PEDAGOGIA – ARTĂ SAU ŞTIINŢĂ?

Pedagogia traversează astăzi, o criză de statut/identitate:

 pedagogia este ştiinţă
 pedagogia este artă

PEDAGOGIA CA ŞTIINŢĂ
“Pedagogia este ştiinţa care bazându-se pe cunoaşterea naturii omeneşti şi ţinând seama de
idealul către care trebuie să tindă omenirea stabileşte un sistem de principii după care se va
îndruma influenţa intenţionată a educatorului asupra celui educat”. G.G.Antonescu

Dacă acceptăm că pedagogia este o ştiinţă, trebuie să acceptăm şi următoarele consecinţe:

 pedagogia va oferi o cunoaştere suficientă dar şi eficientă a realităţii educaţionale
 pe baza acestei cunoaşteri, pedagogia va oferi o metodă eficientă de formare a elevilor
 profesorii trebuie să-şi asume eşecurile elevilor

 pentru a deveni profesor sunt necesare studii academice

 din perspectiva pedagogiei ca ştiinţă, elevii sunt percepuţi ca o masă omogenă, având
aceleaşi nevoi şi interese
 profesorul va utiliza una şi aceeaşi metodă de predare pentru întreaga clasă

PEDAGOGIA CA ARTĂ
“Pedagogia este arta de a instrui şi de a forma individul. Principiul oricărei pedagogii este nu
numai de a transmite cunoştinţe, dar şi de a forma oameni.” (Dictionar Larousse)
Dacă acceptăm că pedagogia este artă trebuie să acceptăm şi următoarele consecinţe:
 pedagogia nu poate oferi o cunoaştere eficientă şi suficientă a realităţii educaţionale
 pedagogia nu poate oferi o metodă eficientă de formare a elevilor
 profesorul nu-şi asumă eşecurile elevilor
 pentru a deveni profesor nu sunt necesare studii academice, ci practica la locul de muncă,
ucenicia
 elevii vor fi priviţi ca individualităţi, ca persoane având nevoi şi interese specifice
 profesorul va utiliza metode de instruire diferenţiate, personalizate în funcţie de nevoile şi
interesele elevilor

CONCLUZII:
Pedagogia conţine două niveluri:
 teoretic – la nivelul căruia se încearcă utilizarea unor metode, instrumente specifice
ştiinţelor mature (exacte)
 practic – aplicativ – se regăseşte în modul de a se manifesta al profesorului în sala de
clasă; utilizează şi instrumente, metode care ţin de arsenalul artei
► profesori de vocaţie sau competenţi
FORMELE EDUCATIEI

Cadrul scolar devine insuficient pentru a asigura o formare completa si permanenta a

personalitatii umane.

Pornind de la observatia ca situatiile in care personalitatea umana poate fi modelata sunt foarte
diferite si ca in cadrul lor se manifesta grade diferite de intentionalitate (atat la nivel de subiect,
cat si de obiect al educatiei) au putut fi identificate urmatoarele forme ale educatiei:
 formala
 non-formala
 informala

EDUCATIA FORMALA
- definire –
Reprezinta:
 ansamblul de activitati pedagogice, care sunt proiectate institutional ca expresie a unei
politici educationale care stabileste finalitatile, fiind legiferate si desfasurate in cadrul
unui sistem national de invatamant precis structurat, ierarhizat gradual pe stadii de
varsta, cuprinzand unitati si institutii de invatamant de diferite tipuri si niveluri.
Educatia formala
– caracteristici –
 Este realizata in scoala, prin intermediul intregului proces de invatamant.
 Presupune un ansamblu de influente intentionate, organizate, sistematice, proiectate,
concepute din perspectiva unor macro-finalitati educationale cunoscute.
 Reprezinta un proces intensiv prin valoarea elementelor achizitionate, elemente care sunt
fundamentale pentru intreaga evolutie ulterioara a personalitatii umane – deprinderi de
munca intelectuala, atitudinea fata de invatatura si fata de munca.
 Presupune prezenta si actiunea unui personal specializat (personalul didactic).
 Beneficiaza de un cadru material special organizat, cu dotari specifice, cu continuturi
selectate si structurate pe baza unor principii psiho-pedagogice, sintetizate in planuri,
programe, manuale scolare.
 Cunoaste o evaluare sociala, fiind supusa comandamentelor societale de formare umana
si profesionala.

– limite –
 Organizarea pe baza de planuri si programe scolare, faramiteaza continutul educatiei,
ingreunand procesul de realizare a conexiunilor interdisciplinare.
  Caracterul obligatoriu al acestei forme de educatie diminueaza motivatia invatarii.
 Predispune catre rutina si monotonie.
 Centrarea pe performantele prevazute in programele scolare lasa destul de putin loc
imaginatiei, creativitatii, noului.
 Metodele educative centrate pe transmiterea clara si rapida a continuturilor faciliteaza
atitudinea pasiva a elevilor fata de invatare.
 Genereaza tendinta de “ingurgitare” a cunostintelor.
 Lipsa de flexibilitate a continuturilor si a modalitatilor de organizare/desfasurare a
procesului educativ.

