ANDREEA SĂVULESCU

Adevărul despre psihologi, psihoterapeuți și

coachi

Coperta: Andreea Bikfalvi

http://bikfyfyillustration.blogspot.ro/
Copyright@2013 ArtaEducaţiei
Contact: contact@artaeducatiei.com
Am creat acest ghid în urma a două întâmplări care m-au pus pe
gânduri. Şi am să-ţi spun în rândurile ce urmează ce m-a determinat
să-l scriu.
De curând am descoperit un articol al unui domn care se pretinde a
fi atât psiholog cât şi coach, în care omul „terfeleşte” psihologii în
cel mai nedemn şi neprofesional fel. N-am înţeles statutul lui de
psiholog, dat fiind că părea să nu aibă idee ce presupune această
meserie.
Am spus că se pretinde a fi psiholog, întrucât în urma unor cercetări
făcute de colegii mei s-a dovedit că de fapt nu este înscris ca
psiholog pe listele Colegiului Psihologilor, acolo unde apare orice
psiholog practicant al acestei meserii.
Asta înseamnă ori ca domnul este încă student la psihologie, ori că
este absolvent dar se consideră a fi psiholog doar pe baza unei
diplome de absolvire. Sau poate că este angajat la stat, lucru puţin
probabil întrucât era foarte revoltat de această categorie de
psihologi, pe motiv că aceştia nu fac lucrurile cu pasiune şi nu-şi
doresc să evolueze.
Am simţi atunci că este cazul să facem puţină lumină şi să aducem
un strop de claritate în acest domeniu. Am simţit că este cazul ca
oamenii să ştie că, chiar dacă pe diploma de absolvire scrie că eşti
de profesie „psiholog”, doar cu acea diplomă nu poţi face mai
nimic. Poate doar să te angajezi la stat, pe un post de consilier, adică
la un nivel basic, de care până la urmă odată cu experienţa trebuie
să treci.
Am simţit că este timpul potrivit pentru a spune că meseria de
psiholog se practică după ce îndeplineşti nişte condiţii. Că pentru a
deveni psihoterapeut e nevoie să bifezi şi mai multe condiţii. Pentru
că această meserie este mult mai complexă decât pare.
Am scris acest acest ghid pentru că îmi doresc să lămuresc lucrurile
şi să-ţi explic care este diferenţa dintre un psiholog, un
psihoterapeut, un consilier şi un coach. Astfel încât ţie să-ţi fie mai
uşor să alegi aşa cum crezi că e mai bine pentru tine.
În urma acelui articol mi-am dat seama că dacă nici acest domn care
se intitulează „psiholog” nu ştie ce înseamnă de fapt să fii psiholog
sau psihoterapeut, atunci cel mai probabil nici cei ce nu au legătură
cu psihologia nu ştiu prea multe despre meseria noastră. Iar acest
lucru nu aduce beneficii nimănui, mai ales în condiţiile în care în
zilele noastre psihologul a început să fie investit cu din ce în ce mai
multă încredere de către oameni.
Ceea ce este admirabil, dat fiind că în occident psihologul este o
persoană la care se apelează destul de des şi pare că ne dorim şi noi,
romanii, să pornim pe acelaşi drum.
Aceasta a fost prima întâmplare care m-a făcut să conştientizez că
noi, psihologii, nu am luat până acum atitudine şi nu am vorbit prea
mult despre meseria noastră şi despre ce presupune ea, ocupaţi fiind
cu a ne face treaba cât mai bine.
Nu este un lucru rău că ne concentrăm pe a ne îmbunătăţi şi pe a
deveni cât mai experimentați în ceea ce facem, însă dacă oamenii
nu înţeleg ce servicii oferim noi, ne scad şansele de a furniza
calitate, pentru că nu avem prea multe persoane cărora s-o oferim.
Dacă oamenii nu înţeleg ce oferim noi, atunci nici nu ne cer să-i
ajutăm. Şi e păcat, pentru că noi, psihologii şi psihoterapeuţii, avem
toate uneltele necesare pentru a ajuta şi a transforma vieţi.
Dacă nu ştii cu ce te poate ajuta un psiholog, scad şansele să-ţi
doreşti să mergi la psiholog. Și poate că uneori chiar ai simți nevoia
să apelezi la cineva specializat.
Cred că a venit momentul să aducem o oarecare claritate asupra
meseriei noastre şi să vorbim despre ce e necesar să ai în spate ca
să îţi asumi statutul de psiholog, psihoterapeut, consiler sau coach.
Cea de-a doua întâmplare care m-a determinat să scriu acest ghid
are la bază un email pe care l-am primit şi care m-a pus puţin pe
gânduri.
Era chiar prima zi în care am mers la cursurile celui de-al doilea
master pe care îl urmez, tot de psihologie, fireşte. Eram încântată
pentru că mi-a plăcut încă de când am intrat. Profesori faini, colegi
frumoşi, atmosfera pozitivă... Ne-am cunoscut, am schimbat
impresii, iar la final, pe una din colege am şi adus-o acasă cu
maşina, pentru că stătea pe undeva în apropiere de mine.
Pe durm am vorbit despre pasiunea noastră comună, psihologia.
Ne-am povestit una alteia despre experienţele noastre, despre
specializările noastre şi despre proiectele noastre. Am vorbit despre
cărţi şi mi-a propus să ne împrumutăm una alteia ceea ce ne
interesează şi nu avem. Şi s-a oferit să îmi aducă o carte.
Am refuzat să o iau, ştiind că probabil va dura până să reuşesc să o
citesc, pentru că urma să susţin cursul meu de suflet, „Atracţia în
relaţia de cuplu”. Deşi cursul este bine pus la punct, mi-am făcut un
obicei ca de fiecare dată înainte să îl susţin să îl îmbunătăţesc şi mai
mult. Iar asta presupune să mă concetrez pe a citi studii, cărţi şi alte
lucruri despre atracţie, diferenţe între femei şi bărbaţi şi despre
funcţionalitatea creierului uman. În astfel de situaţii îmi investesc
întreaga energie doar în acest sens şi nu mă mai ocup de nimic
altceva.
Ajunsă acasă, ştiind că am terapie de abia mai târziu în dupa-amaiza
aceea, mi-am deschis laptop-ul să-mi verific emailul ca să văd ce
mi-au mai scris dragii mei abonaţi de pe ArtaEducatiei, să văd câte
locuri s-au mai ocupat la curs, să-mi pregătesc câteva exerciţii
pentru terapie şi poate dacă îmi mai rămâne timp, să mai citesc câte
ceva.
Uitându-mă printre email-uri, iată ce am descoperit:
„Cum poţi răspunde în 3 ore la atâtea întrebări ce necesită ani de
zile de lucru cu sine ? Feminitatea şi atracţia înseamnă ani de muncă
pe umbre, pe arhetipuri, pe relaţii şi multeee altele”.
N-am înţeles exact dacă domnişoara care mi-a pus această întrebare
mă trăgea pe mine la răspundere pentru ani de lucru cu sinele pe
care a presupus că nu îi am, sau dacă de fapt nu credea în abilitatea
mea de a extrage nişte informaţii cheie pe care să le transmit în
aceste 3 ore de curs, astfel încât femeile prezente chiar să plece cu
răspunsurile la aceste întrebări.
