Sunteți pe pagina 1din 11

SPAŢIUL ROMÂNESC ÎNTRE DIPLOMAŢIE ŞI CONFLICT ÎN EVUL

MEDIU ŞI LA ÎNCEPUTURILE MODERNITĂŢII


I. REZISTENŢA ANTIOTOMANĂ A ŢĂRILOR ROMÂNE ÎN
SECOLELE XIV-XV
 La sfârşitul secolului al XIV-lea Imperiul otoman a ajuns la Dunăre după
victoriile împotriva bizantinilor, sârbilor şi bulgarilor.
 Declinul Hoardei de Aur, pe la jumătatea secolului al XIV-lea a permis Poloniei,
Ungariei, Lituaniei şi cnezatului Moscovei să continue ascensiunea lor politică.
 În secolul al XVI-lea a fost atins punctul culminant al expansiunii otomane:
★ 1526 a avut loc bătălia de la Mohacs unde armata a înfrânt armata regatului
Ungariei;
★ 1451 – Ungaria a fost transformată în paşalâc (Paşalâcul de la Buda) iar
Transilvania a devenit principat autonom sub suzeranitate otomană.
 Situaţia internaţională a Ţărilor Române în secolul al XVI-lea a fost influenţată
de interesele marilor puteri: lupta dintre Imperiul otoman şi Imperiul Habsburgic pentru
dominaţie în Europa Centrală, Polonia era ostilă Habsburgilor, prudentă faţă de Imperiul
otoman şi urmărea să-şi impună propria dominaţie asupra Ţărilor Române, mai ales în
Moldova.
 Intervenţia Imperiului Habsburgic în Transilvania a dus la intensificarea
acţiunilor otomane în Ţările Române. Astfel, în 1552 Banatul a fost transformat în
paşalâc.
 Pe plan extern s-a constituit o alianţă antiotomană numită „Liga Sfântă” din care
făceau parte:
 Imperiul Habsburgic;
 Spania;
 Statul papal;
 Ducatele Mantua, Ferrara şi Toscana;
 În această conjunctură internaţională, Poarta a preferat să conserve autonomia
Ţărilor Române, ceea ce era mai avantajos, atât din punct de vedere economic cât şi
politic.
 Obiectivul voievozilor români era menţinerea integrităţii teritoriale cât şi a
identităţii religioase. În acest scop au fost conjugate atât eforturile diplomatice cât şi
cele armate.
 Pe tot parcursul Evului Mediu, războiul purtat de Ţările Române ar putea fi
caracterizat drept „conflict asimetric” întrucât inferioritatea armată îi obligă pe români
să ducă un război de uzură, îndelungat, încheiat cu pace de compromis.
 Strategia folosită, de regulă, era una defensivă, combinată uneori şi cu ofensiva.
Au fost evitate bătăliile decisive, preferându-se luptele de hărţuire a adversarului.
II. MIRCEA CEL BĂTRÂN (1386 - 1418)
 Primul voievod român care a intrat în cruciada antiotomană a fost MIRCEA CEL
BĂTRÂN.
 În 1388 a încorporat Dobrogea Ţării Româneşti;
 La începutul domniei a continuat înfruntarea cu Regatul Ungariei:
▸ 1389 încheie Tratatul de la Radom cu regele Poloniei, VLADISLAV
JAGELLO, act cu caracter antiungar;
 Ameninţarea otomană l-a determinat pe Mircea să-şi reorienteze politica externă:
▸ 7 martie 1395 a încheiat Tratatul de la Braşov, un tratat de alianţă cu
regele Ungariei SIGISMUND DE LUXEMBURG. Alianţa a avut la bază
recunoaşterea stăpânirii domnului Ţării Româneşti în Amlaş şi Făgăraş şi
în sudul Transilvaniei cu titlul de feud şi în Banatul de Severin.
▸ Acesta a fost primul tratat cu caracter antiotoman din sud-estul Europei.
 În 1394 a lansat o expediţie împotriva bandelor achingiilor din sudul Dunării
pentru a-i împiedica să mai organizeze raiduri în Ţara Românească.
 Între 1393 – 1396 otomanii au cucerit întreaga Peninsulă Balcanică, precum
ţaratul de la Târnovo şi ţaratul de la Vidin.
 În toamna anului 1394 sau primăvara anului 1395 a avut loc bătălia de la
