysenck, cel de 3
factori, ocupa majoritatea paginilor ramase din acest capitol.

2. Eysenck, persoana

Hans Jurgen Eysenck s-a nascut in Germania pe 4 Martie dintr-un actor modest,
Eduard Eysenck, si o actrita cu aspiratii mari, Ruth Werner. A ajuns pe lume in timpul crizei
care a urmat Primului Razboi Mondial. Dupa ce mariajul parintilor sai s-au dizolvat, Eysenck
a locuit cu bunica sa din partea mamei, care l-a crescut intr-o atmosfera permisiva. In
consecinta, el s-a dezvoltat cu un grad mare de independenta, obisnuit sa faca lucrurile cum
vrea el. De exemplu, la varsta de 8 ani, a muscat degetul unui profesor care a vrut sa il
pedepseasca pentru refuzul de a canta. In liceu, a contraargumentat spusele unui profesor
conform caruia evreii duceau lipsa de virtute militara. In mod surprinzator, a folosit statistica
pentru a-si sustine contraargumentul: soldatii evrei au primit un numar disproportionat de
medalii de onoare in timpul razboiului. Intr-un alt incident, a refuzat sa participe la orele unui
profesor care i-a dat o nota sub cea maxima la un eseu. Acest tip ce comportamente l-au
inspirat pe Gibson ca sa indice faptul ca “Eysenck pare sa aiba o opinie foarte buna despre
abilitatile sale si despre sine”.
De fapt, incapatanarea si rigiditatea lui Eysenck au intrigat multe persoane in decursul
vietii sale. In timpul adolescentei sale, nazistii erau pe cale de a prelua conducerea Germaniei.
Era inevitabil ca Eysenck avea sa iti continue educatia in alta parte deoarece, pentru el,
nazismul era o absurditate. Trebuia sa plece oricum deoarece tatal sau vitreg, Max Glass, era
1
un producator de filme evreu si nu mai era bine primit in Germania. Prin urmare, in vara
anului 1934, Hans, Max si Ruth au plecat catre Franta unde Max si-ar putea continua cu
succes cariera. La varsta de 18 ani, in vara anului 1934, afinitatea sa pentru Anglia l-a atras la
Londra. Acolo, el s-a inscris la College University cu intentia de a studia o stiinta. Din pacate,
el avea o deficienta in stiinte care nu se putea corecta decat cu bani si timp. Ca urmare a
acestui fapt, el s-a inscris la Psihologie, care incepea sa fie recunoscuta ca stiinta.
Asa cum soarta a prescris, Eysenck a intrat in departamentul de psihologie cu cel mai
mare grad stiintific din Anglia. Era sediul activitatilor intense in psihometrie, curentul
masuratorilor in psihologie. Chiar si ca student, a facut cercetari alaturi de Sir Cyril Burt,
culegand diverse date care aveau sa fie materie prima pentru prima sa publicatie stiintifica.
Eysenck nu a avut nevoie decat de 3 ani ca sa isi termine doctoratul, absolvind cu onoruri,
avand topica estetica experimentala.
In acelasi an, 1940, Marea Britanie declara razboi Germaniei si Eysenck este etichetat
drept un impostor inamic. Cu restrictii militare, Eysenck a condus cercetari la Mill Emergency
Hospital, institutie asociata cu Maudsley Hospital care, mai tarziu, devenea cel mai important
centru de cercetare al psihologului. In aceasta perioada Hans este acuzat ca ar fi fascist,
probabil din cauza ca era un german care sustinea ca “ereditatea este totul” si ca trasaturile nu
pot fi schimbate. Aceasta pozitie a sa era in contradictie cu viziunea societatii conform careia
“mediul este totul” si ca trasaturile se pot schimba. In ciuda acestor handicapuri, Eysenck urca
pe scara academica. In 1950 i-a fost oferita functia de purtator de cuvant la University of
London. In 1950 el devine profesor, in ciuda opozitiei lui Sir Cyril Burt, care de atunci s-a
intors impotriva sa. In acelasi timp el devine o figura dominanta la Maudsley. Din aceste
pozitii de putere el a sfidat reglementarile psihologice de la acea vreme si a pornit lunga sa
campania pentru acceptarea factorilor sai “Big 3”.