Ori poate avea impresia că o femeie, ca să îşi dezvolte feminitatea,
are nevoie de ani grei de studiu în acest domeniu. Lucru oarecum
neadevărat, ţinând cont de faptul că unele femei sunt feminine fără
să facă ceva deosebit, iar altele şi după ani de studiu mai au încă de
lucrat. Poate dacă ar fi participat la curs, ar fi aflat de ce se întâmplă
așa.
Oricum ar fi, n-am putut rămâne indiferentă în faţa acestui fapt.
Asta pentru că pun foarte mult suflet şi pasiune în ceea ce fac şi mă
pregătesc enorm pentru şedinţele mele de psihoterapie şi pentru
cursurile pe care le susţin, astfel încât să şi livrez lucrurile pe care
le promit. Ca dovadă faptul că tocmai ce încheiasem discuţia cu
colega de facultate, în care i-am vorbit cu pasiune despre cursul
meu.
Sigur că intensitatea emoţiilor negative produse de acest email a
scăzut într-un interval destul de scurt, însă aş vrea să pun accent pe
faptul că da, am simţiţi ceva în momentul în care am citit asta. Şi
am să vorbesc despre sentimentele pe care le-am avut pentru că sunt
convinsă că te-ar putea ajuta să înţelegi mai multe despre noi, cei
ce suntem psihologi şi psihoterapeuţi. Până la urmă, aşa cum
spuneam, acesta este și scopul acestui ghid.
Deşi poate părea greu de crezut, şi noi, psihologii, avem emoţii. Şi
este firesc ca ele să fie mai intense în situaţii de acest fel. Poate
uneori pare că suntem perfecţi, că nu ne afectează astfel de
comentarii, că nu avem gânduri şi trăiri negative. Dar suntem la fel
de umani ca toţi ceilalţi, avem aceleaşi sentimente. Iar intenţia
noastră nu este aceea de a părea perfecţi, ci de a-ţi transmite că după
ani de muncă ne-am acceptat imperfecţiunile, că ne-am dozat
emoţiile şi că asta ne-a ajutat. Şi că te putem învăţa şi pe tine să faci
la fel ca să treci mai uşor peste unele hop-uri.
Uneori suntem mai liniştiţi pentru că am avut oportunitatea ca în
anii noştri de studiu să ne înţelegem mai bine, să ne cunoaştem mai
bine, să ne acceptăm mai mult şi să ne gestionăm emoţiile prin
diverse metode, astfel încât să fim mai funcţionali.
Şi cred că tocmai faptul că suntem oameni şi nu roboți, ne ajută să
te înțelegem şi pe tine mai bine, să te acceptăm aşa cum eşti, să te
ajutăm ca şi tu să te accepţi pe tine, să te iubeşti, să te respecţi, să
îţi oferi ceea ce nu ţi-au putut oferi ceilalţi. Umanitatea noastră ne
ajută să te învăţăm să fii mai blând cu tine.
Faptul că avem şi noi emoţii pe care suntem responsabili să ni le
gestionăm, ne ajută să îţi arătăm şi ţie unele tehnici prin care să
preiei controlul asupra a ceea ce gândeşti, asupra a ceea ce simţi şi
asupra felului în care te comporţi, astfel încât să-ţi fie mai bine.
Ca şi psihoterapeuţi, noi te putem ajuta să îţi ţii în frâu inconştientul
care îţi pune piedici de foarte multe ori, şi să transferi în conştient
ceea ce te ajută să mergi mai departe.
Ca şi psihoterapeuţi, te putem ajuta să depăşeşti anumite
obstacole, anumite stări, anumite situaţii.
Noi suntem cei care te ajutăm să înţelegi că problema este problemă
doar dacă alegi tu să o vezi ca pe o problemă şi că poţi alege să o
priveşti ca pe o situaţie care are cel puţin o cale de ieşire. Şi să ieşi
învingător din ea.
Noi suntem cei care te pot ajuta să înţelegi faptul că în viaţă nu
există eşec, ci există lecţii, că atunci când se închide o uşă se
deschide o alta şi că dacă rămâi în continuare într-o situaţie
neplăcută, este pentru că în spatele ei se ascunde ceva ce îţi produce
plăcere, chiar dacă nu realizezi la nivel conştient.
Nu vii la psiholog pentru că eşti nebun, de boli mintale se ocupă
psihiatrul. Vii la psiholog pentru că vrei să descoperi ce e mai bun
în tine şi să foloseşti aceste resurse interioare ca să obţii ce îţi
doreşti de la viaţă.
Psihologul nu se duce acasă să vorbească despre ce i-ai spus tu în
cabinet, ce vorbeşti în ora de terapie acolo rămâne, sigilat şi
protejat. Eventual merge acasă, se gândeşte la ce i-ai spus şi se
documentează pentru ca data viitoare să te poată ghida şi mai bine.
Psihologul nu râde de tine, nu te judecă şi nu te critică, ci încearcă
să înţeleagă prin ce treci, care parte a sufletului te doare, unde e
necesar să vindecăm.
Şi îţi spun asta pentru că am lucrat cu oameni care mi-au povestit
că soţul/soţia, iubitul/iubita, mama, tata prietenii, i-au îndemnat să
renunţe la psiholg pe motiv că dau banii degeaba şi că pot face chiar
ei treaba unui psihoterapeut.
Dar hai să facem totuşi distincţia între un psihoterapeut şi cineva
drag ţie care îţi spune că poate juca acest rol doar ca să te ajute să
scuteşti nişte bani.
Hai să ne gândim, de câte ori nu ţi s-a întâmplat să vorbeşti cu
cineva apropiat şi să ai impresia că nu te ascultă, că nu te lasă să
termini ceea ce ai de spus, că nu este prezent, că e pe fugă, că nu te
înţelege cu adevărat, că deşi nevoia ta este aceea de a vorbi şi de a
fi ascultat, persoana respectivă îţi dă indicaţii şi soluţii care de multe
ori nu ţi se potrivesc?
De câte ori nu ai simţit că o persoană dragă ţie te critică şi te acuză
pentru situaţia prin care treci? Că nu are răbdare cu tine, că te
învinovăţeşte pentru că ai ajuns în acest punct, că pune presiune pe
tine să faci lucrurile într-un fel în care nu-ţi doreşti, că îţi transmite
că nu este în regulă să suferi, să plângi, să te simţi trist, chiar dacă
ai trecut printr-o experienţă dureroasă?
Se întâmpla să auzi de la cei din jur lucruri pe care nu ţi-ai dori să
le auzi într-o situaţie în care ţi-e greu:
„Lasă că trece până la urmă”, „Păi dacă procedezi aşa, asta
păţeşti!”, „Zi merci că nu s-a întâmplat mai rău” şi alte „încurajări”
de care tu nu ai nevoie în astfel de momente.
De mult ori răspunsurile celor dragi te invalidează, te descurajează,
te fac să te îndoieşti de tine. Nu pentru că asta şi-ar dori, ci pentru
ca ei nu cunosc o altă cale de a te ajuta şi nu întotdeauna înţeleg
care sunt nevoile tale reale.
Să recunoaştem, este prea mult să aştepţi ca partenerul tău să
înţeleagă că ţie ţi-a lipsit ceva în copilărie, sau că ai suferit o traumă
şi că acum e necesar să înveţi să îţi oferi singur ceea ce ai nevoie,
sau că e momentul să vindeci rănile din trecut. Uneori, după o
discuţie cu cineva apropiat, pare că te simţi mai rău decât mai bine.
Psihoterapeutul în schimb, are nişte ani buni de studiu în spate.
