Religia Mesopotamiei

Abordarea fenomenului religios din Mesopotamia

antică este o sarcină extrem de gingaşă şi dificilă
datorită faptului că izvoarele arheologice şi literare,
deşi în mod paradoxal abundente, refuză să ne
permită înţelegerea reală a esenţei credinţelor
religioase din acest ţinut. Dificultăţile inerente
studierii acestui capitol din istoria religiilor se
datorează apoi structurii compozite a fenomenelor
religioase din Mesopotamia. În mod cu totul special,
religia acestui teritoriu este departe de a fi unitară,
căci în realitate ea este expresia credinţelor
religioase împărtăşite de popoare şi grupuri de
popoare diferite: sumerienii şi akkadienii, pe de o
parte, şi babilonienii şi asirienii pe de altă parte.
Cu toate acestea, putem reţine câteva trăsături
generale ale religiei Mesopotamiei antice, şi anume :
a) O primă nuanţă, care însă nu este specifică
doar religiei din Mesopotamia, are în vedere credinţa
politeistă. Există o mulţime de zei, lista compusă de
A. Deimel are 3.300 de nume. Zeităţile erau dispuse
în panteon după tiparul prezent la curtea regală.
Fiecare cetate avea zeul tutelar şi o mulţime de zei
secundari. Zeul tutelar al unei cetăţi depindea de
ascendenţa politică a celor care conduceau cetatea.
De-a lungul anilor, o serie de zeităţi străine şi-au
găsit locul în panteonul mesopotamian. O parte din
zeităţi erau personificări ale unor constelaţii sau ale
unor aştri.
b) Trăsăturile astrale şi cosmice sunt deosebit de
puternice. Soarele, luna şi planetele sunt adorate ca
reprezentanţi ai sferei divine. Ei sunt zei mari,
stăpâni peste armonia cosmică. Tot ceea ce se
întâmplă pe pământ este scris dinainte «pe
firmament» prin mişcarea aştrilor.
c) Mai ales în perioada sumeriană descifram
credinţe de natură chtoniană şi vegetală. Treptat
aceste elemente vor rămâne în umbră, deşi o parte
din ele vor trece în cultul lui Marduk.
d) Deosebit de elocventă pentru religia
mesopotamiană este tendinţa antropomorfică
accentuată. Zeii sunt reprezentaţi cu chip uman.
Singura deosebire dintre zei şi oameni consta în
aceea că zeii erau nemuritori. Dintre oameni numai
două persoane au devenit nemuritoare, şi anume
Utnapiştim, eroul potopului, şi soţia sa.
e) Strâns legată de această trăsătură
antropomorfică se află o literatură mitologică foarte
bogată, care descrie natura, funcţia, îndatoririle
zeilor etc.
f) Nu se întâlnesc concepţii eshatologice. Chiar şi
în cazul lui Ghilgameş, căutătorul nemuririi,
evenimentul eshatologic nu este dus la îndeplinire,
soarta omului rămânând aceea a unei fiinţe supuse
morţii şi destinului implacabil al unei vieţi sumbre
duse în infern.
g) O altă trăsătură specifică psihologiei religioase
se concretizează în credinţa în demoni, în faţa cărora
omul este cu desăvârşire neputincios. Chiar şi cel
care ducea o viaţă neprihănită, fără a supăra vreun
zeu, putea deveni obiectul intrigilor celui rău.
îndeobşte însă omul ajungea în robia demonilor prin
păcat, deoarece atunci când păcătuia, omul era
părăsit de zeul său ocrotitor, dând astfel ocazia
demonilor să pună stăpânire pe el.