EDUCATIA NON-FORMALA
- definire –
Reprezinta:
 orice activitate organizata in mod sistematic, creata in afara sistemului formal si care
ofera tipuri selectate de invatare a subgrupelor specifice populatiei (atat adulti, cat si
copii).
– caracteristici –
 Este organizata in scoala, in afara orelor de curs cu caracter obligatoriu, cat si in alte
institutii (case de cultura, teatre, atenee, cinematografe, palate sau cluburi ale copiilor,
biserica), fiind adesea asimilata cu educatia extrascolara.
 Presupune un ansamblu de influente intentionate, organizate, sistematice, realizate de
institutiile mentionate, la a caror alegere contribuie, in grade diferite, chiar beneficiarii.
 Reprezinta un proces de adancire, completare, extindere a unor achizitii venite din
cadrul formal, fie in directia culturii generale sau intr-un domeniu, fie in directia
dezvoltarii unor aptitudini speciale.
 Vine in intampinarea nevoilor specifice ale diferitelor categorii de beneficiari,
generand alegerea diverselor sale forme de manifestare.
 Se realizeaza de catre specialisti (profesori, cercetatori, tehnicieni, practicieni, care isi
asuma adesea rolul de animatori sau moderatori).
 Beneficiaza de structuri materiale proprii, dotari caracteristice uneori superioare
celor existente in cadrul educatiei formale.
 Opereaza cu continuturi si strategii flexibile, care cultiva interesele de cunoastere,
motivatia intrinseca, creativitatea, dezvoltarea predispozitiilor.
  Evaluarea nu este, de obicei, una nationala, ci tine pe de o parte, de fiecare educator
sau institutie, pe de alta parte, de fiecare beneficiar.
 Presupune realizarea colaborarii dintre scoala si celelalte instante educationale.
– modalitati de realizare –
In functie de scopul lor fundamental, modalitatile de realizare se pot particulariza astfel:
 adancire a cunoasterii, auto-educatie si petrecerea timpului liber – educatie non-
formala periscolara – realizata prin mediul socio-cultural si institutiile sale (familia,
scoala, organizatii de copii, excursii, actiuni social-culturale, muzee, biblioteci, biserica,
mass-media);
 perfectionare profesionala si/sau civica – educatie non-formala parascolara – realizata
ca activitati de optimizare (prin universitati, scoli, firme, asociatii, ONG-uri) si derulate
de mediul socio-profesional;
 egalizare a sanselor la educatie pentru categorii sociale defavorizate, saraci, analfabeti,
persoane cu nevoi speciale.

EDUCATIA INFORMALA
- definire –
Reprezinta:
 procesul ce dureaza o viata, prin care fiecare persoana dobandeste cunostinte,
indemanari, aptitudini si intelegere din experientele zilnice.
– caracteristici –
 Cuprinde totalitatea influentelor ce se situeaza in afara unui cadru organizat,
institutionalizat, practic din partea intregului mediu de viata.
 Include un ansamblu de influente neintentionate sau mai putin intentionate,
neorganizate, intamplatoare, eterogene, dar masive d.p.d.v. cantitativ libere de orice
formalizare.
 Se realizeaza prin transmiterea implicita de mesaje educative a celor mai multe
dintre interactiunile la nivel social, cultural, stradal si decodificarea lor personalizata.
 Isi subsumeaza actiuni ce pot fi polarizate d.p.d.v. axiologic (mass-media, strada,
grupul de prieteni, reclamele, vitrinele pot propune atat pseudo-valori, cat si non-valori),
ceea ce ingreuneaza demersurile educatiei formale si non-formale.
RAPORTURILE EXISTENTE INTRE FORMELE EDUCATIEI
 Granitele rigide dintre cele 3 forme ale educatiei pot si trebuie sa fie depasite pentru ca,
in mod real, personalitatea umana se formeaza prin sintetizarea tuturor influentelor
primite, ceea ce inseamna ca intre ele exista penetratie si interactiune.
 Se impune ca educatorii sa stie ca ele se pot desfasura simultan sau succesiv, uneori in
acord intre ele, alteori in contradictie.
 Daca influentele sunt convergente, inseamna ca educatia formala trebuie sa integreze,
valorifice ceea ce a fost primit pe canal non-formal sau informal.
 Daca influentele sunt divergente, rolul scolii va consta intr-un efort de diminuare a
influentelor negative sau de autocorectare, atunci cand ea insasi aluneca in traditionalism
si ultraconservatorism.