Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Caracterizare
Drama este o specie a genului dramatic, in versuri sau in proza, caracterizata prin
ilustrarea vietii reale printr-un conflict complex si puternic al personajelor individualizate sau
tipice, cu intamplari si situatii tragice, in care eroii au un destin nefericit. Drama are o mare
varietate tematica: sociala, istorica, mitologica, psihologica. Limbajul solemn alterneaza cu
cel familiar, fiind deseori presarat cu elemente cornice.
Camil Petrescu, adept al modernismului lovinescian, este cel care, prin opera lui,
contribuie la sincronizarea literaturii romane cu literature europeana, prin aducerea unor noi
principii estetice (autenticitarea, substantialitatea, relativismul) si prin crearea personajului
intelectual lucid si analitic, in opozitie cu ideile samantoriste ale vremii. Camil Petrescu este
un autor analitic atat in romane, cat si in piesele de teatru, construind personaje framantate de
idealuri ce raman la stadiul de teorie, traind in lumea ideilor pure, imposibil de aplicat in
realitatea concreta.
Gelu Ruscanu, personaj principal al dramei “Jocul Ielelor” , este tipul intelectualului
lucid, insetat de absolut, dar in acelasi timp orgolios, inadaptat. Director la ziarul “Dreptatea
Sociala”, fiu de magistrat, Gelu Ruscanu agreaza ideile socialiste, pledeaza cauza
proletariatului supus nedreptatilor sociale si politice exercitate de un capitalism imperfect.
Portretul fizic, realizat in mod direct de catre autor prin intermediul didascaliilor,
reprezentand un mijloc artistic modern, rareori utilizat in teatru, infatiseaza “ un barbat ca de
27-28 de ani, de o frumusete mai curand feminina, cu un soi de melancolie in privire, chiar
cand face acte de energie. Are nervozitatea instabila a animalelor de rasa. Priveste totdeauna
drept in ochi pe cel cu care vorbeste si asta-i da o autoritate neobisnuita. Destul de elegant
imbracat, desi fara preocupari anume. ” Aceasta infatisare a personajului sugereaza indirect
numeroase trasaturi morale: autoritatea de lider asupra celorlalti, conferita de franchetea cu
care abordeaza pe oricine, nobletea provenita de la tatal sau, si de asemenea inclinatia spre
mediatie, spre o gandire profunda, sugerata de acea “melancolie in privire”.
Portretul moral al acestui personaj reiese in mod indirect din zbuciumul sufletesc, din
trairile interioare, conturate printr-o analiza psihologica a tuturor starilor traite in profunzime
de catre acest intelectual insetat de absolut, chinuit de incertitudini si de neglijentele societatii,
aceste modalitati fiind cuprinse in formula artistica de construire a personajului modern.
In acest sens, Gelu Ruscanu intruchipeaza personajul modern, inclinat catre poetizarea
valorilor umanitatii, iubirea, dreptatea, pe care le percepe in mod absolut, traind astfel drama
unei inflexibilitati ale constiintei, a unei pasiuni investigate cu luciditate, amplificand astfel
catastrofal semnificatiile unui simplu gest, unei simple priviri: “Eu lupt pentru cauza
muncitoreasca si ii sunt devotat atat de mult…numai si numai fiindca socot ca dreptatea este
cu ea. Mi-as da viata pentru muncitorime, numai si numai fiindca ea este sub steagul dreptatii
si nu dimpotriva…Am socotit totdeauna ca dreptatea e absoluta. Daca lupt pentru o cauza,
aceasta este dreptatea insasi ”. Conflictul dintre idealul de justitie si neputinta de a o aplica in
viata reala conduce la drama de constiinta a personajului. Ravnind desavarsirea,
neconditionatul, Gelu Ruscanu aspira la concretizarea in existenta a ideilor pure, incercand sa
creeze o societate perfecta, careia sa ii lipseasca orice fel de compromis, intrand intr-o
continua lupta cu ordinea sociala, afacerismul, cat si mondenitatea si politica: “Dar in lumea
asta, asa cum e alcatuita ea, nu te poti izola decat cu ingaduinta celor rai…Lumea asta din
care iti tragi hrana este atat de abjecta, incat nu te accepta si nu te tolereaza decat cu pretul
complicitatii…A te izola este intotdeauna a fi sperjur prin tacere…Astepti, cu ochii intr-alta
parte, sa ti se trimita, in plic inchis, la domiciliu, cota cuvenita.” Se remarca aici
autenticitatea, ca formula artistica moderna specifica lui Camil Petrescu, constituind esenta
noului, si anume perceperea realitatii numai prin propria constiinta.