Rovine. MIRCEA obţinut victoria dar a fost trădat de boieri care au susţinut pe tron pe
VLAD „UZURPATORUL”. Mircea a pierdut controlul unei părţi a ţării.
 În 1396 a fost organizată cruciada de la Nicopole la care au participat cavalerii
burgunzi şi germani, conduşi de regele Ungariei SIGISMUND DE LUXEMBURG. La
această campanie a participat şi Mircea. Armata cruciată a fost înfrântă de otomani.
 În 1402 a avut loc bătălia de la Ankara în care mongolii conduşi de TIMUR
LENK i-au învins pe otomani. Sultanul BAIAZID I a fost luat prizonier şi va pieri în
captivitate. În Imperiul otoman s-a declanşat lupta pentru putere între fii lui Baiazid.
 Mircea a devenit arbitru luptei pentru succesiune din Imperiul otoman. În final
tronul a fost cucerit de MEHMED I care a reluat politica agresivă îndreptată asupra
Ţării Româneşti.
▸ Mircea l-a sprijinit mai întâi pe MUSA a cărui domnie a marcat apogeul
politic şi diplomatic al lui Mircea cel Bătrân.
▸ Musa a fost însă înlăturat de MEHMED I care a refăcut unitatea
imperiului.
▸ În 1416 Mircea a sprijinit un alt pretendent la tronul otoman, pe
MUSTAFA, dar şi acesta a fost învins de MAHOMED I. reacţia sultanului a fost
promptă:
 În 1417 o oaste otomană condusă de chiar de sultan a invadat
Ţara Românească. Dobrogra a fost anexată Imperiului otoman.
 Ţara Românească plăteşte tribut otomanilor;
 Turcii au ocupat cetăţile Turnu şi Giurgiu;
 Pacea încheiată de Mircea cu Imperiul otoman garanta menţinerea autonomiei
Ţării Româneşti şi păstra credinţa locuitorilor săi.
III. IANCU DE HUNEDOARA (1441 - 1456)
 În 1441 a fost numit voievod al Transilvaniei. A ocupat şi funcţia de regent al
Ungariei şi a devenit un campion al luptei antiotomane la mijlocul secolului al XV-lea.
 În 1442 a înfrânt o oaste otomană care pătrunsese în Transilvania;
 Intervine în Ţara Românească şi îl impune domn pe VLAD DRACUL;
 În 1443 a organizat „Campania cea lungă”, o expediţie militară la sud de
Balcani la care a participat şi regele VLADISLAV I. au fost cucerite oraşele Niş şi
Sofia;
 În iulie 1444 s-a încheiat Pacea de la Seghedin , pe o perioadă de 10 ani, cu
Imperiul otoman. Timp de 10 ani, cât era valabil tratatul de pace, otomanii se angajau să
nu mai atace Europa centrală. Pacea era deosebit de avantajoasă pentru lumea creştină.
 La 10 noiembrie 1444 a avut loc bătălia de la Varna. Influenţat de trimisul
papal, cardinalul CEZARINI, VLADISLAV I a încălcat pacea de la Seghedin şi a reluat
luptele cu otomanii. La cruciada de la Varna a participat şi IANCU DE HUNEDOARA,
dar oastea creştină a fost înfrântă. Tânărul rege al Ungariei a fost ucis pe câmpul de
luptă.
 În 1446 IANCU DE HUNEDOARA a fost numit guvernator al Ungariei.
 În 1453 MAHOMED AL II-LEA a cucerit Constantinopolul şi se pregătea să
elimine toate punctele de rezistenţă antiotomană din Balcani. Primul obiectiv era
Belgradul, considerat de otomani „cheia Europei Centrale”.
 În iulie 1456 s-a desfăşurat bătălia de la Belgrad. În fruntea oastei creştine,
Iancu de Hunedoara a repurtat o glorioasă victorie asupra oastei otomane. Consecinţa
cea mai însemnată a bătăliei a fost salvarea, pentru o vreme, a Europei Centrale.
 În august 1456 Ianuc a murit de ciumă în tabăra de la Zemun. A fost
înmormântat în catedrala de la Alba Iulia iar pe piatra sa de mormânt stă scris: „s-a
stins lumina lumii”, fapt care dovedeşte emoţia pierderii sale.