Studiul creierului uman, al sistemului psihic, al emoţiilor, al
comportamentelor. Studii pe care părinţii tăi, prietenii tăi, persoana
de lângă tine, nu le au.
Psihoterapeutul cunoaşte nişte strategii utile care te pot ajuta în
situaţii dificile. Crezi că părinţii tăi sau prietenii tăi ştiu să-ţi spună
cum poţi proceda dacă tu faci un atac de panică? Sau ştiu să îţi
explice de ce îl faci? Sau te pot scoate dintr-o depresie?
Sunt foarte multe lucruri pe care numai un psiholog/psihoterapeut
le poate înţelege şi pe care ţi le poate explica.
O doamnă cu care am lucrat, mi-a spus la un moment dat:
„Înainte de a începe şedinţele mă gândeam ce îmi poate spune un
psiholog, ceva ce nu ştiu deja, care să mă facă să mă simt mai bine.
Eram sceptică şi recunosc că mi-am pus problema greşit. De fapt
este vorba despre ce te poate întreba un psiholog astfel încât să
realizezi nişte lucruri şi să ajungi să te simţi mai bine.”
Unii spun că psihologul este un prieten pe bani. E pe bani, da. Dar
este mai mult decât un prieten. Prietenul te mai critică, te mai
judecă, te mai ceartă şi uneori mai degrabă pune sare pe rană decât
să te ajute cu adevărat. Nu o face cu răutate, dar aşa crede el că e
mai bine. Dar de cele mai mult ori nu e mai bine pentru tine aşa.
Psihologul în schimb este persoana care te face să te simţi în
siguranţă şi te întoarce în toate etapele anterioare ale vieţii tale,
astfel încât să înveţi lecţiile care erau de învăţat, să te ierţi pentru
greşelile tale, să îi ierţi pe ceilalţi pentru greşelile lor şi să închizi
rănile deschise şi încă nevindecate, care te ţin legat de trecut.
Şi o poate face pentru că asta a învăţat în anii mulţi de şcoală, dar
şi în experienţa proprie. Pentru că cei care aleg să vindece suflete,
o fac pentru că au avut şi ei la rândul lor ceva de vindecat.
Iar pentru a ajunge la un astfel de nivel, pentru a fi psihoterapeut,
orice psiholog a investit enorm în educaţia şi în formarea sa
profesională. Şi investiţia în perfecţionare nu se opreşte niciodată,
este un proces continuu şi constant. Am să îţi povestesc mai jos şi
despre sacrificiile pe care le facem noi în acest sens.
Îţi spuneam că psihologii au ales această meserie pentru că la un
moment dat în viaţa lor au simţit că aveau nevoie să se vindece mai
întâi pe ei. Să dea ei înşişi un sens lucrurilor care li s-au întâmplat.
Iar după ani şi ani de lucru cu sinele, de curăţenie interioară, ajung
să fie pregătiţi să se prezinte în faţa ta cu demnitate şi
profesionalism. Ajung să cunoască diverse strategii pe care pot să
ţi le transmită mai departe.
Când am primit email-ul de care îţi spuneam, am realizat că
persoana care mi-a scris nu ştie nimic despre mine, despre ce
presupune a fi psiholog şi psihoterapeut. Şi mi-am dat sama că
poate mulţi oameni sunt la fel, nu ştiu ce înseamnă această meserie.
Aşa că am încercat să privesc dincolo de cuvinte şi am căutat scopul
din spatele acestei întâmplări. M-am întrebat care este lecţia pe care
ar fi util să o învăţ şi cum pot transforma nişte cuvinte pe care iniţial
le-am privit ca invalidante, în ceva care să ajute şi să transforme
oameni. Care să te ajute pe tine, cel sau cea care citeşte lucrurile
acestea acum.
Şi atunci m-am decis să scriu despre asta. În primul rând pentru că
aceasta este strategia mea de a-mi gestiona emoţiile şi de a le aduce
la o intensitate potrivită (pentru mine scrisul este cel mai bun
tratament), dar şi pentru că am realizat că foarte mulţi oameni nu
ştiu ce înseamnă această meserie de psiholog şi nu ştiu ce presupune
a fi psihoterapeut şi care este diferenţa între acestea două şi un
coach.
Pentru că aşa cum am spus şi la început, noi, psihologii, nu stăm să
ne pozăm diplomle şi să ne lăudăm cu ele pe Facebook. Pentru că
noi, psihologii, preferăm să ne ocupăm cu a ne perfecţiona mai
degrabă decât cu a le explica celorlalţi ce stă în spatele acestui titlu
pe care îl avem. Şi nu este un lucru tocmai în avantajul nostru şi
nici al oamenilor ce au nevoie de ajutor. Mai ales acum, când
ceilalţi se deschid din ce în ce mai mult către a merge la psiholog.
De asta este nevoie de claritate, de asta este nevoie de lămuriri din
partea noastră ca şi psihologi. Şi am să le ofer, pentru că mi-ar
plăcea ca omul acela care alege să-mi intre mie în cabinet, sau
oricărui alt coleg de-al meu, să vină cu încredere, cu sufletul deschis
şi cu credinţa că psihologul şi omul din faţa lui îl poate ajuta.
Cred că este momentul potrivit pentru psihoeducatie. Iar pentru că
sunt psiholog dar sunt şi scriitor, mi s-a părut firesc să îmi asum
acest rol de clarificare.
M-am decis să scriu despre asta pentru că îmi doresc să ştii de ce
eu, prin natura meseriei mele, te pot ajuta cu o evaluare, cu
consiliere, cu coaching, cu şedinţe de psihoterapie şi aş vrea să ştii
de ce sunt îndreptăţită să ţin un curs şi să vorbesc în faţa ta. Vreau
ca tu să aflii ce ne recomandă ca şi specialişti atât pe mine cât şi pe
colegii mei.
Înainte de orice, cred că ar fi util să ştii exact care este structura în
domeniul nostru de activitate. Şi care este diferenţa dintre un
psiholog, un psihoterapeut şi un coach. Pentru că te va ajuta să îţi
dai seama de care dintre ei ai nevoie. Şi să alegi înţelept şi conştient
în cabinetul cui îţi spui povestea.
Pe fiecare diplomă a unui absolvent de psihologie scrie că are ca şi
profesie „psiholog”. Dar după cum ştii, după fiecare facultate este
obligatoriu şi un master, căci altfel nu poţi face mai nimic.
Ce trebuie să facă o persoană absolventă de psihologie ca să poate
fi numită psiholog?
În primul rând, un absolvent de psihologie poate profesa ca şi
Terapeut ABA (Applied Behavioral Analysys), adică poate lucra pe
terapie comportamentală cu copiii cu autism sau cu alte tulburări
neurologice ori întârzieri în dezvoltare. Atunci el este, într-adevăr,
psiholog.
Psihologul absolvent se mai poate angaja în sistemul de stat ori
privat, pe o funcţie de consilier sau psiholog. Nu poate deveni
psihoterapeut până când nu urmează alte cursuri de care îţi voi vorbi
puţin mai târziu.
Pentru a profesa, orice absolvent are nevoie de un drept de liberă
practică pe lângă diploma pe care scrie că este „psiholog”. Acesta
poate fi eliberată doar de Colegiul Psihologilor din România, în
urma unui interviu pe care îl susţii în faţa unei comisii formate din
psihologi cu foarte multă experienţă, şi evident în urma achitării
unor taxe. Exista taxe pe care mai apoi fiecare psiholog le plăteşte
anual.