3. Viziunea lui Eysenck despre persoana

Eysenck este, aparent, nu prea calduros si acceptabil cum este Rogers. In timp ce este
un coleg si prieten suportiv, condamnarea sa asupra psihoterapiei, din care a scapat cu greu de
un asalt fizic, se poate sa fi izvorat din inabilitatea sa de a fi un terapeut empatic cu clientii
nevrotici.
Ca si Cattell, el crede ca un program de cercetare continuu care se intinde peste multi
ani reprezinta apropierea potrivita in intelegerea persoanei, dar el sustine un alt fel de program
de cercetare.
2
 Eysenck adauga: “Cattell s-a opus teoriilor curente emergente din laboratoarele
experimentale si a criticat deschis psihologia <<instrumentelor de alama>>. Ca si
consecinta, munca sa este putin legata de conceptele care tin de experimentalistii clasici, sau
de psihofiziologi”. In contrast, Eysenck aduce experimente reale si se bazeaza pe dovezi si
ipoteze din psihologia experimentala. Deasemenea alterneaza intre procedurile experimentale
si analiza factoriala pana cand simte ca ca a finisat si rafinat contructul cu care lucreaza.
Importanta pentru diferenta dintre Eysenck si Cattell, si critica pentru unicitatea lui
Eysenck relativa la alte teorii de personalitate, este intrebarea: “La ce nivel gaseste careva
trasaturile care sunt necesare si suficiente in numar si natura pentru a fi luate in considerare
in studiul personalitatii?” Contrar lui Cattell si celor 16 factori de personalitate ai sai,
Eysenck crede ca personalitatea poate fi inteleasa parcimonios, fara pierderi de generalitate
sau detaliere, prin referirea la numai 3 factori de ordin secund. Dar niciuna nu a dat un inch,
cum este evident in raspunsul lui Cattell catre Eysenck.

4. Trasaturi si tipuri in teoria lui Eysenck

Ca si la Cattell, teoria lui Eysenck este ca personalitatea poate fi descrisa in trasaturi

reprezentate ca factori statistici si definite ca si “constructe teoretice bazate pe intercorelatii
observate la un numar de raspunsuri habituale diferite”. Exemple de trasaturi relevante
pentru teoria lui Eysenck includ impulsivitatea, activitatea fizica, luarea de riscuri,
responsabilitatea, gradul de ingrijorare, gradul de indiferenta si sociabilitatea, toate provenind
de la grecii antici.
Trasaturile, la randul lor, sunt adesea grupate in categorii numite tipuri, dimensiuni
secundare alcatuite din trasaturi primare intercorelate statistic. Ele mai sunt referite ca si
superfactori, insa Eysenck prefera secundare. El a identificat 3 factori de acest fel, precizand
ca acestea “sau altele similare cu ele” au fost gasite in mod repetat in diferite studii. Cei 3
factori de ordin secund ai lui Eysenck sunt urmatorii: E, Extraversie-Intraversie; N,
Nevroticism-Stabilitate; P, Psihoticism-Functionarea Superego-ului. Aceste tipuri sunt, in
esenta aceleasi cu factorii de ordin secund exvia-invia, anxietate si “puterea superego-ului”
ale lui Cattell.
Eysenck nu crede in afirmatia condorm careia orice persoana este fie E, fie non-E
100%, N sau nu, P sau non-P. Asta inseamna ca fiecare persoana cuprinde fiecare tip intr-o
anumita masura. O persoana poate arata multa extraversie, ceva nevroticism si foarte putin
psihoticism. O alta persoana poate arata putina extraversie (multa introversie), ceva
3
nevroticism si ceva psihoticism. Pentru multa lume, valorile ating scoruri medii. In vreme ce
putina lume atinge valorile extreme (0/100%), tipurile pure sunt greu de gasit. Cand vine
vorba de introversie-extraversie, multi dintre noi sunt ambiverti, persoane care arata grade
diverse ale acestui tip, avand comportamenul caracteristic ambelor aspecte. Insa tindem sa
percepem oamenii ca plasandu-se adesea la extreme. Daca o persoana este introvertita, el/ea
isi va percepe partenerul ca fiind extravertit.