IV. VALD ŢEPEŞ (1448; 1456 – 1462; 1476)


 Era fiul lui VLAD DRACUL şi a fost înscăunat domn în 1456 de către Iancu de
Hunedoara.
 În 1459 VLAD ŢEPEŞ a refuzat să mai plătească tributul de 10 000 de galbeni
Imperiului otoman. În acelaşi timp, papa PIUS AL II-LEA a relansat cruciada
antiotomană pe care ar fi trebuit să o conducă regele Ungariei MATEI CORVIN, fiul
lui Iancu de Hunedoara.
 În 1461 – 1462 VLAD ŢEPEŞ a organizat o campanie militară în sudul Dunării
încheiată cu succes.
 Refuzul de a mai plăti tributul şi campania din sudul Dunării au fost motive
suficiente pentru sultanul Mahomed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului, să
organizeze detronarea lui Ţepeş. Pentru a-şi atinge scopul a încercat mai întâi să-l
prindă pe domnul muntean prin vicleşug. Complotul a fost organizat de
CATAVOLINOS, diacul Porţii şi HAMZA, prezentat ca paşă de Vidin. Ţepeş a dejugat
planurile complotiştilor care au căzut ei înşişi în capcana întinsă de domnul Ţării
Româneşti. Toţi au fost pedepsiţi prin tragerea în ţeapă.
 În 1462 sultanul MAHOMED AL II-LEA a pătruns în Ţara Românească în
fruntea unei numeroase armate:
★ Vlad Ţepeş a aplicat tactica „pământului pârjolit”, hărţuind armata
otomană cu atacuri scurte şi dese, precum cel din noapte de 16 – 17 iunie 1462
când a încercat să-l suprime pe sultan.
★ Turcii au ajuns la Târgovişte fără să fi susţinut o bătălie decisivă;
★ Boierii l-au acceptat pe tron pe RADU CEL FRUMOS, impus de
otomani şi acceptă şi reluarea tributului;
 Vlad Ţepeş s-a refugiat în Transilvania sperând la un ajutor din partea regelui
Ungariei, Matei Corvin. Acesta însă l-a arestat şi l-a întemniţat la Buda.
 În 1476 Vlad Ţepeş a fost eliberat şi reînscăunat domn în Ţara Românească, cu
ajutorul lui Ştefan cel Mare, dar va fi ucis în scurt timp.