Dreptul de liberă practică ce poate fi obţinut cel mai uşor este pe
psihologie clinică, adică pe testare psihologică. Pentru că îl poţi
obţine chiar la absolvirea facultăţii, fără să te fi înscris neapărat la
masterat. Însă, dacă vrei să îl păstrezi, eşti obligat să începi cursurile
unui master pe psihologie clinică şi să intri într-un proces de
suprvizare. Adică să lucrezi sub îndrumarea unui psiholog autorizat
să te supervizeze, cineva cu mult mai multă experienţă decât tine.
Supervizor pe care îl plăteşti. În acelaşi timp în care îţi plăteşti şi
masterul şi taxele la colegiu şi alte cursuri pe care doreşti să le mai
faci.
Pentru meseria de psihoterapeut, este nevoie de şi mai mult decât
atât. Ai nevoie ori de un master în psihoterapie, ori de o formare în
psihoterapie, care durează diferit de la o specializare la alta, între 2
ani şi chiar 5 ani, timp în care înveţi strategiile şi tehnicile şcolii
respective de psihologie, faci practică, dai examene, aplici ceea ce
înveţi. La final dai disertaţia şi de abia apoi poţi intra în supervizare
Supervizare care durează tot doi ani cel puţin.
Şi aşa se întâmplă pentru fiecare psihoterapeut în parte, indiferent
de specializare. Poţi alege să ai o singură specializare, sau poţi trcee
prin aceste procese de mai multe ori dacă îţi doreşti să acoperi mai
multe arii în activitatea ta.
În plus de asta, ca să poţi ajunge psihoterapeut, este obligatoriu să
faci cel puţin 150 de ore de dezvoltare personală, adică un fel de
terapie de grup, unde îţi rezolvi tu blocajele tale ca mai apoi să fii
apt să le rezolvi şi pe ale celorlalţi. Asta înainte sau în acelaşi timp
cu formarea. Altfel nu îţi poţi lua un drept de liberă practică pe
psihoterapie şi evident nu poţi deveni psihoterapeut.
La polul opus, un coach face un curs de consilier de dezvoltare
personală, care durează poate un weekend sau poate câteva
săptămâni, după care îşi ia diploma şi poate lucra cu oamenii, fără
să fi avut neapărat facultatea de psihologie, master în psihologie şi
toate aceste cursuri adiţionale pe care noi le-am făcut.
Îţi spun asta pentru că este dreptul tău să ştii pe mâinile cui te laşi,
ca să decizi dacă chiar îţi doreşti să plăteşti un tarif mai mare unui
coach care îţi promite leacuri miraculoase fără să aibă studii de
specialitate în spate, sau dacă alegi să mergi pe mâinile cuiva care
a studiat acest domeniu ani buni.
Coach-ii tind să aibă tarife destul de mari, nejustificate de studiile
lor, dar justificate de marketing-ul sub formă de promisiuni pe care
psihologii, ştiind cum funcţionează mintea umană cu adevărat, nu
ţi le pot face. Pentru că orice psiholog ştie că ceea ce ai făcut o viaţă
nu poate fi schimbat a doua zi după prima şedinţă în cabinet.
Dar care este diferenţa dintre un coach, un psiholog şi un
psihoterapeut?
Coach-ul este persoana aceea la care te duci când vrei să primeşti
indicaţii, când vrei ca cineva să-ţi spună ce să faci într-un domeniu
al vieţii tale. Apelezi la un coach atunci când vrei să cucereşti un
bărbat, sau o femeie, sau să ai succes, să câştigi bani, să ajungi în
vârf. Un coach îţi face un plan de acţiune pe care tu să îl urmezi ca
să ajungi unde îţi doreşti. Doar că dacă nu ajungi acolo, el nu îşi
asumă mai nimic.
Dar coach-ul nu ia în calcul și trecutul tău, structura ta de
personalitate şi nu te ajuta să schimbi gândurile care te aduc
întotdeauna în acelaşi loc. Gândurile acelea care te învârt tot timpul
în același cerc vicios.
Dacă ai rezultate comportamental şi vezi diferenţele mergând la un
coach, ele sunt temporare, pentru că dacă nu schimbi ceea ce se
ascunde în inconştient, te vei întoarce de unde ai plecat şi vei fi şi
mai neputincios, şi mai frustrat şi mai furios.
Dacă nu are studii de psihologie, coach-ul tinde să pună presiune
asupra ta să schimbi ceva, chiar dacă poate nevoia ta este doar aceea
de a fi înţeles şi nu neapărat de a schimba. Pentru că uneori în viaţă
chiar se întâmplă să nu vezi soluţia.
Psihologii te înțeleg, coachii de cele mai multe ori nu. Pentru că
treaba lor este aceea de a te face sa ai rezultate, chiar daca nu aceasta
este de fapt nevoia ta. Și atunci când rezultatele nu apar, ajungi să
crezi despre tine mai rău decât o făceai deja.
Orice coach care nu are studii de psihologie ar trebui să colaboreze
cu un psiholog, pentru că dacă un om este în depresie, dacă un om
face atacuri de panică, dacă un om este blocat în trecut, să îl
direcţioneze către acel psiholog, pentru că doar psihologul are
aptitudinile necesare pentru a ajuta un om în astfel de situaţii. Dacă
alegi să mergi la un coach, întreabă-l dacă colaborează cu un
psiholog. Dacă nu o face, înseamnă că nu e profesionist.
Dacă ajungi la un coach, cere-i să-ţi arate diploma de absolvire a
cursului de consilier de dezvoltare personală, sau a altor cursuri
internationale de coaching, ca să te convingi că are măcar aceste
studii de bază.
Asta pentru ca la noi a luat atât de multă amploare acest fenomen
al coaching-ului, încât oricine îşi propune să facă asta se poate
declara coach chiar sărind peste etapa de pregătire profesională.
Este suficient puţin marketing şi câteva strategii de manipulare
astfel încât să profite de vulnerabilitatea ta pentru a obţine ce-şi
doresc. Iar valorile multor coachi sunt banii şi recunoaşterea şi
foarte rar bunăstarea ta.
Puţini ştiu că acest coaching este o competență de bază pentru un
psihoterapeut. Adică stă la baza meseriei noastre. Este cel mai puţin
complicat lucru pe care îl poate face un psihoterapeut. Aşa că
indiferent dacă alegi coaching-ul sau psihoterapia, îndreaptă-te cu
încredere către un psihoterapeut dacă îţi doreşti să ai parte de
rezultate.
Psihoterapeutul poate face şi ceea ce face un psiholog, adică poate
aplica teste (inclusiv teste de personalitate care te ajută să te cunoşti
mai bine), poate face şi ceea ce face un coach (stabiliţi obiective pe
care le atingeţi împreună), dar mai presus de toate, atunci când e
nevoie, psihoterapeutul te poate duce în etapele anterioare ale vieţii
pentru a te ajuta să observi şi să înţelegi nişte lucruri, pentru a te
ajuta să accepţi şi să dai sens altor lucruri, pentru a te ajuta să înveţi
lecţii astfel încât mai apoi să capeţi o perspectivă diferită şi să poţi
schimba ceva la nivelul gândurilor, al emoţiilor şi al
comportamentelor atunci când eşti pregătit să faci schimbarea.
