idealism vs. materialism vs.

dualism

John W. Cresswell, Research Design. Qualitative and Quantitative Approaches, SAGE Publications,1994,
p. 5 - Din punctul de vedere al paradigmei există următoarele diferenţe între abordări:

Punct de Întrebare Cantitativă Calitativă

vedere
Ontologie Care este natura Realitatea este obiectivă şi Realitatea estesubiectivă şi
realităţii? singulară, independentă de multiplă
observator
Epistemologi Care este relaţia Independenţă Interacţiune
e cercetător-
subiect de
cercetare?
Axiologie Ce rol au Independenţă faţă devalori Încărcată de judecăti de valoare
valorile?
Retorică Care este Formal Informal
limbajul
cercetării?
Metodologie Care este natura Deductivă Inductivă
procesului de Cauză şi efect Factori care seinfluenţează
cercetare Design static, categoriile reciproc
identificate înainte Design în construcţie pe parcurs
Nu ia în considerarecontextul Dependentă de context
Orientată spre explicaţie şi Regularităţi şi teorii construite
predicţie pentru înţelegere
Evaluată în funcţiede validitate Evaluată prin verificare
şi fidelitate

mind over matter experiments:

chirurgie facială – reluarea operaţiei dacă persoana nu îşi dă voie să fie frumoasă

lungimea picioarelor păpuşilor influenţează liniştea sau agitaţia copilului

micromiscarile musculare ~ nu putem sa nu ne credem gandurile

chirurgie placebo la genunchi

nocebo - basica de arsura la hipnoza

camfor
energii pozitive - stare de sanatate

pre-sentiment

NDE: dead-brain states of consciusness

rolul emotiilor asupras sanatatii

McTaggart asked a group of 16 meditators based in London to direct their thoughts to four remote
targets in Dr. Popp’s laboratory in Germany: two types of algae, a plant and a human volunteer. The
meditators were asked to attempt to lower certain measurable biodynamic processes. Popp and his
team discovered significant changes in all four targets while the intentions were being sent, compared
to times the meditators were ‘resting.’ - concluzia pe care o trag ei: human thoughts and intentions are
an actual physical something.

dissociative identity disorder, one of a patient’s personalities may need eyeglasses and another won’t.
Or, one identity might be diabetic and another will have perfect health. In such cases, it isn’t simply a
matter of the patients thinking they need eyeglasses or insulin, their bodies actually go through
legitimate alterations, such as differences in intraocular pressure or blood sugar levels. medications
prescribed to a dissociative identity disorder patient had different effects depending on what
“personality” took the drug. Doctors even noticed visibly apparent traits, like lazy eye, would come and
go depending on which personality was present.

Placebo: a group of Princeton students who decided to throw a non-alcoholic keg party for their
unsuspecting classmates. researchers have discovered the placebo effect is somehow getting stronger

Nocebo: someone breaking out in a rash because they thought they touched poison ivy, even though it
was merely an ordinary plant

people have claimed to have been caught in a fire in their dreams and then woke up to find burn marks
on their skin. Other common stories involve people being attacked during their dreams and then waking
up to find scratch marks somewhere on their bodies

Jack Schwarz, a Dutch Jewish writer, forced into a Nazi concentration camp - putting a long sail-maker’s
needle through his arm without injury. He also displayed his ability to regulate his body’s blood flow by
causing the puncture hole in his arm to bleed or stop bleeding at will.
http://listverse.com/2013/05/21/10-amazing-examples-of-mind-over-matter/

3. Acţiune, activitate
Aristotel – absurditatea considerării fericirii ca stare (ex. Somnul)
• activitate – efectele virtuţilor – acte de curaj
- acte de dreptate
 - acte de prietenie

B. După natura acordată fiinţei umane, exemple

1. Platon [teoria ideilor]– concepţia tripartită despre suflet
a) cele trei părţi ale sufletului – cele trei virtuţi
b) plăceri superioare / plăceri inferioare
c) armonia celor trei virtuţi → dreptatea ≡ fericirea
2. Aristotel – activitatea de cunoaştere