V.ŞETFAN CEL MARE (1457 - 1504)


 Ştefan cel Mare a ocupat tronul Moldovei cu ajutorul lui Vlad Ţepeş.
 La început se orientează spre o alianţă cu Polonia care îi asigura protecţie
împotriva Ungariei.
 Din 1448 Ungaria şi-a asigurat controlul direct asupra Chiliei unde staţiona şi o
garnizoană ungară. Chilia şi Cetatea Albă ocupau o importantă poziţie strategică la
Marea Neagră şi Gurile Dunării, jucând un rol important şi activitatea comercială din
regiune.
 În aprilie 1459 Ştefan cel Mare a semnat Tratatul de la Overchelăuţi cu regele
Poloniei CAZIMIR AL IV-LEA prin care l-a recunoscut ca suzeran unic.
 În 1462, în contextul campaniei lui Mahomed al II-lea în Ţara Românească,
Ştefan cel Mare a încercat, fără succes, să cucerească Chilia.
 În 1465 Ştefan a reuşit să-şi impună stăpânirea asupra Chiliei, prejudiciind grav
interesele comerciale ale Ungariei şi Ţării Româneşti.
 În 1467 MATEI CORVIN a organizat o campanie militară în Moldova dar a fost
înfrânt decisiv la Baia şi silit să se retragă.
 În anul 1473 Ştefan a declanşat lupta antiotomană prin refuzul de a mai plăti
tributul.
 În acelaşi timp, Ştefan a intervenit în Ţara Românească şi l-a înlocuit pe RADU
CEL FRUMOS cu LAIOTĂ BASARAB, pe care îl credea fidel politicii sale
antiotomane.
 Acţiunea antiotomană a lui Ştefan cel Mare se încadra într-un efort mai larg de
stopare a expansiunii Porţii în care erau implicate şi Veneţia, hanul turkmen, Ungaria şi
alte puteri.
 În 1475, sultanul MAHOMED AL II-LEA a trimis împotriva Moldovei o oaste
numeroasă condusă de beglerbegul Rumeliei, SOLIMAN în fruntea unei armate de 120
000 de ostaşi otomani cărora li se vor adăuga şi un corp de oaste din Ţara Românească.
 Ştefan dispunea de 40 000 de ostaşi plus contingente din Polonia şi Ungaria;
 La 10 ianuarie 1475 s-a desfăşurat bătălia de la Vaslui – Podul Înalt unde
Ştefan a obţinut o importantă victorie;
 La 25 ianuarie 1475 Ştefan a adresat o scrisoare circulară tuturor puterilor
Europei în care cerea sprijin împotriva turcilor;
 În vara anului 1475 turcii au cucerit cetăţile genoveze de pe litoralul nordic al
Mării Negre, Caffa şi Mangopul iar hanatul Crimeii a fost supus sultanului.
 În iulie 1475 Ştefan cel Mare a încheiat o alianţă cu regele Ungariei MATEI
CORVIN cu caracter antiotoman.
 În iulie 1476 sultanul MAHOMED AL II-LEA, în fruntea unei armate de peste
100 000 de oameni a trecut Dunărea şi a înaintat spre Suceava, pe Valea Siretului.
 La 25 iulie 1476 s-a desfăşurat bătălia de la Valea Albă – Războieni unde
armata otomană a obţinut victoria. Succesul militar al otomanilor nu a putut fi
fructificat deoarece cetăţile Neamţ, Suceava şi Hotin nu au putut fi cucerite.
 În august 1476 sultanul a ordonat retragerea fără a fi reuşit să-şi atingă
obiectivul stabilit pentru această campanie.
 Pe plan extern se destrăma însă şi coaliţia antiotomană: Veneţia a acceptat pacea
cu otomanii, Moldova va încheia şi ea pace cu turcii în 1480, ca şi Ungaria în 1483.
 Succesorul lui MAHOMED AL II-LEA, sultanul BAIAZID AL II-LEA a reluat,
în 1484 atacul asupra Moldovei reuşind să cucerească cetăţile Chilia şi Cetatea Albă.
Otomanii controlau astfel comerţul din Marea Neagră care devenea astfel „lac turcesc”.
 În 1485, Ştefan cel Mare a depus jurământ de omagiu faţă de regele Poloniei
CAZIMIR AL IV-LEA, la Colomeea. Domnul Moldovei încerca astfel să refacă frontul
antiotoman şi să recâştige cetăţile de la Marea Neagră cu ajutorul Poloniei.
 În 1489 Polonia a încheiat pace cu turcii. Consecinţa imediată a acestui
eveniment a fost faptul că Moldova a fost nevoită astfel să încheie şi ea pace cu
Imperiul otoman. Astfel, în 1489 Ştefan a acceptat din nou pacea cu turcii şi reluarea
plăţii tributului, în schimb, otomanii respectau autonomia Moldovei.
 În 1492 rege al Poloniei a devenit IOAN ALBERT care urmărea:
 Recâştigarea cetăţilor Chilia şi Cetatea Albă;
 Detronarea lui Ştefan şi impunerea unui prinţ polon, aducând astfel Moldova,
din nou, în sfera de influenţă a Poloniei;
 În 1497 s-a desfăşurat lupta de la Codrii Cosmunului unde Ştefan cel Mare şi
aliaţii săi au învins oastea poloneză.
 În 1499 s-a semnat Tratatul de la Hârlău între Moldova şi Polonia care stabilea
„pacea veşnică” între cele două state dar şi emanciparea Moldovei de sub suzeranitatea
Poloniei.
Luptele românilor din secolele XIV – XV au permis conservarea integrităţii
teritoriale şi autonomiei statale precum şi păstrarea confesiunii religioase.
Expansiunea Imperiului otoman a fost oprită la Dunăre.
Începând din secolul al XV-lea relaţiile Ţărilor Române cu Imperiul otoman au
fost reglementate prin documente numite „capitulaţii”.
VI. MIHAI VITEAZUL (1593 - 1601)
 În sec. al XVI-lea dominaţia otomană asupra Ţărilor Române s-a accentuat, mai
ales în timpul domniei sultanului SOLIMAN MAGNIFICUL, când, regimul tributar a
devenit unul vasalic.
 În urma bătăliei de la Mohacs din 1526, unde oastea ungară a fost zdrobită de
otomani, Ungaria a fost transformată în paşalâc. Transilvania a devenit principat
autonom sub suzeranitate otomană în 1541.
 Începutul domniei lui MIHAI VITEAZUL a coincis cu relansarea de către papa
CLEMENT AL VIII-LEA a Ligii Sfinte, alianţă creată în 1590 – 1592 şi din care
făceau parte:
 Statul Papal;
 Spania;
 Austria;
 Ducatele italiene: Toscana, Mantua şi Ferara;
 La Liga Sfântă a aderat şi principele Transilvaniei, SIGISMUND BATHORY,
domnul Moldovei, ARON VODĂ şi domnul Ţării Româneşti, MIHAI VITEAZUL.