Psihoterapeutul îşi poate da seama chiar mai bine decât tine care
este cu adevărat nevoia ta. Dacă ai nevoie să schimbi sau doar să
vorbeşti şi să fii ascultat, dacă ai nevoie să acţionezi sau doar să fii
acceptat, dacă ai nevoie de a intra în trecut sau doar de a înţelege
prezentul.
Un simplu coach nu poate citit dincolo de cuvinte pentru a înţelege
care este cu adevărat nevoia ta, decât dacă el este şi psiholog şi
psihoterapeut în acelaşi timp. Altfel, în dorinţa lui de a-ţi
demnonstra şi de a-şi demonstra că este bun, poate pune presiune
asupra ta în direcţia schimbării. Iar din exprienta mea, nimeni nu
ajunge să cunoască fericirea sub presiune.
Psihoterapeutul îţi poate oferi atenţie şi suficient de multă
importanță aşa cum nimeni nu ţi-a mai acordat vreodată. Psihologul
te poate accepta cu tot ceea ce face parte din tine, cu toate trăirile
tale, cu toate sentimentele şi gândurile tale, fie ele pozitive sau
negative, fără să-şi dorească să te schimbe, arătându-ţi în acelaşi
timp respect.
Respect. Acesta este cuvântul cheie atunci când alegi să îţi pui viaţa
în mâinile cuiva. Persoana pe care ţi-o alegi ca şi confident, ca şi
ghid, ca şi spirijin în călătoria ta, trebuie să te trateze cu respect. Iar
dacă îţi alegi o astfel de persoană care să te respecte, înseamnă că
şi tu la rândul tău te respecţi.
Am văzut aşa-zişi „guru” ai dezvoltării personale româneşti,
oameni care pretind că sunt psihologi, dar şi oameni care nu au
diplome în psihologie dar care se consideră pe picior egal cu
psihologii doar pentru că au citit cărţi de dezvoltare personală, care
încearcă să motiveze folsindu-se de diverse apelative ca „leneş”,
„gras”, „ratat”, „prost”, „tâmpit” etc.
Iar oamenii reacţionează la astfel de apelative. Pare că le place şi că
apreciază astfel de „psihologi”, „traineri”, „coachi” auto
proclamaţi, care îi invalidează fără ca măcar să îi cunoască şi să ştie
ce stă în spatele comportamentelor lor.
Dar este oarecum firesc, ţinând cont de faptul că romanul aşa a fost
învăţat, că aşa a fost crescut, cu apelative ca „prost”, „tâmpit”, „bun
de nimic”. Şi când toată viaţa ta te-ai obişnuit astfel, reacționezi la
aşa ceva. Pentru că îţi recreează normalitatea şi îţi prezintă lumea
aşa cum ai învăţat tu că este ea. Și de multe ori nu coincide cu
realitatea.
Numai ca reacţia ta nu-ți face bine, pentru că te menţine în starea
de copil neajutorat, înspăimântat şi dependent, iar ideea
psihoterapiei este aceea de a te ransforma într-un adult.
Rolul unui psiholog adevărat este acela de a te ajuta să ieşi din
starea de copil dependent şi neajutorat şi să te transformi într-un
adult pregătit să se salveze singur, un adult care să îşi poată oferi
ceea ce nu a primit copil fiind, fără să aştepte să mai fie salvat de
către alții. Pentru ca aceste aşteptări se transforma de cele mai multe
ori în dezamăgiri. Pentru că aceste așteptări stau de cele mai multe
ori la baza nefericrii tale.
În procesul de psihoterapie înveți că nimeni în afară de tine nu te
poate salva.
Şi chiar dacă la început, după ce cumperi o carte sau mergi la un
curs al unui coach fără studii de psihologie, ori începi să lucrezi cu
unul, observi o îmbunătăţire şi lucrurile se schimbă în bine cât de
cât, în timp ajungi în exact acelaşi punct de unde ai plecat, simţindu-
te poate chiar mai rău, pedepsindu-te tot pe tine pentru că n-ai fost
„în stare” şi pierzându-ţi incrderea în tine, în dezvoltarea personală
şi în psihologi. Pentru că ceea ce ştii tu despre psihologi este ceea
ce câţiva aşa-zişi „guru” au vrut să ştii.
În realitate, lucrurile stau aşa cum ţi-am explicat mai sus. Ceea ce
faci în ședințele de coaching funcţionează doar la suprafaţă.
Ca să te vindeci cu adevărat de rănile adânci pe care le ai din trecut,
este nevoie să umbli la rădăcină. Şi asta o poţi face doar în cabinetul
unui psihoterapeut, trecând printr-un proces de psihoterapie, în care
afli lucruri noi despre tine şi îţi dai voie ţie să îţi descoperi şi să îţi
foloseşti aripile pentru a zbura exact în direcţia pe care ţi-o doreşti.
Atunci când îţi alegi persoana care doreşti să te ajute în drumul tău,
cel mai bun indicator pe care trebuie să îl iei în calcul este felul în
care te simţi tu în raport cu acel om, cu acel coach, trainer, psiholog
sau psihoterapeut pe care l-ai ales.
Simţi linişte?
Simţi calm, pace şi încredere?
Atunci este persoana potrivită pentru tine.
Simţi frica?
Atunci înseamnă că ceva este în neregulă.
Nu frica ar trebui să ne lege între noi, ci empatia, ascultarea,
acceptarea şi sentimentul de siguranţă.
Este important ca atunci când alegi acea persoană pe care să o
investeşti cu încredere, să ştii că există totuşi câteva diferenţe și
între psihoterapeuţi, în ceea ce privește specializările alese sau
numărul de specializări, pentru că unii aleg doar o specializare, iar
alţii mai multe.
Fiecare coleg de-al meu îţi poate vorbi despre domeniul lui şi îţi
poate explica mai multe, iar eu astăzi o să mă rezum la a-ţi vorbi
despre povestea mea şi despre formările şi specializările mele.
Dacă ai citit şi celălalt PDF gratuit pe care l-ai primit la înscrierea
pe Artă Educaţiei, atunci ştii câte ceva despre cum m-am îndreptat
către psihologie. Am să mai spun totuşi câteva cuvinte despre asta,
ca să îţi prezint lucrurile în ordine cronolgică.
Aşadar, povestea mea începe în clasa a VIII-a, atunci când am
renunţat la dorinţa de a deveni medic şi mi-am dat seama că am mai
degrabă înclinaţii spre stiine umaniste, dintre care face parte şi
psihologia. Totul a pornit de la câteva cărţi de psihologie
împrumutate de la bibliotecă. Citeam foarte mult (încă am acest
obicei şi sper ca niciodată să nu-l pierd) iar la un moment dat am
simţit nevoia de a citi şi altceva în afară de beletristica.
Şi de atunci, doar psihologie a urmat. Aveam 14 ani, acum am 30.
Prin urmare, studiez psihologia de 16 ani, fără pauze, fără oprire,
fără concedii. Ba chiar nu concep să am vreun concediu fără a citi
ceva în domeniul acesta.
Realizezi că eşti atât de pasionat şi prins de psihologie atunci când
cei de lângă tine te întreabă de când citeşti romane, pentru că până
acum te-au văzut doar cu cărţi de psihologie în mână... Atât de mult
se pare că am integrat eu psihihologia în fiinţa mea.
Cum era de aşteptat, la liceu am ales profil de ştiinţe sociale,
psihologia fiind una dintre aceste ştiinţe şi asta am studiat intensiv.
Am participat la olimpiade de psihologie, am făcut meditaţii la
psihologie (veneam în fiecare weekend din provincie la Bucureşti),
am dat BAC-ul la psihologie, apoi am început facultatea de
psihologie.