AB) ONTOLOGIE ŞI METAFIZICĂ

3.Platon (427- 347 a.Ch.)
-Lumea noastră [a lucrurilor] e perisabilă şi finită
-lucrurile apar şi dispar, nefiind identice cu ele însele [ne-având fiinţă proprie]
-lucrurile există [nu sunt], dar existenţa lor este inexplicabilă prin ele însele;
temeiul acestei existenţe este exterior lucrurilor, fiind identic sieşi, imuabil şi
etern
- Acest temei este planul (sau nivelul) ontologic superior al realităţii veritabile - Lumea
Ideilor – anterioară atât logic, cât şi cronologic lumii simţurilor
-lucrurile există prin aceea că participă (metexis) la Idei
-ca şi cum [simplificând didactic] orice om existent este o copie imperfectă a Ideii
de Om,orice masă existentă –o copie imperfectă(doar asemănătoare, nu identică)
a Ideii de Masă
-în fond orice lucru participă nu la o singură Idee, ci la mai multe deodată
- Ideea la care un lucru participă în grad mai mare decât la celelalte [cu care
se aseamănă mai mult decât cu celelalte la care participă de asemenea]
este Ideea dominantă a acelui lucru => principiul generalităţii,care ne per-
mite să grupăm lucruri diferite în acelaşi gen: omul Socrate şi omul Callias
sunt deopotrivă oameni
• Ideile la care un lucru participă predominant, cât şi gradele de participare
la aceste idei =>principiul individualităţii, care ne permite să deosebim între ele
lucrurile din cadrul aceluiaşi gen : omul Socrate şi omul Callias sunt oameni
diferiţi
-Fiinţa (ta on) nu mai este gândită în sine, ci ca temei pentru cele ce există (ta onta), i.e.
ontologia=metafizică
„...să postulăm existenţa a două categorii de realităţi:cele vizibile şi cele nevăzute...
ceea ce este nevăzut rămâne mereu identic cu sine, iar vizibilul niciodată...”
„Eu sunt convins că dacă în afară de Frumosul în sine există şi altceva frumos,
singura cauză pentru care acel lucru este frumos este participarea lui la Frumosul în
sine; şi la fel pentru rest.”
(Phaidon)
4.Aristotel (384-322 a.Ch.)
-Filosofia lui Aristotel este îndeobşte considerată ca sintetizare a tuturor încercărilor anterioare
de a se fi conceptualizat fiinţa, de la înţelegerea acesteia ca imobilă şi identică cu
sine(Parmenides) la înţelegerea sa ca eternă mobilitate (Heraclit)
-Fiinţa (ta on) este ceea ce e comun tuturor celor ce există (ta onta), este universalul, i.e. obiectul
ştiinţei teoretice (contemplative)
-La fiinţa ca atare- ta on he on kai to ti esti (fiinţa ca fiinţă si care este ceea ce este)- nu se poate
ajunge nemijlocit, prin considerarea separată respectivă (vizând epuizarea a nenumăratelor
individualuri) ar fi nesfârşită
-Cuprinderea fiinţei prin gândire e de realizat mijlocit, prin cercetarea categoriilor, i.e. a
modurilor diferite de a ne fi date, de fiecare dată, toate cele ce sunt

-esenţa(subst.): ce este un lucru [substantivul]

-calitatea: cum e alcătuit [adjectivul]
-cantitatea: cât de mare [numărul]
-relaţia: în ce relaţie [formele comparative şi relative]
-locul: unde [adverbele de loc]
-timpul: când [adverbele de timp]
-situaţia: în ce situaţie [verbele intranzitive]
-posesia: ce are [perfectul grecesc, exprimând acţiunea deja săvârşită]
-acţiunea: ce face [verbele active]
-pasiunea: ce suferă [verbele pasive]