5. Origini biologice ale trasaturilor si tipurilor

Eysenck a sustinut dintotdeauna ca exista o baza ereditata “substantiala” a

personalitatii. El se plange ca psihologii pun prea putin accentul pe baza ereditara a
comportamentului, in special cei din Statele Unite ale Americii care vedeau invatarea si
mediul ca fiind esentiale. Scopul psihologiei este de a studia comportamentul organismelor,
insa psihologii au esuat in a aprecia gradul in care organismele raspund in mod diferit la
acelasi stimul de mediu, aparte de invatare.
E, N si P au o “baza genetica puternica”. Eysenck estimeaza ca, peste toate
dimensiunile de trasaturi, incluzand E, N si P, aproape 60% din diferentele individuale sunt
determinate de gene.
Eysenck indica deasemenea ca E, N si P sunt strans legate de fiziologie. Pentru a
ilustra asta, extraversia (E) a fost legata strans de sistemul activator ascendent reticulat
(ascending reticular activating system - ARAS) al encefalului, care actioneaza ca un
mecanism de activare. Nucleul este formatiunea reticulata a creierului. Cand este stimulat de
input senzorial, trimite mesaje prin fibrele nervoase ascendente pentru a activa cortexul
cerebral, partea superioara a creierului care coordoneaza ariile cerebrale inferioare. La randul
sau, intregul organism este activat. Daca inputul senzorial isi are originea in evenimente
extrerne cu valoare de supravietuire, cortexul trimite mesaje la reticula comandandu-i sa
continue propagarea activarii. Aceasta bucla de feedback determina daca noi continuam sa
participam la evenimentele de mediu sau nu.
Eysenck leaga nevroticismul (N) cu sistemul limbic, centrul emotional al creierului
care regleaza comportamente ca cel sexual, frica sau agresivitatea. Psihoticismul (P) a fost
legat de glandele endocrine , in mod specific cele care secreta hormonii sexuali. O sursa de
suport pentru pozitia lui Eysenck o reprezinta cercetarile intreprinse pe gemenii identici si
fraternali, care poarta similaritati genetice la fel de mult ca si doi indivizi obisnuiti. Din cauza
ca ei sunt identici, orice diferenta survenita la gemenii identici trebuie sa fie cauzata de mediu.
4
In contrast, diferentele dintre gemenii fraternali pot fi cauzate fie de mediu, fie de mostenirea
genetica.
Eysenck indica spre rezultate empirice care arata ca gemenii identici sunt mult mai
asemanatori in personalitate decat gemenii fraternali, chiar si daca gemenii identici au fost
separati la scurt timp de la nastere si crescuti de parinti diferiti, in medii diferite. Deasemenea,
el precizeaza ca gemenii identici sunt mult mai asemanatori intre ei in ceea ce priveste
comportamentul infractional si nevrotic decat gemenii fraternali. Mai mult, copiii adoptati se
aseamana mai mult cu parintii lor biologici decat cu parintii lor adoptivi la cateva dintre
dimensiunile trasaturilor. Loehlin, Horn si Willerman isi expun sustinerea pentru pozitia lui
Eysenck.

6. Catre un model stiintific al personalitatii

Modelul stiintific de studiere a personalitatii a lui Eysenck implica doua componente

strans legate intre ele: (1) descrierea, care cauta sa raspunda intrebarilor referitoare la “ce”
este personalitatea (ex., care sunt diferentele individuale identificabile in trasaturi sau tipuri?)
si (2) explicatia, care cauta sa raspunda intrebarilor de genul “de ce” personalitatea este cum
este (“Care sunt cauzele acestor diferente individuale?”). In modelul lui Eysenck, conceptele
sunt construite in asa fel incat sa ajute la reducerea comportamentului uman la un numar de
variabile mici strans legate intre ele de reguli sau legi. In mod ideal, legile ar trebui sa permita
psihologilor sa explice evenimentele trecute si sa prezica altele viitoare.

7. Cercetand trasaturi si tipuri

Modelul personalitatii al lui Eysenck este strans legat de psihometrie, o abordare

cantitativa a masurarii in psihologie. (vezi The Maudsley Personality Inventory, Short Form)

8. Teste de personalitate obiective

De-a lungul anilor, Eysenck a produs si coordonat o serie de teste de personalitate,

fiecare dintre ele fiind asociat cu dezvoltarea unui factor de personalitate diferit. Chestionarul
Medical Maudsley (The Maudsley Medical Questionnaire - MMQ) a introdus conceptul de
nevroticism (N), Inventarul de Personalitate Maudsley (The Maudsley Personality Inventory -

5
MPI) a adaugat intraversie-extraversie (E) si Chestionarul de Personalitate Eysenck (The
Eysenck Personality Questionnaire - EPQ) a adaugat psihoticismul (P).