A urmat un master de psihologie, dar nici după asta nu am profesat.
Pentru că, aşa cum spuneam mai sus, nu poţi să ghidezi sufletul şi
mintea unui om decât atunci când eşti cu adevărat pregătit. Iar o
facultate şi un master, în domeniul nostru, nu sunt deloc suficiente,
chiar dacă pe diploma scrie „psiholog”. De fapt, de aici încolo
începe lupta pentru a ajunge să poţi lucra la un moment dat în
propiul tău cabinet.
Îţi spuneam mai sus că e nevoie de cursuri. Multe multe cursuri. Iar
cursurile costă bani şi durează timp îndelungat. Şi ca să îţi permiţi
să le urmezi, trebuie să munceşti sau să ai părinţi dispuşi să
investească în cursuile tale până ajungi să fii pe propriile picioare.
Sau să fi avut norocul să te fi născut bogat, ca să poți sări peste toate
etapele pe care eu una le-am urmat.
Pe mine m-au susținut și părinții, au plecat din ţara să muncească şi
să mă ajute cu studiile. Cu toate acestea, şi eu am lucrat. La început
în domenii diferite de psihologie, dar experienţele trăite m-au
ajutat.
Îmi amintesc de vremurile în care lucram în tură de noapte pentru
ca a doua zi să pot merge la facultate, la cursuri. Şi locuiam într-un
cămin cu alte 5 fete la un loc, aveam apă caldă 2 ore dimineaţa şi 2
seara. Stăteam într-o cameră cu geamuri pe sub care intra zăpada
iarna, saltelele de pe paturi erau îmbâcsite de generaţiile trecute, pe
jos aveam celebrul linoleum verde, comunist, și cu toate acestea
rezistam.
Sunt nişte lucruri pe care le-am îndurat şi care m-au format. Pe care
niciodată nu le-am regretat, pentru că ele m-au adus aici. Astăzi, de
pe gamul facultăţii unde fac al doilea masterat, văd zilnic căminul
acela şi îmi dau seama cât de mult am evoluat.
Au urmat diverse alte domenii de muncă, concomitent cu aceste
cursuri, până să încep să practic ceea ce am învăţat. Am să-ţi
vorbesc despre ele acum şi am să-ţi spun din nou, între paranteze,
care sunt cele pe care psihologii trebuie să le urmeze neapărat şi ce
am făcut eu în plus pentru că mi-am dorit să mă perfecţionez.
• Am urmat 250 de ore de dezvoltare personală - adică o
terapie de grup în care noi ne învingem demonii ca să putem
fi capabili să te ajutăm să-i învingi şi tu pe-ai tăi. (Fiecare
psihoterapeut trebuie să facă măcar 150 de astfel de ore –
sunt impuse de Colegiul Psihologilor).
• Am făcut 2 ani jumate de formare în Hipnoterapie şi
Psihoterapie Cognitiv Comportamentală, în cadrul
asociaţiei cu acelaşi nume, acreditata de către Colegiul
Psihologilor şi Ministerul Educaţiei. Cursurile au fost
susţinute de profesori universitari şi pihologi principali și au
conţinut: teorie, practică, studii de caz şi 1 an de modul de
rezidenţiat clinic - adică practică în spital. (Orice
psihoterapeut trebuie să urmeze un master de formare sau o
formare acreditată pentru a primi drept de liberă practică de
la Colegiul Psihologilor. Există diverse specializări).
• Am 2 atestate de liberă practică, în Psihologie Clinică şi
Psihoterapie Cognitiv-Comportamentală. Pentru aceste
atestate fiecare psiholog achită o taxă anuală la colegiul
psihologilor (Dacă ai atestat pe psihologie clinică eşti
psiholog clinician, dacă ai atestat pe psihoterapie eşti
psihoterapeut, dacă ai atestate pentru ambele, ești și
psiholog clinician și psihoterapeut).
• Am experienţa 5 ani de lucru cu copiii cu dizabilităţi
(autism, ADHD, retard, întârzieri de dezvoltare etc.) dar şi
experienţă în susţinerea de cursuri pentru părinţii acestora
cât şi pe partea de consiliere a lor.
• Am 2 ani de experienţa în psihoterapie cu copii, cu
adolescenţi şi cu adulţi.
• De 6 ani de scriu articole de dezvoltare personală pe
www.artaeducatiei.com, site pe care l-am creat, l-am
promovat şi l-am întreţinut singură în proporţie de 90%.
• Am scris o carte şi 3 ghiduri „Trăieşte autentic, descoperă
secretul fericirii” şi am a doua carte spre publicare în
prezent. Am publicat două ghiduri în limba engleză, pe
Amazon.
• Sunt studentă la cel de-al doilea master.
 • De 16 ani studiez psihologia zilnic.
• Particip constant la conferinţe şi cursuri de perfecţionare
(toate aceste cursuri necesită investiţie financiară). Colegiul
Psihologilor verifică participarea la cursuri şi cer cel puţin
10 credite de participare pe an, pentru fiecare drept de liberă
practică în parte. Cu cât ai mai multe drepturi de liberă
practică, cu atât e necesar să participi la mai multe cursuri
şi conferinţe anual şi să strângi mai multe credite.
Cursurile de formare sunt costisitoare. Mai ales dacă vrei să înveţi
de la cei mai buni. Iar dacă faci mai multe cursuri în acelaşi timp,
poţi ajunge să scoţi lunar din buzunar o sumă pe care unii oameni
o primesc ca şi salariu. Acestea sunt sacrificiile pe care unii dintre
noi le fac pentru a deveni buni specialişti.
Poate de aceea domnului de care îţi vorbeam la început i se pare că
psihologii nu fac prea mulţi bani în comparaţie cu coach-ii. Coach-
ii investesc în cărţi şi poate în câteva cursuri online, restul banilor
le intră în buzunar. Psihologii investesc în mult mai multe lucruri,
aşa cum ţi-am enumerat mai sus.
Şi deşi traseul meu a fost lung şi costisitor, tot ce am bifat mai sus
m-a ajutat să fac în continuare cu pasiune, cu profesionalism şi cu
căldură, meseria aceasta pe care o iubesc şi care mă împlineşte.
Asta mi-a trebuit pentru ca astăzi să stau dreaptă în faţa ta şi să-ţi
spun că sunt aici pentru a te ajuta atunci când ai nevoie de cineva.
Acum înţelegi ce mă recomandă, da?
Nicidecum vocea şi talentul meu...
Mă recomandă munca, sacrificiul pentru visul meu, investiţia în
mine, în educaţia şi în dezvoltarea mea, experienţa personală şi
experienţa profesională.
Sunt suficienţi 16 ani de muncă cu sinele pentru a ţine un curs
despre atracţie şi feminitate?
Eu zic că da. Am nişte diplome care pot atesta faptul că am studiat
psihicul uman, că am studiat funcţionalitatea creierului uman, că
am studiat psihopatologia umană, psihosomatica umană,
neuropsihologia, NLP-ul, tipurile de personalitate, sociologia,
antropologia şi lista poate continua...
N-am formare în umbre şi arhetipurile feminităţii, eu am învăţat
psihologia per total. Am învăţat despre umbrele inconștientului
nostru şi despre arhetipurile lui Jung, deşi aceste lucruri fac parte
din psihanaliză şi nu ţin de formarea mea. Dar atunci când eşti
pasionat şi când vrei să ajuţi oamenii cât mai bine, nu te limitezi
doar la formarea ta, ci te documentezi, citeşti şi înveţi din toate câte
ceva.