-Cunoaşterea şi cercetarea fiinţei ca atare: próte philosophia (filosofia primă); lucrarea dedicată
de Aristotel filosofiei prime avea să fie numită Metafizica, în sec.1 a.Ch., de către Andronios din
Rhodos (i.e. ceea ce vine după Fizica, în ordinea aranjării cărţilor pe un raft)

• LIMITE: APORIILE ONTOLOGIEI

-Diversitatea (mergând chiar până la opoziţie) din cadrul teoriilor despre fiinţă ale vechilor greci
=> critici severe aduse acestor teorii:
-Cf. lui Parmenides, fiinţa fiind imobilă, sferică (nemărginită şi finită) etc. => nu există nici
mişcare, nici pluralitate, căci fiinţa este unică şi identică cu sine. Contraargumentabil invocându-
se evidenţa sensibilă: „Antistene, cinicul, s-a ridicat şi a prins a merge, convins că demonstraţia
pe calea evidenţei sensibile e mai tare decât orice tăgadă.”
-Cf. lui Heraclit, avem de a face doar cu pluralitate şi devenire infinită; în acest caz nu se poate
respecta principiul realităţii, neavând cum să se aplice vreun concept nici unui obiect „...iar astfel
[omul] îşi va vedea spulberată în întregime facultatea cercetării raţionale.”
(Platon, Parmenides)
 II. EVALUAREA: EXISTENŢA UMANĂ
• ORIZONT: NATURA UMANĂ

-Atitudinea autoreflexivă => prin ce se deosebesc oamenii (i)de non-oameni şi (ii)între ei

-(i)există un set de atribute specifice doar naturii umane?
-(i)'teoria politică: afirmarea /negarea sociabilităţii ca trăsătură esenţială
-(ii)''teoria metafizică: nu caracterul social sau asocial ar fi proeminent, ci
capacitatea (meditativă) de reflexie
-(ii)Natura umană => presupune identitatea oricărei persoane omeneşti, i.e. o continuitate stabilă
a unui anume buchet de trăsături neschimbătoare. Care sunt acestea, care sunt criteriile prin care
-omul se recunoaşte pe sine ca fiind acelaşi
-recunoaşte pe orice semen al său ca fiind atât la fel(tot om), cât şi diferit- ca altul,
ca celălalt (identitatea presupune alteritatea, i.e. problema naturii, a felului de a fi
al celuilalt)

Pentru (i)' :
5.Aristotel (384-322 a.Ch.) [sociabilitatea ca trăsătură per essentiam]
-Teleologismul general al lui Aristotel (orice element al naturii este creat de un scop) =>
-scopul omului este binele
-acest scop(al vieţii bune prin performanţe intelectuale şi morale complete) este
condiţionat de traiul social [comunitatea, cetatea-ca mediu necesar pentru
antropos, pentru realizarea scopurilor sale]
-Statul nu este o convenţie (cf. Sofisticii), ci o instituţie naturală, în deplină consonanţă cu felul
de a fi al oamenilor, răspunzând cerinţelor lor de autoconservare şi reproducere, i.e. instinctului
de formare a comunităţii
-omul trăieşte necesar în chip comunitar: familie →grup →stat [cetate]
-funcţional: statul este anterior fiinţării individuale (analogia trup/mădular)
-existenţa umana doar prin intermediul statului trece din potenţă în act(îşi află
împlinirea, îşi desăvârşeşte propriile posibilităţi)
„Din toate acestea se vede că statul este o instituţie naturală şi că omul este prin natură o fiinţă
socială [antropos estin physei zoon politikon: omul este, în chip natural, vieţuitor politic [al
cetăţii], pe când cel antisocial prin natura sa, nu datorită unor împrejurări ocazionale, este ori un
supraom, ori o fiară... Căci după cum omul, în perfecţiunea sa, este cea mai nobilă dintre fiinţe,
tot astfel, lipsit de lege şi de dreptate, este cea mai rea dintre toate.”
(Politica)

