Sunteți pe pagina 1din 18

Tweet

Natalia Gavriliţa ar putea fi noul prim-ministru al R.Moldova


Autor: 

Grigore Onescu
Publicat: 26/07/2021 21:40

Deputata Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS) Natalia Gavriliţa urmează să conducă noul
Guvern de la Chişinău, care, cel mai probabil, va fi învestit în funcţie joi, 29 iulie, conform unor
surse Adevărul.

Liderul PAS, Igor Grosu, care ar urma să ocupe funcţia de preşedinte al Parlamentului, a anunţat
că despre componenţa noului Cabinet de miniştri se va afla la sfârşitul săptămânii curente, după
consultările dintre preşedintele ţării, Maia Sandu, şi fracţiunile parlamentare.

Potrivit legislaţiei, majoritatea parlamentară propune un candidat la funcţia de prim-ministru,


care este desemnat ulterior de către şeful statului.

Candidatul desemnat îşi formează echipa de miniştri şi elaborează programul de guvernare, după
care se prezintă în plenul Parlamentului pentru a solicita vot de încredere.

La începutul lunii ianuarie 2021, Natalia Gavriliţa a mai fost o dată candidat la funcţia de prim-
ministru, însă în alte circumstanţe.

Atunci, preşedintele Maia Sandu a desemnat-o pe Gavriliţa la funcţia de premier pentru a


provoca alegeri parlamentare anticipate, în speranţa că majoritatea aprlamentară de la acea
vreme, PSRM-ŞOR, nu îi va oferi votul.

Prin urmare, Guvernul Gavriliţa a obţinut zero voturi din partea deputaţilor.

Potrivit paginii oficiale a PAS, Natalia Gavriliţa este vicepreşedinta Partidului Acţiune şi
Solidaritate.

În 2019, a fost ministra Finanţelor în guvernul condus de Maia Sandu.


În perioada 2015–2019, a fost director general al Fondului Global pentru Inovare.

A activat ca secretar de stat al Ministerului Educaţiei, în perioada 2013-2015.

Gavriliţa a mai deţinut funcţia de şefă a Departamentului politici şi dezvoltare macroeconomică


în cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului şi şefă a Departamentului politici şi coordonarea
asistenţei externe din cadrul Cancelariei de Stat.

Pe parcursul carierei sale a activat ca expertă internaţională pentru Banca Mondială, IFC,
UNICEF şi alte organizaţii internaţionale.

Natalia Gavriliţa este licenţiată în drept internaţional şi are un masterat în politici publice la
Şcoala de Guvernare J.F. Kennedy a Universităţii Harvard. Este căsătorită şi are un copil.

Tweet ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

TAGS:  chișinău guvern igor grosu maia sandu natalia gavriliţa partidul acţiune şi solidaritate pas prim-


ministru r.moldova

CITESTE SI

Opt morţi în accidente din cauza unei furtuni de nisip, în SUA


 26/07/2021 11

Islanda, liderul global al vaccinării anti-Covid reintroduce restricțiile


 26/07/2021 24

Dezastrul economic cauzat de restricții - Pierderi URIAȘE raportate de Ryanair în doar


TREI LUNI de zile
 26/07/2021 209

FMI: Corupție și guvernare vulnerabilă în Republica Moldova sub Executivului Chicu


 26/07/2021 13

EXQUIS.RO
Semnele care te ajută să îți dai seama ușor dacă ai probleme de sănătate: La ce să fii atent
HOROSCOP 27 iulie 2021
S-a întors românul care a revoluționat gimnastica în Marea Britanie!
Suntem finaliști! ”Minunea” David Popovici și surprinzătorul Robert Glință ne reprezintă
cu cinste la olimpiadă

BUGETUL.RO

Alexandru Rafila, ieșire dură: ‘E momentul ca cineva să-și asume bărbătește faptul că nu
a putut preveni valul 4 și să-și asume consecințele’
Document. De la 1 august vor fi introduse măsuri discriminatorii! Cluburi și discoteci,
doar pentru vaccinați!

Se schimbă România până în 2024? Florin Cîțu: ‘După această guvernare, în 2024, nu vor
mai fi drumuri fără asfalt, nu vor mai fi localități fără canalizare, nu vor mai fi localități
fără apă curentă’
Medicul Octavian Jurma avertizează: ‘Valul Delta-4 debutează relativ violent și ajunge la
apogeu în aproximativ 4 săptămâni’

Medicul Beatrice Mahler: ‘Este extrem de riscant. Nu sunt pentru vaccinarea obligatorie’

Persoanele nevaccinate vor fi afectate direct! Dan Barna: ‘Toate măsurile despre care se
vorbește în spațiul public cu accesul limitat se referă la persoanele nevaccinate’
Andrei Baciu trage un puternic semnal de alarmă: ‘Posibilitatea de a avea peste 1.000-
1.500 de cazuri poate să vină la sfârșitul lunii septembrie’

Document intrat în posesia Bugetul.ro. Primarul și consilierii USR-PLUS ajung la DNA!

BLACKNEWS.RO
Medicii avertizează că pandemia ‘a scăpat din nou de sub control’ în Turcia
Germania doreşte să se doteze cu un sistem de alertă pentru telefoanele mobile în caz de
catastrofă naturală
Peste 12.000 de contagieri zilnice în Irak, un record de la începutul pandemiei

Vaccin sau test obligatoriu pentru funcţionarii municipali din New York
SUA vor încheia operaţiunile combatante din Irak, dar vor continua misiunile de instruire
Manifestații la Teheran împotriva întreruperilor de curent
Patru foşti înalţi oficiali din Macedonia de Nord, condamnaţi pentru un atac asupra
Parlamentului
Joe Biden a nominalizat opt procurori pentru a superviza cazurile legate de asaltul de la
Capitoliu

REVISTABLOGURILOR.RO

ALERTĂ Raluca Turcan a fost înregistrată în Ministerul Muncii

SONDAJ CURS S-a ales praful de Nicușor Dan: Bucureștenii s-au prins că au luat
ȚEAPĂ cu el primar
Este OFICIAL: SARS-CoV-2 a fost produs de armată

SONDAJ CURS PSD defilează în București, iar AUR este pe val

S-ar putea să vă placă și