Sunteți pe pagina 1din 2

c  

m 
Marin Sorescu

Publicata in 1968, piesa Iona (subintitulata de autor ͣTragedie in patru tablouri͟) apartine
dramaturgiei contemporane postbelice. A fost inclusa in trilogia ͣSetea muntelui de sare͟, alaturi de
alte doua drame: ͣMatca͟ si ͣParacliserul͟.
Toate cele trei drame au o P    
, deoarece se bazeaza pe   consacrate
ale culturii romane universale: mitul biblic al profetului Iona, mitul biblic al potopului, mitul jertfei pt
creatie (mitul mesterului Manole).
Scriitor contemporan, Marin Sorescu       
  P  P P
  
 . Astfel, protagonistul dramei lui MS lupta impotriva absurdului existential, fiind stapan pe
destinul sau, spre deosebire de modelul sau biblic, a carui soarta era stabilita de instanta divina.
Dramaturgia contemporana evidentiaza o serie de trasaturi specifice, pe care le ilustreaza si
drama lui MS:
 GP  a nr de personaje, ce are drept consecinta disparitia intrigii si a
conflictului exterior;
 u    


, prin estomparea granitelor dintre genuri si specii;
 Œxistenta unui 

  (dramatic si poetic), discursul caracterizandu-se prin:
| ΠP  
| 3   
| c P  P  
  

este preferat dialogului, drama Iona prezentandu-se sub forma unui
 

 ;
 In     , P 
sunt ,   P 
   si actioneaza
intr-un spatiu inchis, dar cu PP 
. Motivul spatiului inchis si motivul
sinuciderii apropie drama lui MS de teatrul absurdului si de literatura si filozofia
existentialista.
Piesa iese din tiparele cunoscute, fiind o parabola dramatica, adica o povestire prevazuta cu
un 
 
, in care se cultiva 
P  .
Ca orice opera de valoare, drama Iona prezinta atat o structura de suprafata, cat si o
structura de adancime.
La nivelul P    , unde sunt stocate sensurile profunde ale operei, textul se
cristalizeaza intr-    despre  P  , despre P   , despre P
ce ne
guverneaza existenta, despre 
 
  , despre
  
 cu care se confrunta fiinta umana si
despre

 , acestea reprezentand si temele operei.
Sensurile acestei drame moderne pot fi dezlegate numai daca se transpune totul pe fundalul
epocii contemporane. In fiecare dintre cele patru tablouri exista numeroase 
 

     , la constrangerile interioare. Inca din primele replici, Iona constata ca traieste
intr-o lume controlata, din care pana si 
P  ʹ sugestie a unei singuratati totale, a
izolarii, a       .
Drama Iona este alcatuita din patru tablouri, fiecare tablou fiind precedat de ample indicatii
scenice despre decor si personaj. Originalitatea acestei piese consta in faptul ca intreaga partitura
dramatica este sustinuta de un singur personaj, Iona, un pescar sarac, lipsit de noroc. In ultimele
doua tablouri apar doi pescari ʹ niste simplii figuranti ce refuza dialogul, purtand in mod absurd niste
barne in spate (motivul damnarii): isi poarta crucea.
In primul tablou, Iona este surprins pescuind in apele tulburi ale marii, stand pe falcile
deschise ale unei balene, inconstient de pericolul iminent. La sfarsitul primului tablou, Iona devine
prizonierul imensului chit (balena) care il inghite.
Decorul urmatoarelor doua tablouri e reprezentat de burtile celor trei balene, iar ultimul
consta intr-o plaja pustie si murdara, unde Iona reuseste sa ajunga prin violenta gestului salvator:
strapunge burtile celor trei balene cu un cutit.
Protagonistul, al carui nume aminteste de profetul bilbic, este un  P  , cu un limbaj
comun, dar care, in mod surprinzator pt epoca totalitara in care traieste, gandeste, spera, cauta
solutii si reuseste sa iasa din situatia limita in care a intrat.
Atata timp cat este prizonierul celor trei balene vorbeste singur, de teama de a nu-si pierde
mintile. In dialogul cu sine insusi se ivesc sotia si cei doi copii, dar pe masura ce anii trec, imaginea
sotiei se estompeaza, in timp ce imaginea mamei capata conturi accentuate: ͣŒxista in viata lumii o
clipa in care toti oamenii se gandesc la mama lor.͟. Schimbarea de perspectiva ʹ de la sotie la mama
ʹ nu este intamplatoare, deoarece Iona are impresia ca se afla in pantecul protector al mamei, pe
care o implora sa-l mai nasca odata, pt a evita erorile vietii actuale si pt a trai intr-o lume mai buna.
Ajuns pe tarm, Iona constata ca si-a pierdut memoria,   fiind o  
  sau o
consecinta fireasca a imbatranirii. Iona este singur si se simte abandonat de un D-zeu obosit, ce le
spune oamenilor ca ͣinvierea se amana͟.
Secventa finala, in care incearca sa-si reaminteasca trecutul este emotionanta, dar totul
culmineaza cu regasirea sinelui pierdut, cu refacerea identitatii: ͣcine sunt eu? Œu sunt Iona!͟.
De pe nisipul plajei murdare, orizontul i se arata ca un sir intreg de burti de balene.
Constatand ca libertatea mult-visata este o iluzie, si ca evadarea din sistem este imposibila, Iona se
sinucide, spintecandu-si burta. Replica sa finala, ͣRazbim noi cumva la lumina͟, sugereaza maretia
personajului si hotararea de a nu se lasa infrant.
c   
  al dramei, prin anihilarea protagonistului, sugereaza faptul ca Iona
devine cu adevarat liber numai prin propria moarte, sfidand P 
  
P.
In conturarea personajului, MS recurge la mijloacele moderne: monologul interior,
monologul dialogat, introspectia, dar si la       
P .
Complexitatea dramei este rezultatul caracterului ei de  PP, careia ii pot fi
aplicate  

 . Astfel, pantecele balenelor pot fi interpretate ca un simbol al
mortii, ca o reprezentare a Infernului, sau poate sugera inchisoarea totalitara. Gestul sinuciderii lui
Iona poate fi interpretat ca o tentativa de evadare din     
   terifiante, de eliberare a
spiritului din temnita trupului.
Consider ca MS a vazut in Iona  
  fata in fata cu iluzia lui despre libertate si cu
singuratatea tot mai apasatoare intr-o lume indiferenta. Singuratatea devine insa unica forma de
existenta in care omul modern se poate cunoaste, autoanaliza si medita la sine insusi: ͣIona este
omul in conditia lui umana, in fata vietii si in fata mortii.͟.