Ceea ce a infaptuit, lucruri considerate initial de o inalta puritate morala, i se par acum
nepotrivite, dictate de un orgoliu fara limita. Rememorand toate erorile savarsite in viata,
Gelu Ruscanu imagineaza o sincera convorbire intre el si acel alter ego, constientizand
instabilitatea sa in respectarea pricipiilor absolute: “Ei, daca s-ar intampla sa ma intalnesc cu
acest uitat alter ego pornit spre toate rafuielile, ma intreb ce i-as putea spune…Sau i-as
explica prea multe…Da, in atotputernicia lui Dumnezeu nu am crezut…Cutezanta mea a fost
fara margini…Memoria parintilor nu mi-am cinstit-o. Am dorit femeia aproapelui si am
mintit…am mintit mult…am silit si pe altii la minciuna…cuvantul dat mi l-am calcat…am
mahnit adanc pe cei din jurul meu…Iertarea nu am stiut ce este…am lovit crancen…fara
indurare”. Judecata care pare a fi cea mai dreapta si categorica privind modul de a fi si
comportamentul lui Gelu Ruscanu este formulata de catre Penciulescu, reprezantand simbolic
structura unei asemenea conceptii: “Dar tocmai asta e…Cine a vazut ideile devine neom, ce
vrei? Trece flacaul prin padure, aude o muzica nepamanteasca si vede in luminis, in lumina
lunii, ielele goale si despletite, jucand hora. Ramane inmarmurit, pironit pamantului, cu ochii
la ele. Ele dispar si el ramane neom. Ori cu fata stramba, ori cu piciorul paralizat, ori cu
mintea aiurea. Sau, mai rar, cu nostalgia absolutului ”. In aceeasi idee, tulburat, si simtindu-se
dator sa-si exprime parerea asupra starii amicului sau, Praida afirma: “Tovarase, prietene,
dezmeticeste-te…Altfel esti pierdut…”. Chinuit de aceasta “foiala de indoieli”, de intrebarile
care” tasnesc din toate partile, ca focurile de arma, intr-un sat, in care se dau prin surprindere
lupte de noapte”, Gelu Ruscanu este constient de pozitia sa, de locul pe care il ocupa intr-o
lume care-i sta impotriva: “Jocul Ielelor?...Un joc…un joc…si eu sunt victima acestui joc…
Victima acestui negot cu idei ”. Sigur de faptul ca toate conceptiile trebuie sa se adapteze
imprejurarilor si situatiilor individuale si, golit sufleteste, fara alte repere existentiale,
protagonistul se sinucide, repetand astfel destinul tatalui sau.
In incheiere, Praida afirma ca drama lui Gelu Ruscanu a fost cauzata numai si numai
de orgoliul sau nemasurat , care l-a condus astfel spre un destin tragic: “A avut trufia sa
judece totul…S-a departat de cei asemeni lui care erau singurul lui sprijin…Era prea
inteligent ca sa accepte lumea asta asa cum este, dar nu destul de inteligent pentru ceea ce
voia el. Pentru ceea ce nazuia el sa inteleaga, nici o minte omeneasca nu a fost suficienta pana
azi…L-a pierdut orgoliul lui nemasurat… ”. Cu toate acestea, Marian Popa, istoric si critic
literar, este insa de parere ca Gelu Ruscanu “nu este un invins: ar fi fost invins daca ar fi
continuat sa traiasca, dar moartea sa este moartea cauzei sale”. Aceasta afirmatie sustine ideea
ca Ruscanu este un invingator, prin faptul ca nu renunta la idealurile sale, prin atitudinea sa
inflexibila fata de imperfectiunile societatii, prin refuzul constant de a face vreun compromis.
Recurgand la sacrificiul de sine, datorita unui ideal fara de care protagonistul se simte inutil,
Gelu Ruscanu constientizeaza neputinta umana de a atinge culmile absolutului: “ Raul e in
noi…totul in lume este coruptibil…Nimic nu e intreg si frumos…si nici nu poate deveni…
Toate se indeplinesc numai pana la o palma de pamant. Totul e altfel de cum era asteptat…
Cel mai frumos mar are viermele in el…Mai merita viata asta sa fie traita, daca totul ti se da
atat de carpit si de indoielnic? ”.
BiaaGee