8.1. Reducand evenimentele observabile la cateva variabile: E, N si P

Ca si Cattell, Eysenck adera la subsidiere, concept apartinand lui Murray. Sa ne imaginam

o piramida cu 4 niveluri reprezentand trasaturi si raspunsuri de personalitate apartinand
extraversiei. La baza piramidei sunt raspunsurile specifice (SR), comportamente de zi cu zi
sau experiente care pot fi sau nu pot fi caracteristice unui individ, cum ar fi spunand “Salut!”
unui vecin. La nivelul urmator se afla raspunsurile habituale (HR), raspunsuri specifice
(trasaturile de suprafata ale lui Cattell) care apar in circumstante similare, cum ar fi spunand
in mod regulat “Salut!” unui vecin. La nivelul al treilea, raspunsurile habituale sunt
organizate in factori primari, sau trasaturi. Pentru exemplul nostru de la extraversie, acestea
sunt sociabilitatea, impulsivitatea, activitatea, voiosie si excitabilitate. Extraversia este in
varful piramidei, la nivelul de factori secundari, sau tipuri. Astfel, cele patru trasaturi primare
ar forma o constelatie de trasaturi intercorelate si dand nastere unui construct de ordin inalt,
tipul. In mod evident Cattell si Eysenck sunt foarte apropiati in ceea ce priveste ce este
subsidiat la ce, insa Cattell se concentreaza pe factorii primari, iar Eysenck pe cei secundari.

8.2. MMQ, MPI si EPQ

Eysenck si-a inceput munca prin a investiga dimensiunea N de personalitate. Folosind

MMQ a gasit 1000 de soldati nevrotici performand la fel de mult la N ca si 1000 de soldati
normali. Scorurile la dimensiunea N tind sa scada odata cu trecerea anilor, fiind mai mari la
femei decat la barbati, si este in crestere la persoanele cu statut socio-economic scazut.
Persoanele cu scor N mare sunt hiperemotive, instabile, anxioase, grijulii, cu toane,
nerabdatoare si cu un nivel crescut de stres. Persoanele cu un scor N scazut sunt stabile din
punct de vedere emtional, calme, fara griji, cumpatate si de incredere.
Eysenck a revizuit MMQ si l-a administrat unui lot de 400 de femei si barbati din Marea
Britanie. In cele din urma, 24 de itemi la nevroticism (N) si 24 la extraversie (E) au fost alese
sa formeze 2 scale pentru noul MPI. In general, scorurile E tind sa fie mai mari la barbati
decat la femei, sa scada odata cu varsta, si sa nu fie relationate de statutul socio-economic.
Persoanele cu un scor E mare tind sa fie sociabile, populare, vorbarete, sa caute excitatie, isi
asuma riscuri, impulsive, glumete, optimiste, mereu pe fuga, mai putin cumpatate, avand
6
greutati in a-si controla emotiile si nu sunt de incredere. Persoanele cu un scor E scazut tind sa
fie retrase, atrase de carti, distante (exceptand cu prietenii), organizate, rezervate, pesimiste,
etice, imperturbabile, cu un control bun al emotiilor si de incredere.
In elaborarea masuratorii lui P, in EPQ, Eysenck a fost interesat in prealabil daca
persoanele psihotice si cele normale difera in “tip” sau “masura”. Contrar clasificarii
sistemului psihiatric, el a considerat ca aproape oricine are cel putin o mica tendinta
“psihotica” sau “infractionala” ca parte din designul lor genetic: nu exista o delimitare exacta
intre “psihotic” si “normal”. Indivizii arata mai mult sau mai putin P, iar P este independent
de E si N. In studiile asupra validitatii, cele mai mari scoruri P au fost gasite la persoanele
etichetate ca “psihotice”, in special la schizofrenici, criminali si alte persoane care manifestau
comportamente antisociale. Imbunatatirea starii acestor persoane prin tratament insemna
scoruri P mai mici. Scorurile P tind sa fie mai mari la barbati decat la femei, sa fie mai scazute
la persoane cu statut socio-economic mediu, si sa scada odata cu varsta. Persoanele cu scoruri
P mari tind sa fie solitare, cauzatoare de probleme, nu coopereaza, ostile, crude, fara empatie,
cautatoare de senzatii tari, avand preferinte stranii, cu o viata sexuala instabila, cu deficiente
in gandire si memorie, subevaluand persoane, suspicioase, cu tulburari de dispozitie,
halucinatorii, cu ideatii suicidare, creative etc. De vreme ce barbatii arata dau scoruri P mai
mari decat femeile, Eysenck crede ca scorul P poate fi corelat fiziologic cu nivelul de hormoni
caracteristici sexelor: androgen (masculi), estrogen (femele). Gustul unui scor P mare il
descopeta Eysenck la o persoana care, intervievata despre petreceri, a raspuns: “Ei bine, la
petreceri primesti mancare gratis, bautura gratis si sansa sa ai parte de niste actiune cu vreo
domnisoara.” Apoi, cu un zambet angelic, a adaugat: “Si cateodata poti face si scandal,
deasemenea.”