LUPTA ANTIOTOMANĂ A LUI MIHAI VITEAZUL:


În vederea confruntării cu turcii, Mihai Viteazul a luat măsuri pe plan intern care
să consolideze instituţia domniei şi să-i sporească veniturile; a lovit în boierimea
anarhică, considerând valabil şi pentru Ţara Românească principiul monarhiilor
autoritare, teoretizat de Neagoe Basarab; a reorganizat oastea, făcând să crească
unităţile de mercenari, oşteni instruiţi, înzestraţi cu arme performante. Şi-a organizat un
aparat diplomatic complex, la nivelul cerinţelor artei diplomatice a vremii.

 13 NOIEMBRIE 1594 – LA Bucureşti, Mihai a declanşat acţiunea antiotomană


prin uciderea creditorilor turci de aici. Uciderea reprezentanţilor puterii otomane în
Ţara Românească a fost interpretată ca o veritabilă declaraţie de război. Ea a fost
urmată de acţiuni energice împotriva cetăţilor de la Dunăre ocupate de otomani.

 1594 – 1595 – Mihai a organizat o campanie antiotomană în sudul Dunării. A
atacat oraşul şi cetatea Giurgiu, pe care n-a putut s-o cucerească. A urmat distrugerea
Cetăţii de Floci, a Hârşovei şi a Silistrei. În ianuarie 1595 au avut lupte grele cu tătarii
la Putinei şi Stăneşti. La Şerpăteşti, paharnicul Manta risipea însemnate detaşamente
turceşti şi tătăreşti. Pe urmele fugarilor, domnul a trecut Dunărea şi a repurtat, la
Rusciuc, o însemnată victorie.
Pentru a face faţă turcilor, Mihai Viteazul a căutat să întărească legăturile cu
principele Transilvaniei, Sigismund Bathory.
 20 mai 1595 – s-a încheiat Tratatul de la Alba Iulia. Mihai a încheiat acest
tratat prin intermediul unei delegaţii de boieri cu principele Transilvaniei, SIGISMUND
BATHORY. Boierii l-au trădat pe Mihai şi au subordonat Ţara Românească principelui
Ardealului, iar pe domn boierilor:
 Potrivit tratatului domnul era degradat la calitatea de „locţiitor” al principelui
Ardealului;
 Ţara Românească urma să fie guvernată de un sfat restrâns alcătuit din 12
boieri;
 Domnul Ţării Româneşti nu mai putea duce o politică externă independentă şi
nu mai putea să-i pedepsească pe trădătorii de ţară;
 Boierii erau scutiţi de orice dare către ţară sau către domn şi căpătau dreptul
de a-i aduce cu forţa pe ţăranii fugiţi de pe moşiile lor.
Prin acest „Tratat” umilitor pentru Mihai erau sacrificate autonomia Ţării
Româneşti şi autoritatea domniei. Constrâns de creşterea ameninţării otomane, Mihai
Viteazul a acceptat tratatul, având nevoie de sprijinul militar al lui Sigismund Bathory.