PLATON
(„Phaidon”)
LUMEA IDEILOR

• Cum se explică existenţa trăsăturilor comune ale lucrurilor

 1. Lumea ideilor
a) forme pure, imobile, , indestructibile
b) existenţă deplină

2. Participare (metexis) – asemănare

3. Lumea lucrurilor = quasi-nonexistenţă

a) fiecare lucru participă la mai multe idei
b) la una dintre acestea participarea este dominantă (cu acea idee se aseamănă
acel lucru mai mult decât cu oricare alta) → genul acelui lucru (numele său)
c) care anume sunt celelalte idei la care lucrul participă şi în ce grade de
asemănare → trăsăturile diferenţatoare ale lucrului în cadrul genului
(principiul individuaţiei)

• Cum este posibilă cunoaşterea

1. Eternitatea sufletului
a. preexistă trupului, nu numai că-i supravieţuieşte
b. înaintea unirii cu trupul – în lumea ideilor pure (pe care le contemplă)

1. Anamnesis
a. unindu-se cu trupul, sufletul uită ceea ce va fi contemplat în lumea ideilor
b. contactul cu lucrurile (copii imperfecte ale ideilor) sugerează ideile
copiate (pe cele la care lucrul participă dominant) [un fel de „bobârnace
anamnetice”]

1. Exemple
a. ideea egalităţii – cele ce sunt (cât de cât) egale
b. ideea frumuseţii – cele ce sunt (cât de cât) frumoase
c. ideea dreptăţii – cele ce sunt juste (ca acte)

1. Explicitare
a) din cele sunt inferioare şi imperfecte (cum este egalitatea a două beţe sau a două
pietre – doar o aproximaţie) nu se pot infera (deriva) cele superiaore şi perfecte (cum
este ideea de egalitate)
b) prin experienţă nu de dobândesc certitudini, numai opinii
c) mai mult decât atât: experienţa însăşi nu este posibilă fără preexistenţa unor
cadre regulative
d) egalităţii, mereu imeprfecte, dintre lucrurile egale îi este ceva de adăugat ca
să poată fi recunoscută ca egalitate
• acel ceva nu este de dobândit prin experienţă, căci nicicând nu vom găsi, de exemplu,
două pietre perfect egale
• rămâne că este deţinut în prealabil înainte de experienţă
• graţie pre-cunoaşterii egalităţii în sine putem avea experienţa constatării egalităţii între
lucrurile (aproximativ) egale
 a. un asemenea contact „trezeşte” ideea egalităţii; odată „dezmorţită”,
aceasta dă sens constatării, îi conferă claritatea în raport cu conştiinţa
noastră

1. Concluzie: învăţarea este, de fapt, reamintire

• Obiectivarea ideilor
1. Distincţia realitate (idei) / aparenţă (lucruri)
a. durabil, imobil, neperisabil /schimbător, variabil, perisabil
b. cuplarea perfecţiunii cu imobilitatea
• idee exprimată, prima oară, de către Parmenides
• paradigmă a filosofiei autentice greceşti → a filosofiei europene
a. viziune parmenidiană asupra ideilor/viziunii heracleitice asupra lucrurilor

1. Existenţa unor repere absolute

a. caracter absolut al distincţiilor obiective
• bine/rău
• frumos/urât
• adevărat/fals
a. caracter relativ al distincţiilor subiective
↓ (părerile oamenilor despre ceea ce este bine/rău, adevărat/fals, etc)
a. impunerea unor idealuri transcendente

1. Teza rivală: sofiştii

a. Protagoras din Abdera: „homo mensura” (lat.)
b. Tendinţe relativiste ≡ neexistenţa unor valori absolute; valorile sunt
fondate pe aprecieri relative, variabile, schimbătoare → o însumare,
însumarea însăşi fiind variabilă şi schimbătoare
c. Tendinţe subiectiviste ≡ valorile sunt legate de eul omenesc, pornesc de la
acesta, nu dintr-un nivel obiectiv (n-ar exista valori dacă n-ar exista
oameni)