8.3. Dovezi de suport

Testul “lemon-juice” pentru introversie-extraversie

Eysenck gaseste corelatia conform careia cu cat scorurile oamenilor tind sa fie mai
mult catre introversie, cu atat mai mult vor saliva la sucul de lamaie deoarece introvertii au un
nivel mai mare de excitatie corticala la nivelul ARAS decat extravertii. Astfel, in conditii de
stimulare egala, reactiile nervilor din glande si muschi vor fi mai mari pentru introverti. De

7
fapt, introvertii chiar saliveaza mai mult decat extravertii atunci cand suc de lamaie li se pune
pe limba.

Prezicand diferente in conditionarea clipitului

Eysenck crede ca introvertii, comparativ cu extravertii, invata (conditionat) mai rapid

in scenariu clasic de tip “caine-saliveaza-la-carne” deoarece aceste doua tipuri difera din
punct de vedere fiziologic. Aceasta idee i-a venit de la fiziologul rus Ivan Pavlov, care a
observat diferentele in rapiditatea invatarii cainilor sai. Unii aveau siteme nervoase
“puternice” pe cand altii le aveau “slabe”. Aceste sisteme “puternice” si “slabe” sunt
asemanatoare cu ceea ce Eysenck numeste introverti si extraverti. Deoarece excitarea
corticala este mai mare la introverti decat la extraverti si aceasta excitare corticala faciliteaza
conditionarea, Eysenck deduce sa introvertii invata mai rapid. Ca urmare, introvertii au
sisteme nervoase slabe, care sunt usor excitabile si puternic afectate de stimulare puternica.
Este posibil ca ei sa se inchida in sine din cauza aceasta. In contrast, extravertii au sisteme
nervoase puternice care inhiba excitatia. De aceea ei se orienteaza spre exterior ca sa o caute.
Eysenck si Levey (1972) au folosit conditionarea clasica a clipitului din ochi.
Neglijand conditiile, un spray directionat spre ochi ii va face sa clipeasca. Astfel, spray-ul este
stimulul neconditionat (SN). Stimulul conditionat (SC) este un ton directionat catre ureche
chiar inainte ca SN sa fie declansat. Numai in cazut in care tonul este asociat spray-ului,
acesta va face ochiul sa clipeasca. Raspunsul neconditionat (RN) si raspunsul conditionat
(RC) reprezinta clipitul din ochi.
Anterior experimentului, unui numar de 144 de subiecti de sex masculin li s-a
administrat MPI-ul si indivizii au fost categorizati in intraverti, extraverti si ambiverti. Pentru
unii subiecti, intervatul de timp dintre SC si SN a fost de 400 de milisecunde. Pentru altii,
acesta a fost de 800 de milisecunde. Deasemenea, pentru unii, puterea SN a fost de 0,4kg/cm2.
Pentru altii, acesta a fost de 0,8kg/cm2. Era de asteptat ca valorile scazute sa produca
conditionarea la intraverti, iar cele inalte la extraverti. Rezultatele au aratat, dupa 48 de
incercari, conditionarea tindea sa fie mai mare la intraverti decat la extraverti. Mai mult de
atat, introvertii erau mai usor conditionabili cu SN slab, extravertii cu SN puternic, iar
ambivertii erau intermediari. Intervalul SC-SN mai scurt deasemenea favoriza conditionarea
la intraverti.

Reclamele mai sonore sunt mai atragatoare

8
 Cum toata lumea stie, reclamele de la TV si radio sunt difuzate la un volum mai mare
decat restul programelor rulate. Aceasta strategie este menita a supraincarca rezistenta la
persuasiune, crescand astfel probabilitatea ca ascultatorii sa cumpere respectivul
produs/serviciu. Cetola si Prinkey (1986) au aratat ca reclamele rulate la volum mai mare au
efect, dar numai in cazul extravertilor; intravertii fiind indiferenti la aceasta strategie.