 În august 1595 – marele vizir SINAN PAŞA a trecut Dunărea cu o armată


evaluată la cca 100 000 de oameni. Domnul muntean dispunea de 16 000 de oameni,
plus 7 000 de ardeleni conduşi de ALBERT KIRALY.
 Lupta decisivă s-a dat la 23 august 1595 la Călugăreni. Mihai a obţinut victoria
dar nu a putut opri înaintarea armatei otomane. Presat de forţe otomane mult superioare,
domnul Ţării Româneşti s-a retras spre Bucureşti şi apoi spre Târgovişte, pentru a se
opri în zona subcarpatică. Sinan l-a urmărit pe Mihai şi a ocupat Bucureştiul şi
Târgoviştea, unde a ridicat fortificaţii şi a început organizarea ţării ca provincie
otomană. Cu ajutorul primit din partea lui Sigismund Bathory, al arhiducelui
Maximilian, al domnului Moldovei, Ştefan Răzvan şi al marelui duce de Toscana,
Mihai Viteazul a silit oştile otomane să se retragă. Au fost eliberate oraşele Târgovişte
(18 octombrie), Bucureşti (22 octombrie), Giurgiu (27 octombrie). Turcii au fost nevoiţi
să lase la nordul Dunării mulţi prizonieri şi bogate prăzi jefuite în Ţara Românească. În
noiembrie 1595, teritoriul Ţării Româneşti cunoştea momentul eliberării de apăsătoarea
dominaţie otomană. Porturile de la Dunăre, inclusiv Brăila, reveneau, după mulţi ani de
stăpânire turcească, la Ţara Românească.
 Otomanii urmăreau transformarea principatelor române în paşalâcuri;
 În octombrie 1595 s-a desfăşurat bătălia de la Giurgiu care s-a încheiat cu
victoria oastei creştine, turcii fiind alungaţi peste Dunăre.
 După ce a înţeles că o cooperare sigură şi de lungă durată cu statele creştine,
interesate în lupta Imperiului otoman, era greu de realizat, Mihai Viteazul a acceptat, la
cererea turcilor, să ducă tratative şi să încheie pacea cu Poarta. Acest fapt îi va aduce,
la începutul anului 1597, steagul de recunoaştere a domniei din partea sultanului.
Încheind pacea cu turcii, Mihai Viteazul obţinea răgazul necesar refacerii forţelor, dar şi
contracarării acţiunilor duşmănoase ale domnului Moldovei Ieremia Movilă, şi ale
marelui hatman polonez, Jan Zamoyski, care vizau scoaterea lui din domnia Ţării
Româneşti.
 Anul 1598 s-a caracterizat printr-o intensă activitate diplomatică dusă de Mihai
Viteazul în condiţii de noi schimbări politice. Pe lângă vechile duşmănii, s-a adăugat
nesiguranţa hotarului de nord al ţării. Principele Transilvaniei, Sigismund Báthory,
şovăielnic şi incapabil să facă faţă grelelor şi complicatelor evenimente politice şi
militare, a abdicat de la conducerea ţării, în favoarea vărului său Andrei Bathory, în
schimbul ducatelor Oppeln şi Ratibor din Silezia şi a unei pensii de 50 000 de ducaţi.
 1598 – Mihai a consolidat alianţa antiotomană prin semnarea tratatului de
alianţă la Dealu, cu împăratul Imperiului Habsburgic, RUDOLF AL II-LEA. Prin acest
tratat era anulat umilitorul tratat încheiat cu Sigismund Bathory. Tratatul înlocuia, în
cazul Ţării Româneşti, suzeranitatea otomană, care din „ocrotire” devenise o
„asupritoare tiranie”, cu suzeranitatea împăratului creştin. Conţinutul tratatului întărea
instituţia domniei din Ţara Românească şi statutul ţării de subiect de drept internaţional.
Mihai viteazul câştiga dreptul de moştenire a domniei pentru familia lui, deci domnie
ereditară; toate drepturile, legile ţării rămâneau neatinse, iar Mihai Vodă îşi conducea
ţara ca domn neatârnător, fără nici un amestec din partea împăratului.
 Frontul antiotoman creat de Mihai Viteazul a fost afectat de evenimentele din
Moldova şi Ţara Românească:
 SIGISMUND BATHORY a renunţat la tronul Transilvaniei în favoarea
vărului său, cardinalul ANDREI BATHORY, apropiat de Polonia şi partizan
al păcii cu otomanii;
 În Moldova, noul domn, IEREMIA MOVILĂ, ataşat politicii poloneze, a scos
Moldova din coaliţia antiotomană;
 IEREMIA MOVILĂ şi cancelarul polon ZAMOISKY intenţionau să aşeze pe
tronul Ţării Româneşti pe fratele domnului Moldovei SIMION MOVILĂ,
ceea ce ameninţa existenţa coaliţiei antiotomane.
 Poarta urmărea orice fisură în sistemul de alianţe al lui Mihai Viteazul pentru a-l
înlătura din scaun. Acesta, la rându-i, se pregătea, ca la timpul potrivit, să contracareze
intenţiile Porţii. În condiţiile în care oştile otomane erau concentrate la asediul Oradei,
s-a creat conjunctura externă favorabilă campaniei sud – dunărene a lui Mihai
Viteazul. Desfăşurată în lunile septembrie – octombrie 1598, aceasta a fost cea mai
puternică, cea mai îndelungată şi cea mai răsunătoare acţiune a domnului român la sud
de Dunăre; ea a fost urmărită cu interes de întreaga Creştinătate şi larg comentată în
Europa.
 Campania lui Mihai Viteazul în sudul Dunării a durat şase săptămâni, oştile sale
înaintând până la Sofia. Au fost atacate şi distruse, după Vidin, Plevna, Vraţa, Rahova.
La Cladova, ocuparea oraşului s-a realizat cu ajutorul oştilor sărbe.