1. Perenitatea, în cultura europeană, a orientării platoniciene

I. Unitate prin substrat

• Ideea principiului unic

I. Unitate prin conexiune (universală)

1. În sprijinul lui (I)
2. Unitatea ca ordine şi armonie
a. caracter inextricabil
b. caracter atotcuprinzător
PLATON OMUL ŞI TIMPUL
(„Phaidon”)
SUFLETUL NEMURITOR

• SUFLETUL ESTE NEMURITOR (VEŞNIC)

• Credinţa celor mulţi = contrară
• Natura sufletului ( intelgibilul) = opusă timpului ( sensibilului)
• vieţuirea terestră = interval de convieţuire suflet- trup
• posibilitatea contaminării sufletului
• sufletul = realitate ontologic deplină
• trupul = quasi – nonexsitenţă
• mecanismul ( modalitatea ) contaminării = cedarea în faţa ispitelor
• ceea ce este superior poate coborî spre inferior doar de bună voie (
↓inferiorul nu are putere asupra superiorului)
• responsabilitatea sufletului ≡ responsabilitatea omului
[- sufletul = eu-l veritabil ]
- viaţa terestră= interval de încercare, probă

• Restul filosofiei
• a practica filosofia = a trăi veritabil
• necesitatea universală a filosofiei (= salvatio)
• prin filosofare, sufletul îşi recunoaşte (reaminteşte) natura şi procedează ca atare
• se îndepărtează de trup → impreceptibil, sfânt, nemuritor, înţelept
• a filosofa = a învăţa să mori cu uşurinţă

• dobândirea fericirii post-mortem ( în existenţa veritabilă)

• dependenţa de plăcerile şi satisfacţiile de obţinut prin trup → fatală după
moarte, căci, nemaiavând trup, este imposibil să mai obţinem satisfacţiile ≡ obţinem
chin

• CONSECINŢELE TRAIULUI NECUGETAT (≡ NECUVENIT)

• Posibilitatea pâgăririi sufletului
• îngrijirea şi iubirea trupului

• îngreunare (→ anulare) a accesului sufletului la cele ce sunt de aceeaşi natură cu

el
• dezvoltarea credinţei materialiste
• că există cea ce nu există cu adevărat
• că nu există ceea ce exsită cu adevărat
• murdărirea sufletului ≡ impurificarea acestuia
 • Neputinţa unui astfel de suflet de a se orienta [influenţă pythagoreică] şi urca, în Lumea
Ideilor, către Binele Absolut.

• CONCLUZII
• Necesitatea pregătirii sufletului petnru viaţa veşnică , de după moarte( = despărţirea
sufletului de trup)
• Existenţa veşniciei = fundamentul moralităţii şi superiorizării spirituale
• dacă după moarte : nu există numic → cei păcătoşi sunt avantajaţi
• dar cum sufletul este nemuritor, mântuirea ( prin înţelepţire) este necesară

http://rmr.medica.ro/reviste_med/download/rmr/2006.4/RMR_Nr-4_2006_Art-10.pdf

NON-ARISTOTELIC?

Semantica Generalå se define¿te ea înså¿i ca fiind non-Aristotelicå prin aceea cå ea cautå så meargå
dincolo de teoria axiomelor, adicå dincolo de rådåcinile logicii ¿tiin¡ifice occidentale. Totu¿i, Aristotel a
vorbit despre patru cauze naturale: materiale, active, formale ¿i finale. ªtiin¡a occidentalå, care se
pretinde a fi Aristotelicå s-a concentrat în principal pe cauza materialå enun¡atå de Aristotel, acordând
mai pu¡inå aten¡ie cauzelor active ¿i formale ¿i excluzând complet cauza finalå.