Stirile proaste despre examen sunt mai greu de suportat la intraverti

Bazat pe completarea MPI-ului de catre 200 de studenti, Fremont, Means si Means

(1970) au izolat 30 de persoane cu scorurile cele mai mari (extraverti) si 30 de persoane cu
scorurile cele mai mici (intraverti). Fiecarui student i s-a dat o cerinta care implica invatarea
unui cod de simboluri. Unor extraverti si intraverti li s-au spus ca au avut scoruri fie “mai
mari decat media”, fie “mai mici decat media”, iar altora nu li s-au dat informatii privitoare la
performantele lor. Un test de anxietate li s-a administrat studentilor in momentele imediat
urmatoare sesiunii de feedback. Cand feedback-ul a fost negativ, intravertii au arata in mod
evident mai multa anxietate decat extravertii. Intravertii si extravertii nu s-au diferentiat prin
alte conditii decat aceasta.

Droguri, bautura, cafea si tigari

Eysenck crede ca “drogurile inhibatoare schimba comportamentul intr-o directie

extraverta, iar drogurile stimulatoare il schimba intr-o directie intraverta”. Ca si suport
partial pentru aceasta ipoteza, Jones (1974) a aratat ca, desi cantitatile de alcool administrate
erau egale, acest drog avea efecte mai puternice asupra extravertilor. Gupta si Kaur (1978) au
aratat ca stimulantul dextroamfetamina imbunatateste performanta extravertilor, dar afecta in
mod negativ performanta rationalizarii perceptuale la intraverti. Aceasta ipoteza ajuta
deasemenea la rezolvarea unei dileme: copiilor hiperactivi li se administreaza stimulantul
Ritalin. Daca ei sunt “inhibati cortical”, atunci paradoxul este rezolvat. Stimulantele
actioneaza in a-i face asemanatori intravertilor din punct de vedere fiziologic, permitandu-le
sa devina mai atenti, mai receptivi la stimularea sociala si mai putin impulsivi.

Explorand comportamentul de zi cu zi: Isteria in masa

9
 In anul 1965, o epidemie de poliomielita, mascata de presa, a izbucnit intr-un oras din
Anglia, unde era plasata o scoala generala, cauzand evitarea trecerii vizitatorilor prin acel
oras. Mai tarziu, o izbucnire de simptome fizice a luat cu asalt fetele care erau la scoala
atunci. In ziua 1 elevii au participat la o slujba religioasa, in timpul careia au lesinat 20 de
fete. A doua zi, noi intamplari de acest gen au aparut in timpul adunarilor scolare. Persoanele
lesinate stateau intinsi pe podea, cauzand privitorilor sentimente de agitatie si teama,
culminand cu hiperventilatie, ameteli dureri de cap, senzatii de tip cald-rece, tremor, greata si
lesin. In curand, comportamentul a aparut din nou, in mod spontan, la adunarile scolare.
Analizele de laborator indicau negativ pentru polimielita. Toate fetele care au lesinat in ziua 1
si au fost la scoala in ziua 2 au fost afectate, pe cand niciuna din fetele absente in ziua 1 nu a
fost afectata in ziua 2. Deasemenea, cei care sufereau inca se numarau printre cei afectati in
zilele precedente. Conform cu eticheta de “isterie in masa”, numarul de evenimente era mai
mare in timpul adunarilor scolare decat in timpul orelor de curs. Testul EPI a fost administrat
535 dintre elevi si rezultatele au aratat ca cei afectati prezentau o combinatie de scoruri mari
pentru extraversie (E) si nevroticism (N).