UNIFICAREA POLITICĂ
Cristalizarea planului politic al lui Mihai Viteazul, de strângere la un loc, sub
aceeaşi stăpânire, a Ţării Româneşti şi a Moldovei şi-a găsit în anii 1599 – 1600
expresia concretă în realizarea Daciei româneşti, ca o nouă putere în sistemul
monarhiilor vremii.
Născut dintr-o necesitate strategică şi politică, pregătit însă de o evoluţie istorică,
planul lui Mihai Viteazul avea să se înfăptuiască treptat, ca o reacţie românească la
planurile dominatoare străine.
Campania din Transilvania era bine pregătită. Mihai Vodă făcuse cunoscut planul
său lui Rudolf al II-lea încă din iulie – august 1599. imperialii au cerut polonilor să nu
se amestece în Transilvania şi să nu-i ajute pe duşmanii lui Mihai Viteazul.
În pregătirea acestei campanii domnul Ţării Româneşti a dat dovadă de o
veritabilă măiestrie diplomatică. El i-a convins pe turci că acţiunea din Transilvania nu
ştirbea interesele Porţii, iar pe imperiali că intervenţia o face în numele ideii creştine şi a
ataşamentului său faţă de Coroana imperială.
Oastea Ţării Româneşti a pătruns în Transilvania pe două direcţii: la dreapta, o
parte, condusă de Mihai Viteazul, prin valea Buzăului şi a Teleaajenului, iar la stânga o
altă parte condusă de banul Udrea, de boierii Buzeşti şi de Baba Novac, înainta spre
Sibiu pe valea Oltului.
18/28 OCTOMBRIE 1599 - a avut loc bătălia de la Şelimbăr, unde Mihai
Viteazul a învins oastea lui ANDREI BATHORY. A fost o luptă crâncenă, cu pierderi
mari de ambele părţi, câştigată cu greu de Mihai Viteazul şi numai după ce bosniacii şi
polonezii au trecut de partea lui. Andrei Báthory, văzându-şi oastea intrată în
debandadă, a părăsit câmpul de luptă şi, căutând să scape prin fugă, s-a îndreptat spre
Moldova. A fost, însă, prins şi ucis de secui.
 1 noiembrie 1599 – MIHAI VITEAZUL a intrat în Alba Iulia: el îi scria
din Alba Iulia împăratului Rudolf al II-lea, ca şi cum el a întreprins campania de
cucerire a Transilvaniei la îndemnul şi pentru Casa de Austria. Pentru a nu stârni
împotriva sa ostilitatea împăratului creştin înainte de a-şi fi consolidat stăpânirea în
Transilvania, Mihai Viteazul se socotea locţiitor al împăratului în Transilvania. El
solicita însă supuşilor săi s-l numească „Alteţă” şi „Principe”, ceea ce dovedea că nu
intenţiona să predea Transilvania împăratului Rudolf al II-lea. Cancelaria Ţării
Româneşti atribuia lui Mihai Viteazul, în privinţa Transilvaniei titlul de „domn al Ţării
Ardealului” sau „domn a toată Ţara Ardealului.”
 Mihai a fost recunoscut de Dieta Transilvaniei ca „locţiitor” al împăratului;
 Mihai a luat măsuri în favoarea micii boierimi române din Transilvania, în
special din Făgăraş; scutirea preoţilor români de munci servile şi hotărârea de a se da
păşunat liber satelor româneşti de pe domeniile marii nobilimi şi ale saşilor – erau de
importanţă minoră, ele nu vizau modificări în structura social – economică şi, prin
urmare, nu satisfăceau speranţele celor răsculaţi.
 În perioada cârmuirii sale în Transilvania, Mihai Viteazul a menţinut
organizarea existentă, autonomiile ţării, organele ei de guvernământ, a căutat însă să
introducă în ele şi dregători aduşi din Ţara Românească. Sfatul princiar a ajuns să aibă
un caracter mixt; era format din nobili transilvăneni şi boieri munteni. Deasupra şi
alături de vechea organizare administrativă a Transilvaniei, Mihai Viteazul a organizat o
administraţie munteană; a luat apoi măsuri de întărire militară a Transilvaniei; a
menţinut oastea nobilimii, dar a mărit şi efectivele oastei proprii, formată în mare
măsură din mercenari, a cărei întreţinere necesita mari sume de bani, cerute de el, în
special de la oraşe. În cetăţile mai importante şi-a instalat proprii săi căpitani. Mihai
Viteazul a menţinut şi întărit privilegiile nobilimii ardelene, a făcut însă danii şi
boierilor munteni; a păstrat limbile oficiale din Transilvania (latina, maghiara,
germana).
 Unirea politică a Transilvaniei cu Ţara Românească, realizată de Mihai
Viteazul, şi măsurile administrative, social – economice şi religioase pe care el le-a
aplicat în provincia intracarpatică şi care vizau o creştere a poziţiei lui au produs mari
îngrijorări în statele vecine, neliniştindu-l şi pe împăratul habsburgic.
 Îngrijoraţi de puterea crescândă a lui Mihai Viteazul se dovedeau şi regele
Poloniei, Sigismund al III-lea, ca şi domnul Moldovei, Ieremia Movilă, care se simţeau
direct ameninţaţi. Întărirea poziţiei lui Mihai Viteazul în Transilvania, ca şi în Ţara
Românească, răsturna planurile lor de extindere în spaţiul românesc. Curtea domnească
a lui Ieremia Movilă a devenit centrul uneltirilor împotriva lui Mihai Viteazul, locul de
unde Sigismund Báthory formula din nou pretenţii pentru tronul Transilvaniei şi Simion
Movilă pentru cel al Ţării Româneşti.
 Planul lui SIGISMUND BATHORY de a pătrunde în Transilvania şi uneltirile lui
IEREMIA MOVILĂ împotriva lui Mihai, au grăbit intervenţia lui Mihai în Moldova.
 La începutul anului 1600, Mihai Viteazul se hotărâse la o intervenţie urgentă în
Moldova, despre care îl anunţase şi pe împăratul Rudolf al II-lea, care aprecia că nu era
momentul unei confruntări cu Moldova din cauza pericolului otoman. Cu toate acestea,
la sfârşitul lunii aprilie şi începutul lunii mai 1600, el a atacat Moldova din trei direcţii
diferite.
La 26 mai 1600 Mihai Viteazul reuşea să ocupe cetatea Sucevei, Ieremia Movilă
fiind silit să-şi caute salvarea, prin fugă, la Hotin. Mihai Viteazul lua în stăpânire
Moldova, realizând astfel, pentru prima oară, strângerea la un loc, sub acelaşi
sceptru, a Ţării Româneşti, Transilvaniei şi a Moldovei. Într-un hrisov emis din Iaşi,
afirmând noua realitate politică, se intitula: „Io Mihail voievod, din mila lui Dumnezeu,
domn al Ţării Româneşti şi al Ardealului şi al Moldovei”.
Ca şi în cazul Transilvaniei, Mihai Viteazul a luat măsuri de întărire a
stăpânirii sale în Moldova. Au fost confirmate averile celor dovediţi credincioşi şi
confiscate, totodată, moşiile celor fugiţi peste hotare şi care au refuzat să se întoarcă în
ţară; s-a hotărât iertarea de dări timp de şase ani a locuitorilor din oraşele şi satele
distruse d erăzboi; s-a procedat la desemnarea unor noi prelaţi, mitropolit al Moldovei
fiind ales Dionisie Rally; au fost numiţi noi dregători în slujbele importante, care i-au
depus jurământ de credinţă lui Mihai Vodă.
 Prin cucerirea Moldovei Mihai a refăcut frontul antiotoman şi a înfăptuit
unirea celor tri ţări române;
 Creaţia politică a lui Mihai nu a durat decât 4 luni, după care s-a prăbuşit din
cauza puternicelor comploturi externe.