Existå un interes crescând pentru considerarea cauzelor active ¿i formale în anumite domenii ¿tiin¡ifice
cum ar fi cibernetica de gradul al 2-lea ¿i biologia rela¡ionalå, dar nu este generalizat. Robert Rosen a
introdus o teorie riguroaså în care cauza finalå poate fi luatå în considerare fårå dificultå¡ile
epistemiologice ale vechilor defini¡ii; cu toate acestea, punctul de vedere al lui Rosen este foate greu
în¡eles ¿i nu este folosit pe scarå largå.

Majoritatea domeniilor ¿tiin¡ifice au ignorat astfel pânå de curând sistemele care sunt închise datoritå
propriilor cauze (autogenerate), propriei structuri (auto-definite) ¿i mai ales propriului scop (auto-
determinare). Astfel de sisteme non-mecanice nu pot fi considerate a fi Aristotelice în sens tradi¡ional.

Cu toate acestea am putea spune cå cele patru cauze ale lui Aristotel transcend limitårile pe care este
bazatå ¿tiin¡a Aristotelicå modernå. Însu¿i Aristotel a acordat respectul cuvenit primelor principii ale lui
Platon ¿i metafizicii lui Socrate, pe care vroia så le înglobeze par¡ial în expunerea sa cu privire la cauze.
Acest lucru conduce la o viziune asupra realitå¡ii care este în mod clar mai cuprinzåtoare decât
structurile logice ale mecanicismului, care este prin urmare numai o parte a realitå¡ii concepute de
Aristotel.

Aristotel a descris metafizica ca reprezentând ... cele mai generale sau abstracte caracteristici ale
realitå¡ii, ¿i principii care au o valabilitate universalå. ... metafizica studiazå tot ceea ce trebuie så fie
adevårat cu privire la toate lucrurile existente, atât timp cât acestea existå, ¿i studiazå condi¡iile
generale care trebuie satisfåcute de cåtre orice lucru existent (O’Conor and Robertson, 1999).

Prin urmare, putem trage concluzia cå bietului Aristotel i-a fost atribuitå o identitate falså iar lucrårile
sale complete trebuie considerate drept non-Aristotelice. Totu¿i, ace¿tia sunt termenii pe care i-am
utilizat de-a lungul anilor.

. la Platon, apar trei clase sociale:

a. negustorii si agricultorii = clasa muncitoare
b. paznicii = clasa auxiliarilor
c. filosofii = clasa conducatorilor
*vorbim deci, în cazul societatii propuse de Platon, de o organizare tripartita
. atribuirea unui unic rol indivizilor; rolul este transmis din generatie în generatie; 
la sfârsitul Antichitatii (sec. 1-2) începe sa se vorbeasca de conceptul de homo novus = omul nou, cel care, indiferent de
conditia sociala în care s-a nascut, poate sa transceada prin educatie într-o alta categorie sociala; la Platon acest concept
nu apare
. Platon repudiaza orice forma de exces, dar si orice inovatie, pentru ca aceasta din urma aduce schimbari fundamentale;
el considera ca prin inovatie ar fi distrus echilibrul cetatii
. educatia este cea care asigura o buna însusire a rolurilor
. societatea propusa de Platon este autarhica, neschimbata
. elemente comune societatii si sufletului:
- partea rationala = judecata
- partea irationala = afectul, sentimentul
- partea apetenta = dorinta
*ultimele doua trebuie sa se supuna primeia, ca si în societate: clasa muncitoare si cea a auxiliarilor trebuie sa se supuna
clasei conducatorilor
. politica este o scientia regia, o stiinta regala la care nu au acces decât filosofii; sofistii, în schimb, considerau ca politica
este apanajul oricarui individ
. Platon recunoaste patru tipuri de virtuti: întelepciunea, dreptatea (aceasta reprezinta îndeplinirea rolului si este comuna
tuturor indivizilor), cumpatarea si vitejia
. nu poti îndeplini mai multe roluri deodata