Ceea ce vreau să spun este că, în nebunia online-ului, unde au
apărut atât de multe cursuri de dezvoltare personală şi psihologie,
unde atât de mulţi şi-au atribuit statutul de „coach”, este important
să ştii să selectezi şi să te îndrepţi către acei oameni care chiar au
pregătirea necesară şi în mâinile cărora poţi să-ţi pui sufletul în
siguranţă, convins fiind că omul acela ştie ce să facă cu el şi că în
niciun caz nu face experimente să vadă ce funcţionează şi ce nu.
Este important să înveţi să alegi un om care nu îţi vinde gogoşi şi
nu îţi dă speranţe false, pastile minune, poţiuni magice şi
transformări miraculoase peste noapte. Cine îţi promite asta mine,
nu există aşa ceva!
Creierul uman este o maşinărie complicată, iar mecanismele lui
îţi pot fi explicate doar de către un psihoterapeut adevărat.
Gândeşte-te numai la faptul că poate toată viaţa ai persistat într-un
anumit tip de comportament. Cât de real crezi că este să gândeşti că
a doua zi după ce mergi şi îi plăteşti unui coach câteva sute de lei
pe o şedinţă, te vei trezi transformat?
Nimeni nu poate face asta, îţi trebuie timp pentru a schimba ceva
atât de bine înrădăcinat. Şi aceasta este lecţia pe care mi-ar plăcea
să o înţelegi, mai degrabă decât să o trăieşti pe pielea ta. Dar până
la urma fiecare este îndreptăţit să aleagă ce vrea...
Eu te încurajez doar ca, înainte să alegi să mergi la cineva care să
te ajute să evoluezi sau să ieşi din situaţii dificile, să te interesezi
puţin. Pentru că este dreptul tău să fii informat.
Ce titulatură are?
Ce studii are?
Ce a făcut până acum?
Are specializare în psihologie sau e doar într-o relaţie iar acum da
„sfaturi” despre relaţii împreună cu iubita sa? Asta poate face
oricine, nu-i așa?
Spune că este coach. Are diploma de consilier de dezvoltare
personală? Doar această diplomă îi dă dreptul să se intutuleze așa.
Dacă are, crezi că după ce a studiat câteva luni fiinţa umană te poate
ajuta, sau te-ar ajuta mai mult cineva cu ani şi ani de studiu şi
experienţă de lucru cu suflete?
Sufletul tău este preţios. Iar un psihoterapeut ştie asta. În calitatea
mea de coach, psiholog şi psihoterapeut, îţi respect sufletul,
suferinţa, mintea. Te respect pe tine în toată fiinţa ta. Şi mă
pregătesc pentru a te primi cum se cuvine. Şi pentru că te respect,
mi-am dorit să afii ceea ce ţi-am spus mai sus. Pentru că este dreptul
tău să ştii în faţa cui te descarci. Şi îmi doresc să poţi să decizi în
orice clipă ce e mai bun pentru tine şi să realizezi când unele
persoane încearcă să profite de vulnerabilitata ta, de suferinţa ta,
pentru a câştiga ceva.
Fii conştient în fiecare clipă de alegerile tale şi pune-ţi întrebări
despre oamenii la care ţi-ai dori să mergi. Pune-le lor întrebări.
Dacă sunt specialişti, dacă sunt siguri pe studiile lor şi pe
capacităţile lor îţi vor răspunde, îţi vor arăta ceea ce le ceri. Dacă
evită să o facă, îndreaptă-te către altcineva.
Dacă vrei să mergi la cineva care te poate ajuta cu o situaţie
neplăcută din viaţa ta, atunci caută un om care a studiat şi ştie, un
om care nu îţi spune „Ai o problemă!”, care nu îţi spune „Fă ca
mine!”, „Fă cum îţi zic eu!” sau „Fă aşa că funcţionează garantat”,
ci un om care îţi explică de ce ai ajuns în acest punct şi care te ajută
să înţelegi şi să descoperi chiar tu cum ar fi mai benefic pentru tine
să faci de acum înainte pentru a te transforma.
Nu te lăsa păcălit de cei ce îţi promit marea cu sarea, pastile magice
şi poţiuni. Nicio cetate nu a fost cucerită a doua zi de la începerea
luptei. Ca să-ţi cucereşti propria minte, e nevoie să lupţi o vreme cu
demonii interiori. Ceea ce pare prea uşor, nu este întotdeauna
adevărat.
Eu ştiu că romanii sunt oameni inteligenţi. Mulţi dintre noi
strălucesc, atât în ţară cât şi în străinătate. Şi, deşi uneori avem
tendinţa de a ne îmbăta cu apă rece, de a acţiona impulsiv şi de a ne
lăsa vrăjiţi de promisiuni, până la urmă ne trezim şi distingem între
ceea ce este real, posibil şi ceea ce este neadevărat.
Ca dovadă faptul că tot mai mulţi români se deschid și ei către a
merge la psiholog și au căpătat încredere în noi. Iar asta este
minunat. Să ajungi să realizezi că dacă mergi la psiholog nu eşti
nebun, ci eşti un om modern şi dezvoltat, este poate unul din
lucrurile care ne-ar putea salva și ne-ar alinia cu ceilalți.
Îmi spunea acum ceva timp un avocat care călătoreşte foarte mult
peste hotare, că în occident fiecare om, pe lângă familie şi prieteni,
are în viaţa sa 3 persoane în care are încredere deplină. Iar acestea
sunt medicul care îi cunoaşte tot istoricul medical, avocatul care îl
sfătuieşte cu toate lucrurile legale şi psihologul care îl ajută să scape
de stresul cotdian şi să facă faţă cu brio oricărei zile, oricum ar fi
ea.
Şi poate sunt naivă, dar eu cred că şi noi evoluăm şi că vom ajunge
la aceeaşi mentalitate cândva, mai devreme sau mai târziu. Nu ştiu
când se va întâmpla, însă ştiu că am privilegiul de a asista la o
transformare a noastră ca şi popor. Mie mi se pare că mergem spre
mai bine şi sper că nu este doar proiecţia mea.
Parcă tot mai mulți români aleg să scape de stresul cotidian
mergând la psihlog. Iar atunci când alegi să faci asta și tu, ai grijă
să iei o decizie înţeleaptă.
Un psiholog are tarifele între 80 de lei începător şi 250 de lei mai
experimentat. Asta din câte cunosc eu. Tariful şi-l stabileşte fiecare
în funcţie de vechime, de statut, de formari, de calitatea terapiei.
Dacă un psiholog lucrează de mulţi ani, are o experienţă mai mare
şi un tarif mai ridicat.
Dacă un psiholog îţi cere 100 de euro, pune-ţi un semn de întrebare.
Oare chiar are atât de multă eperiență? Are atât de multe feedback-
uri pozitive? Oare este doctor în psihologie? Ce justifică acest tarif?
Dacă te cheamă în fiecare zi la cabinet, pune-ți un semn de
întrebare. Oare chiar e necesar să vă vedeți atât de des?
În principiu, şedinţele se stabilesc săptămânal la început, apoi se
răresc la 2 săptămâni, apoi la 3, după care la o lună. Dacă simţi tu
nevoia, poţi merge de două ori pe săptămână, dar dacă psihologul
te cheamă de mai mult, oare de ce este atât de disponibil?