DECĂDEREA LUI MIHAI

Acţiunile politico – diplomatice ale lui Mihai Viteazul au stârnit opoziţii multiple
şi împotriviri aprige, de la nobilii transilvăneni şi de la unii boieri români care se
simţeau loviţi în privilegiile lor, şi până la cercurile oficiale habsburgice, polone şi
otomane, care urmăreau să cuprindă sau să ţină în continuare Ţările Române în sfera lor
de influenţă şi de dominaţie. Scopul acestora era: eliminarea lui Mihai Viteazul de pe
scena vieţii politice.
Din cauza fiscalităţii excesive, provocată de războiul prelungit şi întreţinerea
oastei de mercenari, au izbucnit mişcări sociale. În timp ce în sânul ţărănimii din Ţara
Românească creşteau nemulţumirile din cauza agravării situaţiei ei, în urma aplicării
„Aşezământului lui Mihai”, care prevedea legarea de glie a ţăranilor, ţărănimea din
Transilvania şi Moldova şi-a văzut spulberate iluziile de îmbunătăţire a condiţiilor ei dă
către noul domnitor. Acest fapt a subminat construcţia sa politică.
Nobilii maghiari, sub conducerea lui Ladislau Csáki, înţelegând că relaţiile dintre
Mihai Viteazul şi împăratul Rudolf al II-lea cunoşteau o deteriorare, s-au răzvrătit
împotriva domnului român. Adunaţi într-o dietă, ei au declarat că nu recunosc
autoritatea lui Mihai Vodă în Transilvania, ci numai pe cea a împăratului. Ei au cerut
sprijinul generalului GIORGIO BASTA, rival cunoscut al lui Mihai Viteazul, care li sa
alăturat. Basta a pătruns cu oastea în Transilvania, a ocupat Clujul şi Turda şi l-a înfrânt
la 18 septembrie 1600 pe Mihai Vodă la Mirăslău. Pentru a face faţă pericolului
polon, Mihai Viteazul a fost nevoit să renunţe la lupta cu generalul imperial, să-şi lase
familia zălog la Făgăraş şi să părăsească Transilvania, care rămânea sub autoritatea
Habsburgilor, exercitată prin Basta.
După reînscăunarea în domnia Moldovei a lui Ieremia Movilă, oastea polonă a
înaintat spre Ţara Românească, cu scopul de a instala aici ca domn pe hatmanul Simion
Movilă, fratele domnului moldovean. Polonezii l-au impus ca domn al Ţării Româneşti
pe Simion Movilă. Unii boieri, între care şi fraţii Buzeşti, au trecut de partea lui. Mihai
Viteazul pierdea nu numai Transilvania şi Moldova, dar şi Ţara Românească.
Cu o mână de ostaşi credincioşi şi o parte din curteni a trecut munţii în
Transilvania, îndreptându-se spre Deva, apoi spre Pressburg, iar în ianuarie 1601 a ajuns
la Viena.
La 1 martie 1601 a fost primit în audienţă de împăratul Rudolf al II-lea. Cererilor
sale nu li s-a dat un răspuns cert.
Veştile venite din Transilvania l-au determinat pe împăratul Rudolf al II-lea să
grăbească luarea unei decizii. Faptul că după retragerea lui Mihai Viteazul din
Transilvania nobilimea maghiară s-a răsculat împotriva lui Giorgio Basta şi l-a silit să
plece din ţară, s-a aliat cu polonii şi a chemat din nou ca principe, primindu-l în triumf,
pe Sigismund Báthory, l-a făcut pe împăratul habsburg să intervină pentru împăcarea lui
Mihai Viteazul cu Basta şi să decidă ca împreună să recucerească Transilvania pentru
Casa de Austria.
La vestea venirii lui Mihai Viteazul, boierii din Ţara Românească l-au alungat din
domnie, pe Simion Movilă şi o solie a lor adresa, la 1 august, lui Mihai Viteazul, aflat la
Cluj, chemarea de a-şi relua tronul.
Mihai Viteazul, în fruntea unei oştiri de mercenari, împreună cu generalul Basta,
au întâmpinat şi înfrânt la Gurăslău, lângă Zalău, la 3 august 1601, oastea formată din
unguri şi din poloni, a lui Sigismund Báthory. Acesta a fost nevoit să fugă din nou în
Polonia.
După victorie, neînţelegerile dintre Mihai Vitezul şi Basta au reizbucnit, fiecare
dintre ei pretinzând să guverneze Transilvania.
Din ordinul lui Basta, în zorii zilei de 9/19 august 1601, într-o duminică, lângă
Turda, o ceată de valoni a năvălit în cortul lui Mihai Viteazul şi l-a asasinat. Cronicarii
vremii menţionau: „Şi căzu trupul lui cel frumos ca un copaci, pentru că nu ştiuse, nici
să împrilejise sabia lui cea iute în mâna lui cea vitează. Şi-i rămase trupul gol în
pulbere aruncat…”.
Trupul domnului a rămas pe pământul Transilvaniei, dus şi înhumat, se pare, la
ctitoria lui de la Alba Iulia, iar capul a fost adus de unul dintre sfetnicii lui şi
înmormântat la mănăstirea Dealu.

SEMNIFICAŢIA DOMNIEI LUI MIHAI


 Unirea Munteniei, Transilvaniei şi Moldovei a însemnat punctul culminant al
rezistenţei în lupta pentru independenţă;
 Pentru Ţările Române, acţiunea lui Mihai Viteazul a reprezentat şi salvarea de la
falimentul economic la care le-ar fi dus creşterea continuă a pretenţiilor financiare
ale Porţii şi restabilirea autonomiei;