8.4. Limite

Desi este mai putin dependenta de analiza factoriala decat Cattell, studiile de analiza
factoriala ale lui Eysenck sunt subiectul unei din aceleasi probleme pe care Cattell le-a
intampinat. Deasemenea, munca sa in genetica comportamentului este la fel de dubioasa ca si
a lui Cattell. Ca si Cattell, a fost mustrat de catre critici pentru aplicarea principiului
mostenirii genetice la diferentele intergrupale, cum ar fi negroizii sau rasa alba.
Mai mult, sugestia lui Eysenck conform careia factorii de personalitate sunt
determinati genetic este, de multe ori, fara suport stiintific din partea altor cercetatori. De
exemplu, Loehlin, Horn si Willerman (1990) au gasit ca principala sursa de schimbare in
cativa din factorii de personalitate, ca si extraversia, este experienta individuala, nu genele.
Totusi, au raportat un oarecare suport pentru ipoteza genetica: in cazul copiilor adoptati si
naturali, odata cu varsta, copiii incepeau sa se schimbe in directia personalitatii parintilor lor
biologici.
Este de retinut ca Eysenck si Cattell nu sunt criticati pentru studiul geneticii
comportamentului, personalitatii si inteligentei. Ar fi absurd sa pretindem ca genele nu au
nimic in comun cu aceste entitati psihologice. Problema consta in metoda de ereditate
preferata de psihologi care partitioneaza in mod artificial variatiile trasaturilor psihologice in
10
portiunea luata in seama de ereditate si in portiunea luata in seama de mediu. Psihologii ar
trebui sa devina geneticieni instruiti in laboratoare de biologie astfel incat ei sa poata practica
genetica asa cum se face in mod traditional, cu populatii, nu cu comportamente si cognitii.
Psihologii bine antrenati ar putea evalua in mod direct bazele genetice ale trasaturilor
psihologice, mai bine decat bazarea pe aproximatii statistice. De fapt, astfel de demesuri au
deja loc.
Considerata probabil cea mai mare contributie experimentala a lui Eysenck o
constituie legatura dintre E-I si ARAS. In timp ce exista acordul general conform caruia
intravertii sunt, in medie, mult mai sensibili la stimulare si reactioneaza negativ la ea, aceasta
diferenta este lasata la usa mecanismelor psihologice nou-explicate, nu ARAS. In ciuda
acestei dezvoltari, cativa cercetatorii continua sa sustina teoria ARAS a lui Eysenck.
Mai mult, munca lui Gerald Matthews si a colegilor sai arata ca efectul extraversiei
asupra performantei este extrem de complicata. Este o functie complexa asupra tipului de
activitate intreprinsa si asupra timpului zilei la care ea este dusa la capat. Intravertii si
extravertii reactioneaza diferit la un nivel de excitatie in ante-meridian (AM), insa in post-
meridian (PM) doar intravertii sunt afectati. Deasemenea, se pare ca excitatia se poate sa fie
legata decat indirect de efectul extraversiei asupra reactiei la activitati. Extravertii se poate sa
aiba mai multe resurse disponibile pentru uzul in anumite tipuri de activitati si aceste resurse
sunt “mai crescute” la subiectii expusi la excitatie de nivel crescut. Astfel, excitatia nu poate
facilita decat ceea ce extravertii au deja, decat sa schimbe caracterul reactiei lor la diverse
activitati.
In ultimul rand, Eysenck a redus personalitatea la numai trei dimensiuni. In timp ce
multi teoreticieni ai trasaturilor au redus personalitatea la cinci dimensiuni, de fapt nimeni nu
este de acord cu numarul ales de Eysenck. Numai trei dimensiuni nu sunt indeajuns pentru
extraordinara si marea complexitate a conceptului de personalitate.

9. Concluzii

Hans Eysenck ar trebui considerat un model pentru ceilalti psihologi cercetatori ai

trasaturilor si asta deoarece el este unul dintre putinii cercetatori care folosesc metoda
experimentala in mod consistent si fiind singurul teoretician de luat in seama care a facut asa
ceva. De parca altiora le-ar fi teama sa utilizeze experimentul pentru ca isi gasesc trasaturile
“stabile” ca nefiind asa stabile atunci cand sunt supuse manipularii experimentale. In timp ce
munca lui Eysenck fata de extraversie a fost calificata in mod drastic, a facut din acest
11
concept unul dintre cele mai importante din campul personalitatii. Jung a adus pentru prima
data in discutie termenul extraversie, insa Eysenck a fost cel care a aratat ca acest termen
patrunde in multe aspecte ale functionarii umane.

Teoretician Eysenck in comparatie

Ambii s-au preocupat de numarul de trasaturi de luat in
Cattell seama cand vine vorba de personalitate, insa Eysenck a
folosit experimentul. Ambii au extras trasaturi.
Skinner Ambii au intreprins cercetari de laborator.

Jung El a reconsolidat extraversia lui Jung.

12