Ca şi psiholog, poţi lucra mai des într-o săptămână cu copiii şi poţi
lucra chiar zilnic cu copiii cu dizabilităţi. Când vine vorba de adulți
însă, foarte rar e cazul să lucrezi de doua ori pe săptămână cu același
om.
Spun asta pentru că și aici, ca în orice meserie, există persoane care
depășesc uneori o limită. Orice pădure are uscăturile ei, nu-i așa?
Și repet, este dreptul tău să fii informat şi să ştii lucrurile acestea,
ca să știi ce să alegi.
Pune întrebări specialistului, indiferent că este psihoterapeut sau
coach. Ca să fii sigur că are studiile necesare și este îndreptățit să
te ajute.
Am cunoscut la un moment dat un băiat de 20 de ani care mi-a spus
că este coach. Ce fel de coach? Pentru bărbaţi…
Ok, şi ce înseamnă asta mai exact? „Păi mă văd cu ei la suc o oră,
le spun nişte tehnici de agăţat şi iau 200 de lei.”
Şi nu, nu era student la psihologie. Nu avea nici diploma de
consilier de dezvoltare. Profita însă de vulnerabilităţile unor
bărbați. A râs de mine când i-am spus că lucrez cu copii cu autism
şi iau 25 de lei pe oră.
Acestea sunt însă riscurile pe care noi, psihologii, ni le-am asumat.
Dar nu e cazul să ţi le asumi şi tu. Când ai acces la informaţie, poţi
sări peste aceste etape de testare şi de mers de la unul la celălalt
până când te convingi care este specialistul adevărat.
Ţi-am spus toate astea pentru că psihologii sunt oameni ocupaţi.
Când sunt la cabinet se ocupa cu a ajuta oamenii, când nu sunt,
studiază pentru a se perfecţiona.
Cum ţi-am spus mai sus, mai niciunul nu se laudă cu diplomele lui,
deşi ştiu că fiecare dintre noi are un teanc. Oamenii care vor să ne
acorde credit ne acordă. Ceilalți nu vor înțelege oricum.
Dar pe de altă parte sunt şi oameni care ne-ar acorda credit, dar care
nu au avut până acum claritate asupra profesiilor de coach, psiholog
şi psihoterapeut. De aceea mi-am asumat să spun câte ceva despre
aceaste meserii, să-ţi dezvălui „secretele” din spatele lor.
Ca să înţelegi că a fi coach e relativ ușor și ca să înțelegi de cât efort
e necesar și de câte resurse finaciare și de cât timp e nevoie pentru
a ajunge psihoterapeut. Și că noi, psihoterapeuții, nu trăim în „puf”
așa cum mi-a reproşat cineva de curând, nu pentru că n-am vrea, ci
pentru că o bună parte din ceea ce câștigăm reinvestim tot în formări
profesionale.
Am spus lucrurile acestea ca să înţelegi că nu e ușor, dar ne asumăm
pentru că iubim să fim psihoterapeuți. Vrem să știi că primul an ca
şi psihoterapeut e anul de sacrificiu, acela în care câştigi încrederea
oamenilor, acela în care te promovezi ca să ajungi să ai în faţa ta
oameni care vor să fie ajutaţi.
Ca să înţelegi că mai ales pentru un psihoterapeut tânăr e mai
complicat. Pentru ca oamenii nu realizează că poate acest
psihoterapeut tânăr are mai multă experiență decât unul mai în
vârstă. Căci uneori, unul tânăr şi-a făcut facultatea şi toate celelalte
studii la vremea lui şi mai are şi 2-3 ani de experienţă în spate, pe
când poate că unul mai în vârstă a făcut facultatea mai târziu şi doar
ce a început să profeseze. Şi atunci iată cum vârsta pentru noi e un
impediment.
Ţi-am spus toate lucrurile acestea ca să înţelegi că noi suntem
printre acei oameni care îşi asumă ricuri enorme. Ne asumăm
nesiguranţa, incertitudinea, lipsa unui salariu fix, plata unei chirii
pentru cabinet. Noi ne asumăm faptul că o bună parte din carieră
investim în noi şi ne asumăm ca în primii ani de profesat, nu ştim
niciodată ce va urma.
Poate că asta înseamnă pasiune, nu-i așa?
În încheiere, consider că ar fi utilă o recapitulare pentru că este
important ca tu să reţii care sunt diferenţele între aceste meserii:
• Consilierul este acea persoană care pe baza facultăţii de
psihologie poate lucra ca şi consilier şcolar sau în diverse
instituţii pe acest post. Însă fără drept de liberă practică nu
poate evolua, aşa că puţini sunt cei care sunt doar consilieri
şi atât.
• Coach-ul este tot un consilier. Poate deveni coach o
persoană care nu a studiat neapărat psihologia, dar care face
un curs scurt de consiler de dezvoltare personală. Fără acel
curs, nu se poate numi coach. Coaching-ul este o funcţie
de bază pentru un psihoterapeut. Dacă un coach nu este
 şi psihoterapeut, el trebuie ca măcar să colaboreze cu un
psihoterapeut.
• Psihologul este cel care are drept de liberă practică, în
principiu pe psihologie clinică, muncii și transporturi,
securitate națională etc. El îţi poate aplica nişte teste, poate
face un raport clinic și alte lucruri, în funcție de
specializarea sa.
• Psihoterapeutul este cel care poate face aproape toate
lucrurile pe care le-am enumerat până acum şi în plus de
asta are pregătirea necesară pentru a începe un proces de
psihoterapie cu tine. Psihoterapeutul are poate cei mai mulţi
ani de studiu în spate şi este cel mai înalt nivel pe care îl
poate atinge un absolvent de psihologie. Şi aici însă
lucrurile sunt împărţite pe trepte, în funcţie de experienţă,
însă despre asta îți voi vorbi cu o altă ocazie.
Ce este important să mai reții:
• A merge la psihoterapeut este o dovadă de progres şi de
modernism, ocidentalii ştiu asta deja.
• Psihologul nu pune diagnostic, nu dă pastile şi nu te
tratează de „nebunie”, deci dacă mergi la psiholog NU
înseamnă că ești nebun. De partea cu „nebunia” se ocupă
psihiatrul, cel care are studii de medicină la bază.
• Faci coaching când vrei să primeşti instrucţiuni clare şi
indicaţii, însă nu funcționează pe termen lung.
• Faci psihoterapie dacă pe lângă asta vrei să aflii mai multe
despre tine, dacă vrei să fii ascultat și înțeles, dacă vrei să
schimbi sau să vindeci ceva.
Sper că ceea ce ţi-am scris aici te-a ajutat. Şi îmi doresc să ştii că
eu, în calitate de coach, psiholog şi psihoterapeut, am încredere în
tine, în capacitatea ta de a distinge, de a alege şi de a evolua. Eu
sunt aici pentru tine. Sunt aici pentru a te ajuta.
Şi dacă ai nevoie de cineva ca mine şi simţi că rezonăm, poţi să-mi
scrii oricând pe adresa contact@artaeducatiei.com.
Dacă locuieşti în străinătate, vreau să ştii că există şi varianta de
şedinţe online, pe Skype, aşa că nu ezita să îmi scrii şi te voi
programa.
Nu uita să citeşti articolele de pe http://artaeducatiei.com/ şi să-ţi
spui şi tu părerea. Pentru mine contează vocea ta.
Sper că te-a bucurat acest cadou!
Cu mult drag,
Andreea